Tag Archives: gheorghe stefan

Pinalti reloaded

Sursa: Romania TV

Destinele lui Pinalti şi Cocoş se intersectează din nou. De această dată pe tărâmul retrocedărilor frauduloase. Fiica primarului nepereche de la Piatra Neamţ a mâncat şi ea o pâine de vreo 4 milioane de euro de la ANRP, instituţia cu toată conducerea ultimilor ani arestată, urmărită penal sau aflată sub control judiciar. Aceste dezvăluiri au fost făcute în emisiunea “Ediţia de seară”.

ANRP s-a mişcat cu viteza fulgerului în cazul Georgianei Ştefan, fiica antreprenoare a celui care şi-a transformat porecla în nume. În martie 2010, juna domniţă a băgat, împreună cu alţi investitori în drepturi litigioase, două cereri de despăgubire la ANRP. Trei luni mai târziu, s-au făcut rapoartele de evaluare. Surpriză, autorul lor este acelaşi evaluator, aflat astăzi în arest preventiv, şpăguit de faimosul Stelu în benzinărie cu o sumă cuprinsă între 30.000 şi 100.000 de euro, cât să încapă într-un plic mic, în scandalul care le-a băgat în puşcărie pe Alina Bica şi Crinuţa Dumitrean. După încă două luni, plenul infracţional al comisiei centrale din ANRP a aprobat despăgubirea onorabililor petenţi pentru câte 30% din drepturile litigioase aferente celor aproximativ 6,5 hectare, situate în apropierea Gării Căţelu din sectorul trei al Capitalei.

Georgiana Ştefan a primit titluri de valoare în sumă de 17,55 milioane lei, echivalentul a aproximativ 4 milioane euro. În timp ce amărâţii stau la coadă cu anii pentru a-şi recupera proprietăţile confiscate de regimul comunist sau pentru a fi despăgubiţi, urmaşa lui Pinalti a reuşit să facă în cinci luni, pe aceeaşi filieră controlată de Cocoş, un profit net de peste 3 milioane de euro. Pinalti a procedat în acest caz la fel de neglijent şi de iresponsabil ca şi Cocoş, ambii bagându-şi copii în combinaţiile care au speriat România şi au încins procurorii anticorupţie. O prietenie iresponsabilă, cimentată în biroul din hotelul familiei Udrea –Cocoş, care le-a adus milioane de euro şi mascaţii la uşă.

Nu e prima oară când drumurile celor doi s-au întâlnit. Istoria recentă a consemnat arestarea ambilor în dosarul de corupţie al şpăgilor de la Microsoft. Care şpăgi se stabileau tot în acelaşi birou, de la acelaşi hotel. Cooperarea bilaterală nu a fost doar pe partea economică. La nivel politic Elena Udrea, căsătorită cu Dorin Cocoş la momentul respectiv, a fost realeasă deputat fix în fieful electoral al lui Gheorghe Stefan Pinalti, iar ulterior a fost citată ca martor, în plină campanie electoral, în alt dosar de corupţie al lui Pinalti, generat de împărţirea discreţionară a fondurilor alocate de Ministerul Dezvoltării judeţului care a adus-o iar în Parlament.

Tagged , , , , , , , , , , ,

Torni si castigi…

Sursa: EvZ

Gheorghe Stelian, denuntator in dosarul Microsoft, isi vede linistit de viata sa, asta in timp ce vechii colaboratori au ajuns la inchisoare.

Gheorghe Stelian, denuntator in dosarul Microsoft, isi vede linistit de viata sa, asta in timp ce vechii colaboratori au ajuns la inchisoare. Zilele trecute, “Stelu” a mers la terenul de tenis, acolo unde si-a urmarit fiul la un antrenament.

In timp Dorin Cocos se afla la in arest, unul dintre denuntatorii din cazul Microsoft se bucura de libertate. Este vorba de Gheorghe Stelian, zis Stelu, pesonaj cheie intr-unul dintre cele mai mediatizate cazuri de coruptie din infinita tranzitie prin care trece tara noastra dupa 1989. Astfel, zilele trecute, omul de afaceri a fost filmat de paparazzii CANCAN.ro la terenul te tenis. Vorba aia: “ca asa e in tenis”… unul la racoare, altul la relaxare!

Gheorghe Stelian este pasionat de sportul alb si de afacerile profitabile

Gheorghe Stelian este pasionat de sportul alb si de afacerile profitabile

Si-a supervizat fiul la tenis

Nicio legatura cu Dinu Pescariu, fostul tenismen, la randul lui o piesa importanta in placa de baza a dosarului Microsoft. Gheorghe a pasit pe zgura alaturi de fiul lui si a asistat la antrenamentul baiatului.

Gheorghe Stelian este mandrul de fiul lui. Omul de afaceri si-a ajutat baiatul la incalzire

Gheorghe Stelian este mandrul de fiul lui. Omul de afaceri si-a ajutat baiatul la incalzire

La sedinta de pregatire a fost prezenta si sotia acestuia, dar si soferul, cel care a intrat in rolul arbitrului de scaun. Dupa cateva zeci de minute, multumit de forehand-ul fiului lui, Stelian a plecat impreuna cu soferul, probabil, spre rezolvarea unor noi afaceri.

Gheorghe Stelian este pasionat de sportul alb si de afacerile profitabile

Gheorghe Stelian este pasionat de sportul alb si de afacerile profitabile

Cine e Gheorghe Stelian

Numele lui Gheorghe Stelian apare si in dosarul in care a fost retinuta Alina Bica, fosta sefa a DIICOT. Important om de afaceri in domeniul imobiliarelor, acesta l-ar fi “turnat” pe Dorin Cocos, cel care, la randul lui, a ajuns dupa gratii. Presa a mai scris despre el ca ar fi “sageata” lui Dorin Cocos.

Numele omului de afaceri a fost des vehiculat in anturajul cuplului Udrea-Cocos. Intr-o interventie televizata, premierul Victor Ponta a dezvaluit despre Stelu faptul ca ar fi primit de la stat (mai exact de la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatii) 150.000.000 de euro pentru terenuri din judetul Ilfov in cazul carora a prezentat acte false. Stelu este persoana de la care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a cumparat in 2006 terenul de langa Floreasca, pe strada Chopin, din Bucuresti, pe care si-a ridicat ulterior un bloc de apartamente.
Prezent la intalnirea de pe strada Atena

Gheorghe Stelian a participat la intalnirea de taina care a avut loc la scurt timp dupa arestarea lui Dorin Cocos

Gheorghe Stelian a participat la intalnirea de taina care a avut loc la scurt timp dupa arestarea lui Dorin Cocos

In octombrie 2014, la cateva ore dupa ce au fost ridicati primii oameni in dosarul Microsoft, (Gheorghe Stefan, Dorin Cocos si Nicolae Dumitru) paparazzii CANCAN.ro au reusit sa filmeze o intalnire de taina in strada Atena, acolo unde, la biroul lui Remus Truica, pesonajele-cheie din acest caz s-au vazut pentru a pune la cale planul de aparare. La aceasta masa rotunda a fost prezent si Gheorghe Selian, dar si Dinu Pescariu, Eugen Bejinariu, Aurel Radu si Dorin Mateiu.

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Rolul copiilor in marile dosare ale parintilor si explicatiile psihologilor

Sursa: Hotnews.ro

Imagine

“Cum poate accepta un tata ca propriul copil sa-i intermedieze spagile sau sa-i mascheze mita?” Este o intrebare rostita tot mai des de cei care vad cuplurile tata-copil care se prezinta in arest sau la audieri la procurori. Alin Cocos (28 de ani) este in arest alaturi de tatal sau, Dorin Cocos, Vlad Cosma (31 de ani) este trimis in judecata pentru ilegalitati in care procurorii spun ca l-a angrenat propriul tata, presedintele CJ Prahova, despre Camelia Voiculescu (40 de ani) procurorii spun ca avea o dubla grija infractionala: sa sprijine santajul lui Sorin Alexandrescu si sa asigure rezultatul, pentru satisfactia tatalui sau – Dan Voiculescu.

 

  • Vezi mai jos ce spun rechizitoriile DNA despre implicarea fiilor de politicieni sau oameni de afaceri in dosarele parintilor, care era rolul infractional al copiilor 
  • Care este explicatia pe care o dau psihologii Mircea Miclea si Daniel David pentru acest fenomen

Toleranta parintelui [care incalca legea] la o ilegalitate din partea copilului este mai mare, iar copilul este mai motivat la randul lui sa replice modelul “, a explicat pentru HotNews.ro psihologul Mircea Miclea. Acesta a subliniat ca in astfel de cazuri avem de-a face cu modelul parental, care este apreciat si imitat“.

Daniel David, psiholog si coordonator al studiului “Psihologia poporului roman “, a declarat pentru HotNews.ro ca “noi, romanii, avem o forma mai particulara a unui colectivism focalizat pe familie. De ce aceasta focalizare mai ingusta pe familie si nu o focalizare mai larga pe rude, prieteni etc.? Focalizarea pe familie la romani rezulta dintr-o neincredere foarte puternica in alti oamenii, romanii exceland la acest indicator, in raport cu alte tari/culturi. Asadar, simplu si direct spus, pentru romani doar familia asigura contextul increderii“. 

Citeste mai jos ce spun rechizitoriile procurorilor despre rolurile jucate de 6 copii in dosarele parintilor si explicatia integrala a celor doi psihologi.

1. Alin Cocos – baiatul de 28 de ani al omului de afaceri Dorin Cocos 

 
Alin Cocos (28 de ani) este in arest, la fel ca tatal sau, Dorin Cocos , intr-un dosar in care mai sunt implicati Adriean Videanu (eliberat vineri, 6 februarie 2015), fosta sefa a DIICOT Alina Bica (in arest) si consilierul acesteia Florentin Mihailescu (in arest).
 
Alin Cocos este cercetat pentru dare de mita si trafic de influenta , pentru ca ar fi intervenit la comisia din Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) din care facea parte si Alina Bica pentru ca omul de afaceri Gheorghe Stelian sa primeasca, in 2011, despagubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro, potrivit Mediafax .
 
Procurorii DNA spun ca Alin Cocos a fost cel care i-a cerut omului de afaceri sa cesioneze 25% din drepturile de despagubire la 3 persoane, pe care tot el i le-a indicat, in schimbul sustinerii cauzei sale la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
 
In urma influentei pe care Alin Cocos si Florin Mihailescu (un apropiat al lui Alin) au exercitat-o asupra Alinei Bica, in martie 2011 Comisia a validat in favoarea beneficiarului suma de 377.282.300 lei, informeaza DNA. In schimbul acestei decizii, Alina Bica si Florin Mihailescu au primit, fiecare, cate o cota parte, egala, (de peste 4.000 de metri patrati) dintr-un teren din Snagov ce apartinea unei rude de-a lui Alin Cocos, spun procurorii. Anchetatorii precizeaza ca transmiterea dreptului de proprietate a fost realizata cu sprijinul lui Alin Cocos si Ionut Florin Mihailescu, prin tranzactii succesive si persoane interpuse.
 
