Compania Petrochemical Holding din Viena, acţionarul majoritar al RAFO Oneşti, a decis să vândă rafinăria la fier vechi, urmând ca terenul să fie folosit ca platformă industrială pentru o serie de proiecte tehnice.
Vândută la fier vechi
Informaţia se regăseşte în propunerea acţionarului majoritar ce urmează să fie discutată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, care va avea loc în data de 18 februarie. „Datorită situaţiei financiare a RAFO, îl împuternicesc pe directorul general RAFO SA să înceapă procedura de desfacere (vânzare) a activelor şi utilajelor aferente ale companiei”, potrivit unui comunicat al companiei transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti. Sumele obţinute din vânzarea instalaţiilor vor fi folosite pentru finanţarea activităţii curente, plata obligaţiilor de mediu şi întreţinerea infrastructurii existente în vederea dezvoltării pe terenurile rafinăriei a unei platforme industriale pentru implementarea unor proiecte tehnice. „Preţul de vânzare a activelor şi a utilajelor se va stabili în baza preţurilor utilajelor pe piaţa second-hand (utilaje folosite), dar nu poate fi mai mic decât preţul fierului vechi pe piaţa locală românească în ziua semnării contractelor de vânzare-cumpărare a utilajelor”, se arată în comunicat.
Creditorii au termen până pe 11 decembrie pentru a-și înregistra creanțele, tabelul preliminar al acestora urmând să fie publicat până pe 31 decembrie și definitivat până pe 25 ianuarie 2017. Prima ședință a adunării creditorilor va avea loc cel târziu în data de 5 ianuarie anul viitor.
Magnatul din umbră
Petrochemical Holding deţine 96,51% din acţiunile RAFO, iar restul de 3,48% aparţin mai multor acţionari. La rândul său, Petrochemical Holding este deţinută de către magnatul rus Iakov Goldovsky. Rafinăria de la Oneşti a fost cumpărată în anul 2009 de către Goldovsky, care a deţinut colosul petrochimic Sibur din Rusia până la venirea la putere a lui Vladimir Putin. El a pierdut controlul asupra Sibur în anul 2002, când a ajuns în curtea Gazprom. Oligarhul a stat atunci în închisoare timp de şapte luni, fiind acuzat de delapidare. Ulterior, el a fost eliberat, a părăsit Rusia şi a înfiinţat Petrochmeical Holding în Austria.
Cronica unui eșec
Ultimul an în care rafinăria din judeţul Bacău a mai produs motorină sau benzină a fost 2008. De atunci, compania face afaceri din vânzarea de active diverse. Cele 43 de benzinării ale RAFO au fost vândute în anul 2009. În toamna anului trecut, acţionarii RAFO Oneşti au aprobat reducerea capitalului cu aproape 2 miliarde de lei, pentru a acoperi pierderile istorice şi pentru a evita dizolvarea companiei. RAFO se află într-o situaţie dificilă de foarte mulţi ani, astfel că reducerea capitalului a avut loc cu scopul de a compensa pierderile reportate, care se ridicau la 1,92 miliarde de lei la finele anului 2013.
Scandal după scandal
De-a lungul timpului, RAFO a fost implicată într-o serie lungă de scandaluri, unele dintre acestea lăsându-se cu ani grei de închisoare. În luna octombrie 2014, omul de afaceri Marian Iancu, fost proprietar al rafinăriei, a fost condamnat definitv la 12 ani de închisoare de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul RAFO, fiind acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Alături de acesta, au mai fost condamnaţi Constantin Mărgărit şi Octavian Iancu (fratele lui Marian Iancu – n.r.) la câte zece ani de închisoare, Elenkalan Hazrettin şi Alex Martin (fost Akaroglu Cuneyit) la câte nouă ani de închisoare, Marius Turică şi Gheorghiţă Iancu, la câte şapte ani de închisoare, dar şi Silviu Neacşu la doi ani şi nouă luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, magistraţii au mai decis să confişte de la Marian Iancu peste 215 milioane de dolari şi 13 milioane de euro.
