Tag Archives: dinel staicu

Dinel Staicu-doctor in infractiuni. Pacat ca nu si-a dat doctoratul cu Oprea. Cum care Oprea?

Sursa: Evz.ro

Lăcomia fostului miliţian ajuns doctor în economie subterană l-a uluit pănă și pe Virgil Măgureanu, partenerul lui Dinel în afacerea cu Abdullah al Iordaniei.

Dinel Staicu, unul dintre cele mai controversate personaje ale capitalismului românesc post-decembrist, a privatizat în Oltenia tot ce a vrut de la FPS, controlând total SIF Oltenia. Mogul dovedit, Dinel a fost în stare să ducă un război economico-infracţional cu Vîntu pentru Banca Internaţională a Religiilor şi a câştigat.

Despre Dinel – doctor în economie subterană – au curs râuri de cerneală. Fost miliţian în regimul trecut, el a reuşit ce n-a reuşit statul român în totalitate, în cei 25 de ani de după Revoluţie. Cu o îndemânare diabolică a reuşit să bulverseze nu doar mediul de afaceri, ci şi sistemul de justiţie românesc. Abilitatea de a înşela într-un mod de-a dreptul mafiot, nu numai statul, dar şi pe unii dintre camarazii cu care derula afaceri, l-a făcut pe Dinel să se îmbogăţească rapid, prin intermediul SIF-ului controlat de el.

De la măruntele afaceri cu mici şi prune derulate prin târgurile Olteniei, în anii 90,  sau de la aducerea minerilor la Bucureşti, Dinel a ajuns unul dintre cei mai potenţi afacerişti ai ţării, care oricând avea la dispoziţie un milion de euro cheş. Deşi par de domeniul fantasticului, ingineriile financiare dovedite sau nu, sunt recunoscute de specialişti ca fiind printre cele mai inteligente metode de infracţiuni economice de natură mafiotă.

Acuzat de practici mafiote

În perioada când era şef peste SIF Oltenia, spun surse judiciare, Dinel a pus la cale cu fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu o afacere în urma căreia le-ar fi intrat în conturi sume fabuloase la acea vreme: ARO Câmpulung, singurul producător de autoturisme de teren din Romania.

Societatea a fost cumparată în 2003 de firma americană Cross Lander cu 150.000 de dolari. Pentru că nu şi-a onorat obligaţiile asumate prin contractul de privatizare de a investi 15 milioane de dolari şi a vândut o parte a activelor cu 2,7 milioane de dolari, deşi nu avea voie, firma a fost dată în judecată de statul român pentru recuperarea banilor.

Dinel & Măgureanu, fără număr de la Abdullah al Iordaniei 

Declarată falimentară de către Tribunalul Timiş şi cu datorii de 800 de miliarde de lei vechi, ARO Câmpulung, devenise atractivă pentru SC AMROM Automotive S.A., una dintre firmele înfiinţate special de Dinel, prin SIF Oltenia, împreună cu SIF Moldova.

Strategia pentru îmbogăţirea SIF a fost pusă la cale de Dinel împreună cu Virgil Măgureanu şi viza în primă fază acaparare bunurilor ARO, unde SIF Oltenia avea déjà acţiuni, fără să plătească datoriile de sutele de miliarde de lei către creditori. În timp ce concepeau ingineriile financiare, Dinel şi-a dat demisia şi i-a cedat fotoliul din Consiliul de Administraţie al AMROM lui Măgureanu, care şi-a făcut public interesul de rentabiliza ARO Câmpulung pe termen lung. Dar, în realitate ARO trebuia lichidată în favoarea unor mall-uri după cum visa Măgureanu, spun sursele judiciare.

