Tag Archives: antena 3

De ce si cine se uita la Antena 3 ?

Sursa: Reportervirtual.ro

1. Stau și mă uit la Antena 3 și mă minunez! Da, știu, de ce mă uit la Antena 3? Cum mai fac și prostii din când în când, să trecem peste… Așadar mă uit la Antena 3 și mă minunez când văd modul în care au ales să trateze cazul Sorin Oprescu. Au întors pe toate fețele acțiunea procurorilor din punct de vedere tehnic: e flagrant-flagrant sau flagrant parțial, e la litera noului Cod penal sau e un pic pe lângă, denunțătorul trebuia să facă aia sau ailaltă?

sorin oprescu antena 3Zău, ai crede că Antena 3 a devenit un fel de secțiune a CSM și că nu e un post de televiziune aflat în slujba cetățeanului… Pentru ei nu contează modul în care taxele plătite de mine, de tine, de voi, de ei sunt jefuite în mod sistematic în ultimii 25 de ani în Capitală și nu numai. Pe ei nu-i interesează corupția care ne mănâncă de vii de 25 de ani încoace. Pe ei nu-i interesează de ce suntem ultima țară din UE la toate capitolele. Nu. Pe ei îi interesează dacă flagrantul a fost ca la carte sau nu! Scârbă eternă…

P.S: Care flagrant până la urmă nici nu a fost flagrant!


scurt pe 32. Apropos de Sorin Oprescu, iată un instantaneu din vremuri demult trecute. L-am cunoscut pe omul ăsta în urmă cu mulți ani de zile ca doctor, la Municipal. De când a devenit primar nu ne-am mai văzut decât o dată.

OprescuAvea tot ce-și putea dori un om: o meserie onorabilă – medic, o ocupație nobilă – chirurg, deci salvator de vieți, o poziție înaltă – director de spital. Avea și suficient de mulți bani încă de atunci. Ce-i mai trebuia altceva?!… Iată cum lăcomia și trufia te pot distruge atunci când vrei mai mult și mai mult și mai mult, atunci când nu te mai poți opri, atunci când nimic nu-ți este de ajuns, atunci când ești convins că ai devenit ceva/ cineva mai presus de ceilalți… Cine, ce le ia mințile în așa hal?!

P.S: Îmi scrie un cititor că „doctorul” era stricat încă de pe atunci și îmi spune că i-a solicitat unei cunoștințe de-a lui, medic, 10.000 de dolari ca să profeseze la Municipal. Posibil, nu-l contrazic.


scurt pe 33. EVZ ne informează cu promptitudine, citând DCNews, siteul lui Bogdan Chirieac, care citează România TV, că „Încrederea în președintele Klaus Iohannis a scăzut dramatic”. Sursa? Un sondaj CSCI. Care CSCI? Acel institut al lui Sultănescu – Ghiță – Ponta care îl dădea, în seara de 16 noiembrie 2014, la România TV, pe Ponta președinte cu procente bune în fața lui Iohannis ? Dar nu asta contează. Citesc, recitesc și nu înțeleg fractura logică flagrantă din știre, care zice așa:

(…) ultimul sondaj CSCI arată că electoratul și-a pierdut încrederea în premierul Victor Ponta după mediatizarea dosarului penal (…) scăderea din iunie a lui Klaus Iohannis a venit după ce i-a cerut demisia lui Victor Ponta.

nedumeritCum? Cum? Deci Ponta-dosar-penal = scăderea încrederii. Iohannis, pentru că îi cere demisia lui Ponta-dosar-penal după ce i-a apărut dosarul penal care a dus la scăderea încrederii = scăderea încrederii și pentru el. Măi să fie, necunoscute sunt căile sondajelor lui Ghiță-Ponta! Tare „matematica” RTV: minus cu minus dă plus și plus cu plus dă minus…

Adrian Halpert. portret de Ionut Baic

AdrianHalpert.com

 

 

 

grafica: Ionuț Baic

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Pe ruinele presei…Deontologul – o specie pe cale de disparitie

Sursa: Comisarul.ro

Cazul de cenzura de la EVZ denuntat de publicista Daniela Ratiu a starnit reactii anemice in breasla. Jurnalistii s-au obisnuit atat de tare cu cenzura si autocenzura incat ii lasa rece acest gen de acuzatii grave, de atentat la libertatea de a gandi si scrie. Ultima lor problema. Cei mai multi, cu cateva exceptii, lupta sa supravietuiasca si cam atat. Vor sa-si pastreaze leafa, job-ul, aproape in orice conditii, in ruinele fumegande ale vreunei redactii. Pentru asta, fac compromisuri mai mari sau mai mici. Mogulii au lasat in urma lor un munte de scrum. Acolo gasim ingropata o generatie de gazetari stricati pana la os si alta fara orizont. Cum a decazut, totusi, presa romaneasca atat de mult? Ce a distrus-o? De ce provoaca publicului rational atata sila si dispret?

