Tag Archives: paste ortodox 2015

Cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai frumoasa ceasca…

Sursa: Adevarul

Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele Arsenie Boca are menirea să le aducă alinare celor aflaţi în suferinţă. Pilda ceşcuţei de ceai, spusă de duhovnicul de la Prislop, le arată oamenilor ce pot face „dacă viaţa li se pare grea şi sunt loviţi, bătuţi şi împinşi aproape fără milă, când lumea pare că se învârteşte necontrolat şi când simt că se află într-o suferinţă îngrozitoare”.

Părintele Arsenie Boca (1910-1989) este considerat unul dintre marii duhovnici ai românilor. A lăsat posterităţii o moştenire spirituală impresionantă. Una dintre cele mai frumoase vorbe de duh lăsate de fostul preot prigonit de regimul comunist este povestea ceşcuţei de ceai, o pildă menită să le aducă alinare suferinzilor. Iată povestirea spusă de părintele Arsenie Boca: „O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Şi soţiei şi soţului le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: ‒ Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat.

Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!”

Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar,

După ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!” Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”. Şi m-am uitat.

„Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala povestirii este următoarea, arăta duhovnicul Arsenie Boca: „Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie. Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”.

Tagged , , , , , , , , , ,

Judecatorul Mustata prietenul puiscariasului Maricel Pacuraru

Sursa: EvZ

Stan Mustață

Curtea de Apel București judecă un nou termen al procesului în care fostul magistrat Stan Mustață a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. Apărătorii judecătorului acuzat de corupţie au găsit o chichiţă pentru a mai tergiversa judecarea cauzei. Acum contestă câteva minute din înregistrările puse la dispoziţia instanţei de către procurori.

Update: Din cele aproximativ zece momente din stenograme reclamate de Mustață ca fiind greșit redactate de DNA, judecătorul a constatat că în jumătate din acestea nu se înțelege exact discuțiile. Din acest motiv, s-a stabilit un nou termen pentru data de 2 aprilie.

Update La vizionarea înregistrărilor se vede că Mustață a mințit, nu se observă nicio anomalie. Fostul magistrat susține că a greșit numele clipurilor, „nu există o altă explicație”. Avocații lui Mustață susțin că au depistat trei minute din cele trei ore de înregistrări care nu sunt conforme cu discuțiile reale. Imediat, toți inculpații cer același lucru: analizarea suporților cu înregistrări.

Procurorul DNA se opune acestor cereri și spunând că acesta este o chestiune pur tehnică și că inculpații și-au asumat deja declarațiile. În momentul în care procurorul declară că nu-i necesar să se asculte toate înregistrările, ci doar minutele contestate, fostul magistrat își face cruce de pe bancă.

Procurorul arată că o expertiză poate fi aprobată dacă Mustață face plângere de administrare de probă mincinoasă. Fostul magistrat râde ironic și își notează ceva pe o hârtie. Își face cruce din nou.

La începerea judecării cauzei, fostul magistrat a susținut că a ascultat toate înregistrările din dosar și că o mare parte dintre ele nu-i aparțin. Avocații săi cer verificarea înregistrărilor și consultarea unui expert. Apărătorul său a mai spus că nu are motive să facă plângere asupra administrării probelor audio-video, ci cere verificarea lor de către jduecător. În acest sens a depus și părerea unui expert care a analizat înregistrările.

Ce a spus la termenul anterior

Fostul judecător Stan Mustaţă, judecat în arest la domiciliu pentru fapte de corupţie, a declarat la un termen anterior că este “băutor de vin” şi că, dacă nu ar fi consumat alcool, ar fi conştientizat “pericolul” şi nu ar mai fi ajuns în boxa acuzaţilor. Mustaţă a susţinut că dosarul său a fost “fabricat artificial” pornind de la bănuiala că el ar fi încercat să tergiverseze dosarul ICA.

“A spus-o şi procurorul şef al DNA. Din comportamentul meu nu rezultă aşa ceva. Boraciu (intermediar al mitei, potrivit anchetatorilor – n.r.) a zis că aş tergiversa dosarul, nu eu. Nu l-am sprijinit pe Voiculescu, nu l-am favorizat. Nu am fost nici pro, nici împotriva lui”, a spus Mustaţă.

Ce face vinul pentru Mustață

Fostul judecător a explicat în faţa instanţei că se întâmpla să discute cu Ion Boraciu despre dosare într-un grup sanitar sau pe scări, după ce beau împreună vin adus de complicele magistratului. Stan Mustaţă a mai spus că Mariana Curea, grefiera care l-ar fi ajutat, nu suporta să îi vadă consumând alcool, motiv pentru care cei doi se ascundeau. “Eu sunt băutor de vin. Mai multe pahare. Alcoolul dezleagă limbile, încălzeşte inimile. (…) Când mergeam să consumăm vin, la grupul sanitar se mai înfiripau discuţii. (…) Seriozitatea dispărea la întâlnirile cu Boraciu. Intram într-o lume fantastică. (…) Cu două săptămâni înainte de Paşte, după ce am băut nişte pahare de vin, Boraciu mi-a zis să soluţionez dosarul ICA, altfel sunt arestat şi lăsat fără pensie. Ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă nu aş fi băut, aş fi conştientizat pericolul. Am crezut că era o farsă de-ale lui Boraciu. Dacă nu ar fi fost efectul vinului, nu aş fi fost astăzi aici”, a povestit el.

Bani pentru sentințe favorabile

Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă. În acelaşi dosar sunt judecaţi şi Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Dialogurile purtate între membrii grupului din care făcea parte judecătorul Stan Mustaţă arată obişnuinţa acestora de a percepe tarife pentru soluţii favorabile în dosare, conform DNA.

Surse judiciare susțin că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,