Tag Archives: sorin ovidiu vantu

9 December 2015
News

Valer Blidar nu mai are incredere in bancherul lui Vantu -Lucian Isar-pentru Banca Feroviara… 

Sursa: Profit.ro

Omul de afaceri Valer Blidar a revocat Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Feroviara și a trecut la administrarea unitară, cu un Consiliu de Administrație, care va fi condus de  Constantin-Dorin Teodorescu. Lucian Isar nu va mai face parte din conducerea băncii, potrivit unei decizii a Adunării Generale a Acționarilor.

Alături de Isar, din Consiliul de Supraveghere mai făceau parte și Mihaela-Corina Blidar, fiica lui Valer Blidar, și Jean Luis Ferrer Lorenzo.

Blidar, care controlează banca atât direct, cât și prin intermediul Astra Vagoane, a revocat și mandatul directorului general Ioan-Mihail Anca și adjuncților Radu-Cătălin Petrea și Răzvan Adrian Rădulescu.

Anca, numit director în această vară, în locul lui Petre Tulin, va fi vicepreședinte în CA. Rolul de președinte revine lui Constantin-Dorin Teodorescu, despre care știm că are 41 de ani și este din Ploiești. Radu-Cătălin Petrea, Gheorghe-Florin Sîrbu și Nicole Bud vor fi membri simplu în Consiliu.

Banca, una dintre cele mai mici din sistem după cota de piață, a fost administrată până acum în sistem dualist, care presupune existența a două organe de conducere, Consiliul de Supraveghere și Directoratul. În sistemul unitar, banca este condusă de Consiliul de Administrație, care delegă conducerea către un director executiv.

Acționarii au mai modificat și bugetul pentru ultimele două luni ale anului, și a dat mandat conducerii să obțină un profit net 745.000 lei.

Banca Comercială Feroviara a fost înființată în 2009 și a trecut pe profit după cinci ani, în 2014. Capitalul social al băncii e de 71 de milioane de lei, iar activele reprezentau aproximativ jumătate de miliard de lei la finele anului trecut.

Funcția ocupată la Feroviara a fost prima pentru Isar în sistemul bancar după o absență de câțiva ani. Isar a plecat de la Bancpost în 2010, după ce fusese mutat de pe funcția de Director de Trezorerie, la cererea Băncii Naționale, pentru că în toamna anului 2008 ar fi fost implicat în ceea ce BNR numește “atacul speculativ împotriva leului”.

Isar a respins această ipoteză și a făcut de-a lungul anilor comentarii acide la adresa BNR și a guvernatorului Mugur Isărescu. După ce a trecut și pe la Guvern, în 2012, ca ministru pentru Mediul de Afaceri, în Cabinetul Ponta, Isar s-a împăcat cu Isărescu, care i-a devenit coordonator al tezei de doctorat.

Tagged , , , , , , , , , , , ,
14 November 2015
News

Starea presei sau cum a ajuns Udrea ziarista la fel ca Voiculescu

Sursa: Voxpublica.Realitatea.Net

Multe file de prin marile dosare de corupţie ne oferă detalii despre media: pe lumea asta ziarele, televiziunile, siteurile sînt ale unor patroni care au interese, de multe ori obscure; pe lîngă patroni aflăm şi ziarişti-antrepenori care vînd ce pot cum pot spre deosebire de fraierii care n-au “instinct de piaţă”; toată lumea dă lecţii de moralitate, încă se vinde bine şi asta.

Vine Băsescu la putere, citim stenograme cu ăia de la Antene, pleacă de la putere, citim cu ăia ai lui.

Aflăm din dosarul Udrea şi de la Antena 3, platforme de ştiri, şi din analize mai amănunţite la Tolontan pe blog, amănunte despre cum a fost cumpărată o parte a presei. Udrea era proprietar fără să fie, ziariştii erau slugi fiind independente şi pro-justiţie etc. Am tot scris despre marile două tabere de mercenari, găsiţi pe blogul ăsta zeci de analize. Azi mi-am propus să rezum mult mai simplu treaba.

Două puternice industrii de pază şi protecţie s-au ridicat în ultimele decenii. Firmele private de paznici. Şi presa.

Bodygardul a devenit o instituţie. Maşinile firmelor de pază sînt mai multe şi mai prezente pe străzi decît cele ale poliţiei. Ca bodyguard poţi bate mai liniştit decît poliţistul. Abuzul poliţiei este măcar semnalat în unele cazuri. Abuzurile bodyguarzilor sînt “fireşti”, sînt private.

Presa a fost folosită şi ea pe bune bucăţi pe post de jandarmerie privată. Numai cînd mă uit cîte materiale apar cu putorile de români care nu vor să muncească pentru patroni generoşi şi-mi dau seama că ziariştii s-au sinucis de ceva timp.

Cînd o aperi pe Udrea pentru că te- a plătit sau pe Voiculescu eşti un mercenar oarecare, e plină lumea noastră de ei. Cînd ataci sărăcimea că nu munceşte destul pe bani puţini eşti altceva, eşti propagandist al unui establishment mult mai nociv decît vreo figură sau alta. Nu eşti mercenar, eşti un fanatizat al puterii, mulţi spun asta şi fără să fie plătiţi, din credinţă profundă.

Nu-s încă hotărît cine a făcut mai mult rău, simplii roboţei plătiţi sau roboţeii virusaţi ideologic (există şi hibrizi între cele două, sigur, priviţi dezbaterile cu legi Big Brother sau TTIP)?

Dar o concluzie am, roboţeii plătiţi funcţionează într-un soi de competiţie. Latura virusată ideologic e singură pe scenă.

Bodyguarzii păzesc proprietăţi private sau instituţii publice (licitaţii la mişto, bani grămadă, eliminarea pazei de stat, prea scumpă şi cu prea multe drepturi la angajare). Ce să vezi, şi rolul ziaristului, păzitor al “democraţiei”, a devenit de paznic al afacerii, al interesului de vreun fel. Bodyguardul de rînd şi ziaristul de rînd sînt la fel de precari. Precari într-un business care de fapt e foarte influent şi lucrativ.

Cine vă spune poveşti cu glorie, luptă grea, investigaţii sfărîmătoare vă minte. Sînt ziarişti care fac o treabă simplă, după cîteva reguli simple (dar din ce în ce mai scumpe: costă să ai răbdare, să sapi sau să nu fii senzaţional sau să nu înghiţi dosare livrate de-a gata). Tot aşa sînt şi bodyguarzii, foşti angajaţi în diverse zone industriale deja istorice, angajaţi care-şi fac treaba curat şi cuminte pe salariul minim.

Ei nu pot răsturna mecanismele de putere de la vîrf, influenţa negocierile patronale şi politice, nu au putere de vreun fel. Un nivel al doilea în aceste companii sînt oamenii care asigură legătura între profit şi influenţă pe piaţă. Aşa apar firme de bodyguarzi şi ziarişti pe rol de detectivi particulari, servicii secrete private şi cîte alte forme de pază şi protecţie.

De la distanţă, cele două categorii pot fi confundate.

E amuzant că Antena 3 face scandal că sînt cumpăraţi unii de Udrea. Am scris aici de nenumărate ori că avem trusturi în care se acţionează cu soldaţi ai banilor Vântu & Voiculescu, şi trusturi aservite puterii politice (Băsescu pe atunci). Ambele tabere au fost dizgraţioase şi nocive. În egală măsură. Iar nu mă pot decide ce e mai scîrbos, să aperi fără tăgadă instituţii de care eşti interesat, grupuri partinice şi de afaceri, în funcţie de cum bate vîntul, sau să-ţi aperi un singur patron pînă cazi.

Antena 3 a făcut un titlu de glorie din faptul că au pupat în fund un singur om (care a avut şi el valsurile lui politice), pe cînd Evenimentul Zilei, B1, Realitatea etc. au pupat în funcţie de “vremi” şi chiar de abuzuri diverse executate de diverşi patroni de-a lungul vremii.

Influenţa politică şi discutarea ei e foarte bună, dar nimeni nu discută cît de profund cumpărată e presa de către business în general – pentru un contract de publicitate bun poţi cumpăra şi aranja editorial cam orice, uneori abia fac faţă redacţii bune unor astfel de presiuni. Nu e doar celebrul caz Roşia Montană o mostră de cum poţi cumpăra presa cu totul pe cale legală. Apanova a fost un alt exemplu. Practic actori din piaţa media s-au autocenzurat, şi-au pus mîna invizibilă peste gură. După criză advertorialul a devenit lege.

Mai nou, subiecte de “interes naţional” şi ideologic n-au nici o treabă în a trece drept adevăruri supreme. Tratatul transatlantic UE-SUA nu trebuie discutat pentru că eşti pro-Putin, exploatări controversate nu trebuie chestionate, de ce nu se taxează mari companii, de ce au protejat cu toţii austeritatea, protecţie pentru bănci etc.

Antena 3, în timp ce găzduia din interese politic forţe anti-băsiste şi se mai enerva că UE ne spune ce să facem, nu sărea niciodată linia vreunei chestionări sociale adevărate. De altfel, de la chestiunea privatizării de la urgenţă s-a ajuns rapid la ură pură şi dură pentru Băsescu şi camarilă dar din motive de corupţie, nu de politici. Era corupţia ălora răi care învingea corupţia bună, a “noastră”. Şi atît.

Culmea e că faptul că au reuşit să nu se anihileze complet a dat un soi de poză totuşi democratică. Adică e mai rău să ai o singură unică şi puternică firmă de bodyguarzi decît să ai mai multe firme de bodyguarzi, deşi au profil abuzator, netransparent etc.

Tot aşa, decît o haită agajată de unii să cîştige supremaţia, mai bine mai multe. O fotografie cu pluralism s-a realizat totuşi. Coşmarul ar fi fost doar cu Badea la puterea presei sau doar cu alde lu’ Udrea, Băsescu, SRI, DNA şi ce mai vreţi. Fire invizibile îi leagă, dar din bătaia lor iese şi ceva ordine. Exact ca firmele de badigarzi care pentru cîte un contract angajează nişte smardoi să-şi mai dea în freză, după ce-şi reîmpart zona, liniştea se reaşează cît de cît. Nu te mai bate nimeni decît bătăuşul autorizat.

