Tag Archives: tribunalul bucuresti

Quinta Royala—infractorii care au tepuit statul cu sute de milioane de euro scapa cu averea INTACT (Voiculescu)-A-Voiculescu,Becali,Carpaci,Necolaiciuc CFR,Gabriel Bivolar

Sursa: Evz

Infractori celebri, interlopi sau îmbogățiți peste noapte din evaziune fiscală râd în nas autorităților care le bat în poartă să-i execute silit.

Cu toții și-au înstrăinat bunurile unor apropiați și își văd liniștiți de afacerile frauduloase. Agenția care ar trebui să pună capăt acestui „dezmăț” financiar nu a fost înființată, în ciuda promisiunilor politicienilor

Statul are de recuperat de la Mihai Necolaiciuc, fostul director general al CFR, 8,4 milioane de lei. Hotărârea a fost luată de judecătorii care l-au condamnat pe fostul director la 4 ani și jumătate de închisoare, plus plata daunelor. Pe 17 iulie 2015, Necolaiciuc a fost eliberat de Tribunalul București după ce, în toamna anului trecut, a fost condamnat la închisoare. Judecătorii au admis acțiunea civilă formulată de Ministerul Transporturilor și i-au obligat pe inculpați să îi plătească, în solidar cu SC CNCF-CFR SA, suma de 8.459.972 de lei.

Sărac lipit

Cert este că Necolaiciuc a ieșit din arest cu 500 de zile mai devreme și nu a plătit, până în acest moment, niciun leu din prejudiciul stabilit de instanță.

Fostul director acuzat de fraude uriașe nu riscă să rămână fără avere

„Evenimentul zilei” a întrebat la ANAF cât a recuperat de la fostul director. Din răspunsul Fiscului rezultă că în acest moment inspectorii încearcă să-i vândă acțiunile deținute de acesta la o societate comercială. În urma verificărilor nu au găsit niciun ban în conturile fostului director și s-a constatat că nu are niciun bun pe numele său. „Referitor la Necolaiciuc Mihai, vă comunicăm că organele fiscale competente au declanșat procedurile de executare silită, acestea concretizându- se în sechestrul instituit asupra părților sociale deținute de Necolaiciuc Mihai la o societate comercială, bunuri mobile aflate în faza evaluării de către evaluatorul autorizat, în vederea valorificării. Din verificările efectuate de organele de executare silită a rezultat că Necolaiciuc Mihai nu deține bunuri imobile urmăribile și nici disponibilități bancare”, se arată în răspunsul ANAF.

 

 

Averea „Țarului CFR”, o enigmă pentru autorități

Presa a relatat că fostul director general al CFR a vândut o vilă impunătoare în 2005, cu puțin timp înainte de a pleca din țară. Imobilul, situat în localitatea Pojorâta din Suceava, a fost cumpărat de cel mai bun prieten al „Țarului” de la CFR, șeful Camerei de Comerț și Industrie Iași.

În 2005, fostul director general al CFR a fugit din România. A fost prins în Statele Unite ale Americii și reținut timp de mai multe luni, după care a fost trimis în țară pentru a-și ispăși pedeapsa.

La momentul reținerii în SUA, în 2011, procurorul american a susținut în sala de judecată că acesta a cumpărat trei apartamente în Florida, contra sumei de 1 milion de dolari, într-un complex imobiliar de lux. În replică, avocatul lui Necolaiciuc a arătat că sumele invocate de acuzator sunt exagerate și că Necolaiciuc a plătit 250.000 de dolari în bani gheaţă pentru două apartamente și alţi 125.000 de dolari pentru un al treilea, toate fiind ipotecate. Ulterior, din cauza crizei, valoarea acestora ar fi scăzut.

„Cârpaciul”-milionar, dar fără proprietăți

Tehnica de a înstrăina bunurile pe numele unor cunoștințe sau rude nu este nouă. A aplicat-o și șeful clanului Cârpaci din Timișoara, Ionel Sandner, care este căutat degeaba de ANAF. Are pe numele lui o singură casă. Ionelaș Cârpaci, capul celui mai bogat clan de rromi din țara noastră, a intrat în vizorul Fiscului. ANAF a anunțat săptămâna aceasta numărul persoanelor vizate de controalele menite să investigheze averile nejustificate, iar în județul Timiș este vorba de 8 persoane. Una din acesta e Ionelaș Cârpaci, alias Ionel Sandner, după cum și-a schimbat numele baștanul, în căutarea unui „pedigree” corect și curat.


