Tag Archives: dinu pescariu

MIcrosoft face pui

Sursa: Comisarul.ro

In niciun alt caz nu au fost mai terfeliti procurorii anticoruptie decat ca in ancheta privind traficul de influenta la nivel guvernamental pentru prelungirea si cumpararea de noi licente „Microsoft” pentru institutiile de stat. Si, intr-adevar, la prima vedere poate parea ca oamenii Laurei Codruta Kovesi ar fi dat dovada de slabiciune pe parcursul instrumentarii acestui dosar, nereusind sa fructifice la maximum aceasta pista. Nimic mai fals insa, dupa cum sustin sursele noastre, pentru ca DNA a extras tot ce se putea din aceasta „pepita” informationala. 

Astfel ca, dupa ce au stors cat au putut numele grele din acest dosar, devenite pe parcursul anchetei „surse autorizate informative”, procurorii pot disjunge acum pe banda rulanta zeci de alte dosare penale. Mai ales ca oameni ca Dorin Cocos, Gabriel Sandu sau Dumitru Nicolae „NIRO”, ca sa-i amintim doar pe ultimii trei inculpati care si-au recunoscut integral vina si au facut denunturi cu lux de amanunte, au fost implicati, de-a lungul vremii, si in alte „tunuri” de miliarde date bugetului de stat. Iar toti cei care au facut combinatii cu acestia, au profitat de pe urma afacerilor derulate impreuna sau i-au manipulat discret din umbra au acum toate motivele sa se teama, intrucat dosarul „Microsoft” va face pui, cat de curand, in incubatorul DNA!

Lotul „pocaitilor”

„Bomba” a fost detonata de catre DNA in 2014, prin audierea fostului secretar general al guvernului, Ioan Morar. A urmat apoi o mutare fara precedent a Laurei Codruta Kovesi, care a cerut oficial ridicarea imunitatii pentru nu mai putin de noua ministri deodata. Astfel ca Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Serban Mihailescu, Dan Nica, Adriana Ticau, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu si Mihai Tanasescu au intrat la randul lor in hora audierilor. Concomitent, in timp ce descindeau si la personaje ca miliardarul Remus Truica si fostul sef al SIE, Catalin Harnagea, procurorii au reusit sa obtina „spovedania” totala a afaceristilor Claudiu Florica si Dinu Pescariu. Astfel ca tavalugul DNA devenise oricum de neoprit in acest caz, numai ca, dupa ce „lotul pocaitilor” din dosar s-a imbogatit cu Dorin Cocos, Gabriel Sandu si, mai ales, Dumitru Nicolae „NIRO”, procurorii par sa fi fost nevoiti sa faca o schimbare majora de strategie. Si, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, sa reziste tentatiei de a finaliza in graba ancheta, preferand sa fructifice denunturile pur si simplu uluitoare facute, cu privire la alte spete, cu mult mai spectaculoase decat „Micrsoft”, de catre „pocaiti”.

Practic, este ca si cum, inaintand pe o galerie principala, au continuat sapaturile in nenumarate alte directii. Strategie usor de inteles, daca ne gandim la influenta pe care oameni ca „Niro” sau Cocos au avut-o vreme indelungata la varful statului, indiferent de ce formatiune politica s-a aflat la putere.

Au furat startul!

Desigur, principalii beneficiari ai prevederilor noului cod penal, care se aplica inculpatilor care pun pe tava anchetatorilor probe care pot fi exploatate in cursul investigatiei, au fost Dinu Pescariu si Claudiu Florica. Iata insa ca, dupa ce au cugetat intens, din „Beciul Domnesc”, la strategia de aparare a celor doi afaceristi care „au furat startul” in acest sens, si alte nume grele din lotul „Microsoft” au decis ca este mult mai avantajos, juridic vorbind, sa se puna cu totul la dispozitia procurorilor. Iar cei mai silitori dintre noii „scriitori” au fost Dorin Cocos, Gabriel Sandu si Dumitru Nicolae „NIRO”. Care, recent, au cerut instantei sa fie judecati prin procedura simplificata, solicitare acceptata de catre magistrati. Astfel ca, pentru ca si-au recunoscut in totalitate faptele inca din aceasta faza a anchetei, cei trei pot beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor.