Povestea caderii are o stransa legatura cu banii si cu lacomia. Inclusiv a jurnalistilor, nu doar a mogulilor. Cand banii negri, banii din santaje, banii de la buget, banii de la borfasi, banii din evaziune, banii spalati prin presa si scosi din tara prin contracte fictive s-au terminat a inceput marea vaicareala. Va intrebati, poate, cum s-au terminat acesti bani, asa, peste noapte?

Laptele si mierea au secat pe masura ce justitia a deratizat etaj dupa etaj din cetatea infestata, mogulii si politicienii au intrat la puscarie, iar lupta impotriva marii evaziuni a devenit politica de stat. Abia atunci le-a intrat tuturor frica in oase si s-au oprit din haiducie.

Exact din acest motiv nu veti gasi prin redactiile falimentare de azi mari sustinatori ai justitiei, ci detractori tot mai sofisticati. Falitii de azi stiu exact de unde li se trage. Multi dintre ei au sustinut justitia in trecutul lor in mod ipocrit, de fatada, ca sa faca publicului pe plac. A fost o vreme cand totul parea inca un razboi intre politicieni care nu va ajunge pana la ei. Din fericire, s-au inselat. Asa ca azi au trebuit sa schimbe placa si sa submineze cat mai istet justitia astfel incat sa nu frustreze nici publicul setos de sange.

Vedem tot mai des atacuri impotriva justitiei, conspiratii cu securisti, acoperiti si ordine pe unitate, istericale impotriva unor abuzuri imaginare? Reciti cu atentie randurile de mai sus. Legiunile de jurnalisti flamanzi, pana mai ieri in tabere rivale, si-au descoperit un incamic comun: justitia, serviciile si jocurile lor malefice.

Mare parte din jurnalistii romani-vedeta, baronii studiourilor tv de azi, sunt la fel de corupti ca politicienii si oamenii de afaceri alaturi de care au crescut intr-un cerc de complicitati din care azi nu mai pot iesi. Unii au trecut deja pe la procurori, altii traiesc cu groaza ca le vine randul.

Luxul de a sustine fara complexe justitia si institutiile de forta si-l permit cei fara schelete in dulap, care nu se tem de trecutul lor.

Spatiul public romanesc a ajuns prizonierul unei mase critice de jurnalisti/formatori de opinie/propagandisti platiti de politicieni care lupta in acest moment, subversiv sau la vedere, impotriva interesului public. Si-ar dori cu totii sa se intoarca la sistemul vechi, cand se indopau la masa plina intinsa de politicieni sau de oameni de afaceri corupti.

Au fost platiti ani de zile sa scrie si sa vorbeasca, sa danseze pe micile ecrane cum le cantau finantatorii din umbra, nu de dragul adevarului sau interesului public. Dar vremurile bune, cand banii veneau usor iar lefurile nu aveau nici o legatura cu piata, au apus. Paradisul s-a transformat intr-un mic iad. Pentru distractia maxima din anii trecuti au inceput sa plateasca o factura cam mare.

Din acest motiv, cu o exceptia sau doua, televiziunile de stiri nu mai au demult nici o legatura cu agenda corecta, cu temele de interes real pentru public si par rupte de realitate. Fiecare are de aparat astazi un mogul, un politician sau om de afaceri scos din circuitul marilor spagi.

Generatia jurnalistilor formati in anii 90, cea care avea sa-i inlocuiasca pe dinozaurii erei comuniste, si-a cam epuizat resursele de credibilitate.

Un raport publicat recent de The Centre for Media Transparency, realizat de Manuela Preotesa si Andrei Schwartz, noteaza: “media au jucat un rol esential in viata politica si economica aparte a Romaniei si in triunghiul politica-afaceri-justitie. Fapt pentru care jurnalistii romani se confrunta cu o situatie dificila: pe alocuri aparatori ai justitiei si ai anticoruptiei, altadata protectori ai secretelor, ei lucreaza intr-un mediu profesional caracterizat de concentrari economice si politice, dar si de surse de finantare opace”.

Sigur, nu toti jurnalistii au stiut din ce bani sunt platiti, cine finanteaza redactii si de ce. Exista pe lumea asta destui naivi, prosti utili sau pur si simplu oameni desprinsi de realitate, profesionisti atat de dedicati meseriei incat n-au mai avut timp sa vada raul nici cand acesta i-a coplesit. Inocentii sunt, totusi, putini. In general, jurnalistii s-au integrat in mecanismele coruptiei, au devenit complici, parte dintr-un sistem putred de putere.

Chiar atat de rau a ajuns presa, nu cumva exagerati? Daca ati ajuns sa va indoiti ca presa romaneasca a sucombat in plina glorie, va reamintesc cateva fapte. Nu uitati ca titluri mari din presa romaneasca sunt astazi in insolventa: Mediafax, Adevarul, EVZ, Jurnalul National, Realitatea TV, Prima etc. La fel, marile retele de distributie. Cateva televiziuni de stiri se confrunta cu mari probleme financiare si doar DIGI 24 pare sa pastreze in acest moment un standard financiar si profesional ridicat.