Informatia se regaseste si intr-o ordonanta a procurorilor DNA publicata de Robert Turcescu  la finalul anului trecut, pe blogul sau. Potrivit acelor date, o parte din actiunile obtinute la Fondul Proprietatea in urma acestei afaceri “au fost tranzactionate, iar o parte din bani au fost directionati catre membrii familiei Cocos (Cocos Dorin, Cocos Alin si Udrea Elena Gabriela)”. Pentru serviciile aduse cauzei, Alina Bica a primit, “fara a plati contravaloarea, o cota parte dintr-un teren situat in Snagov, in suprafata de 4425 de metri patrati, apartinind numitei Chiriac Olguta”, se arata in documentul citat. Olguta Chiriac, noteaza procurorii, este fosta sotie a lui Dorin Cocos si mama lui Alin Cocos.
 
DNA a anuntat si intr-un comunicat  ca Dorin Cocos a cerut si a primit, in 2011 – 2012, 16 milioane de euro, in transe, de la beneficiarul unor drepturi litigioase, in schimbul influentei pe care a exercitat-o asupra a doi membri ai Comisiei Centrale a ANRP: Alina Bica si Sergiu Diacomatu, pentru asigurarea solutionarii a doua dosare de despagubire. Pentru a grabi rezolvarea unuia dintre cele doua dosare, Dorin Cocos i-a dat Alinei Bica, prin fiul sau Alin, peste 4.000 de metri patrati dintr-un teren in Snagov , spun anchetatorii.
2. Vlad Cosma – fiul de 31 de ani al fostului presedinte CJ Prahova   
 
Vlad Cosma (31 de ani) a fost trimis in judecata sub control judiciar, pentru trafic de influenta, alaturi de tatal sau – presedintele CJ Prahova Mircea Cosma (cercetat pentru luare de mita si abuz in serviciu) – in luna aprilie a anului trecut. In prezent, deputatul PSD Vlad Cosma este cercetat in stare de libertate, dupa ce Camera Deputatilor a respins cererea de incuviintare a arestarii preventive . 
 
Vlad Cosma este acuzat ca, alaturi de un apropiat, ar fi primit peste 4,4 milioane de lei de la mai multi oameni de afaceri din Prahova, pentru a-l influenta pe tatal sau – presedinte al CJ Prahova – sa le dea contracte ilegal cu institutia publica pe care o conducea. In schimbul incheierii acestor contracte, tatal sau – Mircea Cosma ar fi primit peste 1 milion de lei, spun procurorii anticoruptie.
 
In rechizitoriu, procurorii scriu ca Mircea Cosma a derulat in perioada 2010 – 2013 activitati ilegale in care a antrenat “mai multe persoane, printre care si pe propriii copii – COSMA VLAD ALEXANDRU – deputat in Parlamentul Romaniei si (….) – notar public, la biroul careia au fost autentificate contracte de vanzare – cumparare terenuri a caror tranzactionare deghiza o mita “.
 
Fiica lui Mircea Cosma, Andreea, care este notar public, este cercetata si ea intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani de 35 de milioane de euro. Detalii aici
 
Razvan Alexe, prietenul lui Vlad Cosma, a povestit in fata judecatorului care a fost rolul fiului presedintelui CJ Prahova in trucarea de licitatii publice, scrie Gandul . Pentru trucarea unei licitatii, Mircea Cosma – presedintele Consiliului Judetean Prahova – primea prin intermediul fiului sau Vlad Cosma 10% din contract , a spus Alexe. 
 
In urma unei discutii pe care am avut-o cu Vlad Cosma la mine in birou si la care nu a mai participat altcineva, am inteles ca societatea castigatoare trebuie sa plateasca 10% din valoarea contractului catre conducerea Consiliului Judetean pentru a avea acces la Alixandru Daniel [ALIXANDRESCU DANIEL ADRIAN – functionar public avand calitatea de director al unor departamente ‘cheie’ in cadrul Consiliului Judetean Prahova, care a facilitat castigarea de catre trei companii a procedurilor de achizitie publica – spun procurorii in rechizitoriu]. De asemenea, trebuiau platiti cate 20.000 lei de doua ori, in total 40.000 lei – o data la atribuirea contractului, a doua oara la sfarsitul lucrarii catre Alixandrescu Daniel”, a spus Alexe in instanta, citat de Gandul.
 
Razvan Alexe a declarat in fata magistratilor: “Eu personal i-am dat banii lui Vlad Cosma – inteles ca sunt destinati conducerii Consiliului Judetean Prahova , dar nu pot preciza daca Mircea Cosma cunostea aceste chestiuni. In mod direct banii erau pusi in plic si apoi dati lui Alixandrescu. S-a intamplat o data la mine la birou, o data la dansul, la etajul 7 al Consiliului Judetean.”
 
Dupa ce contractul supraevaluat era atribuit si oficial, o parte a acestuia era subcontractata de o firma, care la randul ei subcontracta catre o alta companie, iar din conturile acesteia din urma se scoteau banii cash (fondul de spagi) pe care ii primea in mana Vlad Cosma, a povestit Alexe, potrivit sursei citate. Acesta a dat exemplul unor licitatii trucate pentru deszapezire. 
 