Au „varsat” tot!

Insa acestea nu sunt singurele avantaje de care pot beneficia Cocos, Sandu si „NIRO”. Pentru ca ei se mai pot alege cu inca o reducere de o treime a pedepsei, in urma intocmirii unor denunturi care sa-i conduca pe procurori la deschiderea unor noi dosare penale. Lucru pe care, dupa stiinta noastra, cei trei l-au si facut, ei „varsand” tot ce stiau. Si chiar stiau! Pentru ca aceasta retea transpartinica specializata in „ungerea rotitelor” a fost folosita si in nenumarate alte cazuri de trafic de influenta. Astfel ca, din „dosarul anului”, cazul „Microsoft” se poate transforma acum intr-un bulgare de zapada care va provoca avalansa care va ingropa deopotriva in dosare o mare parte din clasa politica si din mediul de afaceri. Inclusiv pe adevaratii nababi  care se retrasesera din schema, sperand ca au scapat cu bine din „ghearele” DNA…   Cătălin TACHE

Galerie foto

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Pescariu si Florica scapa iar de puscarica! …Un sistem judiciar penibil ajuta doi infractori sa pastreze 22.5 milioane de euro…

Sursa: B1

Afaceristul Claudiu Florică şi fostul tenismen Dinu Pescariu au fost scoşi de sub urmărire penală de procurori şi nu se vor prezenta în faţa instanţei care soluţionează dosarul Microsoft.

Şi asta după ce cei doi au făcut un denunţ împotriva grupării Udrea-Cocoş-Niro-Pinalti, scriu jurnaliştii de la ştiripesurse. Florică şi Pescariu pot beneficia în continuare de operaţiiunile încheiate ilegal derulate pentru închirierea către statul român a licenţelor informatice Microsoft.

Acestia vor rămâne cu banii pe care i-au câştigat de pe urma operatiunilor ilegale cu licenţele informatice Microsoft.

Anchetatorii nu mai verifică nici firmele controlate de Florică, deşi prin două societăţi, D.I.M. Soft SRL şi Abacus Systems & Solutions SRL, Florică a încasat de la stat, în perioada fostei guvernării PDL, peste 22,6 milioane de euro. Cele două companii au realizat în perioada 2007-2012, nu mai puţin de 55 de contracte cu statul, atât la nivel central, cât şi la nivel local.Şi asta nu e tot. Cei doi denunţători au reuşit să deschidă uşile tuturor guvernelor din perioada 2003- 2009, pentru a impune statului român achiziţia licențelor Microsoft.

În anul electoral 2008 au fost puse la punct cele mai importante contracte. La fel s-a întâmplat și un an mai târziu, iar suma totală a tranzacțiilor ajunge, cu tot cu TVA, la peste 22 de milioane de euro, la cursul euro-leu de atunci.

Multe dintre aceste înţelegeri au vizat instituţiile extrem de importante ale statului român, cum ar fi Ministerul de Interne, DIICOT sau ANAF, dar şi alte autorităţi din subordinea Guvernului României.

Tagged , , , , , , , ,

Spovedania lui Cocos

Sursa: Jurnalul National

Intrat in zona confesiunilor sub semnatura, Dorin Cocos a facut un denunt cu adevarat exploziv la DNA. El explicat cati bani a dat în campania lui Traian Basescu din 2009, dar si rolul jucat in aceasta mare afacere de Vasile Blaga si Elena Udrea.

”Personal le-am spus lui Dinu Pescariu si Claudiu Florica ca doresc ca din sumele ce-mi revin sa fie finantata campania PDL de la finalul anului 2009, pentru prezidentiale. În acest sens, spre sfarsitul anului 2009, i-a solicitat lui Dinu Pescariu sa efectueze urmatoarele plati:

– Un avans de 500.000 de euro catre o firma chinezeasca numita Shanzen pentru urmatoarele produse: 300.000 de geci, 1.000.000 de pixuri, 300.000 de fesuri, 300.000 de fulare, 1.000.000 de brichete.