Nu uitati, apoi, ca marii moguli au infundat puscaria, altii au trecut la cele vesnice, iar finantatorii la vedere sau din umbra (gen Niro, Udrea, Cocos – EVZ, B1, Maricel Pacuraru, Calin Mitica, Elan Schwartenberg – Realitatea TV, Sebastian Ghita – Romania TV) au intrat toti pe mana procurorilor. Practic, n-a scapat niciunul.

Pe acest fond de prabusire financiara a marilor trusturi, Guvernul Ponta a promis, printr-o ordonanta de urgenta adoptata prin luna iunie, un ajutor de stat televiziunilor si radiourilor. In realitate, PSD si Victor Ponta au profitat de starea jalnica a presei audio-video pentru a o face si mai obedienta puterii, fluturandu-i pe la nas niste finantari care vor veni, intamplator, abia de anul viitor, pe criterii complet arbitrare.

De notat inca un fenomen esential, care a accelerat degradarea. Marile grupuri straine s-au retras treptat mai ales din presa se stiri si din televiziuni. Astazi, business-ul de presa din Romania (cu exceptia ProTV) are actionari in covarsitoarea majoritate romani neaosi. Mai sunt in revistele glossy sau in televiziuni de divertisment, dar nu despre acestea vorbim aici.

In cinismul lui abisal, SOV, tocmai el, a tinut de curand, pe blog, o mica predica despre ticalosi descoperind ca unul din fostii sai angajati pe care il simpatiza s-ar incadra in aceasta categorie. Ce-si spun oare azi toti cei care se inghesuiau la TV sa-l spele inainte de fiecare condamare cand mogulul vede in cei mai multi dintre ei o turma de ticalosi? Nu-si spun nimic. Nu cred ca le pasa. Daca i-ar plati regeste ca in trecutul de aur, ar fi in stare sa incadreze singuri in categoriile de ticalosi sugerate de SOV.

Au ajuns la un asemena grad de relativism moral, dupa atatia ani de rastalmacire a realitatii, de mancurtizare, de transformare a negrului in alb si invers, incat in presa romaneasca de azi nu se mai pot dezbate probleme etice fara a genera un mare hohot de ras grosolan. “Deontologul” a devenit un fel de fraier, ultimul bou care isi pierde vremea cu principii si reguli in timp ce toata lumea fura la zece maini. Faptul in sine ca se vorbeste despre “deontologii” din presa in sens peiorativ spune multe.

Partea buna este ca pe langa ticalosii cu care sa lauda SOV ca s-a inconjurat, mai exista specia rara a jurnalistilor liberi. Putini cati sunt, jurnalistii liberi s-au refugiat pe internet, spatiul unei libertati deocamdata greu de controlat, unde poti functiona cu costuri mult mai mici in comparatie cu presa clasica, ziar tiparit sau televiziune.

Mai sunt apoi, risipiti prin redactii mai mici, oameni de buna credita si buni meseriasi. Acestia din pacate nu se prea aud si nici nu prea conteaza in vacarmul facut de marii dirijori ai opiniei publice. Buni profesionisti veti gasi si in slujba ticalosilor descrisi de Vantu. Pe ei nu-i pot judeca, nu stiu de ce au ales sa lucreze in slujba raului (constienti sau cu scuza penibila ca ei “nu si-au facut decat meseria de jurnalist”). Probabil ca fiecare are justficarile lui foarte personale.

Constat doar ca au abandonat prea usor, in vremuri de pace, nefiind amenintati cu moartea, cu prigoana inchisorilor ca in comunism sau cu alte nenorociri. S-au predat cam prea usor, de buna-voie. Apoi, Romania nu s-a laudat niciodata cu prea multi dizidenti autentici, cu mari luptatori pentru niste amarate de principii.

Bun, ce se va alege dupa cataclism? Cateva titluri se vor inchide complet iar piata media, asa cum o cunoastem acum, populata in mod nefiresc pentru o tara mica si sarca precum Romania cu o puzderie de televiziuni de stiri, se va restrange.

Altii se vor reorienta si deja sunt in plina actiune de rebranduire, in incercarea de a sterge urmele crimelor comise in trecut. Isi vor depune serviciile la dispozitia noilor stapani, care le-ar putea garanta supravietuirea. Antena 3 a schimbat atat de brusc macazul, incat i-a atras atentia lui Sebastian Ghita, amicul premierului Ponta. Astfel, RTV a anuntat zilele trecute ca Antena 3 ca “a ales sa devina principalul mijloc de propaganda al noului PNL”.

Partea proasta este ca raul se va perpetua. In loc sa fie lasati sa moara, sunt folositi de noii stapani. Acestia se bucura in mod stupid ca maciuca trece din mana dusmanului in mana lor. La o adica, vor intoarce din nou armele si tot asa. Salvarea vine din alta parte. Pe masura ce internetul si retelele sociale se vor dezvolta, toate aceasta lume sulfuroasa se va scufunda incet in irelevanta. Pana atunci insa, vom mai asista la acte de cenzura, campanii la comanda, linsaje publice si calomnii dar acesta este un drum fara viitor pe care cativa jurnalisti se incapataneaza sa mearga.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,

Voiculescu minte de rupe

Voiculescu si-a mutat banii din Cipru via Londra si acum intreaba autoritatile din Cipru daca mai are bani acolo.

