Există o metodă sistematică de fraudare a Asigurărilor de Sănătate. Pe numele tău, indiferent cine ești.
A pățit-o inclusiv fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care s-a internat pentru o gripă, dar a plecat mai bolnav. Doar în acte, fără să știe.
Se întâmplă la un spital emblematic, Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, aflat de 19 ani sub patronajul unui doctor celebru:
Adrian Streinu-Cercel, omul care anunță gripa la televizor.
Practica diagnosticelor fictive – afecțiuni adăugate din burtă oamenilor care vin la spital cu diferite probleme și pentru care statul plătește, pacient cu pacient, note de plată umflate – are un efect devastator: sărăcește artificial sistemul, intoxică statisticile naționale de sănătate, umflă achiziții publice de medicamente, generează crize.
„Suntem o națiune bolnavă pentru că uneori inventăm diagnostice”, admite actualul ministru al Sănătății.
Ne-am uitat în buzunarul ascuns al halatului.
Încape aici fundația privată a lui Streinu-Cercel, în care primii șapte producători mondiali de medicamente au pompat un milion de euro doar într-un an. Jumătate au fost retrași cash, în tranșe rotunde, uneori chiar la bancomatul din curtea spitalului.
RISE a mai obținut corespondența electronică internă a Hoffmann – La Roche, numărul 2 global în piața farma. Peste cinci mii de e-mailuri ale biroului regional din București dezgroapă în detaliu relația financiară cu șeful de la “Matei Balș” și 15 ani de practici ilegale.
Suntem în inima Capitalei, la câțiva pași de Obor, și vă invităm la un tur prin Sistem.
Andreea, o bucureșteancă stabilită în Italia, dar venită acasă în concediu, s-a trezit într-o dimineață din vara lui 2016 cu o diaree groaznică care i-a stricat scurta vacanță cu familia.
S-a dus glonț la Institutul „Matei Balș”, fiind internată chiar pe secția profesorului dr. Adrian Streinu-Cercel. A făcut o serie de analize medicale și a trebuit să înghită apoi niște pastile care să-i domolească tranzitul intestinal.
Nimic complicat. Doar enterocolită, o inflamație a intestinului provocată de un amestec nefericit de alimente. După trei zile în care s-a simțit ca și cum ar fi băut bere cu iaurt, Andreea a fost externată și s-a întors în Italia cu problema rezolvată.
Diareea ei, însă, explodase oficial în documentele spitalului.
Și, inevitabil, în istoricul medical al femeii, pe care statisticienii de la Institutul „Matei Balș” l-au încărcat din pix cu o colecție impresionantă de boli. Majoritatea, inventate. Sunt consemnate acolo de patru ori mai multe afecțiuni decât în realitate, unele mult mai grave.
Toate, cu efect direct pe cardul de sănătate al femeii, în numele căreia s-au decontat bolile fictive.
Altfel spus, pentru o diaree care făcea cam 100 de euro, am plătit cu toții 1.000 €.
I-am cerut o consultație pe subiect chiar infecționistului care a tratat-o pe Andreea în timpul internării la „Matei Balș”.
Diagnosticele fictive reprezintă o metodă sistematică de fraudare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
La afecțiunile reale ale pacienților, adică cele pentru care oamenii vin de regulă la „Matei Balș” și pe care doctorii le descoperă la consultații specifice, departamentul de statistică al Institutului mai adaugă un set de diagnostice scoase din burtă.
Așa a pățit Andreea.
„Adică eu sunt un tâmpit și tanti de la statistică știe ea mai bine ce și cum a avut pacientul?”, se întreabă retoric doctorul de la „Matei Balș” care a tratat diareea femeii.
„Unde sunt diagnosticele mele? Femeia avea în mod real ceva pentru care am făcut niște recomandări la externare. Au dispărut de tot din codificările lor. Rezultă că a fost internată pentru altceva.”
Iar Andreea nu e un caz izolat.
Tot în vara lui 2016, a venit la spital Sorina, o puștoaică de 14 ani. Tot cu burta și ea, de data asta Salmonella făcuse ravagii, dar infecționiștii au pus-o pe picioare. Numai că la departamentul de statistică lucrurile au arătat mult mai rău: Sorina s-a ales în plus pe cardul de sănătate cu o pneumonie, o Candida, o anemie și alte câteva vești proaste.
Georgiana, 32 ani, a venit cu o ciupercă la gură. Stomatită aftoasă și angină acută cu eritemato pultacee, a notat doctorul pe foaie.
Dar a plecat și ea cu o pneumonie, cu nelipsita Candida, bașca o sinuzită, dar și o infecție urinară. Fără să știe. Nici ea, nici medicul curant.
Ion are un diagnostic grav, confirmat și parafat: ciroză generată de hepatita C.
În arhiva „Matei Balș” a rămas, însă, și ca purtător oficial de hepatită B.
„E una ce am scris eu [în foaia de observație] și alta codifică ei [la statistică]. Omul ăsta are și două diagnostice care se anulează între ele: trombocitopenie = trombocite puține și trombocitoză = trombocite multe”, rămâne stupefiat alt infecționist veteran de la Institut.
Ține-n mână istoricul medical viciat al unuia dintre bolnavii care au trecut efectiv prin mâna lui, dar pe care Statistica l-a procesat mai scump pentru stat.
Frauda e la vedere, spun doctorii cu care am vorbit, pentru că ce semnează ei în mod normal e diferit față de ce transmite spitalul către instituțiile care gestionează politici și bugete publice de sănătate:
„Totul e în format electronic, cu excepția foilor fizice de observație. Acolo nu au curaj să completeze peste noi.”
Cert e că numai în 2016, anul în care au fost internați pacienții de mai sus, Institutul „Matei Balș” a decontat 91.270.499 lei la CNAS, pe baza diagnosticelor comunicate oficial, pentru bolnavii tratați în spital.
Din banii ăștia, 4.600,8 de lei au venit pentru Andreea, deși nota de plată pentru diaree nu depășea 500 de lei.
Tu, cel care citești acest articol
Ești un număr. Boala de care suferi are un cod. Medicamentul pe care-l iei are o serie. Parafa medicului tău e înmatriculată și ea. Farmacia din colțul străzii, la fel, clasificată special.
Toți suntem cifre, rânduri și coloane în Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate (SIUI), administrat de CNAS și gestionat tehnic de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
SIUI e o matrice cu istoria bolilor din România. Sursa supremă a statisticilor medicale. Stochează datele fiecăruia dintre noi, cu sau fără asigurare.
Și într-o dimineață te trezești cu febră.
