Tag Archives: brd teapa

BRD – Banca penalilor

Sursa: Curentul

Este bine cunoscut faptul că Dan Voiculescu avea, până a fi încarcerat și posibil mai funcționează și acum, un departament de securitate internă care la comanda lui urmărea personalul propriu și diverși oameni politici și de afaceri. Doar am văzut cu toții de-a lungul timpului, diversele dezvăluiri fotografice de pe Antena 3.
Surse din BRD ne-au declarat că în toamna lui 2011 când BRD stabilea bugetele de publicitate pentru anul următor, Gabriela Firea se înființează la Sorin Popa , administratorul şi directorul general delegat al BRD Groupe Société Générale, cu un plic în care erau fotografii cu acesta la diverse întâlniri.

Persoanele cu care acesta fusese fotografiat erau: Bebe Ionescu (cuscrul lui Traian Băsescu), frații Creștin, Marius Locic, Adriean Videanu, Cătălin Vociu, Marian Vanghelie și generalul Dragoș Diaconescu, fost ofițer DIE și fost șef al lui Dan Voiculescu, timp de 8 ani, pe când acesta lucra la Oficiul ARGUS.

Firea i-ar fi spus lui Sorin Popa că dacă nu va aloca un buget cu 7 cifre în euro pentru grupul Antenelor, fotografiile vor fi făcute publice iar el își va pierde jobul pentru că prin regulamentul de funcționare al BRD îi erau interzise implicarea în politică și avea și obligația să se asigure că banca nu va fi angrenată în practici ilegale în afaceri, cum era de exemplu spălarea banilor. Nu se știe dacă Firea fusese trimisă de Vociulescu sau era propria sa inițiativă, în scopul de a încasa comision din contract ea realizând până la sfârșitul lunii octombrie 2011 pe Antena 3 emisiunea ”Știrea zile” când a fost mutată la Antena 1 pentru săptămânalul ”Gabi Firea Show”.


Gabriela Firea nu ar fi la prima abatere. În dosarul privatizărilor strategice, după cum noi am relatat AICI, încă din 2010 apar stenograme conform cărora Dorinel Mucea era șantajat de primul soț al Gabrielei Firea cu apariții în presă. Apoi „distinsa” Gabriela Firea l-a călcat în picioare timp de zece ani pe unul din concurenții firmei pe care ea o avea împreună cu răposatul său soț, după cum am relatat AICI, încă din 2010.
Gabriela Firea este și beneficiara unei amenzi administrative definitivate de ÎCCJ în urma plângerii pentru șantaj și ultraj făcute de membrul CNA, Narcisa Iorga.

Conform regulamentului intern al BRD, Sorin Popa a raportat acest incident superiorilor săi de la Paris imediat iar aceștia au trimis o echipă de control în România care a constatat că Sorin Popa nu a respectat politica prudențială a băncii. S-a decis atunci, pentru a nu fi afectată imaginea BRD ca Popa să fie „promovat” la Paris pentru un an și apoi să fie concediat, ceea ce s-a și întâmplat.
În 8 decembrie 2011, BRD a anunțat că Sorin Popa „va fi promovat, începând cu 2 ianuarie 2012, la Paris în funcţia de consilier al directorului băncii comerciale internaţionale a Société Générale, fiind însărcinat cu dezvoltarea comercială a reţelei internaţionale a grupului francez.”

Un an mai târziu, explodează dosarul bancherilor iar în octombrie 2013, DIICOT-ul condus de Alina Bica trimite dosarul în judecată fără Sorin Popa, prietenul Elenei Udrea, deși toți inculpații și martorii din dosar îl indică pe el ca fiind cel care dăduse dispozițiile de creditare.
Acum se pare că Sorin Popa nu va mai scăpa în dosarul cu Remus Truică și creditele sale ilegale. El a fost citat la DIICOT dar nu este de găsit.

Cine știe ce va declara Popa când va fi băgat la beci ca să obțină o pedeapsă mai blândă. Raportul său către BRD Paris este înregistrat și la BRD Sediul Central, și la BRD Paris și îl are și el în copie. Și cică mai știe multe, multe de tot.

Tagged , , ,