S-a intrebat cineva vreodata cati dintre apropiatii fostilor securisti cheie ai Romaniei au murit de cancer desi nu au avut nicio problema medicala toata viata lor?
“Ceauşescu spunea: Puneţi-l pe Radu!. Radu nu este legendă. În cadrul Direcţiei generale TO era un serviciu special care era înzestrat cu tehnică radioactivă. Când Securitatea dorea să te fotografieze în groapă, te fotografiau în groapă”.
noi dezvăluiri incendiare despre culisele regimului comunist. şi dă un verdict: “Nu a existat Securitate bună şi Securitate rea, unitate de Securitate curată şi mai puţin curată – toate au desfăşurat activităţi de represiune politică”!
“Ceauşescu l-a trădat pe Pacepa!”
– Spuneţi-ne câte ceva despre Pacepa. Cum v-aţi împrietenit, care a fost relaţia dumneavoastră cu acesta?
– Prin natura atribuţiilor mele de serviciu, intram în relaţie cu toate cadrele de conducere ale MI şi MApN. Doicaru, şeful DIE, era un om mai puţin pregătit profesional şi atunci, ori de câte ori era vorba de perfectarea unui act normativ, se făceau discuţii. Chemai iniţiatorul. şi, de la DIE, ni-l trimiteau mereu pe Pacepa. De exemplu, când am lucrat decretul lor de organizare şi funcţionare. Şi, de-a lungul anilor, s-au stabilit nişte relaţii normale de muncă. Eu pot să vă spun aşa: Nu Pacepa a trădat. Nu Pacepa l-a trădat pe Ceauşescu. Ceauşescu l-a trădat pe Pacepa! Păi, mă întreb şi eu: ce prejudiciu a adus Pacepa ţării prin defectarea sa? Că a dezvăluit chipul hidos al unui regim dictatorial? Pacepa a lămurit lumea liberă despre politica duplicitară a lui Ceauşescu. Asta este cu Pacepa.
– Da, dar pe de altă parte, foarte mulţi oameni cu funcţii au fost dislocaţi din acel sistem cu chip hidos, cum spuneţi d-voastră, şi de-asta îl fac trădător, vorbesc în fel şi chip şi, pur şi simplu, nu-l iartă pe Pacepa, dorind să se răzbune, dorindu-i moartea…
– Sigur că actul pe care l-a comis Pacepa este greu să fie apreciat în alt mod decât acela de a fi trădat.
– Avem aici o scrisoare a generalului pentru dvs. (n. red. – generalul Luchian citeşte scrisoarea. Se simte o emoţie în glas, dar nu lasă să se vadă nimic. Avem impresia că vedem o lacrimă. Luchian îşi revine însă repede şi continuăm discuţia). Într-un fel, şi generalul Pacepa admite că a trădat. Admite că a trădat acea parte inumană a Securităţii, a acelui regim torţionar, de-a dreptul criminal…
– Partidul Comunist Român a transformat această instituţie, de la adevărata sa menire, într-un aparat represiv care a devenit, de la bun început, unealta sa de represiune.
– De fapt, cum aţi defini dvs. poliţia politică?
– Pe mine mă revoltă enorm de mult când văd la televizor aprecieri de genul acesta: Securitate bună şi Securitate rea. Aparat de Securitate curat şi aparat de Securitate mai puţin curat. Se dădea exemplu Direcţia Contrainformaţii Militare care ar fi fost una dintre direcţiile cele mai curate, aşa-zis curate. Nu există şi nu a existat unitate de Securitate curată şi mai puţin curată. Toate au desfăşurat activităţi de represiune politică. Toate au pus sub index orice cetăţean care, într-un fel sau altul, îşi manifesta nemulţumirea faţă de sistemul dictatorial…
– Dar despre informatori, ce părere aveţi, ei au făcut poliţie politică?
– Cel mai murdar lucru pe lume este să-ţi trădezi semenii. Şi acest lucru l-au făcut oamenii lipsiţi de educaţie şi respect faţă de semenii lor.