“De asemenea, din valoarea lucrarii 60% erau cheltuieli, iar restul 40% se impartea astfel: 10% din valoarea lucrarii pentru fiecare sector i-am platit-o lui Vlad Cosma, 30% reveneau constructorului, 20% fiind profitul sau, iar 10% se imparteau jumatate/jumatate intre mine si Vlad Cosma. Cu alte cuvinte Vlad Cosma primea 10%, care nu stiu cui ii erau destinati, plus jumatate din 10% pe care ii impartea cu mine”, a spus Razvan Alexe, relateaza Gandul.
 
Printre denuntatori se numara si constructorii care imparteau astfel licitatiile, iar unul dintre ei a declarat ca i-a dat mita direct lui Vlad Cosma, iar Razvan Alexe i-ar fi spus ca banii erau pentru partid. 
 
Aceasta schema infractionala este redata si in rechizitoriul procurorilor DNA: “persoanele implicate stabileau modalitatea in care urmau sa participe la licitatiile organizate la nivelul Consiliului Judetean Prahova, societatea care trebuia sa castige o anume lucrare, costurile estimative de executie si castigul obtinut, dar si cuantumul ‘comisioanelor’ care trebuiau platite si anume: 10% pentru presedintele autoritatii publice judetene – inculpatul Cosma Mircea si pentru formatiunea politica pe care acesta o reprezenta (PSD), sume fixe – de regula 10.000 lei de lucrare pentru sprijinul acordat de inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian – potrivit prerogativelor functiei sale, precum si 1/3 din castig care se impartea in mod egal intre inculpatii Alexe Razvan si Cosma Vlad Alexandru – traficantii de influenta “.
 
“In aceasta modalitate, in perioada 2012-2013, inculpatii Alexe Razvan si Cosma Vlad Alexandru au intrat in posesia unor sume de bani in cuantum de 4.410.149, 97 lei, pe care i-au impartit in mod egal, iar inculpatii Cosma Mircea si Alixandrescu Daniel Adrian au primit de la inculpatul Alexe Razvan, pentru incalcarea atributiilor de serviciu si favorizarea celor trei agenti economici mentionati in legatura cu trei lucrari atribuite de autoritatea publica judeteana (ce vor fi detaliate in cele ce urmeaza) – 1.890.064,27 lei (Cosma Mircea), respectiv 130.000 lei (Alixandrescu Daniel Adrian)”, spun procurorii DNA.

Descarca de aici Rechizitoriul procurorilor – in cazul Vlad si Mircea Cosma

3. DNA: Camelia Voiculescu avea o dubla grija infractionala: sa sprijine santajul lui Sorin Alexandrescu si sa asigure rezultatul, pentru satisfactia tatalui sau – Dan Voiculescu    
 
Camelia Voiculescu (40 de ani) este cercetata pentru complicitate la santaj, alaturi de tatal sau – Dan Voiculescu. “Actiunea infractionala a invinuitului VOICULESCU DAN a fost de sprijinire si sustinere a actiunilor de santaj desfasurate de catre inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, atat direct, cat si prin intermediul invinuitei Voiculescu Camelia”, sustin procurorii DNA.
 
Cei doi, tata si fiu, au fost trimis in judecata in dosarul “Santaj la Antene” , in care Sorin Alexandrescu, directorul Antena Grup, este acuzat de procurorii anticoruptie ca l-ar fi santajat si constrans pe administratorul RCS-RDS Ioan Bendei sa semneze reintroducerea in grila Digi a unor programe ale trustului Intact, amenintand ca altfel va publica o serie de anchete compromitatoare despre relatia dintre RCS-RDS si Dumitru Dragomir, seful Ligii Profesioniste de Fotbal. Anchetatorii sustin ca cei doi erau la curent cu “stadiul actiunilor infractionale”. 
 
In rechizitoriu se arata ca “invinuitii Voiculescu Camelia si Voiculescu Dan au fost complici la actiunea infractionala de constrangere a numitului (…) sa accepte incheierea unui contract in termenii si conditiile impuse de inculpatul Alexandrescu Sorin”.
 
“Astfel, potrivit probelor administrate in cauza, invinuita Voiculescu Camelia a desfasurat actiuni de incurajare a inculpatului Alexandrescu Sorin in vederea savarsirii faptei, l-a sustinut si s-au consultat permanent cu privire la evolutia si reactiile numitului (…), pe parcursul actiunilor de amenintare si intimidare, necesare mentinerii presiunii psihice, in scopul de a-l determina sa incheie contractul “, spun procurorii anticoruptie.
 
In rechizitoriul de trimitere in judecata a Cameliei Voiculescu, procurorii au introdus interceptari ale convorbirilor dintre Dan si Camelia Voiculescu, precum si dintre Camelia Voiculescu si Sorin Alexandrescu, din care procurorii desprind urmatoarele:
 
Asadar, invinuita avea o dubla grija infractionala:
– pe de o parte sa sprijine demersurile infractionale ale inculpatului ALEXANDRESCU GEORGE SORIN in reusita santajului;
– pe de alta parte sa asigure rezultatul infractional printr-un sprijin complet, pentru satisfactia invinuitului VOICULESCU DAN .” 
 