– Suma de 300.000 de euro la o alta sucursala din Austria pentru achitarea altor produse de campanie electorala.

– Spre sfarsitul anului 2009 – începutul anului 2010, Dinu Pescariu mi-a adus cash, în mai multe transe, suma de 1.700.000 de euro. Din acesti bani i-am remis domnului Gabriel Sandu, cu titlu de împrumut, suma de 500.000 de euro întrucat acesta mi-a spus ca are nevoie urgent pentru a face plati aferente campaniei electorale prezidentiale.

– 600.000 de euro i-am depus, în transe, la sediul PDL din Modrogran, mai precis i-am remis domnului Ivascu, la solicitarea domnului Vasile Blaga: precizez ca Vasile Blaga era la acel moment secretar general al partidului si sef al campaniei electorale. Banii i-am remis fara a primi vreo chitanta în acest sens. Din cate cunosc, din acesti 600.000 de euro, circa 400.000-450.000 de euro au fost achitati catre reprezentanta din Romania a firmei Shanzen. Cunosc acest aspect întrucat am vazut personal factura emisa de firma Shanzen catre PDL.

– 50.000 de euro i-am dat domnului Alin Albu, trezorierul PDL pentru achizitia unor galeti. De asemenea, fara chitanta.

– 30.000 de euro i-am dat domnului Radian Tufa, secretar general al Ministerului transportului pentru a transporta containerul cu produsele electorale în tara, precum si costurile de depozitare.

-300.000 de euro i-am cheltuit în folos personal.

– 200.000 de euro i-am remis firmei Shanzen din Romania”, afirma Dorin Cocos, în denuntul sau de la DNA.

În continuare, Dorin Cocos a explicat procurorilor DNA cum s-au primit banii spaga din Dosarul Microsoft.
”- În perioada 2008-200 am primit de la Dinu Pescariu suma de 700.000 de euro în contul meu de la Banca Transilvania, sume care se regasesc si în declaratiile de avere ale fostei mele sotii, Elena Udrea.

– Am mai primit, tot de la Dinu Pescariu, suma de 200.000 de euro într-un cont din Dubai ai unei prietene pe numele Dumitrache Doina, care a deschis un restaurant cu specific romanesc.

– Am mai primit cash de la Dinu Pescariu suma de aproximativ 100.000 de euro, restrase de pe 2 carduri ale lui Dinu Pescariu, în mai multe randuri.

Precizez ca am sprijinit personal campania electorala din 2009 pentru a obtine sprijinul Guvernului în vederea derularii acestui contract. În acest sens am fost sprijinit de Vasile Blaga.

Într-o discutie cu Vasile Blaga mi s-a comunicat ca trebuie sa platesc contravaloarea produselor din lista mai sus mentionata, precizandu-mi ca suma ajunge la aproximativ 3.000.000 de euro. Din cauza blocarii conturilor lui Dinu Pescariu din Elvetia, suma ce mi-a fost remisa mie, cu titlu de beneficiu propriu a fost de aproximativ 1.800.000 milioane de euro, adica cei 700.000 de euro din cont, 200.000 de euro în Dubai, 100.000 de euro retragerile din cartile de credit si cei 800.000 de euro cash, din care 500.000 de euro i-am împrumutat lui Gabriel Sandu.

Din banii primiti în cont de la Dinu Pescariu am achizitionat pe persoana fizica împreuna cu fosta mea sotie, Elena Udrea, 1/2 din Hotelul Grivita, avand fiecare în proprietate 1/4, chiar si astazi.

Precizez ca Elena Udrea Gabriela cunostea demersurile facute de mine în vederea derularii contractului de licentiere Microsoft si despre banii primiti si asa cum am spus mi-a acordat sprijinul ei în Guvern. Despre acest lucru stia si Vasile Blaga, care de asemenea a sustinut derularea contractului”, a mai declarat, pe propria raspundere, Dorin Cocos.