Justiţia, unealta oarbă a partidului
– Dar, în afară de Securitate, nu erau şi Miliţia, Procuratura, Justiţia, singura care ar fi putut să spună stop era partidul, care dădea comanda. Cu alte cuvinte, întreg sistemul forma poliţia politică, nu credeţi?
– Şi Justiţia, evident. Justiţia era o unealtă oarbă a partidului. Păi, nu exista sector pentru justiţie în cadrul secţiei militare de la partid? Secţia militară de la partid (n.r. – de la CC) avea trei sectoare: un sector pentru MFA, un sector pentru MAI şi un sector pentru Justiţie. Şi prin activiştii acestui aparat se transmiteau indicaţiile de rigoare. Practic, sentinţele erau date înainte ca procesul să fie judecat. Pentru că mergea tovarăşul activist şi dădea indicaţia, dădea verdictul în plic. Pot să vă exemplific chiar cu cazul meu, unde, în civil, am fost condamnat în urma unor înscenări ordinare, pentru Legea 18, iar, după “90, eu am discutat cu judecătoarea care mi-a zis: “Domnule general, eu am ştiut că nu sunteţi ilicit, dar ce puteam să fac dacă Securitatea era tot timpul la uşa mea?!”. Asta în civil, iar în penal, Ceauşescu a zis: “Puneţi-l sub învinuire că a deţinut documente în afara atribuţiunilor de serviciu!”.
“Ceauşescu a fost informat că eu aş fi fost în relaţii apropiate cu Pacepa”
– Când aţi fost arestat?
– Pe 17 septembrie 1978.
– Arestarea era legată de plecarea lui Pacepa?
– Am fost încadrat la art. 169, alin 2: deţinere de documente în afara atribuţiilor de serviciu”. Şi am fost condamnat opt ani.
– Deci ăsta era motivul, plecarea lui Pacepa?
– Ceauşescu, odată cu plecarea lui Pacepa, a fost informat că eu aş fi fost în relaţii apropiate cu acesta. Şi atunci a dat dispoziţie: “Lichidaţi-l şi pe Luchian, lichidaţi-l şi pe acesta şi încadraţi-l pentru violarea secretelor de stat!”. Aşa spunea el la articolul de lege.
– Au fost mai mulţi generali reţinuţi atunci?
– Toţi generalii au fost reţinuţi. Doicaru, în primul rând. Goga Vasile, general şi el la DIE, şi mulţi alţii. Nu-i ştiu pe toţi, pentru că am fost ţinuţi izolaţi. Direcţia de Cercetări Penale ne-a adus la cunoştinţă că suntem consemnaţi în unitate, din ordinul lui Ceauşescu. Şi am fost conduşi fiecare într-o cameră de anchetă, care era dotată cu un pat. Ni s-a pus câte un subofiţer sau ofiţer inferior de pază la uşă şi nu avem voie să ieşim, decât însoţiţi, până la grupul sanitar.
– Cam cât a durat ancheta?
– Două săptămâni.
Patru ani în celula în care a fost închis şi Părintele Calciu
– Şi pe urmă a urmat procesul şi aţi fost condamnat?
– Da, la opt ani. Şi am executat patru ani, la închisoarea Aiud. Am stat în celula în care a stat şi Părintele Calciu-Dumitreasa. Mai era un german de la Braşov, Kruger Otto, condamnat pentru spionaj. Mai era un fost colonel MAN, care lucrase prin direcţia tehnică, Niculescu Sorin Dan, şi care se ocupase cu exportul de armament. Mai era în celulă Rusu Vasile, acuzat că a incendiat o hală de la Uzina Braşov, Baicu Ile, fost muncitor la CFR, pentru că împărţise manifeste împotriva regimului comunist, şi informatorii de drept comun, care erau introduşi în celulă pentru a ne provoca la discuţii, care interesau ofiţerul securist al penitenciarului.
– Cine era comandant, celebrul colonel torţionar Crăciun?
– Da, Crăciun.
– Care a fost rolul lui Macri?
– Macri a fost numit în comisia de cercetare a cauzelor defectării lui Pacepa.
– Şi aţi fost eliberat în “82?
