Tag Archives: george copos

Plagiat…dupa dictare

Sursa: EvZ

Eliberat condiționat, ieri, din închisoare, George Copos este bănuit de plagiat într-una dintre cele cinci cărți pe care le-a scris în perioada de detenție. „Evenimetul zilei” vă prezintă câteva pasaje redate de Judecătoria Sectorului 5.

„(…) toate cărțile sunt lucrări știițifice și sunt originale fiind supuse controlului de originalitate cu ajutorul programului antiplagiat și s-a constatat că operele sunt originale, mai mult, editurile sunt prestigioase, lucrările au fost apreciate de foști profesori ai petentului, profesori și în prezent la A.S.E. Petentul și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești prin societățile pe care le-a pus pe picioare, muncind, prin aceste societăți comerciale plătește la stat 2 milioane de euro lunar cu titlu de impozite și taxe (…).

(…) În penitenciar nu se poate scrie la calculator, petentul le-a scris de mână și le-a dat familei pentru a fi transcrise, cu privire la caracterul științific al lucrărilor arată că pe competența sa profesională este în măsură să aprecieze dacă o lucrare este științifică sau este literatură beletristică, atunci când scrie o monografie despre <> (…)”

Fostul patron al Rapidului este acuzat de istoricul Cătălin Parfene că a plagiat cartea intitulată „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, această fiind lucrarea de master a istoricului, în 2005.

Actualmente membru în Comisia de Statistică a Federației Române de Fotbal, Parfene cere conducerii pentitenciarului să facă publică lucrarea științifică parafată de Copos.

„Evenimenul zilei” a contactat Editura Niculesc, cea care s-a ocupat de cartea scrisă de George Copos în perioada sa de detenție. Angajatul unității ne-a declarat că „toată conducerea este plecată în străinătate”.

Iată postarea istoricului Cătălin Parfene, pe Facebook:

„Dragi tovarasi, va supun atentiei un posibil si cat se poate de plauzibil plagiat. Astfel, una dintre lucrarile stiintifice pentru care a fost eliberat astazi Copos George este urmatoarea si – atentie ! – este de negasit la editura sau la Biblioteca Nationala: COPOS, GHEORGHE. Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI / Gheorghe Copos ; pref.: prof. univ. dr. Stelian Brezeanu. – Bucureşti : Editura NICULESCU, 2014 Bibliogr. ISBN 978-973-748-874-9 / 94(498)”13/15″ / CIP 2014-16844. Iar teza mea de master de la Facultatea de Istorie din 2005 se intituleaza “Politica matrimoniala a domnilor din Tara Romaneasca si Moldova in secolele XIV-XVI”, cu indrumator – acelasi Stelian Brezeanu… Sunt mai mult decat interesat de cartea lui Copos (repet : de negasit !) pentru a vedea cum « autorul » completeaza, modifica, revolutioneaza aceasta nisa de cercetare de care m-am ocupat”, a scris Parfene pe facebook.

Cărţi scrise în detenţie de George Copos

– Tăşnadul Medieval (11.08.2014)

– Alianţe Matrimoniale în politica Principilor Români (06.10.2014)

– Franciza vs. Managment în Industria Hoteliera (17.11.2014)

– Turismul ca vector de interculturalitate

– Turismul european valabil şi provocările lui (12.01.2015)

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Topul milionarilor cu dosare penale

Sursa: Digi24.ro

Unii dintre cei mai bogaţi români au ajuns în ultimul an în faţa procurorilor, anchetaţi după ce ar fi făcut afaceri ilegale în energie, fotbal, agricultură sau presă. Averilor lor însumate ajung la 3,4 miliarde de euro, arată calculele făcute de jurnaliştii „Adevărul” pe baza topurilor întocmite în ultimii ani de presa economică. „Microsoft”, „Carpatica”, „I.C.A” sau cazul retrocedărilor ilegale de păduri sunt doar câteva dintre dosarele milionarilor.

În fruntea acestui top este Ioan Niculae, cu o avere de aproximativ un miliard de euro. Omul de afaceri este urmărit penal în dosarul Gazelor Ieftine, pentru instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Ovidiu Tender, cu o avere estimată la 400 milioane de euro, are deja o condamnare în primă instanţă. Anul trecut a primit 11 ani și patru luni de închisoare în dosarul CAROM.

Dan Adamescu are o avere de peste jumătate de miliard de euro din afaceri cu asigurări, construcţii şi presă. A fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru că a mituit doi judecători, însă decizia nu este definitivă.

O condamnare definitivă are însă fostul patron al grupului media „Intact”, Dan Voiculescu. El a fost trimis după gratii pentru 10 ani în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Averea fostului parlamentar se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro.

Adrian Sârbu, recent arestat pentru instigare la evaziune fiscală, are o avere de aproximativ 50 de milioane de euro. Procurorii au însă date care arată că a adunat o parte din bani înşelând statul.

Adrian Sârbu: Totul e o fabricație, acuzațiile sunt ridicole. Iată, astea sunt cătușele, ca să fie clar, da?

Adriean Videanu se alfă şi el în topul milionarilor care au probleme cu legea. Averea sa este estimată la 21 de milioane de euro. Fostul ministru al Economiei a stat o săptămână în arest, dar este anchetat în continuare în cel de-al doilea dosar de corupţie al Alinei Bica.

Dan Diaconescu, fostul candidat la prezidențiale, este condamnat la trei ani de închisoare cu executare, dar cu drept la recurs pentru șantaj. Averea liderului PP-DD este estimată la 7 milioane de euro.

În acest top se regăseşte și George Becali, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Valiza, cu o avere de 49 milioane de euro.

Cristian Borcea, cu 34 de milioane de euro în conturi, execută 6 ani în închisoare îndosarul Transferurilor.

Şi George Copos este printre milionarii condamnaţi. Are o avere estimată la peste 100 de milioane de euro şi patru ani de închisoare de executat.

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,