Tag Archives: banca transilvania

Peste 10.000 de IMM-uri au ales până acum Banca Transilvania în programul IMM Invest România

  • 5 paşi pentru primirea finanţării ●

Banca Transilvania a făcut un pas înainte în programul guvernamental IMM Invest pentru susţinerea antreprenorilor, prin semnarea Convenţiei de Garantare şi Plată a Granturilor cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Firmele pot aplica pentru a obţine finanţări garantate de stat pentru activitatea curentă şi investiţii.

BT şi-a propus să se implice semnificativ în facilitarea accesului IMM-urilor în acest program, fiind o măsură de sprijin mai mult decât binevenită pentru firmele româneşti, aşa încât economia să se poată baza în viitor pe ele. Plafonul Băncii Transilvania este de 3,4 mld lei.

“Mulţumim clienţilor care au ales Banca Transilvania în cadrul programului IMM Invest. Numărul foarte mare al acestora ne-a impresionat pe toţi la BT şi le transmitem că pentru echipa noastră aceste solicitări sunt prioritatea noastră de business numărul 1. Vom munci oricât pentru a finaliza documentaţiile în timp util. Dacă IMM-urile merg bine, România merge bine” – declară Tiberiu Moisă, Director General Adjunct MidCorporate & IMM, Banca Transilvania.

5 paşi pentru IMM-uri pentru a beneficia de finanţare:

  • Înregistrarea pe platforma imminvest.ro (cu datele de identificare ale companiei, opţiunea de credit, selectarea BT ca bancă parteneră în implementarea programului, declaraţie IMM, Certificat unic de înregistrare şi carte de identitate). După înregistrare, IMM-ul va primi un mesaj de confirmare.
  • FNGCIMM pune la dispoziția BT datele și documentele înregistrate de antreprenor, precum și acordul de principiu privind eligibilitatea la finanțare.
  • Banca Transilvania analizează cererea de finanțare și ia decizia acordării creditului, în baza analizei de credit. BT ia în considerare evoluţia afacerii în ultimii ani, planul de business pentru următorii ani de activitate considerând efectele negative/oportunităţile generate de actualul context economic şi destinaţia finanţării.
  • După aprobarea împrumutului, BT solicită FNGCIMM acordarea garanției de stat aferente finanțării. BT revine cu contractul de credit şi contractul de garantare FNGCIMM, pentru semnare.
  • După îndeplinirea condițiilor contractului de credit, Banca Transilvania pune la dispoziție creditul.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani. Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Tagged

Andrei Radulescu -economist sef Banca Transilvania- 2016 a fost anul de varf al ciclului post criza

Contextul intern şi internaţional, cel economic dar şi cel geopolitic indică apariţia presiunilor inflaţioniste, o eventuală majorare a dobânzii de politică monetară spre sfârşitul anului viitor în contextul creşterii inflaţiei la 2%, o scumpire a costurilor împrumuturilor statului pe 10 ani, de la 3,3% la 3,9%, şi o eventuală accentuare a riscurilor de derapaj fiscal şi majorare a deficitelor externe.

„Ne aflăm într-un context în care este de aşteptat ca presiunile inflaţioniste să fie în creştere. Mai mult, creşterea dobânzilor în SUA va face ca o parte din investiţiile făcute în pieţele emergente să se retragă. Ambele variabile vor duce în mod inevitabil la o creştere a dobânzilor titlurilor de stat şi deci a costurilor de finanţare a deficitului bugetar”, spune Radu Crăciun, analist financiar şi preşedinte al BCR Pensii Private.

Andrei Rădulescu, economistul şef al Băncii Transilvania este de părere că „2016 a fost anul de vârf al ciclului post-criză, iar analiza primului deceniu de apartenență la UE indică faptul că România a fost campioana convergenței economice (dintre țările Europei Centrale și de Est). În sfera economiei financiare așteptările privind dinamica prețurilor de consum s-au majorat în perioada recentă, evoluție influențată și de inflexiunea cotațiilor la țiței (pe fondul acordului OPEC). FED a continuat să majoreze rata de dobândă, iar BCE a semnalat un nou ciclu monetar începând din 2018. Pe piața financiară rotația capitalului a determinat creșterea burselor (indicii din SUA au atins noi maxime) și continuarea tendinței de majorare a costurilor de finanțare în economia mondială”.

În acest context, analistul arată că şi-a modificat previziunile pentru rata de dobândă la titlurile de stat cu scadenţă pe 10 ani, de la 3,3%, cât au fost în 2016, la 3,9% în 2017 şi la 4,4% în 2018, pe fondul scumpirii finanţării la nivel internaţional.