Tușești, transpiri, te dor oasele, te sperii și zbori glonț la primul spital. La „Matei Balș”, eventual, dacă ești din București și te ajută traficul. Institutul e un oraș în miniatură pe șoseaua Ștefan cel Mare. Hectare de spital cu blocuri de sticlă, clădiri de patrimoniu, o biserică și un parc secular în care te rătăcești instantaneu.
Ai gripă – zice medicul de la Camera de Gardă, după ce ascultă plămânii și se uită-n cerul gurii. Scrie asta în fața ta pe foaia de observație și te cazează peste noapte, cât timp laboratorul de analiză moleculară îți examinează virusul.
Datele se mișcă.
Sunt redirecționate 20 de metri la dreapta, cum ieși din Camera de Gardă, în cea mai securizată clădire din campus. La etaj, „Oficiul de Calcul și Statistică”. Nimeni nu poartă halat aici, e compartimentul de informaticieni subordonat direct managerului, care introduce în SIUI ce găsește în foaia de observație completată de medic.
În acel moment codul tău de pacient (CID), adică 20 de cifre pe care statul ți le repartizează automat și aleatoriu doar ție, în baza CNP-ului, e asociat în sistem la codul specific al bolii. Gripă pentru tine – J10.0 pentru stat.
Ai intrat în algoritm.
Te externezi, și-n drum spre casă, oprești zgribulit la farmacia din cartier cu rețeta de la spital în mână.
Un fapt banal care produce o nouă conexiune în sistem: două fluxuri de date se cuplează imediat când farmacistul înregistrează rețeta. Și care, la fel ca medicamentul prescris, este înseriată și numerotată. Ambele informații (spital-farmacie) creează o asociere unică în SIUI, contribuind la harta complexă a fiecărui incident medical.
Încă un rând în cazul tău, dar care conține 70 de tipuri de informații.
Gripați banal, răniți în accidente, abonați la citostatice sau așteptând un transplant, vaccinați sau nu, alergici la polen, bolnavi de HIV, cu măsele umflate ori afectați psihiatric – absolut toți lăsăm urme în SIUI.
Dar „Big Brother” are o logică
Urmărește banii.
Ideea de codificare a bolilor s-a născut la Universitatea Yale, Statele Unite, în anii ‘70, și a setat pentru prima dată în istorie un mecanism de control financiar al tratamentelor pe care statul sau asiguratorii privați le rambursează spitalelor.
Mașina a devenit tot mai sofisticată în timp, un aparat contabil al sănătății publice, obiectiv strategic reglementat prin legi organice, securizat de servicii speciale, administrat de o instituție autonomă.
Însă principiile de bază rămân simple, ca la biblioteca comunală: clasificare, standardizare, arhivare.
Sistemul începe cu un schelet care împarte afecțiunile în 23 de categorii majore de diagnostic – în funcție de anatomia corpului uman și specializările medicale. Fiecare are propriul cod de 5 caractere (DRG – Diagnosis Related Group). Toate se ramifică spre alte 671 de situații medicale, fiecare cu gradul său de risc și proceduri medicale aferente.
Acum intră în ecuație spitalul care te tratează. Că-i la țară sau la oraș, universitar, de urgență, maternitate, privat sau public – fiecare așezământ cu crucea roșie pe ușă intră în clasificare.
Contează în clasament performanța dovedită pe parcurs, complexitatea cazurilor pe care spitalul le poate gestiona. Se evaluează tot: numărul de paturi, rural, urban, gradul de ocupare, resursele umane sau logistica. Departajarea se face după un așa-zis ICM (Indice Case Mix).
Alt cod, deci. Cu cât e mai mare, cu atât e mai bine pentru spital.
Institutul „Matei Balș”, de pildă, are un ICM de 1,6184, fiindcă tratează boli complexe precum HIV sau hepatita, deține laboratoare de analiză, urgențe și departament universitar.
Spitalul Orășenesc din Hârlău, cu un singur chirurg angajat, s-a oprit la indicele 0,7506.
Mașina coroborează toate variabilele de mai sus cu prețul aproximativ al unei intervenții medicale, oricare ar fi natura ei, și obține Valoarea Relativă a unui pacient.
Acesta-i termenul oficial.
„E un coeficient atribuit în funcție de cantitatea relativă de muncă, consumabile și resursele de capital necesare pentru tratamentul complet al bolnavului cu afecțiunea respectivă”, explică legea.
Altfel spus, calculezi analize, antibiotice, spitalizare, echipamente, „manopera” doctorului, raportezi situația la cota spitalului în care aterizezi și rezultă astfel „valoarea ta relativă” de la ultima gripă. Întotdeauna, un număr cu patru zecimale te clasifică în matrice și se calculează din DRG (al tău) și ICM (al spitalului).
Ți-ai mai revenit, dar spitalul trebuie să deconteze „distracția” cu tine.
Aici e miza.
Banii sunt publici, adică provin din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, coșul uriaș administrat de CNAS, la care contribuim fiecare când ne plătim asigurările obligatorii. În faza asta, Casa devine casierie, iar plățile sunt standardizate și ele cu un indicator pompos aplicat spitalului și derivat din evaluarea ICM.
Se numește Tarif pe Caz Ponderat (TCP).
Aceeași comparație: „Matei Balș”, institut cu pretenții, are un TCP de 1800, în timp ce Hârlău s-a blocat la 1450. Tehnic, același pacient costă diferit de la un spital la altul. Legislația nu a coroborat mereu TCP cu ICM.
Apoi se aplică, pur și simplu, o formulă.
La final, suma pe care spitalul o primește pentru un pacient externat reprezintă produsul dintre TCP-ul unității și Valoarea Relativă a bolilor tratate. O înmulțire simplă. Numai că bolile fictive adăugate fraudulos pe numele unui om îi cresc acestuia „valoarea relativă”, ceea ce ridică drastic și suma decontată de stat pentru el.
Practic, spitalul umflă nota de plată.
De aceea, diareea Andreei a costat mai mult decât trebuia. Afecțiunile inexistente, dar adăugate din burtă, au mărit valoarea codurilor sale DRG până la 2.2556.
Acest număr înmulțit cu 1800 (cod TCP la „Matei Balș”) a rezultat în 4.600,8 lei, primiți de Institut de la Casa de Asigurări pentru tratarea femeii.
De nouă ori mai scump.
Prin urmare, Sistemul dă eroare
Dar eroarea e umană.
Programat să prevină fraudele și să faciliteze accesul tuturor la serviciile medicale, să monitorizeze practicile clinice sau piețele de medicamente – softul asigurărilor de sănătate poate fi fentat ușor.
Foamea cronică de bani a spitalelor a generat un soi de oportunism economic. E care pe care.
Ne-a explicat breșa un oncolog familiarizat cu fenomenul. La Spitalul Colentina, unde lucrează el, medicii sunt cei care se ocupă de codificarea bolnavilor, și nu statisticienii. Spre deosebire de Institutul „Matei Balș”, vecinul de peste gard.
