Tag Archives: televiziunea romana

Un bou ipocrit:Stelian Tanase…

Sursa: Adevarul

Stelian Tănase „e un om cinstit”… O ştiu prea bine angajaţii TVR, după aproape doi ani cât le-a fost PDG şi acum, după ce a fost înlăturat, de-abia acum, sunt pe cale să afle şi ceilalţi, toţi ceilalţi care au marea şansă să-i citească „filele” de jurnal din perioada de început a şefiei lui la TVR.

Stelian Tănase e un om foarte cinstit. A venit la conducerea acestei mult râvnite instituţii publice extrem de inocent, fără să înţeleagă prea bine nici cum e cu jocurile politice şi pus numai pe făcut fapte bune. Şi săracul de el, încă din primele zile – aşa cum o arată limpede şi clar paginile de jurnal publicate, normal, acum când a fost dat jos, nu atunci când încă era la putere – a început să se lupte cu sistemul netrebnic din jur. Dar să nu vă îndoiţi că în acest timp el n-ar fi rămas profund cinstit…

Şi cum spuneam, absolut întâmplător, la foarte puţină vreme după ce domnia sa a fost dat jos de pe măreţul fotoliu de PDG pe care are delicateţea să-l numească „strapontină”, s-a gândit că ar fi benefic pentru populaţia României să afle cum era el singurul om cinstit, ajuns acolo aşa plin de candoare şi inocenţă, unde s-a trezit încă din primele zile devorat de hiene. Şi ce poate fi mai cinstit decât să publici un Jurnal, mai exact anumite păginuţe, bine ţintite, în care să te iei la trântă tot al naibii de cinstită cu un om care nu mai e pe lumea asta? Pentru că asta face domnul Stelian Tănase. La vreo nouă luni de la moartea lui Valentin Nicolau, director şi preşedinte ale TVR pentru care angajaţii au ieşit în stradă, ca să-l readucă la conducerea instituşiei, Stelian Tănase, cinstit cum e, s-a gândit că a venit momentul potrivit să arunce cu nişte noroi. Şi să spună cum ar fi stat, pare-se, Valentin Nicolau, lângă receptorul unui anume Liviu M., ca să-l ameninţe pe el, imediat ce fusese numit în acea funcţie şi să-i spună că n-ar fi trebuit să accepte. Imaginea e comică, dacă acum, în lumina celor întâmplate, n-ar fi de-a dreptul grotescă. Vi-l imaginaţi pe Valentin Nicolau şoptindu-i cuiva la ureche ce să-i spună lui Stelian Tănase, care deja îşi ocupase scaunul – deci toată acţiunea era absolut fără sens –, iar pe Stelian Tănase „simţindu-l” în umbră, în spatele receptorului, pe acelaşi Valentin Nicolau, spaima lui – de care, de altfel, s-a ocupat rapid şi cinstit şi a făcut tot posibilul să-i închidă posibilitatea de a mai fi membru în CA.

Şi, dacă vă imaginaţi că treaba se opreşte aici, vă înşelaţi. Stelian Tănase îşi etalează – şi zău că merită citite rândurile cu pricina – îşi etalează cunoştinţele despre teatru. Mă rog, cu câteva paragrafe mai sus, printre bârfele despre TVR, CA, PSD şi PNL, stecoară, ca orice fiinţă cultivată şi câteva vorbuliţe despre Beethoven, Celibidache, Karajan… Ca orice intelectual care se respectă şi care în timpul Festivalului Enescu citeşte ziarul în sala de la Ateneu, în timpul concertelor, şi se ridică şi deranjează tot rândul, înainte de primul bis, grăbindu-se cu siguranţă, înspre cine ştie ce treburi importante, care nu suferă amânare, la „strapontina” TVR.

Aşadar, pe data de 11 ianuarie, încep consideraţiile domniei sale despre teatru. Mă rog, încă n-a aflat că piesa e piesă şi spectacolul e spectacol, adică piesa nu se difuzează, piesa e chestia aia care sta la baza spectacolului care se difuzează, dar când eşti cinstit astea sunt amănunte care nici nu mai contează… Iar când eşti un intelectual de mare clasă, nu mai contează absolut deloc. „La Teatrul TV a fost programată piesa lui Nicolau cu titlul licenţios „Zi că-ţi place”, scrie domnul Stelian Tănase. Cum spuneam, că nu e piesă, că e vorba de un film de televiziune, o docuficţiune, realizat de Cornel Mihalache, că e vorba de o distribuţie „aleasă” cum îi place domniei sale să spună, n-are nicio importanţă. Important este că trebuie atacat Valentin Nicolau. Şi încă post-mortem. Şi tot ceea ce urmează serveşte acestui scop. În secolul 21, domnul Stelian Tănase, ca orice om cinstit ( se subînţelege şi „moral”), acuză titlul „Zi că-ţi place” că ar fi licenţios… Oare de cât timp n-o mai fi călcat într-o sală de teatru? Fie şi ca să-şi citească ziarul, ca la Festivalul Enescu… Că are păreri despre un text pe care nu l-a citit şi din care, e absolut evident după felul cum comentează, n-a înţeles mai nimic, n-a înţeles oricum nici faptul că jumătatea aceea de spectacol pe care a văzut-o el la TV era puţin altceva decât textul scris de Valentin Nicolau, e în regulă. Se poartă să comentezi mai ales când n-ai habar. Amuzant este că de sus până jos, el comentează un spectacol de televiziune creat de Cornel Mihalache – care spectacol e un produs artistic distinct de text (cum spuneam, amănunte…) – dar se încăpăţânează să vorbească despre Valentin Nicolau, pentru că omul are o ţintă precisă, trebuie să-şi atace duşmanul. E ca şi cum l-ai ataca pe Shakespeare dacă nu te convinge o montare pe un text de-al lui – asta că tot îl pomeneşte pe Shakespeare de mai multe ori, şi în comentarii, sugerând că dincolo de Cehov şi Shakespeare teatrul nici nu prea există – chestiune de cultură, aşa cum îi şi trebuie unui scriitor şi director al televiziunii publice, nu-i aşa?

Discuţia despre banii investiţi în studio – apropo, s-a filmat în garsoniera lui Cornel Mihalache – şi celelalte cheltuieli o las deoparte. Închei doar scoţând din nou în evidenţă cât de cinstit este domnul Stelian Tănase. Şi am să spun doar atât. Valentin Nicolau a murit pe 13 ianuarie 2015. Cu exact un an înainte, pe 13 ianuarie 2014, a avut loc premiera tv a filmului „Zi că-ţi place!”. Iar pagina de jurnal în care Stelian Tănase scrie că filmul „e prea slab” şi „nu a trecut sticla” este datată 11 ianuarie 2014. Oare cum o fi ştiind Stelian Tănase pe 11 ianuarie cum avea să fie primit filmul pe 13 ianuarie? Vă las pe dvs să judecaţi cât de cinstit este Stelian Tănase şi cât de cinstite sunt paginile de jurnal publicate acum.

Tagged , , , , , , , , , ,

Stelian Tanase – un incompetent care trebuie demis

Sursa: Hotnews

Stelian Tanase: Datoriile TVR s-au ridicat, la finele lui 2014, la 700 de milioane de lei, din care 440 de milioane la buget. Postul public e in carti, inca, pentru Euro 2016, dar nu poate garanta plata si sansele sunt mici.

Stelian Tanase
Stelian Tanase
Foto: Agerpres
​Datoriile totale ale TVR s-au ridicat, la finalul anului 2014, la 700 de milioane de lei, din care 440 de milioane la bugetul de stat, a spus luni, intr-o conferinta de presa, presedintele-director general al Televiziunii publice, Stelian Tanase. Potrivit acestuia, memorandumul semnat acum trei ani cu guvernul, pentru esalonarea datoriilor la stat, nu se mai aplica, dar TVR a platit in continuare, anul trecut, cateva transe din planul de esalonare – trei din 12, mai precis. Seful TVR a spus ca Televiziunea este inca in carti pentru a difuza mecuri din Euro 2016, dar platile pentru oferta facuta trebuie garantate, lucru care nu s-a intamplat inca.

