Motto: „El dinero te ha cambiado, primo!” (Fast and Furious 6)
Altruismele egoiste apar la socialiștii din toate partidele. Socialiștii au preferințe, scopuri altruiste, însă folosesc mijloace egoiste, banii altora. Cam despre asta este socialismul: e bine să ajuți oameni sărmani, dar pe cât posibil cu banii altora.
Să luăm niște definiții simple:
EGOÍSM s. n. Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora. – Din fr. égoïsme (Dexonline, 2016a).
ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme. (Dexonline, 2016b).
Ce interese sunt nesocotite în politicile socialiste, wellfare-iste? Cele ale privaților furați de stat pentru programe redistributive. Caritatea cu poliția este egoistă pentru că nu ține cont de preferințele persoanelor taxate, că aceste preferințe sunt egoiste sau altruiste.
Nu folosesc aici definiția randiană a altruismului, ci mai degrabă una mai de simț comun, mai de dicționar, cum apare mai sus. Pentru Ayn Rand, altruismul ar fi sacrificarea individului de către stat (Rand, 1964, 7) și este tipică pentru socialism. În schimb, egoismul ar înseamnă că-ți poți urma propriile preferințe (Rand, 1964, 5) și e o caracteristică a capitalismului. Mi se pare că lucrurile stau exact invers. Coerciția, caritatea cu poliția ar fi egoism, pentru că nesocotește preferințele celor asupra cărora se intervine, inclusiv preferințele altruiste. Este însă adevărat că altruismul este despre sacrificiu și renunțare. Altruismul ar fi însă mai degrabă o reducere a consumului egoist să zicem pentru un consum altruist. De exemplu, dacă reduc consumul meu de ciocolată cu cafea pentru a cumpăra niște rechizite pentru o familie săracă din cartier, atunci acționez altruist. Altruismul nu este întotdeauna despre bani. Pot renunța la timp, de exemplu, pentru a medita niște copii săraci gratis. Pot fi alături de cineva în momente grele (Hülsmann, 2008, 189). Problema socialismului, a carității forțate e că aici nu doar că nu are loc o reducere a consumului egoist, ci caritatea de stat deschide oportunități solide pentru a face bani, de a crește consumul egoist. Să ne gândim la firmele abonate la cornul și laptele. Ai nevoie de o piață unde să vinzi aceste produse și ambalezi umanist acest proces de vânzare către stat. E un exemplu minor. Industria carității de stat este una imensă atât la noi și oriunde și este o sursă mare de joburi și bani. Apoi prețurile cu care statul cumpără bunurile de la aceste firme prietene sunt în general nesimțite. Arta politicii rămâne, cum bine observă Buchanan și școala public choice, arta de integra beneficiile și de a dispersa costurile (Giberson, 2010). Integrezi profiturile nesimțite din contractele cu statul și dispersezi costurile pe contribuabili, în așa fel încât să fie mici, să nu provoace revolte fiscale.
Există o întreagă industrie a carității (să ne gândim doar la fondurile europene) unde legătura cu săracii este tangențială. De cele mai multe ori aceste programe ajută oamenii care se pot ajuta, gulerele albe din administrație și din ONG-urile de stat. Nu doar ONG-urile românești sunt de stat. Și cele din State sunt de stat (Ealy, 2013). Aici e de văzut dacă nu este corectă sugestia unui amic că ar fi mai bine dacă s-ar da direct banii persoanelor din grupul țintă decât să-i toci pe conferințe, studii și seminarii. Ce lipsește în programele sociale actuale este o survival of the fittest, adică un sistem care să penalizeze providerii slabi de servicii sociale și să-i recompenseze pe cei buni. Așa se face că programe sociale proaste, unde banii ajung în plasme, nu la săraci, pot funcționa la infinit. Dezavantajul carității forțate ei e că n-ai controlul banilor. Singurul control e că la 4 ani votezi cu opoziția și nu se schimbă nimic. Acesta ar fi un risc sistemic al statului.
Persoanele taxate de stat, privații adică, sunt altruiste sau egoiste? E greu de răspuns. Ca să spun că e una sau alta, trebuie să acționeze liber. Și așa văd pe ce cheltuiește banii. Taxarea fiind coercitivă, donatorul este obligat să cotizeze, este tratat ca obiect, nu ca subiect. În situația actuală nu este decât o vacă de muls, nu este tratat ca o persoană, ca o ființă umană cu propriile planuri de viață, planuri care pot să nu includă acțiuni altruiste. Aici socialismul nu empatizează cu celelalte preferințe, ci doar cu cele proprii.
Dacă un recipient de ajutoare sociale votează să primească și mai multe lucruri de la stat, atitudinea sa este egoistă, oricât ar fi de sărac.
