Tag Archives: cotatii baril petrol

Logica Economica – Pretul petrolului nu prea mai are loc de scazut

 

La acest preț inclusiv Arabia Saudită se simte amenințată, deoarece a fost atins nivelul costului pe termen lung al extracției. După cum se poate vedea din figură, despre Rusia, Canada sau SUA nici nu are rost să mai povestim.

Cost

Guvernele țărilor arabe au început să taie din cheltuielile publice și să pună taxe, însă tot pierd bani masiv din cauza ieftinirii petrolului. Arabia Saudită a încheiat anul 2015 cu un deficit bugetar de 16% din PIB, de cartea recordurilor (cauzat nu doar de scăderea veniturilor din petrol, ci și de creșterea cheltuielilor – militare, bineînțeles). La actualul preț al petrolului rezervele bănești i-ar putea ajunge vreo 2-5 ani, în funcție de câtă austeritate face.

Sama

Așa că eu nu cred în prăbușirea în continuare, durabilă, a prețului petrolului. Pur și simplu nimeni nu-și poate permite să vândă mai ieftin. Asta doar dacă nu cumva întreaga economie mondială intră în colaps, cu China în frunte, ceea ce ar reduce cererea. Scenariul nu este exclus, având în vedere dimensiunea bubble-ului creat de tiparniței de bani ale statelor dezvoltate și investițiile speculative care ne-au dat impresia că o ducem bine, că toate sunt roz și frumoase. Ce-i drept, China mai are loc de scădere:

Shanghai

Tagged , , , , , , ,

Scenariu catastrofal pentru OPEC

Sursa: Hotnews

Rusia se pregateste de o scadere de proportii biblice a veniturilor din petrol in urmatorii sapte ani, perioada in care cotatiile s-ar putea mentine in jurul pragului de 40 de dolari pentru un baril , scrie The Telegraph . Traim intr-o realitate diferita spune un inalt oficial de la Kremlin. Mesajul este tintit direct catre Arabia Saudita.

Maxim Oreshkin, ministrul adjunct de finante a spus ca Rusia concepe un plan bazat pe ipoteza ca pretul va oscila intre 40 si 60 de dolari chiar pana in 2022, un scenariu ce ar avea implicatii devastatoare pentru Opec.

Asta s-ar traduce intr-un dezastru si pentru producatorii din Marea Nordului, pentru proiectele off-shore braziliene si pentru producatorii occidentali profund indatorati.

“Vom trai intr-o realitate diferita”, a spus oficialul la un forum organizat de ziarul rusesc Vedemosti.

Suflul rece venit dinspre Moscova soseste intr-un moment in care pretul sortimentului US crude al petrolului a scazut la 35,56$/baril, impins in jos de incapacitatea statelor membre ale Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol de a ajunge la o intelegere saptamana trecuta.

Numarul record de pozitii short (miza pe scaderea cotatiilor nota red.) luate de fondurile speculative a amplificat efectul.

Bank of America considera ca acum exista riscul “unui razboi al preturilor in toata regula” intre membrii Opec in conditiile in care rivalele Arabia Saudita si Iran se lupta intr-o batalie strategica dusa pe piata petrolului.

Pretul sortimentului Brent a cazut la 37,41$, desi cererea creste rapid. Cotatiile sunt la cel mai coborat nivel de la haul in care ajunsesera la inceputul anului 2009, in timpul crizei Lehman Brothers.

De data aceasta este insa un soc pozitiv de supraoferta, adica benefic pentru economia lumii ca intreg.

Agentia Internationala pentru Energia (IEA) a spus in raportul sau lunar de piata ca Opec a incetat sa mai opereze ca un cartel si “pompeaza in voie” tintind sa scoata in decor rivalii, oricare ar fi costul pentru proprii membri.

Veniturile Opec vor scadea la 400 de miliarde de dolari in acest an in aceste conditii, o prabusire ametitoare fata de cele 1.200 de miliarde incasate in 2012.   Aceasta situatie se traduce printr-un masiv transfer de bogatie la nivel global.

IEA a anuntat ca stocurile de titei – 2.971 milioane de barili – dau pe afara si ca este probabil ca vor mai urca cu circa circa 300 de milioane de barili in urmatoarele sase luni in conditiile in care “politica scapata de sub control a Opec” inunda piata.

Agentia de supraveghere citata a linistit insa temerirle ca lumea ramane fara locuri in care sa pastreze marea de petrol extrasa, spunand ca sunt pe cale de realizare depozite cu capacitate totala de 230 mil. barili.

Avertismentul Rusiei privind nivelul de 40$ este doar ultima escaladare intr-un lupta strategica dusa pe marginea prapastiei intre Kremlin si Arabia Saudita , deja “la cutite” din cauza situatiei din Siria.

Planul de rezerva propus de Moscova trimite un mesaj clar catre Riad si catre comandantii Opec ca Rusia poate suporta preturi foarte reduse pe termen indefinit, datorita flotarii libere a rublei, ce protejeaza bugetul intern.

Arabia Saudita este in capcana din cauza unei limite impuse pe cursul de schimb, ce o face sa “sangereze” valuta din rezerve pentru a acoperi deficitul bugetar ce a ajuns la 20% din produsul intern brut.

Rusia pretinde ca are dimensiunea strategica pentru a rezista la un asediu prelungit si tinteste sa sa implementeze o politica de substituire a importurilor pentru a-si reinvia coloana vertebrala industriala.

Comparativ cu Rusia, tarile Opec din Golf par doar un scamator care nu stie decat un truc, comenteaza The Telegraph.

Vicepremierul Arkady Dvorkovich a declarat in septembrie ca Opec va trebui sa-si schimbe tactica. La un moment dat probabil ca ei vor fi obligati sa-si schimbe politica. Pot rezista intre cateva luni si doi ani”, a spus Dvorkovich.

Oficialii de la Kremlin suspecteaza ca scopul politicii saudite este de a forta Rusia sa se aseze la masa negocierilor, pentru a se alatura Opec in instituirea unui super-cartel care sa controleze jumatate din productia lumii.

Abdallah Salem el-Badri, seful Opec, a fost aproape sa recunoasca asta saptamana trecuta, cand a spus ca organizatia nu mai este destul de mare pentru a actiona singura si ca nu va reduce productia daca nu se implica si alti producatori non-Opec.

“Cautam modalitati de a negocia cu natiuni non-Opec, incercam sa ajungem la un efort colectiv. Toata lumea incearca sa vada cum ar putea sa o faca”, a spus el-Badri.

De fapt, Rusia plateste la bluful Opec, pariind ca are o putere mai mare de a rezista.

Intrebarea daca Rusia chiar poate rezista in aceste conditii pentru mai multi ani este una deschisa.

Economia este intr-o recesiune profunda, productia s-a contractat cu 4% anul trecut iar veniturile reale au scazut cu 9%, asa ca ultima mutare pe tabla de sah ar putea fi doar o strategie de negociere.

Iar liderii Arabiei Saudite sunt perfect constienti de ananghia in care se afla Kremlinul.
Ei par siguri ca vor fi in picioare mai mult decat Rusia in acest duel de durata.

La momentul in care vom afla care dintre acesti doi giganti petrolieri e mai puternic, insa, s-ar putea ca amandoi sa fie in genunchi, mai comenteaza The Telegraph.

Tagged , , , , , , , , , ,