Verdictul privind performanța Congresului lui Robert Mueller

Domnul Director Mueller și-a cam dat cu stângu-n dreptu cu performanța exotică de ieri – adică a fost “the perfect hostile witness” by the book!!  Iar Dem16ocrații, așa cum am mai spus aici, s-au împușcat din nou în piciorul deja găurit din 2016 încoace…  Se spune că ce nu te omoară, te întărește.  Așa este, Trump este acuma cu mult mai bine poziționat pentru 2020 – nu poate pierde decât din Tweeturi – toată lumea știe asta numai el nu.  Ah, mai rămâne și procurorul din NY cu taxele lui…  Dacă Directorul Mueller nu a găsit posibilitatea legală ca să acuze – nici măcar să facă un interview, pe cel care-a început de fapt toată șarada asta, dar a găsit destulă lege ca să acuze niște ruși de care nu a auzit nimeni decât el – deși raportul spune Clar că nu a existat nici un collusion, atunci e ceva putred acolo.  Trump – așa cum e el, are dreptate aici, sistemul ticăloșit a încercat o lovitură pe la spate dată candidatului la președinția americană!!!   Întrebarea este – poate societatea americană să recunoască ce s-a întâmplat și să meargă mai departe?!  Poate partidul democrat să supraviețuiască acestei lovituri?!!  Dacă – bineînțeles, această lovitură este dată de procurorul general Barr…   Enjoy :))

I saw this on the BBC News App and thought you should see it:

The verdict on Robert Mueller’s Congress performance

Tagged , ,