„Al Treilea Val” va aduce bogăție antreprenorilor care vor ști să perturbe paradigmele depășite. Tu, vei fi unul dintre ei?
Suntem în mijlocul unei revoluții. The Internet of Things (IoT), care a câștigat legitimitate în anul 2015, se estimează că va creşte, în anul 2020, până la 1,7 trilioane dolari americani, de la 655.8 miliarde dolari americani, cât era în în anul 2014, datorită multor dispozitive, platforme și servicii provenite din on-line care se vor dezvolta. Pentru furnizorii de hardware și software veniturile vor depăși 470 miliarde dolari americani, în anul 2020.
Cum am ajuns aici?
Hai să ne amintim rapid câteva date de context.
Istoria internetului a avut două faze distincte. Primul val a început odată cu crearea lumii online. Oamenii s-au trezit încet cu infama notificare „You’ve got mail”.
Apoi, în jurul anului 2000, a venit al doilea val. Companiile create ne-au ajutat să navigăm online printr-o cantitate uriaşă de informații.
Piețele online, cum ar fi Amazon şi eBay au schimbat modul de vânzare al magazinelor. Au apărut marile platforme media sociale, Facebook și Twitter. Telefoanele inteligente au permis accesul la internet oricând și din orice loc.
Dezvoltatorii de jocuri și dezvoltatorii de aplicații au sărit în al doilea val, cu toată forţa, valorificând pofta consumatorilor de a se angaja și conectă. Considerate produse exclusiviste, pentru cei bogați, telefoanele inteligente, tabletele și PC-urile au devenit necesități, produse de bază.
Acum, internetul este inclus în ţesătura fiecărui aspect al vieții noastre, creând cel de-al treilea val. Devine standard, în casele și mașinile noastre. Orașele inteligente răsar în întreaga lume și industriile care au fost afectate de ineficiență sunt expuse dispariţiei.
Această evoluție fulminantă a atras recent 600 de IoT lideri și investitori la ConnectPreneur, unul dintre cele mai fierbinţi evenimente trimestriale ale regiunii DC. Cu acest prilej, unul dintre pionierii internetului, Steve Case a prezentat previziunile și observațiile sale cu privire la această revoluție, precum şi propriul volum, ajuns deja best-seller, intitulat „The Third Wave”.
În timpul unei discuţii „la gura sobei” cu Wong Tien, creatorul ConnectPreneur, Case a oferit participanților un rezumat al celor trei lucruri de care antreprenorii ar trebui să profite de pe urma revoluției IoT:
1: Parteneriatele sunt esențiale pentru a avea succes.
În al doilea val, am văzut nenumărate companii care au obținut un succes masiv prin crearea unor produse devenite populare care au ajutat oamenii să se conecteze online. Google, Twitter, Linked In și Facebook sunt patru dintre cele mai răsunătoare exemple.
Cu toate acestea, pentru al treilea val, parteneriatele cu „stăpânii căilor de acces din industrie”, vor fi esenţiale pentru a construi credibilitatea și a fructifica momentul. „Doar o mare idee nu va mai fi suficientă”, a spus Case. Companiile vor avea nevoie de o strategie adecvată şi de un parteneriat solid.
De exemplu, companiile care îşi propun să intre pe piața de asistenţă medicală vor avea nevoie de parteneriate cu spitalele şi cu companiile de asistenţă medicală. Această piață cuprinde 1/6 din economia SUA, dar este de notorietate că sistemele sunt lente, ineficiente și costisitoare.
În al treilea val antreprenorii vor trebui să profite de aceste oportunități. Potrivit volumului „The Third Wave”, între anii 2010 și 2014 voalarea start-up-urilor de îngrijire digitală a sănătăţii, a crescut de patru ori.
2: Profită de industriile care se pregătesc să dispară
Este cunoscut faptul că cele mai mari oportunități antreprenoriale vor apărea tocmai din industriile care acum se pregătesc să dispară. În plus, față de piața de asistență medicală, piața produselor alimentare va reprezenta un interes major pentru antreprenorii celui de-al treilea val.
Industria alimentară are o valoare de 5 trilioane de dolari americani. Al treilea val va revoluționa modul în care ne dezvoltăm, depozităm, transportăm și livrăm produsele alimentare.
3: Esenţială va fi perseverența.
Cea mai nouă generaţie de antreprenori a crescut asistând la acumularea bogăției celor proveniţi din al doilea val. Succesul obţinut peste noapte este de domeniul trecutului.
Cei mai de succes antreprenori vor fi cei care se vor simţi confortabil cu disconfortul, care îşi vor asuma riscuri și care vor fi dispuși să sacrifice bugete importante pentru a susţine noi idei. Cei care vor fi dispuși să facă, la un moment dat, un pas înapoi pentru a putea sări trei dintr-o dată, înainte.
Impactul social și nivelul regulilor jocului vor conta deasemenea.
În opinia lui Case, în „Al treilea val” investițiile care vor fuziona cu afacerile tradiționale și filantropice, vor avea prioritate față de investiţiile destinate doar obţinerii profitului pur. Investitorii vor căuta, în special, companiile care le vor asigura şi un impact social semnificativ.
În plus, Case a subliniat faptul că lupta nu se dă doar la nivelul investiţiilor. În 2016, 70% din fondurile de capital de risc au mers către trei state: California, New York și Massachusetts. Statele din mijlocul Americii nu au văzut practic nicio investiție antreprenorială.
„Marea majoritate a Americii se confruntă în special cu latura negativă a avansului tehnologic, cel care crește productivitatea dar reduce masiv numărul locurilor de muncă, fără a beneficia de aceasta în sensul creșterii, pentru că aproape nimeni nu este interesat să investească în construirea unor companii noi și în crearea de noi locuri de muncă”, a explicat Case.
În plus, 90 la sută din investiţii au mers către fondatorii de sex masculin.
Pentru investitorii care vor gândi dincolo de granițele tradiționale și care vor avea încredere în valul de sex feminin a antreprenoriatului, va exista un potențial nelimitat.
Care va fi povestea ta?
Ne aflăm pe valul acestei revoluții, cum vom profita de oportunităţile ivite? Vom alege varianta unei soluții care ne va crea mai multe probleme? Vom vinde suport hardware și software? Vom înveşti în următoarea idee măreaţă? Îl vom descoperi pe următorul Steve Jobs, într-un micuţ oraș din mijlocul Americii?
Vă sugerez să începeţi căutarea răspunsurilor citind lucrarea „The Third Wave”.
Mult noroc!