Tag Archives: IOAN TALPES

Turnatorul din Banat

Sursa: Cotidianul

Alina Bica: ”Adjunctul șefului SRI, Florian Coldea, mi-a cerut în 2013 ca, ”din rațiuni de securitate națională”, Tender să nu facă închisoare”. Declarația bombă a fostei șefă a DIICOT, prezentată ieri, în premieră, de GSP, a fost preluată apoi de alte instituții media, dar receptată cu normala doză de neîncredere, generată de situația în care se află Bica.

Atenție însă: Tender este membru într-un grup de afaceri/interese constituit la jumătatea anilor 90, din care mai fac parte numeroase persoane care au avut cele mai diverse legături cu fosta Securitate. Mai mult, fostul director SRI Radu Timofte apela la Tender pentru a obține favoruri de la fostul șef al SIE Ioan Talpeș, fapte recunoscute într-o anchetă DNA, care arată cât de apropiat era afaceristul de ambii foști șefi de servicii secrete.

Coldea a fost numit de Traian Băsescu adjunct al SRI în timpul șefiei lui Radu Timofte și și-a păstrat funcția sub George Maior, cel din urmă apropiat și el al afacerilor inițiate de Ovidiu Tender. Situația este cu atât mai interesantă cu cât Coldea era considerat om de încredere al lui Băsescu, iar acum este atacat de Alina Bica, după ce l-a atacat și Elena Udrea, ambele, la rândul lor extrem de apropiate de fostul președinte.

***

Declarațiile făcute în timpul anchetelor DNA de către principalii suspecți în cazurile majore de corupție sunt privite, pe bună dreptate, cu o anumită doză de suspiciune, scrie jurnalistul Mihai Goţiu pe site-ul romaniacurata.ro. Fie pentru că inculpații vor să scape, fie că vor să arunce vina pe umerii altora. Astfel, e de la sine înțeles gradul de neîncredere cu care a fost primită dezvăluirea fostului șef DIICOT, Alina Bica, legată de presiunile pe care le-ar fi făcut prim-adjunctul directorului SRI, Florin Coldea, pentru a-l scăpa de pușcărie pe Ovidiu Tender din motive de ”securitate națională”. Doar că mărturia Alinei Bica nu e o noutate, ci o confirmare a faptului că Tender și grupul din care face parte a beneficiat de protecția serviciilor în ultimele decenii. Iar povestea acestui grup a început încă în prima parte a anilor 80, cu fapte aparent fără nicio legătură: 1) că din motive umanitare, Australia și-a relaxat politicile de emigrație față de români, 2) invitarea de către Ceaușescu a unui afacerist canadian în România.

O poveste care a început în Australia, în anii 80

Controversat șef în Securitatea comunistă (în cadrul DIE), azilant în SUA după 1978, Ioan Mihai Pacepa relatează în numeroasele lui dezvăluiri și de o operațiune externă a fostei poliții politice. Este vorba de înființarea unor filiere de traficanți de droguri în diferite țări ale lumii, nu atât pentru profitul financiar direct al unor astfel de activități (deși nici acesta nu poate fi neglijat), cât, mai ales, ca parte a unei strategii de luptă cu ”dușmanul” (țările și societățile de tip capitalist) chiar pe teritoriul acestora (prin ”subminarea lor din interior”).

Filiera traficanților români de droguri din Australia este cunoscută încă din anii 80. În ciuda a numeroase scandaluri, arestări și căderi, rețeaua nu este anihilată nici astăzi. Periodic, agențiile de știri difuzează informații despre arestări și condamnări ale unor traficanți și capturi de droguri în Australia în care sunt implicate și persoane cu origine română. De altfel, persoanele de origine română implicate în traficul de droguri din Australia dețin și un trist record: cele mai mari pedeapse aplicate după abolirea condamnării la închisoarea pe viață în această țară, de 18, respectiv 20 de ani (Constantin Francisc Onea, respectiv Nana Pușcaș, în 1994). Într-o interpelare din același an, senatorul liberal Ken Alfred confirma scenariul descris de Ioan Mihai Pacepa: ”În afară de îngrozitoarea povară și cruzime pe care Ceaușescu a impus-o propriului său popor timp de un sfert de secol, guvernul său a exportat, continuu, în democrațiile vestice, terorismul, asasinatul și drogurile (…) Cea mai mare a acestei activități criminale a fost organizată eficient și brutal de serviciul român de spionaj, Departamentul de Informații Externe (DIE)”.

Acesta e mediul (al traficanților români de droguri) din care provine Frank Timiș, emigrant și el în Australia în 1981. Frank Timiș, ”părintele” Afacerii Roșia Montana, a fost cercetat și amendat de trei ori pentru posesie de droguri (1982, 1989, 1991). De două ori a reușit să convingă poliția și pe judecători că ar fi consumator, nu și traficant, iar o dată (în 1989) că, de fapt, n-ar fi intenționat să-i vândă droguri unui ofițer de poliție aflat sub acoperire, ci să-l înșele. Viorel Borșa, complicele lui din 1989 și viitorul tată vitreg al lui Frank Timiș, are un lung istoric de arestări și condamnări pentru trafic de droguri. La începutul anilor 90 și-a încercat ”norocul” în mai multe afaceri din Australia (transporturi și minerit), pe care fie le-a falimentat, fie au fost lichidate pentru nerespectarea standardelor legale. Astfel arată CV-ul și portofoliul care l-au ”recomandat” pe Frank Timiș să preia cele mai importante zăcăminte de aur ale României, din Munții Apuseni. Dar nu singur.