Paradoxuri, cum vedeţi. Dar şi asemănări. Am obosit cu fineţuri, am zis să o dăm pe comparatistică de piaţă. Cum scria Lucreţiu Pătrăşcanu cîndva, despre perioada interbelică şi marii ei luptători de presă şi opinie (erau şi atunci cu tona, mult mai violenţi şi chiar mult mai corupţi), toată atenţia se concentrează pe răfuieli sau pe reverie, pe vals între pamflet şi reportaj sau ştiri “echilibrate” (atunci cîndvrem s-o ardem quality), dar astea sînt şi forme de a închide ochii, de cele mai multe ori.

Bun, şi unde-i romantismul presei, investigaţia salvatoare etc? A existat tot timpul, pentru asta trebuie răbdare şi mai puţină isterie. E plină scena de contractori şi contractaţi, dar nu-s greu de observat. Dar sînt tot acolo intenţii bune, naive, neutre, angajate, independente, cum vreţi. Încă mai aveţi de cîştigat. Ei trăiesc de pe urma tensiunilor dintre marile găşti. Scenariul negru ar fi ca una să cîştige definitiv, pentru că nu există parte bună. Deocamdată e tot ce poţi spera. Binele involuntar. Unul o critică pe Udrea pentru că e plătit.

Altul îl critică pe Voiculescu pentru că e plătit. Între gradaţiile (şi gradaţii, da, mai e şi SRI-ul care distorsionează piaţa) astea, mai facem şi treabă. Ca un badygard care din cînd în cînd mai şi face o faptă bună, printre comenzile dubioase ale şefilor. E lumea în care trăim, cine nu execută comenzi-contra-profit este fie un privilegiat, fie vreo specie cu upgrade în condiţii dure de supravieţuire, fie un tip cu ceva tupeu şi simţ strategic, fie un individ care a avut bulan, că altă expresie mai potrivită nu cred că e de găsit.

Poza asta tristă e poza întregii noastre lumi de azi. Puţini mai reuşesc să zîmbească în ea. Haha.

Tagged , , , , , , , , , , , , ,
2 November 2015
News

Rusi, KGB,Plahotniuc,Vantu… amintirile toxice ale unui broker de putere…

Sursa: Evz

Dragoș Nedelcu este un fost jurnalist care s-a hotărât să rupă tăcerea. Nedelcu a fost redactor-sef adjunct la săptămanalul economic “Capital” până în 2006, apoi director executiv la “The Money Channel”, este fost vicepreședinte al CA de la Realitatea TV. Dragoș Nedelcu a plecat, în anul 2006, de la “Capital” la Grupul Realitatea-Catavencu, detinut de Vintu, acolo a primit postul de șef proiecte editoriale speciale pentru presa de business. Dragos Nedelcu a ieșit din presa, devenind om de afaceri si unul dintre apropiatii lui Sorin Ovidiu Vintu, mogulul asigurându-i un post in Consiliul de Administratie Realitatea TV. Extrem de implicat în proiectele acestuia în Republica Moldova, ne-a oferit în exclusivitate un fragment din amintirile sale, mai precis ce s-a întâmplat în urma unei întâlniri între Sorin Ovidiu Vântu și Vlad Plahotniuc, fragment relevant pentru a înțelege încrengăturile dintre oameni politici moldoveni și români, mass-media și servicii de informații.

DRAGOȘ NEDELCU

CÂNDVA ÎN 2009, CHIȘINĂU

“Când ajungi?” …“Iau avionul lui Iordache şi vin când spui tu”.

SOV mă sunase de dimineaţă de la volanul maşinii. Plecase extaziat spre Chişinău, iar cum el nu mergea decât în Creta cu avionul…îşi luase vreo cinci bodyguarzi cu el hotărât fiind să conducă până în Republica Moldova. Şi nu se oprise nici măcar la Roman pe la rude…aşa de bucuros era.

Atunci când directorul băncii l-a lăsat fără 30 şi ceva de milioane de euro peste noapte…Vântu a înnebunit. Nu de supărare că cineva i-a furat banii, ci pentru că a îndrăznit să-l lase fără atâţia bani. Investprivatbank ar fi trebuit să fie un plasament sigur, cel puţin aşa îi promisese locotenentul sau Ovidiu Țurcan. Problema era că, cu Vladimir Voronin la putere, Vântu nu prea putea să se mişte pe la Chişinău. Banii erau ca şi pierduţi.

Câştigarea alegerilor de către Vlad Filat şi o aşa-zisă alianţa democratică schimbase complet lucrurile. Pentru SOV se năştea o oportunitate imensă. Şi cum altfel să-şi facă intrarea la Chişinău…decât printr-o televiziune! Dar despre asta mai vorbim.

Mă urc în avion împreună cu Sorin Enache şi pe la cinci seara ajungem la Chişinău. Se înnopta devreme, iar maşina care ne aştepta pe pista aeroportului ne-a dus destul de repede spre locul unde era cazat Vântu. Cine a fost la Chişinău ştie că oraşul seamănă flagrant cu Bucureştiul de la 1992, adică întuneric beznă.

Hotel Codru din Chişinău. Vântu închiriase tot etajul 1, cazându-se în apartamentul prezidenţial. Sufrageria apartamentului semăna cu sala de primiri a lui Nicolae Ceauşescu, se vedea de altfel că hotelul fusese vreme îndelungată casă de oaspeţi a mai marilor comunişti de dinainte de 1990: o masă lungă de vreo 20 de personae înconjurată de canapele şi fotolii.

Mă aşez cu Enache la masă şi începem să mâncăm ceva mâncare moldovenească comandată de SOV. “Bătrâneilor…v-am chemat pentru că e un domn care are o televiziune pe aici şi care, prin Liviu Luca, îmi transmite că vrea să fim parteneri. Îl cheamă Vlad Plahotniuc.”

“Îl ştiu…” răspunde sigur pe el Enache. “A făcut ceva emisiuni cu vedete din România când eram eu director la ProTV. Controlează cam toate agenţiile de publicitate din Moldova…Ne va fi greu fără ajutorul lui”… continuă Sorinel Enache.

Vântu investise deja vreo două milioane de euro în Publika TV. Ce nu ştia el…şi nici nu-i spusese omul locotenentului Turcan, era că investiţia o făcuse într-un sediu care îi aparţinea tot lui Plahotniuc…deşi noi toţi am fost convinşi, sau, mă rog, unii dintre noi, că era al Camerei de Comerţ.

Vântu primise deja promisiunea prin marioneta lui, Turcan, că după ce va lansa televiziunea, Vlad Filat, ajuns între timp prim-ministru, va susţine financiar proiectul.“Ajunge la 7…ce credeţi că ar trebui să vorbim cu el ?” ne întreabă SOV.

Din analiza mea…omul e “păpuşarul”. S-a îmbogăţit cu benzină şi motorină vândută pentru Petrom în Moldova. E omul ruşilor, aşa că tot el a generat şi criza gazului rusesc din Moldova de pe vremea lui Voronin. Plahotniuc locuieşte cea mai mare parte a timpului în Elveţia, unde şi-a cumpărat o casă, dar şi la Sciez în Franţa. Şi-a luat cetăţenia română sub numele Vlad Ulinici…şi a obţinut chiar şi un paşaport sub acest nume. Conduce afacerile de la ultimul etaj al hotelului Nobil din centrul Chişinăului. Mulţi vorbeau că toate camerele de acolo sunt dotate cu aparatură. Cine îl deranja din lumea mafiotă dispărea subit…sau se retrăgea o perioada îndelungată la ţară. Aşa a ajuns să conducă Moldova în seara în care urma să se întâlnească cu Vântu.

Una dintre gărzile de corp ale lui SOV îl anunţă că la uşa e un domn Constantin Botnaru, trimis de Vlad Plahotniuc. Vântu face semn să intre, iar în camera apare un malac cu faţă de rus, care a făcut armata în războiul din Afghanistan.

“Domnul Vlad m-a trimis înainte să va întreb dacă aveţi nevoie de ceva…vine şi dânsul în câteva minute”. De fapt, Plahotniuc vroia să ştie cum să se poziţioneze în raport cu Vântu (mai târziu am aflat că hotelul îi aparţinea tot lui Plahotniuc, iar camera era la fel de plină de microfoane precum Nobil). După câteva grimase ale lui SOV…Botnaru îl sună pe Plahotniuc spunându-i că totul e în regulă.

Brusc…în camera îşi face apariţia un individ la vreun metru şi şaizeci. Vântu era în capătul mesei de 20 de persoane, iar eu şi Enache în dreapta şi stânga lui. Plahotniuc intră cu directorul de la Prime TV, televiziunea pe care o deţinea deja în Moldova, şi cu cel de la agenţia de publicitate de care vorbise Enache.

SOV schimbă cordialitaţile de rigoare (credeţi-mă…Vântu este unul dintre cei mai reuşiţi manipulatori din istoria post-decembristă). Plahotniuc se aşează în celălalt capăt al mesei…şi începe o discuţie despre numărul de bodyguarzi şi despre centura de carate a fiecăruia.

“Dragă domnule Plahotniuc….nici nu ştii cât de mult mă bucur că te cunosc. Am auzit atât de multe lucruri despre dumneata că am început să cred că investiţia mea din Moldova e în pericol”… îl gratulează Vântu folosind acea poziţionare a privirii în mijlocul  nasului adversarului, care l-a făcut celebru.