Şi la nivelul dobânzii de politică monetară a BNR sunt posibile unele mişcări în 2017, chiar dacă nu se anunţă neapărat o epocă a creşterii remuneraţiei pe depozitele bancare. După cum apreciază Radu Crăciun, „în condiţii normale, dobânda de politică monetară a BNR va rămâne probabil mai degrabă neschimbată în 2017. Confruntată însă cu un derapaj fiscal de natură a aduce o creştere rapidă a inflaţiei şi a deficitelor externe, cu presiune pe cursul de schimb, BNR ar putea creşte dobânda spre sfârşitul anului.”

Economistul şef al ING Bank, Ciprian Dascălu, arată că proiecţia de inflaţie a ING Bank pentru sfârşitul anului 2017, de 2,1%, context în care BNR ar putea să întărească condiţiile monetare şi să conducă la o creştere mai accentuată a ratelor de dobândă la titlurile de stat cu scadenţe scurte şi o aplatizare a curbei randamentelor pentru leu.

Principalul scenariu de risc intern este legat de politica fiscală. Relevante însă pentru România sunt şi scenariile de risc extern, în primul rând evoluţiile politice care ar putea să influenţeze în mod negativ arhitectura europeană. Alţi factori de risc asociați acestor scenarii sunt: climatul macroeconomic și financiar internațional (SUA, China, Zona Euro); deciziile de politică economică pe plan intern; tensiunile geo-politice globale și regionale.

Tagged , , , , , , , , , ,

Activele Bancii Transilvania ajung la nivelul celor apartinand BRD astfel incat Banca Transilvania ajunge in curand a doua banca din sistem | Saptamana Financiara

BRD-SocGen, plasată pe locul doi în sistemul bancar după active, o poziţie devenită deja tradiţională în ultimii ani, poate fi pusă în situaţia să lupte pentru menţinerea acestei poziţii în condiţiile în care Banca Transilvania s-a apropiat ameninţător.

Pe o piaţă a creditului care a fost marcată de letargie în primii ani de criză şi a dat semne de redresare în special în ultimii doi ani, băncile care au vândut mai multe credite noi, dar şi cele care au făcut achiziţii au putut să se delimiteze, înregistrând creşteri vizibile la nivelul cotelor de piaţă după active.

Dacă în 2008 activele BRD erau de 49 mld. lei, cu 30 mld. de lei peste nivelul activelor Băncii Transilvania, acum banca din Cluj s-a apropiat la doar 2 mld. de lei de instituţia de credit cu capital francez.

BRD-SocGen, care a ocupat în perioada 2008-2015 locul doi în topul celor mai mari jucători din sistemul bancar, a pierdut cotă de piaţă. În 2014, BRD avea o felie de 12,4% din piaţă, pierzând mai mult de trei puncte procentuale la nivelul cotei de piaţă faţă de 2008. Situaţia băncii s-a complicat în mod neaşteptat, BRD înregistrând şi ani de pierderi, după ce în primii ani de criză fusese cea mai profitabilă.

Source: Activele Bancii Transilvania ajung la nivelul celor apartinand BRD astfel incat Banca Transilvania ajunge in curand a doua banca din sistem | Saptamana Financiara

Tagged , , , ,

Banca Transilvania devine partenerul principal al Federației Române de Baschet

Banca Transilvania devine partenerul principal al Federației Române de Baschet şi va susține activitatea şi planurile competiționale ale acesteia. Parteneriatul a fost făcut public astăzi, în Bucureşti, în cadrul unei conferințe de presă, de către Ömer Tetik – Directorul General al Băncii Transilvania şi de Horia Păun – Preşedintele Federației Române de Baschet.

Prin acest parteneriat, BT va fi sponsor al EuroBasket 2017; sponsor principal a Echipei Naționale de Baschet Masculin în sezonul competițional 2016-2017; va susține principalele turnee şi activități ale echipelor naționale de baschet masculin şi feminin U20, U18, U16, respectiv va fi sponsor principal al Echipei Naționale de Baschet Feminin Senioare în sezonul competițional 2016-2017.

Federația Română de Baschet are 275 de cluburi afiliate şi peste 21.000 de sportivi legitimați în competițiile interne.

„Ne bucurăm că Banca Transilvania devine, prin acest parteneriat, principalul susținător al baschetului românesc. Investind în valorile autohtone, investim în mândria națională, baschetul fiind un sport foarte iubit şi practicat în țara noastră de jucători de toate vârstele. Sperăm în rezultate cât mai bune ale echipei naționale şi ale echipelor de club. Banca Transilvania este prieten al baschetului românesc”, declară Ömer Tetik, Directorul General al Băncii Transilvania.

“Federația Română de Baschet este onorată să anunțe oficial extinderea parteneriatului cu Banca Transilvania. După ce anul trecut BT a devenit Sponsorul Oficial al echipei naționale feminine de baschet a României, fiind un partener esențial pentru calificarea la Eurobasket Women 2017, sunt bucuros să anunț că ne-am decis să extindem colaborarea, dorind să o transformăm într-un parteneriat solid, de lungă durată, care vizează atât performanțele sportive, cât şi dezvoltarea şi promovarea baschetului în rândul copiilor şi tinerilor.  Parteneriatul cu Banca Transilvania ne va ajuta, cu siguranță, să obținem performanțe pe măsura încrederii în acest sport”. – afirmă Horia Păun, Preşedintele Federației Române de Baschet.