„Dacă aș fi șef peste o secție de oncologie, ca să supraviețuiesc financiar, va trebui să exploatez la maximum chiar și alergiile unui pacient ca să am bani pentru ceilalți. Dacă are alergie la un antibiotic, el venind pentru un cancer de ficat – să zicem, deși e irelevantă alergia în context – i-o trec și pe aia în fișă pentru că aduce bani în plus de la Casă. Una e, totuși, să te chinui să scoți dintr-un pacient până la ultimul leu din ce suferințe are și alta e să îi bagi din burtă și boli de care nu suferă.”
Mai e o problemă:
„Noi am importat sistemul australian fără să mai facem niște calcule de cost ca lumea pentru fiecare boală în parte, iar codurile au fost subevaluate de Minister ca să facă economie cu spitalele. ”
E vorba despre acordul de licență dintre guvernele României și Australiei, prin care noi am importat, la modul copy-paste, sistemul de codificare a bolilor.
„România a analizat modul de utilizare al sistemului AR-DRG în propriul teritoriu, a constatat unele aspecte critice și a inițiat dezvoltarea propriului sistem de clasificare, începând cu luna iulie 2010”, admite Guvernul. Versiunea de azi (RO.vi.DRG) ar fi fost croită special pentru spațiul mioritic.
Dar dacă iei bolile la mână, zici că au codificat „Cartea junglei”. Sistemul românesc e pregătit în orice moment pentru urgențe ca mușcăturile de crocodil, aligator sau rechin, variolă de maimuță și erupții vulcanice.
Medicul certifică bolile
Nimeni altcineva.
„Responsabilitatea pentru existența și validitatea informațiilor este exclusiv a medicului curant – nu asistenta șefă, statisticianul, informaticianul etc.” – se predă la școala de șefi de spitale.
Procesul laborios necesită cunoștințe de specialitate.
Nu și la „Matei Balș”.
Unul dintre cei care au analizat diagnosticele fictive pentru RISE, medic la Institut, se așteaptă la consecințe: „Asta-i starea de fapt, nu excepția. Și mă întreb: la un control, cine va răspunde pentru asta? Tare mi-e că ăla pe numele căruia a fost bolnavul.”
A încercat pe loc să rescrie în calculator diagnosticele fictive ale lui Ion, fostul său pacient, dar degeaba. Acces interzis. Istoricul medical rămâne viciat.
„Acest mesaj îmi apare când intru pe un pacient încheiat de Statistică. Îmi zice că nu mai pot modifica nimic odată ce s-a finalizat codificarea DRG”
Pentru că-i tardiv.
O dată pe lună, conexiunile de coduri (boală-asigurat) emise de „Matei Balș” pleacă în pachete de date criptate către Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar.
Școala vede în ansamblu, generează statistici, identifică tendințe în matematica bolilor noastre, anticipează epidemii, trasează direcții în bugetele guvernamentale.
De la Școală, pachetele de date criptate și organizate pe boli, efecte, vârste, sexe sau zone geografice, merg mai departe la destinație: Casa de Asigurări. E singurul loc unde informațiile pot fi decriptate, pentru ca tu și gripa ta sa fiți indexați, cu aceeași cheie digitală care le-a criptat în clădirea albă de la Institutul „Matei Balș”.
Nota de plată
Se umflă la Statistică, sub ochii managerului de spital.
Esențială în medicină, statistica este o știință în sine, derivată din teoria probabilităților matematice, care analizează volume mari de date și se aplică în absolut orice domeniu contemporan.
Răspunde unui scop fundamental uman: previziunea, nevoia naturală de anticipare, de a fi pregătit. Și observă de secole evoluția bolilor.
În 1840, Spitalul Brâncovenesc din București avea așa ceva în regulamentul intern: „la sfârșitul fiecăruia an Dohtorul va înfățișa Direcsii lista de numărul bolnavilor ce s-au căutat în Spital împărțită după felul boalelor.”
Datele erau vitale și atunci, dar tot medicul era cel care stabilea bolile, în timp ce administrația făcea doar calculele. 178 de ani mai târziu, paradigma legală nu s-a schimbat, dar corupția bate știința.
Cu efecte grave pe termen scurt.
Bolile închipuite la „Matei Balș” compromit statisticile. La ce duce asta? La afectarea bugetelor publice de sănătate. Cine câștigă din manipularea pieței? Cei care vând și cei care îi ajută. Primii sunt producătorii și distribuitorii de medicamente sau echipamente, ceilalți sunt managerii din sistemul medical.
Am rugat-o pe Sorina Pintea, ministrul Sănătății, să comenteze situația. „E un subiect fierbinte, din păcate, o realitate urâtă”, a admis înainte să ne dea un interviu.
Haosul din bazele de date
E confirmat oficial chiar de ministru.
„Da, suntem o națiune bolnavă pentru că uneori inventăm diagnostice.”
Gospodărește un morman de date medicale contradictorii, 92 de registre instituționale care nu se pupă. Și tocmai aprobă un medicament nou și scump (Spinraza). Ca să-l bugeteze, trebuie să știe exact câți oameni au nevoie de tratament, așa că a întrebat instituțiile din subordine.
A primit trei estimări diferite, care i-au provocat o trilemă de 25 de milioane.
Agenția Medicamentului, 60 de bolnavi. Impact bugetar ~ 12 milioane de lei.
Școala de Sănătate Publică, 86 de bolnavi. Impact bugetar ~ 17 milioane de lei.
Casa de Asigurări, 184 de bolnavi. Impact bugetar ~ 37 milioane de lei.
„Teoretic, toate aceste instituții trebuie să aibă niște baze de date foarte bine puse la punct, având în vedere că gestionează miliarde. Din păcate, știți și dvs. foarte bine, aceste sisteme nu sunt foarte performante, nu sunt foarte bine puse la punct și răspunsul la întrebarea dvs. este relativ simplu: nu știm exact, încă, ce oameni avem de ajutat”, a declarat ministrul Sănătății pentru RISE Project.
Prima conexiune
Are loc birocratic, când fiecare spital raportează criptat bolile identificate.
În România, sunt cinci sute în total, publice sau private, și fac asta lunar.
Primul beneficiar în flux, Școala de Sănătate Publică, cu sediul în zona Obor a Capitalei, procesează rece datele pacienților români – geografie, vârstă, sezon, intervenție etc – și alcătuiește poza de ansamblu cu banii decontați.
În medie, un operat pe inimă costă cam 4000 de lei pe zi, un bolnav de cancer până în 1000 de lei pe zi, o gravidă vreo 750 de lei – dar totul este analizat „în vrac”, apoi transformat în sinteze și simulări pentru Sănătate și Finanțe, ministerele care stabilesc efectiv politicile și bugetele.