Se vede treaba că patronul nostru nu-şi făcuse temele…pentru că Plahotniuc nu e nici pe departe un individ atât de sofisticat pe cât pare. Încărcat de şcoală kgb-istă a vieţii, e personajul rus din James Bond care e mereu grăbit, plictisit de viaţă şi autosuficient. “Eu zic să trecem direct la subiect…Ce vrei matale în Moldova?” se aruncă micul oligarh moldovean la beregata marelui oligarh dâmboviţean. “Ai venit să faci televiziune în Moldova ca să ce ?”.

Vântu nu se grăbeşte, jucătorul de poker din el îşi aprinde o ţigară Rothmans cu zâmbetul pe buze. “Din câte ştiu eu ţara e acum condusă de Filat”, vine replica tăioasă a lui SOV, “Ce nevoie am eu de Plahotniuc ?”.

Moldoveanul nostru de dincolo de Prut fusese la rândul sau directorul băncii Victoriabank…un fel de Banca Comercială a Moldovei, aşa că era la curent cu problema lui Vântu.

“Dacă matale crezi că poţi să vii la Chişinău cu televiziuni şi bodyguarzi ca să conduci ţara asta…avem o problemă. Pe mine mă cheamă Plahotniuc şi nu Filat, iar Vlad Filat poate să dicteze la Iaşi, unde a făcut facultatea, sau la vama unde l-a pus pe văr’su”.

Plahotniuc e deja agitat…se vede treaba că moldoveanul nostru e înzestrat cu temperamentul vulcanic despre care se vorbea. Vântu a crezut că e vizitat la el la hotel, dar Plahotniuc venise la EL la hotel.

Plahotiniuc avea un plan, iar apariţia lui Vântu la Chişinău riscă să i-l strice. Iar în seara aia şi-a promis că ţara nu poate fi condusă de Vlad Filat sau alt individ şcolit în România. În plus, apariţia unui post de televiziune românesc speria rusofilii. Aşa că…trei ani mai târziu… televiziunea lui Vântu este a lui Plahotniuc, banii băncilor sunt undeva în Elveţia, căraţi cu avionul privat al lui Plahotniuc, dar deocamdată Vlad Filat e scos ţap ispăşitor.

Plahotniuc a reuşit în doar cinci ani să controleze Republica Moldova aşa cum nu doar Vântu nu s-a aşteptat, ci nici măcar cel mai bun analist. Şi o face la fel de puţin sofisticat precum au încercat şi alţii…adică a pus mâna pe puterea supremă…servicii şi procurori. Iar mulţi spun că secretul se găseşte în camerele de la hotelul Nobil şi clubul de noapte Drive.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , ,
27 September 2015
News

Intangibilii – generalii serviciilor si coruptia

Sursa: Comisarul.ro

Mulți au fost atât de uimiți de prostia lui Sorin Oprescu, care a continuat să ia mită după ce câțiva dintre complicii săi au căzut în mâna DNA, încât au trecut cu vederea adevărata semnificație a arestării sale: s-a mai prăbușit o mega instituție a corupției. Primarul Capitalei nu a fost niciodată o marionetă, un frontispiciu încropit la nimereală pentru ca un grup de rechini să fure la adăpostul lui, precum mulți dintre cei ajunși după gratii în ultimii ani. Oprescu este liderul unei case mafiote de sine stătoare și puternice, nucleul unei rețele vaste de corupție, aliat, furnizor și client cu drepturi egale pentru alte case mafiote la fel de redutabile.

Unii dintre jurnaliștii care se hrănesc de ani buni cu resturile de la ospățul său încearcă deliberat să-i bagatelizeze anvergura, pentru a răscoli simpatia credulilor care l-au votat și invocă ”amărâții de 25.000 de euro” pe care i-a luat mită în seara flagrantului. Au fost 25.000 de euro doar în seara aceea și aproape un milion de euro, vreme de doi ani, doar de la șeful cimitirelor.

Este suficient să numărăm câte instituții similare avea Oprescu în subordine ca să înțelegem câte milioane de euro este posibil să fi luat șpagă doar pentru a ține niște golani în funcții. Iar ăsta era doar mărunțișul. Pentru că marile tunuri nu s-au dat la cimitire sau la Palatul Mogoșoaia, ci în marile proiecte de infrastructură, precum Arena Națională, a cărui deviz final a crescut cu aproape 100 de milioane de euro față de cel inițial, în pasajele, tunelurile și parcările rutiere. Și nu în ultimul rând la PUZ-uri. Pentru aprobările de a ridica clădiri supradimensionate în zonele cu restricții de înălțime.

Nu doar actualul dosar DNA dar și multe altele care au vizat primari și președinți de consilii locale sau județene confirmă un adevăr intuit de fiecare dintre noi: este aproape imposibil pentru o firmă să prindă un contract de anvergură cu vreo primărie sau un județ fără să dea mită. Iar dacă luăm de bun procentul de 10% de mită anunțat de DNA în dosarul Oprescu (estimare, probabil, foarte prudentă) vorbim, la un buget anual de un miliard de euro pentru Primăria Capitalei, de o mită cumulată de 100 de milioane de euro. Pe an. Această cifră dă anvergura mafiotă actuală a Casei Oprescu.

Dar este o fotografie incompletă. Lipsesc banii obținuți prin alte metode decât jefuirea bugetului orașului – pentru diverse autorizații și aprobări, PUZ-urile, după cum spuneam, sau taxele ”de șmecheri” impuse diverselor tipuri de afaceri care depind de binecuvântarea primăriei, restaurante, terase, etc. Lipsesc și restul afacerilor sale, în special în domeniul medical, dar mai ales dinamica în timp.

Până să fie ales primar al Bucureștiului, Oprescu a fost stăpânul absolut nu doar al Spitalului Universitar de Urgență ci și al întregii caracatițe din sistemul medical aflat în subordinea PSD. Dacă despre banii pe care i-a făcut la Universitar ne putem face o idee dacă ne amintim că renovarea sa a costat de 100 de ori mai mult decât era planificat inițial – a plecat de la 3,5 miliarde lei (vechi) și a ajuns la 335 de miliarde, despre cât a câștigat păstorind, alături de fratele și fiul său, o vastă rețea de clinici private dar si de furnizori de echipamente și consumabile medicale nu putem decât să ne imaginăm că sumele sunt de ordinul zecilor de milioane de euro.

Unicitatea Casei Oprescu nu constă doar în faptul că, în ciuda averii sale imense, capul încă ținea să primească personal plicul cu 25.000 de euro de la șeful cimiterelor – ca un Don de modă veche, cât mai ales în cota sa politică ridicată. Mafioți cu atâția bani și chiar mai mulți au mai existat și mai există în România, dar nici unul nu a reușit să clădească un imperiu infracțional de asemenea dimensiuni păstrându-și neatinsă imaginea de doctoraș cam golan, dar simpatic și omenos. E ceva să furi cu atâta energie și pricepere milioane de oameni și să-i vrăjești pe cei mai mulți dintre ei să nu vadă în tine un alt Năstase, sau un alt Vântu sau Voiculescu.

Cota sa politică i-a permis să dețină o poziție privilegiată și în PSD, partidul care l-a propulsat și susținut în ultimii 25 de ani. De la început, sprijinul patern pe care i l-a dat Ion Iliescu și faptul că a copilărit printre aristocrații burgheziei roșii din Bd Primăverii i-au croit un drum aparte. Marea majoritate a pesediștilor, copii de tractoriști, sau ei înșiși fierar-betoniști, strungari sau bișnițari, l-au privit cu o combinație de invidie și admirație pe băiatul de general de securitate care nu doar că a supraviețuit neatins Revoluției dar a mai avut și de câștigat de pe urma ei.

Dar câtă vreme a fost doar doctorașul lui Iliescu, bine înșurubat în afacerile din sănătate, nimeni nu l-a luat foarte în serios. Și nici el nu s-a omorât după vreo funcție înaltă care să-i ceară prea multă disciplină remunerată modest. Însă, după ieșirea în decor a lui Adrian Năstase, din ce în ce mai mulți pesediști au început să privească spre el ca spre marea speranță de salvare a partidului.

De câte ori se vorbea de variante la șefia partidului, sau chiar pentru alegerile prezidențiale, numele lui Oprescu figura în capul listei. Doar alegerea sa constantă pentru bani ușori și scăderea influenței lui Iliescu în partid au făcut ca ”Aristocratul” să ajungă după gratii tot ca o mare speranță.

Nu în ultimul rând, prin el Casa Oprescu a devenit un partener esențial pentru alte Case fondate de foști generali de securitate. De la afacerile cu sisteme de securitate, la cele cu citostatice, sângele economiei private trebuia să treacă și prin venele vechi ale nomenclaturii de partid și de stat. Sorin Oprescu a fost unul dintre organele esențiale care fac posibilă supraviețuirea, prosperitatea și continuitatea dominației vechilor structuri de putere. Până sâmbătă.

Arestarea lui Sorin Oprescu nu înseamnă automat distrugerea acestor Case și a rețelei de influență pe care o exercită. Să nu uităm că fratele său este încă în libertate și nu este un oarecare – a fost șeful Casei de Sănătate OPSNAJ, iar afacerilor lor mai mult sau mai puțin vizibile sunt încă active. Dar înseamnă că operațiunea de distrugere a SISTEMULUI continuă.

Chiar dacă scoaterea Casei Oprescu din joc nu înseamnă și eliminarea altor noduri mafiote, este evident că refacerea legăturilor de afaceri rupte prin arestarea liderului ei nu va fi nici ușoară, nici rapidă și nici fără riscuri. Vulnerabilitatea rețelei va avea ca efect atât o încetinire a operațiunii de jefuire a banului public dar și o reducere a dimensiunii sale. Cât de puternic va fi acest efect depinde foarte mult de răspunsul la întrebarea: va continua ofensiva anticorupție? Și dacă da, cât de intens?

Din fericire, în ciuda atacurilor extrem de abile și de diverse îndreptate împotriva celor care dau tonul luptei anticorupție, nu sunt semne că se simt intimidați și că o vor lăsa mai moale, de teamă că și-ar putea pierde funcțiile. Din contră. Se pare că această rezistență venită și din zone neașteptate i-a îndârjit și mai tare.