Tagged , , , , , , , , ,

REFERAT DNA. Elena Udrea a fost DENUNȚATĂ la DNA de Gabriel Sandu, Gabriel Marin și Dinu Pescariu. O parte din banii de șpagă s-ar fi dus în Dubai

Sursa: EVZ

Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a cerut 500.000 de euro pentru a ajuta un om de afaceri vizat în dosarul Microsoft, anchetatorii arătând totodată că aceasta a încălcat condiţiile controlului judiciar, motiv pentru care se impune arestarea ei. Potrvit procurorilor DNA, două persoane implicate în dosarul Microsoft, Dinu Pescariu și fostul ministru Gabriel Sandu, au denunțat fapte de corupție în care ar fi implicată Elena Udrea.

Primul denunț

Potrivit DNA, la data de 15 decembrie 2014, Pescariu Dinu Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de Cocoş Dorin.

  • Procurorii arată că din probele administrate rezultă că, în anul 2010, în condiţiile în care Marin Gabriel – administrator SC OMNILOGIC SRL, întâmpina greutăţi în derularea contractului încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, contract având ca obiect prestare de servicii aferente proiectului e-România 2 şi livrarea produselor aferente infrastructurii hardware, software şi de reţea necesară funcţionării serviciilor, Pescariu Dinu Mihail i-a înlesnit lui Marin Gabriel mai multe întrevederi cu Cocoş Dorin şi remiterea prin conturile Barringwood Investment Limited a sumei de circa 3 milioane de euro pretinsă de acesta pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu atribuţii în acest sens în vederea realizării plăţilor.

Al doilea denunț

Cu privire la aceleaşi fapte, DNA a explicat că, la data de 7 ianuarie 2015 a făcut denunţ şi Marin Gabriel.

Acesta susţine că, in anul 2011, pe fondul presiunilor exercitate de Cocoş Dorin a virat într-un cont din Dubai suma de 1.000.000 de euro pretinsă de Cocoş Dorin pentru deblocarea plăţilor aferente contractului e-România. Tot din denunţul formulat de Marin Gabi rezultă că astfel de presiuni au fost exercitate şi de Andrei Săvulescu – manager de proiect, Vreme Valerian – ministru MCSI şi Mustea Răzvan,”susțin sursele citate.

Al treilea denunț

La data de 19.01.2015, Sandu Gabriel a formulat denunţ cu privire la a fapte de corupţie săvârşite în legătură cu derularea acestui contract de Cocoş Dorin, Vreme Valerian şi Fecioru Marius. Din denunţul formulat rezultă că administratorul SC Omnilogic – Marin Gabriel, a susţinut că este în imposibilitatea de a suporta costurile aferente proiectului întrucât Cocoş Dorin l-a condiţionat să plătească un comision de circa 2,5 milioane de euro, pe care l-a şi achitat. Din cuprinsul denunţului rezultă că pretinderea acestui comision a fost confirmată atât de ministrul Valerian Vreme cât şi de Fecioru Marius.

DNA mai arată că “din probele administrate – declaraţiile martorilor Marin Gabriel, Pescariu Dinu Mihail, Sandu Gabriel, extrasele de cont identificate la percheziţie la Pescariu Dinu Mihail rezultă că, în anul 2010, numitul Cocoş Dorin, în baza înţelegerii cu Elena Udrea a pretins de la Marin Gabriel suma de circa 3 milioane euro pentru a debloca plăţile aferente contractului. Suma de bani pretinsă a fost transferată din contul lui Pescariu Dinu Mihail într-un cont din Dubai, iar diferenţa a fost remisă numerar.”

Al doilea denunț al lui Dinu Pescariu

Potrivit DNA, la data de 05 noimebrie 2014, Pescariu Dinu – Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela.

Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Elveţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014.

Procurorii arată că faptele sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont, înscrisuri olografe ridicate la percheziţie în care sunt indicate sume de bani plătite.

Tagged , , , , , , , , ,

Marea spovedanie

Sursa: EVZ

Fostul șef al PMP, Elena Udrea, a fost prezentă într+o emisiune prezentată de Sorin Avram la televiziunea publică.

