Sursa: Evz
Gabriel Basarabescu îmi spune de la bun început că acceptă să dialogheze despre situația din Radio România dacă precizez din start că vorbește din poziția de co-președinte al Sindicatului Profesioniștilor din Media și Cultura Română și în calitate de avertizor public. M-am conformat, după cum se vede, dar tot nu înțeleg de ce pentru un angajat al unei instituții publice, mai ales din zona mass-media, libertatea de exprimare încă e un lux pe care doar puțini și-l pot permite.
– Robert Turcescu: Ce se întâmplă cu Radio România? Tonul Radioului Public a devenit foarte comercial…
– Gabriel Basarabescu: Da, percepția ta este foarte corectă, din păcate! În lipsa unei strategii concrete și asumate, în lipsa totală a unor obiective, zona editorială a devenit la Radio România extrem de firavă atât în conținut, cât și în formă. Asemeni zâmbetului formal al negustorilor din magazine, este din ce în ce mai greu să crezi în ceea ce Radio România îți oferă. Colegi jurnaliști din Germania ne-au spus că în momentele de criză cetățenii germani apelează mai ales la posturile publice pentru informare. La noi nu se va întâmpla asta până nu renunțăm la simpla „bifare” a evenimentelor și nu începem să ne implicăm sincer și profund în prezentarea și deslușirea actualității în acord cu legea de funcționare a Radioului Public.
– De ani de zile se vorbește despre politizarea Radio Romania. Cel mai rău părea să fi fost pe vremea lui Năstase, azi cum e?
– Cu siguranță este mult mai rău! Și asta nu pentru că atunci ar fi fost mai bine, dar iată doar un exemplu: achiziționarea cel puțin dubioasă a „sistemului informatic integrat“, o investiție de peste 10 milioane de euro, care nu a funcționat integral niciodată. Crezi că am putea numi treaba aceasta „micul EADS”? Totul s-a petrecut cam în aceeași perioadă și cam cu aceleași firme!
– Asta sună mai degrabă a dosar pentru DNA, eu mă refeream mai ales la partea editorială.
– Da, din punct de vedere editorial este mult mai rău, calitatea programelor și a oamenilor de la microfon a scăzut dramatic, legătura cu ascultătorii aproape că a dispărut, iar muzica este redusă la o repetare halucinantă a câtorva piese și asta la ordinele unor DJ fără studii de specialitate în contextul în care Radio România încă are cea mai bună echipă de specialiști în domeniu și, atenție, cea mai importantă fonotecă din țară!
– Mai mulți angajați ai Radioului Public mi-au vorbit în particular, dar chiar și așa cu multă teamă, despre cenzura impusă la nivel editorial de actuala conducere. E adevărat? Cum se manifestă această cenzură?
– După ce am acuzat public lipsa oricărei strategii la Radio România, a apărut un fel de strategie care conține… șase obiective în șase rânduri. Ceva hilar, evident. În schimb, noua echipă de management a creat rapid un alt regulament intern al instituției care conține douăzeci și opt de pagini! Din păcate, frica și amenințările domnesc astăzi în Radio România și în această situație foarte mulți dintre colegii noștri ezită să-și arate adevăratele sentimente și păreri față de ceea ce se întîmplă în instituție.
– Concret, cum se exercită cenzura editorială ?
– Cenzura este aplicată sub mai multe forme. Una dintre ele constă în tratarea simplistă a evenimentelor, ideea de a prelua și de a „merge” pe o știre fiind de domeniul trecutului, genurile jurnalistice dispărând aproape în totalitate din grila de programe. O alta constă în „fracturarea” mesajului, adică prin aplicarea unor forme care dictează fondului. Acest lucru se face cu ajutorul unor grile numite „ceasuri” și care reprezintă principala formă de blocaj în relația cu ascultatorii, reducând mesajele la aproximativ 2 – 3 minute, indiferent de subiecte sau de invitat. Formula tip DJ este nu doar agreată, ci chiar impusă tuturor jurnaliștilor din Radio România.
– Radioul Public e condus de Ovidiu Miculescu, un apropiat al fostului premier Ponta. S-a simțit și se simte acest lucru în linia editorială?
– Da, categoric! Nu am avut niciodată senzația că Ovidiu Miculescu dorește să înțeleagă în ce instituție a intrat, ce responsabilități are în calitate de președinte-director general și, mai ales, cât de mult îl obligă tradiția Radio România. Din start ne-a spus că în opinia lui radioul este o industrie, că mașină și secretară a avut mai mereu și că, dacă tot este aici, apăi „va încerca să ne ridice din picajul de audiență și de credibilitate în care ne aflăm”. Nu a încercat niciodată să vadă ce se făcea aici, nu a făcut un ”inventar” al jurnaliștilor existenți, ba chiar din primele săptămâni de directorat a început să angajeze oameni ale căror studii și realizări profesionale au rămas un mister. Un bun manager ar fi încercat mai întâi sa folosească angajații instituției și doar dacă aceștia nu ar fi fost capabili se puteau aduce oameni din afară. Dar cum să faci asta dacă nu ai nici strategie și nici obiective, iar interesele momentului sunt cu totul altele?
– Miculescu susține însă în permanență că din punct de vedere financiar Radio România stă excelent în comparație cu TVR, spre exemplu.
– Dacă a bloca producția editorială și a declara mai apoi că ai un plus de 1.800.000 de euro înseamnă o „bună guvernare“… Banii sunt veniți din taxa radio , de la oameni, și nimeni nu ar avea voie să facă ce vrea cu ei. Între timp, numărul posturilor de conducere a crescut îngrijorător, iar salariile de la acest nivel depășesc în multe cazuri echivalentul a 2000 sau chiar a peste 3000 de euro. Despre al doilea om în Radio, directorul de programe Marius Furdui, se aude că n-ar avea nici măcar o diplomă de licență. Nu știu dacă e adevărat, dar știu că nu și-a publicat CV-ul pe site așa cum îl obligă legea și că se complace într-o tăcere cel puțin suspectă. Și nu e singurul într-o astfel de situație.
-Care e azi dimensiunea de “serviciu public” pe care o îndeplinește Radio România? Cu ce se distinge de radiourile comerciale?
-Din păcate diferențele sunt din ce în ce mai mici. Știrile sunt tratate la fel, muzica este ”rotită” pe aceleași principii, este foarte trist și foarte frustrant. Culmea este că în nenumarate cazuri, probleme cu adevărat importante pentru români, dezbătute, spre exemplu, în exclusivitate în emsiunile mele, au fost preluate și dezvoltate de posturi private. Să fim bine înteleși, nu acuz nimic aici, bravo lor că au prins din zbor ideile, dar vă rog să mă credeți că este dureros să știi că Radio România ar putea face infinit mai mult, să vrei să faci și să nu fie voie!
– Ce s-a întimplat cu proiectul Radio România de la Chișinău?
-Oh, problema Radio Chișinău poate acoperi un interviu în sine! Este o altă durere a mea faptul că deși s-au împlinit trei ani de când acest post face parte din familia Radio România, audiența lui în zonă este extrem de scăzută, iar importanța sa în mentalul colectiv aproape că nu există. Audiența este mică nu pentru că n-am putea s-o creștem, întelegeți? Vorbim de o piață în care posturile rusești aproape 70% din ofertă, iar puținele posturi în limba română sunt doar comerciale, cu excepția Radio Moldova care are limitări evidente. În acest context, importanța Radio Chișinău consider că este strategică, dar cei ce conduc azi Radio România probabil că nu văd lucrurile așa.