Și în special teza că miza luptei anticorupție este ca de fapt serviciile să controleze întreaga societate. Această teorie are ca sâmbure o mare minciună. Și anume ideea implicită că până la valul de condamnări pentru corupție din ultimii ani serviciile nu controlau întreaga societate și că de abia acum se pregătesc să facă asta. Fals! Vreme de aproape 70 de ani, până de curând, au avut cu adevărat totul în mână, în frăție cu oligarhia de partid.

Când era forța serviciilor un pericol real? Nu cumva atunci când Radu Timofte, fostul șef al SRI, era plătit de Vântu? Nu cumva atunci când Rotaru, fost director în trustul lui Voiculescu, a revenit în SIE, ca numărul doi? Cine îndrăznea atunci să vorbească de poliție politică, de ascultări de telefoane, de abuzuri, de șantaj, de afaceri ilegale, de procese măsluite în justiție? Aud? Eram trei – cinci jurnaliști. Atât! Restul se făceau că nu văd mâna de fier a fostei Securități în beregata societății, a economiei și a presei.

Adevăratele întrebări sunt altele: dacă aveau totul în mână, după cum știm foarte bine, de ce au trebuit să se supună singuri la toate șocurile provocate de lupta anticorupție, la furia politicienilor, a oamenilor de afaceri ”acoperiți”, a unor jurnaliști, a unor colegi trimiși după gratii? De ce s-au expus să fie terfeliți în media controlată de cei băgați la închisoare dacă ei oricum controlau totul? De ce nu au păstrat status-quo-ul ante 2005, în care toți le mâncau din palmă?!

Cu excepția scandalului imens generat de România liberă prin descoperirea gropii de la Berevoiești unde securiștii au ars documentele compromițătoare și de dezvăluirile lui Bucur am mai avut o problemă cu serviciile? Nu! În vremea lui Timofte și al lui Fulga, ca să nu mai vorbim de Măgureanu și Caraman, era vreo televiziune care să vadă vreo scamă pe epoleții serviciilor?

A fost vreun politician care să spună ceva de relația Timofte-Vântu? A îndrăznit Tăriceanu să spună vreun cuvânt despre cum ajungea Vântu să aibă stenogramele discuțiilor adversarilor (și prietenilor) săi? Vorbea cineva de nevoia de mandat de la judecător? Evident, Tăriceanu habar nu avea de astea, el trăia într-un turn de fildeș, acum de vreun an s-a dat jos și a aflat cum merg lucurile. Coincidență, cam din același moment în care a constatat că nu prea mai are cine să-i plătească mesele, deoarece mai toți sponsorii săi au intrat la pușcărie.

Așadar, din moment ce serviciile oricum controlau tot, de ce au trebuit să-și bată singure cuie în talpă arestându-i pe cei cu care se înțeleseseră atât de bine până de curând?! În afara explicației cu masochismul, nu există decât încă una. Nu au mai avut încotro.

Păi dacă ei controlau totul cum de nu au mai avut încotro? Dacă toate lumea e de acord că ei erau Dumnezeii acestei țări, cine putea să le sucească brațul la spate? Nimeni! Au început să și-l sucească singuri, unii altora mai precis, imediat după ce au decis cu toții să facă acel salt gigantic spre necunoscut care a fost aderarea la NATO și la UE. Pentru că altfel nu ar fi putut genera schimbarea la care se angajaseră. La început si-au sucit-o mai blând, câtă vreme s-au bălăcit în speranța că noi frați de club sunt fraieri și o să accepte reforme cosmetice. După care din ce în ce mai tare pe măsură ce au realizat că nimeni nu le înghite minciunile.

Dar asta nu s-ar fi realizat dacă Timofte și Fulga și mulți alții nu ar fi fost schimbați din funcții și chiar condamnați. Iar dacă noua garnitură de ofițeri și specialiști din servicii s-ar fi complăcut în mizeria pe care au găsit-o la instalarea lor în funcții lucrurile ar fi rămas ca acum zece ani. Năstase ar fi fost, cel mai probabil, președinte, Vântu și Voiculescu ar fi fost în continuare cei mai bogați oameni din țară, iar Oprescu cel mai sărac și cinstit dintre primari. A, era să uit, și numărul celor ce ar fi avut curajul să vorbească de abuzurile serviciilor ar fi fost la fel de mare ca în 2005.

Din fericire, tot ce se întâmplă bine în lupta anticorupție și implicit în zona serviciilor și a justiției este rezultatul unui parteneriat istoric între români și europeni și americani, în care fiecare parte și-a adus o contribuție majoră de profesionalism și onestitate. Această realitate este cea esențială și este validată de oameni care nu și-ar permite să decoreze precum ambasada Franței pe Oprescu. Ea conține și promisiunea că toate erorile de parcurs vor fi depășite cu bună credință, iar toate cârdășiile vremelnice vor fi vremelnice și nu vor deraia traiectoria stabilită de comun acord. Câtă vreme căderea ”intangibililor”, tineri și bătrâni, nu se oprește înseamnă că promisiunea nu a fost încălcată.

Dan Turturică

Tagged , , , , , , , , , , , ,
17 September 2015
News

De la analfabetul Gioni Popescu la …ce?

Sursa: Comisarul.ro

Toţi oficialii români se bat să laude, ca dobitocii, modernul, reformatul, performantul, bla, bla, bla, SRI. Da, SRI 2014 nu mai este SRI 2004. Nu mai este sluga totală a infractorilor gen Sorin Ovidiu Vântu, care primea buletinul informativ zilnic al SRI înaintea şefului statului şi înaintea primului-ministru. În vremea când Radu Timofte, un adevărat trădător de ţară, conducea această instituţie.

Iar Coldea de atunci era Gioni Popescu, un semianalfabet, fost subofiţer înainte de 1989. Şi devenit, peste noapte, absolvent de studii superioare, doctor, general cu foarte multe stele. O ruşine de ţară am fost. Din care s-a furat sume fabuloase de bani. De ordinul ZECILOR DE MILIARDE DE DOLARI. Care acum sunt ascunse, sub diverse identităţi, în paradisuri fiscale. Sau stau la baza unor aşa-zise poveşti de succes în afaceri gen Tender sau Dan Ioan Popescu.

Toţi actualii baroni care se zbat după gratii sau se luptă să nu ajungă după ele sunt creaţia corupţiei din structurile locale şi centrale ale SRI. Au mers mână în mână, frăţeşte, corupţii din structurile SRI locale cu corupţii din structurile administraţiei locale. Au făcut chefuri, afaceri bănoase, toate cu încălcarea sfidătoare a legii, prin coruperea, prin orice mijloace, a procurorilor, judecătorilor, poliţiştilor.

Acelaşi tablou şi la nivel central. Şi în guverne, dar mai ales în Parlament. Unde cei mai mulţi aşa-zişi aleşi au fost doar nişte butonaţi. Nişte fantoşe care au mimat democraţia.

Ce-o mai râde acum Gioni Popescu! Văzându-şi creaţia la butoane. Manevrându-l pe chiar prim-ministrul ţării! Însă Gioni Popescu nu l-a creat doar pe Sebastian Ghiţă. L-a creat şi pe Gruia Stoica. Personajul dubios căruia păpuşa Victor Ponta a fost cât pe-aci să-i dea pe mână Căile Ferate Române! Unui rrom din Galaţi care a făcut primii bani din furtul de fier vechi! Şi cât a mai insistat! Vă daţi seama că pe această temă se pot scrie tomuri întregi. Şi societatea civilă independentă şi onestă din România ar trebui să aibă acces cât mai urgent la aceste date. Pentru ca SRI să devină, cu adevărat, un scut pentru cetăţenii oneşti ai acestei ţări. Nu o minciună vopsită frumos, ca acum.

Trebuie umblat la arhivele ultimilor 25 de ani. Pentru a şti exact cine a vândut această ţară! Documentele există. Pentru că rapoarte s-au făcut. Şi nu s-au distrus.

SRI nu este ceva supranatural, dincolo de legile firii! Este, simplu, o instituţie a statului român. Care trebuie să respecte legile acestei ţări. Trebuie să se ştie exact câţi angajaţi are, câţi colaboratori externi. Pentru ce sunt plătiţi aceşti colaboratori. Câte firme are SRI şi care sunt contractele pe care le derulează. Sunt lucruri minimale care nu afectează mult clamata siguranţă naţională. Aperi siguranţa naţională când eşti cinstit cu cei care îţi plătesc solda!

Pentru că este greu de redat întreg păienjenişul, cere, aşa cum am spus, tomuri întregi, vă facem o trecere selectivă. Cu câteva date pe care, subiectiv, le considerăm relevante.

Ştiaţi că, în performantul şi occidentalul SRI, fosta mână dreaptă a generalului Iulian Vlad din Securitate, pupilul său, a fost trecut în rezervă de-abia în anul 2009? Că de-abia din 2005, la 16 ani de la Revoluţie, s-a trecut la pensionarea masivă, trecerea în rezervă, a fostelor cadre superioare din structura centrală a SRI provenite din Securitate? Că rudele lor umplu şi azi, până la refuz, occidentalul SRI?

Din primul lot de treceri în rezervă, la sfârşitul lui martie 2005, a făcut parte controversatul Ion Popescu, zis Gioni, adjunctul şefului SRI de atunci, Radu Timofte (decedat între timp).

Fost şef cu import-exportul în CENTROCOOP pe vremea lui Nicolae Ceauşescu,Gioni Popescu a fost preluat, după 1990, în SRI. A fost con­siderat un personaj controversat, el făcând obiectul mai multor scandaluri de presă legate de contractele de achiziţii ale SRI (răspundea de logistică).

În decembrie 2005, a fost decapitată cea mai nocivă filială a SRI, cea din Prahova. Au fost arestaţi preventiv coloneii Corneliu Păltânea, şeful filia­lei Prahova şi adjunctul său, Daniel Bucur. Lotul lor s-a lărgit cu alţi ofiţeri SRI. Ei au fost acuzaţi de fapte de corupţie şi, ulterior, condamnaţi definitiv.