  • Stelian Tanase: “Sunt dispus sa renunt la publicitate in schimbul unei majorari a taxei cu macar 50 de bani”. Detalii – mai jos

Stelian Tanase s-a plans din nou de “subfinantarea cronica” a TVR si a acuzat faptul ca Executivul condus de Victor Ponta nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin memorandumul de esalonare a datoriilor, semnat acum trei ani. Mai precis, el a spus ca memorandumul prevedea indexarea taxei, lucru care nu s-a petrecut pana acum.

Pe de alta parte, intrebat daca intarzierile de plata a transelor inregistrate in 2013-2014 au dus la blocarea memorandumului, Stelian Tanase a admis ca memorandumul nu se mai aplica, insistand insa pe faptul ca guvernul nu si-a indeplinit obligatia de a creste taxa TV. El a precizat ca TVR a platit unele transe – 3 din totalul de 12 aferente anului trecut, dupa cum a precizat directorul economic al televiziunii, in aceeasi conferinta.

Stelian Tanase si alti reprezentanti TVR, despre cursa pentru Euro 2016, pentru care TVR a cerut recent guvernului sprijin financiar, avand in vedere obligatia ca Televiziunea publica de a transmite evenimente de interes public major:

  • e o licitatie in derulare, nu s-a stabilit o suma finala (pe care ar urma sa o platim – n.red.). S-a format un pool din 30 de tari, televiziuni din toata Europa, care ofera preturi. Noi am facut o oferta initiala, dar indiferent de cuantumul ei nu am reusit sa garantam ca in urmatoarele saptamani sau luni vom putea plati suma. Nu exista nicio garantie ca EBU nu va plati din nou pentru noi suma catre UEFA, noi urmand sa fim incapabili sa o returnam.
  • Datoriile TVR catre EBU se ridica la 15,3 milioane euro, din care 82% reprezinta licentele pentru transmisii sportive si cheltuielile tehnice aferente
  • Din 51 de meciuri s-au adjudecat deja 28, dar nu in regim de exclusivitate. 23 de meciuri pot fi difuzate (de catre TVR). Intre cele 23 se numara meciul zilei, ce poate fi difuzat simultan in direct de mai multe posturi.
  • Sansele sunt mici, dar depinde de negocieri.
  • Nu avem siguranta ca s-au achizitionat drepturile pentru televiziune terestra. E o varianta ca Telekom (proprietarul Dolce, care a anuntat recent ca va difuza Euro 2016) sa fi achizitionat toate drepturile, cu obligatia contractuala ca TVR sa subcontracteze cele 23 de meciuri

Despre datoriile TVR:

  • Datoriile in 2014 s-au ridicat la 700 de milioane de lei. La buget – 440 de milioane de lei, din care 240 de milioane reprezinta obligatii la buget, diferenta stand in accesorii.
  • Memorandumul nu mai e in vigoare. Noi dorim sa intram in memorandum, cu respectarea obligatiilor de catre parti. Au fost concediati peste 600 de oameni in baza acestui memorandum.
  • Anul trecut am reusit sa platim taxele curente la buget, integral.
  • ANAF poate sa vina si maine sa inchida televiziunea ca pe orice carciuma. Sigur, e o decizie politica si nu se va intampla, dar situatia e de asa natura.
  • Guvernul Roman si TVR au semnat un memorandum acum trei ani – restructurarea televiziunii romane, dar prevedea, din partea guvernului, obligatia de a indexa taxa. Observ ca guvernul nu si-a indeplinit aceasta obligatie, desi aceasta taxa garanta imprumutul pe care doua bani ni l-au acordat. Acum, daca s-ar fi indexat taxa, am fi avut bani sa platim la EBU? Sa va spun sumele care lipsesc din bugetul TVR: 500 de milioane de euro – efectele neindexarii taxei TV; efectele diminuarii taxei TV 2000-2013 – 100 de milioane de euro; proiectia veniturilor in cazul maririi taxei de la 4 la 6 lei – circa 4 milioane de euro.

