Tag Archives: sectorul industrial

ANALIZĂ Afacerile din industrie au ajuns la cote de avarie

Sursa: Adevarul

Vânzările de produse industriale au scăzut abrupt în ultimele trei luni, producţia stagnează după două luni de reduceri şi doar comenzile îşi revin după trei luni de prăbuşire.

Luna ianuarie este a treia de scădere consecutivă în vânzările reprezentând cifra de afaceri a industriaşilor şi prima în care comenzile şi-au revenit pe plus după trei luni de scăderi.

Iar producţia industrială a crescut timid, după două luni în care a avut scăderi şi cu două cifre, reiese din datele comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia industrială a crescut în ianuarie faţă de luna precedentă cu 4,4% ca serie brută, respectiv cu 0,9%, ca serie ajustată sezonier.

Asta după ce în noiembrie scăzuse cu 6,2% faţă de octombrie, iar în decembrie – cu peste 13% faţă de noiembrie.

Cât priveşte cererea – comenzile noi – din industrie, aceasta a avut scăderi în octombrie faţă de septembrie (-4,1%), apoi în noiembrie faţă de octombrie (-7,5%) şi în decembrie faţă de noiembrie (-4,7%), pentru ca în ianuarie să crească cu 7,3%.

Cifra de afaceri a industriaşilor a intrat în declin încă din noiembrie, scăzând cu 5,9% faţă de octombrie, după care a continuat cu un minus de 10,4% în decembrie şi cu un minus de 1% în ianuarie.

INVESTIŢIILE, LA MINIMUL ULTIMILOR OPT ANI

„Producţia industrială (în dinamică anuală) a consemnat o tendinţă de decelerare pe parcursul utimelor trimestre, evoluând în prezent la un ritm uşor sub potenţial.
Această evoluţie reflectă dinamica investiţiilor productive în economie, în scădere pentru al doilea an la rând în 2014, cu 3,6% an/an. Practic, la final de 2014 volumul investiţiilor productive în economie se situa la minimul ultimilor opt ani, în scădere cu 43% faţă de maximul din 2008“, se arată într-o analiză a Băncii Transilvania (BT).

Economiştii BT au remarcat însă dinamica ramurii prelucrătoare, susţinută de cererea externă: „Anul trecut, exporturile au atins un nou record, 61,7 miliarde de euro, depăşind volumul importurilor pentru prima oară după 1989.

CUM SE VA RELANSA INDUSTRIA

Economiştii BT se arată optimişti, preconizând că evoluţia comenzilor noi în industrie în luna ianuarie exprimă premise pentru inversarea de trend în producţia industrială pe termen scurt, respectiv de la decelerare la accelerare.

„În scenariul macroeconomic central, revizuit recent ne aşteptăm la relansarea investiţiilor productive începând cu acest an (+4,9%), cu implicaţii pozitive pentru dinamica producţiei industriale pe termen mediu, inclusiv pentru potenţialul acesteia.
Acest scenariu este susţinut de relansarea consumului intern, declinul costurilor de finanţare în economie, nivelul-record al încasărilor din export (şi perspectiva relansării zonei euro), premisa relaxării fiscal-bugetare după consolidarea din ultimii ani, posibilitatea redinamizării graduale a investiţiilor publice şi relansarea creditării în moneda naţională“, se mai arată în analiza BT.

Tagged , , , , , , , , ,