Sursa: Sereniti.ro
Nu cred că am văzut ceva mai șocant ca filmul pe care îl atașez acestui articol. Și nu e ca și când nu am avea parte de tot felul de oribilități zi de zi într-un oraș în care oamenii și-au pierdut busola logicii de a trăi împreună. Asum de la bun început că troleul în care are loc acțiunea e din București, dar știu la fel de bine că ar putea să se întâmple același lucru și la Iași, Timișoara, Constanța, Cluj sau Brașov.
Poate că nu v-ați șocat suficient așa că o să reiau pe scurt câteva dintre replicile pe care cetățenii din imagini au găsit de cuviință să și le arunce unii altora. Vă reamintesc pe scurt că vorbim de niște cetățeni normali, care probabil se întorceau la casele lor. Protagoniștii sunt două doamne de cca 40 de ani, doi pensionari și mai mulți călători de diverse vârste. Așadar, replicile de la care începe scandalul și care merită citite și răscitite indiferent cât de rău vi se face atunci când intrați în contact cu ele: ”Nu poți să stai cinci minute fără să fumezi. E nesimțită. E drogată. Și miroase și a băutură”, ”Ești un boșorog pedofil.”, ”Ești o curvă, mă. O bagaboantă ești. Ești o curvă.”, ”Taci dracu din gură bagaboanta naibii. Taci că îți dau cu ăsta în cap. Sunt bolnav. Eu nu pot să suport așa ceva.”. Iar de aici încolo începe Iadul.
Scenele se petrec ziua în amiaza mare, într-un troleu aglomerat și din imagini se vede clar că erau și adolescenți la fața locului, care nu găsesc nimic mai bun de făcut decât să râdă de bătaia și înjurăturile pe care și le adresează maturii călători. Dincolo de agresivitatea fără măsură din cuvintele și actele celor care se bat, ne rămân multe întrebări și concluzii care ne fac să tremurăm de teamă și silă.
De ce nu cheamă nimeni poliția?
În cultura noastră urbană Poliția nu joacă niciun fel de rol. Conflictele se rezolvă fără intervenția autorității pentru că pur și simplu nu credem că ea ne poate ajuta cu ceva. Ultimul gest de a rezolva un conflict este cel de a apela la o autoritate superioară nouă. Cel mai des, credem că ori putem să îi tragem o mamă de bătaie celuilalt ca să îl învățăm minte, ori dacă nu ne simțim superiori o luăm la fugă și îl mânjim cu vorbe urâte de la distanță, ca să nu ne lăsăm demnitatea umilită complet.
Nu știm să trăim împreună
Din filmul de mai sus reiese clar că nu avem nicio idee a ceea ce înseamnă spațiul comun, public, cel pe care îl împărțim cu toții. În mod obișnuit, ori credem că ne aparține în totalitate, ori nu dăm niciun ban pe el, că doar nu ne aparține. Așa ajungi să vezi șoferi care conduc de parcă șoseaua e a lor și oameni care sunt în stare să strice bunurile publice pentru că nu le aparțin. Habar nu avem să fim o societate, dar avem pretenții până la cer și toți ne închipuim că ar trebui să trăim ca în Germania în timp ce scuipăm pe ceea ce ne aparține.
Respectarea spațiului privat
Așa cum nu știm să respectăm ceea ce împărțim, așa nu știm nici să respectăm ceea ce aparține altcuiva. Intervenim abrupt și violent fără a respecta intimitatea și bunurile celuilalt fără pic de simpatie, emoție sau bun simț. Ni se pare că avem dreptul de a face și de a spune orice, fără a ține cont dacă jignim sau rănim. Insulta este peste tot.
Toată lumea vrea respect fără să priceapă ce înseamnă să respecți
E plină țara de oameni care cred că merită să fie respectați pentru ce au făcut ei și poate unii dintre ei chiar merită acest lucru. Dar înainte de a cere respect de la cineva ar trebui să știi că respectul presupune să îl respecți pe celălalt și chiar și pe tine. Respectul ține de o stare interioară și gesturile publice sunt doar recompense a ceea ce ești pe interior.
Venim de niciunde și mergem nicăieri
Oamenii din film nu au nicio secundă reflexul de a se întreba dacă e normal ceea ce fac și dacă prin ceea ce fac îi afectează pe cei din jur, mai ales că e posibil să se afle și copii care pot foarte ușor să fie traumatizați de ceea ce văd. Se reduc singuri la condiția de animale, de instincte necontrolate, de emoții fără rațiune. Înainte de a ne învăța copiii tot felul de probleme de matematică, fizică și mai știu eu ce, înainte de a-i ține la orele de religie ca să fie buni creștini, înainte de orice ar trebui să îi învățăm că civilizația presupune capacitatea de a trăi împreună.
Ceea ce am văzut în film este șocant și rușinos. Sunt oameni dezlănțuiți pe care dacă i-ai întâlni pe stradă ți-ar spune că ei merg la biserică și că respectă toate tradițiile pentru că sunt buni creștini. Ți-ar spune că sunt triști că trăiesc într-o țară care nu îi respectă și că sunt furioși pe propriile neputințe. Dar nu și-ar spune niciodată singuri aceste adevăruri pentru că mereu așteaptă ca altcineva să facă totul în locul lor. Și atunci când înțeleg cât de vinovați sunt pentru propriile frustrări ajung să facă ceea ce știu mai bine: să se răzbune pe lume.