Banca Transilvania, prieten al baschetului românesc

Banca este, de asemenea, finanțator principal al Clubului Sportiv U-BT Cluj-Napoca, iar din decembrie 2015 a devenit sponsorul oficial al Echipei Naționale de Baschet Feminin în Campania de Calificare la Eurobasket 2017. De asemenea, BT contribuie la creşterea viitoarelor generații de baschetbalişti, aşa încât este de câțiva ani partenerul programului „Ghiță Mureşan Summer Camp”, iar în acest an va susține Campionatul Național de Baby şi Mini Baschet, destinat copiilor între 7 şi 12 ani. Banca Transilvania şi Federația Română de Baschet au realizat împreună un record european de audiența în preliminariile Eurobasket Women din 2017: aproape 7.000 de spectatori la jocul România-Turcia, care a avut loc în Cluj-Napoca.

Baschetul în România

  • România se numără printre cele 8 țări care în 1932 au fondat Federația Internațională de Baschet Amator (FIBA), alături de Argentina, Cehoslovacia, Elveția, Grecia, Italia, Letonia și Portugalia. Practic, inclusiv România a pus bazele baschetului modern;
  • Ghiță Mureșan a fost primul român care a jucat în NBA. Acesta şi-a început cariera de jucător de baschet în Cluj-Napoca, la CS Universitatea Mobitelco, actuala echipă U-Banca Transilvania, sponsorizată de Banca Transilvania;
  • Campionatul European de Baschet (Eurobasket 2017) va fi găzduit în premieră în România; țara noastră a participat de 17 ori la aceasta competiție.

Banca Transilvania & Federația Română de Baschet | Comunicare şi Relații Publice

Despre Banca Transilvania:

Banca Transilvania este una dintre cele mai mari trei bănci din România, în funcţie de active. Activitatea sa este organizată pe trei linii principale de business: Corporate, IMM şi Retail. BT are peste 7.300 de angajaţi, 550 de sedii şi 2,2 milioane de clienţi. Strategia băncii este susţinută de acţionari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC – Banca Mondială.

Despre Federația Română de Baschet

Federația Română de Baschet (FRB) a fost fondată în 1931 și este membru fondator al Federației Internaționale de Baschet (FIBA) începând cu anul 1932. FRB organizează, conduce și dezvoltă activitatea baschetbalistică din România, promovând intern și internațional acest sport. Este formată din structuri sportive cu secții de baschet și asociații în județele țării și în București.

Detalii presă: Banca Transilvania: Laura Petrehuş, Director Adj. Comunicare & PR,[email protected], [email protected], 0724.567.364; Federația Română de Baschet: Tiberiu Rist, Comunicare & Media; [email protected], 0737.524.050

Tagged , , ,

Profil Economic vazut de Banca Transilvania

Sursa: Sfin.ro

Economiștii Băncii Transilvania au revizuit în scădere avansul economiei, la 5% pentru acest an, de la o estimare de 5,2% în ianuarie, și de la 5,1% la 4,9% pentru 2017, fiind influențat de o dinamică mai slabă a investițiilor productive, care a fost ajustată de la 8,7% la 8,1%, respectiv de la 10,9% la 9%, pe fondul incertitudinilor interne și externe, cu impact asupra planurilor de investiții ale companiilor.

Economia românească a fost rezistentă în ultimele trimestre la turbulențele globale, susținută și de mix-ul intern relaxat de politici economice,  însă intensificarea terorismului în Europa și incertitudinile privind BREXIT-ul au impact asupra mediului de investiții în statele UE.

La acești factori se adaugă și prefigurările pe plan intern, precum „distorsiunile” determinate de proiectul legii dării în plată, aflat în reexaminare la Camera Deputaților, și „perspectiva unor noi modificări ale configurației mix-ului de politici economice”, care afectează planurile investitorilor.

„În acest context, am ajustat în jos previziunile privind dinamica investițiilor productive pe termen mediu, cu impact asupra ritmului de evoluție a economiei. România se află în al treilea an al ciclului economic post-criză, iar investițiile productive au accelerat în ultimul trimestru din 2015 (ritm de două cifre) înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal. Pentru perioada 2016-2018 continuăm să ne așteptăm la o accelerare graduală a investițiilor în economie, cu ritmuri medii anuale de 8,1% în 2016, 9% în 2017, respectiv 9,1% în 2018, proces susținut, printre altele, de consolidarea consumului, nivelul accesibil al costurilor de finanțare și perspectivele de re-accelerare a exporturilor”, se arată într-un raport al Băncii Transilvania, coordonat de economistul-șef Andrei Rădulescu.

