Tag Archives: chisinau

People s Bank of Georgia…

Sursa: Comisarul.ro

Adrian Năstase i-a dat de pomană Petromidia, și i-a mătrășit datorii de peste 300 de milioane de dolari, lui Dinu Patriciu. Tăriceanu a fezandat treaba băgând-o în legalitate. Pupilul lui Năstase, micuța jartea penală Victor Ponta, a închis cercul complicităților și a șters și el o datorie de 600 de milioane de dolari. Statul român a încasat din această ”afacere” 55 milioane de dolari! Dinu Patriciu, sau cine o fi fost în spatele lui, un miliard și jumătate doar din vânzarea Petromidia! Nu mai amintim de tunul cu acțiunile și de banii încasați din exploatare, sunt bașca!

Dinu Patriciu a murit subit, anul trecut, pe 19 august, de un cancer la ficat. Bine păzit de o asiatică năzărită brusc lângă miliardar. Asiatică despre care nu știe nimeni nimic! Apoi s-a așternut liniștea! O liniște dubioasă.

Deranjată, brusc, ieri, de vestea că Rompetrol a fost vândut de kazahi unor chinezi despre care nu știe nimeni nimic, la o treime din preț! Mai mult, astăzi aflăm de la Penal că a fost și el prin China zilele acestea! Ce spui Franț! Așa cum, în ultimul timp, tot face vizite dese prin Georgia. Neoficiale. Pe care nu le-a trâmbițat pe Facebook. Despre care noi am aflat, de fiecare dată, de la premierul georgian. Care, probabil, vrea să se pună la adăpost de suspiciunile interne legate de aceste vizite. După cum se știe, gruzinii, urmașii lui Stalin, sunt foarte violenți, la o adică…

De ce povestim noi despre Georgia? Pentru că în Georgia decedatul Dinu Patriciu deținea la data morții a treia bancă a acestei țări, Liberty Bank. Despre care, în România nu s-a mai auzit nimic!

Ultima veste de business primită de DINU PATRICIU: Banca lui raportase creştere de 450%! 

Cu 10 zile înainte de neaşteptatul deces al omului de afaceri Dinu Patriciu, Liberty Bank, banca din Georgia cumpărată de acesta în 2009 a raportat rezultate excepţionale pentru al doilea trimestru al acestui an şi pentru prima jumătate a lui 2014. Aveau să fie ultimele sub conducerea omului de afaceri Dinu Patriciu, scria, anul trecut în septembrie, revista Capital

În raportul prezentat investitorilor pe data de 8 august, Liberty Bank raportează un profit net de 4,8 milioane de dolari, în creştere cu peste 450% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, profitul din trimestrul al doilea este în creştere cu 264% faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe 19 septembrie 2009, Patriciu a preluat controlul (91,218% din acțiuni) Băncii Poporului din Georgia (People’s Bank of Georgia) prin intermediul vehiculului de investiții Liberty Capital LLC, deținut în totalitate Liberty Investments Holding BV înregistrat în Olanda, tranzacția fiind anunțată cu trei zile mai târziu.

Astăzi, este a treia cea mai mare bancă din Georgia în funcţie de totalul de active şi a treia în ceea ce priveşte numărul de depozite ale clienţilor. Când a cumpărat-o, în luna septembrie, era pe locul al șaptelea după active și pe șase ca număr de depozite.

Cumpărată pe un preț foarte mic

Inițial nu a fost anunțat prețul/acțiune la care s-a încheiat tranzacția, dar Bloomberg scria că, potrivit unor surse din piață, banca georgiană fusese preluată la o cotație cu mai mult de 80% sub prețul mediu de tranzacționare din acea perioadă, iar președintele vehiculului de investiții al lui Patriciu, Lado Gurgenidze, indica o sumă de circa 15 milioane dolari.