Nu este bine să decidă donatorul privat cui dă banii? Ne putem gândi că uneori persoanele ajutate se pot suprapune cu categoriile de victime oficiale, admise de stat. Răspunsul birocratic poate fi că nu are cum să știe privatul proporțiile relative ale faptelor bune. Ajut mai mult mamele singure sau persoanele paralizate? Statul are însă suficienți specialiști (uneori poate 15 mii sau și mai mult) care aproximează, raționează optim aceste proporții de altruism. Apoi privații n-ar fi suficient de altruiști pentru că sunt prea lacomi. Un patron, se știe, este prin firea sa un om lacom, un politician sau un birocrat nu. Aici o sugestie a lui Rothbard pentru situația în care ți se pare că semenii tăi nu sunt suficienți de altruiști, incluzivi și participativi este: fill the gap! (Rothbard, 2009, 1325). Fii tu altruist, dacă ți se pare că oamenii nu sunt suficient de altruiști.
Succesul socialismului mainstream, al social-democrației UE se sprijină și pe faptul că poți fi bun gratuit. Forța socialismului vine și din faptul că este foarte ieftin. Nu trebuie să mobilizezi resurse pentru atingerea scopurilor altruiste. Nu trebuie să faci parte din cererea pentru caritate, adică să dai bani, lucru valabil pentru o proporție însemnată a populației. Avem un altruism gratis, de la distanță. Și populația s-a obișnuit prost. E normal să dau bani pe portocale, să-mi finanțez singur preferințe egoiste. Pe cele altruiste mi le plătește Oracle.
O trăsătură a carității recomandată de Isus este anonimatul: să nu știe stânga ce face dreapta! Acu dacă ne gândim la pungile din campanie împărțite de partidele noastre, clar nu se urmează această linie. Pe pungă apare numele partidului. Întâi sunt inscripționate pungile, apoi se pune conținutul zahăr, ulei și ce mai e acolo. Apoi o altă trăsătură a carității este că nu trebuie să aștepți nimic în schimb. Satisfacția psihică este acceptată, satisfacția că ai făcut o faptă bună, nu și beneficiile materiale ulterioare. Și această metanormă este încălcată prin practicile de campanie. Dacă PSD-ul îți dă o pungă, e clar ce așteptări are de la tine în ziua votului și că știi ce ai de făcut. Iar votul e folosit ulterior pentru joburi și contracte cu statul, adică există așteptări materiale clare din aceste daruri otrăvite.
Acum nu există nicăieri suport pentru o soluție capitalistă pe piața carității. Percepția cea mai răspândită este că deși comunismul este greșit când este aplicat pe întreaga societate, comunismul este corect când funcționează sectorial, minizonal în educație, protecție socială și în genere în domenii sensibile etc. Aici este și drama formatorilor de opinie români, inclusiv a celor de centru-dreapta. Socialismul UE e corect, social-democrația mainstream e ultimul cuvânt în materie de aranjamente instituționale. Sistemul e ok. N-om fi noi mai deștepți ca ăia in vest? Problema e doar de ce nu avem și noi personalități carismatice ca Obama sau Blair, ci doar pe Dragnea? Vrem socialism, dar nu cu Dragnea, ci cu lume bună.
Cum ar funcționa un socialism altruist? Teoretic nu există așa ceva. Socialismul este despre ezitările de a pune bani pentru plata unor obiective altruiste. O caritate altruistă ar înseamnă să dai de la tine. Aici și mijloacele sunt altruiste, nu doar scopurile. Capitalismul ar fi un astfel de sistem în care preferințele altruiste sunt finanțate cu bani de acasă, cu bani proprii.
Bibliografie:
Dexonline, 2016a, Egoism:
https://dexonline.ro/definitie/egoism, accesat 13.08.2016;
Dexonline, 2016b, Altruism:
https://dexonline.ro/definitie/altruism, accesat 13.08.2016;
Ealy, Lenore T. 2013, Can Civil Society Save Us?:
https://fee.org/articles/can-civil-society-save-us/, accesat 13.08.2016;
Giberson, Michael. 2010, Concentrated benefits and dispersed costs:
https://knowledgeproblem.com/2010/10/17/concentrated-benefits-and-dispersed-costs/, accesat 13.08.2016;
Hülsmann, Jörg Guido. 2008, The Ethics of Money Production, Ludwig von Mises Institute, Alabama:
https://mises.org/sites/default/files/The%20Ethics%20of%20Money%20Production_2.pdf, accesat 13.08.2016;
Rand, Ayn. 1964, The Virtue of Selfishness, Penguin Books, New York;
Rothbard, Murray N. 2009, Man, Economy, and State with Power and Market, Ludwig von Mises Institute, Alabama:
https://mises.org/library/man-economy-and-state-power-and-market, accesat 13.08.2016;