FOTO: Ionelaș Cârpaci nu se deranjează să răspundă la telefonul personal. Are un angajat care vorbește în numele lui



Are servitor care răspunde la telefon

Sandner/Cârpaci locuiește într-o vilă cu turnuri, placată cu marmură, pe malul Begăi, pe strada Brașov. Deține o adevărată flotă de mașini de lux: un BMW X5, două Audi (Q7 și Q5) și un Mercedes, toate înmatriculate în Germania. Ca un boier, nu răspunde niciodată direct la telefon, ci are un servitor care o face pentru el și comunică interlocutorului dacă „șeful” e disponibil sau nu.

Sandner deține o singură proprietate înregistrată pe numele său, unde are și adresa de domiciliu. E curios ce va mai descoperi ANAF și, mai ales, ce măsuri se vor impune, având în vedere că rromul din Timișoara este, de departe, cel mai bogat din țară.

Avere din cerșetorie

Împreună cu concubina sa, Mirela Stanca, Ionel Sandner are o avere estimată la peste 13 milioane de euro. În cea mai mare parte este vorba de proprietăţi imobilare – zeci de vile, case, apartamente, terenuri, garaje și diferite spaţii. Majoritatea imobilelor se găsesc în centrul vechi și au fost obținute fraudulos. De altfel, el este cercetat penal pentru fals și uz de fals.

Cârpaci/Sandner a inventat ceea ce unii numesc „reţeta ţigănească”, manevră pe care, ulterior, și-au asumato toți rromii. Cumpăra cel mai ieftin apartament dintr-un imobil, muta acolo o familie săracă, care avea „temă” să le facă vecinilor viață de coșmar. După luni de zile în care erau inundați constant și își găseau ușile unse cu fecale, după zeci de nopți nedormite în urma petrecerilor țigănești, vecinii își vindeau locuințele, sub prețul pieței, numai să scape.

Banii i-a făcut Cârpaci, conform unor surse judiciare, „prin tranzacții imobiliare ilicite și conducând rețele de cerșetorie în Vest, imediat după Revoluție”.

Averea din cimitir: 10 palate funerare și un monument gotic

Cuplul Cârpaci/Sandner-Stanca are apartamente în vile și case vechi în Timișoara, terenuri în jurul orașului de pe Bega, 10 palate funerare, placate cu marmură adusă special din Italia, cu turnuleţe și termopane, canapele, fotolii și televizoare LCD în incintă. Tot ei au cumpărat și un cavou gotic, monument de arhitectură, într-un cimitir timișorean. Unele imobile sunt monumente istorice. Un exemplu este clădirea în care funcționează Institutul Francez, pentru care Cârpaci/Sandner a falsificat semnătura unuia dintre cei trei moștenitori legali.

Deși Ionel Sandner este unul dintre „artizanii mafiei imobiliare”, care a acționat ani la rând în orașul de pe Bega, el are pe numele său doar vila de pe strada Brașov. Toate proprietățile, zeci la număr, sunt trecute pe numele soției. De asemenea, toate tranzacțiile imobiliare le-a făcut soția sa, în nume personal. Pe numele lui Ionelaș Cârpaci, fostul nume al baștanului putred de bogat, nu apare nimic în evidențele Fiscului, în timp ce pe noul nume, Ionel Sandner, sunt notate două amenzi neplătite, de 270 și, respectiv, 100 de lei.


Deși este cel mai bogat rrom din țară, Cârpaci figurează în evidențele Fiscului doar cu două amenzi neplătite


Cazuri similare

● Printr-o decizie din decembrie 2002 a instanței supreme, rămasă definitivă doi ani mai târziu, Gabriel Bivolaru a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru înșelăciune. Prin aceeași decizie, Bivolaru și zece societăți controlate de el au fost obligați la plata a 70 de milioane de dolari la cursul leu-dolar din 2004. La șase ani de la această hotărâre, banca a recuperat de la afacerist doar 6,4 milioane de dolari.