– În iunie “82 împlinisem perioada pentru eliberare condiţionată, dar nu am fost eliberat, aşa că am fost decât şase luni mai târziu, la 25 decembrie, în prima zi a Sfântului Crăciun. Fusesem transferat de la Aiud, la Direcţia de Cercetări Penale. În ziua de 25 decembrie 1982, soţia împreună cu avocatul meu, aflând că hotărârea instanţei a fost ridicată, s-au prezentat la DCP, solicitând să fiu pus imediat în libertate. Colonelul Vasile Gheorghe s-a dovedit a fi mai puţin dispus să fiu eliberat imediat, întrucât nu apucase să-mi ia angajamentul de a nu divulga nimic din cele văzute şi auzite în timpul detenţiei. Dar nu a avut încotro şi m-a eliberat.
Ucigaşul lui Ceauşescu
– Aţi stat, la cercetări penale, cu vreunul din disidenţii din perioada respectivă?
– Nu. Numai singur am fost ţinut în celulă şi lucrul acesta mă îngrijora enorm de mult, încât îmi era frică să nu fiu iradiat.
– Ştiaţi de Radu? Există acea armă misterioasă care te omoară prin iradiere numită “Radu”?
– Sigur că da.
– Cu ce ne puteţi certifica? Nu este cumva doar o legendă?
– Nu este legendă. În cadrul Direcţiei generale TO era un serviciu special care era înzestrat cu tehnică radioactivă. Ştiţi că şi mormintele se fotografiau? Când Securitatea dorea să te fotografieze în groapă, te fotografiau în groapă.
– Cunoaşteţi cazuri concrete?
– Ceauşescu spunea doar atât: “Puneţi-i-l pe Radu!” (n. red.: Generalul Pacepa a vorbit pentru prima dată de “Radu”. Există suspiciunea că trei directori ai “Europei Libere” au fost asasinaţi în acest mod. Este vorba de Noel Bernard, Radu Gorun alias Mihai Cismărescu şi Vlad Georgescu. De asemenea, unele voci susţin că şi Mihai Botez ar fi fost asasinat după 1990 în acest mod).
“Dacă generalul Iulian Vlad nu şi-ar fi trădat stăpânul…”
– Cum aţi privit evenimentele din “89 şi perioada care a urmat?
– După 1970, situaţia economică a României s-a degradat an de an, iar nivelul de trai al populaţiei a scăzut la limita suportabilului. Pe de altă parte, ceea ce se îmtâmplă în celelalte ţări socialiste nu putea să nu aibă influenţă şi asupra celor ce urmau să se întâmple şi în România. În România însă, regimul feroce de dictatură îngreuna mult producerea unei schimbări şi a debarcării dictatorilor. Dacă generalul Iulian Vlad nu şi-ar fi trădat stăpânul pe care l-a adulat atât de mult, încât atunci când îi pronunţa numele i se punea un nod în gât şi-i dădeau lacrimile, evenimentele din “89 s-ar fi desfăşurat mult mai grav. Eşalonul doi era pregătit pentru a prelua puterea. Pe 22 decembrie, în jurul orei 13, eu am ajuns la Televiziunea Română. M-am urcat pe un car de televiziune şi am vorbit mulţimii care încă nu pătrunsese în sediu. Şi am cerut mulţimii să fie vigilentă, pentru că dictatorii nu vor renunţa uşor la putere. Cu alte cuvinte, să-şi unească toată populaţia puterea pentru înlăturarea dictatorilor. După aceea, am pătruns în sediul Televiziunii. Şi, când am văzut cine aştepta rândul la microfon, mi-am dat seama cine va acapara puterea.
– Adică?
– Adică cei din linia a doua.
– Cei din linia a doua însemnând Iliescu & Co?
– Aveţi răbdare. În studioul patru m-am întâlnit cu Ion Iliescu, cu care mă cunoscusem dinainte, din familia maestrului Ion Voicu. Acesta mi-a propus să urc la etajul 10 şi să rămân alături de el. Dar am refuzat acest lucru. La ora 17.00 am ieşit din sediul Televiziunii şi am plecat la domiciliul meu. Nu am dorit să fiu alături de oameni care deţinuseră funcţii de răspundere în aparatul comunist de represiune.