Rămâi pe EvZ.ro pentru a urmări cele mai importante declarații ale Elenei Udrea.

Fostul șef al PMP a vorbit în exclusivitate pentru emisiunea “Evenimentul zilei”, la scurt timp după ce DNA-ul a cerut o cerere de arestare preventivă pe numele său. Elena Udrea a spus că nu a fost întrebată nimic timp de patru ani de procurori în dosarul Gala Bute și că va susține o intervenție în fața plenului Parlamentului unde va spune „ce știe” și că va trimite o declarație tuturor ambasadelor. Udrea a spus că va face mai multe dezvăluiri în legătură cu mai multe persoane care i-au cerut bani.

Sorin Avram – Ce spuneţi despre cererea de arestare în dosarele Microsoft şi Gala Bute?

Elena Udrea – Nu ştiu de unde să încep. Trebuie să remarcăm un lucru, în doar patru zile, de când eu am format acuzaţii la şeful SRI, generalul Coldea, am două cereri de urmărire pănală, joi în dosarul Microsoft, ieri în Gala Bute, ANI a anunţat că îmi controlează declaraţia de avere, trei cereri de arestare, la partid s-a anunţat încă un control pentru campania electorală. CSM a manunţat că declaraţiile pe care le-am făcut afectează independenţa justiţiei. Nu vorbesc despre instituţii, vorbesc despre oameni. Eu laud aceste instituţii, am fost în tabăra celor care au susţinut aceste instituţii, problema este că instituţiile sunt conduse de oameni, care au slăbiciunile lor, mai ales când stau mult timp într-o funcţie. Aceasta este şi situaţia generalului Coldea.

Aş vrea să reiau acuzaţiile pe care le-am făcut într-un denunţ penal. La interval de două ore s-a cerut arestarea preventivă, nu se poate întâmpla aşa ceva. Am spus că domnul Florian Coldea a solicitat fostului meu soţ să ducă 500 de mii de euro domnului Sebastian Ghiţă pentru televiziunea România TV.

Ar trebui întrebaţi donnul Dorin Cocoş, doamna Alina Bica, domnul Florian Coldea în primul rând.

S. A. – Ce are domnul Coldea cu Dvs?

E. U. – Este lupta pentru putere. Domnul Florian Coldea mi-a fost decriptată ostilitate a dânsului de chiar Sebastian Ghiţă. Domnul Sebastian Ghiţă mi-a povestit la o cafenea că domnul Coldea nu a dorit ca eu să candidez şi i-a spus să îmi transmită acest lucru, iar Sebastian Ghiţă mi-a spus când eu eram de ja în competiţie. Mă urăşte că am fost o sursă de informare a preşedintelui.

S. A. – De ce nu aţi spus aceste lucruri şi până acum?

Le-am spus vineri public, însă eu le-am spus în toată campania multora dintre colegii dvs . Sunt oameni care se pot indica că am spus acest lucru. Am spus domnului Coldea, în faţă, domnului Maior, în biroul său.

S. A. – Dacă nu aveaţi aceste necazuri, aţi fi spus ceva de domnul General?

În emisiunea doamnei Mădălina Puşcalău, am spus. Cred că aş spus oricum. Nu-mi puteţi cere mie să fiu mai curajoasă decât cei care se ascund sub apă acum. Sunt o femeie singură în bătălia asta. Evident că m-am gândit de  o mie de ori să spun sau nu. S-a spus că Elena Udrea a spus după chemarea la DNA.

S. A. – Se spune că v-aţi bucurat de protecţie prezidenţială 10 ani de zile şi necazurile pe care le aveţi sunt pentru că Traian Băsescu nu mai e preşedinte.

E. U. –  Ar fi rău dacă se crede aşa. În România poate deţine ţara cel care deţine cătuşele. De ce credeţi că tac cei care ar trebui să vorbească acum? Estre un om de servicii secrete care acţionează din umbră. Parlamentarii sau ziariştii ar trebui să-şi pună anumite întrebări.

