Citiți întâi acest fragment, orice legătură cu stabilirea de cote privind desfacerea produselor în hipermarketuri este absolut întâmplătoare…
“Chiar în faţa casei, dădu peste o tânără femeie cu trei copii mici, care se ţineau în braţe şi plângeau. “Scuzaţi-mă,” spuse Jonathan cu blândeţe. “Ce se întâmplă?”
Femeia privi în sus şi strigă printre suspine, “E vorba de soţul meu. Oh, soţul meu,” se văită ea. “Ştiam că într-o zi se va ajunge aici. A fost arestat,” suspină ea, “de Poliţia Alimentară!”
“Îmi pare foarte rău să aud asta, doamnă. Ăă, aţi spus “Poliţia Alimentară”? întrebă Jonathan, mângâind pe cap cu simpatie pe unul dintre copilaşi. “De ce l-au arestat?”
Femeia strânse din dinţi, încercând să-şi stăpânească lacrimile. Apoi spuse cu obidă, “Crima lui era – păi, producea prea multă hrană!”
Jonathan era şocat. Insula asta era într-adevăr un loc tare ciudat! “E o crimă să produci prea multă hrană?”
Femeia continuă, “Anul trecut, Poliţia Alimentară a emis ordine prin care îi spunea câtă hrană putea să producă şi să vândă oamenilor din ţinut. Ne-au spus că preţurile mici îi lovesc pe ceilalţi fermieri.” Îşi muşcă uşor buzele, apoi izbucni, “Soţul meu era un fermier mai bun decât toţi ceilalţi la un loc!”
Deodată, Jonathan auzi pe cineva râzând. Un bărbat corpolent venea pe cărare către ei. “Ha! Eu zic că cel mai bun fermier e cel care ia ferma. N-am dreptate, tânără doamnă?” Bărbatul se strâmbă la cei trei copii şi cu un gest larg al mâinii spuse, “Şi acum strângeţi-vă lucrurile şi căraţi-vă de aici.”
Omul apucă o păpuşă care zăcea pe trepte şi o aruncă în mâinile lui Jonathan. “Sunt sigur că are nevoie de ajutor, tinere. Grăbiţi-vă, acum eu sunt stăpân aici.”
Femeia se ridică şi îl fulgeră cu privirea, “Soţul meu a fost un fermier mai bun decât ai să fii tu vreodată!”
“Asta e discutabil,” chicoti omul obraznic. “A, sigur, producţia lui era remarcabilă. Era un geniu financiar care ştia ce să cultive ca să placă cumpărătorilor. Ce om! Dar a uitat un lucru – preţurile şi culturile sunt stabilite de Consiliul Lorzilor şi aplicate de Poliţia Alimentară. Pur şi simplu nu a înţeles politica agricolă.”
“Parazitule,” ţipă femeia. “Nu ştii să faci previziuni, risipeşti îngrăşămintele şi seminţele indiferent ce ai cultiva, şi nimeni nu vrea să cumpere ce produci. Plantezi pe terenuri total nepotrivite şi nu contează dacă pierzi totul. Nu faci decât să pui Consiliul Lorzilor să achite nota de plată.”
Jonathan se încruntă gânditor, şi spuse, “Deci nu ai nici un avantaj dacă eşti un bun fermier?”
“Să fii bun e un handicap,” spuse femeia. “Soţul meu, spre deosebire de acest cretin, a refuzat să perie Lorzii şi a încercat să producă recolte cinstite şi să facă vânzări adevărate.”
Alungând-i pe femeie şi pe copii de pe verandă, bărbatul mârâi, “Mda, şi a refuzat să respecte cotele anuale. Nici un fermier nu se poate împotrivi Poliţiei Alimentare şi să scape multă vreme. Şi acum, afară de pe pământul meu!” (sursa)
Acum, faza este următoarea. Ideile proaste nu mor niciodată, ele revin, iar și iar, să infecteze economia și să distrugă bunăstarea publicului. În goana după voturi și cu o proastă înțelegere a economiei, comisia de agricultură a Parlamentului a aprobat modificarea legislației astfel încât se stabilește o cotă pentru desfacerea alimentelor românești în hipermarketuri: 51%.
Această lege va funcționa în același sens în care ar fi funcționat legea care interzicea hipermarketurile în orașe: va duce la scumpirea alimentelor. Cât de mult rămâne de văzut, însă efectul este incontestabil: odată ce impui cuiva ce anume să vândă și reduci libertatea consumatorului de a alege, atunci este clar că efectul nu poate fi o abundență mai mare de bunuri, ci diminuarea ofertei. Deci creșterea prețurilor. Ah, desigur, și a veniturilor fermierilor și fabricanților români. Se va produce practic un transfer de avuție de la marea masă a consumatorilor către mica masă a agricultorilor (care oricum beneficiază de subvenții generoase).
Pentru a fi consecvenți cu proasta logică, parlamentarii ar trebui să legifereze:
- ca service-urile auto să folosească minim 51% produse românești atunci când repară mașinile clienților
- ca populația să fie liberă să călătorească în străinătate doar dacă face dovada că 51% din zilele de concediu și le petrece într-o stațiune românească
- ca filmele pe care le vedem la televizor să fie în proporție de minim 51% de producție românească ș.a.m.d.
***
Parlamentarii nu cred că ar fi interesați să audieze depoziția unui economist. Disprețul lor față de știință și față de populație este astronomic. Mă gândesc însă că poate a venit momentul ca hipermarketurile să preia învățămintele științei economice. Am semnat o scrisoare deschisă împotriva salariului minim și încă unaîmpotriva amânării reducerii poverii fiscale. Acum, e cam penibil să demarezi un protest organizat împotriva unei legi atât de stupide și relativ lipsite de semnificație la nivel societal, însă cei afectați direct de această măsură – și de alte intervenționisme/socialisme care vor urma – ar trebui să se trezească la realitate și să înțeleagă că, dacă nu ne unim eforturile pentru a educa publicul larg în privința avantajelor economiei de piață, a liberului schimb, atunci activitatea lor le va fi subminata din ce în ce mai mult de politicile nocive ale statului.