Practic, la acea vreme capitalizarea băncii georgiene era de circa 95 milioane de dolari, iar Patriciu ar fi preluat-o pentru numai 15 milioane de dolari, deși capitalizarea pachetului cumpărat era de 87,5 milioane dolari. De menționat că de când a venit ca proprietar al băncii, Patriciu a reușit să crească performanța băncii (pe anumiți indicatori, cum ar fi depozitele clienților) , chiar cu peste 300%.

Merită adăugat și faptul că Patriciu l-a pus președinte al Liberty Bank pe Lado Gurgenidze,  fost prim ministru georgian și unul dintre cei mai experimentați bancheri din Georgia.

Ponta ține conferințe în China!!!

Penalul participă în aceste zile în calitate de “keynote speaker” la o conferinţă din China, sarcină pentru care se plătesc sume importante. După ce a vorbit la conferinţa “China – Central and Eastern European Countries Think Tank Network”, organizată în capitala Chinei, Ponta a lăudat din nou investiţiile chineze în România şi a susţinut necesitatea continuării acestora.

“Am participat in calitate de keynote speaker la Conferinta organizata la Beijing cu ocazia lansarii ‘China – Central and Eastern European Countries Think Tank Network’. Invitatia care mi-a fost adresata este inca un semn al modului pozitiv si special in care China priveste Romania (si aprecierea pt succesul Summitului organizat la Bucuresti in 2013)! Cred in continuare ca proiectele dezvoltate de China in Regiunea noastra sunt formidabile oportunitati de dezvoltare si ca trebuie continuate si finalizate (Grupurile 3 si 4 de la Cernavoda, Tarnita, Rovinari, linia rapida de cale ferata Bucuresti – Chisinau, deschiderea pietei chinezesti pt produsele noastre agroalimentare si multe altele)! Trebuie doar inteligenta si seriozitate din partea noastra si beneficiile vor fi uriase! Iar implicarea noastra activa in megaproiectul ‘New Silk Road’ este o alta ‘comoara’ din punct de vedere economic careia nu trebuie sa-i dam cu piciorul! ‘It’s the Economy’

Galerie foto







Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Rusi, KGB,Plahotniuc,Vantu… amintirile toxice ale unui broker de putere…

Sursa: Evz

Dragoș Nedelcu este un fost jurnalist care s-a hotărât să rupă tăcerea. Nedelcu a fost redactor-sef adjunct la săptămanalul economic “Capital” până în 2006, apoi director executiv la “The Money Channel”, este fost vicepreședinte al CA de la Realitatea TV. Dragoș Nedelcu a plecat, în anul 2006, de la “Capital” la Grupul Realitatea-Catavencu, detinut de Vintu, acolo a primit postul de șef proiecte editoriale speciale pentru presa de business. Dragos Nedelcu a ieșit din presa, devenind om de afaceri si unul dintre apropiatii lui Sorin Ovidiu Vintu, mogulul asigurându-i un post in Consiliul de Administratie Realitatea TV. Extrem de implicat în proiectele acestuia în Republica Moldova, ne-a oferit în exclusivitate un fragment din amintirile sale, mai precis ce s-a întâmplat în urma unei întâlniri între Sorin Ovidiu Vântu și Vlad Plahotniuc, fragment relevant pentru a înțelege încrengăturile dintre oameni politici moldoveni și români, mass-media și servicii de informații.

DRAGOȘ NEDELCU

CÂNDVA ÎN 2009, CHIȘINĂU

“Când ajungi?” …“Iau avionul lui Iordache şi vin când spui tu”.

SOV mă sunase de dimineaţă de la volanul maşinii. Plecase extaziat spre Chişinău, iar cum el nu mergea decât în Creta cu avionul…îşi luase vreo cinci bodyguarzi cu el hotărât fiind să conducă până în Republica Moldova. Şi nu se oprise nici măcar la Roman pe la rude…aşa de bucuros era.

Atunci când directorul băncii l-a lăsat fără 30 şi ceva de milioane de euro peste noapte…Vântu a înnebunit. Nu de supărare că cineva i-a furat banii, ci pentru că a îndrăznit să-l lase fără atâţia bani. Investprivatbank ar fi trebuit să fie un plasament sigur, cel puţin aşa îi promisese locotenentul sau Ovidiu Țurcan. Problema era că, cu Vladimir Voronin la putere, Vântu nu prea putea să se mişte pe la Chişinău. Banii erau ca şi pierduţi.

