Tag Archives: banca nationala a romaniei

România a atras investiţii străine directe în valoare 4,08 miliarde de euro în 2016, cu peste un miliard de euro (34,4%) mai mult comparativ cu nivelul înregistrat în 2015

Investiţiile au însumat 3,035 miliarde de euro în 2015, reiese din datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,081 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,899 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 182 de milioane de euro”, se arată în document.

Comparativ cu primele 11 luni ale anului, investiţiile străine directe au crescut, până la finalul anului, cu 153 de milioane de euro, de la 3,928 miliarde de euro la 4,081 miliarde de euro.

Investiţiile străine directe au însumat 3,93 miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut, în creştere cu peste 36% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,928 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,089 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 839 de milioane de euro”, se arată în document.

Comparativ cu primele 10 luni ale anului, investiţiile străine directe au crescut cu 192 de milioane de euro, de la 3,736 miliarde de euro la 3,928 miliarde de euro.

Deficitul de cont curent

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în intervalul ianuarie – noiembrie 2016, un deficit de 3,44 miliarde de euro, în urcare de la 2,92 miliarde de euro cât s-a consemnat în primele zece luni.

Deficitul de cont curent a fost de aproape trei ori mai mare decât cel raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 1,24 miliarde de euro, reiese din datele publicate vineri de Banca Naţională a României.

În perioada analizată, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,59 miliarde de euro, respectiv cu 936 de milioane de euro, balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 309 milioane de euro, iar balanţa serviciilor un excedent mai mare cu 631 de milioane de euro.

În ceea ce priveşte datoria externă pe termen lung, potrivit comunicatului BNR, aceasta a însumat 69,76 miliarde de euro la 30 noiembrie 2016 (75,4% din total datorie externă), în scădere cu 1,1% faţă de 31 decembrie 2015. Datoria externă pe termen scurt înregistra, la finele lui noiembrie, nivelul de 22,74 miliarde de euro (24,6% din total datorie externă), în creştere cu 14,4% faţă de cel consemnat la 31 decembrie 2015.

În perioada ianuarie – noiembrie 2016, datoria externă totală a crescut cu 2,064 miliarde de euro. În structură, datoria publică a urcat cu 983 milioane de euro, în timp ce datoria negarantată public a crescut cu 1,38 miliarde de euro, iar datoria autorităţii monetare s-a redus cu 300 de milioane de euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 25,2% în perioada ianuarie – noiembrie 2016, comparativ cu 38,5% în anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost de 6,4 luni la 30 noiembrie 2016, similar cu cel de la 31 decembrie 2015.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2016 a fost de 92,3%, comparativ cu 97,9% la 31 decembrie 2015.

Tagged , , , , ,

Guvernatorul Mugur Isarescu are venituri lunare de 40.000 euro

Sursa: Sfin

Exista o campanie asidua de a dezinforma in legatura cu veniturile lunare ale Guvernatorului BNR Mugur Isarescu.

Acestea ating 40 de mii de euro pe luna.

Aici nu ma refer la venituri de tip “Mar SRL” or la “tranzactii anterioare” or la atentii ci doar la Pensie plus Salariu plus Bonusurile de performanta plus Participari la sedinte, toate legate de pozitia de Guvernator BNR.

Acesta este motivul pentru care Guvernatorul BNR refuza publicarea veniturilor in declaratia de avere.

Legea ANI se aplica fara exceptie la toti cetatenii romani aflati in pozitii publice. Nu face exceptie Presedintele Romaniei, nu fac exceptie de la lege sefii serviciilor secrete, nu face exceptie Presedintele ASF (echivalentul direct al BNR).

Mai mult se cunoaste pachetul Guvernatorului FED, ECB etc. Nu e o rusine chiar daca e dublu cat a fiecaruia din cei 2 mentionati.

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a devenit pensionar cu 2 luni inainte de a castiga in parlament un nou mandat la BNR.

Incepand cu dezbaterile legate de salariile astronomice de la CSA, CEC, Eximbank diferiti consilieri BNR au lansat pe surse sau au declarat direct diferite nivele de salarizare pentru Guvernatorul BNR, ba ca salariul de baza este de 10 mii de euro fara a preciza extra-urile, ba ca nu depaseste 12 mii de euro cu tot cu sporuri, ba ca este pana in 15 mii de euro.

Link-urile in progresie aici

http://m.capital.ro/isarescu-are-un-salariu-de-baza-de-10000-de-euro-pe-luna.html

aici
http://www.conso.ro/asigurari/adrian-vasilescu-bnr-salariul-cu-sporuri-al-guvernatorului-nu-depaseste-12.000-euro

si aici

http://m.zf.ro/banci-si-asigurari/conducerea-bnr-sta-pe-depozite-si-conturi-de-economii-in-valoare-de-6-5-mil-lei-iar-creditele-reprezinta-mai-putin-de-jumatate-viceguvernatorul-bogdan-olteanu-este-dator-la-banci-cu-un-milion-de-lei-15531958

In acest ritm al declaratiilor se va ajunge la un moment dat si la valoarea reala a veniturilor de 40 de mii de euro pe luna.

Cresterea accelerata a veniturilor Guvernatorului BNR, provenite direct de la BNR, a inceput in 2009 cand a aflat ce bonusuri se practicau in bancile comerciale. Cresterea nu s-a bazat pe convingerea intima ca s-ar fi calificat chiar el pentru o pozitie in mediul privat remunerata la respectivul nivel ci pentru ca asa a simtit ca e normal sa fie platit de catre stat (exista un reper in mediul privat ce trebuia depasit).

Desi Consilieru’ Croitoru de la BNR a cerut taierea pensiilor si salariilor in 2010, veniturile Guvernatorului nu au fost taiate ci au crescut pe tot parcursul crizei economice.

Nu este o rusine sa castige cineva 40 de mii de euro pe luna la stat in Romania desi BNR a ratat obiectivul de inflatie in 11 din ultimii 12 ani.

Este in schimb o rusine sa tii veniturile ascunse doar pentru a dezinforma in voie.

Tagged , , , , , , , ,

Recapitalizare interna sau dare in plata…

Sursa: Sfin.ro

Cand te gandesti la doua bucati de legislatie bancara recenta “bail-in” tradusa in romana prin “recapitalizare interna” si la darea in plata o buna analogie a fost sugerata de un prieten: dulai versus catelandri.

Conotatiile gaselnitei sunt multiple si baleiaza de la
– cine a propus legea: reprezentanti ai autoritatii versus simpli parlamentari,
– la impactul pe care il poate avea asupra persoanelor fizice (indestulare posibila din depozitele deponentilor pentru capitalizarea unei banci cu probleme versus inchiderea datoriei prin cedarea unui apartament)
– la modul in care a fost mediatizat subiectul ( pe sestache la recapitalizarea interna speriati probabil fiind vectorii de imagine de latratul potential al dulailor versus cu multa patima si indestulati de lobby pentru a acoperi corul modest al catelandrilor in cazul darii in plata).

In data de 1 ianuarie 2016 a intrat in vigoare legea 312/2015 privind recapitalizarea interna. Prin acest instrument autoritatile pot sa impuna pierderi creditorilor unei institutii bancare (deponenti) sau sa transforme in actiuni anumite datorii. Ordinea este “Acționari, Deținătorii de alte instrumente de capital, Alți creditori subordonați, Creditori chirografari, Persoane fizice, microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii deținătoare de depozite în valoare mai mare de 100.000 euro (doar cu sumele ce depășesc limita garantată), Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în locul deponenților acoperiți (garantați).”

Pentru o interpretare personala privind recapitalizarea interna poate fi consultat blogul BNR:

http://www.opiniibnr.ro/index.php/80-politica-monetara/84-recapitalizarea-interna-bail-in-cum-functioneaza-cine-si-cum-poate-fi-

Doar pentru a exemplifica o singura speta posibila: daca tii bani la banca si la 1 ianuarie 2016 aveai peste 100 de mii de euro intr-un depozit cu maturitate de peste 7 zile ar trebui sa speri ca secretul bancar nu naste monstri.

Situatiile sunt multiple dupa cum reiese din lista de mai sus.

E “retroactiva ” legea? E “neconstitutionala”?Conteaza inca o intrebare retorica care nu este inimos dezbatuta in spatiul public cu referire la termeni lax tratati?

Dulai versus catelandri.

In prezent ca si client al bancilor trebuie sa crezi ca in conditii de secret bancar cei care supravegheaza bancile nu o rateaza cum a facut-o ASF-ul cu Carpatica Asigurari.

Probabil ca trecutul formator de experienta profesionala si atitudine cu Bancorex, Nova Bank, Dacia Felix etc. va fi de mare ajutor.

Tagged , , , , , , ,

BNR si Sergiu Oprescu – Premiul pentru cea mai proasta campanie de comunicare

Sursa: Sfin

Pe teren parcă se luptă două echipe de fotbal: una supergalonată cu 11 vedete, dar complet deconectată și enervată de insistența adversarilor și cealaltă de semi-amatori care își joacă meciul vieții. Iar publicul ține categoric cu amatorii. Echipa asta de vedete nu reușește să dea gol și partida este pe cale să se termine cu o mare surpriză. Vedetele recurg la toate subterfugiile, joacă și cu mâna și cu piciorul, se tăvălesc pe iarbă la fiecare atingere cu adversarul pretinzând „Fault!”, îi au pe toți arbitrii de partea lor și totuși ratează toate ocaziile de a marca, inclusiv de la 11 metri, în vreme ce amatorii au înscris un gol incredibil de norocos și acum țin cu dinții de scor.

Domnul Rădulescu face câteva driblinguri extraordinare și parcă-parcă ar convinge publicul să-și schimbe părerea, dar în obsesia de a înscrie golul egalării când, uite, suntem deja în prelungirile partidei, preia mingea cu mâna și își busculează adversarii – ceea ce nu poate stârni decât iritare. Pentru că publicul așteaptă altceva de la vedetele de pe teren. S-a așteptat sa vadă fairplay și nu s-a întâmplat. Marii fotbaliști nu au nevoie de trucuri ca să câștige contra unei echipe de amatori, dar uite că aici s-a ajuns și, fiindcă viața e mai interesantă decât ar trebui să fie, marii fotbaliști sunt pe punctul de a pierde partida în ciuda tuturor eforturilor.

legea darii in plata

Concret, Eugen Rădulescu le înnoadă picioarele adversarilor atunci când identifică principala problemă a legii:

“in forma initiala, legea incalca flagrant principii de drept care s-au nascut cu sute, daca nu chiar mii de ani in urma, principii pe care se bazeaza insasi fibra juridica a sistemelor de drept din economiile de piata. Practic, legea intervine in contracte incheiate intre parti pentru a schimba in mod arbitrar, de multe ori absolut fara justificare, obiectul contractului in favoarea uneia dintre parti si fara ca cealalta sa aiba posibilitatea de a face ceva in aceasta privinta.

Aceasta prevedere este de o gravitate exceptionala. Ea da practic peste cap un intreg sistem juridic, reprezentand o reglementare fara precedent in lume, dar care devine prin ea insasi un precedent care arunca in derizoriu intreaga logica a sistemului juridic din tara noastra. Daca aceasta lege se va aplica in aceasta forma, ar insemna la limita ca orice contract incheiat intre doua parti poate fi schimbat dupa doi, trei sau zece ani, prin decizia unei terte parti.

Trebuie precizat foarte clar. In forma initiala, legea incalca brutal Codul Comercial, Codul Civil, legile bancare si multe alte reglementari care formeaza baza juridica a unui stat de drept. Implicatiile ar putea fi de-a dreptul devastatoare. Si aceasta explica pozitia publica foarte transanta a Bancii Nationale. BNR nu apara bancile; BNR apara fundamentele economico-financiare ale statului de drept si stabilitatea financiara a tarii. Sunt lucruri care depasesc cu mult problema celor cateva miliarde de lei pe care ar putea sa le piarda bancile din aplicarea legii.”

Atât. Dacă BNR ar s-ar fi mulțumit să invoce doar acest aspect, atunci poate vocea rațiunii ar fi triumfat; poate publicul ar fi realizat că fotbalul este o artă și doar un joc la urma-urmei, un joc în care vedetele din banking excelează. Și n-ai fi avut cum să nu-i aplauzi pe acești jucători, care au valoarea de partea lor.

Dar domnul Rădulescu ratează momentul de glorie fix acum: după acest dribling extraordinar face un henț vizibil și de pe acoperișul stadionului:

“Introducerea unor criterii sociale stricte – precum plafonul de 150.000 euro – este singura optiune ca legea sa ramana cat de cat constitutionala.
Pentru mine ramane de neinteles ingrijorarea unor persoane cu privire la asa-zisa – discriminare – introdusa de aceste amendamente. O asemenea lege, care deroga de la un intreg sistem de drept, ar fi un non-sens daca NU ar fi discriminatorie, adica daca NU s-ar aplica doar unei categorii limitate de persoane – cei care au contractat un credit pentru locuinte in care efectiv locuiesc si sunt in imposibilitate de a-l achita. Acesta reprezinta o forma de ajutor social, iar ajutorul social nu se acorda oricui, ci doar celor care indeplinesc anumite conditii. Dupa parerea mea, tocmai limitarile introduse in aplicarea legii sunt cele care inlatura justificarea pentru o eventuala atacare a legii pentru caracterul neconstitutional, reprezentat de aplicarea ei – totusi! – retroactiva. De aceea, sunt de parere ca discriminarea ar trebui sa fie mult mai clar definita si sa limiteze aplicarea strict la persoanele care au achizitionat o locuinta pe care o folosesc si nu au efectiv posibilitatea sa achite creditul, ca urmare a unor cauze independente de vointa lor.”

Pe înțelesul tuturor: legea este profund anti-constituțională, dar acum, între patru ochi, dacă ne înțelegem la 150 000 de euro, atunci batem palma. Pentru posesorii de datorii mai mici de 150 000 de euro, este OK retroactivitatea legii. Curat murdar!

