Sursa: Supervizor
DIOMA INTERNATIONAL EXIM SRL Bucureşti (CUI 6365723) a intrat în insolvenţă la data de 12 august 2015, urmare a propriei cereri, depusă pe 21 iulie 2015, la Tribunalul Bucureşti (Dosar 27324/3/2015). Instanţa a numit ZRP INSOLVENCY SPRL ca administrator judiciar provizoriu, “cu o remuneraţie de 3.000 lei din averea debitorului”, în timp ce termenul limită de înscriere la masa credală a fost fixat pentru data de 28 septembrie 2015.
În documentaţia depusă la cererea de deschidere a procedurii, DIOMA INTERNATIONAL EXIM SRL susţine că “se află în stare de insolvenţă prezumată, întrucât fondurile băneşti disponibile sunt insuficiente pentru plata datoriilor exigibile în sumă de 18.706.870 lei, constituite din8.804.589 lei datorii către furnizori şi 9.902.281,15 lei datorie către «Piraeus Bank România» SA, urmare a contractului de credit nr.47295.1/03.11.2010″.
În afară de PIRAEUS BANK ROMÂNIA, alţi doi creditori care deja “s-au remarcat” sunt EFY GROUP SRL şi MOTOR GRIG SRL, aceste două firme depunând cereri de deschidere a insolvenţei împotriva DIOMA, care au fost calificate drept declaraţii de creanţă, după cum precizează sentinţa instanţei. Interesant este faptul că DIOMA INTERNATIONAL EXIM SRL s-a cerut în insolvenţă şi în decembrie 2014 (Dosarul 40760/3/2014), dar neîndeplinirea de către debitor a unor condiţii fixate de instanţă a dus la prelungirea procesului mai bine de jumătate de an. În cele din urmă, acest Dosar a fost conexat cu cel în care deja s-a pronunţat sentinţa.
DIOMA INTERNATIONAL EXIM SRL a raportat pentru anul 2014 pierderi de 12,66 milioane lei, la o cifră de afaceri de 17 milioane lei, fiind primul an (din ultimii 10) încheiat pe minus.Datoriile totale la finalul anului trecut erau de 33,64 milioane lei, dar merită menţionat faptul că şi creanţele se ridicau la o valoare impresionantă – 26,16 milioane lei.
Valoarea mare a creanţelor, dar probabil şi evoluţia negativă din ultima perioadă, are o motivaţie simplă: firma bucureşteană a fost abonată la bani publici, fiind constructorul “de casă” al Primăriei Sectorului 5 (a lui Marian Vanghelie). Începând cu anul 2007, DIOMA INTERNATIONAL EXIM SRL şi-a adjudecat contractele de reabilitare a infrastructurii stradaledin sectorul 5 (detalii AICI), iar apoi s-a reprofilat pe reabilitarea termică a blocurilor (detaliiAICI).
DIOMA INTERNATIONAL EXIM SRL are un capital social de 3.030.000 lei, deţinut integral deKERES LIMITED (Emiratele Arabe Unite), firmă care îndeplineşte şi funcţia de administrator, fiind reprezentată de Marin DUMITRU (născut în 1955). KERES LIMITED a preluat societatea bucureşteană în 2011, de la ROHAS PROMOTION GROUP LIMITED (Noua Zeelandă), off-shore reprezentat tot de Marin DUMITRU. La rândul ei, ROHAS PROMOTION GROUP LIMITED a preluat părţile sociale în 2009, de la Marin DUMITRU şi Marcela Corina DUMITRU.
Demn de remarcat este faptul că DIOMA INTERNATIONAL EXIM SRL figurează la Registrul Comerţului cu menţiunea “urmărire penală”, probabil pentru Dosarul 465/P/2013 (cunoscut ca Dosarul “Cosma-Păvăleanu”), instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. În acest Dosar, se menţionează că, la data de 30 septembrie 2013, s-au extins cercetările şi s-a început urmărirea penală faţă de peste 40 de persoane fizice şi juridice, printre care se numără şi DIOMA INTERNATIONAL EXIM SRL, “sub aspectul săvârşirii infracţinilor de evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani“.