Câştigarea alegerilor de către Vlad Filat şi o aşa-zisă alianţa democratică schimbase complet lucrurile. Pentru SOV se năştea o oportunitate imensă. Şi cum altfel să-şi facă intrarea la Chişinău…decât printr-o televiziune! Dar despre asta mai vorbim.

Mă urc în avion împreună cu Sorin Enache şi pe la cinci seara ajungem la Chişinău. Se înnopta devreme, iar maşina care ne aştepta pe pista aeroportului ne-a dus destul de repede spre locul unde era cazat Vântu. Cine a fost la Chişinău ştie că oraşul seamănă flagrant cu Bucureştiul de la 1992, adică întuneric beznă.

Hotel Codru din Chişinău. Vântu închiriase tot etajul 1, cazându-se în apartamentul prezidenţial. Sufrageria apartamentului semăna cu sala de primiri a lui Nicolae Ceauşescu, se vedea de altfel că hotelul fusese vreme îndelungată casă de oaspeţi a mai marilor comunişti de dinainte de 1990: o masă lungă de vreo 20 de personae înconjurată de canapele şi fotolii.

Mă aşez cu Enache la masă şi începem să mâncăm ceva mâncare moldovenească comandată de SOV. “Bătrâneilor…v-am chemat pentru că e un domn care are o televiziune pe aici şi care, prin Liviu Luca, îmi transmite că vrea să fim parteneri. Îl cheamă Vlad Plahotniuc.”

“Îl ştiu…” răspunde sigur pe el Enache. “A făcut ceva emisiuni cu vedete din România când eram eu director la ProTV. Controlează cam toate agenţiile de publicitate din Moldova…Ne va fi greu fără ajutorul lui”… continuă Sorinel Enache.

Vântu investise deja vreo două milioane de euro în Publika TV. Ce nu ştia el…şi nici nu-i spusese omul locotenentului Turcan, era că investiţia o făcuse într-un sediu care îi aparţinea tot lui Plahotniuc…deşi noi toţi am fost convinşi, sau, mă rog, unii dintre noi, că era al Camerei de Comerţ.

Vântu primise deja promisiunea prin marioneta lui, Turcan, că după ce va lansa televiziunea, Vlad Filat, ajuns între timp prim-ministru, va susţine financiar proiectul.“Ajunge la 7…ce credeţi că ar trebui să vorbim cu el ?” ne întreabă SOV.

Din analiza mea…omul e “păpuşarul”. S-a îmbogăţit cu benzină şi motorină vândută pentru Petrom în Moldova. E omul ruşilor, aşa că tot el a generat şi criza gazului rusesc din Moldova de pe vremea lui Voronin. Plahotniuc locuieşte cea mai mare parte a timpului în Elveţia, unde şi-a cumpărat o casă, dar şi la Sciez în Franţa. Şi-a luat cetăţenia română sub numele Vlad Ulinici…şi a obţinut chiar şi un paşaport sub acest nume. Conduce afacerile de la ultimul etaj al hotelului Nobil din centrul Chişinăului. Mulţi vorbeau că toate camerele de acolo sunt dotate cu aparatură. Cine îl deranja din lumea mafiotă dispărea subit…sau se retrăgea o perioada îndelungată la ţară. Aşa a ajuns să conducă Moldova în seara în care urma să se întâlnească cu Vântu.

Una dintre gărzile de corp ale lui SOV îl anunţă că la uşa e un domn Constantin Botnaru, trimis de Vlad Plahotniuc. Vântu face semn să intre, iar în camera apare un malac cu faţă de rus, care a făcut armata în războiul din Afghanistan.