400 de euro. Sold anual. Pe cap de cetățean.
Atât ți-ar reveni dacă ni s-ar împărți tuturor bugetul de stat alocat Sănătății.
Altfel, pâinea e la minister, care organizează banii pe căprării, iar cuțitul stă la Casă, care urmărește, om cu om, cum se cheltuiesc.
Căprăriile sunt ceea ce numim oficial Programe Naționale de Sănătate – strategiile de stat pentru bolile cu impact major asupra populaţiei, precum HIV, cancer, diabet, afecțiuni cardiologice, neurologice, urgențe de transplant etc.
Fiecare Program e păstorit de o câte o Comisie Națională, adică un for tehnic format din specialiști și prin care „Ministerul Sănătății coordonează din punct de vedere științific și metodologic domeniul de specialitate” – spune legea.
Aici s-au pus mereu la aceeași masă zmeii medicinei din România, cei mai titrați doctori pe specializările lor, profesori universitari, academicieni sau manageri de spitale. Ei au hotărât pachete medicale de bază, protocoalele terapeutice, medicamentele care circulă, prețurile lor, aparatura cumpărată, cine se poate trata în străinătate, iar lista continuă cu peste 20 de atribuții.
Deciziile se iau prin vot și sunt comunicate ministerului.
De exemplu, cei mai oncologi dintre oncologi compun Comisia Națională de Oncologie. Sunt șapte. Când nu cad de acord, șeful Comisiei stabilește singur ce și cum.
Există zeci de comisii care acoperă toate specializările, inclusiv ramuri auxiliare ca tehnologiile medicale, igiena sau bioetica.
Și peste toate, ani de zile, a guvernat un fel de comisie a comisiilor:
„Comisia Națională pentru Coordonarea Comisiilor de Specialitate ale Ministerului Sănătății”
Aceasta era compusă din 15 membri, numai somități. Printre ei, găsim miniștri controversați ca Mircea Beuran sau Daniela Bartoș, pe rectorii Universităților de Medicină și Farmacie din București și Cluj, cele mai mari din țară, dar și chirurgi cu probleme penale și carnet de partid, precum Șerban Brădișteanu sau Irinel Popescu.
În grupul celor 15 care gândeau Strategia Națională de Sănătate, a figurat statornic și profesorul Adrian Streinu-Cercel – managerul de la Institutul „Matei Balș.”
Lucrurile au arătat astfel timp de un sfert de secol, până la reforma din 2016, când tehnocrații au limitat rolul executiv al comisiilor medicale, dar l-au conservat pe cel academic, desființând unele, modificând altele.
Recapitulare:
Tu plătești, guvernul strânge banul, ministrul și „dumnezeii” medicinei îl împart.
Și ca să nu trișeze nimeni, s-a inventat Mașina cu ambalajul său instituțional: Casa de Asigurări (CNAS).
Care, prin lege, „asigură organizarea și monitorizarea Programelor Naționale de Sănătate”, deci e contabilul cu braț de fier al statului care păzește fiecare leu din Sistem. La asta ajută clasificarea diagnosticelor și softul SIUI ce monitorizează în timp real piața de pacienți.
De la Casă, bugetul Sănătății circulă pe două artere vitale: spital și farmacie. La cine tratează și la cel care vinde tratamentul.
Dar inteligența artificială pălește când managerul de spital devine centrul unui conflict de interese: el stabilește, el împarte, el cheltuie.
Și iată cine câștigă
Corporațiile farma și doctorii care devin agenții lor nevăzuți.
Avem un studiu de caz.
RISE a obținut corespondența electronică internă a Hoffmann – La Roche, numărul 2 în piața globală a producătorilor de medicamente. Peste cinci mii de e-mailuri ale biroului regional din București, operat de grupul elvețian, dezgroapă în detaliu 15 ani de practici ilegale.
Perfecționate în timp, metodele La Roche variază. De la cash în valiză, excursii exotice sau „lucrări științifice” servite – plățile se disimulează din ce în ce mai sofisticat prin contracte private, nedeclarate, sinecuri pentru familie sau fundații personale.
Holdingul elvețian țintește o felie cât mai mare din cei 400 de euro pe cap de pacient român, ceea ce a condus biroul de la București la un jihad de vânzări în care au înrolat o armată de medici.
În prima linie, ca întotdeauna, se duce bătălia pentru informații: date despre pacienți, structura alocărilor bugetare, achiziții viitoare, cum circulă produsul în piață, doctori aflați pe statele paralele de plată ale concurenților. Toate statisticile naționale reprezintă o mină de aur.
Cum arata dinamica din teren?
Mesaj trimis pe 11 octombrie 2011, ora 11:07
Subiect: news clawback
Cu o zi înainte, domnul Paul Radu, Market Acces Manager la Hoffmann – La Roche, fusese pe teren, într-o vizită la șeful Casei de Asigurări, iar acum dădea un raport complet. Lumea se focusa în 2011 pe modificările legii clawback, o taxă specială impusă producătorilor de medicamente.
Lobbyist neobosit, Paul Radu frecventa instituții, negocia, discuta, era plătit să deschidă uși. Funcția lui corporativă se traduce prin Director pentru Accesul pe Piață, ceea ce presupune un slalom continuu între Ministerul Sănătății, cel de Finanțe, Casa de Asigurări și vreo prezentare unde se adună medici și farmaciști influenți.
Radu provine din interior. A lucrat 12 ani în sistem, șef peste punctul nevralgic: centrul de analiză a datelor DRG de la Școala Națională de Sănătate Publică.
Apoi, a plecat direct în sectorul privat, fiind racolat de Hoffmann – La Roche, unde satisfacția se simte pe card. Creșterea vânzărilor se reflectă în buzunarul angajaților sub formă de bonusuri, conform protocoalelor stabilite la centrala din Basel, Elveția. Comisionul poate atinge maximum 6 salarii.
Au dat la noi medicamente de peste 6,5 miliarde de lei între 2009 și 2016. Aproape un sfert din bugetul Sănătății pe un an.
Contactați de RISE, Hoffmann-La Roche se delimitează azi de practicile relevate în scurgerea electronică de informații pe motiv că aceste „aspecte deosebit de serioase” s-au întâmplat în trecutul companiei, ea fiind condusă acum de o nouă echipă managerială, care nu răspunde de intervalul 1999-2015.
„Dacă credeți că aceste documente relevă fapte de natură penală”, ne-a spus Andrei Vlad, reprezentantul La Roche, „vă rugăm să informați autoritățile competente”.
Intervine agentul
Un titan al sistemului medical:
Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balș”.