Ideea că retroativitatea este acceptabilă dacă este însoțită de încă un abuz (discriminarea), pe principiul târguielii din piață ”o mână spală pe alta” sfidează inteligența oricărui cititor. Acesta este tocmai genul de comportament din pricina căruia echipa bankingului nu a făcut o figură frumoasă până acum și nu și-a atras publicul de partea sa. Cum adică, am ajuns să ne propunem ca legea să rămână „cât de cât” constituțională?! Uau…

În afară de acest henț cât roata carului, sfidarea inteligenței vine și din alte argumente, dintre care voi menționa doar unul:

“Din aceasta perspectiva, includerea creditelor din programul Prima Casa in aceasta lege este, pe cat de lipsita de semnificatie directa asupra potentialilor beneficiari, pe atat de grea in consecinte pentru stabilitatea economica si financiara a tarii. Este chiar de neinteles cum un program guvernamental de succes este ingenuncheat cu buna stiinta, desi acesta a avut implicatii favorabile atat asupra reluarii cresterii economice, cat si asupra revigorarii creditului bancar pentru populatie.”

Asta este ca și cum ai spune că trei șuturi în bară valorează mai mult decât un gol și pretinzi tuturor să-ți recunoască victoria. Să fim serioși, aici vorbim de bazele economiei: un program de subvenționare nu poate decât să stimuleze cererea și să urce artificial prețurile, aducând profituri fix pentru speculanții imobiliari – acuzați pe toate vocile astăzi că sunt marii beneficiari ai legii dării în plată! „Program guvernamental de succes”? Păi orice subvenție e de succes, căci doar nu o fi rușine cuiva să o culeagă. În realitate nu despre succes putem vorbi, ci despre eficiența alocării resurselor. Iar aici lucrurile sunt clare: duce programul Prima Casă la o mai bună alocare a resurselor? Nu! Prin urmare este ineficient. Faptul că tocmai el a stat la baza revigorării creditului bancar arată doar cât de inapt este sistemul bancar să crediteze investițiile eficiente.

Acum, serios vorbind, eu simpatizez cu îngrijorarea domnului Rădulescu. Îmi pare rău că s-a ajuns să dezbatem o asemenea lege. Și îmi este clar că oficialii BNR și reprezentanții sectorului bancar fac încercări disperate, prin toate metodele, de a reduce șansele ca legea să fie votată în forma actuală. În această trântă disproporționată cu promotorii legii, reprezentanții banking-ului sunt totuși în suferință vizibilă – și asta datorită imaginii proaste pe care o au băncile. Ei ar trebui să facă ceva în această direcție, nu în altele. Eventual să angajeze un profesionist în PR. Să ia exemplul SRI, care circulă niște poze virale pe Facebook, după care suspină mai toată lumea.

Tagged , , , , , ,

Legea dării în plata Domnului. A Domnului Isărescu

Sursa: Sfin.ro

Primul lucru care frapează în dezbaterea furibundă pe marginea legii dării în plată este lipsa de consistență și consecvență a cifrelor. Practic, la ora asta, după atâtea luni de certuri televizate și în Parlament, încă nu știm câți beneficiari potențiali ar avea această lege și cu atât mai puțin câți beneficiari reali. În lipsa acestor cifre, sau măcar a ordinelor de mărime, discuția rămâne cantonată în zona principiilor, unde mult mai anevoie se poate ajunge la o bază minimal-consensuală.

Inițiatorii legii susțin că este un act de justiție socială bazat pe principiul, corect altminteri, că riscul trebuie împărțit. Între cine exact și în ce cote, rămâne de văzut. Pentru că la împărțeala asta a riscului apar niște victime colaterale, complet inocente, respectiv viitorii împrumutați, sau mai bine zis doritori de împrumuturi, cărora accesul la creditare le va fi dacă nu refuzat, cu siguranță mult îngreunat.

De cealaltă parte, adversarii legii, adică reprezentanții sistemului bancar și agenții lor de lobby din BNR susțin că o astfel de lege ar putea fi aplicabilă fără să aducă hazardul în sistem doar dacă ar fi aplicabilă doar creditelor situate sub un anumit plafon, doar dacă împrumutatul a ajuns în sapă de lemn de-adevăratelea și mai ales dacă nu s-ar aplica retroactiv. De fapt, aceste argumente sunt doar șicane puse în calea legiuitorului, menite să arate totuși o minimă bunăvoință din partea sistemului și mai ales din partea BNR care este acuzată frontal că nu ține cu poporul, ci cu băncile, care după ce că sunt exploatatoare, mai sunt și străine.

Orice încercare de condiționare a aplicării legii care să elimine bunul plac al împrumutatului, chestia care enervează cel mai mult băncile, ar face legea inaplicabilă. Plafonarea este de asemenea discutabilă. De ce 50.000 și nu 150.000 sau 300.000? Un om se poate ruina la oricare dintre aceste scoruri, în funcție de nivelul de trai pe care îl avea când a contractat creditul și nu-l mai are când trebuie să plătească ratele. De asfalt se face zob și unul care sare de la etajul 8 și unul care sare de la etajul 20. Cu retroactivitatea avem iarăși o mică problemă, pentru că nu prea putem vorbi de retroactivitate în cazul unor contracte în derulare și în legătură cu situații intervenite în prezent, nu la semnarea contractului.

Rămâne așadar de discutat doar miezul problemei. E moral ca cel care nu mai poate/vrea să plătească rata să predea casa băncii, pierzând banii dați până atunci dar scăpând de robia ratelor, iar banca să marcheze pierderea? Înainte de a răspunde, să ne gândim totuși că asta cu datul casei la bancă nu este o decizie chiar atât de simplă. Este foarte probabil ca în acest fel beneficiarul să renunțe de bună voie la câteva zeci de mii de euro plătite băncii, în mare parte dobânzi, pentru că așa se rambursează la bancă, în primii ani aproape numai dobânda și din principal doar câte puțin, ponderile urmând să se schimbe progresiv pe măsură ce creditul avansează spre maturitate. Iar acești bani să reprezinte dublul sau chiar triplul unei chirii în aceleași condiții, în perioada respectivă. Câștigă libertatea financiară, dar marchează pierderea. Poate că într-un viitor nu prea îndepărtat prețurile imobiliarelor ar crește din nou și ar putea ca din vânzarea imobilului să acopere creditul, dar și sumele plătite, deci să nu fie deloc în pierdere. Sau nu.

Ok, dincolo de motivațiile și pierderile celui care dă casa în plată sunt efectele gestului său. Banca pierde bani, destul de mulți, își ia pe cap și problema administrării și valorificării unui portofoliu imobiliar, iar dacă nu dă faliment, ceea ce i-ar putea afecta pe deponenți, va înăspri cu siguranță condițiile de creditare. Piața imobiliară va fi și ea distorsionată, pentru că băncile vor prefera să marcheze pierderi mai mari dar să scape mai repede de activele toxice, ceea ce s-ar putea să le dea idei și altor plătitori de rate la credite ipotecare.

Să vedem acum care e drama împrumutatului, căruia banca îi ia casa și îl mai urmărește și până în mormânt ca să recupereze diferența de bani. De ce s-a ajuns aici? Pentru că împrumutatul a fost fie imprudent, acceptând un nivel de îndatorare nesustenabil pe termen lung, fie lacom, cumpărând o casă mai scumpă decât ar fi avut nevoie doar pentru că putea în momentul respectiv, fie s-a lăsat prostit de un bancher avid să-și facă targhetul lunar. Așadar, merită să acceptăm o distorsiune semnificativă a pieței bancare și probabil a celei imobiliare de dragul unor inconștienți, lacomi sau proști? Pentru că să ne înțelegem foarte clar, ei nu sunt poporul, ci doar o felie chiar minusculă din el.

