Tag Archives: mugur isarescu

15 November 2015
News

Cine nu reuseste ani la rand sa faca profit, sa inchida

Sursa: Zf

Acum două săptămâni la prezentarea raportului de stabilitate financiară a României, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR a adus în discuţie faptul că 200.000 de firme private din România, adică o treime, nu raportează şi nu fac profit. Pentru ce există aceste firme, care este scopul lor, întreba public Isărescu. Toate aceste firme într-un fel sau altul afectează economia, sistemul bancar şi dau o notă proastă mediului de afaceri românesc.

“Numărul extrem de mare, 200.000 de întreprinderi private cu pierderi permanente, arată două probleme majore: de ce nu se respectă regulile economiei de piaţă în România? În anii 90 (…) ni s-a spus următorul lucru: concurenţa şi curăţenia pieţei sunt esenţiale, adică intrări, dar şi ieşiri. Să poţi să înfiinţezi firme, să lucreze, să fie concurenţă loială, dar să existe şi ieşiri la fel. Dacă nu face faţă sau dacă are pierderi, să poată fi radiată rapid. Păstrarea unui număr mare de societăţi cu pierderi permanente nu numai că ecranează situaţia sectorului privat, dar îngreunează chiar procesul de finanţare”.  Unele dintre aceste firme sunt foste societăţi de apartament, create pentru a “mişca” banii, iar altele reprezintă nereuşite familiale, a mai comentat guvernatorul.

România are 600.000 de firme care raportează afaceri anuale de 250 mld. euro(1.125 de miliarde de lei) şi un profit net de 2,5 miliarde de euro(adică în jur de 1%).

România nu este o ţară unde a raporta profit la finalul anului pentru o companies să fie un titlu de glorie. Ideea generală este că dacă raportezi profit eşti un fraier pentru că apoi trebuie să  plăteşti impozit pe profit la stat.

La prima vedere cei care nu ar raporta profit ar fi antreprenorii români, pentru că ei au afaceri familiale, ei plimbă banii, ei înfiinţează companii pentru plata unor venituri, pentru acţionari sau management, deoarece prin această formă s-ar plăti mai puţine taxe pe munca la stat.

Dacă ne uităm puţin în statistica ultimilor şapte ani, lucrurile se schimbă radical: companiile româneşti raportează un profit mult mai mare decât companiile străine, multinaţionalele.

Din 2008 încoace, multinaţionalele au făcut un profit de 2,5 miliarde lei, în timp ce firmele româneşti au raportat un câştig net de 55 de miliarde de lei.

Petrom, încadrată la multinaţională este compania care a raportat cele mai mari profituri: în ultimii 7 ani câştigul net a fost de 18,83 miliarde de lei(4,18 miliarde de euro).

Dacă Petrom a raportat un profit de 18,83 miliarde de lei, la care adăugăm operatorii de telefonie mobilă Orange şi Vodafone, plus Dacia care raportează şi ei profit an de an, iar soldul pentru toate companiile străine în 7 ani este de numai 2,5 miliarde de lei, înseamnă că la restul multinaţionalelor totul este un „dezastru”. Ar trebui să închidă şi să plece. Dar toate stau în piaţă şi ocupă poziţii de top în sectoarele în care activează, fiind la masa discuţiilor guvernamentale.

În cifra de afaceri totală a companiilor din România, de 250 de miliarde de euro pe an, jumătate este realizată de multinaţionale, iar cealaltă jumătate de companiile româneşti. Dar cei care raportează cel mai mare profit sunt firmele româneşti:  55 mld.lei în 7 ani vs 2,5 mld. lei.

În comentarile lui, Isărescu nu a făcut această departajarea  între firmele româneşti şi companii străine.

Mai întodeauna antreprenorii români sunt arătaţi cu degetul, ca fiind vinovaţii de serviciu, însă datele arată altceva.

Iar exemplul personal al guvernatorului BNR cu afacerea lui proprie(Măr SRL- producţia şi vânzarea de vin sub brandul Casa Isărescu) arată ce se întâmplă la finalul contului de profit şi pierderi din economia românească.

Din 2009 încoace, compania lui, unde are 50% din acţiuni, a raportat o cifră de afaceri cumulată pe 6 ani de 11,93 milioane de lei, cu un profit net de 2,77 milioane de lei, adică o marjă de 23,21%. Am putea spune că Isărescu deja avea o piaţă prin funcţia şi numele lui, care deschide toate uşile şi îi este mult mai uşor să-şi vândă produsele.

La polul opus, Bergenbier S.A., cunoscutul producător de bere, a raportat numai pentru anul 2014 o pierdere de 104 milioane de lei, la afaceri de 406 milioane de lei. Rompetrol Rafinare, Petromidia, o companie care nu a mai simţit gustul profitului de nimeni nu-şi mai aminteşte de când, a raportat în 2014 o pierdere de 1.074 milioane de lei, la afaceri de 13.491 milioane de lei.

Este adevărat că antreprenorii români îşi devalizează de multe ori proprile companii şi băncile de unde au luat credite, dar cifrele sunt mult mai mari la multinaţionale în privinţa transferurilor.

Isărescu este revoltat pe bună dreptate, dar analiza lui ar trebui să se extindă mult mai adânc. Sistemul bancar nu are ce credita, pentru că multinaţionalele se creditează singure, au devenit adevărate bănci, dacă nu chiar mai puternice decât ele, deşi raportează numai pierderi, iar banii pleacă afară. Cum rezolvăm această problemă?

 

Măr SRL ( Sursa: Ministerul Finanţelor)
Cifră de afaceri(lei) Profit net(lei) Marjă de câştig(%) Număr de angajaţi
2009 755.000 258.000 34 5
2010 1100.000 620.000 56 10
2011 2198.000 393.000 18 12
2012 2680.000 470.000 17 14
2013 2330.000 549.000 23 16
2014 2870.000 483.000 16 16

 

 

Tagged , , , , , , , , , , , , ,
12 October 2015
News

Esecul supravegherii bancare – marca Cinteza BNR – Noul Bancorex privat…Cine raspunde?

Sursa: Zf

Sistemul bancar trece astăzi prin cea mai grea perioadă de după 1990, chiar mai grea decât în anii 1996-1999, când cea mai mare bancă locală, Bancorex, a trebuit să fie salvată cu banii statului şi integrată în BCR.

Statul a cheltuit atunci 2 mld. dolari pentru a înlocui cu titluri de stat în activele Bancorex creditele acordate – mai mult sau mai puţin fraudulos – către sute de companii şi care nu au mai fost recuperate niciodată.

S-a spus atunci că administrarea de stat a fost de vină şi că doar privatizarea va aduce eficienţă în management, mai ales prin intervenţia capitalului străin. Iată însă că, astăzi, Bancorexul din ’99 este extins la nivelul întregului sistem bancar.

