Tag Archives: word doctors orchestra

World Doctors Orchestra pentru prima dată în România! Susținem împreună cauza înființării Rețelei naționale de telemedicină pentru epilepsie

Sursa: Sfin.ro

Pentru prima dată în România, luna aceasta, World Doctors Orchestra (WDO) va concerta pentru a susține crearea rețelei naționale de telemedicină pentru epilepsie. Spectacolele cu scop caritabil vor avea loc după următorul program:

  • 26 mai – Cluj-Napoca – Casa Universitarilor
  • 27 mai – Brașov – Biserica Neagră
  • 28 mai – București – Ateneul Român

Cele trei concerte, pe care World Doctors Orchestra le va susține în România, fac parte dintr-un program amplu de sprijinire a persoanelor care suferă de epilepsie, program demarat de Clubul Lions din Cluj Napoca.

World Doctors Orchestra (WDO) este un ansamblu care reuneşte aproximativ 1.000 de medici, din peste 50 de țări, din întreaga lume, al căror principal scop este acela de a aminti că dreptul la sănătate, îngrijire și condiții medicale egale nu depinde de granițe geografice, de interese politice sau economice. World Doctors Orchestra susține în scop caritabil, două sau trei concerte, în fiecare an. În luna mai 2016, România primeşte pentru prima dată vizita celebrului ansamblu iar cauza pentru care acesta va concerta în cele trei oraşe din program, este de a susţine necesitatea înființării rețelei naționale de telemedicină pentru epilepsie.

Iniţiativa acestui proiect generos, aparţine neurologului clujean Bogdan Florea, care cu sprijinul Clubului Lions Cluj Napoca urmărește dotarea a cinci centre din țară cu aparate video-EEG performante, crearea unei baze de date naționale a pacienților cu epilepsie și instruirea personalului medical cu privire la corecta exploatare a acestor aparate. Investițiile se vor realiza atât prin strângeri de fonduri organizate de Clubul Lions Transilvania, cât și prin vânzarea biletelor la cele 3 concerte World Doctors Orchestra.

Epilepsia este o afecțiune a creierului care se manifestă prin apariția unor crize de descărcări electrice paroxistice, aberante, în creierul unei persoane, la intervale variabile de timp. Poate apărea atât în copilărie, cât și la vârstă adultă, iar cauza declanşării este deseori necunoscută. Diagnosticul corect se pune doar în urma efectuării unei electroencefalograme (EEG) și a examenelor imagistice specifice. Epilepsia nu este întotdeauna o boală vindecabilă, însă crizele epileptice pot fi controlate cu medicamentație adecvata, astfel încât, pacientul să aibă, la rândul său, o viață normală.

În lume se estimează a fi aproximativ 65 de milioane de pacienți cu epilepsie. În România numărul total al celor care suferă de această boală rămâne incert din cauza lipsei unui registru național al pacienților cu epilepsie. Specialiștii români estimează că în ţara noastră ar exista aproximativ 400.000 de bolnavi de epilepsie iar dintre aceștia, doar 150 de mii sunt înregistrați și urmează un tratament medicamentos specific.

După încheierea turneului World Doctors Orchestra, strângerea de fonduri va continua. Mai multe informaţii despre mecanismul prin care se pot face donaţii, pentru susţinerea acestui proiect, sunt disponibile pe pagina www.epilepsy.ro unde veţi găsi și programul acțiunilor specifice viitoare.

Odată cu strângerea fondurilor necesare achiziționării aparatelor EEG, se va organiza un concurs de selecție pentru medicii care vor prelua, în baza unui contract de comodat, cele cinci aparate video-EEG. Astfel, toți specialiștii neurologi, pasionați de meseria lor, responsabili și implicați, cu experiență anterioară în studiul epilepsiei și competențe EEG vor avea ocazia să beneficieze de programul demarat de Clubul Lions, fiind implicați în ajutorarea comunității prin prestarea unui număr de consultații gratuite, destinate persoanelor care provin din medii defavorizate.

Devotamentul dovedit al medicilor în asigurarea bunăstării pacienților și în oferirea celor mai bune servicii medicale va constitui un criteriu extrem de important în selecția care va avea loc, transparența fiind caracteristica fundamentală a acestui proiect.

Mai multe detalii despre cauzele apariţiei epilepsiei și tratamentul recomandat, programul concertelor World Doctors Orchestra în România şi modul în care puteţi intra în posesia biletelor la cele trei concerte precum şi toate detaliile legate de susținerea înființării rețelei naţionale de telemedicină, le găsiţi pe www.epilepsy.ro.

Tagged , , ,