Până la condamnarea defi­nitivă, Păltânea a fost directorul Centrului de Afaceri Româno-Rus  (inaugurat de Ion  Iliescu şi Vladimir Putin la Moscova, in 2004), iar în cadrul protocolului de colaborare, partea română,  se obliga să furnizeze baze de date părţii ruse, în condiţiile în care România era deja în NATO şi aveam şi baze americane pe teritoriul ţării.

În 2006, a fost îndepărtat şi influentul general Ovidiu Soare, membru în comitetul director al SRI. El a fost arestat alături de colonelul SRI Gheorghe Dumitrache (ex-adjunct la SRI Prahova), tot pentru fapte de corupţie, fapte care aveau legătură cu filiala coruptă a SRI din Prahova.

Tot în 2006, Traian Băsescu a trecut în rezervă alţi generali SRI şi anume pe generalii Dumitru Bădescu, Adrian Hoinaru, Ioan Micheu şi Gheorghe Tarcavu. Toţi cei patru deţineau funcţii de conducere în centrala SRI. Motivul principal: faptul că înainte de 1989 au făcut parte din structurile Securităţii. Au urmat şi alte treceri în rezervă, dar fără rezonanţă în ­memoria publică.

Reformarea SRI a continuat, de rezo­nanţă publică fiind trecerea în rezervă în 2008, a influenţilor gene­rali Dumitru Zamfir şi Ionel Marin, din conducerea SRI. 

După 2009, a continuat politica trecerii în rezervă a foştilor ofiţeri de Securitate. Au ieşit la pensie fostul sef al Ins­pectoratului de Contraspionaj, ­Ionel Bidireci, fostul şef al Secretariatului general, Marius Brateanu, Petrache Cândea (fost şef al Corpului de control în cadrul SRI), Adrian Bărbulescu, Daniel Coman, Laurian Gheorghe Marin Ioniţă, Sorin Dunea, Sava Cons­tantin, Ioan Voicu, Ion Ştefănuţ. De departe, cea mai răsunătoare trecere în rezervă a fost a generalului Aurel Rogojan, fostă mână dreaptă a şefului Securităţii, Iulian Vlad.

SRI-ul lui Sorin Ovidiu Vântu, doar câteva exemple. Reţeaua a fost mult mai mare…

În timpul când Timofte conducea SRI, Sorin Ovidiu Vîntu avea o influenţă extraordinară în acest serviciu. Nu se mulţumea doar să primească informaţii care rezultau din ascultările cu mandat care se făceau, dar influenţa chiar numiri de şefi la nivel judeţean, la nivel de secţii, în SRI. Vîntu a reuşit să tragă marile tunuri sub umbrela creată de angajaţii consilieri şi colaboratorii foste cadre ale serviciilor de informaţii. Unul dintre aceştia a fost Ştefan Alexie, fost general de Securitate, fost şef al Direcţiei de Contraspionaj şi secretar de Stat în Ministerul de Interne înainte de decembrie 1989. Din 1990 a fost consilier al lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Vasile Alexoaie, fostul şef al Securităţii din Roman înainte de 1989, cooptat în conducerea SRI din Iaşi după decembrie 1989, după trecerea în rezervă devenind preşedintele Fondului Naţional de Investiţii din Iaşi şi director al filialei locale a firmei Gelsor; Vasile Buliga, fost ofiţer de securitate şi angajat al trustului Gelsor; Aurelian Deaconescu, fost ofiţer de Securitate, fost şef al Serviciului Fraude din cadrul societăţii de asigurări Astra, a fost implicat în fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin Ovidiu Vîntu; Vasile Doroş, fost colonel de Securitate, şef al SRI Bacău timp de 8 ani, a condus filiala Fondului Naţional de Investiţii din Bacău prin fiul său, Claudiu Doroş; Dan Gheorghe, fost ofiţer de Securitate, comandant adjunct al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, şef al Brigăzii Antiteroriste a SRI după decembrie 1989, transferat apoi la UM 0215 (unitatea de informaţii şi contrainformaţii a Ministerului de Interne).
A revenit în SRI, în calitate de consilier al noului director Radu Timofte în 2000, iar la 1 noiembrie 2001 a demisionat.
Nicolae Constantin Haţeganu, fost ofiţer de Securitate şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de asigurări Astra, a participat şi el la fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Florian Ioan, fost ofiţer de Securitate, reactivat în Serviciul de Protecţie şi Pază al Preşedinţiei în perioada lui Emil Constantinescu, ajuns la gradul de colonel, a trecut în rezervă în 1998 pe motive medicale şi s-a pus la dispoziţia lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Vlad Mărgineanu, fost ofiţer de Securitate, fost şef al secţiei SRI din Braşov, a devenit apoi fondator al Băncii Române de Scont, falimentată deliberat în 2002, după dispariţia din conturi a 17 milioane de dolari din patrimoniul societăţii de asigurări Astra.
Ogăşanu Dumitru, fost ofiţer de Securitate cu gradul de colonel, a condus Centrul Operaţional SRI Ardeal. După trecerea în rezervă, a devenit director al Filialei Gelsor din Oradea. A participat la prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.
Gheorghe Raţiu, fost ofiţer de Securitate (D.I.E., acoperit ca diplomat în M.A.E.) a fost cooptat în calitate de consilier şi partener de afaceri a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Cornel Rudăreanu, fost colonel de Securitate, fost şef de cabinet al lui Măgureanu, a devenit şi el consilier al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Rudăreanu s-a numărat printre primii camarazi ai lui Vîntu, alături de Ion Văsâi, propuşi pentru reîncadrare de generalul SRI Gioni Popescu.
Vlad Soare, fost ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe din cadrul Departamentului Securităţii Statului, a fost preşedinte al Băncii Române de Comerţ Exterior în timpul guvernării cederiste, apoi preşedinte al grupului financiar Gelsor.
Răzvan Temeşan, fost ofiţer de Securitate acoperit în cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior, a devenit preşedintele Bancorex din decembrie 1989, funcţie în care s-a menţinut pånă în 1996. Răzvan Temeşan a fost profund implicat în afacerile lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Victor Velişcu, fost ofiţer de Securitate în cadrul Inspectoratului de Securitate Dolj, a devenit în 2001 principalul consilier al şefului SRI, Radu Timofte, fost ofiţer de grăniceri. Victor Velişcu a fost numit în această funcţie la insistenţele lui Sorin Ovidiu Vîntu, ca o recompensă a faptului că i-a acoperit afacerile ilegale în perioada cåt a fost încadrat ca ofiţer la UM 0215 din cadrul Ministerului de Interne.
Victor Velişcu a fost ofiţer de securitate la Craiova până în 1990, unde a făcut parte din Direcţia I (Informaţii Interne) a Direcţiei Securităţii Statului. Ulterior a fost trimis de Măgureanu la reorganizarea secţiei judeţene a SRI Cluj unde a ocupat poziţia de locţiitor al şefului SRI Cluj un an de zile. Aici Velişcu s-a remarcat prin folosirea în interes personal a banilor din fondul CIS (din care se executa plata informatorilor) şi în urma unei anchete interne a SRI, la sfârşitul lui 1991 a trecut în rezervă.
În 1994, Velişcu este recrutat de Sorin Ovidiu Vîntu, care îl pune să amenajeze sediul Gelsor, iar în iulie 1995, devine acţionar la SOV Invest, firmă ce avea să administreze dezastrul FNI.
Conform declaraţiilor Mariei Vlas, în angrenajul jafului FNI un rol-cheie l-au avut foştii ofiţeri SRI, iar de recrutarea şi angajarea lor, într-o primă fază, s-a ocupat SRI Victor Velişcu, asociatul lui Vîntu.
Vlas a afirmat că, la început, ea a lucrat pentru Vîntu la Societatea de Valori Mobiliare Gelsor SA şi că a încheiat cu Velişcu, care reprezenta SOV Invest, primul contract de distribuire a certificatelor de investitor. Ulterior, Velişcu i-a predat Mariei Vlas administrarea SOV Invest.
Ilie Vrånceanu, fost ofiţer de Securitate, a fost şef al filialei Fondului Naţional de Investiţii din judeţul Bistriţa.
Ion Popescu, cunoscut sub numele de Gioni Popescu, ajuns general şi director adjunct al SRI prin contribuţia financiară substanţială la „puşculiţa“ fostului director Virgil Măgureanu, a girat implicarea CENTROCOOP în afacerea FNI…

Vîntu șef și la doi şi-un sfert

SOV controla principalele servicii de informaţii, începând cu serviciul Ministerului de Interne, fostul „doi şi-un sfert“, devenit apoi UM 0962. Relaţia sa specială cu Vulpea, adus de imbecilul de Dejeu pe poziție şi cu colonelul Traian Marinescu – adjunct al comandantului 0962 – a fost extrem de importantă pentru acoperirea hoţiilor de tip FNI, BRS şi BID, ofiţerii din IGP desemnaţi să ancheteze afacerile lui SOV fiind, practic, de fapt, la cheremul său.

Conotaţiile Cazului Prahova în realităţile din 2015

Corupţia din SRI Prahova a avut însă şi mize mai serioase, ofiţerii de aici fiind implicaţi în mafia petrolului, chiar prin foştii şefi ai secţiei Corneliu Păltânea, şi adjunctul său, Daniel Bucur. Ovidiu Soare şeful Inspectoratului pentru Apărarea Constituţională şi Securitatea Economică coordona două dintre cele mai importante unităţi din SRI, direcţiile A şi C care se ocupau cu monitorizarea societăţii civile, a partidelor, a mass-media, şi a mediului politic. Vânzarea de informaţii din interiorul sistemului, acuzaţia cea mai gravă la adresa sa făcea parte din “fişa postului” său.
Soare îl servea direct pe Adrian Năstase şi PSD-ul, SRI-ul devenind un fel de bastion al Regimului pesedist.
Soare si-a impus şi plasat trepăduşii in numeroase puncte ale serviciului, controlând, chiar şi după arestarea sa, o bună parte din activitatea instituției, doar nu degeaba și-a plasat conserve peste tot…

Îl cunoaşteţi pe senatorul Ioan Chelaru?