Răspunsul rațional la această întrebare ar trebui să fie NU. DAR, pentru că întotdeauna există un dar, trebuie să luăm în calcul și contextul care a condus la această situație. Iar prima observație este aceea că această lege are un incredibil suport popular, manifestat inclusiv de cei care nu ar beneficia niciodată de prevederile ei, tocmai din cauza opoziției vecină cu isteria a sistemului bancar. Care, în mintea poporului obidit trebuie pedepsit. Și motive sunt, slavă Domnului, cu nemiluita. Pentru că după perioada romantică a țepelor și devalizărilor, sistemul bancar s-a consolidat dar a devenit arogant în raport cu clienții. Chiar nesimțit. Au impus clauze abuzive, au alergat cu limba scoasă după cotă de piață și profit, lăsând la o parte orice fărâmă de prudențialitate, au practicat dobânzi împovărătoare și gap-uri nesimțite la cursul valutar și ltoate astea sub privirile supraveghetoare dar indulgente ale Băncii Naționale. Iar ca un corolar al tuturor acestora stă declarația de ieri a guvernatorul Isărescu: “După cei cu cheile la casă pot să vină cei cu cheile la maşină, cei cu frigiderul pe care l-au folosit un an, îl aduc înapoi în plată, facem un depozit de frigidere şi maşini de spălat în holul băncii, în partea cealaltă mai facem şi un ţarc pentru animale”…

Pe acest fond, nu e de mirare că un avocat șmecher ca Piperea, având în palmares ceva procese colective câștigate împotriva băncilor, a mirosit oportunitatea unei răzbunări globale pe sistemul bancar printr-o lege. Iar dacă a știut s-o împacheteze frumos, ca fiind  pansament pentru rănile poporului, n-a fost nicio problemă să găsească un parlamentar tenace care s-o introducă în procesul legislativ. Mai departe e doar marketing, de această dată însă unul politic.

Concluzia este că această lege, ne-economică și nedreaptă, așa cum a ținut să precizeze guvernatorul Isărescu, este de fapt o palmă răsunătoare și plină de obidă pe obrazul îngroșat al sistemului bancar și al protectorilor lui de la BNR. Nu știm dacă parlamentarii se vor ține tari pe poziții până la capăt sau vor ceda pe rând în fața lobby-ului agresiv al băncilor, lăsând legea dării în plată în plata Domnului. Dar cu siguranță sistemul va trebui să se miște cumva mai către consumator, că prea i-a trecut glonțul razant pe la ureche…

Tagged , , , , , , , , , ,

Valer Blidar nu mai are incredere in bancherul lui Vantu -Lucian Isar-pentru Banca Feroviara… 

Sursa: Profit.ro

Omul de afaceri Valer Blidar a revocat Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Feroviara și a trecut la administrarea unitară, cu un Consiliu de Administrație, care va fi condus de  Constantin-Dorin Teodorescu. Lucian Isar nu va mai face parte din conducerea băncii, potrivit unei decizii a Adunării Generale a Acționarilor.

Alături de Isar, din Consiliul de Supraveghere mai făceau parte și Mihaela-Corina Blidar, fiica lui Valer Blidar, și Jean Luis Ferrer Lorenzo.

Blidar, care controlează banca atât direct, cât și prin intermediul Astra Vagoane, a revocat și mandatul directorului general Ioan-Mihail Anca și adjuncților Radu-Cătălin Petrea și Răzvan Adrian Rădulescu.

Anca, numit director în această vară, în locul lui Petre Tulin, va fi vicepreședinte în CA. Rolul de președinte revine lui Constantin-Dorin Teodorescu, despre care știm că are 41 de ani și este din Ploiești. Radu-Cătălin Petrea, Gheorghe-Florin Sîrbu și Nicole Bud vor fi membri simplu în Consiliu.

Banca, una dintre cele mai mici din sistem după cota de piață, a fost administrată până acum în sistem dualist, care presupune existența a două organe de conducere, Consiliul de Supraveghere și Directoratul. În sistemul unitar, banca este condusă de Consiliul de Administrație, care delegă conducerea către un director executiv.

Acționarii au mai modificat și bugetul pentru ultimele două luni ale anului, și a dat mandat conducerii să obțină un profit net 745.000 lei.

Banca Comercială Feroviara a fost înființată în 2009 și a trecut pe profit după cinci ani, în 2014. Capitalul social al băncii e de 71 de milioane de lei, iar activele reprezentau aproximativ jumătate de miliard de lei la finele anului trecut.

Funcția ocupată la Feroviara a fost prima pentru Isar în sistemul bancar după o absență de câțiva ani. Isar a plecat de la Bancpost în 2010, după ce fusese mutat de pe funcția de Director de Trezorerie, la cererea Băncii Naționale, pentru că în toamna anului 2008 ar fi fost implicat în ceea ce BNR numește “atacul speculativ împotriva leului”.

Isar a respins această ipoteză și a făcut de-a lungul anilor comentarii acide la adresa BNR și a guvernatorului Mugur Isărescu. După ce a trecut și pe la Guvern, în 2012, ca ministru pentru Mediul de Afaceri, în Cabinetul Ponta, Isar s-a împăcat cu Isărescu, care i-a devenit coordonator al tezei de doctorat.

Tagged , , , , , , , , , , , ,

Minciuna si frivolitatea lumii politice

Sursa: Zf.ro

Fără să fie o premieră, pentru că de mai mulţi ani numeroase discursuri publice suferă degradări semnificative din cauza abuzului de minciuni şi frivolităţi, vedem cum dezbaterea legată de proiectul de lege privind Comitetul de Macrostabilitate a alunecat în acest sens rău de tot. Pe panta degradării, desigur.

Să judecăm. Am intrat deja în a doua săptămână de când un proiect de lege elaborat de Guvern – vizând înfiinţarea în România a unui Comitet care să asigure „coordonarea în domeniul supravegherii sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale“ – a stârnit dezbateri înfocate. Totul plecând de la o stipulaţie: aceea că onorabilul Comitet – ce va fi condus de un Consiliu din care vor face parte guvernatorul BNR, prim-viceguvernatorul, doi viceguver­natori şi econo­mistul şef al BNR, preşedintele şi prim-vicepre­şedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară şi doi reprezentanţi ai Guvernului desemnaţi de premier – îl va avea ca preşedinte pe guvernatorul Băncii Naţionale. Fapt asociat cu închipuirile unor cunoscuţi analişti, care, fără să fi citit proiectul de lege, au comentat public ce au auzit prin „telefonul fără fir“. Şi anume: 1) că respectivul Comitet va emite „recomandări obligatorii“ pentru Guvern; 2) şi că, în consecinţă, guvernatorul Mugur Isărescu va fi „deasupra Guvernului“.