În raportul lunar din ianuarie, economiștii estimau un avans al investițiilor de 8,7% în acest an și de 10,9% anul viitor, dinamica pentru 2018 rămânând neschimbată.

Investițiile au resimțit la începutul anului turbulențele din piețele externe și discuțiile privind legea dării în plată, aspect reflectat de declinul investițiilor străine directe cu 9.8% an/an, la 286 milioane euro în ianuarie.

Încetinirea ritmului de creștere a acestora în 2016-2017 va înregistra un impact asupra pieței forței de muncă, însă va fi contrabalansată de presiunile salariale. Astfel, BT preconizează scăderea doar graduală a ratei medii anuale a șomajului, de la 6,3% în 2016 la 5,8% în 2018.

Consumul privat ar urma să crească superior nivelului prognozat anterior, la 6% în 2016 și 5,7% anul viitor, de la 5,8%, respectiv  5,5%, cât indica raportul din ianuarie. În schimb, estimarea pentru 2018 a fost redusă marginal, de la 5% la 4,9%.

„Ne așteptăm ca, pe termen mediu, principala componentă a PIB să fie impulsionată de ameliorarea venitului real disponibil al populației și de climatul favorabil din piața creditării”, mai spun economiștii Băncii Transilvania.

Aceștia estimează un avans mai redus al exporturilor, revizuind estimarea la 6% în 2016 și 2017, de la 6,3%, respectiv 6,1%, iar pentru 2018 dinamica este calculată la 6,2%, în loc de 6,8%.

Pe scenariul construit de economiștii BT, importurile vor crește cu 7,7% în acest an, urcând până la 8,4% anul următor, pentru a se reduce ușor în 2018, la 8,3%.

„În funcție de evoluția intensității factorilor de risc, vom revizui acest scenariu central. Printre principalele elemente de incertitudine, cu posibil impact pentru evoluția economiei interne pe termen mediu, se menționează climatul macro-financiar global/european, provocările din plan geo-politic global, regional (inclusiv terorismul), decizii de politică economică pe plan intern, cu impact în sfera echilibrului macroeconomic general”, subliniază economiștii.

Tagged , , , , , , , , ,

Plangere penala impotriva Guvernatorului. Este vinovat Mugur Isarescu de trafic de influenta?

Sursa: Sfin.ro

Alina Petre, fosta nora a lui Virgil Magureanu, a depus plangere la Directia Nationala Anticoruptie impotriva lui Mugur Isarescu si impotriva altor persoane publice. Printre acestea se numara si Crin Antonescu,  Virgil Magureanu, Adina Valean si prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Ilfov, Gheorghe Mihai.

Continutul denuntului il puteti citi mai jos.

Catre D-na Procuror Sef a Directiei Nationale Anticoruptie

Laura Codruta Kovesi

Doamna Procuror Sef,

In fapt, in cursul anului 2008, subsemnata Magureanu Alina Ioana am aflat prin intermediul sotului meu, Magureanu Marian, faptul ca socrul meu, numitul Magureanu Virgil, a decis sa construiasca o fabricuta de procesare a prunelor si altor fructe de padure in localitatea lui de bastina, anume Giurtelecul Hododului. In acest sens a inceput demersurile in vederea obtinerii de fonduri europene nerambursabile in valoare de 2 milioane de Euro pentru firma sa, S.C. Afinul SRL. In vederea aprobarii proiectului finantat din fonduri europene, Magureanu Virgil i-a cooptat pe Marinescu Gabriel, inginer care lucrase in domeniul industriei alimentare, si pe Suteu Ramona, in calitate de expert contabil si a carei sora lucra in sistemul bancar. Cei trei au elaborat si depus un proiect de accesare de fonduri europene, iar Magureanu Virgil a intervenit la conducerea FDAR din acea perioada in vederea aprobarii cat mai urgente a solicitarii sale. Documentatia depusa initial la FDAR a fost complet modificata pe parcursul derularii proiectului, rezultand o fabrica cu capacitate industriala de procesare fructe si legume, mult peste valorile inscrise in proiectul initial.

In vederea asigurarii cofinantarii necesare finalizarii proiectului, Magureanu Virgil i-a solicitat lui Isarescu Mugur Constantin sa intervina la conducatorii bancilor Veneto Banca (cumparata ulterior de Unicredit Tiriac Bank) si Banca Transilvania, astfel incat sa i se aprobe sumele necesare, in valoare de 2 milioane de Euro. Subsemnata Magureanu Alina Ioana am asistat personal la cateva discutii telefonice intre Magureanu Virgil si Isarescu Mugur Constantin avand ca subiect aceste solicitari. Din cunostintele mele, ulterior discutiilor cu Isarescu Mugur Constantin, Magureanu Virgil si-a exprimat satisfactia privind rezultatul interventiilor, explicandu-ne mie si sotului meu ca Isarescu Mugur Constantin i-a sunat personal pe presedintii a doua bancii si ca in cateva zile i s-a rezolvat favorabil solicitarea de credite. Nu am cunostinta despre vreo suma de bani sau alte cadouri pe care Magureanu Virgil le-ar fi dat lui Isarescu Mugur in schimbul acestor interventii.