Vi-l introducem din perspectiva managerilor La Roche, așa cum îl percep ei tactic în industrie:
Mesaj trimis pe 6 februarie 2013, ora 20:06
Subiect: Solicitare aprobare deviz IAS 2013 – Kuala Lumpur, Malaezia, 30 iun – 03 iul 2013
Alina Mihai, cea care trimite e-mailul intern, era Product Manager la departamentul HIV/ SIDA & Tamiflu, în cadrul corporației La Roche, deci responsabilă de vânzarea medicamentelor pentru boli infecțioase, specialitatea șefului de la „Matei Balș”.
Femeia l-a flancat îndelung pe Streinu-Cercel, alimentându-l cu donații sau excursii. Treaba ei se derula practic pe holurile spitalelor, mereu în căutare de „vendors” (trad: vânzători), cum mai sunt numiți liderii medicali de opinie în argoul corporației. Îi convingea să prescrie și să promoveze produsul.
În 2013, după un deceniu deja pe statele de plată ale La Roche, compania îl trimitea pe Adrian Streinu-Cercel și la un eveniment științific, în Malaezia. E-mail-ul era adresat lui Dan Zamonea, directorul de atunci al biroului regional La Roche, care trebuia să aprobe un deviz de 36.000 de dolari.
Relațiile bazate pe sponsorizări se dovediseră profitabile încă de la început.
Pegasys e un medicament cu interferon, esențial pentru bolnavii cu orice fel de hepatită infecțioasă, care se adună cu miile în fiecare an la „Matei Balș”. De aceea, emblematicul Institut reprezintă pentru La Roche o piață strategică de desfacere a celui mai marketat produs al său.
Și în timp ce managerul Streinu-Cercel semna personal studii clinice care promovează medicamentul, participa și în forul care aprobă Pegasys pe lista subvențiilor de stat. Anual, La Roche lua aviz de la Comisia Națională de Boli Infecțioase, în care activa Streinu-Cercel. Și pe care acesta a și condus-o în 2009.
În companie, procedura SOP reglementează intern sumele repartizate unui doctor în funcție de câtă marfă La Roche se poate deconta, pe mâna lui, la CNAS. Astfel, un medic putea primi între 30 și 300 de dolari pentru fiecare pacient căruia i-a recomandat să se trateze cu Pegasys. Dacă făcea reclamă medicamentului la un congres în fața mai multor colegi, „agentul” era remunerat cu 200 – 300 de dolari.
Clasamentele corporației seamănă cu jocurile piramidale.
Infecționistul care avea 5 pacienți bolnavi de ficat și tratați cu Pegasys era premiat cu o excursie la un eveniment științific undeva pe Valea Prahovei sau la Sovata. La 10 pacienți, omul vedea Parisul, trimis la vreun congres prin Europa. Campionii cu peste 20 de pacienți pe tratament se calificau chiar la o plimbare prin America.
Schema l-a premiat și pe șeful de la „Matei Balș”.
Scurgerea de informații Hoffmann-La Roche îl dezvăluie pe Adrian Streinu-Cercel indexat financiar în mai multe tabele Excel, împreună cu sute de medici care au primit bani în privat de la holdingul elvețian.
De exemplu, în anii 2000 și 2001, Cercel lua 5.370 de dolari, cât o garsonieră de provincie la acea vreme. În 2003, când era consilier al ministrului Sănătății, mai primea 6.300 de dolari. Plățile din categoria asta erau aduse în cash din contul centralei La Roche din Elveția.
Pe vremea aceea nu trebuiau declarate legal.
Din februarie 2014 e obligatoriu, iar Cercel a consemnat la vedere în 2015 cadouri, ajutoare, onorarii și venituri independente în valoare de aproape un milion de lei. Adică 16.000 euro pe lună, în afară de ambele salarii oficiale (Universitate și Institut).
Dar grosul se ascunde într-o căpușă.
Buzunarul ascuns al halatului
Înseamnă fundația privată a lui Adrian Streinu-Cercel. Poartă, însă, numele spitalului pe care îl conduce: „Matei Balș”.
Hoffmann-La Roche pompa și acolo, cu titlul de donații, 71.300 de lei.
Iar suma asta e printre cele mai mici.
Șapte dintre primii zece producători farma ai lumii stau împreună pe lista de donatori ai fundației.
Peste 5,8 milioane de lei au intrat în contul ONG-ului în numai doi ani și jumătate, din ianuarie 2014 până în mai 2016, din care 5 milioane sunt bani primiți de la marii producători.
Jumătate din sumă, 2,1 milioane, a ajuns la sacoșă – retrași cash din bancă sau scoși repetitiv, în sume egale și rotunde, la bancomatul de lângă spital.
Fundația „Matei Balș” este o organizație privată, fondată și prezidată ani de zile de Adrian Streinu-Cercel, managerul spitalului de stat cu același nume. Acum, mai e doar membru.
Funcționează în incinta spitalului, la Pavilionul IV, lângă Urgențe, într-o cameră de 20 de metri pătrați. Apare și pe site-ul oficial al Institutului cu o ditamai reclama care te îndeamnă să-i donezi 2%:
„Și tu poți ajuta! Și tu poți face diferența în viața cuiva mai puțin norocos. Contribuția ta ne ajută să continuăm programele pe care le-am demarat deja.”
Nu sunt alte detalii, dar realitatea contrazice reclama. Și Institutul finanțează fundația.
Trei doctori și trei economiști, toți aflați sub comanda lui Streinu-Cercel la spital, îl încadrează oficial și în comitetul de conducere al fundației. Printre ei îi găsim pe dr. Mariana Mărdărescu, infecționist la secția de copii și coordonatoare a Programului Național de HIV, pe dr. Viorel Ispravnici (achiziții publice) și pe directorul medical al Institutului, dr. Sorin Petrea.
În general, personalul din spital aude despre entitate toamna, în preajma celui mai important eveniment specializat pe boli infecțioase: „Zilele Științifice ale Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș”.
Congresul are loc frecvent la hotelul RIN deținut de frații Negoiță, iar amfitrionul tradițional, Adrian Streinu-Cercel, deschide și închide mereu lucrările. Agenda evenimentului, de regulă, se împarte egal: întâlniri științifice și publicitare. Sute de medici din toată țara vin să-l asculte pe Patriarhul bolilor infecțioase. Uneori, chiar pe una dintre fiicele acestuia, doctoriță și ea, la fel de implicată în organizarea evenimentului.
În rest, dacă vrei să mergi la eveniment, plătești taxa de participare la fundație.
Până și Institutul de stat condus de Cercel a transferat 79.567 de lei în fundația aceluiași Cercel.