De aici, de la aceste afirmaţii neadevărate, a început nebunia. Alţi analişti şi comentatori, cărora li s-au adăugat oameni politici din partide parlamentare, unii deţinând funcţii la vârf, care de asemenea n-au citit proiectul de lege, dar au auzit ce au comentat alţii, s-au aruncat în vâltoarea acestei înfocate dezbateri. Şi astfel publicul, îndeobşte derutat şi confuzat, a aflat că:

  • guvernatorul BNR va putea cenzura iniţiativele incomode ale Guvernului, precum mult disputatul cod fiscal;
  • înfiinţarea acestui comitet „reprezintă o încercare transparentă de subminare a suveranităţii naţionale“;
  • „se pare că acest Comitet preia conducerea şi nu numai că poate împiedica, dar poate să impună decizii Guvernului“;
  • „un monstru juridic precum acest Comitet Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială denaturează grav sistemul instituţional democratic românesc, deoarece respectivul Consiliu devine un organism deasupra acţiunii şi controlului puterii legislative, ceea ce nu poate fi acceptat“;
  • „nu pot nouă oameni, cât ar fi de buni şi de bine intenţionaţi, să decidă tot, deasupra Guvernului, deasupra Parlamentului“…

Vă propun să citiţi cu atenţie proiectul de lege. Este publicat şi pe site-ul BNR. Şi vă veţi convinge că niciuna dintre aceste afirmaţii greu de calificat nu există în acest document.

În acest caz, dacă oameni ei înşişi buni şi bine intenţionaţi, unii având responsabilităţi importante în mari partide parlamentare, au făcut în spaţiul public astfel de afirmaţii fără nicio legătură cu prevederile proiectului de lege, explicaţia nu poate fi decât una singură: s-au lăsat înşelaţi de cei care s-au grăbit să intoxice opinia publică. Unii inventând pur şi simplu stipulaţii pe care legea nu le cuprinde. Alţii, creduli, au umflat afirmaţiile celor dintâi. Şi aşa a pornit „telefonul fără fir“.

Ce remarc? Un şir modest de minciuni – şi probabil că sunt minciuni din moment ce analişti care au citit ceva în proiectul de lege spun cu totul altceva în comentarii făcute la TV, la radio ori scrise în ziare şi mai cu seamă pe bloguri. Şi un şir lung de frivolităţi – pentru că nu cred că există un alt cuvânt mai potrivit care să definească discursurile lipsite de seriozitate şi, în ultimă instanţă, de temeinicie născute din prestaţia uşuratică a unor analişti (aşa îşi spun ei) ce vorbesc cu dezinvoltură despre un document (proiectul de lege privind Comitetul de Macrostabilitate) pe care nici nu l-au citit şi nici nu ştiu nimic despre cum s-a născut acest document, care îi sunt rădăcinile şi care îi sunt cu adevărat scopurile. Dar îl „analizează“;  de fapt, îl înfierează. Au prins câte un crâmpei de informaţie din discursurile altora (nici ei bine documentaţi) şi încearcă să reconstituie întregul univers al proiectului de lege din cioburi exprimând puţina lor imaginaţie. Numai aşa s-a putut ajunge la o frază, pe care am citit-o marţi într-un comentariu al domnului Dan Coste, a cărei explicaţie e imposibil de dat. Citez: „Comitetul acela stupid de macrostabilitate (că de ce nu-şi fac şmecherii respectivi o fundaţie, dacă tot vor să aibă păreri?), care a stârnit controverse cu duiumul“…

Mult mai departe cu închipuirea ajunge însă profesorul Radu Golban, care scrie: „În timp ce întreaga lume fuge de Statul Islamic, liderii de la Bucureşti au adoptat prin înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprundeţială un model de guvernare al înţelepţilor de pe Lipscani din templul economiei, cunoscut doar în statele teocratice“… Domnul Golban nu se dezminte. Aşa cum singur se prezintă, s-a născut la Timişoara, a emigrat în Germania în 1988, dobândind cetăţenia germană, apoi s-a stabilit în Elveţia. Publicul din ţara noastră îl cunoaşte din câteva dezbateri televizate, în care a vorbit despre o datorie istorică a Germaniei către România, pe care domnia sa ar fi descoperit-o în arhivele Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel. A tot povestit şi repovestit propria versiune a datoriei Germaniei faţă de România, deşi la Banca Naţională s-a întâlnit cu guvernatorul şi cu alţi specialişti, i s-au arătat documente şi i s-au dat explicaţii detaliate. Mai mult, Banca Naţională a organizat şi o dezbatere comună cu Academia Română, în care a fost analizată detaliat această problemă. Domnul Golban nu a renunţat însă la versiunea domniei-sale. Ceea ce mă face să cred că nu va renunţa nici la versiunea privind Comitetul de Macroprudenţialitate.

Adevărul însă nu are nimic comun cu astfel de născociri. Şi, mai ales, Comitetul în cauză nu se va ocupa cu „supravegherea a orice“ , cum am citit ieri într-un comentariu din www.ziarulnatiunea.ro. Un lucru e cert: Comitetului de Macrostabilitate îi revin 11 atribuţii, toate subordonate unui obiectiv fundamental: „salvgardarea stabilităţii financiare“. Având dreptul să emită recomandări adresate BNR şi ASF, dar şi Guvernului. Interesant de observat că în ceea ce priveşte Guvernul, recomandările vor fi emise în vederea iniţierii, în condiţiile legii, a unor proiecte legislative în scopul menţinerii stabilităţii financiare. Dar toate cele trei autorităţi, către care se vor îndrepta astfel de recomandări, vor fi obligate fie să dea curs recomandărilor, fie… să comunice Comitetului motivele pentru care nu consideră aplicabilă recomandarea. De unde, atunci, ideea cu supraguvernul?

Apropo de afirmaţia profesorului Golban, care scrie că modelul Comitetului de Macrostabilitate ar fi cunoscut doar în state teocratice, merită să subliniez apăsat că şi modelul, şi rădăcinile lui sunt europene. Iar către un astfel de model au condus lecţiile crizei. În Uniunea Europeană sunt 28 de state. Dintre ele, în 24 de state astfel de Comitete funcţionează deja. Numai în patru state, între care şi România, lucrurile nu sunt încă finalizate. Sunt însă deja elaborate proiectele de lege. Voi remarca, de asemenea, că în fiecare dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene modelul a căpătat anumite particularităţi, fiind astfel adaptat specificului organizării supravegherii financiare dintr-o ţară sau alta. Dar pretutindeni băncii centrale îi revine un rol extrem de important.

În 13 state (Belgia, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia, Regatul Unit) Comitetul funcţionează în cadrul băncii centrale. În două state (Finlanda şi Suedia) îşi are baza în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Iar alte 13 ţări (Austria, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania şi România) au optat pentru Comitete care să funcţioneze separat, reunind însă specialişti din banca centrală, ASF şi Guvern. În ceea ce priveşte preşedinţia, în Germania bunăoară revine Ministerului de Finanţe, dar guvernatorul are drept de veto. La fel în Franţa, însă numai guvernatorul băncii centrale are puterea de a propune activarea de măsuri. În celelalte ţări, preşedinţia revine băncii centrale.

Dincolo de graniţele Uniunii Europene, în Elveţia, ţara care l-a adoptat pe domnul Golban, banca centrală, Autoritatea de Supraveghere şi Guvernul colaborează deja pentru  întărirea stabilităţii financiare, tendinţa fiind înfiinţarea unui Comitet Naţional.

Şi dacă acesta este adevărul, în ce scop opinia publică din România este informată că modelul Comitetului de Macrostabilitate, în curs de formare, ar fi un monstru cunoscut doar în state teocratice?