Surpriza – nu mai are.

Dar vezi tu Voiculescu Dan se stiu atat de multe despre tine…despre testamentul prin care ai luat averea lui Fouad Sanbar, proxy-ul sau sageata ta, despre firma vicepresedintelui Claudiu Cercel ex BRD cu una din fetele tale si despre facilitatile bancare obtinute de tine pe aceasta cale…

Despre contractul de 7 milioane de euro – atentie, 7 milioane de euro – japcuiti de la Volksbank ca sa o ajuti tu ca esti profesionist cu trustul tau in ale imaginii…de au innebunit austriecii…vrei sa-l intrebam pe distinsul Lucian Cojocaru despre asta?
Hai lasa ca-l intreb eu si pe el si pe Cinteza din BNR, alt pseudospecialist, bau-baul bancilor…

Bai Cinteza unde ai mai pomenit tu ca o banca sa dea unui singur trust de presa 7 milioane de euro – de doua ori bugetul anual al bancii pe TOATE mediile ( ma refer la o banca mare ca BRD nu la Volksbank).

Asa ca vezi tu Voiculescu …nu te mai da lebada ca suntem aici si stim…


 Sursa: Stiripesurse

Dan Voiculescu îşi continuă, din spatele gratiilor, campania prin care încearcă să demonteze acuzaţiile că ar avea sume importante de bani ascunse în străinătate.

“Asa cum va promiteam in urma cu un an, am solicitat constant si la fiecare institutie indicata in hotararea de condamnare rezultatele cercetarilor extraodinare dispuse de instanta cu privire la averea mea. Toate bunurile mele si toate sumele pe care le-am detinut au fost intotdeauna la vedere. Pe toti cei care au crezut in acest mit si pe cei nehotarati, ultimul raspuns al Tribunalului Bucuresti ar trebui sa ii incredinteze ca nu am societati, conturi, bunuri mobile si imobile ascunse in tara sau in strainatate. Dar si ca legendarele conturi ale lui Ceausescu care ar fi ajuns la Voiculescu, nu au existat”, scrie Dan Voiculescu pe blog, unde prezintă şi un extras din răspunsul Tribunalului Bucureşti nr. 1/4964/C/30.07.2015 transmis la solicitarea sa.

Vezi AICI documentul!

Astfel, potrivit documentului publicat de Dan Voiculescu, oficiul corespondent din Cipru a confirmat pentru instanţele din România: “cat despre proprietati sau alte bunuri detinute, autoritatile din Cipru nu au identificat niciuna dintre persoanele fizice mentionate (n.r. Camelia Voiculescu, Corina Voiculescu si Dan Voiculescu) ca proprietari de bunuri mobile sau imobile pe teritoriul Ciprului”.

“Este a doua oara cand justitia arata ca toate acuzatiile care mi-au fost aduse in ultimii 25 de ani sunt pure inventii folosite in scop defaimator”, susţine Dan Voiculescu.

Tagged , , , , , , , , , ,

O minciuna spusa de 100 de ori devine adevarul lui Dan Voiculescu

Sursa: Reportervirtual

Pentru a întări teza că Dan Voiculescu a fost condamnat la închisoare din cauza celui „ma grav proces politic”, Antena 3 a coborât în stradă pentru a afla părerea oamenilor obișnuiți despre acest subiect. Totuși, aceștia au avut parte de o surpriză când au aflat opinia unui tânăr despre domnul profesor Voiculescu.

Întâmplător sau nu, aproape toate personajele chestionate au susținut tema repetată obsesiv de postul de știri din Băneasa.

Un doamnă susține că în cazul lui Dan Voiculescu este vorba despre o „condamnare nedreaptă” și că nu crede că „omul a fost nevinovat”. Un alt domn intervievat a spus că „Traian Băsescu l-a băgat la pușcărie”.

fanii lui dan voiculescu

O altă persoană care apare în reportaj este de părere că subiectul Dan Voiculescu este complex și că mogolul are și el o parte de vină.

Jurnalistul Antena 3 care pune întrebări oamenilor reamintește că procurorul care a instrumentat dosarul lui Voiculescu este arestat pentru corupție.

Un domn îmbrăcat cu un tricou roșu spune că „omul este băgat la pușcărie politic”, iar un al om în vârstă, cu șapcă, repetă aceeași teză.

În reportaj apare și un tânăr care are un răspuns surprinzător la întrebarea despre Voiculescu:

Reporter: Dan Voiculescu, crezi că a avut o condamnare politică?

Tânăr: Da, a fost 100%. Adică nu avea ce altceva să fie, după părerea mea.

Reporter: De ce crezi? Cine crezi…și de ce?

fan_dan voiculescuTânăr: Politicienii de lângă și din cauza banilor pe care i-a câștigat. Foarte mulți bani din, pot să spun, tranzacții cu statul ilegale. Poate el a mâncat foarte mult, și ceilalți de lângă el nu au mâncat nimic și au spus „haideți să-l turnăm” și noi la rândul nostru să ne scoatem pe noi că poate și noi am fost complicii.