S.A. – Traian Băsescu nu ar trebui să vorbească?

E.U – Traian Băsescu va face ce va crede  de cuviinţă că trebuie să facă.

S.A – Domnul Coldea are ceva cu dvs sau şi cu alte persoane?

E.U – De exemplu, domnul Coldea nu a vrut-o pe doamna Bica pe DIICOT. A fost numită la propunerea premierului şi acceptarea preşedintelui. Domnul Florian Coldea a făcut presiuni asupra doamamnei Alina Bica. Ar trebui întrebată dânsa. Doamna Bica mi-a povestit la un moment dat că DIICOT nu a primit decât două informări de la conducerea SRI. Tot doamna Bica mi-a mai spus după scandalul fotografiilor de la Paris că trebuia să-i spună că a fost cu mine la Paris şi că 99% dintre probleme pe care le ai trebuie să le spui dinainte. Mi-a spus şi mie acelaşi lucru. Eu ştiam că vor merge până la închiderea mea. I-am spus că ştiu că Dorin Coocoş a făcut nişte serivicii la solicitarea dânsului, deşi sunt doar ei închişi în dosarul Microsoft.

S. A. – Unde e statul de drept de care am auzit în ultimii ani?

E.U – Sunt multe instituţii care funcţionează, însă sunt multe presiuni. Sunt oameni care se roagă să fie mai bine.

S.A. – Dacă s-ar întâmpla lucruri grave credeţi că se vor afla aceste lucruri?

E.U. – Cine să spună aşa ceva? Cine să aibă curajul? Spun eu astăzi cu costurile pe care le vedem. De ce îl punem noi pe generalul Coldea deasupra tuturor? Eu ca om politic pot să exercit puterea decât transparent. Mă includ în clasa politică, cu probleme de moralitate, dar, cu toate relele lor, oamenii politici sunt votaţi şi ajung să conducă ţara democratic.

Statul de drept a fost şi este şi acum. Pericolul este derapajul acestor oameni care au aceste pârghii. Nu sunt mulţi care au curajul să mă invite la emisiuni. Eu spun ceva, iar ei reacţionează arestându-mă.

Pentru arestarea mea mai trebuie un vot în Parlament. Am stat azi cinci minute şi le-am cerut colegilor să dea aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul meu.Una este să mă întrebi şi pe mine, alta e să trimiţi trei mandate de arestare.

Legat de lucrurile grave pe care le ştiu, le cunosc, cum să probez faptul că am fost să mă întâlnesc cu domnul Coldea, că doar nu l-am înregistrat.

Sebastian Ghiţă l-a vizitat în închisoare pe fostul meu soţ. M-a mai sunat din închisoare fostul soţ

Vineri, pe 19 decembrie, am avut o ultimă discuţie cu Maior în care i-am spus cu subiect şi predicat că ştiu că a făcut aceste lucruri, aceste comisioane şi că nu e înre gulă că domnul Coldea şi-a făcut o ţintă. A doua zi, domnul Sebastian Ghiţă a transmis că are acordul domnului Coldea să-l viziteze pe domnul Cocoş, că o să-şl pună liber, dar nu de Crăciun, ci în perioada următoare, şi că se va duce să vorbească cu el. S-a dus, ce au discutat  nu ştiu.

Eu am un mesaj de la domnnul Ghiţă. În acest mesaj eu îi sugerez domnului Ghiţă că eu ştiu că a luat bani de la fostul soţ, iar dânsul îmi spune că Dorin e un om bun. Dl Ghiţă acţionează sub presiune, are mai multe dosare penale.

Există un avocat, Rareş Dan, care a fost avocatul tuturor celor care l-au denunţat pe Dorin Cocoş. Este apropiat de Coldea. Ştiu asta de la Dinu Pescariu. Ştiu asta pentru că a venit la mine să vorbesc despre o stiuuaţie pentru el cu generalul Coldea. Avea un cont în Elveţia şi era blocat. Un alt om de afaceri a venit la fel , nu îi spun numele pe post. Astfel, domnul Pescariu m-a rugat să intervin la generalul Coldea pentru a-i debloca conturile din Elveţia.

