Tag Archives: pib romania

Degeaba esti punctual la intalnirea cu moneda EURO daca…nu te-a chemat nimeni

Sursa: Sfin.ro

Cu toate că nimănui nu-i prea pasă când zice guvernul că vom adera oficial la euro, dat fiind că economia României este de ani mulți puternic euroizată – atât de euroizată încât până și valoarea cartelei Hipsterova (2 euro) este măsurată tot în moneda unică europeană – cred totuși că este important să dăm atenție cuvântărilor publice pe această temă. Ei bine, ce am aflat noi ieri de la ministrul de finanțe?

“E foarte importantă convergenţa reală la euro şi mă refer la convergenţa veniturilor populaţiei. După cum ştim, în acest moment, veniturile populaţiei, acest PIB pe cap de locuitor, este undeva la 55% din media europeană. Bunele practici arată că aderarea unor monede într-o zonă monetară ar trebui să se facă acolo unde veniturile populaţiei sunt undeva la 70-80% din media veniturilor populaţiei din respectiva zonă monetară.”

Bine, am explicat deja păcăleala cu convergența reală.

Dar ce înseamnă convergența reală? Ehe, aici e aici: convergența reală înseamnă ce vor băieții deștepți să însemne! De exemplu, zic unii, convergența reală se exprimă prin nivelul PIB/loc., iar România ar trebui „să prindă din urmă” media UE înainte de a se unifica monetar (a se citi, înainte de a intra în cartelul zonei euro). Pe șleau, o țară săracă nu are cum să folosească aceeași monedă cu o țară bogată; trebuie să fie ambele cam la fel de bogate. Cum era de așteptat, unei asemenea gogoși intelectuale este imposibil să-i găsim un indicator de măsură cât de cât adecvat: cât să fie PIB/loc. ca să primim ok-ul de la experți că putem intra în zona euro, să fie 50% din media zonei euro, să fie 60%, să fie 70%, să fie 100%? Răspunsul e unul singur: „cine știe?!” Sau, precum în bancul cu matematicianul, contabilul și economistul: „cât vrei să facă?!”

Și ca să vedeți că bancurile sunt adevărate, până foarte recent nivelul folosit pentru a exprima convergența reală era 60% din media UE. Mugur Isărescu ridica un pic ștacheta fix cu un an în urmă – ultimele țări intrate în zona euro sunt țările baltice, unde PIB/loc. era de aproximativ 60% din media zonei euro:

Aderarea la euro 1

Ieri Anca Dragu a stabilit un nou prag. În opinia sa nu se poate spune că am realizat convergența reală decât când vom ajunge la 70-80% din media zonei monetare. Bomboana de pe coliva aderării la euro fiind aceea că ministrul de finanțe nu se referea la PIB/loc., ci la veniturile populației – tehnocrații știu de ce, fiindcă dacă ne uităm la venituri vedem că România stă și mai prost decât stă la PIB.

PIB/loc. în România este de 55% din media UE, în vreme ce veniturile populației sunt la 45%! Până vom ajunge noi la 70-80% din media UE vor mai trece 10 ani, iar până vom ajunge la 70-80% din media zonei euro vor mai trece probabil 20 de ani. Cu alte cuvinte, Anca Dragu a spus Aleluia aderării la euro. Sau credeți că era doar obosită?

Aderarea la euro

***

Sunt curios dacă bancul va merge până la capăt și cineva ne va spune într-o zi că, de fapt, merită să folosim legal euro doar când veniturile noastre vor fi egale cu media zonei euro.

Tagged , , , , , ,

Increngaturi de criza…

Sursa: Capital

V-a zdruncinat tare criza din 2008? Vestea proastă este că o criză încă şi mai mare este în faţa noastră. Partea bună este că vom fi fiind suficient de inteligenţi, dar şi de egoişti, ca să lăsăm ca cea mai mare parte a acesteia să explodeze în braţele generaţiilor viitoare.

Şocul financiar de la sfârşitul deceniului trecut a rezultat dintr-o economie cu prea multe datorii. Aşa ne spun cei care au anticipat criza şi deci presupunem că au înţeles natura acesteia. Rezolvarea a fost să turnăm peste datoriile vechi încă şi mai multe datorii. A fost suficient cât să „ieşim din criză“, însă este şi răsadul pentru noul prăpăd ce va să vie.

Istoria arată că atunci când datoriile au crescut la proporţii substanţiale în raport cu economia, un cutremur financiar de anvergură numaidecât a irupt. Cum trebuie să arate, însă, o criză atunci când datoriile sunt cele mai mari din istoria umanităţii?!

Să uităm de recesiunile postbelice de supraproducţie! Criza al cărui prim val a venit în 2008 este de reparare a bilanţurilor. Ultima dată când am traversat aşa ceva a fost în 1929-1945. Comparativ cu ce este acum, însă, datoriile erau marginale.Cele ieşite din Primul Război Mondial fuseseră tăiate substanţial. Creditul guvernamental nu era la cer. Erau datoriile corporative şi – factor de precipitare –împrumuturile pentru achiziţii de acţiuni în marjă.

Să ne uităm acum ce balanţe dezechilibrate au laolaltă structuri guvernamentale, bănci, companii şi familii. Într-un sistem financiar avariat se mişcă în cantităţi record tot soiul de instrumente de credit: titluri de stat, obligaţiuni municipale, bonduri corporative, credite ipotecare, împrumuturi de consum, carduri de credit, leasing auto, credite pentru studii şi derivate. Pentru a vedea aşa îndatorare să ne uităm la 1929 este o glumă. Mai degrabă, creditul asumat este la proporţiile din anul 1720 când a urmat un veac de criză sau cele de la colapsul Imperiului Roman când au urmat secole de precaritate.

Şubrezenia sistemului nu este dată numai de volumul datoriilor şi parametrii acesteia faţă de economie, ci şi de complexitatea încrengăturilor de credit. Datoria cuiva este activul altcuiva, iar pe acest lanţ al slăbiciunilor nu ştii dacă explozia unei entităţi neviabile nu va afecta actori aparent caracterizaţi de robusteţe.

Dacă ar fi să lăsăm capitalismul să funcţioneze, o criză majoră ar începe de mâine; cu falimente bancare, deflaţie, penurie şi reconfigurări masive ale structurilor economice. Preferăm însă pansamente monetare şi stimulente de stat. Este o veste bună: înseamnă că vieţile noastre nu vor devia semnificativ prea curând de la ceea ce ştim. Aplicăm tactica romanilor care la apusul Imperiului şi-au mâncat capitalul. Aceştia au preferat să-şi convertească toată (infra)structura care i-a dus către prosperitate pentru susţinerea unor cheltuieli curente. Aceasta a prelungit pe termen de zeci de ani buni bunăstarea, dar şi iluzia grandorii.

Când capitalul a fost măcinat, nu a mai existat nicio bază pentru vreo relansare a economiei. Criza s-a dezlănţuit nemijlocit, cu barbarii dănţuind în cetate. Începea veacul creştin, marcat la debut de multe privaţiuni. Este aparent ceea ce îi paşte şi pe urmaşii noştri pe măsură ce le mâncăm capitalul. Ca şi acum 2000 de ani, probabil, în praful noii crize, vor zice „Dumnezeu cu mila!“.

 

Tagged , , , , , , , , , ,