În 2000, în plin scandal FNI, varianta de „avarie” a lui Vântu a fost să-şi vîndă firma cea mai importantă, Grupul Gelsor. Compania, cu un capital social de cîteva milioane de dolari, a fost cumpărată de Ioan Chelaru, avocat din Roman, senator din partea PSD începînd cu 2004, bun prieten din copilărie al lui Sorin Ovidiu Vântu. Valoarea din acte a tranzacţiei încheiate în iulie 2000 a fost de 30 de miliarde de lei, plătibili eşalonat în 25 de ani. Valoarea reală a Grupului Gelsor SA era de 199,87 miliarde de lei. Vântu susţine că nu a fost interesat să-şi răscumpere afacerea vîndută la subpreţ vechiului său prieten: „Domnul Chelaru a vîndut mai departe. Nu m-a interesat. Aveam alte preocupări”. Într-adevăr, Ioan Chelaru a vîndut mai departe Grupul Gelsor, dar nu oricui, ci către off-shore-ul Anwin Alliance Limited, tranzacţia fiind încheiată în mai 2002, dar menţionată la Registrul Comerţului o lună mai tîrziu. Întrebat cine era patronul firmei, Chelaru a declarat că nu îşi mai aminteşte.

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
14 September 2015
News

Pe ruinele presei…Deontologul – o specie pe cale de disparitie

Sursa: Comisarul.ro

Cazul de cenzura de la EVZ denuntat de publicista Daniela Ratiu a starnit reactii anemice in breasla. Jurnalistii s-au obisnuit atat de tare cu cenzura si autocenzura incat ii lasa rece acest gen de acuzatii grave, de atentat la libertatea de a gandi si scrie. Ultima lor problema. Cei mai multi, cu cateva exceptii, lupta sa supravietuiasca si cam atat. Vor sa-si pastreaze leafa, job-ul, aproape in orice conditii, in ruinele fumegande ale vreunei redactii. Pentru asta, fac compromisuri mai mari sau mai mici. Mogulii au lasat in urma lor un munte de scrum. Acolo gasim ingropata o generatie de gazetari stricati pana la os si alta fara orizont. Cum a decazut, totusi, presa romaneasca atat de mult? Ce a distrus-o? De ce provoaca publicului rational atata sila si dispret?

Povestea caderii are o stransa legatura cu banii si cu lacomia. Inclusiv a jurnalistilor, nu doar a mogulilor. Cand banii negri, banii din santaje, banii de la buget, banii de la borfasi, banii din evaziune, banii spalati prin presa si scosi din tara prin contracte fictive s-au terminat a inceput marea vaicareala. Va intrebati, poate, cum s-au terminat acesti bani, asa, peste noapte?

Laptele si mierea au secat pe masura ce justitia a deratizat etaj dupa etaj din cetatea infestata, mogulii si politicienii au intrat la puscarie, iar lupta impotriva marii evaziuni a devenit politica de stat. Abia atunci le-a intrat tuturor frica in oase si s-au oprit din haiducie.

Exact din acest motiv nu veti gasi prin redactiile falimentare de azi mari sustinatori ai justitiei, ci detractori tot mai sofisticati. Falitii de azi stiu exact de unde li se trage. Multi dintre ei au sustinut justitia in trecutul lor in mod ipocrit, de fatada, ca sa faca publicului pe plac. A fost o vreme cand totul parea inca un razboi intre politicieni care nu va ajunge pana la ei. Din fericire, s-au inselat. Asa ca azi au trebuit sa schimbe placa si sa submineze cat mai istet justitia astfel incat sa nu frustreze nici publicul setos de sange.

Vedem tot mai des atacuri impotriva justitiei, conspiratii cu securisti, acoperiti si ordine pe unitate, istericale impotriva unor abuzuri imaginare? Reciti cu atentie randurile de mai sus. Legiunile de jurnalisti flamanzi, pana mai ieri in tabere rivale, si-au descoperit un incamic comun: justitia, serviciile si jocurile lor malefice.

Mare parte din jurnalistii romani-vedeta, baronii studiourilor tv de azi, sunt la fel de corupti ca politicienii si oamenii de afaceri alaturi de care au crescut intr-un cerc de complicitati din care azi nu mai pot iesi. Unii au trecut deja pe la procurori, altii traiesc cu groaza ca le vine randul.

Luxul de a sustine fara complexe justitia si institutiile de forta si-l permit cei fara schelete in dulap, care nu se tem de trecutul lor.

Spatiul public romanesc a ajuns prizonierul unei mase critice de jurnalisti/formatori de opinie/propagandisti platiti de politicieni care lupta in acest moment, subversiv sau la vedere, impotriva interesului public. Si-ar dori cu totii sa se intoarca la sistemul vechi, cand se indopau la masa plina intinsa de politicieni sau de oameni de afaceri corupti.

Au fost platiti ani de zile sa scrie si sa vorbeasca, sa danseze pe micile ecrane cum le cantau finantatorii din umbra, nu de dragul adevarului sau interesului public. Dar vremurile bune, cand banii veneau usor iar lefurile nu aveau nici o legatura cu piata, au apus. Paradisul s-a transformat intr-un mic iad. Pentru distractia maxima din anii trecuti au inceput sa plateasca o factura cam mare.

Din acest motiv, cu o exceptia sau doua, televiziunile de stiri nu mai au demult nici o legatura cu agenda corecta, cu temele de interes real pentru public si par rupte de realitate. Fiecare are de aparat astazi un mogul, un politician sau om de afaceri scos din circuitul marilor spagi.

Generatia jurnalistilor formati in anii 90, cea care avea sa-i inlocuiasca pe dinozaurii erei comuniste, si-a cam epuizat resursele de credibilitate.

Un raport publicat recent de The Centre for Media Transparency, realizat de Manuela Preotesa si Andrei Schwartz, noteaza: “media au jucat un rol esential in viata politica si economica aparte a Romaniei si in triunghiul politica-afaceri-justitie. Fapt pentru care jurnalistii romani se confrunta cu o situatie dificila: pe alocuri aparatori ai justitiei si ai anticoruptiei, altadata protectori ai secretelor, ei lucreaza intr-un mediu profesional caracterizat de concentrari economice si politice, dar si de surse de finantare opace”.

Sigur, nu toti jurnalistii au stiut din ce bani sunt platiti, cine finanteaza redactii si de ce. Exista pe lumea asta destui naivi, prosti utili sau pur si simplu oameni desprinsi de realitate, profesionisti atat de dedicati meseriei incat n-au mai avut timp sa vada raul nici cand acesta i-a coplesit. Inocentii sunt, totusi, putini. In general, jurnalistii s-au integrat in mecanismele coruptiei, au devenit complici, parte dintr-un sistem putred de putere.

Chiar atat de rau a ajuns presa, nu cumva exagerati? Daca ati ajuns sa va indoiti ca presa romaneasca a sucombat in plina glorie, va reamintesc cateva fapte. Nu uitati ca titluri mari din presa romaneasca sunt astazi in insolventa: Mediafax, Adevarul, EVZ, Jurnalul National, Realitatea TV, Prima etc. La fel, marile retele de distributie. Cateva televiziuni de stiri se confrunta cu mari probleme financiare si doar DIGI 24 pare sa pastreze in acest moment un standard financiar si profesional ridicat.

Nu uitati, apoi, ca marii moguli au infundat puscaria, altii au trecut la cele vesnice, iar finantatorii la vedere sau din umbra (gen Niro, Udrea, Cocos – EVZ, B1, Maricel Pacuraru, Calin Mitica, Elan Schwartenberg – Realitatea TV, Sebastian Ghita – Romania TV) au intrat toti pe mana procurorilor. Practic, n-a scapat niciunul.

Pe acest fond de prabusire financiara a marilor trusturi, Guvernul Ponta a promis, printr-o ordonanta de urgenta adoptata prin luna iunie, un ajutor de stat televiziunilor si radiourilor. In realitate, PSD si Victor Ponta au profitat de starea jalnica a presei audio-video pentru a o face si mai obedienta puterii, fluturandu-i pe la nas niste finantari care vor veni, intamplator, abia de anul viitor, pe criterii complet arbitrare.

De notat inca un fenomen esential, care a accelerat degradarea. Marile grupuri straine s-au retras treptat mai ales din presa se stiri si din televiziuni. Astazi, business-ul de presa din Romania (cu exceptia ProTV) are actionari in covarsitoarea majoritate romani neaosi. Mai sunt in revistele glossy sau in televiziuni de divertisment, dar nu despre acestea vorbim aici.

In cinismul lui abisal, SOV, tocmai el, a tinut de curand, pe blog, o mica predica despre ticalosi descoperind ca unul din fostii sai angajati pe care il simpatiza s-ar incadra in aceasta categorie. Ce-si spun oare azi toti cei care se inghesuiau la TV sa-l spele inainte de fiecare condamare cand mogulul vede in cei mai multi dintre ei o turma de ticalosi? Nu-si spun nimic. Nu cred ca le pasa. Daca i-ar plati regeste ca in trecutul de aur, ar fi in stare sa incadreze singuri in categoriile de ticalosi sugerate de SOV.

Au ajuns la un asemena grad de relativism moral, dupa atatia ani de rastalmacire a realitatii, de mancurtizare, de transformare a negrului in alb si invers, incat in presa romaneasca de azi nu se mai pot dezbate probleme etice fara a genera un mare hohot de ras grosolan. “Deontologul” a devenit un fel de fraier, ultimul bou care isi pierde vremea cu principii si reguli in timp ce toata lumea fura la zece maini. Faptul in sine ca se vorbeste despre “deontologii” din presa in sens peiorativ spune multe.

