Tag Archives: titluri de stat

Profilul Economic al Zilei

Sursa: Sfin.ro

Joi, leul s-a apreciat puternic față de dolarul american (0,8% într-o singură zi) pe măsură ce moneda americană a continuat să piardă teren în raport cu euro pe piețele internaționale. Cotația stabilită de BNR pentru un leu în raport dolarul american a fost 3,9611. În raport cu euro, leul a avut o nouă şedinţă calmă de tranzacţionare, cu o lichiditate scăzută și un curs BNR aproape nemodificat faţă de ziua anterioară (4,4503).

Ministerul Finanțelor Publice a vândut ieri obligaţiuni de stat cu scadenţa în aprilie 2019 în valoare de 500 milioane lei. Randamentul mediu a fost 1,39%, în scădere cu 18 puncte de bază față de nivelul acceptat la licitația anterioară care a avut loc la începutul lunii august a.c. Cererea investitorilor a fost puternică şi s-a situat la 2,77 miliarde lei. Pe piața secundară, investitorii în titlurile cu venit fix au manifestat interes pentru segmentul mediu și lung al curbei în lei, iar randamentele au scăzut cu 1,5-4,5 puncte de bază față de sesiunea precedentă.

Tagged , , , , , , ,

Media Consulta Internaţional – promotorul campaniei de implementare a emisiunii de titluri de stat CENTENAR

Sursa: Sfin.ro

Media Consulta Internaţional este promotorul campaniei de implementare a emisiunii CENTENAR (Programul de emisiuni de titluri de stat pentru populaţie, FIDELIS), organizată de Ministerul Finanţelor Publice, care se desfăşoară pe parcursul a două săptămâni, în mediul online şi pe posturile de televiziune.

Ministerul Finanțelor Publice a reușit în primele cinci zile, de la startul vânzării titlurilor de stat, să atragă un număr de 7.951 investitori, persoane fizice, realizând astfel o creştere de șase ori mai mare față de întreaga perioadă de subscriere din anul 2015. Valoarea totală a subscrierilor se apropie de valoarea de 280 de milioane de lei, de aproape trei ori mai mare față de suma anunțată inițial.

Până în acest moment, suma minimă subscrisă a fost de 100 de lei (valoarea unui titlu de stat) iar cea maximă, 100 de mii de lei. Media zilnică de subscriere înregistrată săptămâna trecută s-a ridicat la valoarea de 55,3 milioane de lei încasată de la un număr de 1.590 investitori.

Ministerul Finanțelor Publice își reafirmă intenția de a suplimenta emisiunea de titluri de stat pentru acest an, în funcție de nivelul cererii. Scopul declarat este acela de a răsplăti încrederea investitorilor persoane fizice în statul român.

Campania a înregistrat un adevărat succes, atingând cifre record de vizualizări după prima săptămână care s-a scurs de la debut, respectiv 50.489 de vizualizări ale clipului pe pagina de facebook şi 12.744 vizualizări pe youtube.

Derularea campaniei continuă, atât în mediul online cât și pe posturile de televiziune.

Tagged , , , , , , , , ,