Un securist de cea mai joasa speta incearca sa se innobileze stand pe langa Casa Regala

Sursa: Reportervirtual

Jurnalista Narcisa Iorga susține că a fost pro-monarhistă convinsă până în momentul în care Casa Regală a început să-i acorde o importanță neașteptată lui Radu Duda, despre care spune că este „un actor de mâna a doua, și, pe deasupra, cu un trecut controversat”.

„A urmat, bănuiesc tot datorită lui, acapararea familiei regale de către Dan Voiculescu și Antena Group. Personal, am privit acest fapt ca pe o blasfemie. Familia unui securist de cea mai joasă speță să lingușească familia regală, iar acesteia din urmă să-i și placă„, a scris Narcisa Iorga pe facebook.

Fosta membră CNA a comentat, astfel, decizia Regelui Mihai de a-i retrage nepotului său, Nicolae, titlul de “Principe” şi calificativul de “Alteță” și de a-l exclude de la succesiune la Coroana României. Nicolae era al treilea în ordinea succesiunii.

Narcisa Iorga

„Astăzi, citesc că Principele Nicolae, singurul moștenitor de sânge al Regelui Mihai, ”nu s-a adaptat la rigorile cerute de poziția ocupată”, din acest motiv fiind retras din linia de succesiune. Dar fiica regelui Mihai, Irina, arestată în SUA pentru organizarea luptelor ilegale de cocoși, ”s-a adaptat” rigorilor lui Radu Duda? N-am auzit la momentul arestării acesteia, în august 2013, nicio reacție din partea Casei Regale…”, a mai scris Narcisa Iorga, care a subliniat că Nicolae era nepotul de sânge albastru al Regelui României, „în timp ce actorul ieșean Radu Duda va purta aceste titluri bine merci”.

principele nicolae

Tagged , , , , , ,