● Un alt exemplu de nerecuperare a pagubelor în urma unor condamnări este cel al impresarului de fotbal Ioan Becali. În urma condamnării pentru evaziune fiscală, acesta a fost obligat să plătească 17 milioane de lei. Când a fost declanșată executarea silită, instituțiile statului au transmis Fiscului că „persoana fizică Becali Ioan nu figurează cu bunuri mobile și imobile”.


FOTO: Ioan Becalia avut grijă ca, înainte de condamnarea din dosarul Transferurilor frauduloase, să-și înstrăineze toată averea FOTO: RĂZVAN  VĂLCĂNEANȚU



● Un caz scandalos a fost semnalat de inspectorii ANAF. Tribunalul Tulcea l-a condamnat, în 2014, pe un anume Nicolae Stănescu, la patru ani de închisoare și la plata sumei de 109 milioane de lei, după ce a fost găsit vinovat de evaziune fiscală. Deoarece Stănescu nu avea nicio proprietate pe numele său, statul încasează prin poprire o treime din pensia acestuia de 245 de lei, adică 81 de lei în fiecare lună.

Agenția „fantomă” din curtea Guvernului

Aceste anomalii care văduvesc bugetul statului cu sute de milioane de euro anual (bani care nu pot fi recuperați) ar putea fi stopate odată cu înființarea unei Agenții specializate în recuperarea prejudiciilor dictate de instanțele de judecată. „Am propus înființarea agenției în cadrul ministerului, pentru că aici funcționează deja un oficiu care se referă la procedurile internaționale în materia sechestrării bunurilor. Va trebui să existe o foarte bună colaborare între instituții, de aici înainte. Oficiul va fi integrat, structurat”, declara în martie 2015 ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Promisiuni neonorate

Două luni mai târziu, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici (foto), susținea că Agenţia pentru recuperarea prejudiciilor va începe să funcţioneze de la 1 iulie. „Cel târziu săptămâna viitoare, în Guvern să se adopte proiectul de lege, astfel încât în prima sesiune a Parlamentului să fie aprobată, ca de la 1 iulie să înceapă să funcționeze”, arăta ministrul Eugen Teodorovici.


FOTO: Eugen Teodorovici



În ciuda acestor promisiuni, nici până astăzi Guvernul nu a adoptat proiectul de lege mult așteptat. Agenția ar trebui să se ocupe exclusiv de executarea conturilor bancare, a vilelor și a mașinilor.

În 2013, procurorii au pus sechestre pe conturi, terenuri, clădiri și mașini în valoare de aproape jumătate de miliard de euro, dar efectiv în contul statului au intrat mai puțin de 8 milioane de euro.




 

Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a “postacilor” de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.

Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

DNA ar fi vrut sa-l urmareasca pe Oprescu si la Viena

Sursa: Stiripesurse.ro

Procurorii DNA au cerut interceptarea şi filarea pentru aproape trei săptămâni a lui Sorin Oprescu şi a altor doi complici, la Viena, dar autorităţile din Austria au respins solicitarea, invocând detaliile sumare puse la dispoziţie, dar şi legislaţia.

Surse judiciare au declarat că anchetatorii DNA au solicitat Procuraturii Centrale pentru urmărirea faptelor penale economice şi a corupţiei din Austria interceptarea şi filarea lui Sorin Oprescu, a şefului Direcţiei Cimitire, Cornel Popa şi a lui Cristian Stanca, şoferul edilului, care s-au aflat la Viena, în vara acestui an.

Obiectul cererii rogatorii a fost ”procedură împotriva lui Cornel Popa şi a altor persoane împotriva acceptării de cadouri şi mită”, iar cererea a fost transmisă autorităţilor judiciare austriece în 28 aprilie 2015.

Potrivit surselor citate, există două răspunsuri ale autorităţilor judiciare austriece transmise DNA, în care sunt menţionate solicitările anchetatorilor români, dar şi motivele refuzării cererilor de comisie rogatorie.

