Sursa: Sfin.ro
CUM SE CONFISCĂ PUTEREA
Organizarea camarilei, pentru confiscarea întregii puterii în SRR, începe pe la sfârşitul anului 2013 sub coordonarea PDG Ovidiu Miculescu, fost colaborator al Securităţii, declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securătății şi găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce a ocupat simultan funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SRR şi pe cea de manager în Societatea Română de Radiocomunicaţii, în perioada 29 iunie 2010 – 4 iulie 2012, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi pe cea de manager în cadrul Societăţii Române de Radiocomunicaţii.
Într-o interpelare adresată Guvernului României, senatorul Valer Marian spunea: „De ce este menținut în funcția de președinte al Consiliului de Administraţie al SRR domnul Ovidiu Miculescu, după ce Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securităţii l-a declarat colaborator al Securității, iar contestațiile formulate împotriva celor două decizii i-au fost respinse în justiție? Solicit răspuns scris”
Personaj uns cu toate alifiile, trecut şi pe la şcoala bătrânului securist, Stăpânul Antenelor, Dan Voiculescu, PDG Ovidiu Miculescu, profită de susţinerea politică de care beneficiază şi începe să-şi aducă aproape acoliţii, întâi pe funcţii de consilieri ai cabinetului PDG pentru ca, la numai câteva luni distanţă, în februarie 2014 toţi aceştia să devină directori sau şefi de servicii. Vorbim aici despre Bogdan Negulescu, Dana Simona Dumitrescu, Albertina Năstase, Marius Furdui şi Geanina Negreanu care au susţinut concursul de ocupare a posturilor respectiv în faţa unei comisii de examinare condusă tocmai de mentorul lor, PDG Ovidiu Miculescu. Mai mult, aceştia sunt singurii candidaţi înscrişi la concursul de ocupare a posturilor, cu alte cuvinte, au concurat ei cu ei în faţa propriului tătuc. Vă daţi seama câtă pregătire, câte emoţii…
Este o situaţie clară de conflict de interese şi abuz în serviciu atâta timp cât avusese relaţii de muncă, cu toate aceste personaje, în ultimii cinci ani. Se pare că, tot pentru aceste personaje, au fost create posturi noi în organigramă SRR, posturi care nu existau înainte de anul 2013. Posturi noi, funcţii noi, salarii noi şi beneficii pe măsură, aşa, ca să fie masa bogată şi oamenii mulţumiţi pentru ca, la rândul lor să facă totul pentru a-şi mulţumi şeful, mentorul, PDG-ul.
GRUP INFRACŢIONAL SAU DOAR GRUP?
Nu se poate afirma la acest moment dacă s-a format un grup infracţional dar cu certitudine s-a format un grup care, ca orice grup cu siguranţă are nişte scopuri. Probabil a venit momentul ca autorităţile, organele de control să verifice aceste scopuri, până nu e prea târziu… Ar fi cu adevărat trist să asistăm pasivi şi la „îngroparea” Radiodifuziunii, cu toată istoria, construită cu migală de profesioniştii adevăraţi care s-au aşezat de-a lungul timpului în faţa microfoanelor şi au vorbit poporului.
ULTIMA LOVITURĂ DATĂ LIBERTĂŢII
Ca o ultimă argumentaţie vă mai spun că în data de 24.02.2014, este adoptată de Consiliul de Administraţie al SRR, Hotărârea nr. 232, menită să mai lovească încă odată în drepturile şi libertăţile angajaţilor SRR. Luată în baza Notei de Fundamentare emisă de Direcţia Managementul Resurselor Umane şi Servicii Centralizate condusă de prietenul Bogdan Negulescu, pentru care a şi fost creată, Hotărârea nr. 232 care modifică articolul 34 al Codului de conduită etică în Societatea Romana de Radiodifuziune prin adăugirea unui nou paragraf (7). Acest paragraf derogă de la regulă confidenţialităţii datelor pe care Consilierul de etică al SRR, la cerere, va trebui să la pună la dispoziţia comisiei de cercetare disciplinară. Până acum, orice angajat al SRR putea să se adreseze consilierului de etica fiind apărat inclusiv de regula confidenţialităţii. La Art .33(2) din Codul de conduită etică în SRR se stipulează „(2) Prin activitatea sa, consilierul de etică nu poate influenţa derularea procedurii disciplinare din cadrul SRR, desfăşurată în conformitate cu prevederile Codului muncii – Legea nr.53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau a altor proceduri de cercetare desfăşurate în conformitate cu reglementările interne ale SRR.” Iar la Art. 34(5) „Consilierul de etică analizează actele şi faptele pentru care a fost sesizat, cu respectarea confidenţialităţii privind identitatea persoanei care a făcut sesizarea.” Acum, al acelaşi Art. 34, apare paragraful (7) care spune: „(7) Sesizarea prevăzută la alin. (1) precum şi orice alte documente din dosarul de caz al consilierului de etică, referitoare la această, pot fi puse la dispoziţia comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, în baza unei solicitări scrise în acest sens, adresată consilierului de etică.” Păi, cum rămâne cu paragraful 2, cu respectarea confidenţialităţii persoanei care a făcut sesizarea?
Şi nu se opresc aici… Comitetul director solicită aceleiaşi direcţii pentru Managementul Resurselor Umane şi Servicii Centralizate, aceluiaşi prieten devotat, Bogdan Negulescu,„elaborarea în regim de urgenţă a noii versiuni a Codului”. Cum va atâta această nouă versiune a Codului, vom vedea dar, scuzat să-mi fie scepticismul, nu cred că va fi de bine pentru angajaţii SRR.
(Citeşte aici, integral, Hotărârea Nr. 232/24.02.2016, Codul de conduită etică în SRR şi Nota de fundamentare)http://www.radioromania.ro/files/Consiliu%20de%20Administratie/04/Hotarareanr.232refcompletareCoddeConduitaEtica.pdf
Un grup de „şmecheri”, conduşi doar de propriul interes, aflaţi în slujba unui dinozaur securist pot distruge într-o clipă tot: istorie, tradiţie, respect, cariere, oameni. Aceşti monştri apar şi ajung la putere doar pentru că sunt lăsaţi să o facă.