Sursa: Curentul
Şantajul de presă pare să fie parte organică din trustul Intact. După ce în urmă cu două zile vă dădeam detalii despre tentativa de şantaj făcută de un angajat al lui Voiculescu, Sorin Oancea, asupra ministrului Adrian Videanu în scopul cåştigării licitaţiei de la Paroşeni de către compania Grivco, astăzi vă prezentăm un nou caz.
În rolul principal se află, de data aceasta, Gabriela Firea. Potrivit unor convorbiri telefonice aflate în dosarul spionilor în care este trimis în judecată şi Dorinel Mucea, adjunctul şefului de la Oficiul de Privatizare şi Participaţiile Statului în Industrie, Firea îl şantaja pe acesta în ianuarie 2006 pentru a avea acces la dosarul Petrom, document secret la vremea aceea. Interesul pentru contractul Petrom să nu credeţi că era unul jurnalistic sau simplă curiozitate umană. Soţii Firea deţineau la vremea aceea compania Vanem Comerţ şi Servicii, care se ocupa cu distribuţia de cosmetice auto prin intermediul benzinăriilor Petrom. Odată cu privatizarea Petrom s-a pus problema retragerii produselor romåneşti din staţiile acestei companii, decizie care a picat greu afacerii familiei Firea.
În dosarul lui Dorinel Mucea există stenogramele a două convorbiri telefonice purtate de acesta pe 11 ianuarie 2006 cu preşedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, şi cu fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş. În timpul convorbirilor, Mucea le-a comunicat celor doi că este ameninţat de Firea cu publicarea unor articole de presă dacă nu-i dă acces la dosarul Petrom, secretizat la vremea aceea.
Pentru a înţelege mai bine de ce Firea îl suna pe Mucea şi nu pe Şereş sau alt demnitar din ministerul Economiei, trebuie precizat că acesta nu era doar adjunct la OPSPI, ci era şi membru în Consiliul de administraţie de la Petrom, deci om cu greutate în companie. De asemenea, Mucea făcuse parte din comisia de privatizare a Petrom şi, prin urmare, putea fi subiectul ameninţărilor, mai ales că în vremea aceea exista un curent de opinie incriminator la adresa celor care privatizaseră această companie de stat.
În cadrul convorbirilor cu preşedintele OMV şi cu Codruţ Şereş, Mucea s-a plâns de insistenţele şi telefoanele lui Firea.
„Ies cu un articol în presă“
„Wolfgang Ruttenstorfer (W.R.): Am văzut că m-ai sunat.
Dorinel Mihai Mucea (D.M.M.): Da, te-am sunat pentru că un anume domn. Îţi aduci aminte de domnul… îţi aduci aminte.
W.R.: Da.
D.M.M.: A fost foarte agresiv astăzi cu mine la telefon.
W.R.: De ce?
D.M.M.: Nu ştiu de ce şi m-am enervat şi eu şi i-am spus „dacă vorbeşti aşa, ar trebui să vorbeşti cu alte persoane şi nu cu mine!“. A fost foarte agresiv faţă de OMV, punând în pericol interesele naţionale ale României. „De ce se întâmplă aşa ceva pentru că mi-ai cerut ceva şi ai obţinut, ştii!“. Şi mi-a zis: „Trebuie să vorbesc cu tine şi să-mi arăţi contractul“. I-am spus: „Cine eşti tu să-ţi arăt eu contractul?“. Asta a fost totul, dar vroiam să ştiu dacă l-ai întâlnit sau dacă ai vorbit cu el.
W.R.: Nu am vorbit cu el recent.
D.M.M.: OK.
W.R.: Vrei să mă întâlnesc cu el? Nu a hotărât el să nu mă întâlnesc cu el?
D.M.M.: Lasă-mă să vorbesc cu ministrul şi te sun eu, mai vedem.
După opt minute, Mucea l-a sunat pe Codruţ Şereş (C.Ş.), care tocmai părăsise o şedinţă de guvern.
D.M.M.: (…) M-a sunat domnul Firea, foarte agresiv şi nu înţeleg de ce, că a vorbit cu dumneavoastră…
C.Ş.: Nu a vorbit cu mine Firea de o jumătate de an.
D.M.M.: Zic: „În primul rând cine eşti dumneata?“. Zice: „Nu că eu vreau să ies cu un articol în presă“. Zic: „Ieşi cu un articol în presă, e o ţară liberă. Nu port cu dumneata nicio discuţie“. Şi asta a fost tot.
C.Ş.: Fuga, măi, de aici, nu e….
D.M.M.: „Nu sunt la dispoziţia dumitale“. Dacă mă reclamă, să ştiţi.