Astfel, potrivit surselor citate, Procuratura Centrală pentru urmărirea faptelor penale economice şi a corupţiei din Austria a primit o cerere de interceptare a trei numere de telefon aparţinând lui Sorin Oprescu, Cornel Popa şi Cristian Stanca, precum şi a mesajelor de tip SMS. Totodată, anchetatorii au cerut ”dispunerea supravegherii transfrontaliere a acuzaţilor Sorin Mircea Oprescu şi Cristian Stanca pentru cel mult perioada 15 mai – 5 iunie, ora 24.00”, dar şi a lui Bogdan Cornel Popa şi a lui Teodor Gogonea, pentru cel mult perioada 29 mai 2015 – 5 iunie 2015.

Ulterior, procurorii anticorupţie au cerut extinderea perioadelor de intereceptare şi filaj pentru cei patru, pentru perioada 12 iunie – 5 iulie.

Anchetatorii DNA au solicitat autorităţilor judiciare austriece ”supravegherea optică şi acustică” a lui Sorin Oprescu la o presupusă întâlnire la Hotel Park Hyatt, dar operaţiunea nu a mai avut loc deoarece Unitatea Specială pentru Supraveghere – SEO austriacă nu a avut condiţiile necesare.

”…în pofida faptului că potrivit motivelor mai sus amintite nu sunt îndeplinite premizele legale pentru luarea unei măsuri de supraveghere potrivit 136 par. 1 Z 3 din Codul de Procedura- Penală din Austria, Unitatea Specială pentru Supraveghere – SEO a întocmit un studiu privind posibilitatea efectuării unei supravegheri optice şi acustice de persoane potrivit (…). În acest studiu se spune că nu se pot face declaraţii cu privire la locaţii care nu au fost exact predefinite în raport cu efectuarea unei supravegheri acustice si optice. În ceea ce priveşte informaţiile funcţionarului de legătură din cadrul Poliţiei din România, că întâlnirea ar putea avea loc la Hotel Park Hyatt, respectiv în apropierea acestuia, s-a verificat capacitatea de realizarea la această locaţie, în consecinţă nu se poate realiza în restaurantul acestui hotel o supraveghere acustică datorită ecranării continue şi a echipamentului existent. Fezabilitatea pentru efectuarea unei supravegheri optice ar depinde în mare măsură de alegerea locului persoanelor cheie şi de capacitatea localului. În cazul locurilor din spaţii publice, cum ar fi strada, acest lucru nu ar fi altfel. Dacă o astfel de măsură s-ar putea lua, ar depinde astfel de factori ce nu pot fi influenţaţi”, relatează sursele judiciare, citând documentele din dosar.

Totodată, Serviciul Federal de Prevenire şi Compatere a Corupţiei, care trebuia să execute măsurile oprative aprobate de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, nu a putut să execute măsurile de ”supraveghere transfrontalieră” şi ”supraveghere optică şi acustică” în perioada cerută de DNA pentru că ”persoanele ţintă nu s-au aflat în Austria respectiv nu au putut fi constatate activităţi coresunzătoare ale persoanelor”, precizează sursa citată.

Cererea procurorilor DNA a fost respinsă de anchetatorii din Austria şi pe motiv că faptele pentru care sunt cercetate persoanele pentru care Direcţia a cerut măsurile operative nu au limite de pedeapsă peste zece ani, în contextul în care Codul de procedură austriac prevede astfel de măsuri operative pentru fapte de crimă organizată, organizaţii criminale sau infracţiuni cu pedepse de peste zece ani.

Contactat telefonic pentru detalii suplimentare, avocatul lui Sorin Oprescu, Alexandru Chiciu, a spus că nu doreşte să facă niciun fel de declaraţie pe această temă şi că toate elementele care ţin de apărarea pe fond a lui Sorin Oprescu vor fi invocate în faţa instanţelor de judecată.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie, scrie mediafax.ro

Tagged , , , , , , , , ,

Voiculescu minte de rupe

Voiculescu si-a mutat banii din Cipru via Londra si acum intreaba autoritatile din Cipru daca mai are bani acolo.

Surpriza – nu mai are.