”Întâlnirea” de la Toronto

Frank Timiș a devenit președinte al Gabriel Resources. Prim vice-președinte al companiei a fost canadianul Stephen G. Roman, fiul unui magnat al cuprului și titanului, Stephen B. Roman, venit pentru prima dată în România în 1983, la invitația lui… Nicolae Ceaușescu. Conform declarațiilor lui Roman jr., făcute pentru The Globe and Mail, în octombrie 2010, Ceaușescu le-a solicitat sprijin canadienilor pentru dezvoltarea exploatării resurselor de uraniu și cărbune ale țării. De asemenea, Ceaușescu le-a cerut să facă lobby pe lângă Guvernul Canadian pentru accelerarea dezvoltării reactorului nuclear de la Cernavodă, proiectat de canadienii de la CANDU. În cadrul aceluiași interviu, Roman jr. spune că l-a întâlnit pe Timiș la Toronto printr-o cunoștință comună.

Să fi fost doar o întâlnire întâmplătoare între aventurierul provenit din rețelele de traficanți de droguri din Australia ”lansate” de fosta Securitate și fiul unui afacerist din Canada care știa despre resursele minerale ale României de la Ceaușescu și apropiații lui? Și la fel de ”întâmplătoare” întâlnirea lui Frank Timiș cu Ovidiu Tender, cel care deținea hărțile resurselor naturale ale României, și care se vor lega ulterior nu doar în afaceri, ci și familial (Timiș devenind nașul de cununie al lui Tender)?

Turnătorul din Banat

Ovidiu Tender a fost cooptat și el în conducerea companiei care viza aurul de la Roșia Montană. Principalul lui atu consta în faptul că devenise ”norocosul” câștigător al privatizării fostei Întreprinderi de Prospecțiuni Geologice și Geofizice, rebotezată după 1990 Întreprinderea de Prospecțiuni și Laboratoare, apoi Prospecțiuni SA. Astfel, Tender intra în posesia cercetărilor legate de resursele naturale subterane ale României desfășurate pe parcursul mai multor decenii! Ce îl recomanda pe Tender în domeniu? Teoretic, pregătirea lui de inginer miner. Cu toate acestea el n-a profesat în domeniu; Revoluția din 1989 l-a prins ca șef al unei unități hoteliere din Jimbolia, iar apoi șef de unitate al fostului hotel al Partidului Comunist Român din Timișoara. Primele lui afaceri după 90 au fost în industria hotelieră, apoi în agricultură, embargoul impus Iugoslaviei și afacerile cu petrol fiind însă cele care i-au grăbit ascensiunea spre topul miliardarilor români.

Mult timp, Ovidiu Tender a negat vreo legătură cu fost Securitate. În 2010, în cadrul unei anchete realizate de EVZ, Tender a fost identificat însă de către scriitorul William Totok ca fiind unul dintre informatorii care l-au turnat la Securitate. Pus în fața acestei dezvăluiri, Tender a declarat că, după 36 de ani de la acele evenimente, nu-și mai amintește…

Caracatița Tender & Co: Roșia Montană, gazele de șist, Oltchim, Petrom, Africa…

Să recapitulăm: la începutul anilor 90, situația se prezenta astfel: în Australia, cu puternice conexiuni cu rețelele de traficanți de droguri înființate de fosta Securitate, își începea primele afaceri (falimentare) Frank Timiș. La Toronto trăia Stephen G. Roman, fiul lui Stephen B. Roman, care ajunsese în România la invitația lui Ceaușescu și care avea informații despre resursele minerale ale țării chiar de la regimul comunist. La Timișoara, debuta în afaceri, ca șef al fostului hotel PCR, Ovidiu Tender, despre care există suspiciuni mai mult decât rezonabile că a fost turnător al Securității. Să fi fost, absolut întâmplătoare întâlnirea celor trei și implicarea lor în câteva dintre cele mai controversate afaceri din România ultimelor decenii?

Câteva exemple:

  1. Aurul Apusenilor, de la Roșia Montană dar și, în prima fază, cel de Certej și din alte zone din Hunedoara, despre asta am tot scris, nu mai insist (nu insist nici asupra implicării lui Tender în afacerile RAFO, Carom etc., mult mai mediatizate).
  2. Exall Resources, controlată de Stephen G. Roman, a câștigat în 2001, prima licitație legată de privatizarea Oltchim. Doar că Exall nu avea banii cu care licitase, ci spera să-i obțină din listarea la Bursă a combinatului de la Vâlcea (era aceeași schemă ca și în cazul Roșia Montană: Timiș a intrat cu buzunarele goale în afacere, banii obținându-i DUPĂ listarea proiectului la Bursă). Stephen G. Roman nu a fost la fel de norocos, piața fiind în scădere, n-a obținut banii de pe Bursă și licitația s-a anulat.
  3. Prin Regal Petroleum, Tender și Timiș au concesionat aproximativ 4-5% din teritoriul României, în special perimetre cu posibile resurse de gaze de șist. Concesiunea perimetrelor din Moldova (zona Bârladului) au vândut-o în 2011 către Chevron (ca fapt divers: la Regal Petroleum îl vom regăsi ca director pe Mihail Ianaș, fostul director al ANRM în perioada în care ANRM a făcut numeroase concesiuni către firmele lui Tender și Timiș – dar ăsta e alt subiect).
  4. Tentativa de preluare a Petrom. Cea mai spectaculoasă operațiune a fost însă încercarea de a pune mâna pe Petrom. În acest scop, Tender și Timiș au creat un concern cu gigantul petrolier american Halliburton (și alte firme mai mici din Arabia Saudită, Cipru și România), cu care, la începutul anului 2003, s-au înscris la licitația pentru privatizarea Petrom. Un punct forte al combinației era prezența în concern și a ofițerului de rang înalt al NATO, Willem Matser. În cele din urmă, acesta s-a dovedit și punctul slab: pe 7 februarie 2003, Willem Matser a fost arestat în Olanda și acuzat de spălare de bani proveniți din traficul cu droguri columbiene. În caz a fost cercetat și Ovidiu Tender, sub acuzația că firmele lui ar fi fost folosite ca paravan pentru operațiune. În ciuda căderii lui Matser, la începutul anului 2003, concernul lui Tender și Timiș cu Halliburton era văzut de către mass-media ca mare favorit la câștigarea perlei Petrom, dar, surprinzător, nu a intrat nici măcar pe lista scurtă a licitației câștigate în cele din urmă de OMV. Explicația vine din scăderea influenței pe care o avea Ioan Talpeș (apropiat al lui Ion Iliescu), pe fondul conflictului din 2003 dintre Iliescu și Năstase (dar să nu anticipăm – vom reveni la Talpeș).
  5. În ultimii ani, Tender și Timiș au debarcat în Africa, unde dețin concesiuni impresionante de zăcăminte minerale din țări ca Senegal sau Sierra Leone. Coincidență (sau nu?) sunt țări în care fostul DIE din fosta Securitate a desfășurat ample acțiuni de spionaj înainte de 1990.