Tagged , , , , , , , , , ,

Dumnezeul economiei e gol…

Sursa: Biziday

Îl urmăresc pe Guvernator de 18 ani. Mi-a plăcut întotdeauna stilul său, de Moromete. Banca Națională a României a fost întotdeauna o pepinieră de economiști, unii geniali, precum Lazea, alții mai degrabă tocilari precum profesorul Daniel Dăianu, un om foarte rupt de realitate. Doi oameni mi-au atras atenția în mod particular în această perioadă – Mugur Isărescu și Cristi Popa, fostul său viceguvernator.

Minți briliante în materie de economie, amândoi aveau o chestie, un fel de atingere a realității care nu le permitea să bată câmpii în monetarism cum face Daniel Dăianu sau să se piardă în dimensiunea matematică, abstractă și mult prea infinită pe care economia, de multe ori, dă impresia că o are. Cum eu nu sunt un economist de profesie ci doar un comunicator (un jurnalist) destul de autodidact în materie de economie, am trăit acești ani urmărind opinii, politici aplicate și neaplicate, idei, poziții, reveniri…

Când spun că am început să mă îndoiesc de Isărescu nu mă refer la buna credință a Guvernatorului (personalitatea sa are și o astfel de dimenisiune, rară la acest nivel de putere și influență) nu mă refer nici la judecățile de valoare ale Guvernatorului (care probabil vor deveni și mai valoroase o dată cu înaintarea în vârstă a lui Isărescu) dar am început să am dubii în legătură cu oportunitatea lor.

Așa cum vă spuneam într-un articol precedent, Mugur Isărescu și-a dat deja acordul pe Codul Fiscal, dar s-a răzgândit subit după epopeea grecească din această vară. De data asta Ponta spune adevărul, dar vai, săracul Ponta, a mințit de atâtea ori încât nimeni nu îl mai crede acum. Intervenția de săptămâna trecută, cea în care Isărescu desființează literalmente Codul Fiscal, arată că Isărescu crede că ceva mult mai important și mai periculos planează asupra țării noastre și că, deși inițial Isărescu a fost de acord, acum nu mai este, pentru că pur și simplu noul Cod Fiscal nu mai este oportun. Cu adevărat mișto e faptul că Isărescu confirmă practic ipotezele mele anterioare, de fapt tot eu pe acest site am și emis opinia că “salvarea băncilor românești cu capital grecesc din România este cheia bătăliei pentru noul cod fiscal“.

Acum, a mai apărut o ipoteză, una nașpa rău, cum că se pregătește un plan de scoatere/ieșire din UE a țărilor care nu îndeplinesc unele criterii și poate de aici și spaima lui Isărescu de a face Codul Fiscal pilaf. După cum vedeți, încerc să fac o imagine in reflexia unor cioburi, am fost plecat două săptămâni din țară și încerc să ghicesc (ceea ce de obicei nu fac, chiar dacă las impresia că fac) ce a dus la așa o bulversare… Indiferent care sunt motivele lui Isărescu, indiferent cum s-au acuplat diferitele tabere politice (care de regulă nu înțeleg mai nimic) pe problema Codului Fiscal, în rândurile următoare o să îmi asum dificila sarcină de a combate cu argumente devastatorul atac pe care Mugur Isărescu l-a susținut împotriva Codului Fiscal. Asta pentru că am sentimentul că nimeni altcineva nu are de gând sau nu poate să o facă.

Cheia problemei pare a fi deficitul bugetar. De fapt nu este, dar hai să stăm pe ea. Nimeni nu știe exact care va fi impactul reducerii TVA la alimente (BNR vede conturile trezoreriei și Isărescu știe totuși unele lucruri înaintea muritorilor de rând) dar ceea ce vedem în acest an este un excedent de 0,6% din PIB (deci un mld de euro pe prima jumătate a anului) în condiții de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale. Pentru prima dată în cei 18 ani de când predicăm (de la școala BNR citire) liberalizarea economiei prin reducerea de taxe avem o confirmare, și încă una solidă, că reducerea de taxe crește veniturile la buget prin stimularea economiei. De mai bine de jumătate de an România reduce taxe și, în condiții de creștere ușoară a cheltuielilor, excedentul bugetar crește. Parcă visăm și nu ne credem ochilor ce visăm. Sigur Isărescu nu crede, dar execuția bugetară îl contrazice.

Bineînțeles că politica de stimulare fiscală prin reducerea de taxe într-o perioadă de creștere este prociclică, dar la noi vorbim acum despre o reformare fundamentală a economiei. Nu creșterea economică este efectul principal al noului Cod Fiscal, ci reducerea evaziunii, o chestiune care două decenii a fost la fel de neverosimilă ca și lupta anticorupție.

Acum se întâmplă! Reducerea TVA este necesară în primul rând pentru formarea unor bune practici în economie și, dacă nu s-a putut altcândva, e bine și acum. Oricând e bine. Isărescu e prea bătrân ca să mai creadă în minuni, ok, dar problema bătrânilor este că nu recunosc minunile nici atunci când ele chiar se petrec. Deci nu creșterea economică din 2016 e importantă ci creșterea gradului de conformare voluntară pentru cine știe cât timp România va putea fi o țară civilizată din punct de vedere fiscal. Asta nu se face doar cu campanii dure ale ANAF.

Reducerea taxelor e un must! Iar Isărescu nu pare să o priceapă, sau nu crede în ea, sau pur și simplu s-a obișnuit cu o Românie medievală din punct de vedere fiscal, încât nu poate înțelege un pas înainte pe care el însuși l-a predicat și l-a aplicat atunci când era premier.

Așa, și cine spunea anul trecut că decât investiții proaste, mai bine statul economisește banii? Mai țineți minte? A fost prima ruptură majoră între ceea ce predic eu și ceea ce susține Dumnezeul economiei noastre, Mugur Isărescu. Problema este că guvernul ăsta nu e în stare de investiții și punct. S-a lămurit problema. Da, face excedente căci nu e în stare să facă autostrăzi… Așa și? Mai departe cum procedăm?

Nu e normal să reducă taxele ca să permită și, de fapt să atragă investiții private? Nici nu vă imaginați ce motor uriaș va fi reducerea aia a impozitului pe dividende! În esență vorbim despre locuri de muncă pe care le vor creea privații dacă statul nu e în stare. Sigur, privații nu vor face autostrăzi, dar vor face altceva… orice, putem crește și pe servicii dacă nu creștem pe infrastructură…

Dar, încă o dată, aici Isărescu se contrazice grav pe sine însuși. În toamna 2014 spunea că investițiile publice nu trebuie făcute, acum se vaită că noul Cod Fiscal nu lasă loc de investiții publice. Așa este, nu prea mai lasă. Dar oferă ceva concret în locul unei iluzii de care eu unul m-am săturat.

O da! Aici e punctul slab al guvernării, nu al Codului Fiscal. Așa cum foarte inspirat spunea Florin Cîțu, Codul Fiscal este doar un reper în economie. Nu reducerile de taxe fac deficit, cheltuielile mari fac deficit. Este jobul guvernului să reducă din cheltuieli în cazul în care Codul Fiscal produce, momentan, o gaură în buget.