Dar vezi tu Voiculescu Dan se stiu atat de multe despre tine…despre testamentul prin care ai luat averea lui Fouad Sanbar, proxy-ul sau sageata ta, despre firma vicepresedintelui Claudiu Cercel ex BRD cu una din fetele tale si despre facilitatile bancare obtinute de tine pe aceasta cale…

Despre contractul de 7 milioane de euro – atentie, 7 milioane de euro – japcuiti de la Volksbank ca sa o ajuti tu ca esti profesionist cu trustul tau in ale imaginii…de au innebunit austriecii…vrei sa-l intrebam pe distinsul Lucian Cojocaru despre asta?
Hai lasa ca-l intreb eu si pe el si pe Cinteza din BNR, alt pseudospecialist, bau-baul bancilor…

Bai Cinteza unde ai mai pomenit tu ca o banca sa dea unui singur trust de presa 7 milioane de euro – de doua ori bugetul anual al bancii pe TOATE mediile ( ma refer la o banca mare ca BRD nu la Volksbank).

Asa ca vezi tu Voiculescu …nu te mai da lebada ca suntem aici si stim…


 Sursa: Stiripesurse

Dan Voiculescu îşi continuă, din spatele gratiilor, campania prin care încearcă să demonteze acuzaţiile că ar avea sume importante de bani ascunse în străinătate.

“Asa cum va promiteam in urma cu un an, am solicitat constant si la fiecare institutie indicata in hotararea de condamnare rezultatele cercetarilor extraodinare dispuse de instanta cu privire la averea mea. Toate bunurile mele si toate sumele pe care le-am detinut au fost intotdeauna la vedere. Pe toti cei care au crezut in acest mit si pe cei nehotarati, ultimul raspuns al Tribunalului Bucuresti ar trebui sa ii incredinteze ca nu am societati, conturi, bunuri mobile si imobile ascunse in tara sau in strainatate. Dar si ca legendarele conturi ale lui Ceausescu care ar fi ajuns la Voiculescu, nu au existat”, scrie Dan Voiculescu pe blog, unde prezintă şi un extras din răspunsul Tribunalului Bucureşti nr. 1/4964/C/30.07.2015 transmis la solicitarea sa.

Vezi AICI documentul!

Astfel, potrivit documentului publicat de Dan Voiculescu, oficiul corespondent din Cipru a confirmat pentru instanţele din România: “cat despre proprietati sau alte bunuri detinute, autoritatile din Cipru nu au identificat niciuna dintre persoanele fizice mentionate (n.r. Camelia Voiculescu, Corina Voiculescu si Dan Voiculescu) ca proprietari de bunuri mobile sau imobile pe teritoriul Ciprului”.

“Este a doua oara cand justitia arata ca toate acuzatiile care mi-au fost aduse in ultimii 25 de ani sunt pure inventii folosite in scop defaimator”, susţine Dan Voiculescu.

Tagged , , , , , , , , , ,

Initiativa pentru angajarea raspunderii magistratilor

Ion Cristoiu scrie un editorial pe care-l redau mai jos despre o femeie care a stat 6 luni in arest apoi in instanta si in recurs a obtinut achitarea pe temeiul ca FAPTA NU EXISTA.

Cine raspunde pentru defilarea ei in catuse, prin fata camerelor de luat vederi, prin ziare si televiziuni ?

Cine raspunde pentru nesimtirea unor procurori care la comanda fac dosarele in care pun NUMAI argumentele dorite de ei astfel incat sa reiasa numai un adevar schimonosit in speranta ca judecatorii apasati de enormul numar de cazuri si dosare in lucru nu vor reusi sa inteleaga decat ceea ce spun procurorii?

Cine raspunde pentru ca multi magistrati isi insusesc cu copy-paste rechizitoriile procurorilor si dau solutii fara a cerceta cum trebuie dosarele si a face cercetarea judecatoreasca extinsa, a cere si incuviinta noi probe, a audia noi martori?

Cine raspunde pentru traumele fizice, psihice ale acestor oameni tarati pe nedrept prin arest si TINUTI in arest desi se dispune trimiterea in judecata?

Cine raspunde pentru ce simt copii si familia unui om defilat si tinut pe nedrept in catuse in fata fotografilor si televiziunilor ?