Stelian Tanase despre situatia TVR si relatia cu autoritatile:

  • Voi prezenta demersurile pe care le-am facut atat la guvernul Romaniei, cat si la EBU, repetat, pentru a nu avea acest incident si din timp sa reusim sa gasim o solutie.
  • Anul trecut, avand in vedere situatia complicata a TVR, inca de la numirea mea, in ianuarie, am inceput sa facem vizite unor oficiali la inalt nivel, am scris diverse memorii, am fost in audiente, incercand sa anticipam, sa prevenim o ruptura. Din pacate, demersurile noastre nu au dus la un final pana acum
  • Demersurile noastre la oficialitatile romane si la EBU continua, incercand sa gasim o solutie.
  • Marea noastra problema in legatura cu Euro 2016, Eurovision etc e datoria istorica
  • Sub mandatul meu am reusit sa reducem substantial cheltuielile, am reusit sa platim toate datoriile la zi anul trecut. Ce ne trage in jos este datoria istorica, din 2005, aparuta odata cu introducerea TVR la licente si programe. Anul urmator a fost prima data cand TVR a fost pe deficit. Nici anul trecut nu a fost altfel si daca autoritatile nu intervin va continua pe 100 de ani.
  • Din punctul meu de vedere, solutia corecta e stergerea acestor datorii intr-o forma sau alta. Am discutat cu premierul si cu ministrul de Finante, exista formule prin care SRTv poate fi exonerata de datorii. Mai ales ca aceste datorii nu sunt un produs al prostului management sub mai multe guverne, ci al unor decizii care pe noi ne-au dezavantajat.
  • E o problema la nivelul clasei politici in ce priveste misiunea publica si utilitatea televiziunii publice. Nu cred ca sunt intelese foarte bine. Un ministru in prezenta mea a pus intrebarea “dar la ce ne mai foloseste televiziunea?”
  • Televiziunea romana sufera de subfinantare cronica, asemenea spitalelor si scolilor din Romania. Un exemplu, cel al televiziunilor publice din Germania: la 81 de milioane de locuitori, televiziunile publice au 35.000 de angajati, venituri de 8,8 milioane euro, 11 canale, cota de audienta 49% – domina piata. Iar aceasta caracteristica se regaseste in toate tarile europene. Situatia la noi e datorata tratamentului de Cenusareasa.
  • Daca legea iti creeaza obligatii, autoritatea trebuie sa-ti ofere si resurse sa iti indeplinesti acele obligatii, ceea ce nu se intampla
  • Sunt dispus sa renunt la publicitate in schimbul unei majorari a taxei cu macar 50 de bani. Sunt adeptul modelului BBC, unde nu se programeaza publicitate. Serviciul public poate sa renunte la publicitate, dar taxa trebuie sa acopere cheltuielile pe care autoritatea le cere.
  • Avem cea mai mica taxa din Europa – pana si Macedonia si Muntenegru platesc o taxa de cateva ori mai mare.
Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,

TVR a luat o teapa de 4,5 milioane euro de la Splendid Media si acum vrea si mai multi bani

Sursa: Paginademedia.ro

Citeste si – Firme de apartament care fura cat o multinationala din cauza TVR

TVR și postul public de radio cer mai puțini bani de la bugetul de stat pentru a-și desfășura activitatea în 2015. Televiziunea Română solicită o sumă de peste 41 de milioane de euro (180.835.000 de lei) de la bugetul de stat pentru a-şi desfăşura activitatea în 2015, în timp ce Radioul Public cere de la bugetul de stat aproape 44 de milioane de euro (192.948.000 de lei), ambele sume fiind mai mici decât cele primite de cele două societăţi anul acesta, scrie Mediafax.