“De asemenea, dovada a faptului ca invinuita Voiculescu Camelia – Rodica si Voiculescu Dan au fost complici ai actiunilor de santaj desfasurate de inculpatul Alexandrescu George Sorin este si faptul ca acestia se consultau si isi exprimau reciproc parerea asupra actiunilor de santaj desfasurate, inclusiv faceau aprecieri atunci cand considerau ca, un anume mod de amenintare era sau nu potrivit”.
 
Printre discutiile redate in rechizitoriu se afla si urmatoarea:
“VOICULESCU DAN: Aa… ce-a facut SORIN? Da?
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Maine!
VOICULESCU DAN: Pai, azi trebuia, nu?
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Nu, maine! Maine trebuia!
VOICULESCU DAN: Ok!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Am incurcat eu sau am… l-am sunat dimineata si i-am adus aminte sa fie atent.
VOICULESCU DAN: Aha!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Si inca cu ocazia aia eu am intrebat si mi-a zis ca ,Maine’
VOICULESCU DAN: Ok! Bine. 
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da. in rest, trebuie sa ma gandesc la razgandirea aia.
VOICULESCU DAN: CAMI!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da.
VOICULESCU DAN: Stii ca, a fost la o intalnire SORIN, la un hotel nu stiu unde. Si tot te sunam eu: “A venit? A venit? A venit? A venit?”
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da. Da. Da. Da.
VOICULESCU DAN: Rugamintea mea, poate ii mai spui inca o data!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da.
VOICULESCU DAN: Mare atentie!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da. ii spun, ii mai spun…
VOICULESCU DAN: Mai spune-i, te rog, acuma, o data…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da.
VOICULESCU DAN: Mare, mare, mare, mare!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: ihi.
VOICULESCU DAN: Da?
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da. Da, ii mai spun.
(…)
VOICULESCU DAN: Mare, mare, mare grija! Si nu numai in cazul asta, in general! Ca el ai vazut cum e, parca e cocos d-ala…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da.
VOICULESCU DAN: Da?”
Descarca de aici Rechizitoriul procurorilor – in cazul Camelia si Dan Voiculescu

4. Emanuela Pendiuc – cercetata pentru ca l-ar fi ajutat pe tatal sau sa primeasca un apartament mita si sa ascunda fapta 

 
Emanuela Pendiuc a fost retinuta, iar acum este cercetata in libertate sub control judiciar, pentru ca ar fi incercat sa mascheze mita primita de tatal sau, Tudor Pendiuc – primarul Pitestiului , spun procurorii. Potrivit referatului procurorilor DNA cu propunerea de arestare preventiva a celor doi, primarul Pendiuc este anchetat pentru luare de mita si abuz in serviciu, iar fiica sa – Emanuela Elena Pendiuc – este acuzata de complicitate la luare de mita si spalare de bani
 
Procurorii spun ca Tudor Pendiuc ar fi primit in 2008 pentru fiica sa Emanuela un apartament in Bucuresti , in valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812.18 lei), in schimbul acordarii unui contract in favoarea unei firme , din functia sa de primar. 
 
“Din declaratia martorilor, precum si din inscrisurile existente rezulta ca inculpata Pendiuc Emanuela Elena nu a platit suma de 130.900 euro societatii Conarg Real Estate S.R.L.. Inscrisurile invocate mai sus au fost intocmite pentru a ascunde activitatea infractionala cu privire la remiterea apartamentului numitului Tudor Pendiuc primit pentru fiica acestuia”, spun procurorii anticoruptie.
 
Anchetatorii argumenteaza in referatul cu propunerea de arestare preventiva ca Emanuela Elena Pendiuc “l-a sprijinit pe inculpatul PENDIUC TUDOR sa primeasca un imobil apartament situat in mun. Bucuresti cu titlu de mita, sens in care la data de 26.11.2007 a incheiat antecontractul (….); la data de 18.02.2008 a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. (….) cu SC Conarg Real Estate S.R.L. si ulterior a acceptat emiterea de catre Conarg Real Estate S.R.L a chitantelor nr. (….) 26.11.2007 in suma de 110.000 lei si (….)15.02.2008 in suma de 365.112,18 lei, fara a remite sumele de bani societatii anterior amintite. Asa cum am mai mentionat anterior pretul mentionat in contract este neserios, valoarea imobilului fiind mult mai mare”.
 
Procurorii DNA sustin ca, “pentru a disimula primirea de catre inculpatul Pendiuc Tudor, tatal sau, a unui apartament cu titlu de mita si pentru a crea aparenta ca respectivul imobil intra in mod legal in proprietatea ei “, fiica primarului ar fi incheiat contractele mentionate mai sus .
 
“In conditiile primirii apartamentului, inculpatul Pendiuc Tudor si-a exercitat autoritatea fata de membrii comisiei de evaluare” si, mai tarziu, in perioada executarii contractului, sustin procurorii. 
Descarca de aici Referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventiva – cazul Emanuela si Tudor Pendiuc

5. Vanda Vlasov – fiica lui Mihail Vlasov, fost  presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei

 
Vanda Vlasov (42 de ani) este urmarita penal de procurorii DNA, care o acuza ca ar fi determinat doua angajate ale Curtii de Arbitraj Comercial International sa elibereze adeverinte fara stiinta conducerii institutiei si care au fost folosite de tatal sau, Mihail Vlasov, in dosarul in care este judecat pentru trafic de influenta
 
Concret, Vanda Vlasov, fost prim-vicepresedinte al Curtii de Arbitraj Comercial International, este urmarita penal pentru instigare la fals intelectual (doua fapte). Procurorii amintesc ca pe 7 aprilie 2014 Mihail Vlasov a fost trimis in judecata in stare de arest preventiv, pentru trafic de influenta, pentru ca in calitate de presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, ar fi cerut si primit bani de la un om de afaceri. Banii i-ar fi primit in schimbul promisiunii obtinerii unei hotarari arbitrale favorabile omului de afaceri.
 
