Tag Archives: euro 2016

Presedintele Tvr-demis

Pe cand il demiteti si pe Miculescu? Cum care Miculescu? Cel care confunda Radio ul public cu mosia inexistanta a familiei lui.


 

Sursa: Evz

PSD a convocat astăzi ședința comună a comisiilor parlamentare de cultură care a respins raportul de activitate al TVR, lucru care duce la demiterea lui Stelian Tănase și Consiliului de Administrație al TVR. Un număr de 17 parlamentari au votat ”pentru” respingerea raportului, unul ”împotrivă” și o abținere. Decizia finală va fi luată în şedinţa plenului reunit al celor două Camere.

UPDATE 14,00 – Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Georgică Severin, a spus că textul raportului va fi înaintat Birourilor permanente reunite. 

“Textul raportului va fi înaintat către Birourile permanente reunite. Acestea vor decide, probabil săptămâna viitoare. La următorul plen reunit va fi dezbătut. Cred că având în vedere această situaţie va fi făcută relativ repede”, a spus preşedintele Comisiei de cultură de la Senat, Georgică Severin.
El a adăugat că “era de bun simţ” ca şi conducerea TVR să fie prezentă la această şedinţă.

UPDATE 13.30 – Comisiile reunite de Cultură au respins raportul de activitate al TVR cu 17 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” și o abținere. PNL și UDMR au boicotat ședința, cu toate acestea a fost cvorum, fiind prezenți 19 parlamentari din totalul de 35. Decizia finală privind demiterea lui Stelian Tănase va fi luată în plenul reunit al Parlamentului. 

UPDATE 13.20 – Şedinţa Comisiilor reunite de cultură din parlament a început. Niciun reprezentant al Televiziunii Române nu este prezent la şedinţă.

“În calitatea mea de  fostă angajată a TVR, situaţia din televiziunea publică este una dezastruoasă. E imoral să mai perpetuăm această stare de lucru.  Aceşti angajaţi ai TVR au drepturi. Apelul meu către dvs. este  de a pune capăt acestui dispreţ faţă de angajaţii TVR. Dacă se fac disponibilizări, să fie făcute cu o consultare transparentă”, a spus senatoarea PSD, Gabriela Firea.

Potrivit unor surse EVZ, conducerea TVR a fost convocată pentru astăzi la Comisia de Curltură din Senat. Aceleaşi surse spun că nimeni din conducerea televiziunii nu va participa la Comisia de Cultură.

Surse politice susțin că președintele comisiei de cultură a Senatului, Georgică Severin, a primit ordin de la președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, să convoace astăzi după ora 13.00 ședina comună a comisiilor de cultură pentru a-l schimba pe Stelian Tănase din fruntea TVR.

Liberalii nu vor să participe la ședință. Potrivit acelorași surse, în cazul în care Georgică Severin va convoca ședința liberalii o vor contesta. Decizia finală aparține plenului reunit.

„Suntem astăzi în situația în care cei aproximativ 2.700 de angajați nu mai au garanția că mai au siguranța locului de muncă. Suntem în situația în care actuala conducere a TVR și-a asumat un plan de redresare, pe care nu l-a respectat”, declara președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, săptămâna trecută.

Primul pas pentru demiterea lui Stelian Tănase de la șefia televiziunii a fost făcut în luna mai. Atunci, Comisiile parlamentare reunite pentru buget, finanțe și bănci, au dat un aviz negativ contului de execuție bugetară al Societății Române de Televiziune (SRTv) pe anul 2014, cu 20 de voturi „pentru” și două „abțineri”. Și Comisia de Cultură trebuie să transmită plenului reunit un raport, însă de fiecare dată ședințele au fost suspendate din lipsă de cvorum, liberalii neprezentându-se la ședințe.

Legea audiovizualului prevede că respingerea raportului de activitate duce la demiterea Consiliului de Administrație și a președintelui-director general al TVR. „Este și o cerere oficială din partea conducerii TVR pentru a se mări taxa pe care o plătesc cetățenii, ori noi refuzăm categoric”, a mai spus Dragnea.

REFORMA la TVR, alt praf în ochii telespectatorilor. Cum eşuează la televiziunea publică orice tentativă de salvare

În instituţia cu 2.200 de angajaţi, care la sfârşitul anului 2014 avea o datorie de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat, se vorbeşte despre reformă şi redresare. Banii se caută tot la abonaţi.

Lipsa producţiei şi a unei grile de programe atractive a dus la scăderea audienţelor, iar media zilnică a ratingului TVR (all urban, all day) a coborât sub 0,5. Mai mult, tot mai multe tronsoane au audienţă 0,0. În urma audienţei nule, programe care au încărcare de publicitate nu generează GRP, iar publicitatea TV se vinde pe punctul de audienţă. TVR nu produce decât puţini bani din publicitate. Prăbuşirea audienţelor pune sub semnul întrebării dacă şi cât îşi mai face astăzi TVR misiunea publică.

