Tag Archives: afaceri litoral

Dosarul retrocedărilor: suveica Bittner- Cocoș

Sursa: Riseproject.ro

Beneficiarul despăgubirilor ilegale, afacere pentru care a fost arestat astăzi procurorul șef antimafia, a preluat datorii de milioane de euro de la gruparea “Bittner – Cocoș”.

Despăgubiri la puterea a treia

Alina Bica, șefa DIICOT, a fost arestată azi de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. FOTO: Liviu Adăscăliței/Mediafax Foto

Martie 2011. Omul de afaceri Stelian Gheorghe a primit despăbubiri de trei ori mai mari decât avea dreptul. Potrivit DNA, afaceristul a obținut în plus 60 de milioane de euro, sub formă de acțiuni la compania Fondul Proprietatea – înființată de stat și listată la bursă ca soluție alternativă pentru despăgubirea proprietarilor deposedați abuziv de regimul comunist. Cei care l-au îmbogățit ilegal pe Stelian Gheorghe, 40 de ani, au fost membrii comisiei speciale a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,susțin procurorii DNA. La acea dată în comisie figura și Alina Bica, șefa Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), investigată în această afacere. (Detalii,AICI)

CONEXIUNILE GRUPĂRII

Untitled

Suveica Bittner & Co.

Septembrie 2011. După ce a dat lovitura în dosarul retrocedărilor, Stelian Gheorghe a preluat datorii de milioane de euro de la Alexandru Bittner și Petre Ion –  parteneri vechi de afaceri cu Dorin Cocoș (soțul Elenei Udrea la acel moment).

Pe 1 septembrie 2011, Alexandru Bittner și Petre Ion, asociați ai firmei imobiliare Rondo Invest SRL, au mers la un notariat din București ca să îi cedeze lui Stelian Gheorghe obligațiile dintr-un contract de leasing.

Bittner a mai semnat atunci că va ceda cu totul compania către Stelian Gheorghe în cazul în care instituția financiară nu  va aproba transferul obligațiilor. La acel moment, Rondo Invest tocmai înghițise alte unsprezece firme ale lui Bittner, devenind principala divizie a grupării – pe care președintele Băsescu a numit-o în urmă cu zece ani “Mafia din Băneasa”, datorită imperiului imobiliar pe care îl dezvoltase în Capitală.

Transferul datoriilor s-a făcut totuși pe 15 decembrie 2011, iar Gheorghe s-a angajat prin firma lui, Steda Residence, să le onoreze până în 2016. În aceeași zi, Steda Residence a mai semnat un contract de închiriere cu o altă firmă din grupul Bittner & Co: Comprest SA – cu acționari comuni și cu sediul în clădirea Rondo Invest.

Banii din chirii au fost puși gaj pentru plata ratelor din contractul de leasing, în valoare totală de 5,65 milioane de euro. Practic, pe de o parte, Gheorghe i-a scăpat pe partenerii lui Cocoș de datorii, iar, de partea cealaltă, a garantat noile obligații cu banii încasați tot de la ei.

Aceeași clădire a Rondo Invest, în care se aflau și birourile Comprest, era pusă gaj pentru un credit bancar de peste 4 milioane de euro. Împrumutul a fost contractat în 2010 de compania Piscicola Murighiol – o altă afacere controlată la acel moment de Bittner și partenerii săi.

Asociatul lui Pescariu

Dorin Cocoș, arestat pentru trafic de influență în dosarul Microsoft / FOTO: Liviu Adăscăliței/Mediafax Foto

În ultimii trei ani, grupul Steda și-a extins afacerile pe litoral, preluând de la stat un sector important de plajă și un hotel în Mamaia. Concomitent, la București, firmele lui Stelian Gheorghe au fost implicate în mai multe controverse imobiliare: blocuri pe spații verzi, aprobări și revendicări cu probleme. Într-o astfel de afacere imobiliară, Stelian Gheorghe l-a cooptat ca partener pe Dinu Pescariu – complicele lui Dorin Cocoș în dosarul de corupție Microsoft. (DETALII,AICI). Cei doi au devenit în acest an parteneri cu cote egale în Rahmaninov Residence by Steda SRL, o firmă cu birourile în același loc cu cea care i-a scapăt de datorii pe partenerii lui Dorin Cocoș.

Tagged , , , , , , , , , , ,