Sursa: Sfin.ro
Luni, 21 martie, a avut loc ceea ce un participant a numit singura dezbatere reală la care am participat pe tema dării în plată.
Economiștii din mediul academic care au luat loc la discuții au criticat în unanimitate legea dării în plată, însă au făcut acest lucru punctând problemele fundamentale ale sistemului bancar – probleme pe care legea nu le rezolvă (pe unele le poate chiar accentua) – ceea ce necesită într-adevăr o revizuire de fond a modului și contextului în care operează băncile, altminteri problemele economice și morale generate de acesta vor continua.
Principalele idei:
1. Ce sistem bancar este acela care funcționează într-o societate analfabetă financiar? Doar 16% din cetateni se informeaza zilnic despre subiecte economice. Gradul de alfabetizare financiara si economica este foarte redus. Probabil in 2007 era si mai redus. Și atunci se aplică zicala “chiorul este rege în țara orbilor”, normal că sistemul bancar profită de pe urma ignoranței cetățenilor. Dar faza cea mai tare este că analfabetismul financiar se regăsește inclusiv în sistemul bancare, acolo unde multă lume nu înțelege particularitățile și efectele propriilor acțiuni; lucrătorii bancari dădeau din colț în colț când a venit criza, întrebându-se unii pe alții nedumeriți oare ce s-a întâmplat.
Evident, legea dării în plată nu are nici o treabă cu această problemă. Drept pentru care vom avea în continuare un banking neperformant (în raport cu nevoile societății, căci altminteri scoate el multe profituri!) și o populație ușor de manevrat.
Lipsa de alfabetizare poate fi asociata cu impreviziunea, vezi Codul Civil – atunci cand imprejurarile se schimba si conditiile de creditare devin excesiv de oneroase, atunci instantele de judecata pot schimba contractul pentru o justa distributie a drepturilor si obligatiilor. Cu alte cuvinte, cei care susțin darea în plată vizează un lucru care trebuia să se întâmple firesc, deja de mult timp: restructurarea contractelor de creditare în lumina noului context. Dar bancherii nu au avut chef de așa ceva (evident). În plus, ce te faci cu instanțele de judecată, la fel de analfabete financiar ca și mulți bancheri sau public debitor?! Ca să nu mai spunem că judecătorii sunt și ei oameni… mai au un credit sau vreo rudă care lucrează în sistemul bancar… cum rezolvi problema stimulentelor perverse din tribunale?
2. Legea dării în plată nu introduce un instrument de negociere cu banca și astfel nu echilibrează balanța puterii dintre creditori și debitori. Cu ce îl avantajează legea pe omul cinstit care de 7 ani plătește rate la un credit ipotecar oneros? Cu nimic! Și aici vorbim de majoritatea debitorilor, de oamenii cinstiți care au vrut să-și cumpere case, nu să facă speculă cu ele. Acești oameni nu vor să plece din case (oricum au cotizat 7 ani la bănci, ar fi culmea să renunțe acum la casă!), dar totuși sunt împovărați de datorii.
3. Sistemul bancar este putred și fiindcă s-a bazat pe susținerea BNR. Un sistem în care există tendința naturală de expansiune a creditului nu poate decât să ducă la crize recurente. Darea în plată nu previne următorul ciclu economic (sau imobiliar), ba chiar există motive serioase să credem că următorul va fi și mai grav decât cel pe care l-am trăit recent. Asta deoarece legea induce un hazard moral de sens opus hazardului moral în care acționează bancherii, ceea ce va tulbura și mai mult apele. Probabil vom ajunge la fel de “dezvoltați” ca americanii, care prin instrumente derivate ocolesc limitarea impusă de practica dării în plată și care, în consecință, au urcat muntele datoriilor mult mai sus decât am făcut-o noi deocamdată.
4. Activitatea bancara se bazeaza pe depozite dar se bazeaza si pe robinetul de bani. Și este culmea să invoci acum riscul pierderii macrostabilității, când tu (statul) ai dat brânci macrostabilității în anii 2004-2008 supervizând mărirea de 3 ori a masei monetare și creditul cu buletinul! Normal că nimeni nu crede în bunele tale intenții.
5. Am ajuns să nu mai putem plăti datoriile și fiindcă dobânzile au fost mari. Când în Germania erau 3%, la noi erau 6-7%. S-a practicat un fel de cămătărie legală. Ceea ce vorbește de la sine despre cât de mult a fost preocupat statul să protejeze consumatorul. Când vine vorba de lapte sau apă plată vedem că e foarte preocupat, însă când ne referim la produse bancare își prinde urechile sau tace complice. De asemenea, această situație vorbește de la sine despre gradul redus de competiție din sistemul bancar.