”Frumoasele prietenii”. Timofte și Talpeș

La fel cum nu este întâmplătoare (să nu fim naivi), întâlnirea dintre Tender, Timiș, Stephen G. Roman și ”frumoasa prietenie” care a urmat (mai ales între primii doi), nu e întâmplătoare nici vasta operațiune de preluare a resurselor României (minerale și/sau industriale). Operațiuni de o asemenea anvergură nu se puteau desfășura însă fără alte ”frumoase (și periculoase) prietenii”. Iar pe lista de prieteni îi vom regăsi (ah, coincidențele!), la loc de frunte, pe șefii serviciilor de informații din România. Exact cei care ar fi trebuit să vegheze la modul în care sunt privatizate și înstrăinate asemenea resurse!

Căutând absolut aleatoriu pe internet, vom găsi conexiunile lui Ovidiu Tender (în mod special), cu fostul șef al SRI Radu Timofte și cu fostul șef al SIE Ioan Talpeș. E interesant că într-un dosar instrumentat de DNA, există declarații conform cărora Radu Timofte ar fi apelat la Tender pentru a-i cere lui Ioan Talpeș avansarea la gradul de general (în rezervă) al tatălui generalului SRI Ovidiu Soare. Atât Tender, cât și Talpeș au confirmat în fața procurorilor DNA episodul petrecut înainte de 2004. Talpeș a declarat însă că a refuzat avansarea. Procurorii nu au reușit să probeze că generalul SRI Ovidiu Soare i-ar fi oferit informații secrete lui Tender pentru serviciul făcut (chiar dacă nu și-a atins scopul, Tender a intervenit la Talpeș – detalii aici). Ancheta DNA îi viza pe pe ofițerii SRI Soare și Dumitrache, dar procurorii par să fi ignorat marea miză. Până la urmă, declarațiile arată că Tender nu-i făcuse un serviciu lui Soare, ci lui… Radu Timofte. Mai exact, Radu Timofte își permitea să-i ceară lui Tender astfel de servicii. O făcea doar în temeiul ”frumoasei prietenii” (despre care puteți găsi alte numeroase relatări în presa vremii) sau și a altor servicii ce țineau de funcția lui Radu Timofte?

Despre ”frumoasa prietenie” a lui Tender cu Ioan Talpeș vorbesc chiar cei doi. Un scurt fragment dintr-un interviu realizat de Robert Turcescu la Europa FM în 2004, și publicat și în revista 22.

”Robert Turcescu: Dar cu dl Talpeș de când vă cunoașteți?

Ovidiu Tender: Cu dl Talpeș mai recent, din anii 90, însă în primul rând este bănățean, este un om de mare valoare, după părerea mea, și profesională, și umană. Și dacă dumnealui a declarat că îmi este prieten, îmi permit și eu să fac publică această chestiune”.

Prieteniile au fost cimentate însă și prin sponsorizări generoase suportate de firmele lui Timiș și Tender în timpul evenimentelor NATO organizate de către… Ioan Talpeș la București, în 2002. Acest ”amănunt” îl regăsim atât într-un CV trimis unui jurnalist de la Rise Project de către Frank Timiș, dar și într-un comunicat trimis presei de către… Willem Matser, de care și-a amintit istoricul Marius Oprea în toamna lui 2013, într-un interviu acordat lui Orlando Balas.

”În luna iunie 2002 a avut loc la Snagov reuniunea șefilor de servicii secrete din țările membre NATO. Toate cheltuielile au fost suportate de patru sponsori, printre care figurează Frank Timiș și Ovidiu Tender. Cel care a comunicat presei lista de sponsorilor a fost Willem Matser, directorul pentru studii avansate din cadrul Biroului Consilierului Special pentru Europa Centrală și de Est al Secretarului General al NATO, spunând că respectă inițiativa și curajul de aducere a acestor sponsori a domnului Talpeș. (…) Apariția lui Frank Timiș ca sponsor, la o reuniune NATO de rang înalt poate să indice faptul că Ioan Talpeș, responsabilul cu organizarea acestui eveniment, este unul dintre protectorii din umbră ai lui Frank Timiș. Sau ar fi trebuit să facă asta, ceea ce și mai grav. Ca sponsor al reuniunii NATO de la Snagov apare și ”Tender Holding, grup de firme deținut de Ovidiu Tender împreună cu familia sa”. (Marius Oprea)

Tot în toamna lui 2013, fostul procuror militar în rezervă Gheorghe Oancea afirma că a existat un dosar la DNA al Afacerii Roșia Montană, dosar blocat la nivel politic de Adrian Năstase. Spusele fostului procuror militar seamănă destul de mult cu ceea ce afirmă acum Alina Bica (cu mențiunea că Oancea le-a făcut unui jurnalist de la Cotidianul.ro, nu în fața procurorilor, și neavând nimic ”de salvat”). Și atunci, ca și acum, e vorba de o protecție a afacerilor lui Tender la nivel înalt, și atunci, ca și acum, ar fi fost vorba de un ”interes strategic al României” (acum afacerile lui Tender în Africa, atunci aderarea României la NATO).

”Mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna președintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna președintă îmi spune următorul lucru… Vă reproduc textual, am încă o memorie bună: ”Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-à-vis de modul de inițiere și derulare a contractului cu Gabriel Resources, unde primul ministru printr-o rezoluție pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO. Mi-a spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi declarat acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit așa ceva am rămas perplex!”. (Gheorghe Oancea)

Că ”impedimentul major” nu îl reprezenta o politică oficială a NATO în acest sens, ci, după cum s-a văzut mai sus, influența unui personaj important în ierarhia NATO, Willem Matser, care avea propriile interese oneroase cu grupul lui Tender și Timiș, are relevanță doar pentru a nu cădea într-o teorie a conspirației și pentru a înțelege cum funcționează sistemul (Willem Matser nu a fost singura influență de acest fel: compania americană de lobby Dutko a prestat atât pentru România, ca țară, în campania de aderare la NATO și pentru Adrian Năstase personal – chiar dacă pe bani publici -, cât și pentru Gabriel Resources).

George Maior, alt lobby-st pentru Gabriel Resources

După cum am amintit, în 2003-2004, influența lui Ioan Talpeș a scăzut, fiind prins la mijloc în războiul dintre Ion Iliescu și Adrian Năstase, fiind un apropiat (și consilier) al primului. După 2004 Talpeș va schimba luntrea și îl vom regăsi în preajma lui Traian Băsescu. Tender și Timiș au ieșit din Afacerea Roșia Montană, mai mult de nevoie, decât de voie (e un lucru pe care Tender l-a recunoscut în mod indirect de mai multe ori), fără a încasa marele pot din afacere. Cu toate acestea, n-au ieșit fluierând a pagubă. Fostul aventurier Timiș a intrat cu buzunarele goale și a ieșit cu 70 de milioane de dolari (din vânzarea acțiunilor pe care le deținea). Dincolo de bani, atât Tender, cât și Timiș, și-au făcut numeroase relații și au avut acces la informații care le-au permis să-și dezvolte afacerile fie în România, fie în Africa sau Asia.

Afacerea Roșia Montană a rămas însă apropiată de serviciile de informații. Din 2006, în fruntea SRI și șef al lui Florian Coldea, a fost, până mai ieri, George Maior, cel care, în 2005, pe când era senator de Alba și șef al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, apărea în listele acțiunilor de lobby organizate de Ambasada Canadei în România pentru Gabriel Resources. Maior a recunoscut că a participat la asemenea acțiuni. Să ne mire că, în toamna lui 2013, în timpul protestelor pentru Roșia Montană, George Maior vorbea doar despre ”anarhiștii” și ”eco-teroriștii” care ar fi vrut să monopolizeze protestele, dar nu avea absolut nicio informație despre culisele reale ale afacerii?

Despre implicarea directă a lui Florian Coldea în protejarea lui Tender (în încercarea de a-l scăpa de o pedeapsă cu executarea) există doar declarația fostei șefe DIICOT Alina Bica, aflată, la rândul ei, sub urmărire penală. Despre relațiile privilegiate pe care Tender și cei din grupul lui cu șefii serviciilor secrete există însă numeroase alte mărturii și dovezi. Fie că a fost vorba de sponsorizarea unei reuniuni NATO organizată de un fost șef al SIE, fie de favorurile (ce aduc a trafic de influență) pe care un fost șef al SRI i le solicita lui Tender.

Război între favoriții lui Băsescu

Florian Coldea a fost avansat la gradul locotonent-colonel și avansat adjunct al șefului SRI în 2005, pe când Radu Timofte conudcea încă instituția. Cel care l-a numit în funcție a fost, însă, președintele Traian Băsescu. Coldea a fost cel care s-a ocupat din partea SRI de criza ostaticilor din Irak (în 2005), iar în 2007 a fost acuzat de către Mircea Geoană că ar fi urmărit să-i șantajeze pe judecătorii CCR care au dat verdict favorabil suspendării lui Traian Băsescu. Faptul că, acum, două foste protejate ale lui Traian Băsescu, Elena Udrea și Alina Bica, arată cu degetul către Florian Coldea face ca povestea să devină și mai interesantă.

La final, doar o remarcă: să nu ne jucăm cu cuvintele. În diferite forme, se invocă de prea multe ori, în mod abuziv, sintagme precum ”rațiuni de securitate națională”, ”interes național”, ”interes strategic” pentru a justifica fapte care, de fapt, țin de Codul Penal. La un moment dat, când ar avea o justificarea deplină utilizarea lor, s-ar putea să nu mai însemne nimic.

***

*Notă: o parte importantă a informațiilor folosite în redactarea acestui articol le-am prezentat pe larg în cartea Afacerea Roșia Montană (ed. Tact, 2013); sursele informațiilor sunt trecute în carte, aici utilizând doar o sinteză a acestora

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

CRISTIAN SIMA II SIFONEAZA PE TOTI! ZIARISTI, POLITICIENI SI AFACERISTI IN MALAXORUL BROKERULUI

Sursa: Masapresei.ro

Fostul broker CRISTIAN SIMA face o serie de DEZVALUIRI INCENDIARE despre toate scandalurile recente care au socat Romania in ultima perioada culminand cu DOSARELE MICROSOFT si GALA BUTE. SIMA nu se limiteaza in a povesti faptele, acesta descriind cu lux de amanunte o serie de episoade la care a asistat.

BOGDAN CHIREAC, SORIN OVIDIU VANTU, DAN TURTURICA, CALIN POPESCU TARICEANU, ALINA BICA, TRAIAN BASESCU, CATALIN PREDOIU, GABRIEL SANDU, IOAN TALPES, DORIN COCOS, ADRIAN NASTASE, ELENA UDREA, fratii MICULA, dosarele DNA, combinatii, spagi – totul este descris amanuntit de CRISTIAN SIMA pe blogul sau personal mareaspovedanie.ro in cadrul unui serial episodic intitulat sugestiv MAREA SPOVEDANIE. SIMA promite ca, in cazul in care va supravietui acestor MARTURII INCREDIBILE, va continua sa dezvaluie lucruri HALUCINANTE.