Se presupune ca prezumatul suspect este tinut in arest pentru ca procurorii sa-si faca probele si ca inculpatul sa nu poata interveni in influentarea martorilor sau a probelor…dar DUPA ce s-a trimis dosarul in judecata, tinerea in arest in continuare datorita unor decizii ale unor DUMNEZEI magistrati-fie ei procurori sau altii- ECHIVALEAZA cu o antepronuntare  cu privire la verdictul final asupra inculpatului…

De ce nu se respecta dreptul la a fi considerat nevinovat UNTIL proven otherwise?

Raspunsul e simplu… Pentru ca NIMENI NU RASPUNDE.

Eu ca antreprenor cand fac greseli -raspund- ori dau faliment, ori n-am bani de salarii, ori sunt cercetat pentru greselile mele si amendat dupa caz sau chiar mai rau.

Magistratul procuror sau judecator pentru deciziile strambe pe care le ia-atentie nu vorbesc aici ca iau decizii influentati… ci din prostie, rea vointa, nestiinta, proasta educatie sau nestiinta de carte- TREBUIE SA RASPUNDA cu averea proprie si cu LIBERTATEA proprie.

Pentru ca atunci cand raspunzi pentru aberatiile date din pix pe cand te credeai Dumnezeu, esti mai precaut…Cand viitorul familiei tale, al copiilor tai este amanetat printr-o decizie proasta, TU PROCUROR te gandesti de doua ori daca si cum si ce decizi.

MAGISTRATII trebuie sa raspunda si ei la fel…

ACEASTA E CALEA de a intrerupe, anula, diminua pana aproape de disparitie cumetriile din justitie, micile influente ale procurorilor, avocatilor, judecatorilor, spagile la unii sau la altii…

Magistratii trebuie sa aiba o asigurare de malpraxis pentru cazurile in care gresesc – pentru ca a gresi, nu-i asa, este permis si omenesc daca nu o faci cu rea vointa – si atunci asigurarea – ca si in cazurile din occident acopera banii pe care trebuiue sa-i primeasca un inculpat pe nedrept distrus psihic, torturat de moderatori de televiziune deghizati in fufe la televizor si acoperiti de prostie sau ignoranta media pana peste gat, ziaristi carciumari, analisti media-sociologi pe care-i gasesti prin dosarele de prostitutie excitandu-se, vorba lui Pieleanu – EPIDERMIC…

De ce trebuie sa primeasca bani si MULTI bani un inculpat pe nedrept?

Pentru ca Procurorul sau Magistratul care  este dovedit ca a gresit- a distrus o VIATA…

Iar banii primiti pot RECONSTRUI intr-o oarecare masura o viata. Daca sunt multi, da, pot ajuta la reconstructia unei vieti. Dinte pentru Dinte dar intr-o varianta civilizata si lipsita de abruptisuri.

Ai stricat o Viata, platesti pentru a sustine reconstructia unei VIETI.

Iar Magistratul respectiv TREBUIE sa munceasca la Aprozar apoi toata viata lui…NU sa se lafaie intr-un salariu superdecent in continuare si ametit de gandul ca el este  Dumnezeu si ca Dumnezeu NU greseste si mai ales ca LUI nu i se poate intampla nimic… Abia aici PUTEREA absoluta corupe intr un mod ABSOLUT.

Mihai Craiu

http://www.evz.ro/cum-a-stat-o-femeie-nevinovata-sase-luni-in-arest-preventiv-numai-si-numai-pentru-c-a-suparat-o-pe-livia-stanciu-sefa-inaltei-curti-de-casatie-si-justitie.html

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Specialisti in…fuga de justitie

Sursa: EvZ

Deputatul Ion Diniță (PC) FOTOGRAFII: NICU DÎRDÎIAC

Frica de severitatea sentințelor date de judecătorii supremi în dosarele de corupție, îi face pe politicienii acuzați de corupție să renunțe la fotoliul de parlamentar. Cel care a lansat această modă a ajuns după gratii.

Doi parlamentari, Dănuț Culețu (PNL) și Ion Diniță (PC), trimişi în judecată de procurorii DNA, şi-au dat demisia ieri din Camera Deputaţilor. Primul efect al demisiilor: procesele acestora se vor muta de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) la instanțe inferioare din teritoriu.

Felix: „Tribunalul nu e Justiție?”