TVR, aproape blocată. Stelian Tănase cere să se mărească de urgență taxa TV

În urmă cu câteva luni, Stelian Tănase a cerut o majorare de până la șase lei, dar la scurt timp a declarat că s-ar mulțumi și cu o creștere de 50 de bani, lucru pe care Guvernul nu îşi doreşte să îl aprobe.

Ar renunța la publicitate
Pierderea aproape sigură de către TVR a drepturilor de televizare ale EURO 2016 a deschis discuția despre datoriile imense ale instituției, dar și despre eficiența postului public. Stelian Tănase spune că singura modalitate de redresare este mărirea taxei TV, dar vrea și o actualizare a Legii 41/1994, privind organizarea și funcționarea SRTV. El propune ca, pentru „evenimentele de importanță majoră”, TVR să primească sprijin de la Guvern și ar vrea chiar ștergerea datoriilor postului.
În urmă cu o lună, directorul TVR, Stelian Tănase, a făcut un apel la liderii principalelor forţe politice să discute “în regim de urgenţă” situaţia de la TVR. El a precizat că televiziunea publică traversează “cea mai dificilă perioadă din istoria instituţiei”.
Tagged , , , , , , , , , ,

Stelian Tanase – un incompetent care trebuie demis

Sursa: Hotnews

Stelian Tanase: Datoriile TVR s-au ridicat, la finele lui 2014, la 700 de milioane de lei, din care 440 de milioane la buget. Postul public e in carti, inca, pentru Euro 2016, dar nu poate garanta plata si sansele sunt mici.

Stelian Tanase
Stelian Tanase
Foto: Agerpres
​Datoriile totale ale TVR s-au ridicat, la finalul anului 2014, la 700 de milioane de lei, din care 440 de milioane la bugetul de stat, a spus luni, intr-o conferinta de presa, presedintele-director general al Televiziunii publice, Stelian Tanase. Potrivit acestuia, memorandumul semnat acum trei ani cu guvernul, pentru esalonarea datoriilor la stat, nu se mai aplica, dar TVR a platit in continuare, anul trecut, cateva transe din planul de esalonare – trei din 12, mai precis. Seful TVR a spus ca Televiziunea este inca in carti pentru a difuza mecuri din Euro 2016, dar platile pentru oferta facuta trebuie garantate, lucru care nu s-a intamplat inca.

  • Stelian Tanase: “Sunt dispus sa renunt la publicitate in schimbul unei majorari a taxei cu macar 50 de bani”. Detalii – mai jos

Stelian Tanase s-a plans din nou de “subfinantarea cronica” a TVR si a acuzat faptul ca Executivul condus de Victor Ponta nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin memorandumul de esalonare a datoriilor, semnat acum trei ani. Mai precis, el a spus ca memorandumul prevedea indexarea taxei, lucru care nu s-a petrecut pana acum.

Pe de alta parte, intrebat daca intarzierile de plata a transelor inregistrate in 2013-2014 au dus la blocarea memorandumului, Stelian Tanase a admis ca memorandumul nu se mai aplica, insistand insa pe faptul ca guvernul nu si-a indeplinit obligatia de a creste taxa TV. El a precizat ca TVR a platit unele transe – 3 din totalul de 12 aferente anului trecut, dupa cum a precizat directorul economic al televiziunii, in aceeasi conferinta.

Stelian Tanase si alti reprezentanti TVR, despre cursa pentru Euro 2016, pentru care TVR a cerut recent guvernului sprijin financiar, avand in vedere obligatia ca Televiziunea publica de a transmite evenimente de interes public major:

  • e o licitatie in derulare, nu s-a stabilit o suma finala (pe care ar urma sa o platim – n.red.). S-a format un pool din 30 de tari, televiziuni din toata Europa, care ofera preturi. Noi am facut o oferta initiala, dar indiferent de cuantumul ei nu am reusit sa garantam ca in urmatoarele saptamani sau luni vom putea plati suma. Nu exista nicio garantie ca EBU nu va plati din nou pentru noi suma catre UEFA, noi urmand sa fim incapabili sa o returnam.
  • Datoriile TVR catre EBU se ridica la 15,3 milioane euro, din care 82% reprezinta licentele pentru transmisii sportive si cheltuielile tehnice aferente
  • Din 51 de meciuri s-au adjudecat deja 28, dar nu in regim de exclusivitate. 23 de meciuri pot fi difuzate (de catre TVR). Intre cele 23 se numara meciul zilei, ce poate fi difuzat simultan in direct de mai multe posturi.
  • Sansele sunt mici, dar depinde de negocieri.
  • Nu avem siguranta ca s-au achizitionat drepturile pentru televiziune terestra. E o varianta ca Telekom (proprietarul Dolce, care a anuntat recent ca va difuza Euro 2016) sa fi achizitionat toate drepturile, cu obligatia contractuala ca TVR sa subcontracteze cele 23 de meciuri