Partea buna este ca pe langa ticalosii cu care sa lauda SOV ca s-a inconjurat, mai exista specia rara a jurnalistilor liberi. Putini cati sunt, jurnalistii liberi s-au refugiat pe internet, spatiul unei libertati deocamdata greu de controlat, unde poti functiona cu costuri mult mai mici in comparatie cu presa clasica, ziar tiparit sau televiziune.

Mai sunt apoi, risipiti prin redactii mai mici, oameni de buna credita si buni meseriasi. Acestia din pacate nu se prea aud si nici nu prea conteaza in vacarmul facut de marii dirijori ai opiniei publice. Buni profesionisti veti gasi si in slujba ticalosilor descrisi de Vantu. Pe ei nu-i pot judeca, nu stiu de ce au ales sa lucreze in slujba raului (constienti sau cu scuza penibila ca ei “nu si-au facut decat meseria de jurnalist”). Probabil ca fiecare are justficarile lui foarte personale.

Constat doar ca au abandonat prea usor, in vremuri de pace, nefiind amenintati cu moartea, cu prigoana inchisorilor ca in comunism sau cu alte nenorociri. S-au predat cam prea usor, de buna-voie. Apoi, Romania nu s-a laudat niciodata cu prea multi dizidenti autentici, cu mari luptatori pentru niste amarate de principii.

Bun, ce se va alege dupa cataclism? Cateva titluri se vor inchide complet iar piata media, asa cum o cunoastem acum, populata in mod nefiresc pentru o tara mica si sarca precum Romania cu o puzderie de televiziuni de stiri, se va restrange.

Altii se vor reorienta si deja sunt in plina actiune de rebranduire, in incercarea de a sterge urmele crimelor comise in trecut. Isi vor depune serviciile la dispozitia noilor stapani, care le-ar putea garanta supravietuirea. Antena 3 a schimbat atat de brusc macazul, incat i-a atras atentia lui Sebastian Ghita, amicul premierului Ponta. Astfel, RTV a anuntat zilele trecute ca Antena 3 ca “a ales sa devina principalul mijloc de propaganda al noului PNL”.

Partea proasta este ca raul se va perpetua. In loc sa fie lasati sa moara, sunt folositi de noii stapani. Acestia se bucura in mod stupid ca maciuca trece din mana dusmanului in mana lor. La o adica, vor intoarce din nou armele si tot asa. Salvarea vine din alta parte. Pe masura ce internetul si retelele sociale se vor dezvolta, toate aceasta lume sulfuroasa se va scufunda incet in irelevanta. Pana atunci insa, vom mai asista la acte de cenzura, campanii la comanda, linsaje publice si calomnii dar acesta este un drum fara viitor pe care cativa jurnalisti se incapataneaza sa mearga.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,
10 September 2015
News

Securitatea …MEDIA

Sursa: Hotnews

​Piata media din Romania se aseamana din multe puncte de vedere cu cea din alte tari central si est-europene, dar se diferentiaza din acestea in special prin “sentimentul puternic si durabil ca structurile sale sunt bantuite de trecutul comunist”, arata un raport publicat zilele acestea de The Centre for Media Transparency (Centrul pentru Transparenta Media) , intitulat “Oamenii care au muscat cainii (de paza)”. Raportul, semnat de Manuela Preoteasa si Andrei Schwartz, prezinta evolutia proprietatii media in Romania post-comunista si cinci profile de proprietari romani de presa: CME/Adrian Sarbu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vantu, Sebastian Ghita si Dinu Patriciu.

  • Raportul argumenteaza ca “felul cum media au evoluat in Romania urmeaza, in mare masura, de tiparele evolutiei ce a caracterizat perioada de tranzitie post-comunista. Din acest punct de vedere, Romania post-comunista ofera un scenariu oarecum haotic. Urmarind evenimentele recente, anume un fost premier condamnat pentru coruptie, premierul in functie care este urmarit penal, doi magnati media trimisi la inchisoare si inca unul care se confrunta cu diverse acuzatii penale, ar parea ca politica si “kapitalismul” au urmarit o reteta originala”.

Potrivit raportului, “media au jucat un rol esential in viata politica si economica aparte a Romaniei si in triunghiul politica-afaceri-justitie. Fapt pentru care jurnalistii romani se confrunta cu o situatie dificila: pe alocuri aparatori ai justitiei si ai anticoruptiei, altadata protectori ai secretelor, ei lucreaza intr-un mediu profesional caracterizat de concentrari economice si politice, dar si de surse de finantare opace”.

“Doua dintre elementele comune multora dintre jucatorii de pe aceasta piata sunt legaturile proprietarilor cu fosta Securitate si folosirea banilor obtinuti pe cai obscure in perioada comunista si carora nu le-a tinut mai nimeni socoteala in peerioada de tranzitie. Ca atare, unii dintre cei mai importanti proprietari media – persoane publice care au jucat roluri esentiale in viata socio-economica si culturala a Romaniei post-comuniste – au radacini foarte complexe, ca fosti colaboratori ai politiei secrete comuniste si ca beneficiari de business ai perioadei de tranzitie”, arata raportul.

Documentul a fost comentat si de reputatul jurnalist Roy Greenslade in The Guardian . Documentul, afirma acesta, “ilustreaza cat de dificila este dezvoltarea liberatii presei in Europa de Est” si apare “intr-un moment in de haos pe scena interna [din Romania], cu doi proprietari media trimisi la inchisoare, un altul acuzat penal si cu premierul Victor Ponta inculpat (…)”. Roy Greenslade acorda o atentie aparte povestii Ronald Lauder (CME)/Adrian Sarbu, aratand cum acesta din urma a devenit din “primul roman numit CEO la o companie listata la bursa in SUA) intr-un personaj care anul acesta a fost retinut pentru evaziune fiscala si spalare de bani.

  • Raportul “The men who bit the (watch) dogs” poate fi consultat integral aici
Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,
30 August 2015
News

Fauna de pe sticla

Sursa: Comisarul

SOV, descriere de EXCEPȚIE a FAUNEI de pe STICLĂ

Sorin Ovidiu Vântu nu se dezminte. Dovadă a faptului că, deși infractor notoriu, are un deosebit spirit de observație. Mai mult, demonstrează că în toți anii când alde CTP, Turcescu, Chireac și alte instrumente mediatice utilizate de el îi cântau ode, i-a privit și studiat cu mare atenție. 

Chiar dacă povestioara sa are o anumită doză de subiectivism cu referire la Băsescu, pe fond, tot ce spune el sunt lucruri văzute și trăite de noi toți pe micile ecrane, zi de zi. SOV le-a pus într-o ordine.

”Aseara am avut un scurt dialog, surprinzator, cu unul dintre fostii mei angajati. Un baietas pe care, pana in momentul acelei discutii, il simpatizam pentru inteligenta lui, pentru verbul taios si observatiile pertinente emise in diverse situatii. O simpatie manifestata printr-un salariu generos si sugestii vizand perfectionarea prestatiilor sale pe micul ecran. Afirmatiile acestui individ m-au revoltat si m-au intristat in acelasi timp, m-au facut sa imi reevaluez modul de apreciere a unui grup mult mai numeros de specimene de acest gen si sa-mi reconfirm credinta ca inteligenta, ascutisul verbului sau pertinenta unor observatii nu tin loc de caracter. Un reziduu palid al simpatiei pe care i-o purtam ma impiedica sa-i fac numele public, dar nu ma impiedica sa dau curs unei dorinte mai vechi, aceea de a vorbi despre ticalosi. Acestia se impart in doua categorii mari si sase subcategorii.

Cele doua mari categorii sunt:

1. Ticalosii cu stapan;

2. Ticalosii fara stapan.

Subcategoriile primei categorii sunt:

a. Ticalosii cu stapanul la putere;

b. Ticalosii cu stapanul la puscarie;

c. Ticalosii cu stapanul intre putere si Rahova.

Subcategoriile celei de-a doua categorii sunt:

a. Ticalosii cu fostul stapan cazut de la putere si in cautarea altuia nou;

b. Ticalosii care nu-si mai cauta stapan, fiind deja ghiftuiti;

c. Ticalosii care nu-si mai cauta stapan, stiind ca oricum nu-i mai vrea nimeni.

Voi incerca sa portretizez, pe scurt, fiecare categorie, in speranta ca ii veti repera mai usor, stiind deja la ce va puteti astepta din partea lor.

1.a. Trec pe langa tine, cu o morga aristocratica, cu un mers de star de cinema, subliniind propria-ti nimicnicie, in timp ce iti fura un contract, iti distrug o afacere sau merg pe la diverse canale TV, pupandu-si stapanul in partile moi, timp de o ora sau cat dureaza emisiunea respectiva.

1.b. Desfid orice logica in incercarea de a prezenta soarele drept luna si invers, sustinand nevinovatia stapanului si prezentandu-l pe acesta drept un activ al luptei pentru democratie.

1.c. Fac pe dracu in patru, cat de nenorociti sunt procurorii, judecatorii, securistii care aresteaza oameni nevinovati, fix pe criterii politice, intr-o incercare disperata de a pune presiunea necesara pe aceste institutii, ca sa-si scape stapanul.

2.a. Pe acestia ii recunosti cel mai usor. Sunt toti fostele slugi ale lui Basescu, din presa, politica, administratie. Unii il repudiaza, altii il mai sustin inca, in incercarea de a arata, eventualilor noi stapani, cat de loiali pot fi ei.

2.b. Ii recunosti la fel de usor dupa aerul lor superior, cu figura porcina, care parca iti ragaie in nas la fiecare deschidere a gurii. Sunt cei care repeta, la infinit, ce tara de cacat avem si ce populatie pe masura.

2.c. Penduleaza intre „canale”, facand sluj in fata moderatorului, stiind ca daca ala se supara, nu-l mai cheama si daca nu-l mai cheama, redevine un nimeni. Injura sau lauda dupa mimica moderatorului, un neica nimeni cu ifose de lider de opinie.