Aproape la o luna dupa ce tatal sau a fost trimis in judecata, Vanda Vlasov a depus la Curtea de Arbitraj Comercial International o cerere formulata de Mihail Vlasov, prin care acesta solicita eliberarea unei adeverinte din care sa rezulte “daca din momentul inscrierii pe lista de arbitri – anul 2008 si pana in prezent a fost numit sau desemnat ca membru al instantelor de arbitraj”. Pe langa cerere, Vanda Vlasov i-a dat secretarei Curtii si un model de adeverinta, spun procurorii.
 
Secretara Curtii a raspuns printr-un inscris ca Mihail Vlasov nu a facut parte din nici o instanta de arbitraj, insa fara sa verifice in totalitate evidentele si fara sa prezinte documentul conducatorului institutiei spre verificare, avizare si semnare, potrivit DNA. Aceasta adeverinta a fost depusa la instanta care judeca dosarul lui Mihail Vlasov, informeaza procurorii.
 
Pe de alta parte, la o saptamana dupa ce Mihail Vlasov a fost trimis in judecata, Vanda Vlasov a depus o alta cerere formulata de tatal sau, de aceasta data la asistentul arbitral sef adjunct in cadrul Curtii, potrivit DNA. Mihail Vlasov solicita eliberarea unei adeverinte din care sa reiasa ca el nu a facut parte din completele instantei de arbitraj comercial, spun procurorii. “La insistentele si presiunile lui Vlasov Vanda, in aceeasi zi si fara efectuarea unor verificari complete, Pop Daniela Domnica a eliberat, fara stiinta conducerii institutiei, o adeverinta pe care a semnat-o personal, conform celor solicitate de Vlasov Vanda”, informeaza DNA.
 
Procurorii spun ca Mihail Vlasov a folosit si acest inscris pentru termenul de instanta din data de 22 aprilie 2014, “aspect confirmat de continutul incheierii de amanare a pronuntarii din acea data. Prin incheierea din data la 24 aprilie 2014, ICCJ a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului Vlasov Mihail, cu masura preventiva a arestului la domiciliu”.
 
 
DNA: Vanda Vlasov i-a transmis presedintelui interimar al Camerei de Comert si Industrie o scrisoare de amenintare din partea tatalui ei
 
Pe 15 mai 2014, DNA a anuntat ca a inceput urmarirea penala fata de Mihail Vlasov si in alta speta, pentru santaj: potrivit procurorilor, pe 5 mai 2014 presedintele interimar al CCIR a primit de la Vlasov Vanda, fiica lui Vlasov Mihail, un plic “sigilat” din partea tatalui ei. Presedintele interimar al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei a sustinut ca s-a simtit amenintat, dupa ce a citit scrisoarea, la finalul careia ar fi specificat: “n-as vrea sa sufere si copiii altuia”, se arata in comunicatul DNA .
 
Presedintele interimar sustine ca amenintarile vin ca urmare a demersurilor facute de conducerea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, dupa demiterea lui Vlasov Mihail, privind atragerea raspunderii penale si patrimoniale a acestuia pentru faptele comise in timpul mandatului sau, potrivit DNA. 
6. Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc  
 
Andrei Hrebenciuc (30 de ani) este in prezent in arest la domiciliu, dupa ce a facut doua luni de arest preventiv, in Mega-dosarul Retrocedarile ilegale , in care tatal sau – Viorel Hrebenciuc – a fost arestat preventiv pentru fapte de coruptie. 
 
Andrei Hrebenciuc este cercetat pentru complicitate la trafic de influenta, constituirea unui grup infractional organizat si spalare de bani . In acest dosar, procurorii DNA au inceput intai urmarirea penala fata de tatal sau (pe 15 octombrie 2014), au cerut apoi Camerei Deputatilor sa incuviinteze arestarea preventiva a lui Viorel Hrebenciuc. Insa inainte ca Parlamentul sa dea raspuns in cazul tatalui, DNA a extins urmarirea penala si fata de Andrei Hrebenciuc si l-a retinut. Cinci zile mai tarziu, si tatal sau, Viorel Hrebenciuc, a fost retinut, dupa ce a demisionat din Parlament.
 
In ordonanta de retinere, procurorii au aratat ca Andrei Hrebenciuc l-ar fi ajutat pe tatal sau sa comita infractiunea de trafic de influenta. Potrivit procurorilor, in 2012 deputatul Adam Ioan le-a cerut judecatorilor Ordog Lorand Andras si Uta Gabriel sa admita o cale extraordinara de atac, prin care au dispus restituirea in favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza (nasul de cununie al lui Adam Ioan) a peste 40.000 de hectare de teren forestier si 50 de hectare de teren agricol in judetul Bacau, ceea ce a dus la un prejudiciu pentru Romsilva de peste 300.000.000 euro.
 
Pentru a urgenta punerea in posesia lui Paltin Sturdza a terenurilor si pentru a vinde cat mai repede terenul forestier, obtinute fraudulos potrivit procurorilor, Sturdza si Adam i-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc bani, se arata in rechizitoriul DNA. 
 