Persoană de încredere, doamna Raluca Cruceru, jurista Institutului, e contabilă și la fundația șefului. Ea operează inclusiv contul de online banking.
Adică sinecura familiei Cercel.
Înainte de Crăciunul lui 2014, pe 19 decembrie, fundația a executat o plată către Oana Săndulescu, fostă Streinu-Cercel. Tranzacția cu fiica directorului e justificată prin două contracte semnate în ziua precedentă. Suma încasată: 26.823 lei.
Altminteri, cele două fete ale lui Cercel iau amândouă câte un salariu stabil de la spitalul de stat administrat de tatăl lor.
Dr. Oana Săndulescu, fiica cea mică, e colegă cu tatăl ei pe Secția a 2-a de la „Matei Balș”, dar n-a tratat absolut niciun bolnav în 2017 – o dovedesc scriptele din Institut. S-a concentrat pe cariera academică și își rotunjește veniturile din bugetul Universității de Medicină și Farmacie București, unde predă pe un post de conferențiar.
A doua fiică, dr. Anca Streinu-Cercel, lucrează la Institut, dar e și consilier la Centrul Național de Evaluare și Examinare, care aprobă manualele școlare. Doctor cu experiență, fata cea mare a încasat peste 130 de mii de lei, pe persoană fizică, de la companiile farmaceutice. Doar în 2015.
Sponsorii farma
Aceasta e lista lor în ordinea descrescătoare a sumelor.
RISE a analizat tranzacțiile fundației „Matei Balș”, patronată de Streinu-Cercel, pe o perioadă de doi ani și jumătate: ianuarie 2014 – mai 2016.
Johnson&Johnson, Statele Unite – 2.088.693 lei
5 transferuri în fundație
Banii au venit direct din Belgia, transferul fiind dispus de J.C. General Services, parte a grupului american, lider mondial în industria farma.
În total, cinci tranzacții în euro și lei. Inițial, 360.000 de euro, dintr-un foc. Ulterior, încă patru transferuri către fundația lui Streinu-Cercel, însumând 529.693 lei.
Pentru că firma e preocupată de bazele de date, între altele, spun reprezentanții săi. Iar sponsorizarea ar fi urmărit „înființarea unui program de screening (trad: testare) pentru hepatita C, al unui registru al pacienților infectați cu virusul hepatitic C, și, în ansamblu, realizarea de demersuri pentru vindecarea acestei boli infecțioase până în anul 2020.”
Prezista, Intelence și Edurant sunt trei dintre cele mai populare medicamente împotriva HIV, produse de Johnson&Johnson și prescrise sistematic la Institutul „Matei Balș”.
Prezista a fost lansat în România într-o vineri din septembrie 2008. Campania de marketing s-a împletit eficient cu reclama pe care Streinu-Cercel o făcea medicamentului în presă.
Merck Sharp Dohme, Statele Unite – 680.443 lei
5 transferuri în fundație
Cunoscută ca Merck peste ocean sau MSD în Europa, compania e prezentă la noi încă din anii ‘90. Printre altele, ei vând Isentress, unul dintre cele mai scumpe medicamente din gama antiretroviralelor, pilule esențiale pentru tratamentul celor infectați cu HIV. Prin „Matei Balș”, americanii mai dau Gardasil și Cancidas pentru boli infecțioase.
Cercel semnează două studii clinice pe Isentress și alte două pe Cancidas, iar în martie anul ăsta, la Institut, a lansat cu tam-tam Gardasil 9, marketat drept „singurul vaccin anti-HPV ce protejează împotriva a patru tipuri de cancer”.
La evenimentul publicitar organizat la spital, gazda Streinu-Cercel a salutat noul produs în contextul unor statistici dramatice despre virusul HPV, care cauzează cancerul de col uterin.
Bristol Myer-Squibb, Statele Unite – 562.403 lei
12 transferuri în fundație
Înființat în secolul XIX, holdingul produce azi inclusiv Reyataz, medicament pentru HIV, respectiv hepatită B, prescris masiv la „Matei Balș”, dar nu fără să fi fost documentat în prealabil de șef.
Substanțele active din Reyataz fac obiectul mai multor studii clinice semnate Streinu-Cercel.
Pe lângă fundație, profesorul a încasat pe persoană fizică alți 4.448 lei de la BMS, pentru reclamă la pastilele Reyataz, cu prilejul unei conferințe organizate în ianuarie 2015 la București. Prezentarea lui Cercel s-a numit „Standalone -Reyataz”
Era doar o primă plată, fiindcă până la sfârșitul anului, BMS i-a mai dat 33.043 de lei pentru alte conferințe în țară, consultanță și dezbateri.
GlaxoSmithKline, Marea Britanie – 545.121 lei
5 transferuri în fundație
Celebră pentru Nicorette (guma anti-fumat) sau Sensodyne (pasta de dinți), britanicii au în portofoliu și o gamă largă de medicamente pentru boli infecțioase. Ca antibioticul Augmentin.
În 1986, descopereau primul tratament pentru HIV, iar azi produc Kivexa, Combivir și Ziagen – toate prescrise seropozitivilor din evidența Institutului „Matei Balș”.
Cel puțin trei studii clinice pentru Kivexa se regăsesc în CV-ul de cercetător al lui Adrian Streinu-Cercel, iar în 2006 s-a implicat personal în lansarea produsului, considerându-l „o binevenită nouă opțiune terapeutică.”
Cercel și GSK mai sunt parteneri într-o controversă majoră privind un medicament pentru gripă.
Evenimentele s-au petrecut în toamna lui 2009, când Streinu-Cercel aprindea la toate televiziunile isteria gripei porcine, iar Ministerul achiziționa în sistem de panică 400.000 de cutii de Relenza. N-a fost nevoie de atât. La scurt timp, profesorul a fost adus în guvern, pe post de Secretar de Stat responsabil pe sănătate publică.
Zanamivir se numește substanța activă din medicamentul Relenza
AbbVie, Statele Unite – 364.779 lei
7 transferuri în fundație
Compania a intrat în topul Big Pharma abia în 2002, de când deține patentul pentru Humira – tratament destinat bolilor autoimune.
În 2016, înregistrau deja recordul pentru cel mai vândut medicament din lume cu încasări anuale de 16 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Și la noi, Humira este medicamentul pe care Casa de Asigurări decontează cei mai mulți bani.
AbbVie a detronat Hoffmann-La Roche, devenind lider de piață în România cu o ofertă care, pe lângă Humira, livrează și tratamente pentru infecțioase, antiretrovirale pentru HIV și interferon-free pentru hepatită C.
Kaletra și Norvir, două mărci anti-HIV fabricate sub sigla AbbVie, apar constant pe rețetele „Matei Balș.” Ca alte dăți, Streinu-Cercel a onorat lansarea pe piața românească.