Ulterior aprobarii proiectului si alocarii fondurilor europene, precum si ulterior obtinerii creditelor de la cele doua institutii bancare, Magureanu Virgil a intocmit mai multe documente false si situatii contabile, ajutat de catre Suteu Ramona si Marinescu Gabriel, astfel incat sa justifice cheltuirea sumelor de bani si deturnarea lor. D-na …………………………….. intocmea documentele bancare, ridica banii din banca si ii preda lui Magureanu Virgil.

In cursul anului 2013 Magureanu Virgil a intampinat dificultati economice in punerea in functiune a fabricii AFINUL SRL si a intrat in incapacitatea de returnare a creditelor contractate. In acest sens a apelat din nou la Isarescu Mugur Constantin pentru ca acesta sa intervina la conducerile celor doua banci in vederea aprobarii rescadentarii creditelor si majorarii valorii acestora. Subsemnatul Ghiulbenghian Florin Mihai am asistat personal la doua astfel de discutii si de asemenea l-am condus, in calitate de sofer temporar, pe Magureanu Virgil pana la sediul BNR in vederea unor intalniri cu Isarescu Mugur Constantin. Ulterior uneia dintre intalniri m-am deplasat impreuna cu Magureanu Virgil la sediul Unicredit Tiriac Bank din B-dul Poligrafiei unde, in cursul intalnirii cu functionari bancari, a fost evident faptul ca presedintele respectivei banci, Rasvan Radu, fusese contactat de catre Isarescu Mugur Constantin si dispusese rezolvarea favorabila a cererilor lui Magureanu Virgil.

In cursul lunii noiembrie 2014 subsemnatul Ghiulbenghia Florin Mihai am fost anuntat telefonic de functionari bancari de la Unicredit Tiriac Bank si de la Banca Transilvania – sucursala Zalau in privinta faptului ca Magureanu Virgil depusese documente false in vederea rescadentarii creditelor si majorarii valorii acestora. Verificand cele comunicate de functionarii bancari, am constatat ca acestia aveau dreptate, i-am anuntat ca imi dau demisia si plec de la Magureanu Virgil si le-am comunicat ca voi face plangeri penale in privinta acestor aspecte, lucru pe care i-am sfatuit si pe ei sa faca. Cu acea ocazie am constatat de asemenea ca Suteu Ramona si ……………………….., la cererea lui Magureanu Virgil si in stransa colaborare cu Marinescu Gabriel, au intocmit si depus la cele doua banci situatii financiare falsificate ale SC Afinul SRL.

Subsemnata Magureanu Alina Ioana stiu ca in cursul anilor 2011-2012 fabrica de la Cehul Silvaniei a fost data in folosinta si a produs cantitati limitate de produse (in special sucuri de mar si de afine) in perioada probelor tehnologice. In mod normal, desi normele impun distrugerea produselor rezultate din probe tehnologice, Magureanu Virgil a decis sa vanda acele produse si acest lucru a continuat, din cate am cunostinta, si in cursul anului 2014. Produsele aveau termen de garantie de 6 luni, astfel incat Marinescu Gabriel a procedat la scoaterea etichetelor originale de pe produse si aplicarea de noi etichete, cu o noua data de fabricatie, astfel incat produsele sa para vandabile. Aceste produse cu garantie expirata au fost livrate si catre firma MegaImage, ocazie cu care aceasta a refuzat cateva loturi din cauza aspectului neconform al sucurilor imbuteliate. In operatiunea de falsificare a datei de valabilitate a produselor, Marinescu Gabriel a fost ajutat de cativa angajati ai fabricii de la Cehul Silvaniei care pot depune marturie in acest sens.

Avem suspiciuni rezonabile ca Magureanu Virgil se face vinovat de cosntituire de grup infractional organizat, fals intelectual si uz de fals in acte publice, trafic de influenta, cumparare de influenta, spalare de bani si comercializarea de produse alterate.

Avem suspiciuni rezonabile ca Marinescu Gabriel, Suteu Ramona si ………………………. se fac vinovati de aderare la grup infractional organizat, complicitate la fals intelectual si uz de fals in acte publice, complicitate la spalare de bani si complicitate la comercializarea de produse alterate.

Avem suspiciuni rezonabile ca Isarescu Mugur Constantin se face vinovat de trafic de influenta.