Anchetatorii sustin ca Andrei Hrebenciuc ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Dragoi, administrator al SC Resedinta Varstnicilor SRL, sa incheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza. Prin acest contract, societatea al carei asociat real este Andrei Hrebenciuc a dobandit calitatea de promitent cumparator, alaturi de Bengescu, pentru terenul forestier.
 
Pretul tranzactiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decat valoarea de piata, “intrucat contractul masca, in cuprinsul sau, si cumpararea de influenta de la autoritatile din judetul Bacau”, a aratat DNA.
 
Procurorii au stabilit ca SC Resedinta Varstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediu social in Cipru), persoana juridica cipriota al carei asociat real este Andrei Hrebenciuc.
 
Prin disimularea adevaratei naturi a provenientei folosului primit de Viorel Hrebenciuc (dobandirea anumitor drepturi), Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe acesta din urma sa comita infractiunea de trafic de influenta “, au scris procurorii in ordonanta de retinere.
 
Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu si Ioan Adam, cunosteau faptul ca s-a stabilit un pret mult mai mic decat cel real, deoarece diferenta de pret ce urma sa fie obtinuta din vanzarea padurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc si al lui Dan Bengescu in schimbul exercitarii de influente fata de functionarii cu atributii privind punerea in executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.

Descarca de aici Rechizitoriul procurorilor – cazul Andrei si Viorel Hrebenciuc

Explicatia psihologilor. Mircea Miclea: Parintelui ii este mai usor sa tolereze o ilegalitate pe care el insusi inainte a facut-o

Contactat de HotNews.ro, Mircea Miclea – psiholog, profesor la Departamentul de Psihologie din Universitatea Babes-Bolyai si fost ministru al Educatiei – a declarat ca “parintelui ii este mai usor sa tolereze o ilegalitate pe care el insusi inainte a facut-o. Deci toleranta parintelui la o ilegalitate din partea copilului este mai mare, iar copilul este mai motivat la randul lui sa replice modelul”.
 
Rep: Care este explicatia pentru care parintii acestia ar accepta ca propriul copil sa intermedieze spagi, sa spele bani, sa mascheze mita primita de parinti? De ce ar accepta un parinte sa-si traga copilul in actiunea infractionala pe care o face?
Mircea Miclea: Copilului ii este mai usor sa faca o ilegalitate, daca are in familie modelul unuia care face ilegalitati. Pe de alta parte, parintelui ii este mai usor sa tolereze o ilegalitate pe care el insusi inainte a facut-o. Deci toleranta parintelui la o ilegalitate din partea copilului este mai mare, iar copilul este mai motivat la randul lui sa replice modelul. El vede un model de reusita, stiind ca nu va fi penalizat. 
 
Rep: De ce ar accepta copiii sa faca lucruri ilegale, sa mascheze mita primita de parinti, sa intermedieze spagi, samd? 
Mircea Miclea: Este modelul parental care este apreciat si imitat. Pe de alta parte, sa faci o ilegalitate pe care anterior a facut-o tatal tau sau care seamana cu o ilegalitate facuta de tatal tau, asta te determina sa percepi fapta mai putin ca o culpa. Nu te franezi. Parintele este modelul, copilul e foarte tentat sa imite modelul.
 
Iesind din zona infractionala, daca un parinte face un lucru reprobabil, copilul tinde sa faca si el un lucru reprobabil, stiind ca nu va fi penalizat ca in cazul in care parintele nu ar fi facut asa ceva. Nu-ti mai este teama de penalizare, stiind ca vei fi chiar recompensat. Deci limita este mai larga. 

Explicatia psihologilor. Daniel David: Pentru romani, doar familia asigura contextul increderii

Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie de la Babes-Bolyai si coordonatorul unui studiu de proportii – “Psihologia poporului roman “, a declarat pentru HotNews.ro ca “noi, romanii, avem o forma mai particulara a unui colectivism focalizat pe familie”. 

 
Rep: Care este explicatia pentru care parintii acestia ar accepta ca propriul copil sa intermedieze spagi, sa spele bani, sa mascheze mita primita de parinti? De ce ar accepta un parinte sa-si traga copilul in actiunea infractionala pe care o face?
Daniel David: Nu stiu exact care este situatia personala sau legala in cazurile descrise de dvs., mai ales ca probabil multi beneficiaza inca de prezumtia de nevinovatie. Asadar, nu ma pronunt specific in legatura cu aceste cazuri. Comentariile mele urmeaza un cadru psihologic general, fara a se aplica necritic la fiecare din cazurile descrise de dvs. Fiind in faza finala cu lucrarea “Psihologia Poporului Roman”, vad lucrurile intr-o paradigma mai de fond si mai complexa. Mediul nostru socio-cultural este unul care este centrat pe colectivism mai mult decat pe individualism. O cultura individualista pune accent pe realizarile si drepturile individuale, care trebuie gandite si sustinute autonom si asertiv; individualism este asociat mai ales cu competitie, unicitate si responsabilitate. Intr-o cultura colectivista, comportamentul individului este influentat de pozitia sa intr-un grup; colectivismul este asociat mai ales cu armonie si consens/sfatuire. Dar in cadrul acestui colectivism, noi, romanii, avem o forma mai particulara a unui colectivism focalizat pe familie. De ce aceasta focalizare mai ingusta pe familie si nu o focalizare mai larga pe rude, prieteni etc.? Focalizarea pe familie la romani rezulta dintr-o neincredere foarte puternica in alti oamenii, romanii exceland la acest indicator, in raport cu alte tari/culturi. Asadar, simplu si direct spus, pentru romani doar familia asigura contextul increderii .
 