Tratamentul interferon-free pe care guvernul îl cumpără de la AbbVie pentru spitale a fost subiectul altui scandal cu bani publici. Nimeni nu știe prețul, cantitatea, numărul bolnavilor cu hepatită C tratați. Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări au declarat confidențial contractul-cadru încheiat cu AbbVie.
Mediatizate au fost și cuvintele de laudă ale lui Streinu-Cercel la anunțarea oficială a tratamentului.
Pfizer, Statele Unite – 293.242 lei
4 transferuri în fundație
A produs vaccinuri și medicamente de-a lungul a aproape două secole. Primul boom comercial l-a bifat în secolul XIX, când a reușit să producă acid citric la nivel industrial, iar al doilea, mai târziu, când a vândut penicilină pentru armata americană în Al Doilea Război Mondial.
La marele public au ajuns cu o paletă largă de medicamente, printre care și Viagra.
Marketingul Pfizer a avut succes în România, unde vând inclusiv Vfend, cunoscut ca unul dintre cele mai eficiente antifungice, prescris constant la „Matei Balș”.
Compania a câștigat, de altfel, licitații de peste 8,1 milioane de lei cu spitalul lui Streinu-Cercel. În mod tradițional, profesorul susține evenimentele Pfizer pe tema vaccinării, iar în 2008 le-a lansat și lor un medicament pentru HIV: Maraviroc.
Banii donați fundației au fost pentru un „proiect de cercetare medicală în domeniul bolilor infecțioase comunicabile grave și amenințătoare de viață”, dar și pentru două ediții ale Zilelor „Matei Balș”, ne-a comunicat Pfizer.
Angelini Pharmaceuticals, Italia – 109.972 lei
1 transfer în fundație
Știți dropsurile pentru dureri în gât Tantum Verde? Cei de la Angelini le fac. Precum și o serie de medicamente antifungice, specifice bolilor infecțioase, ca Xydalba. În 2017, italienii au fost sponsori principali la Zilele Științifice ale Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Hoffmann-La Roche, Elveția – 71.300 lei
3 transferuri în fundație
Campion european și vicecampion mondial, La Roche a fost mai bine de un deceniu lider absolut de piață în România, cu un portofoliu care acoperă aproape toată plaja de specializări medicale.
În tot acest timp, Roche a sponsorizat evenimentele publicitar-științifice prezidate de Streinu-Cercel, l-a premiat pentru numărul de pacienți tratați, pentru studiile sale clinice și a finanțat direct călătoriile profesorului prin lume.
Cash, prin bancă, fundație sau prin contracte de consultanță, drepturi de autor și prestări servicii – familia Cercel a încasat de la elvețieni cu toate mâinile. Nu doar seniorul, ci și fiicele.
Beneficiile au fost reciproce. De pildă, în 2012, La Roche a demarat o ofensivă de marketing sub cupola unei campanii de informare ce-și propunea „să crească rata de diagnosticare a hepatitei C prin conștientizare și testare”, iar Cercel a acționat ca element-cheie în strategia de comunicare a corporației, trăgând alarma din toate pozițiile.
La Roche îl clasează pe Cercel în „topul primilor 40 de medici prescriptori”, conform strategiei de vânzări prezentate de români la Basel. Obiectivul: „medicii deja loiali rămân convinși de beneficiile Pegasys / vor folosi și mai mult Pegasys”.
În 2014, pe semnătura lui Streinu-Cercel, Institutul a mai cumpărat de la compania elvețiană substanțe de laborator în valoare de 5,9 milioane de lei.
Pegasys – strategia de marketing, așa cum a fost prezentată de români șefilor din Elveția
La Roche pretinde că i-a plătit mai puțini bani lui Cercel, dar se referă la plățile pe persoană fizică, nu la fundație.
În fundația „Matei Balș”, manevrată de profesorul Streinu-Cercel, au mai pompat câte zece mii de euro fiecare francezii de la Sanofi, germanii de la Boehringer Ingelheim și britanicii de la AstraZeneca.
Printre sponsori se regăsesc și companiile Alfa Wassermann, Italia (18.000 lei) și Astellas, Japonia (17.600 lei), iar undeva, la coada listei, apare și Antibiotice Iași, perla farmaciei românești, cu o modestă contribuție de 2.955 de lei.
Cine e profesorul
Dar, mai ales, ce reprezintă.
Adrian Streinu-Cercel joacă în liga celor mai longevivi baroni medicali – personaje care au acumulat de-a lungul anilor influență și putere prin funcții cu acces la fonduri publice enorme.
CV-ul său are 36 de pagini, pe pereții biroului atârnă 27 de diplome. A condus sau a participat în 43 de comisii și academii care reglementează sau influențează politicile publice.
Și e acolo dinainte să fie Institutul.
În 1984, pe vremea lui Ceaușescu, s-a angajat la Infecțiose în spitalul Colentina, după o perioadă la Direcția de Sănătate Publică. În 1999, la reorganizarea spitalului, când s-a separat Institutul „Matei Balș”, fostul șef de secție a preluat noul așezământ.
E manager de 19 ani și în ultimul deceniu a avut pe mână 1 miliard de euro.
Mai precis, un buget de 4.566.081.300 lei din 2007 până în 2018, perioadă în care Institutul a semnat un total de 8.929 de contracte publice, cumpărând orice – de la pixuri și brânză telemea, la medicamente de ultimă generație și aparatură de specialitate.
Politic vorbind, între 1988 și 2009, anul în care devine el însuși secretar de stat, Cercel a consiliat miniștri ai sănătății din absolut toate partidele.
Îl știe tot poporul. E un produs media.
Epidemiile televizate l-au făcut celebru, în două mari reprize. Primul vârf de audiență l-a capitalizat în 2005, când gripa aviară instala panica în țară, după ce aprinsese mapamondul.
Avertizor de serviciu pe dezastre infecțioase, Cercel a trasat permanent coduri roșii în prime-time, punând presiune pe stat și influențând achiziții publice cu mesaje alarmiste.
Ca acesta:
„Într-un prim val al pandemiei, adică în primele 4-5 luni, se pot îmbolnăvi până la 4 milioane de români, iar 2 milioane dintre aceștia vor muri. Oamenii trebuie să știe că ne așteptăm la un virus foarte agresiv.” (Adrian Streinu-Cercel, iunie 2006)
Au murit doar câteva sute de mii de orătănii contaminate de păsările migratoare sau, pur și simplu, ucise preventiv de guvern. În țările cele mai afectate, Vietnam, Indonezia și Thailanda, bilanțul funebru se ridica la 87.