Reporter: Este o răzbunare până la urmă?

Tânăr: Sigur e o răzbunare.

Materialul complet poate fi urmărit la acest link.

Astăzi, la Antena 3 s-a discutat pe larg subiectul condamnării lui Dan Voiculescu. Astăzi s-a împlinit un an de când  a intrat în pușcărie.

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institului de Cercetări Alimentare.

Tagged , , , , ,

Marmota inveleste ciocolata in staniol…

Sursa: Cancan

Paparazzii CANCAN.ro i-au filmat pe Camelia Voiculescu si Sorin Alexandrescu in ipostaze casnice! Imaginile vin sa confirme faptul ca intre mostenitoarea imperiului construit de mogul si directorul general al Antena Grup exista o relatie.

Paparazzii CANCAN.ro au reusit sa obtina dovada clara ca intre Camelia, fiica lui Dan Voiculescu si Sorin Alexandrescu, Directorul general al Antena Tv Group si omul de incredere al mogulului, este mai mult decat o relatie de colegialitate.

Camelia Voiculescu s-a grabit sa intre in piata

Camelia Voiculescu s-a grabit sa intre in piata

Zilele trecute, cei doi au fost surprinsi in ipostaze foarte interesante, iar acum, zvonurile care spuneau ca acestia sunt impreuna au acoperire. Imbracati lejer, el in slapi si pantaloni scurti, ea intr-o rochita de vara, Sorin si Camelia s-au deplasat cu masina la piata.Ca un veritabil cuplu aflat in exercitiul functiunii casnice, tinerii au cumparat branza, rosii, ceapa verde, barbatul fiind mult mai implicat sa isi exercite rolul gospodareasc care a constata in alegerea alimentelor si negocierea pretului.

Camelia si Sorin au avut pofta de o salata de vara

Camelia si Sorin au avut pofta de o salata de vara

Relaxati si parca obisnuiti unul cu altul in astfel de ipostaze, Camelia si Sorin s-au urcat din nou in automobilul femeii si s-au indreptat, destul de grabiti, spre Otopeni, acolo unde au intrat pe poarta unui ansamblu rezidential, cel mai probabil in acel stabiliment aflandu-se una dintre proprietatile unuia dintre ei.

Camelia si Sorin Alexandrescu au facut cumparaturile si au plecat impreuna spre casa

Camelia si Sorin Alexandrescu au facut cumparaturile si au plecat impreuna spre casa

Legaturi bolnavicioase
Fata lui Dan Voiculescu si seful de la Antena Group se regasesc impreuna si in Dosarul Santaj la Antene, proces instrumentat de DNA inca din 2013! Cu totii au fost trimisi in judecata fiind acuzati de santajarea lui Ioan Berindei, administratorului firmei RCS&RDS. Procurorii au prezentat mai multe stenograme cu discutiile dintre Sorin si Camelia, interceptari in care se vorbea pe larg pe marginea acestui subiect, astfel ca fata fondatorului Patridului Conservator a fost chemata de mai multe ori la sediul DNA pentru a da cu subsemnatul.

Sorin a fost cel care a ales produsele, in timp ce Camelia a achitat alimentele

Sorin a fost cel care a ales produsele, in timp ce Camelia a achitat alimentele
Tagged , , , , , , , ,

Gadea-Analfabetul Antenelor

Sursa: Reporter Virtual

Ce este aceea o „cameră paroscopică”? Nimeni nu știe, în afară de Mihai Gâdea, șeful Antenei 3…

Dacă-l scoți pe Gâdea din singurul domeniu pe care-l cunoaște la perfecție, „băsismul”, începe seria de gafe pentru care este cunoscut realizatorul. S-a întâmplat și aseară la Sinteza Zilei, când Gâdea a prezentat câteva imagini de la operația la genunchi suferită de premierul Ponta la Istanbul.

Imaginile au fost luate, potrivit lui Gâdea, prin „camera paroscopică”. Mai precis prin „camera… ăăă… paroscopică”, după cum s-a exprimat realizatorul. De fapt, este vorba despre camera „laparoscopică”.

ponta_dupa-operatie-antena-3Filmarea, despre care Gâdea n-a explicat cum a ajuns în posesia Antenei 3, a fost dată „în exclusivitate”, după cum s-a subliniat de mai multe ori, pentru ca nimeni să nu se îndoiască de faptul că Ponta ar fi suferit într-adevăr o operație, deși imaginile pot proveni de la oricare dintre operațiile laparoscopice făcute cu miile zilnic în lume…

Evident că înregistrarea, dacă este chiar de la intervenția suferită de Victor Ponta, nu putea ajunge la Antena 3 decât direct de la primul-ministru…

Tagged , , , , , ,

Marturia decisiva a fostului director juridic al Antena 3 ii ingroapa in santaj pe Camelia Si Dan Voiculescu

Sursa: Digi 24

Angajaţi-cheie ai Antena Group au fost audiaţi miercuri în dosarul în care Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu și Sorin Alexandrescu sunt acuzaţi că i-au şantajat pe reprezentanţii RCS & RDS. În faţa judecătorilor, ex-directoarea juridică a spus că fosta ei şefă – Camelia Voiculescu – a încercat să o influenţeze astfel încât să ascundă o parte din adevăr. Susține că şi-a dat demisia pentru că nu a vrut să mintă. Procesul merge mai departe, iar la următorul termen va fi audiat Mihai Gâdea.