Avem suspiciuni rezonabile ca cei doi reclamati au comis urmatoarele infractiuni:

Art. 99 din Legea 303/2004

Constituie abateri disciplinare:

n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;

Art. 29 din Legea 656/2002 privind combaterea spalarii banilor:

Constituie infractiunea de spalare a banilor si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscand ca provin din savarsirea de infractiuni, in scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri ori in scopul de a ajuta persoana care a savarsit infractiunea din care provin bunurile sa se sustraga de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei;

b) ascunderea ori disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispozitiei, a circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni;

c) dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiuni.

Articolul 323: Uzul de fals

Folosirea unui inscris oficial ori sub semnatura privata, cunoscand ca este fals, in vederea producerii unei consecinte juridice, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, cand inscrisul este oficial, si cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, cand inscrisul este sub semnatura privata.

Articolul 326: Falsul in declaratii

Declararea necorespunzatoare a adevarului, facuta unei persoane dintre cele prevazute in art. 175 sau unei unitati in care aceasta isi desfasoara activitatea in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste la producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Articolul 367: Constituirea unui grup infractional organizat

Incepand cu 08-iul-2014 Art. 367 din partea II, titlul VIII, capitolul I a fost in legatura cu Decizia 12/2014
(1) Initierea sau constituirea unui grup infractional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice forma, a unui astfel de grup se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Cand infractiunea care intra in scopul grupului infractional organizat este sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(3) Daca faptele prevazute in alin. (1) si alin. (2) au fost urmate de savarsirea unei infractiuni, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.

(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevazute in alin. (1) si alin. (2), daca denunta autoritatilor grupul infractional organizat, inainte ca acesta sa fi fost descoperit si sa se fi inceput savarsirea vreuneia dintre infractiunile care intra in scopul grupului.

(5) Daca persoana care a savarsit una dintre faptele prevazute in alin. (1)-(3) inlesneste, in cursul urmaririi penale, aflarea adevarului si tragerea la raspundere penala a unuia sau mai multor membri ai unui grup infractional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.

(6) Prin grup infractional organizat se intelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumita perioada de timp si pentru a actiona in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni.

Articolul 291: Traficul de influenta

(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public si care promite ca il va determina pe acesta sa indeplineasca, sa nu indeplineasca, sa urgenteze ori sa intarzie indeplinirea unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau sa indeplineasca un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Articolul 358: Comercializarea de produse alterate

(1) Vanzarea de alimente, bauturi sau alte produse cunoscand ca sunt alterate ori cu perioada de valabilitate depasita, daca sunt vatamatoare sanatatii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda si interzicerea exercitarii unor drepturi.

In drept, ne intemeiem prezenta plangere pe dispozitiile Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Art. 29 din Legea 656/2002 privind combaterea spalarii banilorsi Art. 291, 367, 323, 326 si 358 din Noul Cod Penal.

Doamna Procuror  Sef, fata de cele descrise mai sus, tinand cont de pericolul social extrem pe care il prezinta faptele descrise, de perioada lunga de timp pe parcursul carora au fost comise, de mijloacele dolosive folosite de magistrati cu pregatire specifica in cauze penale si de numarul mare de persoane implicate, de impactul social pe care il va avea aducerea la cunostinta publica a acestor fapte descrise mai sus, va rugam sa dispuneti masurile legale corespunzatoare.

Cu respect,

Florin Ghiulbenghian                                                      Magureanu Alina Ioana

Tagged , , , , , , , , ,

Tepele chilotarilor- azi Jolidon are datorii de peste 500 milioane RON

Sursa: Supervizor.ro

La mai puţin de o săptămână de la publicarea tabelului preliminar al creanţelor, s-a desfăşuratprima şedinţă a Adunării Creditorilor societăţii JOLIDON IMPORT EXPORT SRL Cluj-Napoca(CUI 3685073), principalele decizii care au fost adoptate fiind următoarele:

  • alegerea unui Comitet al Creditorilor format din 3 membri: ASTRA RAIL MANAGEMENT Gmbh, ANAF şi MODA – PIERRE (Franţa), surprinzătoare fiind prezenţa societăţii franceze, care deţine o creanţă ce reprezintă doar 0,28% din masa credală cu drept de vot, mult mai mică decât în cazul altor creditori (BCR, BRD, BANCA TRANSILVANIA, ALPHA BANK, INTESA SAN PAOLO etc.);
  • confirmarea administratorului judiciar CII GEORGIU MINODORA LETIŢIA şi stabilirea unuionorariu de 5.000 euro/lună (+TVA);
  • contractarea unui credit de 3.000.000 euro în vederea desfăşurării activităţii curente.