Nivelul creditelor neperformante a ajuns în martie 2012 la 24% din total, după ce în decembrie 2008 era la 3%. Este adevărat că astăzi a coborât la 15%, dar asta doar ca urmare a scoaterii din bilanţ a creditelor neperformante şi vânzării lor către recuperatori.

Întrebarea este: cum de un sistem privat a ajuns la un nivel al creditelor neperformante de 12 mld. euro din credite totale de 50 mld. euro?

Unde au fost eficienţa şi grija pentru banii proprii a sistemului privat, unde a fost know-how-ul străin despre care s-a vorbit atât de mult că va fi salvator în acest sector pentru România?

Puţini recunosc situaţia dramatică a sistemului bancar de astăzi. Se pune capac peste frământările din bănci, peste blocarea pur şi simplu a resurselor externe care ar trebui să irige economia românească aflată în mare nevoie de finanţare.

Este un eşec atât al sistemului, cât şi al supravegherii, ca din decembrie 2008 până în august 2015 creditarea să scadă de la un sold de 51 mld. euro la unul de 48 mld. euro, în condiţiile în care România este de mult printre ultimele ţări din Europa la intermedierea bancară.

Sunt şapte ani de acum de când băncile trăiesc numai din reînnoiri de linii de finanţare şi îşi amintesc practicile din anii ’90 când pur şi simplu mutau banii populaţiei în titluri de stat, ignorând creditarea privată. Mai mult, dacă nu ar fi intervenţia statului prin programul Prima casă, scăderea soldului creditelor se duce de la 51 mld. euro în 2008 la 44 mld. euro!

„Deleveraging“. Iată că s-a găsit şi un nume „trendy“ pentru acest fenomen, care înseamnă de fapt că în economie canalele pe care ar trebui să circule bani seacă de la o zi la alta.

Şi asta în condiţiile în care de şapte ani se pompează cu nemiluita bani în sistemul financiar internaţional de către băncile centrale, la dobânzi de zero la sută sau negative despre care nu se mai poate spune că sunt dobânzi, ci pur şi simplu cadouri făcute de băncile centrale băncilor comerciale pentru ca acestea să meargă mai departe cu banii în economia reală.

Cu toată incompetenţa şi neglijenţa de care au dat dovadă acordând creditele la care un sfert din volum trebuie şters pentru că nu va mai fi niciodată recuperat, există resurse încă în sistem ca doi bancheri să fie plătiţi astăzi în România cu peste un milion de euro pe an, conform informaţiilor de la Autoritatea Bancară Europeană.

Ani de zile s-a spus că România trebuie să atragă bănci străine pentru că nu are destulă economisire locală, dar azi creditele reprezintă doar 94% din totalul depozitelor.

Situaţia îi afectează cel mai mult pe antreprenorii locali, care s-au trezit cu tăierea liniilor de finanţare şi cu refuzul de a prelungi resursele financiare pentru proiecte de investiţii. Mai ales că aceştia sunt dublu îndatoraţi faţă de multinaţionale, aşa cum reiese din analiza spre exemplu a primilor 100 de jucători din economie.

Este greu de înţeles cum, într-o economie care are nevoie de investiţii ca de aer, băncile nu găsesc proiecte rentabile. Îmbunătăţirea indicatorilor de profitabilitate ai companiilor locale – prin scăderea CAS şi scăderea TVA la alimente care a dus la majorarea consumului – se vede că nu este de folos.

Soldul creditelor acordate companiilor, în lei şi euro, era de 99 mld. lei în echivalent, în ianuarie 2009, pentru ca în iulie 2015 să fie la 105 mld. lei, ceea ce în euro înseamnă practic o scădere.

Ordinul este clar: ieşiţi de pe România, curăţaţi ce se mai poate curăţa, înlocuiţi în portofoliu ce se poate înlocui, mergeţi pe garanţia statului. Lipsa de angajament pentru dezvoltarea economiei locale este evidentă.

Din păcate, oamenii care conduc astăzi sistemul bancar, deşi ştiu cât de gravă este situaţia şi că într-o economie precum cea a României, care caută să se modernizeze, care are nevoie de tehnologie, unde companiile locale sunt chiar în etapa în care au un necesar de capital pentru echipamente, pentru utilaje, nu au de unde să se finanţeze, tac.

Saltul înainte de care are nevoie economia românească pentru o creştere economică de tip chinezesc, de peste 7% pe an, nu se poate face fără masivă finanţare. Un exemplu recent al unei companii din nordul ţării, Romcab, profilată pe export, care a apelat la o bancă din est pentru un credit de 15 mil. euro, arată blocajul cu care se confruntă jucătorii locali în negocierile cu băncile.

În 1999, când Ziarul Financiar era la început, BNP Dresdner Bank a înfiinţat o sucursală la Bucureşti, unde şi-a trimis un bancher din Londra. Erau ani  în care banii băncilor mergeau în primul rând în titluri de stat, iar bancherul de la Londra a spus uimit atunci pentru Ziarul Financiar: „Eu ştiu că băncile trebuie să alerge după clienţi, dar aici în România toţi bancherii se miră când le spun asta“.

Era o problemă de atitudine de fapt atunci, iar astăzi, din păcate, vedem că rădăcinile acestui comportament faţă de client au rămas.

Am avertizat în 2009 şi 2010 că majorarea dobânzilor va crea un val de credite neperformante, iar unele bănci mari din România acceptă abia acum că pur şi simplu clienţii nu mai pot plăti ratele şi propun diverse programe de rate reduse.

Cam târziu. Oamenii au fost sufocaţi deja şi au depus armele, dovadă fiind cei 800.000 de clienţi care au întârziat peste 90 de zile cu plata ratelor. Când unu din patru clienţi persoane fizice nu îşi mai poate plăti rata la bancă e o problemă de sistem şi de politică bancară. Nu mai e vorba de erori sau derapaje ale departamentelor de risc.

Bancherii se plâng că nu sunt iubiţi şi că rolul lor de intermediari financiari nu este înţeles. Dar care rol de intermediar financiar, când tocmai acest rol devine din ce în ce mai redus în economia românească în ultimii şapte ani?

Tagged , , , , , , , , , , , , , , ,
12 September 2015
News

Cum isi permite o banca – BCR – sa renunte la neperformante de 2,7 miliarde euro ?

Dar cum a ajuns acolo? BCR a ajuns acolo printr-o politica nesimtita de credite. Neincurajand antreprenorii, practicand marje incredibil de nesimtite in Romania, mari, fara nici o rusine. Exista un raport al Bancii Austriei trimis catre BNR in 2010 apoi in 2012 catre supraveghetorul lui peste, in speta dinozaurul comunist Nicolae Cinteza.

Banca Nationala a devenit fieful unor comunisti care traiesc intr-un glob de sticla, a unor Cintezi care se cred bancheri dar nu inteleg nimic din economia reala. Cum au permis acesti economisti din BNR ca BCR – una dintre cele mai mari banci din sistem sa acumuleze credite neperformante ?