Când vă spuneam că acest Cod Fiscal are un călcâi al lui Ahile mă refeream la faptul că nu este dublat de o reformă a administrației publice care să permită reducerea cheltuielilor în unitățile teritoriale, astfel încât un eventual deficit să poată fi ținut sub control. Isărescu trăiește în anii 2010, a fost artizanul tăierilor de salarii de atunci și de aceea spune că nu rezistă democrația. Da, aici ar fi avut dreptate, dar numai dacă venea cu argumentul ăsta cât era în dezbatere Codul Fiscal, NU după aprobarea lui cu aproape unanimitate în Parlament.

După ce toate partidele și-au asumat Codul Fiscal, să vii și să zici că nu rezistă democrația, este ca și cum ai submina-o chiar tu, din influenta și puternica poziție de Guvernator pe care o ai. O coerență politică în materie de taxe n-am mai avut niciodată, aceasta ar fi fost prima, și acesta este motivul pentru care nu mi-a plăcut poziția Guvernatorului, am criticat dur faptul că Președintele a spart această coerență retrimițând în Parlament Codul Fiscal, determinând și răzgândeala trepădușilor din PNL. De asta am ajuns să mă îndoiesc de Isărescu.

Când un astfel de Dumnezeu vine și spune că toți sunt proști, oamenii de afaceri sunt proști, jurnaliștii, politicienii… cum să-l contrazici? Noi ca națiune avem o gravă problemă de coerență. Spre deosebire de unguri, de nemți, de alte nații, noi nu prea știm să fim uniți în chestiuni importante. Ba chiar, ironia sorții, se mai întmplă și ca, accidental, o astfel de coerență să fie obținută de câte un olog politic, așa cum e Victor Ponta.

Dar, la dracu! la scară istorică nici nu mai contează asta! Contează dezvoltarea, pașii înainte pe care reușim să îi facem și, chiar dacă acest cod fiscal nu e perfect (eu însumi l-am criticat punctual) ideală era asumarea sa politică. Pe care Isărescu și Iohannis au stricat-o.

Nu mai contează de ce. Important este că, fără acea unitate, Codul Fiscal devine vulnerabil, nu mai știi sigur dacă peste un an sau doi va mai fi valabil sau va fi modificat, iar asta reduce încrederea, reduce deci semnificativ efectul pozitiv de reformare al economiei pe care l-ar fi avut. De aceea îmi permit să spun, cu aproape același respect pentru Dumnezeul economiei, Mugur Isărescu, indiferent de motivele ce l-au speriat și l-au făcut să-și reevalueze poziția, Isărescu a greșit!

 

Tagged , , , , , , , , , , , ,

O analiza competenta de business de la BNR

Sursa: HotNews

Cele mai presante probleme cu care se confrunta companiile sunt fiscalitatea, concurenta si lipsa cererii, in aceasta ordine, se arata intr-o analiza a rezultatelor unui sondaj derulat de Banca Nationala. Ponderea companiilor care au declarat ca accesul la finantare reprezinta o problema presanta a ramas neschimbata fata de sondajul anterior (16% dintre firme). Ponderea companiilor cu credite este superioara ponderii companiilor fara credite din punct de vedere al considerarii accesului la finantare ca fiind o problema presanta (20%, respectiv 13%). Apelarea la fonduri europene se mentine la un nivel foarte scazut, se mai arata in analiza pe care o puteti descarca si citi integral din atasament .

Alte concluzii la care au ajuns economistii Bancii Centrale:

  • Majoritatea firmelor (62%) a raportat ca nu au solicitat credite de la institutiile financiare in perioada octombrie 2014 – martie 2015.
  • Similar exercitiului precedent, pentru perioada octombrie 2014 – martie 2015, rezultatele cu privire la dificultatile majore intampinate in accesarea finantarii de la banci si/sau IFN se mentin. Piedicile majore intampinate de catre companii in accesarea de finantare sunt: cerintele privind valoarea sau tipul garantiei, nivelul prea ridicat al dobanzilor si comisioanelor si clauzele contractuale.
  • Companiile continua sa se bazeze preponderent pe finantarea interna. 44% dintre respondenti au optat pentru reinvestirea profitului sau vanzarea de active ca sursa de finantare, inclusiv acele companii care au indicat o scadere a profitului in perioada de referinta (35% din firmele in aceasta situatie)
  • Companiile au declarat majoritar ca intentioneaza sa isi mentina sau sa isi reduca gradul de indatorare bancara: 64% dintre firme nu ar lua un credit in lei si 68% dintre firme nu ar lua un credit in euro, indiferent de cost.
  • Majoritatea companiilor cu credite in moneda nationala se finanteaza cu o rata a dobanzii intre 4 si 8% (55% dintre companiile cu credite in lei) si majoritatea companiilor cu credite in euro au o rata medie a dobanzii intre 2% si 6% (68% dintre companiile cu credite in euro)
  • Capacitatea companiilor de a face fata unor evolutii nefavorabile privind rata dobanzii este scazuta, dar cunoaste o imbunatatire comparativ cu exercitiul anterior. Aproximativ o treime din companii spun ca ar fi afectate de o majorare intre 1 si 3 puncte procentuale a ratei dobanzii, atat la lei, cat si la euro, categoria celor care indica problematic un soc de pana la 1 punct procentual fiind in scadere.
  • Apelarea la fonduri europene se mentine la un nivel foarte scazut. Se observa o crestere a ponderii companiilor carora le-au fost rambursate astfel de fonduri in perioada octombrie 2014 – martie 2015, fata de semestrul precedent.

Sondajul privind accesul la finantare al companiilor nefinanciare din Romania si capacitatea acestora de a face fata unor conditii financiare nefavorabile (FCNEF) surprinde opiniile sectorului real cu privire la: cele mai presante probleme in desfasurarea activitatii, disponibilitatea si evolutia surselor de finantare, rata de succes in accesarea finantarii de la banci si IFN si in accesarea fondurilor europene, relatia firmelor cu bancile si IFN, perceptia privind costul finantarii, nivelul maxim suportabil privind rata dobanzii si efectele unor posibile evolutii nefavorabile ale ratei dobanzii, perceptia asupra implicatiilor unei posibile aprecieri/deprecieri a monedei nationale etc. Analiza este realizata pe baza raspunsurilor companiilor la sondajul mentionat, perioada investigata este octombrie 2014 – martie 2015.

 

Tagged , , , , , , , , , ,

Nu suntem capabili economic sa ne asumam trecerea la euro in 2019

Sursa: Zf.ro

România a devenit „fruntaşă“ în privinţa îndeplinirii criteriilor de la Maastricht privind convergenţa nominală pentru a adera la zona euro, însă nu există încă o „foaie de parcurs“, iar la convergenţa reală avem probleme, fiind necesară reducerea decalajelor legate de nivelul de trai, consideră Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

„Anul 2019 pare un obiectiv foarte ambiţios. Suntem deja în aprilie 2015 şi nu avem încă o foaie de parcurs. Dacă nu trecem în clar ce avem de făcut în fiecare semestru, nu avem o foaie de parcurs, stabilirea unui 2019 sau oricare altă dată va fi lipsită de credibilitate şi ne va crea mai multe probleme. Ne vom încâlci în tot felul de explicaţii, iar credibilitatea este esenţială. De la un punct încolo zilele intră în sac. Timpul devine scurt pentru a atinge ţinta“, a declarat ieri Isărescu la conferinţa „Calea României către zona euro“ organizată de Comisia Europeană în parteneriat cu BNR.