6. Legea este o lovitura de PR, e periculoasa fiindca acrediteaza ideea ca prin astfel de mici cruciade poti obtine un castig politic. Asistăm de fapt la un fotbal politic sau la un remake după o scenă trăită recent: se ceartă ciobanii cu vanatorii, pe numarul de caini! Din acest punct de vedere bancherii sunt probabil chiar încântați! Bine că se discută o lege care nu reprezintă o reformă radicală…
7. Responsabilitatea BNR nu se oprește aici. Prin politica de intervenție asupra cursului de schimb (de exemplu), banca centrală BNR a semanat vant si a cules furtuna. Daca a tinut cursul in frau 20 de ani, atunci normal ca nu invata nimeni de riscul valutar. Știm cu toții că BNR este preocupată de educația financiară, dar problema este că printr-o astfel de politică paternalistă nu a făcut decât să amorțească vigilența populației. Dormiți liniștiți… și pariați pe leu! După criză BNR nu a acționat cu fermitate nici pentru curățarea sistemului bancar, nici pentru rezolvarea problemelor sociale create de expansiunea creditului.
8. De fapt, se observă cu ochiul liber cum toate instituțiile statului (cu excepția Parlamentului) pactizează cu interesele sistemului bancar. Ceea ce este foarte ciudat, nu face decât să alimenteze antagonismul dintre creditori și debitori și să sporească frustrările – context în care este și mai ușor să faci haiducie politică dând lovitura cu o lege de pe urma căreia, de fapt, vor avea de câștigat foarte puține persoane. Culmea este că lucrurile astea sunt afirmate de BNR, dar BNR nu pare să înțeleagă că tactica aleasă pentru contracararea Parlamentului este complet greșită și nu face decât să îi șubrezească poziția.
9. Darea in plata nu face distinctia intre debitor solvabil si insolvabil, este cea mai extinsa din toate tarile, afecteaza garantii emise de stat. Legea este făcută fără un studiu de impact fundamentat stiintific. Probabil ar trebuie intocmit un cod de bune practici, sa vedem ce am invatat din toata chestia, sa mergem cu educatia inainte.
10. Practic, interventia de acum a statului este ca actiunea unui felcer. Agent sanitar cu studii medii. Dar situatia este delicata iar solutiile ar trebui sa țină cont de această complexitate a problemei.
11. Avertismentele pe care le oferă instituțiile statului în legătură cu consecințele legii sunt mult supraevaluate. Nu există un risc real de pierdere a macrostabilității. Este foarte posibil ca limitarea creditării și creșterea avansului cerut de bănci să facă parte dintr-o strategie a acestora de “negociere” a legii la alt nivel. Dat fiind că negocierile transparente sunt imposibile, avem în fața noastră un război rece între bancheri și parlamentari. Dar și războiul rece se joacă cu niște strategii. Este foarte posibil să vedem, după votarea legii, eventual după un control de constituționalitate la CCR, cum în Parlament legea va fi revizuită ca urmare a hibelor care, surprize-surprize! – au început să fie observate de toată lumea.
12. Să nu ne lamentăm deci, nu vine nici o apocalipsă. În orice caz nu vine o apocalipsă de genul celei prin care am trecut deja în 2009 grație tocmai funcționării defectuoase a sistemului bancar. Darea în plată merită într-adevăr legiferată, dar trebuie legiferată altfel, în virtutea libertății contractuale. În spirit, simpatizăm cu avocatul Piperea: lăcomia și viciile sistemului au creat o gravă problemă economică și morală. Însă e nevoie de altceva, de o reformă mai profundă, nu de o lege care să afecteze retroactiv contractele.
13. Ultima ironie pe ordinea de zi (de fapt a fost punctată în dezbatere foarte devreme): Bail-in-ul care a fost legiferat este de fapt o dare în plată. Atunci când deponenții sunt transformați cu forța în investitori, se cheamă că o pățesc exact cum se vaită bancherii că o pățesc acum. Dar ca să vezi! – bail-in-ul a fost legiferat fără să-i pese nimănui de Codul Civil, de principii, de stabilitate… “Dulce ca mierea este glonțul patriei” și “securitatea statului este mai presus de siguranța cetățeanului” – așa s-ar putea descrie ce s-a întâmplat și ipocrizia autorităților statului.
***
Nu am precizat autorii în dreptul ideilor enumerate, pentru că mi-am permis să fac mici adăugiri la ele. Am făcut aceste adăugiri cu convingerea că autorii înșiși ar fi de acord cu ele, dacă le-aș fi arătat acest text înainte de publicare. A nu se înțelege că ideile enumerate au întrunit consensul celor prezenți, nu e vorba de o poziție comună, dacă urmăream așa ceva atunci semnam toți un comunicat de presă/scrisoare. Le mulțumesc încă o dată că au prezentat și dezbătut:
- Bogdan Negrea, prof. univ. dr., prorector Cercetare Științifică, Academia de Studii Economice
- Bogdan Glăvan, prof. univ.dr., Universitatea Româno-Americană
- Cristian Paun, prof. univ.dr., Academia de Studii Economice
- Vlad Topan, conf. univ. dr. Academia de Studii Economice
- George Dumitrescu, cercetător, Institutul de Economie Mondială
- Mihai Nițoi, cercetător, Institutul de Economie Mondială
- Valeriu Potecea,prof.univ.dr., Universitatea Româno-Americană
Cine este curios să vadă mai exact cine a declarat ce anume, poate urmări profit.ro, care a moderat discuția noastră și care a publicat deja un text.