Printr-o conjunctură pusă la cale de fostul şef al SRI, Dinel a încercat o megatranzacţie chiar cu Regele Abdullah al Iordaniei. Suma cerută de Dinel a fost de 9 milioane de dolari, afirmă sursele judiciare, în timp ce suma indicată de Măgureanu ar fi fost mult mai mică. Dinel s-a lăcomit şi a vrut să-l păcălească pe fostul şef al SRI. Până la urmă megafacerea negociată a eşuat, după ce spionii regelui Iordaniei ar fi intrat pe firul megaescrocheriei puse la cale de Dinel. Lăcomia lui Dinel l-a uluit pănă și pe Virgil Măgureanu, partenerul său în afacerea cu Abdullah al Iordaniei, povestesc sursele judiciare.

A luat 11 milioane de dolari pe 30 de firme neînfiinţate

O altă afacere penală şi nefăcută publică nici de presă, nici de DNA.  În ZIUA de 29 septembrie 1999, Dinel Staicu a reuşit să ia pe creanţele a 30 de firme din 13 judeţe ale ţării, în numele SIF Oltenia, 11 milioane de dolari. FIRMELE nici măcar nu erau ÎNFIINŢATE.

Pentru a scoate bani din SIF, sub paravanul legii, Dinel a înfiinţat de-a lungul timpului în jur de 100 de fundaţii prin intermediul cărora scotea câte 10.000 de euro, cu titlu de sponsorizări, atât cât permite legea. Sumele creşteau vizibil în conturile lui Staicu, fiind propulsat în TOP-urile afaceriştilor europeni. Başca cei 100 de mii de euro la negru proveniţi din chirii. Până şi fosta casă de protocol a lui Ceauşescu din strada Bujorului, devenită reşedinţa familiei Staicu, a fost căpătată pe una dintre fundaţii. Cu toate acestea, Dinel Staicu, spun surse din anturajul său, era de o zgârcenie inimaginabilă. Până şi cu el era zgârcit. A umblat ani de zile cu o Dacie bătrână, deşi conturile aproape că îi explodau de valută.

S-ar înfrupta din bani europeni

Dinel pare nesătul financiar chiar şi acum, cu un picior după gratii. S-ar înfrupta cu vreo 20 de milioane de euro din megasuma pe care Craiova ar urma să o primească dacă va căpăta titlul de Capitală Europeană. Ingineria pusă la cale şi dezvăluită de surse din preajma Olguţei Vasilescu, prevede ca Primăria Craiova să recupereze terasele din Parcul Nicolae Romanescu deţinute de Dinel prin intermediul unui bun prieten de-al său, pentru 200 milioane de euro.

Infracţiuni de documentar

În 2006, Staicu a preluat şefia SIF Oltenia, pentru patru ani. În aprilie 2011, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul BIR. Dinel Staicu este cercetat de procurori încă din 2004, atunci când anchetatorii i-au deschis mai multe dosare. După ani întregi de anchete şi procese, controversatul Dinel a ajuns în spatele gratiilor, însă a încercat să îşi cumpere libertatea de la magistraţi. În noiembrie 2006, Dinel Staicu a fost trimis în judecată în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor, intrată în faliment în 2004, iar în noiembrie 2007, a fost trimis în judecată pentru fraudarea societăţii Transgaz cu peste 11 milioane de euro.

A vrut să fugă în lume

Afaceristul şi-a schimbat numele în Dinel Nuţu, după soţie şi a fugit din ţară. A fost reţinut în Ungaria şi adus înapoi. Dar, Curtea de Apel Bucureşti i-a anulat condamnarea, în februarie 2012, fiind eliberat la începutul lui 2013. În acelasi an, el a revenit la vechiul său nume, după ce a divorţat de soţia sa, Lenuţa Nuţu.

In iunie 2015, fostul preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel a fost condamnat la nouă ani de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul deschis de procurorii anticorupţie pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro. Pentru recuperarea prejudiciului în dosarul Transgaz, instanţa a decis ca pe bunurile lui Dinel Staicu să fie pus sechestru asigurator.

 

Tagged , , , , , , , , , ,