Tag Archives: offshore neriza investment

Porcii de la Balc

Sursa: Evz

Cel mai bogat român și invitații săi milionari sunt cazați la Balc, într-un complex vânătoresc în care mergea des și Ceaușescu. Afaceristul a ajuns să controleze 11.500 hectare de teren și o pădure în Bihor, deși în acte apar doar firme cu acționariat ascuns sau cunoscuți de-ai săi. Fostul tenisman Ion Țiriac, considerat cel mai bogat român din acest moment, conform Top 300 Capital, cu o avere de 1,5 miliarde de euro, deține prin intermediul unor offshore-uri și a unui angajat al cercetătorului său științific domeniul de la Balc, Bihor.

O parte a presei a speculat, în acest weekend, că 2015 este ultimul an în care miliardarul organizează celebra partidă de vânătoare, la care sunt invitați milionari și manageri de top din Europa.

Asta, pentru că în 2015 ar fi trebuit să expire concesiunea primită din 2002. În realitate, Țiriac deține, cel puțin până în 2019, întreg domeniu de la Balc.


FOTO: Ion Țiriac



Pe urmele lui Ceaușescu

Domeniul de vânătoare este alcătuit dintr-un fond cinegetic (delimitat de pădurile de la Balc) și complexul de vânătoare, care a aparținut, până în 1989, lui Nicolae Ceaușescu. Ambele se află la dispoziția lui Țiriac.

Cabana, anexele și crescătoria, altfel spus complexul de vânătoare (în total, 1.500 de hectare), este controlat prin firma Wild Boar Club din Bihor. Anual, SRL-ul solicită aprobări de la Direcția Sanitar-Veterinară din Bihor, pentru desfășurarea partidei de vânătoare, asta pentru că porcii sunt donați unor cămine de copiii și bătrâni.

Societatea Wild Boar Club este administrată de Teodor Dorcescu și are ca acționari offshore-urile Neriza Investment Ltd și Callum Investment Ltd din Nicosia, Cipru. Aceste două firme au acționariatul ascuns.

Teodor Dorcescu este unul dintre administratorii unor firme din Grupul Țiriac, dar și administratorul colecției de mașini de lux deținută de fostul tenisman, denumită „Galeria Țiriac Collection”.

Revenind la Wild Boar Club, aceasta a fost înființată în 2002, când s-a primit concesiunea pentru a administra, până în 2015, întregul domeniu de la Balc. La acel moment, societatea era deținută tot de un offshore, Weybridge Holdings Limited, societate care face parte din Grupul Țiriac.

FONDUL DE VĂNĂTOARE, 10.000 de hectare

În 2009, Țiriac a renunțat la fondul de vânătoare de la Balc, care are o suprafața de aproximativ 10.000 de hectare. Asta pentru că se schimbase legislația, iar „chiria” sa anuală creaștea de la 20.000 de euro la 300.000 de euro.

În urma deciziei miliardarului, Ministerul Agriculturii a organizat o nouă licitație în urmă cu șase ani, câștigată de Asociaţia de Vânătoare Waidmannsheil din Bihor.

S-a încheiat un contract de zece ani cu o valoare anuală de aproximativ 27.000 de euro. Reprezentantul și administratorul Asociației Waidmannsheil era Radu Mihai Demian.

„Eu nu mai reprezint acum această asociație. Concesiunea pentru fond este până în 2019, dar fondul nu are legătură cu acel complex de vânătoare din mijlocul pădurii. Acela este proprietate privată a domnului Țiriac, este în jurul cabanei și este înconjurată cu gard electrificat. Fondul nu are treabă cu acest complex”, ne-a explicat Demian.

El este administrator la societățile Stabil Invest și Icon Inteligent Consulting din Oradea, firme care sunt controlate de austriacul Otmar Golles. Acesta din urmă este un apropiat de-al lui Țiriac și cel care s-a ocupat de amenajarea complexului de vânătoare de la Balc, fiind cercetătorul științific al domeniului (un fel de administrator al fondului). Practic, în 2009, fondul de la Balc nu a ajuns pe mâini străine lui Țiriac, ci doar a scăpat de plata unei concesiuni de 300.000 de euro.

Investiție de milioane

Am apelat duminică la persoanele care realizează comunicarea pentru Ion Țiriac și Grupul Țiriac, însă niciuna nu a răspuns la rugămintea de a ne oferi un punct de vedere al miliardarului român.

În anii precedenți, fostul tenisman a declarat că a investit la Balc peste două milioane de euro, pentru a aduce afaceriști potenți în România și de a-i convinge, apoi, să investească în țara noastră.

Invitații la partida de vânătoare

La partida de vânătoare organizată în acest weekend la Balc au participat oamenii de afaceri Wolfgang Porsche – moștenitorului familie care a lansat celebra marcă auto, Franz Rauch – cel mai mare producător de sucuri din Europa, și Stefano Ricci – designer vestimentar italian. Prezent a fost și prințul Dimitrie Sturdza, cel cu care s-a certat Țiriac în urmă cu puțini ani, tocmai din cauza acestui complex de vânătoare. Anul trecut a fost prezent și Georges Marsan, primarul din Monte Carlo.

Tradiționalul război dintre iubitorii animalelor și agenții de pază

Ion Țiriac a preluat domeniul de la Balc pe 21 ianuarie 2002, printr-o concesiune controversată la acea vreme, primită de la guvernul condus de Adrian Năstase, prieten al fostul sportiv, care, în trecut, se număra printre invitații de la Balc. Perla domeniului din Bihor o reprezenta țarcul de vânătoare „Fagu Balc”, folosit des și de dictatorul Nicolae Ceaușescu atunci când se deplasa în vestul țării.


FOTO: Complexul este prevăzut cu garduri electrice



În urmă cu un deceniu a fost organizat primul „măcel” al mistreților de la Balc. Atunci, numărul animalelor sălbatice ucise s-a ridicat la 185.

Apel la 112 în numele mistreților

Imediat a pornit un război al ONG-urile care reclamă că apără drepturile animalelor și care cer anual să se interzică vânătoarea organizată de Ion Țiriac în Balc. An de an se înregistrează cel puțin un incident între ONG-iști și oamenii de pază.

În acest an, un reprezentant al unei organizații care luptă împotriva abuzurilor contra animalelor a sunat la 112 și a solicitat ajutorul Poliției pentru a opri partida de vânătoare.

În replică, Ion Țiriac și apropiații săi au explicat că mistreții vânați au fost crescuți după preluarea complexului de la Balc, iar în ultimul deceniu populația animale este mai mare decât în 2002, anul când fondul a ajuns în mâinile miliardarului.

Și controversatul Elan

Pe lista vânătorilor de lux care au tras după mistreții bihoreni de la Balc se mai află: Alfred Baumhauer – fabricantul celebrelor produse de lux Cartier, Wolfgang Bernhard – fost președinte al Consiliului de Administrație al Volkswagen, acum manager Daimler AG (Mercedes), Wolf Siegfried – președintele companiei de componente auto Magna Europa, Erich Hampel – CEO al Bank Austria Creditanstalt. Pe lista celor care au mers la Balc, la partida de vânătoare de două zile, au fost și afaceriști români, cum ar fi Elan Schwartzenberger.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,