S.A. – Există şi acuzaţia de luare de mită în dosarul Gala Bute

E.U. – Lucian Bute a avut discuţii cu toţi oficialii pentru a avea un meci în România. Decizia ca Guvernul Boc să se implice în Gala Bute a fost luată în Guvern, nu a luat-o Elena Udrea de nebună. Nu Elena Udrea a dat soluţiile legale. Eu îmi asum, spun că am vrut să îl aducem pe Bute acasă. Au fost mulţi români care s-au bucurat. Dl Obreja era singurul care avea dreptul de reprezentare asupra lui Bute.

Eu nu sunt acuzată că am luat bani în „Gala Bute”. Acuzaţia e că o firmă privată a sponsorizat o altă firmă privată. Presa, de multe ori, atunci când nu are toate informaţiile, poate să facă mult rău. Eu am făcut tot acest efort ca Bute să boxeze în România pentru un beneficiu de imagine al României. Şi care a fost imaginea de care am beneficiat eu?

S.A. – Ştiţi cum e , fum fără foc nu există. Şi-ar permite cineva să formuleze acuzaţii atât de dure fără să existe acoperire?

E.U. – În momentul în care denunţurile unor sunt motivele pentru care unii oameni sunt liberi. Am văzut denunţul domnului Gabriel Sandu în care spune multe lucruri, dar cineva trebuie să verifice.

Când eu m-am măritat cu Dorin Cocoş eu nu eram nimic, el era om de afaceri . Avea afaceri profitabile. De asta nu m-am mirat când a fost vorba de această sumă. Dorin Cocoş avea şi afaceri din care făcea bani. Vă uitaţi la mine, dar vă dau exemple de femei politicieni care au hainele mele, genţile mele, dar nu sunt aşa comentate.

Şi alte femei au fost sprijinite de preşedintele Traian Băsescu. Doamna Koveşi, de exemplu. Problema cu mine ar fi că am deranjat informaţiile care trebuiau sa ajunga la domnul preşedinte.

S. A. – Aţi mai face aceleaşi lucruri?

Aş face aceleaşi lucruri, dar aş schimba altele. NU aş sta atât de mult tip să spun ce ştiu de domnul Coldea.

S. A. – Astăzi cine mai este alături de dvs?

E. U. -Ştiam că aşa se va întâmpla. Oamenii merg acolo unde e iluzia puterii. Ştiam că aşa stau lucrurile, nu e nicio surpriză.

S. A. – Ştiu, jurnalişti, parlamentari şi Traian Băsescu.

E.U. – Fiecare are ce poate. Am dezamăgiri, dar nu pot să dau nume.

Mai sunt oameni care nu au ţinuta morală pe care să o afişeze. Sunt oameni care au venit la mine să plătesc informaţii pe bani. Uneori da. Acum fac pe moraliştii la televizor. De presă mă refer. Nu neapărat jurnalişti, oameni care apar la televizor. E prea mare războiul ca să vorbesc de nişte oameni, dar poate au ei căderea morală să vorbească despre mine.

S. A. – Ce veţi spune luni în Parlament

E.U. – Luni vreau să spun în faţa Parlamentului că oamneii politici au hibe şi sunt tentaţi de corupţie, vreau să merg să spun  lucrurile aşa cum sunt ele astăzi. Nu se poate, clasa politică trebuie să se reformeze, nici şeful SRI, nici şefa DNA, oamenii ăştia trebuie să se întoarcă şi să reformeze.

Evident, nu este cea mai bună perioadă a vieţii mele, însă stau cu moralul foarte bine. Sunt un om politic care are şi bune şi rele. Nu trebuie să dăm ţara unei persoane ca şi Koveşi care conduce cu cătuşele sau unuia cu secretele.

Tagged , , , , , , , , ,

Dosarul retrocedărilor: suveica Bittner- Cocoș

Sursa: Riseproject.ro

Beneficiarul despăgubirilor ilegale, afacere pentru care a fost arestat astăzi procurorul șef antimafia, a preluat datorii de milioane de euro de la gruparea “Bittner – Cocoș”.

