Cătălin Predoiu este cercetat de procurorii DNA într-un dosar disjuns din “Gala Bute” şi ar urma să fie chemat la DNA pentru a fi audiat, conform România TV.
Procurorii au disjuns din dosarul “Gala Bute” o anchetă pe numele lui Cătălin Predoiu cu privire la avizele pe care acesta le-a semnat, în calitate de ministru al Justiţiei, pentru organizarea galei.
“Disjungerea cauzei şi constituirea a patru dosare separate în vederea continuării cercetărilor cu privire la (…) sesizarea corpului de control al primului ministru cu privire la foştii miniştri Ialomiţianu Gheorghe şi Predoiu Cătălin Marian”, se arată în rechizitoriul “Gala Bute”, conform România TV.
Totodată, Radu Cristescu, membru PMP, a prezentat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, documente aflate în dosarul procurorilor şi i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să renunţe la “premierul” Predoiu.
“În ultimele două luni, mi-am exprimat o opinie pertinentă cu privire la «premierul din/în umbră» al României – Cătălin Predoiu. În tot acest timp am fost întrebat de documente. Iată că au apărut și documentele: Cătălin Predoiu este cercetat într-un dosar care a fost disjuns din Gala Bute!
Sunt de acord ca Victor Viorel Ponta nu trebuie să mai ocupe funcția de prim ministru, dar acest lucru trebuie să se realizeze democratic și cu o alternativă în folosul românilor.
Mi-e greu să înțeleg logica lucrurilor: înlocuim un premier penal cu unul la fel de penal sau poate mai penal? De asemenea, oare Parchetul lucrează cu jumate de măsură?
Sper ca Președintele Klaus Iohannis să se fi lecuit cu ocazia asta și să renunțe la «Predoiul meu»”, a scris Radu Cristescu pe pagina sa de Facebook, unde a adăugat o copie a filei din rechizitoriu privind dosarele disjunse.
Mihaela Radulescu (născută Andreea Ţiganaşu la 3 august 1969 în Piatra Neamț, România – conform Wikipedia) ciocnește șampanie fină și ouă de ciocolată îmbrăcate în foiță de aur comestibil undeva prin Europa, la brațul d-lui Baumgartner. Asta in compensație cu vremurile in care era Rahela Schwartzenberg și de sărbătoarea Paștelui nu avea această tradiție.
Un efort mic pentru o recompensă atât de mare, adică 180. 000 euro anual drept pensie alimentară, însemnând 15.000 lunar (conform gândul.info). Pensie pe care i-o plătește tatăl copilului, tată despre care însăși diva spunea că face parte din gașca de milionari care au transformat România intr-un joc de Monopoly, că e implicat în afaceri dubioase, că trebuie căutat pe la off shore-uri, că a venit in Romania ca simplu student și și-a umplut buzunarele intr-un mod necurat, până a ajuns la peste 50 milioane de euro avere oficială; dar, ce să vezi, senzuala ei guriţă retușată s-a închis discret când a dat peste gustul breakfastului din Monaco, adică un ou plus un orgasm.
Cum am zice, ne dă lecții de dans pe banii noștri, cu dezinvoltură, doar i se cuvin. De ce? Pentru că a inceput 4 facultăți , deși nu a reușit să absolve nici una. Pentru că te îneacă în vorbe de pe micul ecran și mai nou, de pe blog, deși devine suspect de reținută când e vorba despre sursa bunăstării personale. Pentru că e bună: și-a contabilizat toate teledoanele la care voi ați donat bani, toate acțiunile de binefacere la care noi am dăruit, are un cufăr plin cu fapte bune cu care va ajunge la porțile Raiului. Ni le înșiră repetitiv, precis, cronologic, afișând o tăcere adâncă peste sursa bunăstării de zi cu zi, adică alte donații pe care le-am făcut cu toții indirect și fără consimțământ catre marele joc de Monopoly.
Banii nu au miros nici de orgasme, nici de ouă, nici de patriotism, nici de offshore. In acest răstimp, o tânără pe nume Crina, de 14 ani, din Rusu Bârgăului, face naveta zilnic la școală, cu autobuzul. După școală mai stă două ceasuri pe drumuri, până poate intra în sala de sport, să se antreneze. A fost silită sa abandoneze antrenamentele câteva luni, din cauza examenului de treaptă. Mama ei a fost silită să plece și să muncească în Italia, pentru că noi nu putem crea locuri de muncă, fiind ocupați să finanțăm offshore-uri. Au rămas acasă două fete cu tatăl, care le hrănește cum poate el.
Sportiva nu are un consilier de nutriție, pentru că noi suntem copleșiți de sustinerea marelui Monopoly care o ține pe Mihaela Radulescu Schwartzenberg Andreea Țigănaș Bănică etc la Monaco. Mama Crinei nu e aici de Paște, să facă cozonaci, pentru că Paștele Catolic s-a celebrat săptămâna trecută, acum e un week-end obișnuit. Deci Crina poate să țină în continuare cură de slăbire, să piardă 10% din greutate intr-o lună ca să o mulțumească pe divă, deși nu va participa la o competiție de sport profesionist ci la una de artă de amatori, in care proba cântarului nu există. Lasă să se învețe de mică cu greutățile!
Poate când va fi femeie matură va avea norocul ca jocul de Monopoly în care s-a transformat România să nu se fi terminat și să găsească și ea un ex bogat și generos. La fel să facă toate adolescentele din România, să învețe de mici ca dacă esti frumos si suplu si lipsit de suflet, de educație și scrupule, o să ai o viață imbelsugată, interesantă, aventuroasă. Și toate acestea sunt posibile doar cu complicitatea noastră. Cu banii noștri. Cu orbirea noastră. Cu lașitatea noastră. Christos a înviat!