In continuare va prezentam primele trei episoare din MAREA SPOVEDANIA a brokerul CRISTIAN SIMA, cel despre care se crede ca este stabilit undeva in Elvetia dupa ce ar fi parasit Romania cu o mare parte dintre banii investiti de clientii sai cu greutate.

“Nu stiu daca de aici, din munti, as putea privi mai distant si mai realist brambureala damboviteana, dar stiu cu siguranta ca pot discerne cateva adevaruri si cateva intoxicari livrate populatiei in ultima saptamana. Am cunoscut personal toate personajele pe care le voi analiza si cunosc cateva detalii din afacerile care inflameaza presa si mai ales publicul de acasa.

Ce au in comun actorii ultimei saptamani? In primul rand, un bagaj cultural precar. Vorbesc mult, actioneaza haotic, fara fineturile unui plan bine gandit. Lucrurile au luat-o razna si fiecare arunca si improasca cu ce are la indemana fara a aprecia unde loveste, cum loveste si mai ales daca o lovitura reusita ii poate fi si benefica.

Nu cred ca mai exista vreun cetatean cu scaun la cap care sa creada ca exista vreo institutie a statului neatinsa de coruptie. De la Parlament, Presedintie, Justitie, Servicii, Presa, Biserica sau Armata si pana la cel mai mai mic organism statal de reglementare sau verificare, peste tot exista metastaze, mai mici sau mai mari ale cancerului coruptiei care se tot dezvolta de 25 de ani, sub privirile noastre, cu ingaduinta noastra si mai ales in fata resemnarii noastre. Amatorii teoriei conspiratiei, nu putini la numar, vor spune ca exact asta se doreste, haos. Din haos nu se poate iesi decat cu o dictatura sau cu o noua Putere, marioneta a unei Puteri straine. Eu cred insa contrariul, acest haos ne caracterizeaza, il gustam cu placere si l-am creat cu placere. Fiecare dintre noi isi poate azi revarsa ura pe oricine. Putem uri cu placere si in voie orice politician, orice om de afaceri, orice Putere straina, aliata sau nu, toti suntem fericiti ca am avut dreptate si toti spunem cu mandrie amicilor: “Ti-am spus eu, si asta era corupt!”. Scandalul e prea mare si nimeni nu vrea sa analizeze situatia creata fara ranchiuna si fara parti-pris-uri. Avem sute, mii de corupti si corupatori, evident ca toti au o vina profunda in scufundarea Romaniei in mocirla din ultimii 25 de ani, dar nimeni, absolut nimeni pana acum, nu vrea sa analizeze sinapsele acestei coruptii generalizate.

Umil, foarte umil, fara a crede ca detin suficiente informatii pentru a contura perfect adevarata stare de lucruri din societatea romaneasca, voi incerca sa fac o analiza a sinapselor si a neuronilor cei mai importanti din fenomenul comisioanelor si al para-ndaraturilor in afacerile cu statul.
Dupa 1990, am asistat la un boom al economiei de piata prin nasterea a zeci de mii de afaceri private. Din pacate, selectia naturala nu a functionat corect, pentru ca singurele societati care au reusit sa prospere si sa creasca, uneori disproportionat intr-o asa scurta perioada, au fost doar acelea care au beneficiat de contracte cu statul. Pana si cei care au avut succes in afaceri private cu privati jinduiau la o mica afacere cu statul. Cu statul, nu puteai sa pierzi, riscul era zero, statul pierdea mereu si asta facea diferenta. Intr-o discutie cu Florin Talpes, CEO-ul de la Softwin, care reusise sa-si vanda cu succes produsul BitDifender, atat la noi, cat si in strainatate, am fost surprins de regretul si disperarea sa ca nu reuseste sa castige nicio licitatie cu statul in IT, pentru ca Siveco, Omnilogic si HP iau tot si nu lasa nici macar cateva firimituri. Cum decidentii de la aceste trei mari entitati din IT imi erau clienti, ba chiar unul mi-a fost actionar la WBS, am intrebat cu curiozitate de ce nu ii lasa si pe ceilalti sa culeaga firimiturile de la masa bogatilor, erau multe contracte de cateva milioane, ei erau atrasi mai ales de cele ce depaseau 100 de milioane. Raspunsul a fost pe cat de simplu, pe atat de logic. Puterea politica, odata ce isi perfectiona un canal de fraudat statul si de incasat usor comisioane si para-ndaraturi, nu mai voia si alti jucatori in ecuatie, asa ca, inevitabil, chiar si la contracte de sute de mii, se ducea la acelasi consortiu, unde sinapsele functionau perfect, si il ruga, il implora sa accepte si un contract mic.

Sinapsele au fost create profesionist si unse cu atentie in perioada 2000-2004. Acesta este si logica pentru care Nastase a fost atat de apreciat de mediul de afaceri. Totul era de dinainte stabilit si sistemul functiona perfect. O sa va explic cum functiona in IT si metalurgie, pentru ca de acolo am cele mai multe informatii. Sa presupunem ca Ministerul Educatiei vrea sa-si doteze scolile cu hard si soft intr-un program agreat unanim, si de beneficiar, si de furnizori. Ministerul Educatiei stabileste bugetul, atat, doar cifra ce va fi cheltuita. Cu aceasta cifra in mana, liderul consortiului, de obicei un executiv de la o multinationala americana, in cazul nostru ruda prin alianta cu Presedintele Bush Jr., face caietele de sarcini. Este esential ca cei ce vor castiga licitatia sa faca si caietele de sarcini. Ei vor hotari de ce are nevoie scoala romaneasca, evident in functie de ce au ei de vanzare, adica materialele nevandabile, uzate moral, resturile din productiile mai vechi. In plus, caietele de sarcini trebuie sa aiba niste cerinte imposibil de indeplinit de concurenta, adica de alte multinationale care ar dori sa le strice afacerile. Numai ca statul roman e un prost platnic, el plateste tarziu si exista riscuri de devalorizare, multinationalele nu accepta asa ceva, ele vand cu banii inainte, ca la curve. Va rog sa-mi scuzati comparatia, dar sunt convins ca politicienii care aprobau aceste achizitii se incadreaza perfect in aceasta descriere. Deci, odata hotarat cine va castiga licitatia, ramane de aranjat consortiul castigator si circulatia banilor. Multinationala americana ii vinde lui Omnilogic partea de hard cu credit furnizor si cash.