Este exact strategia folosită de Dan Voiculescu (PC), în 2013, atunci când a demisionat din Senat. Dosarul a fost mutat la Tribunalul București. Întrebat de ce fuge de Curtea Supremă, Voiculescu a reacţionat: „Încă o dată, Tribunalul nu e Justiție? De ce, Justiție se face numai la ÎCCJ? Adică Tribunalul nu e Justiție, nu are judecători?”. Curtea Supremă a dat, în ultimii ani, mai multe sentințe grele în cazurile unor demnitari acuzați de corupție.

Exemplul lui Dan Voiculescu a fost pus în aplicare şi de alţi parlamentari: Olosz Gergely (UDMR), Iosif Secășan (PNL) sau, recent, Oana Niculescu- Mizil (PSD). Un caz aparte este cel al fostului deputat Stelian Ghiță Eftimie (PDL), acuzat de conflict de interese, după ce şi-a angajat ginerele la cabinetul parlamentar. Fostul parlamentar a preferat să încheie un acord de vinovăție cu procurorii şi a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Purtătorul de cuvânt al deputaţilor PNL, Cristina Pocora, a declarat, ieri, că Dănuţ Culeţu şi-a dat demisia, deoarece are un dosar în instanţă. „Și-a dat demisia pentru că a vrut să nu implice pe nimeni, nici imaginea Parlamentului, nici pe cea a PNL”, a spus Pocora.

Procesele de corupție

ION DINIȚĂ (53 de ani) a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pe 17 decembrie 2014, în dosarul președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu (PNL). El este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu. Curtea Supremă respinseseră toate excepțiile ridicate, a început judecarea pe fond, iar următorul termen este pe 7 aprilie.

DĂNUȚ CULEȚU (64 de ani) a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pe 22 decembrie 2014, pentru fapte făcute în calitate de prefect de Constanța. Acuzația: abuz în serviciu. Curtea Supremă a respins pe 22 februarie toate excepțiile ridicate de avocații săi. Dosarul era la Completul de cinci judecători, termen: 7 aprilie.

Ce s-a întâmplat cu ceilalți demisionari

DAN VOICULESCU

Dan Voiculescu (68 de ani) a demisionat de trei ori din Senat (2007, 2012 și 2013) pentru a tergiversa dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. În final, două instanțe inferioare l-au găsit vinovat pentru spălare de bani: Tribunalul București- 5 ani, în faza de fond, și Curtea de Apel București- 10 ani- în apel. Dan Voiculescu este închis din 8 august 2014 la Penitenciarul Rahova.

Dan Voiculescu

OANA NICULESCU – MIZIL

Oana Niculescu- Mizil (40 de ani) a demisonat pe 18 martie 2015 din Camera Deputaților, imediat după ce iubitul său, Marian Vanghelie, a fost reținut pentru o mită de 90 de milioane de euro. Oana este cercetată de DNA pentru operațiuni de comerț, incompatibile cu funcția de parlamentar. Calitatea de deputat a trimis cazul la Curtea Supremă. Dosarul va fi mutat la Curtea de Apel București.


Oana Niculescu Mizil

OLOSZ GERGELY

Olosz Gergely (39 de ani) a demisionat pe pe 13 mai 2013 din Camera Deputaților. În momentul demisiei, dosarul în care era acuzat de DNA pentru trafic de influență era pe rolul Curții Supreme. Cazul a fost trimis la Tribunalul București. Olosz a fost condamnat, inițial, la 7 ani de închisoare, dar sentința a fost anulată. Procesul este pe rolul Curții de Apel București.

 

OLOSZ GERGELY

IOSIF SECĂ ȘAN

Iosif Secășan (61 de ani) și -a dat demisia din Senat pe 8 aprilie 2014, după ce procurorii DNA au început ancheta împotriva sa pentru complicitate la luare și dare de mită. Dosarul său a fost trimis în judecată la Tribunalul Caraș –Severin. Pe 25 martie, Secășan a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare și 90 de zile de muncă în folosul comunității.