Ion Mihai Pacepa, despre Eugen Luchian
Generalul Ion Mihai Pacepa, fostul nr. 2 în DIE, vorbeşte în exclusivitate despre relaţia sa cu Eugen Luchian.
“Timp 15 ani, după decembrie 1989, am încercat să dau de urma unui prieten drag: Eugen Luchian, singurul caracter pozitiv al cărţii Orizonturi Roşii ţin nespus la el datorită curajului cu care l-a înfruntat pe Ceauşescu şi pe călăul său, Tudor Postelnicu. L-am regăsit pe Eugen abia acum câteva săptămâni, cu ajutorul lui Andrei Bădin şi Christian Levant. Le mulţumesc călduros. Am citit cu interes interviul şi mă bucur că Eugen a rămas acelaşi om curajos şi modest pe care l-am cunoscut şi îndrăgit. În anii cât a fost consilierul lui Ion Gheorghe Maurer nu s-a lăudat niciodată, deşi avea cu ce. Nu s-a lăudat nici în interviu, deşi a plătit cu ani grei de puşcărie curajul cu care l-a înfruntat pe Ceauşescu şi prietenia care ne-a legat. De aceea îmi permit să adaug aici, pe scurt, câteva momente trăite împreună. Le-am redat pe larg în Orizonturi Roşii, pe care am publicat-o acum 20 de ani, când Ceauşescu era încă Fiul Iubit şi putea să le conteste. Dar nu le-a contestat. Nici el şi nici Postelnicu. La mijlocul lui iulie 1978 am fost chemat de urgenţă la Ceauşescu. Când am intrat în birou, el asculta o bandă de magnetofon împreună cu Elena şi Postelnicu. Luchian e ofiţer ilegal KGB ,mi-a spus Ceauşescu.
Postelnicu l-a înregistrat vorbind ruseşte cu nevastă-sa. Pune-l din nou, Postelnicu. Am desluşit cu greu câteva cuvinte ruseşti rostite de un bărbat şi o femeie. E vocea lui Luchian?, m-a întrebat Ceauşescu.
Nu cred, i-am răspuns.
Înregistrarea este execrabilă şi seamănă cu o înscenare. Postelnicu a sărit ca muşcat de fund:
E vocea lui Luchian. Şi el, şi nevastă-sa sunt ofiţeri KGB legendaţi, că s-au născut în Tighina şi infiltraţi apoi în România ca un cuplu de ofiţeri ilegali. Atunci, Ceauşescu nu a aprobat referatul cu propuneri de arestare prezentat de Postelnicu. Tine ochii pe ei, i-a ordonat. La 22 iulie, Ceauşescu m-a trimis la Bonn cu un mesaj secret către cancelarul vest-german Helmut Schmidt şi acolo am cerut azil politic în SUA. Câteva săptămâni mai târziu, presa occidentală informa că numeroşi generali români fuseseră arestaţi. Eugen Luchian era printre ei. Ulterior am aflat că a fost condamnat la opt ani închisoare pentru că a deţinut ilegal documente secrete la domiciliu. Ceauşescu, evident, a continuat să nu creadă gogoaşa lui Postelnicu şi a recurs la metoda lui favorită: a ordonat Securităţii să ascundă în locuinţa indezirabilului documente secrete şi să le găsească apoi la o percheziţie oficială. La o lună după ce am cerut azil politic, Postelnicu i-a raportat lui Ceauşescu că am fost ofiţer ilegal CIA şi că am fost infiltrat în România când aveam 10 ani. Foştii securişti răspândesc şi azi această inepţie, deşi CIA a fost creată când eram deja student la Institutul Politehnic. Sper ca Raportul pentru Condamnarea Crimelor Comunismului ce va fi prezentat la 18 decembrie va finaliza răscoala împotriva comunismului, declanşată la 18 decembrie 1989 în Timişoara. Şi că înscenările cu ajutorul cărora securiştii au terorizat România şi cu care încearcă acum să o divizeze vor fi în sfârşit demascate.”