Omnilogic, cum nu are cash, se duce la Marinel Burduja, la Raiffeisen, si ia un credit in baza contractului castigat cu statul sau, daca suma este prea mare, se poate apela la factoringul de 20% oferit cu generozitate de Standard Chartered (Ericsson prefera factoringul). Softul e preluat de Siveco, veriga slaba, Siveco nefiind capabila sa plateasca cu usurinta para-ndaratul. In acelasi consortiu castigator, mai intra o firma europeana, de obicei din tarile baltice, care acorda consultanta si alte prostii, dar care are rolul cel mai important, acela de a plati para-ndaraturile si comisioanele aferente. Firma baltica transfera tot ceea ce primeste, minus un comision infim, pe conturile private si cifrate ale managerilor de la firmele din consortiu, de obicei in Austria si Elvetia (moda Dubaiului a aparut mult mai tarziu, iar moda cipriota s-a dovedit falimentara dupa “nationalizarea” conturilor din insula.) Politicienii, in perioada 2000-2004, aveau taxa de 10%, dar doreau doar bani la punga. Dupa castigarea licitatiei si livrarea marfurilor, statul platind greu, anumiti decidenti trebuiau unsi pentru “a da drumul la bani“, cum se spunea in jargon. Deci, dintr-o licitatie de 100 de milioane, 10 ramaneau la factorul politic, iar marfa achizitionata nu costa mai mult de 50 si era si depasita moral. In schimb, contractele din IT aveau avantajul ca mai creau ceva plusvaloare pentru actorii principali, ca doar existau consumabile la hard si licentele de la soft… Un exemplu elocvent este ca, desi Softwin era distribuitorul de licente Microsoft, el nu apuca niciodata sa dea licente si la stat. Logic, erau prea ieftine si aveau discount prea mare.

Exista insa un pericol in anii 2000, presa. Nastase o adusese la tacere, dar si multinationalele si consortiul au contribuit din belsug la acea stare de fapt. Daca in 2004, la schimbarea Puterii, presa a avut un moment de respiro si se credea ca va incepe din nou sa latre ca la inceputul anilor ‘90, consortiul a cheltuit imense bugete publicitare, cu precadere in presa prietena. Intai, au batut palma cu mogulii, dar si asa tot mai ramaneau niste ziaristi “dusi cu capul”, care aveau chef de anchete si scoop-uri. Firmele din IT au inceput atunci sa plateasca salarii direct ziaristilor, de obicei celor influenti.

Eram intr-un bar bucurestean cu seful unei multinationale americane din IT sila televizor era o emisiune cu Dan Turturica, de la Romania Libera. Pentru a-mi demonstra ce putere are asupra ziaristului, i-a dat un sms si l-a scos din emisiune, asa de amorul artei, pentru a-mi demonstra mie si celor din jur ca l-a cumparat deja. La fel a procedat si Vintu cand isi freca, de fata cu mine si Mircea Dinescu, mainile, la crearea ziarului Gandul (pentru aceasta poveste puteti citi spovedania „SOV si jurnalistii”, publicata in Hotnews, in 2010).

La sfarsitul lui 2004, afacerile mergeau unse, sinapsele erau la intensitate maxima, neuronii actorilor nu mai gandeau, erau deja pe regim de rutina. Exista insa o hiba imensa in acest sistem, hiba ce provenea din lacomia lui Nastase, care nu impartea si care nici nu-i lasa pe cei mai mici sa ciupeasca si ei ceva. Furnizorii nu vorbeau decat cu persoane de la minister, secretar de stat in sus, si toti inspectorii scolari, plus celelalte cadre din teritoriu, se uitau la ce marfa achizitioneaza, la ce preturi, fara sa poata beneficia de vreun sfant, ba mai mult erau si obligati sa semneze la ordin orice matrapazlac. Revolta sfintisorilor PDSR din teritoriu s-a simtit greu la alegeri, unde favoritul Nastase a pierdut cu brio.

O sa ma intrebati ce faceau Justitia si Serviciile. Evident, faceau afaceri. Daca veti analiza actionariatul Siveco si Omnilogic, trecand prin cateva societati austriece si baltice si prin cativa actionari de la Viena, veti afla ca sinapsa actionarului majoritar ajunge tot in Romania, la ofiterii din Serviciile lui Magureanu, retrasi in afaceri cu IT in 1996. De multe ori, cand unii politicieni, chiar de la PDSR, erau inspaimantati de jaful ce se punea la cale si refuzau sa semneze sau sa publice caietele de sarcini facute de consortiu, baietii retrasi din Servicii interveneau direct santajand politicienii recalcitranti, dandu-i pe brazda.

