Tag Archives: pret mediu

Prețul mediu al proprietăților de lux a sărit de 4.000 de euro pe metrul pătrat, peste nivelul înregistrat în anii de boom imobiliar

apartamente_98114600

Din datele transmise de compania de consultanţă imobiliară Imoteca, reiese că proprietăţile ultra premium din zona de Nord a Capitalei au ajuns la un preţ mediu record pe metrul pătrat, peste 4.000 de euro, valoare care nu s-a mai înregistrat nici în anii de boom imobiliar.

”Preţul mediul pentru proprietăţile ultra premium a atins cea mai mare valoare pe metrul pătrat pentru o locuinţă – 4170 euro, cu mult peste cât valorau locuinţele de lux înainte de criză. 47% dintre aceste locuinţe ultra premium costă acum peste 4000 de euro metrul pătrat, iar în unele cazuri depăşesc chiar 7000 de euro pentru un metru pătrat”, se arată în comunicat.

Proprietatile de lux au luat avânt în perioada 2012-2016 şi au apărut datorită cererii în creştere an de an pentru acest tip de locuinţe. Cel mai puternic atuu al lor fiind zona în care sunt construite, majoritatea fiind în nordul capitalei, în zone precum Herăstrău – Şoseaua Nordului, Pipera, Băneasa, Primăverii, Aviatorilor, Floreasca, Kiseleff şi Dorobanţi.

“Chiar dacă piaţa imobiliară venea după o scădere din punct de vedere al preţurilor, acest lucru nu a încetinit construcţia de locuinţe ultra-premium. Din contră, au cunoscut o creştere în volum de la un an la altul. Pentru că aceste proprietăţi sunt speciale, ele nu îşi pierd valoarea în timp, fiind amplasate în zone unde nu prea mai exista terenuri pentru construcţii noi. Şi atunci, o astfel de locuinţă este ca aurul pentru investitori sau pentru cei care vor să aibă siguranţa că proprietatea va avea valoare şi în viitor. Sunt zone unde pur şi simplu aceste proprietăţi nu se devalorizează”, se arată în raport.

În 2019, locuinţele de lux au atins apogeul din punct de vedere al preţurilor cerute pe metrul pătrat. Iar potrivit studiilor realizate de experţii Imoteca, preţul mediu pentru proprietăţile fine living a ajuns la 4.170 de euro/mp.

”35% dintre proprietăţile fine living au preţuri pe metrul pătrat între 4000 şi 4.400 euro, iar 11,5% costă între 5.300 euro/mp şi 5.609 euro/mp. Cele mai mici preţuri pentru astfel de locuinţe nu scad sub 3.000 de euro. 24% costă între 3.000-3.500 euro/mp. Mai puţin de o treime (29%) au valori între 3.700 euro şi 4.000 euro/mp”, se arată în comunicat.

Deşi preţul nu este principalul criteriu de selecţie pentru locuinţele de lux, cumpărătorii sunt dispuşi să plătească sume cu multe zerouri pentru proprietatea care le place, iar poziţia rămâne în continuare cel mai important punct de atractivitate, fiind urmată de suprafeţe, facilităţi, renumele dezvoltatorului şi profitul în cazul unei crize economice, potrivit specialiştilor.

Tagged , , , ,