De ce nu exista controale ale BNR si de ce nu exista trimiteri in judecata ale celor vinovati? Pentru ca, nu-i asa, exista vinovati daca exista credite neperformante…Cine sunt vinovatii Cinteza?

Pentru ce iti incasezi tu si Isarescu salariile alea nesimtite trecute la secret daca nu faceti curatenie intr-o banca austriaca multinationala care raporteaza pierderi de 2,7 miliarde de euro, care pierderi sunt vandute la valoarea stresata de 10% si BCR ramane curata si atentie TOT PE PROFIT ????

Pai va dati seama ce marje nerusinate de business practica aceste banci NSIMTITE ?

Cinteza, Isarescu, reveniti in economia reala…ar trebui prin lege sa fiti obligati sa administrati un srl si acesta sa fie profitabil…poate atunci veti intelege si putina economie si ati fi mai performanti intr-adevar…ca cinstiti…nu va mai faceti la varsta asta.

Cititi articolul din Hotnews si va cruciti…dar mai ales…puneti-va intrebari…intelegeti ca o banca isi ia lichiditate de la bancile mama sau din depozitele atrase…depozitele atrase au dobanzi de 1% la euro iar creditele stau-daca te califici bineinteles pe la 5,5%…Intelegeti oameni buni ca o banca practica adaosuri comerciale de 450%…de aceea isi permit…pentru ca ei sunt nesimtiti iar creditatii prosti sau fara alternativa…

Sursa: Hotnews

Bloomberg: BCR renunta la vanzarea pachetului de credite neperformante in valoare de 2,7 miliarde de euro. Oficial Erste Bank: Vrem sa vindem in acest an. Ne dorim rezolvarea cat mai rapida a problemei neperformantelor
Banca Comerciala Romana (BCR), divizia din Romania a grupului bancar austriac Erste Group, a decis sa anuleze procedurile de vanzare a unui pachet de credite neperformante in valoare de aproximativ 2,7 miliarde de euro, au declarat joi pentru Bloomberg doua surse din apropierea discutiilor. Contactati de HotNews.ro, oficiali din centrala vieneza a Erste Bank au spus ca banca isi doreste o rezolvare accelerata a problemei creditelor neperformante, anul trecut vanzand asemenea credite pentru circa jumatate de miliard de euro, oficialii Erste sperand intr-o tranzactie similara si in acest an. “Desigur, nu vrem sa vindem cu orice pret. Daca de pilda apare o inrautatire dramatica a pietei sigur ca putem re-discuta acest proiect, dar in principiu ne dorim rezolvarea cat mai grabnica a problemei neperformantelor”, au mai spus oficiali Erste Bank pentru HotNews.ro.

Potrivit surselor Bloomberg, citate de Agerpres, fondurile de investitii Blackstone Group LP si Lone Star Funds au fost singurii ofertanti ramasi in cursa pentru portofoliul de credite neperformante al BCR, denumit Project Neptune, care include atat credite catre companii cat si credite imobiliare. Una dintre surse a precizat ca ofertele primite au fost prea mici.

Nici Lone Star sau Blackstone nu au dorit sa faca comentarii.
In luna august a acestui an, directorul de risc de la Erste, Andreas Gottschling, a declarat ca grupul bancar austriac va lua in considerare doar oferte cu o reducere ‘foarte modesta’ fata de valoarea contabila a creditelor neperformante atunci cand le va scoate la vanzare.

In 2014, BCR a vandut credite neperformante in valoare de 2 miliarde de lei, obtinand astfel o reducere totala a volumului de credite neperformante cu 24% fata de anul 2013. Rata creditelor neperformante a scazut la 25,7%, rata de acoperire a creditelor neperformante crescand la 75,8%.

BCR a incheiat 2014 cu un rezultat negativ de 2,8 miliarde lei (630 milioane euro), dupa ce in 2013 a avut un profit de aproape 600 milioane lei, in conditiile constituirii unor provizioane de 4,4 miliarde lei pentru curatarea creditelor neperformante.

In vara acestui an, presedintele executiv al BCR Erste, Tomas Spurny, arata ca volumul creditelor aflate in portofoliul BCR va reveni pe crestere in 2017, banca estimand un total al finantarilor acordate de 38,4 miliarde de lei, in paralel cu scaderea valorii creditelor neperformante la 4,8 miliarde de lei in acelasi an. Valoarea creditelor neperformante ar urma sa scada de la 10,4 miliarde de lei in 2014, la 6,6 miliarde de lei in 2015, ajungand la 4,9 miliarde de lei in 2016 si la 4,8 miliarde de lei in 2017.

Volumul creditelor neperformante inregistrate de BCR a atins maximul in anul 2012, respectiv 14,2 miliarde de lei.

Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare in estul Uniunii Europene, cu aproximativ 45.000 de angajati, care deservesc 16,6 milioane de clienti in 2.900 de agentii din Austria, Cehia, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia. Banca Comerciala Romana (BCR), membra a Erste Group, este cel mai important grup financiar din Romania, cu active de peste 16 miliarde euro.

Tagged , , , , , ,
26 August 2015
News

De fapt economia nu prea merge…avem bani pentru ca nu facem nimic in investitii si consum

Sursa: Zf

România se confruntă în acest moment cu o deflaţie, adică scăderea preţurilor, cu date macroeconomice bune, dar cu un climat la nivel microeconomic în continuare destul de dificil. Companiile mari şi-au revenit din criză, dar companiile mici continuă să sufere. Scăderea TVA propusă de premierul Ponta, de la 24% la 19%,  ar vrea să rezolve problemele din microeconomie, dar va crea probleme la nivel macro, dacă ar fi să-i ascultăm pe economişti.

Paradoxal, scăderea preţurilor din economie, care a intervenit ca urmare a reducerii TVA la alimente şi ar urma să aibă un impact major dacă se reduce TVA pentru toate bunurile şi produsele, ajută companiile mari şi mai puţin pe cele mici. Firmele mari pot susţine căderea preţurilor pentru că vor avea volume de vânzare mai mari, dar firmele mici nu pot face acest lucru. Deflaţia şi reducerea TVA vor întări şi mai mult poziţia companiilor mari şi vor slăbi poziţia financiară a întreprinderilor mici şi mijlocii.

În acest moment, România are nevoie de mai multe companii mici şi mijlocii pentru că firme mari are îndeajuns. Pe datele din 2014, România avea cel mai scăzut ritm de înfiinţare de noi locuri de muncă din economie. Asta înseamnă că firmele mari şi-au consolidat poziţia, nu mai investesc deloc ca să-şi conserve lichidităţile. Pentru că firmele mari nu mai investesc, nici firmele mici şi mijlocii nu mai au comenzi şi, în consecinţă, nu mai angajează oameni.

Guvernul Ponta aici ar trebui să intervină prin măsuri de relaxare reale, nu prin scoaterea ştampilei, cea mai mare realizare la nivel micro.