“Domnul Vlad m-a trimis înainte să va întreb dacă aveţi nevoie de ceva…vine şi dânsul în câteva minute”. De fapt, Plahotniuc vroia să ştie cum să se poziţioneze în raport cu Vântu (mai târziu am aflat că hotelul îi aparţinea tot lui Plahotniuc, iar camera era la fel de plină de microfoane precum Nobil). După câteva grimase ale lui SOV…Botnaru îl sună pe Plahotniuc spunându-i că totul e în regulă.

Brusc…în camera îşi face apariţia un individ la vreun metru şi şaizeci. Vântu era în capătul mesei de 20 de persoane, iar eu şi Enache în dreapta şi stânga lui. Plahotniuc intră cu directorul de la Prime TV, televiziunea pe care o deţinea deja în Moldova, şi cu cel de la agenţia de publicitate de care vorbise Enache.

SOV schimbă cordialitaţile de rigoare (credeţi-mă…Vântu este unul dintre cei mai reuşiţi manipulatori din istoria post-decembristă). Plahotniuc se aşează în celălalt capăt al mesei…şi începe o discuţie despre numărul de bodyguarzi şi despre centura de carate a fiecăruia.

“Dragă domnule Plahotniuc….nici nu ştii cât de mult mă bucur că te cunosc. Am auzit atât de multe lucruri despre dumneata că am început să cred că investiţia mea din Moldova e în pericol”… îl gratulează Vântu folosind acea poziţionare a privirii în mijlocul  nasului adversarului, care l-a făcut celebru.

Se vede treaba că patronul nostru nu-şi făcuse temele…pentru că Plahotniuc nu e nici pe departe un individ atât de sofisticat pe cât pare. Încărcat de şcoală kgb-istă a vieţii, e personajul rus din James Bond care e mereu grăbit, plictisit de viaţă şi autosuficient. “Eu zic să trecem direct la subiect…Ce vrei matale în Moldova?” se aruncă micul oligarh moldovean la beregata marelui oligarh dâmboviţean. “Ai venit să faci televiziune în Moldova ca să ce ?”.

Vântu nu se grăbeşte, jucătorul de poker din el îşi aprinde o ţigară Rothmans cu zâmbetul pe buze. “Din câte ştiu eu ţara e acum condusă de Filat”, vine replica tăioasă a lui SOV, “Ce nevoie am eu de Plahotniuc ?”.

Moldoveanul nostru de dincolo de Prut fusese la rândul sau directorul băncii Victoriabank…un fel de Banca Comercială a Moldovei, aşa că era la curent cu problema lui Vântu.

“Dacă matale crezi că poţi să vii la Chişinău cu televiziuni şi bodyguarzi ca să conduci ţara asta…avem o problemă. Pe mine mă cheamă Plahotniuc şi nu Filat, iar Vlad Filat poate să dicteze la Iaşi, unde a făcut facultatea, sau la vama unde l-a pus pe văr’su”.

Plahotniuc e deja agitat…se vede treaba că moldoveanul nostru e înzestrat cu temperamentul vulcanic despre care se vorbea. Vântu a crezut că e vizitat la el la hotel, dar Plahotniuc venise la EL la hotel.

Plahotiniuc avea un plan, iar apariţia lui Vântu la Chişinău riscă să i-l strice. Iar în seara aia şi-a promis că ţara nu poate fi condusă de Vlad Filat sau alt individ şcolit în România. În plus, apariţia unui post de televiziune românesc speria rusofilii. Aşa că…trei ani mai târziu… televiziunea lui Vântu este a lui Plahotniuc, banii băncilor sunt undeva în Elveţia, căraţi cu avionul privat al lui Plahotniuc, dar deocamdată Vlad Filat e scos ţap ispăşitor.

Plahotniuc a reuşit în doar cinci ani să controleze Republica Moldova aşa cum nu doar Vântu nu s-a aşteptat, ci nici măcar cel mai bun analist. Şi o face la fel de puţin sofisticat precum au încercat şi alţii…adică a pus mâna pe puterea supremă…servicii şi procurori. Iar mulţi spun că secretul se găseşte în camerele de la hotelul Nobil şi clubul de noapte Drive.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , ,