În anul 1989 a fost publicată teza de doctorat „Tendinţe în politica guvernamentală a cursurilor de schimb pe plan internaţional şi incidenţa lor asupra relaţiilor economice externe ale Republicii Socialiste România”, elaborată de Constantin Mugurel Isărescu, cercetător ştiinţific principal gradul III în cadrul Institutului de Economie Mondială.
Am intrat în posesia documentelor originale care au completat dosarul necesar obţinerii titlului doctoral, anume Recomandarea din partea locului de muncă, semnată de directorul Ion Vasile şi de secretarul organizaţiei de partid, Maria Cartas, Referatul întocmit de Emil Ghizari, cercetător ştiinţific principal la Institutul de finanţe, circulaţie monetară şi preţuri (ulterior, după Revoluţie, vice-guvernator al BNR şi guvernator interimar, cu delegaţie, al Băncii Centrale între decembrie 1999 şi decembrie 2000, în perioada în care Mugur Isărescu a fost premier) şi Referatul redactat de Dr. Virgil Stoenescu din partea ASE (Virgil Stoenescu e şi el funcţionar superior la Banca Naţională a României în mandatul interminabil al lui Isărescu).
Dincolo de caracterul insolit, spectaculos, al documentelor, care suscită prin el însuşi interesul cititorului, este interesant conţinutul, sub cel puţin trei aspecte:
Dacă, în ultima vreme, se vorbeşte tot mai des despre nulitatea unor doctorate care au contribuit decisiv la ascensiunea în carieră a unor demnitari, fie din raţiuni de lipsă de originalitate, fie din considerente legate de valoarea lor ştiinţifică, se pune problema în ce măsură o asemenea temă de doctorat este relevantă pentru pregătirea de specialitate a ocupantului unui post cheie, într-o economie determinată de o doctrină radical diferită faţă de cea care a generat devenirea profesională a autorului.
„Tovarăşul Isărescu a contribuit efectiv la redactarea a numeroase materiale informative, sinteze şi studii pentru conducerea superioară de partid şi de stat”.
Afirmaţia aparţine directorului Institutului de Economie Mondială, Ion Vasile, fiind parafată şi de secretarul de partid, Maria Cartas.
Înţelegem că tovarăşul Isărescu nu a fost deloc străin de deciziile pe care partidul şi statul socialist le-au luat în raport cu mărunta noastră existenţă, decizii a căror competenţă şi repercusiuni directe mă abţin să le comentez.
Mugur Isărescu a fost “om al muncii în cadrul Institului de Economie Mondială din anul 1971”, deci nu a lucrat acolo un an-doi, ci 19 ani, din care 18, în plin comunism victorios. De notat că domnul guvernator a aterizat la IEM direct din facultate, ceea ce indică, fără îndoială, un maxim potenţial profesional, dar şi un dosar de cadre beton.
Isărescu era un om angajat, suficient, vehement în impunerea unor teorii proprii. Asta i se şi reproşa dealtfel… Profesorul Virgil Stoenescu scria: “ Dacă ar trebui, totuşi, să am o rezervă, aceasta s-ar datora convingerii poate prea ferme a autorului în posibilitatea elaborării de teorii globale.”
BNR este instituţia care se face vinovată de următoarele:
1). Permiterea unui curs dublu în anii imediat următori Revoluţiei (care curs a sărăcit un întreg popor, îmbogăţind un cerc restrâns de privilegiaţi)
2). Legiferarea raportării la valute străine în tarifarea unor produse şi servicii (energie, telefonie mobilă, preţurile autoturismelor de fabricaţie indigenă etc., facturi care cresc nejustificat odată cu euro sau dolarul)
3). Creditarea populaţiei în monedă străină (câteodată de-a dreptul exotică, vezi scandalul creditelor în franci elveţieni).
4). Controlul cursului leului prin intervenţii finanţate prin împrumuturi externe, a căror dobândă am plătit-o cu toţii.
5). Umflarea accelerată a bulei imobiliare prin permisiunea de vânzare şi închiriere în altă monedă decât leul românesc.
De unde vine această obstinaţie, această obsesie nocivă pentru valute străine şi rate de schimb? Oare există vreo legătură cu guvernoratul (nepermis de lung al) unui om care şi-a construit întreaga experienţă profesională în această direcţie?
Care sunt relaţiile personale care l-au ajutat pe Mugur Isărescu să dobândească o asemenea discreţionară şi longevivă putere, angajată mai bine de un sfert de secol împotriva intereselor economice ale românilor.
„Rolul Masoneriei este de a corecta excesele democraţiei”
Citatul aparţine doctorului în economie Virgil Stoenescu, unul dintre cei care semnează recomandările doctorandului Constantin Mugurel Isărescu.
Stoenescu este acum un economist în vârstă de 69 de ani, profesor la Academia de Studii Economice, fost cercetător la Institutul de Economie Mondială (1971-1973), fost redactor şef la revista „Tribuna Studentului Economist” (1973-1978), vicepreşedinte al Societăţii Române de Economie şi, din anul 2004, membru al Consiliului de Administraţie al BNR.
Virgil Stoenescu este Mare Secretar General al Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat al României. El este cel care l-a introdus pe Mugur Isărescu în mediile masonice, care l-a sprijinit pe acesta în fulminanta sa ascensiune.
Stoenescu s-a declarat întotdeauna rezervat faţă de democraţie. El a afirmat că „Hitler a venit la putere prin mijloace democratice” pentru că „acolo masoneria nu şi-a făcut datoria.” (Sursa: ro.wikipedia.org, Virgil Stoenescu).
Cum noi trăim într-o societate democratică pentru care s-a vărsat sânge, faptul că Banca Naţională are în board-ul de administrare un astfel de gânditor, emitent al unor asemenea teorii, poate părea straniu, oarecum nepotrivit…
Toţi cei care l-au sprijinit pe Isărescu în demersul doctoral au fost răsplătiţi cu funcţii în BNR
Un alt apologet al perspectivelor lui Isărescu, Emil Ghizari, scria la 6 noiembrie 1989: „Lucrarea constituie o valoroasă contribuţie ştiinţifică şi îndeplineşte condiţiile necesare pentru a se conferi autorului titlul de doctor în economie.”
Ghizari a fost şi el adus de Isărescu la Banca Naţională, dându-i-se chiar iluzia că va ajunge să o conducă după retragerea Guvernatorului, retragere care nu s-a produs şi nici semne nu dă că s-ar putea petrece. Isărescu va vacanta poziţia, probabil, ca un Papă, ca un monarh, ca un membru al Academiei franceze, doar odată cu trecerea în eternitate…
Emil Ghizari a fost foarte aproape de top, a fost vice-guvernator şi chiar a condus, vreme de un an, BNR, cât Mugur a fost prim ministru. Isărescu n-a demisionat atunci din funcţia de guvernator şi s-a întors când n-a mai dirijat Guvernul. Legalitatea acestei manevre a fost îndelung discutată la acea vreme, fără să se ia vreo măsură. Ghizari a semnat (s-a afirmat, ilegal) pe bancnota de 50.000 de lei emisă în perioada interimatului său.
E interesant cum oameni noi, ca Olteanu sau Isar, pe care nu vreau să-i apăr, ba chiar dimpotrivă, sunt schimbaţi la primul semnal negativ, în timp ce constituenţii unui grup istoric, tradiţional, continuă să rămână pe poziţii, indiferent de performanţele economiei şi de cadrul în care sistemul bancar îşi desfăşoară activitatea.
Până şi comuniştii credeau în ceea ce ei numeau „rotaţia cadrelor”… În democraţie, majoritatea mandatelor sunt limitate, nimic nu e veşnic. Odată plecaţi din funcţie, preşedinţii, premierii, şefii Camerelor, generalii, conducătorii serviciilor speciale etc. au fost blamaţi, înjuraţi, acuzaţi, pe drept sau pe nedrept, de greşeli, de delicte, de slabe performanţe. Un singur român pare că a biruit natura umană, eroarea şi eternitatea… Mugur Isărescu.