Fosta directoare juridică a Antena TV Group, Raluca Puşcaş, este unul dintre martorii-cheie ai procurorilor DNA. Ştie cum funcţionau lucrurile în trustul Antena. A participat la mai multe ședinte cu Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu, întâlniri a căror temă era compania RCS & RDS. Fosta directoare a povestit în sala de judecată ce presiuni s-au făcut asupra ei pentru a nu spune nimic despre discuţii şi participanţi.

Am demisionat de la Antena Group la 18 iunie după ce, cu o zi înainte, am primit citaţie de la DNA. Am demisionat pentru că înainte de primirea citaţiei, Camelia Voiculescu mi-a solicitat că, în cazul în care voi fi chemată la DNA, să declar că ea şi Sorin Alexandrescu nu au avut nicio implicare. Cred că şi avocatul lui Sorin Alexandrescu mi-a solicitat, scriind pe un laptop, că în cazul în care voi fi chemată la DNA să spun adevărul (n.r. Adevărul – varianta propusă de Camelia Voiculescu)”, se arată în declarația dată de Raluca Puşcaş în faţa instanţei.

Raluca Puşcaş arată că se pusese la cale un adevărat mecanism pentru ca discuțiile să nu fie interceptate.

Deși eram în aceeași cameră, mi se scria pe ecranul unui laptop ceea ce putea să mi se spună prin viu grai. Ceea ce mi se sugerase să spun la DNA nu era real. Am preferat să demisionez”, a mărturisit ea.

Nu a fost singurul martor care susţine că şefii trustului s-au implicat direct în realizarea clipului care a rulat obsesiv pe posturile trustului Intact, clip care anunţa dezvăluirea unor fapte de corupţie în care ar fi fost implicată compania de cablu RCS & RDS.

Sorin Alexandrescu mi-a cerut să promovez o viitoare emisiune prin realizarea unui teaser care avea titlul: ‘Exploziv, mită în fotbal’. Sorin Alexandrescu mi-a spus ce text urma să aibă acest teaser, singura noastră contribuție fiind cuvântul ‘exploziv’. ” – se arată într-o declarație dată în fața instanței.

Miza şantajului era uriaşă, susţin procurorii DNA. Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, ar fi încercat, cu ameninţări, să îl convingă pe administratorul RCS & RDS să accepte un contract prestabilit, în valoare de 35 de milioane de euro, pentru retransmisia pe satelit a posturilor Antena Group. Potrivit stenogramelor care există la dosar, tot planul de șantaj era coordonat de Dan Voiculescu și fiica sa, Camelia.

Interceptări din dosar:

Dan Voiculescu: Eu vreau trei lucruri: denunţ calomnios…

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Plângere penală prealabilă…

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi o delegaţie de la Antena 1, n-ar trebui Mihai…

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: De la Antena 1, ba poate şi Mihai.

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Vorbiţi voi, vedeţi cine, care să se ducă la uşă la RCS…

Camelia Voiculescu: Da.

Dan Voiculescu: Şi să ceară: “Vrem să vorbim cu domnu’ Bendei!”

Camelia Voiculescu: Da”.

(sursa: rechizitoriul DNA)

Fostul senator, condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizarii ICA, a cerut instanței să nu fie scos din celula sa de la Rahova pentru a da declarații în acest proces. Următorul termen a fost fixat pentru 24 iunie, când va fi audiat Mihai Gâdea, directorul Antenei 3.

Tagged , , , , , , , , , , , , ,

O manipulare mizerabilă: Barometrul de Opinie realizat de Pieleanu. DOCUMENTE şi DIALOGURI

Sursa: Turcescu.ro

Acum citeva zile a aparut in spatiul public o „cercetare” sociologica intitulata Barometru de Opinie realizata de AVANGARDE, firma „marelui” sociolog si analist Marius Pieleanu. Despre asta e vorba:

Avangarde 1Avangarde 2

 

Retineti deocamdata sublinierea pe care am facut-o: Barometrul de Opinie, scriu cei de la Avangarde pe prima pagina, a fost AUTOFINANTAT. Buuun! In acest barometru de opinie, despre care am aflat dintr-un material publicat pe Reporter Virtual, este masuratgradul de notorietate al jurnalistilor si analistilor canalelor de stiri. Iata mai jos „rezultatele” date publicitatii:

 

Avangarde 3

 

Deci: opt  de la Antena 3, apoi trei de la B1 TV, trei de la Realitatea si, dupa cum se vede, analistii Ciuvica, CTP, Cristoiu si Chireac. Citind articolul de pe Reporter Virtual – intitulat „Asta-i presa din Romania? Badea, Gadea si CTP, cei mai cunoscuti jurnalisti”– am facut ochii mari: bai, imi zic, si daca dispaream din presa si tot mai aveam si eu, acolo, citeva zeci de procente de notorietate, subliniez, notorietate. Dar nu era vorba doar de mine: unde e Hurezeanu, unde e Radu Moraru, ce-au facut cu marea arbitra a finalei prezidentiale numita Madalina Puscalau sau macar cu Prelipceanu?!

 

Si acum, incepe balul! De dimineata, pun mina pe telefon si-l sun pe marele sociolog Pieleanu:

Alo, zic, Marius, am vazut sondajul ala cu notorietatea jurnalistilor si analistilor politici

Pieleanu tace.

Am si eu o nedumerire: cum naiba de nu apar si eu acolo, macar la egalitate cu amicul Sabin Orcan care e la 29%?

Pieleanu isi drege glasul rostind incurcat:

-Apari, ma, Robert, apari…

-Unde apar, zic eu mirat, ca nu mi-am gasit numele pe nicaieri, m-am uitat atent, am sondajul in fata!

Pieleanu devine prietenos:

-Esti, Robert, esti la 60%, da’ nu s-a putut…

Eu, mirat:

-Ce nu s-a putut?!

-Nu s-a putut… e complicat, uite, iti spun eu tie, prieteneste, esti la 60%, da’ n-am putut sa dam…

-Stai, stai, zic eu, am de gind sa scriu despre asta, cum nu s-a putut, ca am vazut ca sondajul e autofinantat! Cum nu s-a putut?!

Pieleanu incearca sa ma expedieze:

-Iti spun eu, prieteneste, esti la 60%, hai ca te sun eu miine…

Ripostez:

-Nu, nu miine, vreau sa inteleg azi, uite, eu intr-o ora o sa scriu despre asta, astept sa-mi dai niste explicatii.

-Bine, mormaie Pieleanu, te sun eu intr-o ora!

 

Si m-a sunat. Ca, vezi Doamne, erau chiar mai multe nume acolo, in sondaj, cum ar fiEsca, spre exemplu, da’ ca n-au vrut sa se supere lumea si atunci au facut ei o selectie…

-Pai, bine- bine, dar da-mi si mie sa public sondajul integral! Cu toate numele!

-Nu pooot, se tinguie Pieleanu, dar, daca vrei, uite, iti trimit pagina aia in care apari si tu!

Si, intr-adevar, am primit-o. Ce sa vezi, apare de data asta si Turcescu in cercetarea lui Pieleanu!

 

Avangarde 4

 

Sa fim bine intelesi: nu alerg dupa notorietate, n-am facut-o niciodata. Dar la ora astami-e mila, sila si jena de manipularea grosolana pe care au incercat-o, cine stie a cita oara, cei de la Avangarde, cu marele sociolog Pieleanu in frunte. Daca exista cineva, o mina nevazuta, care l-a obligat sa-i scoata din sondajul „autofinantat” pe Turcescu, Hurezeanu, Prelipceanu, Moraru si cine stie citi altii, ma gindesc cu sila ce nenorociri s-or intimpla in sondajele politice sau in cele despre popularitatea Presedintelui, chestiunea „primei doamne”, increderea in SRI, DNA, Armata…

Ii spun direct lui Pieleanu ca NU, nu sintem, prieteni. N-am copilarit impreuna, n-am facut aceeasi scoala, n-am mers in vacante amindoi, n-am fost la fete ca baietii… L-am avut, cred, o data sau de doua ori invitat in emisiune si, pentru ca mi s-a parut un individ cu gura mare si cam atit, nu l-am mai invitat.

Pentru „mina nevazuta” care m-a extras pe mine din sondaj si pe cine stie citi altii, zic si eu: nu mai bine incercati sa ne radiati din catastifele care tin evidenta populatiei?Macar stiti o treaba: luati-ne CNP-ul, seria de buletin, stergeti-ne amprentele! Hai, ca se poate, trageti cu ochiul la Rasarit si aprofundati metoda!

P.S. Pentru cei care vor sa vada cum e cu notorietatea subsemnatului, desi, repet, nu m-au preocupat niciodata de astfel de masuratori, cititi o cercetare ceva mai veche, e adevarat, despre care am vorbit AICI.

Si inca ceva: intervalul de incredere in acest sondaj, scriau cei de la AVANGARDE, este de 95%! Ha, ha, ha :)

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Trezeste-te…e dimineata

Sursa: Evz

Mihai Mărgineanu a scris pe pagina sa de Facebook, un mesaj cu trimitere directă spre Mircea Badea şi chiar dacă ironia stârneşte hazul, mesajul nu este măgulitor pentru destinatar, chiar dacă nu îi este menţionat numele.

Redăm în continuare mesajul integral, orice comentariu fiind de prisos.

“Dacă până la vîrsta de 30 de ani ai stat cu părinţii, pentru că era mai comod, înseamnă că ai o problemă.

Dacă te-ai apucat de tras de fiare şi de sport tot pe la 30 de ani pentru că te înjurau copiii în faţă blocului, şi ai arătat asta la televizor în şpagat, înseamnă că te-ai apucat târziu de sport şi de tras de fiare.

Dacă ai o prietenă bună care spune că orice ai face tu, idealul ei în viaţă este să nu se certe cu ţine, înseamnă că mai ai o şansă.

Dacă ai un fost prieten, înseamnă că prietenii ştiu de ce.

Dacă ai locuit într-un cartier în care unii se numeau : Petrică Ţiganu’, Chinezu’, Vodcă, Tzutzacu sau Neamţu’, şi tu nu i-ai cunoscut în copilăria ta, însemna că ai stat mai mult prin casă cu mami şi nu e cazu’ să pomeneşti că ai fost smardoi, pentru că atunci când băieţii fumau la altă scară, tu învăţai la mate (ceea ce nu-i rău, neapărat!)

Dacă ai încercat să fii simpatic în preajma fetelor şi nu ţi-a ieşit, este pentru că nu eşti simpatic în prezenţa fetelor, şi nu-ţi iese

Dacă ai fost angajat să prezinţi ziare la televizor şi tu te-ai transformat în vuvuzelă politică înseamnă că te-a plătit un fost comunist care acum e în pîrnaie.

Dacă faci spume la gură cînd îi înjuri la televizor, în direct, pe toţi cei care nu sunt de acord cu punctul tău de vedere, înseamnă că s-ar putea să iei bătaie de la un motociclist în trafic sau în direct.

Dacă ai audienţă formată (numai!) din bâtrânet fost-anti-comunist-actual-antibasist-viitor-antiiohanis, inculţi şi proşti că lampa, însemna că ai o problemă şi există posibilitatea că vreunui actual-copil şi viitor-om să-i fie ruşine, cândva, că îl cheamă ca pe tine”, i-a transmis Mărgineanu lui Badea.

Dacă ai pierdut de-a lungul anilor toţi ‘fanii’ care au avut bunul simt să termine liceul şi locul lor a fost luat de pensionari înrăiţi de viaţa meschină pe care au trăit-o, înseamnă că nu mai contează ce spui fiindcă mesajul tău ajunge într-un eter necomestibil.

Dacă în ultimii ani te-ai înrăit şi ţi-ai acrit sufletul de dragul unui pumn de arginţi sau de minciuna pe care ţi-o spun unii că ceea ce faci tu este cel mai important din media, dacă ai impresia că eşti vocea naţiunii, dacă ai crezut vreodată că după ce te vei perima (de tot!) cineva te va mai ocroti, înseamnă că trebuie să te trezeşti. E dimineaţă!”, a scris Mărgineanu, pe contul său de Facebook.

https://youtu.be/ZvV-z8iiAwI

Tagged , , , , , , , , ,

Scriitor la…ziar

Sursa: Evz

În celula Penitenciarului Rahova, mogulul muncește de zor la o carte. El nu vrea să se prezinte la procesul „Șantaj la Felix TV”. Fiica sa, Camelia Voiculescu, a dat ieri o declarație de inculpat.

Pentru fiecare două zile de muncă la o carte, condamnatului i se scad trei zile de detenție. Această regulă a fost luată în serios și a ajuns scopul suprem pentru mulți deținuți. Unul dintre ei este patronul Antenelor, Dan Voiculescu, care execută 10 ani de închisoare.

„Da, scrie. Profesorul Voiculescu scrie cărți de specialitate, știți că a fost profesor universitar, specializat pe economie, comerț exterior. Sunt sigur că lucrările sunt făcute de el, într-o formă de specialitate. Nu știu exact câte cărți a scris. Dar, da, ar putea să i se micșoreze pedeapsa conform dispozițiilor legale”, ne-a confirmat unul dintre avocații lui Dan Voiculescu.

Surse din Penitenciarul Rahova au declarat, pentru EVZ, că Voiculescu ar fi scris mai multe lucrări de după gratii, peste zece, cu scopul de a-și diminua pedeapsa. Voiculescu a ținut cursuri timp de opt ani la Academia de Studii Economice București. El a lucrat în cadrul Catedrei de Relații Economice Internaționale, disciplina „Competiție și Competitivitate”.

„Mi-a dat tata grija aia!”

Dan Voiculescu nu a venit ieri la procesul „Șantaj la Felix TV”, în care este acuzat de complicitate la șantaj și a preferat să rămână în celulă. La Curtea de Apel a venit fiica acestuia, Camelia Voiculescu –acuzată de complicitate la șantaj – și iubitul acesteia, Sorin Alexandrescu, director al Antena Group – acuzat de șantaj. Camelia și sora sa, Corina, controlează trustul Antenelor, după ce tatăl lor le-a donat acțiunile. Camelia a dat o declarație în care a explicat discuțiile telefonice. „Mi-a dat tata grija aia”, „omul care a primit plicul” sau „șantaj, asta este cu RCS-ul”- au fost câteva dintre discuțiile interceptate pe care le-a explicat. Ea a susținut că este nevinovată, și că stenogramele nu au legătură cu acuzațiile DNA. (Ionel Stoica)

Tagged , , , , , , , , , , , , , , ,