Rep: De ce ar accepta copiii sa faca lucruri ilegale, sa mascheze mita primita de parinti, sa intermedieze spagi, samd? 
Daniel David: Copiii au crescut in acelasi mediu socio-cultural colectivist cu parintii lor, asa ca, statistic vorbind, exista o similitudine naturala intre comportamentele lor. In plus, romanii au un colectivism vertical, care promoveaza apartenenta la grupul familial, dar in grup se promoveaza inegalitatile si ierarhiile. Asadar, tinerii aflandu-se ierahic sub influenta parintilor lor sunt mai complianti. In plus, intr-un colectisivm vertical se cauta statutul social, astfel ca tinerii cauta sa obtina rapid prestigiu, influenta si pozitie sociala comparabile cu parintii si, in consecinta, le este la indemana sa urmeze in mod natural aceleasi paternuri comportamentale de afirmare sociala, mai ales daca sunt incurajati in acest sens de parinti .

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Cat mai costa pozitia de MInistru?

Sursa: Luju.ro

Ex-ministrul Comunicatiilor Gabriel Sandu(foto), arestat preventiv in “Dosarul Microsoft”, a inceput sa-si toarne fostii parteneri de combinatii. Gabriel Sandu a acceptat sa colaboreze cu procurorii DNA si a oferit mai multe detalii despre afacerea Microsoft, dar si despre banii pe care i-a dat la partid si in campania lui Traian Basescu pentru alegerile prezidentiale din 2009. De altfel, in urma acestei colaborari, procurorii vor cere inlocuirea arestului preventiv in cazul lui Gabriel Sandu cu arestul la domiciliu. La fel stau lucrurile in ceea ce-l priveste si pe Dumitru Nicolae, zis Niro, arestat la randul sau in “Dosarul Microsoft”, care a ales sa vorbeasca in fata procurorilor.

Gabriel Sandu a dezvaluit cum ii dadea bani direct lui Emil Boc

Astfel, Gabriel Sandu ar fi povestit la DNA cum a cotizat lunar la partid, in toata perioada in care a ocupat functia de ministru al Comunicatiilor. Problema este insa cum au fost facute aceste cotizatii. Conform declaratiilor publicate de Antena 3, Gabriel Sandu ar fi explicat ca a dat in total 300.000 de euro, banii fiind inmanati personal fostului premier si presedinte PDL Emil Boc:

Pe intreaga perioada a mandatului meu de ministru, am finantat PDL cu sume lunare insumand circa 300.000 de euro in total. Aceste sume le-am inmanat direct sefului meu, Emil Boc, primul ministru al Romaniei”.

Sandu: “Aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro… Trebuia sa particip la campania prezidentiala din 2009 cu 4 milioane de euro”

In aceleasi declaratii date la DNA, Gabriel Sandu ar fi recunoscut ca a dat bani la partid pentru a-si pastra functia de ministru al Comunicatiilor, precum si functiile de conducere din PDL. Sandu ar fi dezvaluit ca trebuia sa cotizeze la partid cu aproximativ cinci milioane de euro. De asemenea, Sandu ar fi explicat ca trebuia sa participe cu patru milioane de euro la campania electorala a lui Traian Basescu pentru alegerile prezidentiale din 2009:

Recunosc si admit, de asemenea, ca am acceptat sa finantez partidul si actiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic si a-mi mentine functia de ministru dar si pozitia in conducerea centrala PDL. Mai precis, in cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat acesti bani din fondurile personale, legale, si le-am recuperat partial in modalitatea expusa de Claudiu Florica, Dorin Cocos si Gheorge Stefan. Practic eu trebuia sa particip la campania prezidentiala din 2009 cu 4 milioane de euro”.

Gheorghe Stefan si Dorin Cocos i-au dezvaluit lui sandu schema pentru a recupera banii

Gabriel Sandu a explicat si cum si-a recuperat banii cheltuiti cu partidul si campania prezidentiala a lui Traian Basescu. E drept, doar o parte din suma, asa cum sustine fostul ministru. Mai exact, acesta a precizat ca schema i-a fost dezvaluita de Dorin Cocos si Gheorghe Stefan:

Stiind ca nu dispun de aceasta suma, Cocos si Stefan, persoane interesate in derularea in continuare a contractului de licentiere Microsoft, mi-au propus sa inchei contractul in conditiile impuse de ei cu firma sustinuta de Florica si in contrapartida, ei sa plateasca la partid 2 milioane de euro si sa contribuie la campania prezidentiala cu alte doua milioane de euro. Chiar si in aceste conditii, din totalul cheltuielilor efectuate de mine pentru campania electorala, pe care le estimez la 5 milioane de euro, am recuperat doar 2,7 milioane de euro”.

Declaratiile lui Gabriel Sandu sunt unele extrem de grave, dupa cum s-a putut observa.

Desi in alte cazuri in care sunt formulate denunturi continand acuzatii mai usoare, DNA dispune imediat chiar si punerea in miscare a actiunii penale, ba chiar masuri privative de libertate, in aceasta situatie procurorii nici macar nu au indraznit sa il cheme la audieri pe Emil Boc. Ca sa nu mai vorbim de Traian Basescu.

Tagged , , , , , , , ,