Despre datoriile TVR:

  • Datoriile in 2014 s-au ridicat la 700 de milioane de lei. La buget – 440 de milioane de lei, din care 240 de milioane reprezinta obligatii la buget, diferenta stand in accesorii.
  • Memorandumul nu mai e in vigoare. Noi dorim sa intram in memorandum, cu respectarea obligatiilor de catre parti. Au fost concediati peste 600 de oameni in baza acestui memorandum.
  • Anul trecut am reusit sa platim taxele curente la buget, integral.
  • ANAF poate sa vina si maine sa inchida televiziunea ca pe orice carciuma. Sigur, e o decizie politica si nu se va intampla, dar situatia e de asa natura.
  • Guvernul Roman si TVR au semnat un memorandum acum trei ani – restructurarea televiziunii romane, dar prevedea, din partea guvernului, obligatia de a indexa taxa. Observ ca guvernul nu si-a indeplinit aceasta obligatie, desi aceasta taxa garanta imprumutul pe care doua bani ni l-au acordat. Acum, daca s-ar fi indexat taxa, am fi avut bani sa platim la EBU? Sa va spun sumele care lipsesc din bugetul TVR: 500 de milioane de euro – efectele neindexarii taxei TV; efectele diminuarii taxei TV 2000-2013 – 100 de milioane de euro; proiectia veniturilor in cazul maririi taxei de la 4 la 6 lei – circa 4 milioane de euro.

Stelian Tanase despre situatia TVR si relatia cu autoritatile:

  • Voi prezenta demersurile pe care le-am facut atat la guvernul Romaniei, cat si la EBU, repetat, pentru a nu avea acest incident si din timp sa reusim sa gasim o solutie.
  • Anul trecut, avand in vedere situatia complicata a TVR, inca de la numirea mea, in ianuarie, am inceput sa facem vizite unor oficiali la inalt nivel, am scris diverse memorii, am fost in audiente, incercand sa anticipam, sa prevenim o ruptura. Din pacate, demersurile noastre nu au dus la un final pana acum
  • Demersurile noastre la oficialitatile romane si la EBU continua, incercand sa gasim o solutie.
  • Marea noastra problema in legatura cu Euro 2016, Eurovision etc e datoria istorica
  • Sub mandatul meu am reusit sa reducem substantial cheltuielile, am reusit sa platim toate datoriile la zi anul trecut. Ce ne trage in jos este datoria istorica, din 2005, aparuta odata cu introducerea TVR la licente si programe. Anul urmator a fost prima data cand TVR a fost pe deficit. Nici anul trecut nu a fost altfel si daca autoritatile nu intervin va continua pe 100 de ani.
  • Din punctul meu de vedere, solutia corecta e stergerea acestor datorii intr-o forma sau alta. Am discutat cu premierul si cu ministrul de Finante, exista formule prin care SRTv poate fi exonerata de datorii. Mai ales ca aceste datorii nu sunt un produs al prostului management sub mai multe guverne, ci al unor decizii care pe noi ne-au dezavantajat.
  • E o problema la nivelul clasei politici in ce priveste misiunea publica si utilitatea televiziunii publice. Nu cred ca sunt intelese foarte bine. Un ministru in prezenta mea a pus intrebarea “dar la ce ne mai foloseste televiziunea?”
  • Televiziunea romana sufera de subfinantare cronica, asemenea spitalelor si scolilor din Romania. Un exemplu, cel al televiziunilor publice din Germania: la 81 de milioane de locuitori, televiziunile publice au 35.000 de angajati, venituri de 8,8 milioane euro, 11 canale, cota de audienta 49% – domina piata. Iar aceasta caracteristica se regaseste in toate tarile europene. Situatia la noi e datorata tratamentului de Cenusareasa.
  • Daca legea iti creeaza obligatii, autoritatea trebuie sa-ti ofere si resurse sa iti indeplinesti acele obligatii, ceea ce nu se intampla
  • Sunt dispus sa renunt la publicitate in schimbul unei majorari a taxei cu macar 50 de bani. Sunt adeptul modelului BBC, unde nu se programeaza publicitate. Serviciul public poate sa renunte la publicitate, dar taxa trebuie sa acopere cheltuielile pe care autoritatea le cere.
  • Avem cea mai mica taxa din Europa – pana si Macedonia si Muntenegru platesc o taxa de cateva ori mai mare.
Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,