Pentru a nu mai avea astfel de sincope, s-a inventat spaga anticipata, fara obiect. La un moment dat, in plina criza, cand aparusera niste zvonuri ca cineva se gandeste sa-mi ofere postul de la Finante, inainte cu mult de a primi vreo propunere sau macar vreo sugestie, consortiul a venit si mi-a propus sa-mi dea 1 milion pe cont, anticipat pentru serviciile viitoare. Ideea era sa ai deja spaga pe cont cand ajungi ministru, astfel incat sa o treci de la inceput in declaratia de avere si sa nu ai probleme s-o justifici apoi. Cum am refuzat spaga anticipata, nici ministru nu am mai ajuns. Singura propunere a venit de la Radu Dimofte, in 2012, cand se facea GUVERNUL MRU. Am refuzat direct si astfel mi-a spus fara jena ca o sa-l puna pe Dragoi, ceea ce s-a si intamplat. Gandind retroactiv, este evident ca Radu avea putere la acea vreme. Il sprijinea pe Basescu, era ofiter acoperit SIE, ba chiar si fost DIE, iar MRU venea din fruntea SIE si avea nevoie de oameni din sistem.

Alegerea lui Basescu nu a deranjat pe nimeni initial. Se credea ca totul va merge la fel. Gabi Marin si alti lideri din consortiu se dusesera sa pupe papucul noului sultan crezand ca totul va continua pe aceleasi sinapse, doar neuronii vor fi altii. In plus, in perioada 2000-2004, Opozitia a primit si ea cateva farame si atentii, pentru ca nu se stie ce iti aduce viitorul. Imi aduc perfect aminte ca, dupa intalnirea cu noii alesi, visau deja la aceiasi cai mari, fusesera linistiti si luasera girul Noii Puteri. Cel putin asa credeau atunci. Afaceristii romani dusesera ipocrizia si curvasaria morala la paroxism, dar au avut surpriza ca Basescu sa-i depaseasca cu mult, si chiar din prima clipa. Una li s-a spus in fata si alta au primit. Ba, chiar au inceput sa fie haituiti. In 2007, la referendumul de demitere, erau deja toti in tabara adversa presedintelui si aveau o ura profunda pe el si pe tiitoarele sale. Cand Udrea afirma azi ca nu l-a cunoscut pe Gabi Marin, este perfect adevarat, cel putin pana in 2012, cand am plecat eu, tot sectorul din IT o injura cu spume. Sunt convins ca Udrea improasca si cu adevaruri si cu inventii, dar de aceasta afirmatie sunt absolut sigur.

In guvernarea Tariceanu, afacerile au mers la fel de bine, ba chiar mult mai bine decat pe vremea lui Nastase, pentru ca acum eram in plin boom economic si erau bani prea multi la guvern, risipa era de-a dreptul fara limite. Ca sa va dau un exemplu, presedintele Asociatiei Orbilor s-a dus la Vosganian sa-i ceara 100.000 si Vosganian, generos, cu casa plina, i-a dat 1 milion. La doar cateva luni incheia anul 2008 cu un deficit bugetar imens. La fel, in campania pentru legislative, in 2008, cand Predoiu candida la Buzau si s-a dus la Tariceanu sa se planga ca nu ia bani, acesta i-a raspuns: “Pai nu ai penitenciarele, cum nu ai bani?”. Cum Predoiu nu a luat niciun ban spaga, a pierdut alegerile contra contracandidatului PSD Ghiveciu, care le-a dat paturi la oameni si l-au votat. Predoiu are insa marea vina ca a delegat sectorul Achizitii si, drept urmare, Alina Bica, in mandatul Boc a putut sa faca ce dorea. De fapt, Predoiu era doar reprezentativ, il reprezenta pe Basescu si in rest se facea ca ploua.

Lumea IT-ului a fost insa profund zdruncinata in timpul guvernarii Boc. Astia erau total dezorganizati, erau flamanzi, mult mai lacomi decat cei de dinainte si erau foarte multi decidenti. Cand Gabi Marin s-a dus la Gabi Sandu, primul soc a fost ca i s-a cerut sa dea tribut si pentru afacerile in derulare facute cu fostul ministru Nica. Marin era profund revoltat si i-a spus noului ministru PDL: “Inteleg sa impartim ce muncim impreuna, dar ce am muncit cu altii ramane asa!”. “Munca” insemna aranjarea licitatiilor, fixarea sinapselor si impartirea prazii.

Evident ca s-a iscat un scandal monstru intre Gabi Marin si Gabi Sandu. Aici a aparut mediatorul-sef, Bogdan Chirieac. Cand afacerile au luat o amploare si mai mare, a aparut Niro, care de fapt i-a impacat pe toti, contra unui comision.

Pentru a intelege cum a ajuns Dorin Cocos in afacerile cu IT, desi saracul nu cred ca stia nimic despre calculatoare, trebuie sa ne intoarcem in anii 2000-2004, cand la restaurantul Trei Cocosi din Parcul Herastrau se puneau la cale toate sinapsele coruptiei. Clienti nelipsiti erau Chirieac, Miki Spaga zis Bebita si elvetianul Marius Opran. Ultimul, mult mai discret si circumspect, vazand ca Dorin Cocos, botezat si Gorgorin, incepuse nu doar sa serveasca la masa, dar si sa faca uneori cartile.

Sa analizam sinapsele una cate una, cu argumente si detalii.

