Tag Archives: foraj aur

Cum sa exploatezi aur fara nici un angajat

Sursa: Wall-Street.ro

O societate infiintata de un cetatean american, fara angajati si fara cifra de afaceri in ultimii ani, administrata de liderul PSD Costinesti, Emanuela Gavrila (foto), a primit de la autoritatile de mediu licenta de explorare a zacamantului de aur din zona localitatii Baia de Aries, judetul Alba.

Agentia Nationala pentru Resurse Minerale a eliberat o licenta de explorare privind exploatarea resurselor de minereuri polimetalice si auro-argentifere din perimetrul Geamana – Coltii Lazarului, aflat in zona orasului Baia de Aries, din judetul Alba, companiei Blueberry Ridge Minerals, iar primarul orasului, Traian Pandor, a declarat ca societatea are astfel dreptul sa realizeze prospectiuni geologice in zona pentru a obtine informatii privind zacamantul de aur.

Primarul din Baia de Aries a spus ca firma avea deja, din 2013, un certificat de urbanism eliberat de administratia locala pentru realizarea de prospectiuni geologice, iar ulerior a obtinut licenta care ii permite sa faca acest lucru, insa o viitoare exploatare propriu-zisa ar presupune alte avize si autorizatii de la autoritatile de mediu.

Traian Pandor a adaugat ca prospectiunile pe care ar urma sa le realizeze compania se vor face pe terenuri proprietate privata, care apartin unor localnici, si nu pe cele din domeniul statului, in zone greu accesibile.

“Noi, ca administratie locala, am eliberat doar certificatul de urbanism pentru prospectiuni geologice si am facut-o in baza unor legi. Administratia locala nu poate face altceva, pentru ca nu eliberam avize de mediu sau licente. Despre faptul ca firma ar fi intr-un apartament, ca nu ar avea angajati, ceea ce ma intreaba in ultima perioada presa, eu nu am de unde sa stiu”, a declarat Pandor.

Intrebat ce parere au localnicii despre o posibila exploatare miniera a aurului in zona Baia de Aries, primarul a spus ca “parerile sunt impartite”.

“Parerea mea personala este ca Baia de Aries a fost unul dintre cele mai dezvoltate orase din minerit. Acum e discutabila tehnologia folosita pentru extractia aurului, mai ales daca ar fi vorba de cianuri. Nu sunt insa in masura sa va raspund, aici trebuie sa se pronunte autoritatile competente. Dar va spun ca noi, la Baia de Aries, avem nevoie de locuri de munca ca de aer”, a afirmat edilul.

El a adaugat ca nu a avut niciun contact cu reprezentantii firmei Blueberry Ridge Minerals, precizand ca singura atributie a administratiei locale in acest caz a fost eliberarea certificatului de urbanism pentru prospectiuni geologice.

Localnicii din zona Baia de Aries sustin ca inca de anul trecut au aflat despre faptul ca o firma ar urma sa exploreze si apoi sa deschida o mina de aur, iar unii ar fi fost si contactati pentru a permite prospectiuni geologice pe terenurile lor.

Fostii mineri povestesc ca zacamantul de la Baia de Aries ar fi extrem de bogat si, chiar daca nu se ridica la marimea celui de la Rosia Montana, tot ar fi vorba de zeci de tone de aur.

Potrivit primarului Pandor insa, datele privind marimea zacamantului de aur din zona Baia de Aries sunt secrete.

Conform site-ului Ministerului Finantelor Publice, societatea Blueberry Ridge Minerals SRL a fost infiintata in 2011 la Deva, avand ca obiect de activitate “extractia altor minereuri metalifere neferoase”, iar de atunci si pana in 2015 nu a avut niciun angajat. In anul 2014, firma avea cifra de afaceri zero, venituri de 13.823 de lei si cheltuieli de 80.261 lei, inregistrand o pierdere de 66.438 lei.
Datele de la Registrul Comertului arata ca societatea a fost infiintata de cetateanul american John Ernest Dahlman ca actionar unic, fiind administrata de Emanuela Gavrila.

Ema Gavrila a explicat de ce compania nu are angajati si de ce este pe pierdere.

“Asa cum se vede, compania este pe pierdere pentru ca este o companie infiintata in mod expres pentru acest perimetru. Nu este o companie care presteaza diverse alte activitati, este o companie exclusiv pentru acest lucru. Eu am firma din 1993. stiu bine cum functioneaza administratia unei companii. Vreau sa subliniez ca eficientizarea cheltuielor unei firme se face nu prin a tine multi angajati intr-un moment in care ei nu au ce face pe acolo, ci a externaliza serviciile. Am angajat companii de geologi, companii de topografi, firme specializate in efectuarea lucrarilor pe care noi a trebuit sa le facem de-a lungul acestor patru ani de cand functionam. O companie de acest gen poate deveni profitabila in momentul in care va produce aur, daca va produce, nu stim, s-ar putea ca in aceasta zona aurul sa nu existe sau sa existe intr-o compozitie foarte dificil de scos si ineficienta ca si costuri”, a declarat Ema Gavrila, citata de Mediafax.

Ea a mai precizat ca nu stie cat poate dura perioada de explorare.

“Se fac foraje specifice acestor lucrari, se baga tuburi in adancime, se scot carote de minereu si se duc la analize si se vede daca exista sau nu minereu acolo. Poti sa faci un singur foraj si sa ai un rezultat de exceptie ca este o rezerva fantastica acolo sau sa faci trei ani aceste foraje. Nu se poate da un termen”, a explicat Ema Gavrila, care a precizat ca licentele de explorare se acorda pe o perioada de cel mult cinci ani.

Ea a mai spus ca ideea infiintarii unei firme cu un asemenea specific i-a venit in urma cu patru ani atunci cand valoarea aurului pe piata internationala era la un nivel ridicat, iar obtinerea acestei licente de explorare a fost un lucru usor.

“Am facut firma in 2011, am citit legislatia, a fost un lucru usor, nimic complicat. Nu e nimic de ascuns si nu e nicio minune ce am facut eu”, a spus Ema Gavrila.

Ea a mentionat si ca firma pe care o administreaza a fost singura interesata de perimetrul respectiv. “Am vazut in presa ca ar mai fi aplicat cineva pe perimetrul nostru. Nu, am fost singurii, tocmai de asta a si fost atat de usor, nu a mai interesat pe nimeni perimetrul nostru. Probabil nu este atat de bun daca nu a mai candidat nimeni, am fost singurii aplicanti”, a mai declarat Ema Gavrila.

Emanuela Gavrila este presedinte al PSD Costinesti si este cunoscuta ca fiind o apropiata a senatorului Alexandru Mazare, cu care ar fi avut o relatie. Alexandru Mazare este fratele fostului primar al Constantei Radu Mazare.

Tagged , , , , , , , , ,