Sursa: Adevarul
Stelian Tănase „e un om cinstit”… O ştiu prea bine angajaţii TVR, după aproape doi ani cât le-a fost PDG şi acum, după ce a fost înlăturat, de-abia acum, sunt pe cale să afle şi ceilalţi, toţi ceilalţi care au marea şansă să-i citească „filele” de jurnal din perioada de început a şefiei lui la TVR.
Stelian Tănase e un om foarte cinstit. A venit la conducerea acestei mult râvnite instituţii publice extrem de inocent, fără să înţeleagă prea bine nici cum e cu jocurile politice şi pus numai pe făcut fapte bune. Şi săracul de el, încă din primele zile – aşa cum o arată limpede şi clar paginile de jurnal publicate, normal, acum când a fost dat jos, nu atunci când încă era la putere – a început să se lupte cu sistemul netrebnic din jur. Dar să nu vă îndoiţi că în acest timp el n-ar fi rămas profund cinstit…
Şi cum spuneam, absolut întâmplător, la foarte puţină vreme după ce domnia sa a fost dat jos de pe măreţul fotoliu de PDG pe care are delicateţea să-l numească „strapontină”, s-a gândit că ar fi benefic pentru populaţia României să afle cum era el singurul om cinstit, ajuns acolo aşa plin de candoare şi inocenţă, unde s-a trezit încă din primele zile devorat de hiene. Şi ce poate fi mai cinstit decât să publici un Jurnal, mai exact anumite păginuţe, bine ţintite, în care să te iei la trântă tot al naibii de cinstită cu un om care nu mai e pe lumea asta? Pentru că asta face domnul Stelian Tănase. La vreo nouă luni de la moartea lui Valentin Nicolau, director şi preşedinte ale TVR pentru care angajaţii au ieşit în stradă, ca să-l readucă la conducerea instituşiei, Stelian Tănase, cinstit cum e, s-a gândit că a venit momentul potrivit să arunce cu nişte noroi. Şi să spună cum ar fi stat, pare-se, Valentin Nicolau, lângă receptorul unui anume Liviu M., ca să-l ameninţe pe el, imediat ce fusese numit în acea funcţie şi să-i spună că n-ar fi trebuit să accepte. Imaginea e comică, dacă acum, în lumina celor întâmplate, n-ar fi de-a dreptul grotescă. Vi-l imaginaţi pe Valentin Nicolau şoptindu-i cuiva la ureche ce să-i spună lui Stelian Tănase, care deja îşi ocupase scaunul – deci toată acţiunea era absolut fără sens –, iar pe Stelian Tănase „simţindu-l” în umbră, în spatele receptorului, pe acelaşi Valentin Nicolau, spaima lui – de care, de altfel, s-a ocupat rapid şi cinstit şi a făcut tot posibilul să-i închidă posibilitatea de a mai fi membru în CA.
Şi, dacă vă imaginaţi că treaba se opreşte aici, vă înşelaţi. Stelian Tănase îşi etalează – şi zău că merită citite rândurile cu pricina – îşi etalează cunoştinţele despre teatru. Mă rog, cu câteva paragrafe mai sus, printre bârfele despre TVR, CA, PSD şi PNL, stecoară, ca orice fiinţă cultivată şi câteva vorbuliţe despre Beethoven, Celibidache, Karajan… Ca orice intelectual care se respectă şi care în timpul Festivalului Enescu citeşte ziarul în sala de la Ateneu, în timpul concertelor, şi se ridică şi deranjează tot rândul, înainte de primul bis, grăbindu-se cu siguranţă, înspre cine ştie ce treburi importante, care nu suferă amânare, la „strapontina” TVR.
Aşadar, pe data de 11 ianuarie, încep consideraţiile domniei sale despre teatru. Mă rog, încă n-a aflat că piesa e piesă şi spectacolul e spectacol, adică piesa nu se difuzează, piesa e chestia aia care sta la baza spectacolului care se difuzează, dar când eşti cinstit astea sunt amănunte care nici nu mai contează… Iar când eşti un intelectual de mare clasă, nu mai contează absolut deloc. „La Teatrul TV a fost programată piesa lui Nicolau cu titlul licenţios „Zi că-ţi place”, scrie domnul Stelian Tănase. Cum spuneam, că nu e piesă, că e vorba de un film de televiziune, o docuficţiune, realizat de Cornel Mihalache, că e vorba de o distribuţie „aleasă” cum îi place domniei sale să spună, n-are nicio importanţă. Important este că trebuie atacat Valentin Nicolau. Şi încă post-mortem. Şi tot ceea ce urmează serveşte acestui scop. În secolul 21, domnul Stelian Tănase, ca orice om cinstit ( se subînţelege şi „moral”), acuză titlul „Zi că-ţi place” că ar fi licenţios… Oare de cât timp n-o mai fi călcat într-o sală de teatru? Fie şi ca să-şi citească ziarul, ca la Festivalul Enescu… Că are păreri despre un text pe care nu l-a citit şi din care, e absolut evident după felul cum comentează, n-a înţeles mai nimic, n-a înţeles oricum nici faptul că jumătatea aceea de spectacol pe care a văzut-o el la TV era puţin altceva decât textul scris de Valentin Nicolau, e în regulă. Se poartă să comentezi mai ales când n-ai habar. Amuzant este că de sus până jos, el comentează un spectacol de televiziune creat de Cornel Mihalache – care spectacol e un produs artistic distinct de text (cum spuneam, amănunte…) – dar se încăpăţânează să vorbească despre Valentin Nicolau, pentru că omul are o ţintă precisă, trebuie să-şi atace duşmanul. E ca şi cum l-ai ataca pe Shakespeare dacă nu te convinge o montare pe un text de-al lui – asta că tot îl pomeneşte pe Shakespeare de mai multe ori, şi în comentarii, sugerând că dincolo de Cehov şi Shakespeare teatrul nici nu prea există – chestiune de cultură, aşa cum îi şi trebuie unui scriitor şi director al televiziunii publice, nu-i aşa?
Discuţia despre banii investiţi în studio – apropo, s-a filmat în garsoniera lui Cornel Mihalache – şi celelalte cheltuieli o las deoparte. Închei doar scoţând din nou în evidenţă cât de cinstit este domnul Stelian Tănase. Şi am să spun doar atât. Valentin Nicolau a murit pe 13 ianuarie 2015. Cu exact un an înainte, pe 13 ianuarie 2014, a avut loc premiera tv a filmului „Zi că-ţi place!”. Iar pagina de jurnal în care Stelian Tănase scrie că filmul „e prea slab” şi „nu a trecut sticla” este datată 11 ianuarie 2014. Oare cum o fi ştiind Stelian Tănase pe 11 ianuarie cum avea să fie primit filmul pe 13 ianuarie? Vă las pe dvs să judecaţi cât de cinstit este Stelian Tănase şi cât de cinstite sunt paginile de jurnal publicate acum.
