Remember the time „sau cand actualul premier Ciolos vroia sa interzica olivierele in restaurante… Dacian Ciolos NU e strain de lobby ul in favoarea multinationalelor”

Sursa: Sfin.ro

Alegerea lui Dacian Cioloș ca prim-ministru este una normală. Este atât de normală, încât a fost telefonată din octombrie, dovadă că în spatele scenei se pregătea guvernul alternativă la Ponta. Nu știu dacă este o alegere mai bună decât Liviu Voinea, dar Dacian Cioloș pare să stăpânească mai bine tainele negocierilor și are o experiență politică mai mare. Judecați dvs. dacă aceste lucruri sunt un atu sau nu.

Dar, văzând exaltarea formatorilor de opinie care mai au un pic și pică sub mese în fața înaltei somități a birocrației europene, cred că este bine ca, până una-alta, să fim un pic mai reținuți. Drept pentru care se cuvine să ne amintim bâlba cu prohibiția olivierelor din restaurante. Pe vremea când domnul Cioloș era comisar european pentru agricultură,birocrații de la Comisia Europeană au decis să interzică restaurantelor ca de la 1 ianuarie 2014 să mai țină pe mese tradiționalele oliviere, urmând ca acestea să fie înlocuite cu sticluțe de fabrică. Motivul invocat oficial era igiena și limitarea păcălirii clienților cu ulei de proastă calitate. Hm… v-ați îmbolnăvit vreodată din cauză că oliviera se tot reumple manual de către bucătari? Ați fost nemulțumiți de calitatea uleiului vărsat? În realitate, motivul mai puțin discutat era lobby-ul eficient al corporațiilor producătoare de ulei din țările mediteraneene.

facepalm

Măsura a stârnit o sumedenie de reacții, lumea a ieșit în Piață cum s-ar zice. Era încă o dată genul de măsură paternalistă care sufocă piața și libertatea de alegere, în proasta tradiție a Comisiei Europene de a reglementa tot ce mișcă. Știți exemplul celebru cu varza, spanacul și țelina? Dar pe și mai celebra și comica reglementare a lungimii și curburii castravetelui o știți?

În final, adică la doar o săptămână după ce anunțase introducerea măsurii, domnul Cioloș a dat înapoi, spunând că se va consulta cu consumatorii și cu producătorii înainte de a mai lua vreo decizie. Sună cunoscut?!

Tagged , , , , ,