C.Ş.: Bine.“ (facsimil 1)
Articole cu dedicaţie
În sprijinul stenogramelor acuzatoare la adresa lui Firea sunt cele două articole privind contractul de privatizare a Petrom apărute în ianuarie şi februarie 2006 în „Săptămâna Financiară“, publicaţie economică la conducerea căreia se află Gabriela Firea, care deţine şi un pachet de acţiuni la firma care editează această publicaţie. Astfel, în 21 ianuarie 2006, a apărut în „Săptămâna Financiară“ articolul „OMV vinde, Petrom plăteşte, marca rămâne la OMV“, iar în 11 februarie, a apărut în aceeaşi publicaţie articolul „Micile secrete ale privatizării Petrom ţes marile mistere ale Petromservice“. În conţinutul acestor materiale se găsesc fraze-cheie precum „Totul pleacă de la contractul de privatizare a Petrom, ale cărui clauze puţin le cunosc“ sau „Achiziţia Petrom a fost o mare afacere pentru OMV. Neobişnuit de mare“. Deontologic, nu-i aşa?
Şereş: „Cunosc povestea“
Contactat telefonic, fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, şi-a amintit de acest caz, mai ales că mai fusese contactat pe aceeaşi temă de un ziar, în urmă cu aproximativ un an. „Mi-aduc aminte că Mucea mi-a spus de intervenţiile soţului Gabrielei Firea, dar din câte ştiu, Mucea nu a cedat presiunilor, deoarece contractul era secret la vremea aceea. Ulterior l-am desecretizat şi l-am pus pe site-ul ministerului“, a precizat Şereş. De altfel, fostul ministru a declarat că Firea nu l-a sunat pe el niciodată şi că ultima dată s-au întâlnit undeva în vara lui 2005, când l-a abordat pentru modificarea unei Hotărâri de Guvern privind importul de produse cosmetice auto. „Firea reclamă că intră multe produse contrafăcute în ţară, dar i-am spus că Hotărârea de Guvern reprezintă transpunerea în România a legislaţiei europene şi, prin urmare, nu se putea modifica nimic“.
Profitul afacerii familiei Firea a scăzut dramatic după privatizarea Petrom
Conform datelor oficiale, (facsimil 2) profitul firmei specializate în cosmetice auto a soţilor Firea a scăzut dramatic după privatizarea Petrom, motiv firesc de îngrijorare şi, de ce nu, şi de ameninţări. Astfel, dacă în 2004 profitul era de 280.067 RON, imediat după privatizare, în 2005, profitul a scăzut la mai puţin de jumătate, fiind doar 128.648 RON. Presiunile s-au făcut în ianuarie 2006, exact când se încheiase anul fiscal 2005 şi scăderea drastică a profitului le era cunoscută.
Ameninţări în loc de răspunsuri
Încercările noastre de a purta o conversaţie telefonică pe această temă cu Gabriela Vrânceanu Firea n-au avut sorţi de izbândă. Aceasta a preferat să converseze cu noi prin intermediul asistentei, care ne-a transmis şi ameninţările şefei sale: „Doamna Gabriela Firea a aflat ce intenţionaţi să scrieţi. Totul este o minciună. Dacă veţi scrie, vă puteţi trezi cu o acţiune în instanţă. Avocatul dânsei este pregătit“. Apoi s-a răzgândit şi ne-a cerut întrebările în scris.
Răspunsul, total neconcludent din punctul nostru de vedere, este următorul :“În legătură cu acele «stenograme» am fost întrebată şi anul trecut de un ziarist de la altă publicaţie. Eu nu am cum să comentez nişte documente care nu sunt făcute în mod oficial publice, a căror autenticitate nu a fost dovedită sau asumată de instituţiile în drept. Pot să vă asigur însă că soţul meu, care între timp a decedat în luna ianuarie a acestui an, nu a făcut niciodată presiuni asupra nimănui şi că între activităţile sale şi articolele publicate în «Săptămâna Financiară» nu este absolut nicio legătură.
În cazul în care veţi considera oportun să publicaţi un material bazat pe aceste «documente», vă informez că mă voi adresa instanţelor de judecată pentru a-mi apăra onoarea şi memoria soţului meu“. Întrebată anul trecut în legătură cu acest subiect, pe când soţul ei trăia, pare nefiresc ca doamna Firea să nu-şi fi întrebat imediat soţul în legătură cu aceste chestiuni care-i pot afecta imaginea. Cât despre caracterul oficial al stenogramelor, nu cred că trebuie să mai precizăm un lucru ştiut de orice ziarist: documentele din dosarele penale (cum este şi cel al lui Mucea) ajunse în instanţă sunt cât se poate de oficiale.