Trecerea la euro a fost până acum o ţin­tă mişcătoare. Iniţial, obiectivul a fost 2014. Ulterior, s-a profilat momentul ianuarie 2015 pentru trecerea efectivă la moneda uni­că europeană. Apoi, a fost o perioadă „fără ţintă“. Iar acum obiectivul anunţat de Guvern este 1 ianuarie 2019.

Una dintre cele mai importante probleme legate de adoptarea euro este PIB-ul redus pe cap de locuitor, aflat la jumătate din media UE şi sub nivelul la care au ajuns alte ţări cu PIB-ul pe locuitor când au adoptat euro, respectiv peste 60% din media UE. Şi fără o creştere economică de 4-5%, ţinta 2019 nu se poate materializa.

„Întrebarea este dacă România poate să crească cu 2% pe an mai repede decât media Uniunii Europene. Pentru UE în 2015 se pre­conizează o creştere a PIB cu 1,5%. Dacă economia României ar creşte cu 2% mai repede decât media UE şi nu sare de pe şine este fezabil ca în şapte ani să aderăm la zo­na euro. Ar trebui ca economia să crească cu mai mult de 3,5% pe an. O spune artimetica. Acesta este scenariul de bază“, a declarat Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.

Ţările cele mai sărace primite în zona euro sunt Estonia – cu un PIB pe locuitor la acel moment de 63,4% din media UE şi Letonia cu 63,8%. Şi este puţin probabil ca UE să primească un stat candidat având un PIB/locuitor mai mic decât acestea, pentru că ar crea probleme atât Uniunii, cât şi statului respectiv, a explicat Lazea.

Politicile monetară şi fiscală pot stimula doar temporar şi nesustenabil o creştere a PIB peste potenţial. „Creşti câţiva ani prin tipărire de bani, prin relaxări fiscale dar, după aceea, criza care vine îţi mănâncă toată creşterea şi te întorci exact la nivelul la care ai fost înainte. Ca să ai o creştere sustenabilă şi de durată, este nevoie de politici în sfera reală a economiei, de reforme structurale care să lucreze exact asupra celor trei factori care compun PIB-ul potenţial: capital, forţa de muncă şi productivitatea totală”, în opinia economistului-şef al BNR.

Pentru a adopta euro, o ţară trebuie să res­pecte criteriile nominale de la Maastricht – care vizează indicatori precum inflaţia, dobânzile, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar şi datoria publică – iar România indeplineşte toate criteriile. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să aibă un deficit bugetar sub 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată la sub 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante ţări din zona euro.

Îndeplinirea criteriilor nominale a devenit o condiţie necesară, însă nu şi suficientă pen­tru trecerea la euro. Această cutumă nu mai stă în picioare cu toate problemele din zo­na euro apărute în contextul crizei economice mondiale. Atenţia s-a concentrat în ultimii ani mai mult pe convergenţa reală. Iar România are mult de recuperat la acest capitol, impunându-se reducerea decalajelor legate de nivelul de trai.

„România îndeplineşte în prezent toate criteriile şi are şanse ca până în 2019 să rămână cu toate criteriile îndeplinite. Cu toate acestea, nu putem spune cu mâna pe inimă că suntem pregătiţi să facem pasul. România era codaşă în 2008 şi ne-am pomenit fruntaşi în ceea ce priveşte criteriile nominale. Le îndeplinim cu o anumită relaxare. La prima vedere, am putea spune că sunt îndeplinite în mod sustenabil, dar veţi vedea că nu este chiar aşa. Pentru ca intrarea în zona euro să fie avantajoasă, un stat membru trebuie să îndeplinească pe lângă cele cinci cirterii de la Maastricht şi criteriile de convergenţă reală. A căpătat importanţă convergenţa reală. Nu ai cum să te simţi bine într-un club bogat dacă nu ai un anumit nivel de trai“, a mai spus Isărescu.

Credibilitatea poate fi pusă sub semnul întrebării dacă angajamentul formal nu este însoţit de un plan de acţiune cu obiective intermediare clar definite.

Planul de acţiune detaliat trebuie să aibă o susţinere explicită (şi oficializată într-un document) din partea tuturor factorilor politici. Şi trebuie să ofere garanţii că obiectivele stabilite vor transcende consideraţiile oportuniste legate de ciclul electoral, că progresele în planul convergenţei nominale şi al corectării dezechilibrelor macroeconomice nu vor fi reversate, iar reformele structurale necesare din perspectiva asigurării competitivităţii economiei în interiorul zonei euro vor fi realizate, potrivit guvernatorului BNR.

Stabilirea unei ţinte de aderare la zona euro poate avea efecte benefice dacă va deveni o ancoră pentru implementarea reformelor structurale, care au fost tergiversate până acum, dacă va acţiona ca un catalizator pentru politici coerente şi consistente.

„Întrebarea nu este «dacă» România va adopta moneda Euro, ci «când» şi mai ales «cum»“, a declarat Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România. „Acesta ar putea deveni viitorul proiect major de ţară şi o ancoră puternică a reformelor care să conducă la apropierea nivelului de trai al românilor de media Europeană“.

O dată ţintă poate reprezenta o ancoră pentru politici macroeconomice consistente, coerente şi corecte, în opinia lui Isărescu.  „În 25 de ani, am ajuns la concluzia că România deraiază destul de repede în ceea ce priveşte politicile macroeconomice. Un derapaj macroeconomic, cred că ne-am convins, este extrem de costisitor în timp, în bani, în efort, iar costurile sociale sunt imense. În 25 de ani niciodată nu am văzut situaţia macroeconomică de acum, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece, să nu găsim un bun prilej să ne abatem de la acest traseu şi să intrăm iarăşi în derapaj“.

La eveniment au mai participat Istvan Szekely şeful misiunii CE pentru România şi Guillermo Tolosa, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în România.

Criza financiară şi economică internaţională a schimbat multe din paradigmele adoptării monedei unice. Turbulenţele care au zguduit economiile emergente în anii de criză au lăsat loc pentru dezbateri aprinse privind oportunitatea adoptării mai rapide a euro de către membrii Uniunii care nu au făcut deocamdată acest pas. Cei mai mari membri estici ai Uniunii Europene, Polonia, Cehia şi Ungaria, şi-au încetinit pregătirile pentru trecerea la euro. Totodată, apetitul de a accepta alte economii mai slabe în Club este destul de redus.

Extinderea crizei datoriilor din Grecia în Irlanda, Portugalia sau Spania, ţări mai puţin competitive, a subliniat dezavantajele apartenenţei la euro pentru ţările care nu sunt pregătite şi necesitatea unor reforme profunde.

Ultimele state care au aderat la euro sunt Slovenia (2007), Cipru (2008), Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011) şi Letonia (2014). Toate cele 12 ţări care au aderat la UE din 2004 sunt obligate prin tratat să adopte euro, dar trebuie mai întâi să îndeplinească mai multe criterii, astfel încât termenul este flexibil. Adoptarea euro rămâne singurul calendar cu repere clare pentru realizarea reformelor necesare pentru modernizarea economiei României, după punctarea altor două borne importante: aderarea la NATO în 2004 şi integrarea în UE în 2007.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,