La aceeaşi Adunare a Creditorilor a fost prezentat şi raportul privind cauzele şi împrejurărilecare au condus la starea de insolvenţă a debitoarei, document pe care administratorul judiciar nu a catadicsit să îl publice în BPI. Legat de acest raport, creditorul BANCA TRANSILVANIA a solicitat completarea cu următoarele informaţii:

  • Analiza detaliată pe creanţele intragrup şi sansele de recuperare a lor/ demersurile ce se intenţionează a se efectua pentru recuperarea lor;
  • Detalierea tranzacţiei încheiate cu «Spot Capital Invest» privind achiziţia acţiunilor «Interdealer Capital Invest» SRL. Rolul acestei tranzacţii având în vedere că «Jolidon» era la acea perioadă în stare de preinsolvenţă.
  • Detaliere fluxuri financiare intragrup în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii.
  • Provenienţa şi vechimea stocurilor lente sau fără mişcare de circa 20,6 milioane lei. Explicaţia privind stoc fără mişcare la 2014 – 0 şi 2,3 milioane lei la 2015.
  • Situaţia detaliată a stocului gajat în favoarea creditorilor din magazinele care au fost închise în ultimii ani.
  • Stadiul recuperării creanţelor deţinute la entităţile afiliate.
  • Situaţia relaţiilor tradiţionale din ultimii ani (2013-2014) unde s-au înregistrat pierderi de CA;
  • Detalierea cheltuielilor cu dobânzile şi penalităţile în 2014-2015;
  • Verificarea şi eventual identificarea persoanelor culpabile privind tranzacţiile în pierdere “Lilly Italia” SPA, “Emmeci” SPA, “Interdealer Capital” etc.

După cum se poate observa din “tonul” acestor solicitări, BANCA TRANSILVANIA sugerează că s-au efectuat mai multe combinaţii care au avut drept scop prejudicierea firmei aflate în pragul insolvenţei şi, implicit, a creditorilor. Desigur, aceste observaţii subliniază faptul că raportul prezentat este cel puţin incomplet, vina aparţinând în totalitate administratorului judiciar.

Pe 21 septembrie 2015, CII GEORGIU MINODORA LETIŢIA a publicat în BPI un raport, dar nu cel referitor la cauze, ci unul “de activitate” (periodic), prin care încearcă să demonstreze că merită “sacoşa de bani” pe care o primeşte lunar ca onorariu. Din acest raport reiese că au apărut două contestaţii la tabelul creditorilor, precum şi o cerere tardivă de înscriere la masa credală. Ciudat este faptul că această cerere tardiv introdusă se referă la o creanţă de 216.468.869 lei, sumă care ar reprezenta cea mai mare datorie către un creditor(ING.GERHARD FILDAN GMBH) şi care ar ridica masa credală la peste 536 milioane lei, valoare care nu se regăseşte în rezultatele financiare raportate de JOLIDON. Chiar dacă administratorul judiciar a respins această solicitare, probabil creditorul se va judeca “până în pânzele albe”, fiind vorba de aproape 50 milioane euro.

Deşi nu este creditorul care a solicitat deschiderea procedurii, BANCA TRANSILVANIA pare hotărâtă să dirijeze procesul şi administratorul judiciar pe “calea cea dreaptă şi legală”, motiv pentru care a depus o contestaţie împotriva Procesului Verbal al Adunării Creditorilor, solicitând anularea hotărârii privind componenţa Comitetului Creditorilor şi a celei privind contractarea finanţării (creditului) de 3 milioane lei.

În ceea ce priveşte anularea hotărârii privind finanţarea, BANCA TRANSILVANIA reclamă faptul că “nu au fost furnizate de către administratorul judiciar informaţii necesare şi complete referitoare la condiţiile de finanţare (gen: perioada de creditare, dobândă), condiţii care sunt absolut necesare a fi cunoscute în vederea adoptării unei hotărâri în cunostinţă”. Altfel spus, încă o bilă neagră la adresa administratorului judiciar. Contestaţia urmează a se judeca pe 7 octombrie 2015. Până atunci… poate mai apar şi alţi nemulţumiţi!

 JOLIDON INPORT EXPORT SRL – raport de activitate (17 septembrie 2015)

Citiţi şi:

JOLIDON: ţeapă de 320 milioane lei. 145 de salariaţi şi peste 200 de firme au creanţe la firma ţeparului Gabriel CÎRLIG

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Vara, distracția se mută pe PLAJA BT – Family like !

plajabt_4

 

Începând cu 4 iulie şi până pe 23 august, timp de opt weekenduri consecutive – Plaja Amos din centrul stațiunii Mamaia devine Plaja BT, locul perfect de distracție, jocuri de plajă, surprize, concursuri şi premii inedite, pentru ȋntreaga familie .
Locul ideal după o săptămână de activitate sau dacă eşti ȋn vacanță cu familia sau prietenii, departe de stres, deadline-uri, griji, pe PLAJA BT veți fi așteptați cu multă voie bună, jocuri de plajă gândite pentru toată lumea: copii, tineri, mămici, tătici şi bunici.
Eşti ȋn vacanță pe Plaja BT – Family like…


La mai puțin de 50 metri de Hotel Iaki din Mamaia, te aşteptăm, ȋn fiecare weekend, ȋncepând din 4 iulie şi până ȋn 23 august. Pe PLAJA BT, distracția capătă o altă dimensiune, totul este mai animat, oamenii petrec, artiştii improvizează. Vor fi zone de petrecere şi activități pentru toată familia: distracție pentru copii, activități cu muzică si dans pentru mame şi jocuri dinamice pentru tați, jocuri de table pentru bunici.