Creşterea economică cu care ne lăudăm toţi vine din strângerea curelei la nivel macro şi nu din relaxarea la nivel microeconomic, la nivel de antreprenori  mici şi mijlocii.

Sistemul bancar românesc, care a marcat pierderi în perioada de criză, începe să-şi revină, dar mai puţin din îmbunătăţirea semnificativă a activităţii microeconomice şi mai mult din jocul provizioanelor şi revenirea pieţei imobiliare.

Guvernul Ponta mizează pe reducerea taxelor pentru a susţine economia, dar se uită mai puţin la reducerea birocraţiei din administraţie, care continuă să fie o frână în creşterea afacerilor. Companiile mari se descurcă bine în această birocraţie pentru că au pârghiile necesare de a fi în antecamera guvernului. În schimb, firmele mici şi mijlocii trebuie să cerşească pe la uşile administraţiei. Vicepremierul Oprea întăreşte aparatul de forţă al statului pe care se sprijină partidul lui, dar premierul Ponta şi niciun alt ministru nu susţin afacerile micro. Iar liberalii, cei care vor să vină la putere, nu pun nimic pe masă decât “Jos Ponta!”.

Guvernatorul BNR s-a apucat să arate cu degetul lista reformelor de pe piaţa muncii, lipsa de noi locuri de muncă în economie, programa şcolară care scoate numai manageri. Dar între timp a înfinţat un comitet de macroprudenţialitate, care ar trebui să vadă din timp  apariţia altor crize, în loc să înfinţeze un comitet de microeconomie, mai ales că antreprenorii sunt primii care simt pe pielea lor că vine o criză.

 

Tagged , , , , , , , , , , , ,
4 August 2015
News

Dumnezeul economiei e gol…

Sursa: Biziday

Îl urmăresc pe Guvernator de 18 ani. Mi-a plăcut întotdeauna stilul său, de Moromete. Banca Națională a României a fost întotdeauna o pepinieră de economiști, unii geniali, precum Lazea, alții mai degrabă tocilari precum profesorul Daniel Dăianu, un om foarte rupt de realitate. Doi oameni mi-au atras atenția în mod particular în această perioadă – Mugur Isărescu și Cristi Popa, fostul său viceguvernator.

Minți briliante în materie de economie, amândoi aveau o chestie, un fel de atingere a realității care nu le permitea să bată câmpii în monetarism cum face Daniel Dăianu sau să se piardă în dimensiunea matematică, abstractă și mult prea infinită pe care economia, de multe ori, dă impresia că o are. Cum eu nu sunt un economist de profesie ci doar un comunicator (un jurnalist) destul de autodidact în materie de economie, am trăit acești ani urmărind opinii, politici aplicate și neaplicate, idei, poziții, reveniri…

Când spun că am început să mă îndoiesc de Isărescu nu mă refer la buna credință a Guvernatorului (personalitatea sa are și o astfel de dimenisiune, rară la acest nivel de putere și influență) nu mă refer nici la judecățile de valoare ale Guvernatorului (care probabil vor deveni și mai valoroase o dată cu înaintarea în vârstă a lui Isărescu) dar am început să am dubii în legătură cu oportunitatea lor.

Așa cum vă spuneam într-un articol precedent, Mugur Isărescu și-a dat deja acordul pe Codul Fiscal, dar s-a răzgândit subit după epopeea grecească din această vară. De data asta Ponta spune adevărul, dar vai, săracul Ponta, a mințit de atâtea ori încât nimeni nu îl mai crede acum. Intervenția de săptămâna trecută, cea în care Isărescu desființează literalmente Codul Fiscal, arată că Isărescu crede că ceva mult mai important și mai periculos planează asupra țării noastre și că, deși inițial Isărescu a fost de acord, acum nu mai este, pentru că pur și simplu noul Cod Fiscal nu mai este oportun. Cu adevărat mișto e faptul că Isărescu confirmă practic ipotezele mele anterioare, de fapt tot eu pe acest site am și emis opinia că “salvarea băncilor românești cu capital grecesc din România este cheia bătăliei pentru noul cod fiscal“.

Acum, a mai apărut o ipoteză, una nașpa rău, cum că se pregătește un plan de scoatere/ieșire din UE a țărilor care nu îndeplinesc unele criterii și poate de aici și spaima lui Isărescu de a face Codul Fiscal pilaf. După cum vedeți, încerc să fac o imagine in reflexia unor cioburi, am fost plecat două săptămâni din țară și încerc să ghicesc (ceea ce de obicei nu fac, chiar dacă las impresia că fac) ce a dus la așa o bulversare… Indiferent care sunt motivele lui Isărescu, indiferent cum s-au acuplat diferitele tabere politice (care de regulă nu înțeleg mai nimic) pe problema Codului Fiscal, în rândurile următoare o să îmi asum dificila sarcină de a combate cu argumente devastatorul atac pe care Mugur Isărescu l-a susținut împotriva Codului Fiscal. Asta pentru că am sentimentul că nimeni altcineva nu are de gând sau nu poate să o facă.

Cheia problemei pare a fi deficitul bugetar. De fapt nu este, dar hai să stăm pe ea. Nimeni nu știe exact care va fi impactul reducerii TVA la alimente (BNR vede conturile trezoreriei și Isărescu știe totuși unele lucruri înaintea muritorilor de rând) dar ceea ce vedem în acest an este un excedent de 0,6% din PIB (deci un mld de euro pe prima jumătate a anului) în condiții de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale. Pentru prima dată în cei 18 ani de când predicăm (de la școala BNR citire) liberalizarea economiei prin reducerea de taxe avem o confirmare, și încă una solidă, că reducerea de taxe crește veniturile la buget prin stimularea economiei. De mai bine de jumătate de an România reduce taxe și, în condiții de creștere ușoară a cheltuielilor, excedentul bugetar crește. Parcă visăm și nu ne credem ochilor ce visăm. Sigur Isărescu nu crede, dar execuția bugetară îl contrazice.

Bineînțeles că politica de stimulare fiscală prin reducerea de taxe într-o perioadă de creștere este prociclică, dar la noi vorbim acum despre o reformare fundamentală a economiei. Nu creșterea economică este efectul principal al noului Cod Fiscal, ci reducerea evaziunii, o chestiune care două decenii a fost la fel de neverosimilă ca și lupta anticorupție.

Acum se întâmplă! Reducerea TVA este necesară în primul rând pentru formarea unor bune practici în economie și, dacă nu s-a putut altcândva, e bine și acum. Oricând e bine. Isărescu e prea bătrân ca să mai creadă în minuni, ok, dar problema bătrânilor este că nu recunosc minunile nici atunci când ele chiar se petrec. Deci nu creșterea economică din 2016 e importantă ci creșterea gradului de conformare voluntară pentru cine știe cât timp România va putea fi o țară civilizată din punct de vedere fiscal. Asta nu se face doar cu campanii dure ale ANAF.