Despăgubiri la puterea a treia

Alina Bica, șefa DIICOT, a fost arestată azi de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. FOTO: Liviu Adăscăliței/Mediafax Foto

Martie 2011. Omul de afaceri Stelian Gheorghe a primit despăbubiri de trei ori mai mari decât avea dreptul. Potrivit DNA, afaceristul a obținut în plus 60 de milioane de euro, sub formă de acțiuni la compania Fondul Proprietatea – înființată de stat și listată la bursă ca soluție alternativă pentru despăgubirea proprietarilor deposedați abuziv de regimul comunist. Cei care l-au îmbogățit ilegal pe Stelian Gheorghe, 40 de ani, au fost membrii comisiei speciale a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,susțin procurorii DNA. La acea dată în comisie figura și Alina Bica, șefa Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), investigată în această afacere. (Detalii,AICI)

CONEXIUNILE GRUPĂRII

Untitled

Suveica Bittner & Co.

Septembrie 2011. După ce a dat lovitura în dosarul retrocedărilor, Stelian Gheorghe a preluat datorii de milioane de euro de la Alexandru Bittner și Petre Ion –  parteneri vechi de afaceri cu Dorin Cocoș (soțul Elenei Udrea la acel moment).

Pe 1 septembrie 2011, Alexandru Bittner și Petre Ion, asociați ai firmei imobiliare Rondo Invest SRL, au mers la un notariat din București ca să îi cedeze lui Stelian Gheorghe obligațiile dintr-un contract de leasing.

Bittner a mai semnat atunci că va ceda cu totul compania către Stelian Gheorghe în cazul în care instituția financiară nu  va aproba transferul obligațiilor. La acel moment, Rondo Invest tocmai înghițise alte unsprezece firme ale lui Bittner, devenind principala divizie a grupării – pe care președintele Băsescu a numit-o în urmă cu zece ani “Mafia din Băneasa”, datorită imperiului imobiliar pe care îl dezvoltase în Capitală.

Transferul datoriilor s-a făcut totuși pe 15 decembrie 2011, iar Gheorghe s-a angajat prin firma lui, Steda Residence, să le onoreze până în 2016. În aceeași zi, Steda Residence a mai semnat un contract de închiriere cu o altă firmă din grupul Bittner & Co: Comprest SA – cu acționari comuni și cu sediul în clădirea Rondo Invest.

Banii din chirii au fost puși gaj pentru plata ratelor din contractul de leasing, în valoare totală de 5,65 milioane de euro. Practic, pe de o parte, Gheorghe i-a scăpat pe partenerii lui Cocoș de datorii, iar, de partea cealaltă, a garantat noile obligații cu banii încasați tot de la ei.

Aceeași clădire a Rondo Invest, în care se aflau și birourile Comprest, era pusă gaj pentru un credit bancar de peste 4 milioane de euro. Împrumutul a fost contractat în 2010 de compania Piscicola Murighiol – o altă afacere controlată la acel moment de Bittner și partenerii săi.

Asociatul lui Pescariu

Dorin Cocoș, arestat pentru trafic de influență în dosarul Microsoft / FOTO: Liviu Adăscăliței/Mediafax Foto

În ultimii trei ani, grupul Steda și-a extins afacerile pe litoral, preluând de la stat un sector important de plajă și un hotel în Mamaia. Concomitent, la București, firmele lui Stelian Gheorghe au fost implicate în mai multe controverse imobiliare: blocuri pe spații verzi, aprobări și revendicări cu probleme. Într-o astfel de afacere imobiliară, Stelian Gheorghe l-a cooptat ca partener pe Dinu Pescariu – complicele lui Dorin Cocoș în dosarul de corupție Microsoft. (DETALII,AICI). Cei doi au devenit în acest an parteneri cu cote egale în Rahmaninov Residence by Steda SRL, o firmă cu birourile în același loc cu cea care i-a scapăt de datorii pe partenerii lui Dorin Cocoș.

Tagged , , , , , , , , , , ,