Astfel, ȋn fiecare sâmbătă şi duminică, între 09.00 și 12.00, copiii vor construi castele de nisip, vor avea activități de creație amuzante, vor lega prietenii şi se vor organiza ȋn triburi, vor construi aşezăminte ȋn nisip, pe care şi le vor apăra cu pistoale cu apă.
Pentru cei mari , ȋn fiecare sâmbătă şi duminică, dimineaţa între orele 09.00 și 12.00 şi după-amiaza între 16:00-19:00 am pregătit campionate de fotbal, volei şi badminton.

Bunicii pot sta la umbră şi vor participa la campionate de table şi şah.

Organizatorii au pregătit numeroase surprize şi premii; oricine doreşte, se poate ȋnscrie ȋn concurs, marele premiu al fiecărui weekend fiind o bicicletă Pegas, acordată prin tragere la sorți.
Spre ȋnserat, când se mai domoleşte căldura, invităm cât mai mulți oameni să se alăture la cel mai mare dans de Limbo de pe Plaja BT.
Ia-ți familia, invită-ți prietenii la distracție, jocuri şi concursuri amuzante cu soare şi mare, pe Plaja BT.
Plaja BT -Family like reprezintă o serie de evenimente marca Banca Transilvania, implemente de Media Consulta Internațional.

Mai multe detalii despre program puteți găsi pe site-ul evenimentului.

Tagged , , , , , , , , ,

Povestea continuă pe Strada BT!

Sursa: Dobrogea Tv

În luna mai, în fiecare dintre cele patru weekend-uri – 9/10, 16/17, 23/24 și 30/31 – strada Lipscani devine Strada BT, refugiul tău perfect pentru zilele de primăvară.

Departe de stres, deadline-uri, griji, pe Strada BT vei fi așteptat cu multă voie bună, evenimente inedite, oameni frumoși, spectacole gândite numai pentru tine.

layout stradabt

Tu vei fi personajul principal pe Strada BT…
Foarte aproape de Calea Victoriei și Universitate, în proximitatea Pieței Unirii, vino să fii surprins, în fiecare weekend din luna mai: concerte de muzică clasică, jazz, rock, piese de teatru în aer liber, spectacole de dans, evenimente artistice în premieră.
În fiecare dimineață, între 10.00 și 13.00, copiii vor retrăi magia celor mai cunoscute desene animate, alături de mascote care vin special pentru a cânta, a dansa și a face poze alături de micuți.
Organizatorii au pregătit numeroase surprize: fiecare poate fi vedetă pentru o zi cântând la Pianul BT, se poate transpune într-o realitate virtuală cu multă adrenalină în Caruselul BT sau chiar poate deveni pictor sau sculptor în cadrul unor proiecte artistice inedite, de mari dimensiuni.

Pe Strada BT poți citi în “Biblioteca în aer liber” Humanitas: de data aceasta, scriitorii te întâmpină într-o atmosferă de sărbătoare. Pentru ca relaxarea să fie completă, poți citi într-unul dintre locurile special amenajate, bucurându-te în același timp de flori supradimensionate.
Invită-ți prietenii la povești cu soare, pe băncuțele BT.
Pe 9 și 10 mai vă așteptăm pentru:
10:00 – 13:00
• Activităţi distractive pentru copii: mascotele din desene animate şi mascotele BT se joacă cu cei mici, fac poze, dansează cu ei
• Ateliere de creaţie – cadouri pentru părinţi şi copii, deopotrivă
• Cor de copii – “Bucuria Muzicii”
• Demonstraţii sportive inedite – îi vom intâlni pe campionii “Jocului minţii” – Şahul
17:00 – 21:00
• Paradă deschidere – actori pe picioroange, jonglerii, mingi, popice, acrobaţi la sol dau startul evenimentelor pe Strada BT
• Concert “Adolescentin Cvartet”
• Piesă de teatru – “Fă-mi Loc” pe Strada BT – cu Marius Manole si Medeea Marinescu
• Concert de muzică clasică, jazz, vals
• Pegas Show
• Pianul BT – fii vedetă pentru o zi şi cântă la pianul gigant
• Realitate Virtuală – Caruselul BT

Strada BT este un eveniment organizat de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Municipiului București şi susținut de Fundația Școala de Televiziune Tudor Vornicu.

Tagged , , , , , , , , , ,