Sinapsele care pleaca de la Bogdan Chirieac spre PSD. Chirieac e nasul de cununie al lui Roibu jr, fiul lui Roibu Aristide, trezorierul PDSR in 2000. Chirieac devine un pion important dupa campania din 2000, facand legatura intre multinationale si partide. Chirieac achizitioneaza de la Adrian Lustig, sotul Eugeniei Voda, un apartament langa Piata Charles de Gaulle. Toni Petrescu, manager la Ericsson, achizitioneaza si el un apartament in acelasi bloc, tot de la Lustig. Chirieac nu are banii necesari si Petrescu ii plateste lui Lustig si apartamentul sau. Chirieac primeste de la mine gratis 5% din WBS Holding pentru a face lobby. Chirieac primeste de la Ericsson aproximativ 1.5 mil dolari pentru a-i distribui in campanie. Chirieac da cea mai mare parte la PDSR, dar nu uita de Stolojan si Mugur Isarescu, desi stie ca nu au sanse in fata Bunicutei in campanie. Doar Vadim nu primeste nimic. Adrian Vasilescu primeste banii pentru campania lui Isarescu, desi nici el nu crede in succesul acestuia. Chirieac ii da 75k dolari lui Vasilescu de la Angelo Gruttaduaria, proprietarul Ductil, lui Vasilescu, la Angelo in casa, pe str. Episcopiei si, in acelasi timp, pregateste cu Miki Spaga achizitionarea de catre sicilian a Siderca Calarasi. Chirieac vrea sa faca televiziune, emisiunea ProVest la ProTv. Adrian Sarbu ii cere sa vanda emisiunea inainte de a fi produsa. Sarbu imi vinde mie emisiunea ProVest, 10 editii, contra 30k dolari, urmand sa impart cu el, dupa ce imi voi recupera cei 30k, jumi- juma profitul realizat din publicitate, dar doar eu trebuie sa caut publicitate. Reusesc sa vand publicitate la Ductil Steel, Sanofi si Aventis de peste 60k dolari. Sarbuincaseaza cei 60k, dar uita sa-mi mai dea vreun ban. Teapa! Ma duc la Londra si, intamplator la o cina in casa la Charles Franck, presedintele de atunci la EBRD, o gasesc invitata pe Janine. Deschid discutia despre Sarbu si il fac tepar si neserios. EBRD tocmai dorea sa imprumute pe CME cu multi bani. Pentru a nu-si pierde imaginea pe piata londoneza, Adrian Sarbu imi plateste a doua zi toti cei 60k din afacerea ProVest, invocand intarzierea prin aceea ca Bogdan Chirieac i-a cerut prea multi bani spaga si nu mai avea de unde. Evident ca nu ii cred povestile. Chirieac are ca invitati la ProVest redactia Europei Libere, finantez emisiunea, dar Chirieac se ia de ei si incepe sa-i faca voalat securisti. Aici am primul dubiu. Chirieac ii paseaza contactele de la firmele farmaceutice lui Val Vilcu, care incepe sa le santajeze, Dan Ivan – CEO Sanofi Aventis poate povesti cu lux de amanunte aceste santaje.

La Restaurantul Trei Cocosi, il cunosc pe Dorin Cocos– Gorgorin, si pentru prima oara pe Elena Udrea. Gorgorin tocmai divortase si ne prezinta ultima achizitie. Udrea, in tricou mulat si blugi stramti parea scoasa din Discoteca Herastrau, care era la doi pasi de restaurant. Toti de la masa fac misto, eu le spun ca fata are tupeu si o sa faca un drum lung si de succes, nici macar Gorgorin nu imi da dreptate. O s-o reintalnesc pe Udrea dupa multi ani, intr-un avion de Viena, unde am stat alaturi, culmea, la economic.

Chirieac scrie contra fratilor Micula, unul dintre ei vine la masa, ii ofera un plic cu 10k dolari si apoi Chiriac suna la redactie, la Lelia Munteanu: “Opreste atacurile contra fratilor “Suc”, dar da-le drumul peste o luna si o sa dau vina pe CTP, ca el e de vina, si mai luam ceva de la ei.”

2000, marire de capital la WBS, Clubul Diplomatilor, printre actionari Terruzzi – CEO la Exxon Europa, Gruttadauria, patron la Ductil, fratii Fila, J. C. – CFO la Microsoft. Chirieac il aduce pe Isarescu, prim ministru la acea vreme, intalnirea e fructuoasa, strainii sunt toti dornici de investitii in Romania, multi le-au si facut, pacat ca Isarescu va fi inlocuit cu Nastase. Chirieac imi spune ca Isarescu si Vasilescu vor 5% din firma, ii dau cadou si apoi aflu ca era o minciuna, saracii nu cerusera nimic, era inventia lui Chirieac.

Gabi Marin de la Omnilogic isi da copilul la liceul de aici, din Elvetia, doar pentru ultimii doi ani. Gabi Marin ii sugereaza lui Nastase acelasi liceu si asa Mihnea ajunge elev aici in 2007. Nastase il aduce impreuna cu Mihnea si pe Edy Popa, fiul patronului Eddy Spedition. Multe dintre camioanele Eddy Spedition vor contine si saci cu bani. Chirieac ajunge salariat la Omnilogic, pe contract de colaborare, asa isi incasa partea lui din spaga. Gabi Marin isi deschide cont la WBS, 500k dolari, banii sunt pe contul lui de la BSI si vin din Austria, de pe un cont cifrat. Cartea de credit e pe numele fiului sau, dar cu o singura notare WBS Holding. Gabi Marin isi schimba sediul, noul sediu il face Luca G., arhitect elvetian, prietenul meu, in casa caruia stau actualmente cu chirie. Gabi Marin face plati pe conturile cifrate ale familiei Nastase sau ale principelui Dimitrie Sturdza.

Vazand ce face Chirieac, il fortez sa vanda actiunile la WBS lui Georges Madevat, care-l plateste cash. Scap si de actionarii de la Ericsson si devin actionar majoritar la WBS abia in 2006. Lundin fura de la WBS, in calitate de CEO, in sase luni, aproximativ 1 milion de dolari, il dam afara. Toti strainii raman cu mine si continuam sa facem bursa. Intra actionar cu 10% Orest Robciuc, cumnat cu varul lui Bush Jr. iar Irina Socol de la Siveco imi este impusa actionar la Sibex. Ericsson se retrage cu castiguri foarte bune in bursa, mai ales pe caderea din 2001 si pe cresterea actiunilor Ericsson din 2001-2006.

Apare in ecuatie cabinetul de avocatura ZRP si implicit Catalin Predoiu. Prin el ajung sa-l cunosc pe Daianu si apoi pe Coldea. Asta insa…. in episodul urmator. Tineti aproape, daca supravietuiesc o sa va termin povestea”, a scris brokerul CRISTIAN SIMA pe blogul sau mareaspovedanie.ro.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,