În 2009, cu televiziunile după el, Adrian Streinu-Cercel era primul român care se vaccina împotriva gripei porcine și anunța dramatic noul pericol. Alt record de audiență.
Fix atunci ocupa funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății și găsise un partener de încredere în Primăria Capitalei, condusă de dr. Sorin Oprescu, care organizase centre de vaccinare prin oraș. Unul funcționa la Institutul „Matei Balș”, unde demnitarul Cercel, cu mandatul suspendat la spital, făcea totuși băi de mulțime cu oameni încolonați la vaccin.
E o strategie de vânzări, ne explică sursa noastră din interiorul Hoffmann-La Roche. Elvețienii produc Tamiflu, medicamentul recomandat de Cercel și cumpărat masiv de stat pe fondul isteriei AH1N1.
„Streinu-Cercel e un asset (trad: bun de valoare) care-și merită banii. Îl plătești pentru pacienții din spitalul lui, îl plătești pentru numărul pacienților din toată țara, îl plătești să nu scadă numărul de pacienți pe țară, ci să îl crească, dar îl plătești și să vorbească despre marfa ta. El este ceea ce noi numim un KOL, esențial în acest business. Adică un Key Opinion Leader (trad: lider cheie de opinie). Dacă ce ai tu în portofoliu e recomandat de Streinu-Cercel, atunci medicii au încredere și prescriu.”
În vara lui 2009, în toiul pandemiei de gripă porcină, profesorul își consolida o poziție-cheie în aparatul guvernamental, cea de președinte al „Comisiei de boli infecțioase”. Fusese simplu membru până atunci, dar o prezida pe cea de „luptă anti-SIDA”.
Cota lui maximă de influență a durat până la reforma tehnocrată din 2016, când monopolul decizional al comisiilor medicale s-a evaporat. Cercel n-a mai prins atunci șefia comisiilor, iar anul ăsta nici calitatea de membru.
Reduta sa e Institutul
Aici l-am întâlnit.
Obișnuit să vorbească despre realizările proprii și oficial dezamăgit de întrebările noastre, Cercel ne-a oferit totuși un tur antreprenorial de campus.
Ca și cum ar fi vrut să ni-l vândă.
Uite, aici vrem să ridicăm un pavilion cum nu mai e în România. 178 milioane de euro. O să se învârtă cu medici cu tot să nu se încurce unii pe alții. Dar pe aia verde din stânga o vezi? Clădirea? E restaurant. Nu bucătărie de spital, reține! Ați mai văzut așa ceva la noi? În asta galbenă din dreapta am investit 15 milioane de euro. Pe aici intră Ebola, direct, carantină totală. Unde ai mai văzut? Astea-s laboratoarele de diagnostic molecular, aici noile birouri de Statistică. Hai să vă arăt aparatele. Ăsta ne zice în juma’ de oră orice virus. Ăla analizează instant, bagi o de-asta și-ți apare p-acolo. Nu mai există. Poate la Victor Babeș… Iată și baia! Hotel. Iar asta rotundă e aula academică. Sus sunt spații de cazare, rămâne omul să doarmă, aici săli de cursuri, simpozioane. Uite studenții! Unde mai găsești? Hai și la servere, tocmai le-am mutat!
În spiritul ăsta ne-a plimbat „dom’ profesor” prin micul său regat, întâmpinat de câteva zeci de „bună ziua” respectuoase la care răspundea egal, ca omul rutinat.
Îmbrăcat elegant în costum scump și cămașă cu butoni, printre halate albe și tehnologie ca-n Star Trek, Adrian Streinu-Cercel privește lumea didactic, când prin ochelari, când pe deasupra lor.
Dar odată întorși în pavilionul V, pe scaunele mari de piele din biroul său, s-a încurcat în răspunsuri.
Despre diagnosticele fictive
Începe cu o eschivă. „Ordinea în care sunt diagnosticele așezate poate fi modificată. Dacă pun pneumonie pe cancer pulmonar, iese 0,6. Dacă pun invers, iese 4.” Dar nu vorbeam despre inversarea DRG-urilor, ci despre falsificare. „Exclus, exclus”. De ce? „Păi n-are cum, că toate datele sunt în calculator.” Păi în calculator se modifică. „La Matei Balș, totul e informatizat. De la secție, farmacie… tot… nimeni nu poate să facă nimic pe lângă. Sistemul este asigurat de o companie externă.”
Cere secretarei niște hârtii. „Numai în weekend au venit, de exemplu, 1012 pacienți. La care să le modific diagnosticele?” Am vorbit cu mai mulți doctori de aici, comparând foile de observație cu bolile decontate. „Dacă cineva are de făcut o reclamație, să o facă, dar să nu vorbească prostii.”
Nemulțumit de cota spitalului, e grijuliu. „Doctorii au sarcină să identifice toate diagnosticele și să nu scape din ele. Că dacă scapă, bugetul institutului are de suferit. Treaba mea ca manager este să țin lucrurile sub control”.
Și atent la fiecare pacient. „Dacă-mi vine un pacient cu insuficiență respiratorie acută, cum a fost acum două săptămâni, când am dat ok-ul să-i pună plămân artificial, am scos din buzunar 40.000 de lei. Eu banii ăia n-am de unde să-i iau. Și atunci trebuie să fiu atent și la o diaree.”
Despre tranzacțiile fundației sale
La ce folosește Fundația „Matei Balș”? „La multe. Congrese, Zilele Balș sunt organizate de această fundație. (…) A finanțat cu banii obținuți clădirea Academiei HIV/SIDA din campus. Acolo se țin tot ce înseamnă cursuri, simpozioane, workshopuri. Camere de 20 de persoane cu proiector și tot ce trebuie. Suntem for metodologic de boli infecțioase. Facem tot aici, nu plătim chirie și economisim bani.”
Între 2014 și 2016, fundația a primit 5 milioane de lei de la șapte dintre cele mai mari corporații farma din lume. „Păi foarte bine c-a primit.” Ce s-a întâmplat cu banii? „Păi v-arăt. V-arăt pe loc.” 2,1 milioane au fost retrase cash, de la bancomatul BCR de lângă spital. „Fundația nu are carduri. Cine are cardul?” N-am ști noi. Poate doamna Cruceru de la Juridic? „Doamna Cruceru, într-adevăr, manageruiește fundația, dar nu știu de chestia asta.”
Fiica dumneavoastră a primit bani de la Fundație pe persoană fizică. „Cum să nu? Toată lumea are contracte cu fundația. Pentru cercetare. Că de la Institut eu nu pot să dau bani. Ăsta e scopul fundației: să asigure fonduri pentru diverse cercetări.”
Deci e un liant, un intermediar? „Exact.”
Toate detaliile pe:
https://www.riseproject.ro/articol/institutul-de-boli-inventate/