Reducerea taxelor e un must! Iar Isărescu nu pare să o priceapă, sau nu crede în ea, sau pur și simplu s-a obișnuit cu o Românie medievală din punct de vedere fiscal, încât nu poate înțelege un pas înainte pe care el însuși l-a predicat și l-a aplicat atunci când era premier.

Așa, și cine spunea anul trecut că decât investiții proaste, mai bine statul economisește banii? Mai țineți minte? A fost prima ruptură majoră între ceea ce predic eu și ceea ce susține Dumnezeul economiei noastre, Mugur Isărescu. Problema este că guvernul ăsta nu e în stare de investiții și punct. S-a lămurit problema. Da, face excedente căci nu e în stare să facă autostrăzi… Așa și? Mai departe cum procedăm?

Nu e normal să reducă taxele ca să permită și, de fapt să atragă investiții private? Nici nu vă imaginați ce motor uriaș va fi reducerea aia a impozitului pe dividende! În esență vorbim despre locuri de muncă pe care le vor creea privații dacă statul nu e în stare. Sigur, privații nu vor face autostrăzi, dar vor face altceva… orice, putem crește și pe servicii dacă nu creștem pe infrastructură…

Dar, încă o dată, aici Isărescu se contrazice grav pe sine însuși. În toamna 2014 spunea că investițiile publice nu trebuie făcute, acum se vaită că noul Cod Fiscal nu lasă loc de investiții publice. Așa este, nu prea mai lasă. Dar oferă ceva concret în locul unei iluzii de care eu unul m-am săturat.

O da! Aici e punctul slab al guvernării, nu al Codului Fiscal. Așa cum foarte inspirat spunea Florin Cîțu, Codul Fiscal este doar un reper în economie. Nu reducerile de taxe fac deficit, cheltuielile mari fac deficit. Este jobul guvernului să reducă din cheltuieli în cazul în care Codul Fiscal produce, momentan, o gaură în buget.

Când vă spuneam că acest Cod Fiscal are un călcâi al lui Ahile mă refeream la faptul că nu este dublat de o reformă a administrației publice care să permită reducerea cheltuielilor în unitățile teritoriale, astfel încât un eventual deficit să poată fi ținut sub control. Isărescu trăiește în anii 2010, a fost artizanul tăierilor de salarii de atunci și de aceea spune că nu rezistă democrația. Da, aici ar fi avut dreptate, dar numai dacă venea cu argumentul ăsta cât era în dezbatere Codul Fiscal, NU după aprobarea lui cu aproape unanimitate în Parlament.

După ce toate partidele și-au asumat Codul Fiscal, să vii și să zici că nu rezistă democrația, este ca și cum ai submina-o chiar tu, din influenta și puternica poziție de Guvernator pe care o ai. O coerență politică în materie de taxe n-am mai avut niciodată, aceasta ar fi fost prima, și acesta este motivul pentru care nu mi-a plăcut poziția Guvernatorului, am criticat dur faptul că Președintele a spart această coerență retrimițând în Parlament Codul Fiscal, determinând și răzgândeala trepădușilor din PNL. De asta am ajuns să mă îndoiesc de Isărescu.

Când un astfel de Dumnezeu vine și spune că toți sunt proști, oamenii de afaceri sunt proști, jurnaliștii, politicienii… cum să-l contrazici? Noi ca națiune avem o gravă problemă de coerență. Spre deosebire de unguri, de nemți, de alte nații, noi nu prea știm să fim uniți în chestiuni importante. Ba chiar, ironia sorții, se mai întmplă și ca, accidental, o astfel de coerență să fie obținută de câte un olog politic, așa cum e Victor Ponta.

Dar, la dracu! la scară istorică nici nu mai contează asta! Contează dezvoltarea, pașii înainte pe care reușim să îi facem și, chiar dacă acest cod fiscal nu e perfect (eu însumi l-am criticat punctual) ideală era asumarea sa politică. Pe care Isărescu și Iohannis au stricat-o.

Nu mai contează de ce. Important este că, fără acea unitate, Codul Fiscal devine vulnerabil, nu mai știi sigur dacă peste un an sau doi va mai fi valabil sau va fi modificat, iar asta reduce încrederea, reduce deci semnificativ efectul pozitiv de reformare al economiei pe care l-ar fi avut. De aceea îmi permit să spun, cu aproape același respect pentru Dumnezeul economiei, Mugur Isărescu, indiferent de motivele ce l-au speriat și l-au făcut să-și reevalueze poziția, Isărescu a greșit!

 

Tagged , , , , , , , , , , , ,
14 July 2015
News

Radu Dimofte si sinapsele coruptiei

Sursa: Mareaspovedanie.ro

Exista însă un pericol în anii 2000, presa. Năstase o adusese la tăcere, dar și multinaționalele și consorțiul au contribuit din belșug la acea stare de fapt. Dacă în 2004, la schimbarea Puterii, presa a avut un moment de respiro și se credea că va începe din nou să latre ca la începutul anilor ‘90, consorțiul a cheltuit imense bugete publicitare, cu precădere în presa prietenă. Întâi, au bătut palma cu mogulii, dar și așa tot mai rămâneau niște ziariști „duși cu capul”, care aveau chef de anchete și scoop-uri. Firmele din IT au început atunci să plătească salarii direct ziariștilor, de obicei celor influenți.

Eram într-un bar bucureștean cu șeful unei mulținaționale americane din IT și la televizor era o emisiune cu Dan Turturică, de la România Liberă. Pentru a-mi demonstra ce putere are asupra ziaristului, i-a dat un sms și l-a scos din emisiune, așa de amorul artei, pentru a-mi demonstra mie și celor din jur că l-a cumpărat deja. La fel a procedat și Vîntu când își freca, de față cu mine și Mircea Dinescu, mâinile, la crearea ziarului Gândul (pentru aceasta poveste puteți citi spovedania “SOV și junimiștii”, publicată în Hotnews, în 2010).

La sfârșitul lui 2004, afacerile mergeau unse, sinapsele erau la intensitate maximă, neuronii actorilor nu mai gândeau, erau deja pe regim de rutină. Exista însă o hibă imensă în acest sistem, hibă ce provenea din lăcomia lui Năstase, care nu împărțea și care nici nu-i lăsa pe cei mai mici să ciupească și ei ceva. Furnizorii nu vorbeau decât cu persoane de la minister, secretar de stat în sus, și toți inspectorii școlari, plus celelalte cadre din teritoriu, se uitau la ce marfă achiziționează, la ce prețuri, fără să poată beneficia de vreun sfanț, ba mai mult erau și obligați să semneze la ordin orice matrapazlâc. Revolta sfințișorilor PDSR din teritoriu s-a simțit greu la alegeri, unde favoritul Năstase a pierdut cu brio.

O să mă întrebați ce făceau Justiția și Serviciile. Evident, făceau afaceri. Dacă veți analiza acționariatul Siveco și Omnilogic, trecând prin câteva societăți austriece și baltice și prin câțiva acționari de la Viena, veți afla că sinapsa acționarului majoritar ajunge tot în România, la ofițerii din Serviciile lui Măgureanu, retrași în afaceri cu IT în 1996. De multe ori, când unii politicieni, chiar de la PDSR, erau înspăimântați de jaful ce se punea la cale și refuzau să semneze sau să publice caietele de sarcini facute de consorțiu, băieții retrași din Servicii interveneau direct șantajând politicienii recalcitranti, dându-i pe brazdă.

Pentru a nu mai avea astfel de sincope, s-a inventat șpaga anticipată, fără obiect. La un moment dat, în plină criză, când apăruseră nişte zvonuri că cineva se gândeşte să-mi ofere postul de la Finanţe, înainte cu mult de a primi vreo propunere sau măcar vreo sugestie, consorţiul a venit și mi-a propus să-mi dea 1 milion pe cont, anticipat pentru serviciile viitoare. Ideea era să ai deja șpagă pe cont când ajungi ministru, astfel încât să o treci de la început în declaraţia de avere şi să nu ai probleme s-o justifici apoi. Cum am refuzat șpaga anticipată, nici ministru nu am mai ajuns. Singura propunere a venit de la Radu Dimofte, în 2012, când se făcea Guvernul MRU. Am refuzat direct şi astfel mi-a spus fără jenă ca o să-l pună pe Drăgoi, ceea ce s-a şi întâmplat. Gândind retroactiv, este evident că Radu avea putere la acea vreme. Îl sprijinea pe Băsescu, era ofiţer acoperit SIE, ba chiar şi fost DIE, iar MRU venea din fruntea SIE şi avea nevoie de oameni din sistem.

Alegerea lui Băsescu nu a deranjat pe nimeni iniţial. Se credea că totul va merge la fel. Gabi Marin şi alţi lideri din consorţiu se duseseră să pupe papucul noului sultan crezând că totul va continua pe aceleaşi sinapse, doar neuronii vor fi alţii. În plus, în perioada 2000-2004, Opoziţia a primit şi ea câteva fărâme şi atenţii, pentru că nu se ştie ce îţi aduce viitorul. Îmi aduc perfect aminte că, după întâlnirea cu noii aleşi, visau deja la aceiaşi cai mari, fuseseră liniştiţi şi luaseră girul Noii Puteri. Cel puţin aşa credeau atunci. Afaceriştii români duseseră ipocrizia şi curvăsăria morală la paroxism, dar au avut surpriza ca Băsescu să-i depăşească cu mult, şi chiar din prima clipă. Una li s-a spus în fata şi alta au primit. Ba, chiar au început să fie hăituiţi. În 2007, la referendumul de demitere, erau deja toţi în tabăra adversă preşedintelui şi aveau o ură profundă pe el şi pe ţiitoarele sale. Când Udrea afirmă azi că nu l-a cunoscut pe Gabi Marin, este perfect adevărat, cel puţin până în 2012, când am plecat eu, tot sectorul din IT o înjura cu spume. Sunt convins că Udrea împroaşcă şi cu adevăruri şi cu invenţii, dar de această afirmaţie sunt absolut sigur.

În guvernarea Tăriceanu, afacerile au mers la fel de bine, ba chiar mult mai bine decât pe vremea lui Năstase, pentru că acum eram în plin boom economic şi erau bani prea mulţi la guvern, risipa era de-a dreptul fără limite. Ca să vă dau un exemplu, preşedintele Asociaţiei Orbilor s-a dus la Vosganian să-i ceară 100.000 şi Vosganian, generos, cu casa plină, i-a dat 1 milion. La doar câteva luni încheia anul 2008 cu un deficit bugetar imens. La fel, în campania pentru legislative, în 2008, când Predoiu candida la Buzău şi s-a dus la Tăriceanu să se plângă că nu ia bani, acesta i-a răspuns: “Păi nu ai penitenciarele, cum nu ai bani?”. Cum Predoiu nu a luat niciun ban șpagă, a pierdut alegerile contra contracandidatului PSD Ghiveciu, care le-a dat pături la oameni şi l-au votat. Predoiu are însă marea vină că a delegat sectorul Achiziţii şi, drept urmare, Alina Bica, în mandatul Boc a putut să facă ce dorea. De fapt, Predoiu era doar reprezentativ, îl reprezenta pe Băsescu şi în rest se făcea că plouă.

Lumea IT-ului a fost însă profund zdruncinată în timpul guvernării Boc. Ăştia erau total dezorganizaţi, erau flămânzi, mult mai lacomi decât cei de dinainte şi erau foarte mulţi decidenţi. Când Gabi Marin s-a dus la Gabi Sandu, primul şoc a fost că i s-a cerut să dea tribut şi pentru afacerile în derulare făcute cu fostul ministru Nica. Marin era profund revoltat şi i-a spus noului ministru PDL: “Înţeleg să împărţim ce muncim împreună, dar ce am muncit cu alţii rămâne aşa!”. „Munca” însemna aranjarea licitaţiilor, fixarea sinapselor şi împărţirea prăzii.

Evident că s-a iscat un scandal monstru între Gabi Marin și Gabi Sandu. Aici a apărut mediatorul-şef, Bogdan Chirieac. Când afacerile au luat o amploare şi mai mare, a apărut Niro, care de fapt i-a împăcat pe toţi, contra unui comision.

Pentru a înţelege cum a ajuns Dorin Cocoş în afacerile cu IT, deşi săracul nu cred că ştia nimic despre calculatoare, trebuie să ne întoarcem în anii 2000-2004, când la restaurantul Trei Cocoşi din Parcul Herăstrău se puneau la cale toate sinapsele corupţiei. Clienţi nelipsiţi erau Chirieac, Miki Șpagă zis Bebiţă şi elveţianul Marius Opran. Ultimul, mult mai discret şi circumspect, văzând ca Dorin Cocoș, botezat şi Gorgorin, începuse nu doar să servească la masă, dar şi să facă uneori cărţile.

Să analizăm sinapsele una câte una, cu argumente şi detalii.

Sinapsele care pleacă de la Bogdan Chirieac spre PSD. Chirieac e nașul de cununie al lui Roibu jr, fiul lui Roibu Aristide, trezorierul PDSR în 2000. Chirieac devine un pion important după campania din 2000, făcând legătura între multinaţionale şi partide. Chirieac achiziţionează de la Adrian Lustig, soţul Eugeniei Vodă, un apartament lângă Piaţa Charles de Gaulle. Toni Petrescu, manager la Ericsson, achiziţionează şi el un apartament în acelaşi bloc, tot de la Lustig. Chirieac nu are banii necesari şi Petrescu îi plăteşte lui Lustig şi apartamentul său. Chirieac primeşte de la mine gratis 5% din WBS Holding pentru a face lobby. Chirieac primeşte de la Ericsson aproximativ 1.5 mil dolari pentru a-i distribui în campanie. Chirieac da cea mai mare parte la PDSR, dar nu uită de Stolojan şi Mugur Isărescu, deşi ştie că nu au şanse în fata Bunicuţei în campanie. Doar Vadim nu primeşte nimic.

Adrian Vasilescu primeşte banii pentru campania lui Isărescu, deşi nici el nu crede în succesul acestuia. Chirieac îi dă 75k dolari lui Vasilescu de la Angelo Gruttaduaria, proprietarul Ductil, lui Vasilescu, la Angelo în casă, pe str. Episcopiei şi, în acelaşi timp, pregăteşte cu Miki Șpagă achiziţionarea de către sicilian a Siderca Călăraşi. Chirieac vrea să facă televiziune, emisiunea ProVest la ProTv. Adrian Sârbu îi cere să vândă emisiunea înainte de a fi produsă. Sârbu îmi vinde mie emisiunea ProVest, 10 ediţii, contra 30k dolari, urmând să împart cu el, după ce îmi voi recupera cei 30k, jumi- juma profitul realizat din publicitate, dar doar eu trebuie să caut publicitate. Reuşesc să vând publicitate la Ductil Steel, Sanofi şi Aventis de peste 60k dolari. Sârbu încasează cei 60k, dar uită să-mi mai dea vreun ban. Țeapă!

Mă duc la Londra şi, întâmplător la o cină în casă la Charles Franck, preşedintele de atunci la EBRD, o găsesc invitata pe Janine. Deschid discuţia despre Sârbu şi îl fac ţepar şi neserios. EBRD tocmai dorea să împrumute pe CME cu mulţi bani. Pentru a nu-şi pierde imaginea pe piaţa londoneză, Adrian Sârbu îmi plăteşte a doua zi toţi cei 60k din afacerea ProVest, invocând întârzierea prin aceea ca Bogdan Chirieac i-a cerut prea mulţi bani șpagă şi nu mai avea de unde. Evident că nu îi cred poveştile. Chirieac are ca invitaţi la ProVest redacţia Europei Libere, finanţez emisiunea, dar Chirieac se ia de ei şi începe să-i facă voalat securişti. Aici am primul dubiu. Chirieac îi pasează contactele de la firmele farmaceutice lui Val Vîlcu, care începe să le şantajeze, Dan Ivan – CEO Sanofi Aventis poate povesti cu lux de amănunte aceste şantaje.

La Restaurantul Trei Cocoşi, îl cunosc pe Dorin Cocoș- Gorgorin, şi pentru prima oară pe Elena Udrea. Gorgorin tocmai divorţase şi ne prezintă ultima achiziţie. Udrea, în tricou mulat şi blugi strâmţi părea scoasă din Discoteca Herăstrău, care era la doi paşi de restaurant. Toţi de la masă fac mişto, eu le spun că fata are tupeu şi o să facă un drum lung şi de succes, nici măcar Gorgorin nu îmi dă dreptate. O s-o reîntâlnesc pe Udrea după mulţi ani, într-un avion de Viena, unde am stat alături, culmea, la economic.

-va urma-

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
25 April 2015
News

Nu suntem capabili economic sa ne asumam trecerea la euro in 2019

Sursa: Zf.ro

România a devenit „fruntaşă“ în privinţa îndeplinirii criteriilor de la Maastricht privind convergenţa nominală pentru a adera la zona euro, însă nu există încă o „foaie de parcurs“, iar la convergenţa reală avem probleme, fiind necesară reducerea decalajelor legate de nivelul de trai, consideră Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

„Anul 2019 pare un obiectiv foarte ambiţios. Suntem deja în aprilie 2015 şi nu avem încă o foaie de parcurs. Dacă nu trecem în clar ce avem de făcut în fiecare semestru, nu avem o foaie de parcurs, stabilirea unui 2019 sau oricare altă dată va fi lipsită de credibilitate şi ne va crea mai multe probleme. Ne vom încâlci în tot felul de explicaţii, iar credibilitatea este esenţială. De la un punct încolo zilele intră în sac. Timpul devine scurt pentru a atinge ţinta“, a declarat ieri Isărescu la conferinţa „Calea României către zona euro“ organizată de Comisia Europeană în parteneriat cu BNR.

Trecerea la euro a fost până acum o ţin­tă mişcătoare. Iniţial, obiectivul a fost 2014. Ulterior, s-a profilat momentul ianuarie 2015 pentru trecerea efectivă la moneda uni­că europeană. Apoi, a fost o perioadă „fără ţintă“. Iar acum obiectivul anunţat de Guvern este 1 ianuarie 2019.

Una dintre cele mai importante probleme legate de adoptarea euro este PIB-ul redus pe cap de locuitor, aflat la jumătate din media UE şi sub nivelul la care au ajuns alte ţări cu PIB-ul pe locuitor când au adoptat euro, respectiv peste 60% din media UE. Şi fără o creştere economică de 4-5%, ţinta 2019 nu se poate materializa.

„Întrebarea este dacă România poate să crească cu 2% pe an mai repede decât media Uniunii Europene. Pentru UE în 2015 se pre­conizează o creştere a PIB cu 1,5%. Dacă economia României ar creşte cu 2% mai repede decât media UE şi nu sare de pe şine este fezabil ca în şapte ani să aderăm la zo­na euro. Ar trebui ca economia să crească cu mai mult de 3,5% pe an. O spune artimetica. Acesta este scenariul de bază“, a declarat Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.

Ţările cele mai sărace primite în zona euro sunt Estonia – cu un PIB pe locuitor la acel moment de 63,4% din media UE şi Letonia cu 63,8%. Şi este puţin probabil ca UE să primească un stat candidat având un PIB/locuitor mai mic decât acestea, pentru că ar crea probleme atât Uniunii, cât şi statului respectiv, a explicat Lazea.

Politicile monetară şi fiscală pot stimula doar temporar şi nesustenabil o creştere a PIB peste potenţial. „Creşti câţiva ani prin tipărire de bani, prin relaxări fiscale dar, după aceea, criza care vine îţi mănâncă toată creşterea şi te întorci exact la nivelul la care ai fost înainte. Ca să ai o creştere sustenabilă şi de durată, este nevoie de politici în sfera reală a economiei, de reforme structurale care să lucreze exact asupra celor trei factori care compun PIB-ul potenţial: capital, forţa de muncă şi productivitatea totală”, în opinia economistului-şef al BNR.

Pentru a adopta euro, o ţară trebuie să res­pecte criteriile nominale de la Maastricht – care vizează indicatori precum inflaţia, dobânzile, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar şi datoria publică – iar România indeplineşte toate criteriile. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să aibă un deficit bugetar sub 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată la sub 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante ţări din zona euro.

Îndeplinirea criteriilor nominale a devenit o condiţie necesară, însă nu şi suficientă pen­tru trecerea la euro. Această cutumă nu mai stă în picioare cu toate problemele din zo­na euro apărute în contextul crizei economice mondiale. Atenţia s-a concentrat în ultimii ani mai mult pe convergenţa reală. Iar România are mult de recuperat la acest capitol, impunându-se reducerea decalajelor legate de nivelul de trai.

„România îndeplineşte în prezent toate criteriile şi are şanse ca până în 2019 să rămână cu toate criteriile îndeplinite. Cu toate acestea, nu putem spune cu mâna pe inimă că suntem pregătiţi să facem pasul. România era codaşă în 2008 şi ne-am pomenit fruntaşi în ceea ce priveşte criteriile nominale. Le îndeplinim cu o anumită relaxare. La prima vedere, am putea spune că sunt îndeplinite în mod sustenabil, dar veţi vedea că nu este chiar aşa. Pentru ca intrarea în zona euro să fie avantajoasă, un stat membru trebuie să îndeplinească pe lângă cele cinci cirterii de la Maastricht şi criteriile de convergenţă reală. A căpătat importanţă convergenţa reală. Nu ai cum să te simţi bine într-un club bogat dacă nu ai un anumit nivel de trai“, a mai spus Isărescu.

Credibilitatea poate fi pusă sub semnul întrebării dacă angajamentul formal nu este însoţit de un plan de acţiune cu obiective intermediare clar definite.

Planul de acţiune detaliat trebuie să aibă o susţinere explicită (şi oficializată într-un document) din partea tuturor factorilor politici. Şi trebuie să ofere garanţii că obiectivele stabilite vor transcende consideraţiile oportuniste legate de ciclul electoral, că progresele în planul convergenţei nominale şi al corectării dezechilibrelor macroeconomice nu vor fi reversate, iar reformele structurale necesare din perspectiva asigurării competitivităţii economiei în interiorul zonei euro vor fi realizate, potrivit guvernatorului BNR.

Stabilirea unei ţinte de aderare la zona euro poate avea efecte benefice dacă va deveni o ancoră pentru implementarea reformelor structurale, care au fost tergiversate până acum, dacă va acţiona ca un catalizator pentru politici coerente şi consistente.

„Întrebarea nu este «dacă» România va adopta moneda Euro, ci «când» şi mai ales «cum»“, a declarat Angela Filote, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România. „Acesta ar putea deveni viitorul proiect major de ţară şi o ancoră puternică a reformelor care să conducă la apropierea nivelului de trai al românilor de media Europeană“.

O dată ţintă poate reprezenta o ancoră pentru politici macroeconomice consistente, coerente şi corecte, în opinia lui Isărescu.  „În 25 de ani, am ajuns la concluzia că România deraiază destul de repede în ceea ce priveşte politicile macroeconomice. Un derapaj macroeconomic, cred că ne-am convins, este extrem de costisitor în timp, în bani, în efort, iar costurile sociale sunt imense. În 25 de ani niciodată nu am văzut situaţia macroeconomică de acum, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece, să nu găsim un bun prilej să ne abatem de la acest traseu şi să intrăm iarăşi în derapaj“.

La eveniment au mai participat Istvan Szekely şeful misiunii CE pentru România şi Guillermo Tolosa, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în România.

Criza financiară şi economică internaţională a schimbat multe din paradigmele adoptării monedei unice. Turbulenţele care au zguduit economiile emergente în anii de criză au lăsat loc pentru dezbateri aprinse privind oportunitatea adoptării mai rapide a euro de către membrii Uniunii care nu au făcut deocamdată acest pas. Cei mai mari membri estici ai Uniunii Europene, Polonia, Cehia şi Ungaria, şi-au încetinit pregătirile pentru trecerea la euro. Totodată, apetitul de a accepta alte economii mai slabe în Club este destul de redus.

Extinderea crizei datoriilor din Grecia în Irlanda, Portugalia sau Spania, ţări mai puţin competitive, a subliniat dezavantajele apartenenţei la euro pentru ţările care nu sunt pregătite şi necesitatea unor reforme profunde.

Ultimele state care au aderat la euro sunt Slovenia (2007), Cipru (2008), Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011) şi Letonia (2014). Toate cele 12 ţări care au aderat la UE din 2004 sunt obligate prin tratat să adopte euro, dar trebuie mai întâi să îndeplinească mai multe criterii, astfel încât termenul este flexibil. Adoptarea euro rămâne singurul calendar cu repere clare pentru realizarea reformelor necesare pentru modernizarea economiei României, după punctarea altor două borne importante: aderarea la NATO în 2004 şi integrarea în UE în 2007.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
21 March 2013
Events, Lobby

ȘEFUL AGENTIEI AMERICANE STRATFOR, GEORGE FRIEDMAN, VINE LA BUCURESTI LA INVITATIA MEDIA CONSULTA INTERNATIONAL

George_FriedmanGeorge Friedman, Fondatorul si Presedintele companiei Strategic Forecasting Inc., va fi prezent la București în luna mai la invitația companiilor Media Consulta International și Thiess Holding. Expert in stiinte politice, George Friedman este si autor al multor lucrari de succes: America’s Secret War, The Next 100 Years, The Next Decade, The Intelligence Edge etc

Stratfor este o companie globală recunoscută la nivel mondial, ce activează în domeniul informațiilor strategice și al analizelor geopolitice. Agentia aduna si proceseaza informatiile de pe intreg globul, le filtreaza, analizeaza iar in final compania asigura cele mai recente rapoarte, stiri economice, politice si geopolitice si analize militare.

Evenimentul sustinut de Unicredit Tiriac Bank- partener platinum si Eximasig, Niro Investments Grup – sponsori, va avea loc in 16 mai 2013 la BNR sub egida BNR si a guvernatorului acesteia, Mugur Isărescu.

“Informaţia este sufletul tuturor afacerilor publice”(Daniel Defoe). Este o onoare pentru noi sa il avem invitat in Romania pe George Friedman, este un renumit expert in afaceri internationale,un strateg deosebit in domeniul informatiilor si a construit un lider pe piata de global intelligence” a declarat Mihai Craiu, Presedinte Media Consulta International

Evenimentul este organizat de Media Consulta International, reprezentată de Mihai Craiu, CEO şi Adrian Thiess, consultant international. Media Consulta International este o companie înfiinţată în anul 2003 şi specializată pe o paletă largă de servicii: Strategii de Business (Start Up, Consultanţă Legală si Fiscală, Investiţii Strategice), Real Estate, Marketing şi Vînzări, Cercetare şi Dezvoltare, Comunicare&Evenimente (Advertising, Media, PR, ATL, BTL). Printre partenerii şi clienţii săi cei mai importanţi gasim companii precum Romsoft, Transelectrica, OPSPI, Ministerul Dezvoltarii, Worwag Pharma, Siveco, Energy Holding, Asociatia Brokerilor, Univeristatea Bucuresti, APDRP, Institutul Cultural Roman, Bramac etc. 

Tagged , , ,
Newer posts →