Tag Archives: presedinte de onoare federatia de box

Drum bun Doroftei

Sursa: GSP

Vaștag și Cîtea au demisionat din FR Box: “Doroftei e de vină!”

Francisc Vastag

Boxul românesc este într-un continuu scandal, iar ultimul eveniment îi are în prim-plan pe Francisc Vaștag și Vasile Cîtea, care au decis să demisioneze.

Cîtea îl acuză pe Leonard Doroftei pentru că n-a reușit să aducă bani la FR Box, acesta fiind unul dintre motivele pentru care cei doi vicepreședinți și-au dat demisia:

“Mi-am dat demisia în fața Adunării Generale unde era și președintele Leonard Doroftei. În momentul în care s-a demis biroul federal am zis să mă solidarizez și eu cu el. Astăzi voi trimite și demisia în scris.

Azi am aflat de la secretarul Federației că ar fi primit demisia scrisă a lui Feri tot din același motiv despre care am spus eu mai înainte. Mi-am dat demisia din cauza problemelor de la Federație. Noi în momentul de față nu avem buget aprobat de 5 luni, angajații sînt neplătiți. Este o situație dezastruoasă. Coordonatorul de credit este președintele, el este vinovat. Toate competențele sînt în mîna lui, noi sîntem doar consilieri.

Noi am fost blocați, n-am avut nici măcar un om care să candideze pe un loc la Federația Intercontinentală, totul a fost în mîna președintelui. El n-a vrut să semneze desemnarea unor candidați care să ne reprezinte acolo”, a spus Cîtea pentru GSP.ro.

Știre inițială:
Cei doi au ocupat funcția de vicepreședinte în Federația Română de Box, iar astăzi și-au dat demisia, lăsînd frîiele boxului din România doar în mîinile președintelui Leonard Doroftei.

Și Doroftei a avut o tentativă de a renunța la șefia FR Box la sfîrșitul anului trecut. Deși anunțase că își dă demisia, fostul pugilist s-a răzgîndit în ultimul moment.

Contactat telefonic, Leonard Doroftei a precizat: “Nu știu nimic deocamdată!”.

Tagged , , , , , , , , , , ,