IOSIF SECĂ ȘAN

 

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Jurnalista Ondine Gherguţ, la un pas să plătească 300.000 de euro! Happy-end, în procesul cu procurorul Sâmpetru

Sursa: Reportervirtual.ro

Marcel SampetruOndine Gherguţ, jurnalistă la „România liberă”, specializată în investigaţii şi fină cunoscătoare a lumii justiţiei, a câştigat bătălia cu un mare grangure din „sistem”: Marcel Sâmpetru, fost procuror general adjunct al României (alăturat). „În contul lui Marcel Sânpetru, presa a pus îngroparea dosarului Banca Agricolă, în care era cercetat Sorin Ovidiu Vântu, și protejarea unor cercetați penal din cazurile RAFO și „Mafia SRI”. A fost demis din funcția de procuror general adjunct al Romaniei pentru suspiciunea de a-l fi protejat pe Omar Hayssam”, scrie Wikipedia. În ciuda acestor probleme, Sâmpetru a căzut tot în picioare; a ajuns consilier al fostului președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu (aflat acum în conducerea Băncii Naţionale), iar din octombrie 2007 a fost numit adjunct al șefului DGIPI (serviciul secret al poliției, zis şi „Doi ş’un sfert”). Ondine Gherguţ a scris la finele lui 2011 şi începutul lui 2012 o serie de articole prin care susţinea că Sâmpetru nu trebuia numit consilier CSM, fiind un procuror controversat, implicat in multe scandaluri de corupție. Acesta a dat-o în judecată şi i-a cerut daune acceptate iniţial de Judecătoria sectorului 3, care ar fi însemnat costuri de aproximatix 300.000 de euro. La recurs însă, jurnalista a câştigat. Iată ce a scris Ondine Gherguţ pe Facebook, legat de procesul cu Sâmpetru:

OndineIn februarie 2012 m-a dat în judecată pentru că i-am afectat imaginea de procuror IMACULAT. In iulie 2012 , DNA a descins la biroul său de la CSM , punându-l sub invinuire pentru fapte de corupție.

Cu toate acestea, în septembrie 2012, instanta Sectorului 3 m-a PEDEPSIT, oferindu-i despăgubiri materiale si publicarea dispozitivului hotărârii, de 24 de pagini, ca articol de ziar, in alte patru ziare (Jurnalul National, Evz, Adevarul, Libertatea – in ziarele print, plus România Libera pe print si online)

Totul mă costa cam 300.00 de euro. Am făcut recurs la Tribunalul Bucuresti, la un complet de trei judecători, care mi s-a părut extrem de ostil.

La final, doi judecători mi-au admis recursul intru totul ( câștigând, astfel procesul), iar al treilea a făcut opinie separată, considerând că am afectat imaginea lui Marcel Sâmpetru si pentru asta trebuia să-i plătesc despăgubiri și să public dispozitivul hotărârii în patru ziare, plus RL.

Mulțumesc mult tuturor intervenientilor care au sărit să mă apere, respectiv lui STELIAN NEGREA si asociației de jurnalisti pe care o reprezintă; lui DORU MĂRIES si Asociației 21 Decembrie 1989, organizației ActiveWatch si unei organizaiții pentru apărarea drepturilor omului.

De asemenea, vă multumesc, vouă, prieteni, că ați fost alături de mine!

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Afaceri de 6 milioane de ron, pierderi de 30 milioane de ron , datorii de 300 milioane de ron

Sursa: Reporter Virtual

adrian sarbuAlerria Management Company, a omului de afaceri Adrian Sarbu, si-a cerut insolventa.

Cererea a fost depusa pe 22 ianuarie la Tribunalul Bucuresti, urmand ca instanta sa se pronunte asupra acesteia pe 29 ianuarie, relateazăDailybusiness.ro.

Potrivit aceleiași surse, în 2013, conform celor mai recente date publice de la Ministerul Finantelor Publice, Alerria Management raporta afaceri de circa 6 milioane de lei, pierderi de peste 5 ori mai mari si datorii de peste 10 ori mai mari.

Alerria Management Company este de asemenea principalul actionar al Mediafax Group. Anul trecut, grupul de presa detinut de Adrian Sarbu, Mediafax Group, si-a cerut insolventa printr-o cerere inregistrata pe 27 noiembrie la Tribunalul Bucuresti.

Tagged , , , ,