Televiziunea Română vrea în 2015 mai puțini bani de la bugetul de stat

Potrivit proiectului de buget al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) pe 2015, SRTv solicită de la bugetul de stat o sumă  cu 5,49% mai mică faţă de anul acesta, când instituţia a beneficiat de la bugetul de stat de o sumă de circa 43 de milioane de euro (191.349.000 de lei).

Suma solicitată de SRTv de la buget de stat reprezintă 34,30% din totalul finanţării TVR, restul de 65,70% provenind din venituri proprii.

În general, banii primiţi de Televiziunea Română de la bugetul de stat sunt pentru funcţionarea TVRi (217.000 de euro, adică 957.000 de lei) şi pentru Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, care asigură emisia canalelelor TVR (37 de milioane de euro, adică 163.200.000 de lei). De asemenea, TVR trebuie să plătească o sumă de peste trei milioane de euro (14.050.000 de lei) pentru închirierea satelitului pe care sunt emise televiziunile din portofoliul SRTv şi circa 83 de mii de euro (364.000 de lei) pentru închirierea transmisiei Video Over IP.

Totodată, la capitolul “Maşini, echipamente şi mijloace de transport”, TVR solicită o sumă de 2.264.000 de lei.

SRTv cuprinde în prezent televiziunile TVR 1,TVR 2,TVR 3, TVR Internaţional, TVR News şi TVR HD, dar şi cinci studiouri teritoriale: TVR Cluj, TVR Iaşi, TVR Timişoara, TVR Craiova, TVR Târgu-Mureş, portalul www.tvr.ro şi platforma www.tvrplus.ro.

PRIORITĂȚI. În 2015, între priorităţile TVR, se numără dezvoltarea şi consolidarea pe orizontală. De asemenea, TVR 1, TVR 2 şi TVR International au ca obiective prioritare îmbunătăţirea programelor şi creşterea audienţei, inclusiv prin atragerea de noi segmente de public, concomitent cu îndeplinirea misiunii lor publice.

De asemenea, proiectul face referire la faptul că TVR şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii derulează un program pilot pentru trecerea, până în iunie 2015, de la emisia terestră analogică la emisia terestră digitală.

Radioul public a solicitat mai puțini bani de la bugetul de stat

RADIOUL PUBLIC. Pe de altă parte, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a solicitat de la bugetul de stat, pentru a-şi desfăşura activitatea în 2015, o sumă în scădere cu 7,07% faţă de 2014, când Radioul Public a beneficiat de o sumă de peste 47 milioane de euro (207.633.000 de lei) de la bugetul de stat.

Din suma totală, 38.000 de euro (167.500.000 de lei) reprezintă plata către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, care asigură emisia canalelelor Radioului Public, 1,9 milioane de euro (8.248.000 de lei) este suma necesară pentru funcţionarea Direcţiei Radio România Internaţional, 3,6 milioane de euro (16.000.000 de lei) – pentru funcţionarea Direcţiei Formaţii Muzicale, iar 1.200.000 de lei – pentru funcţionarea Radio Chişinău.

Suma solicitată de Radioul Public de la buget de stat reprezintă 47,24% din totalul finanţării TVR, restul de 52,76% provenind din venituri proprii.

POSTURI DE RADIO. Societatea Română de Radiodifuziune deţine în prezent posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucureşti, peste 10 staţii regionale şi locale şi Radio Chişinău. Acestora li se adaugă postul online pentru copii Radio Junior şi agenţia de presă Rador.

Veniturile proprii ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune provin, după caz, din: sume încasate din realizarea obiectului de activitate; taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune; penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate; sume încasate din publicitate; sume încasate din amenzi şi despăgubiri civile; donaţii şi sponsorizări etc.

Tagged , , , , , , , ,