Imi place sa cred ca sunteti suficient de destepti sa va dati seama ca ticalosi sunt peste tot si intr-un numar din ce in ce mai mare. Ii regasesti prin spitale, acolo unde unii fac negustorie cu viata oamenilor, ii regasesti in instanta sau la parchete, acolo unde unii iti calca viata in picioare, ii regasesti in politica, acolo unde, dupa o tirada patriotarda, te cauta prin buzunare cu noi taxe si impozite. Intalnirea cu un ticalos iti perverteste sistemul de valori, iti clatina increderea si respectul de sine, demoralizandu-te pentru perioade mari de timp. Asa se face ca multi dintre voi, dupa o asemenea intalnire, incep sa generalizeze, blamandu-si conationalii, gasindu-le tot felul de defecte si vini. Dispretul profund care ar trebui indreptat doar impotriva ticalosului se rasfrange, din nefericire, impotriva intregii natii. La nivel colectiv, ravagiile provocate sunt inimaginabile. Ura profunda, starea de neliniste, de teama, de neincredere, pe care acestia o propaga, au distrus coeziunea sociala, au facut ca societatea sa se imparta in grupuscule, incapabile sa initieze sau sa intreprinda ceva in folos general. Total demoralizata, marea colectivitate a cetatenilor, faramitata, a ales sa caute doar solutii individuale, generand astfel un exod inimaginabil. Patru milioane de pribegi, patru milioane de destine supuse unei necrutatoare rulete rusesti de catre un Occident arogant si dispretuitor. Lucrul cel mai grav este ca tanara generatie s-a lasat pacalita de aceste tipuri de mesaje, acceptand senina si cretina transformarea tarii lor in pasalac occidental, fara nicio tresarire de patriotism sau de orgoliu national. Pentru ei, orice neica nimeni de afara este mai bun decat orice roman. Orice prostanac european este ascultat cu respect si orice roman de buna credinta, care deschide gura, este balacarit pe paginile lor de socializare.

Bai generatie, ticalosii nu sunt si prosti! Ei stiu exact ce fac. Va pot cuceri simpatia si increderea prin inteligenta lor, prin taisul verbelor sau prin observatii pertinente. Dar sa nu uitati ca aveti, totusi, de-a face cu niste ticalosi. Ticalosi cu premeditare.”, scrie SOV pe blogul său.

Tagged , , , , , , , , , , ,
24 July 2015
News

Mega capital financiar

Sursa: Reportervirtual

Cozmin Gusa

Cozmin Guşă, şeful Realitatea TV, a spus sâmbătă, într-o emisiune moderată de Rareș Bogdan, că planul secret al lui Victor Ponta a constat în acumularea de capital prin acțiunile de devalizare a bugetului de stat, acțiuni construite pe binomul Ponta-Ghiță.

„Acest băiat protejat și promovat a subordonat toate acțiunile și deciziile administrative și politice interesului său de acumulare de capital. Azi își negociază o anumită situație. De ce s-a dus în Turcia, nu ca să negocieze? Victor Ponta operează cu ideea că poate pune pe masă o parte din mega-capitalul financiar pe care l-a acumulat pentru a-și asigura o anumită tihnă„, a declarat Cozmin Gușă, citat de realitatea.net.

Potrivit acestuia, România a involuat sub bagheta unor politicieni de acest tip care au devalizat bugetele fără să fie deranjați, care au controlat rețelele de informații și putere în interes personal. Abia în ultima vreme justiția a început să funcționeze, și lucrurile au revenit parțial la normal.

„Ponta are un plan de negociere a unor avantaje materiale și a dosarelor pe care le-a acumulat. Asta este boala Băsescu-Năstase, iar Ponta recidivează. În loc să rămână un tânăr lider de stânga inteligent, a preferat să copieze niște modele fără să fie la același nivel cu Băsescu sau Năstase. Motorul inițial este lăcomia, sunt oameni foarte lacomi, inițial de bani, care le procură lux și alte avantaje. După faza asta, în funcție de cultura lor sau de cine îi sfătuiește, trec la aviditatea puterii. Prin asta au trecut și Dan Voiculescu, Adrian Năstase sau Sorin Ovidiu Vântu și au fost pedepsiți. Viața i-a pedepsit nu altcineva”, a mai spus Gușă.

Șeful Realitatea TV a mai spus că Ponta ar distruge toată opoziția daca ar obține toată puterea, „lucru pe care nici Năstase, nici Băsescu nu l-a făcut”.

Tagged , , , , , , , , , , ,
7 July 2015
News

Amintiri din viitor

Sursa: Comisarul

Fost general SIE: Nu vă impacientați, Ghiță, după ce se va calma, VA SPUNE TOT DESPRE Ponta/DEZVĂLUIRI INCENDIARE

Dacă Ponta ar fi câștigat alegerile, SRI ar fi fost condus acum, din umbră, de Sebastian Ghiță. La fel cum conducea Sorin Ovidiu Vântu în 2002-2004. Acest individ s-a crezut pentru câteva luni, în baza relației cu Ponta, Dumnezeul României. Dacă nu ar exista atâta ipocrizie la vârful liderilor din PSD și nu numai, și s-ar spune adevărul despre cum se purta până pe 16 noiembrie acest individ, toată țara s-ar îngrozi. Spiona și amenința pe toată lumea. Și toți, găunoși, tremurau. Se folosea de numele lui Ponta peste tot, fără nici un fel de perdea. Dealtfel, noi, aici la Comisarul.ro, am difuzat o înregistrare în care se vede limpede care erau relațiile dintre Ponta și Ghiță.

Sebastian Ghiță a fost agățat, la începutul anilor 2000, într-un grup infracțional care avea în spate niște băieți de la SRI Prahova, povestește fostul general SIE, consultat de Comisarul.ro în probleme de intelligence. Au apucat și ei ultimele tunuri cu combustibili pentru fosta Iugoslavie. Cred că avea cam 22-23 de ani, era un puștan avid de bani făcuți peste noapte. Cu mult tupeu și nesimțire bine deghizate sub un zâmbet de fațadă. Au fost prinși. Și trimiși în judecată. Cred că el se mai judecă și acum. Deși n-a pățit nimic, la intervenția unchiului său, Vasile Domente. Care a intervenit la Gioni Popescu. Iar nevasta generalului, fost șef al Cooperației pe timpul lui Ceaușescu, era judecătoare la Înalta Curte. Madam Lucia Popescu. Vorbim de vremuri când încă funcționa telefonul la judecător și la procuror. Așa a intrat Sebastian Ghiță în lumea serviciilor secrete. Ca o biată slugă datoare. Într-un județ unde , în 2008, a izbucnit cel mai grav scandal de corupție din interiorul SRI. Care s-a finalizat cu trimiterea în judecată a capilor Secției Prahova a SRI, în 2009. Pentru că a fost salvat, băieții l-au pus să și semneze, cred că prin 2004, un document. Ca să-l aibă la mână. Pe viitor.

Așa începe povestea lui Sebastian Ghiță spusă succint de un specialist care și-a întins niște antene pentru a face lumină într-un nou caz de manipulare publică: Ghiță și Ponta, victimele Binomului.

Așa am aflat că Sebastian Ghiță a fost și este un personaj care are acces la Traian Băsescu. Și că acesta l-a promovat și folosit din plin în ultimii ani. Implicându-se direct în separarea lui Ghiță de SOV în cazul Realitatea TV. Tot Băsescu l-a plasat pe Ghiță, care era un amărât de fante de Ploiești care bâzâia pe la ușile tuturor partidelor, în preajma lui Victor Ponta. Dar și în preajma lui Marcel Opriș, șeful STS. Instituție unde Ghiță a început să câștige contracte cu duiumul. Ghiță și Ponta l-au dat în primire pe Geoană în 2009, pentru Băsescu. Băsescu i-a ajutat, în 2010, să preia puterea în PSD. Toate aceste amănunte sunt de notorietate. Nu numai în mediile rarefiate ale serviciilor. Dar și în mediul politic.

Așa cum era și este de notorietate relația lui Sebastian Ghiță cu Elena Udrea. Cei doi favoriți ai fostului președinte se întâlneau foarte des. Și făceau schimb de informații. Iar Traian Băsescu îi folosea pentru a verifica anumite date furnizate de SRI. Pentru că n-a avut niciodată încredere totală în acest serviciu. De aceea a avut o relație bună și cu SOV, și cu Sorin Roșca Stănescu, de-a lungul timpului. Elena Udrea i-a dat și ea contracte lui Sebastian Ghiță.

Însă adevărata explozie a lui Sebastian Ghiță a venit după venirea USL la putere. El a devenit brusc interfața lui Ponta cu lumea. Numărul și valoarea contractele firmelor lui, cu toate domeniile guvernamentale, au explodat. Iar influența lui în PSD a devenit atât de mare încât părea insuportabilă. Se credea buricul pământului.

Îl vedeți acum cum latră la televizor că a fost chemat și amenințat, spune fostul general SIE? De ce nu spune nimeni cum chema și amenința el, prin octombrie și noiembrie, pe anumiți șefi din SRI? Cum deja făcea numiri și cerea demisii de onoare la vârful serviciilor. De ce nu ies acum lideri din PSD să spună ce era la gura acestui biet fluturaș de lampă prin campania electorală, spune fostul general.

Ce urmează? Urmează să spună cât i-a dat lui Ponta și când. Și în ce conturi sunt banii. Nu vă luați după zgomotul pe care-l face acum, și-a pierdut cumpătul. Avocații îi vor arăta ce pedeapsă îl așteaptă și atunci se va calma. Va spune tot. Să nu uitați aceste lucruri, a încheiat fostul general SIE.

Un mic filmuleț cu vizita lui Ponta la Cramele Tohani-Budureasca unde proprietar a fost Sebi Ghiță. Acum le-a făcut cadou unchiului său, Vasile Domente…

Tagged , , , , , , , , , ,
← Older posts