Acuzaţiile au fost formulate în baza concluziilor din procesul-verbal întocmit de Fisc. Mai exact, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat prin neplata impozitului pe profit în sumă totală de 80,62 milioane de lei şi prin TVA dedus ilegal în valoare de 55,03 milioane de lei, rezultând un prejudiciu total de 135,65 milioane de lei.
Dosarul Carom
Un alt dosar ajuns în instanţă este Carom. În luna decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe Ovidiu Tender la 11 ani şi patru luni de închisoare şi pe Marian Iancu la 13 ani şi opt luni de închisoare, acuzaţiile fiind de înşelăciune şi spălare de bani.
Decizia nu este, însă, definitivă. Tender şi Iancu sunt acuzaţi că au preluat ilegal controlul companiei Carom Oneşti şi au prejudiciat-o cu 143,4 milioane de lei (1.434 de miliarde de lei vechi), sumă stabilită la nivelul anului 2003. Înainte de 1990, Carom SA a făcut parte din Platforma Petrochimică Oneşti. Cei doi oameni de afaceri sunt acuzaţi că au drenat resursele Carom prin intermediul unui circuit financiar complex.
Ce a gândit Ceaușescu
În 1956 Guvernul comunist înfiinţează Platforma Petrochimică Borzeşti, aici fiind construită Rafinăria 1 Oneşti, care procesa ţiţei nesulfuros din ţară.Între 1979 și 1980 a fost pusă în funcţiune Rafinăria 2, care procesa ţiţei sulfuros din import. România mai are acum doar 4 rafinării, 3 funcționale. Dacă în perioada de glorie România avea o capacitate de rafinare de 34 de milioane de tone pe an şi un număr de zece rafinării, astăzi doar trei rafinării mai realizează carburanţi, respectiv Petrobrazi (Petrom), Petromidia (Rompetrol) şi Petrotel (Lukoil), în vreme ce, la Vega, grupul Rompetrol produce bitum. Dintre celelalte, Arpechim se află în conservare, iar statul speră ca investitorii care vor prelua Oltchim să cumpere şi Arpechim, care îi furnizează materie primă. În afară de RAFO, celelalte rafinării din ţară sunt Astra Română, Steaua Română, Dărmăneşti şi Suplacu de Barcău.
Planul lui Ceauşescu a fost să deschidă cât mai multe rafinării, astfel încât să prelucreze ţiţei importat din statele aflate în Orientul Mijlociu, cu care România întreţinea relaţii bune în perioada comunistă. Ulterior, carburanţii erau exportaţi, scopul final fiind aducerea de valută în ţară.
Cum a ,,murit,, RAFO pe mâna Iacubov-Hrebenciuc-Iancu
În 1991 RAFO Oneşti este înregistrată ca societate de sine stătătoare, compania nefiind inclusă în Petrom. A fost privatizată prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni (59,9%) de către consorțiul format din Imperial Oil (deținută de Corneliu Iacubov) și Canyon Servicos (Portugalia) pentru suma de 7,48 milioane dolari. Compania Canyon Servicos este împarțită între firmele Merrydown și Meadowside Management, cu sediul în Insula Navis (paradis fiscal) și sunt conduse de Jorge Rivera și Carlos Apodaca, doi avocați care reprezintă interesele cunoscutului lider PSD Viorel Hrebenciic.
Firma britanică Balkan Petroleum a preluat de la acest consorțiu pachetul majoritar în anul 2003. În spatele acesteia se afla Marian Iancu. Compania Calder-A (parte a grupului Petrochemical Holding) a achiziționat Balkan Petroleum în noiembrie 2006, devenind acționarul majoritar.
În 2007 s-au plătit datoriile istorice
RAFO Onești a intrat în procedură de reorganizare judiciară în aprilie 2004, fiind cel mai mare datornic la buget. La acel moment, conform Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație, Gabriel Bivolaru ar fi fost „stăpânul din umbră” al RAFO Onești. La sfârșitul anului 2004, guvernul Năstase a aprobat ștergerea datoriilor, convertindu-le în acțiuni. În iulie 2005, compania Calder A a preluat pachetul majoritar de acțiuni la RAFO. În spatele Calder A se afla fondul PMG-Privatstiftung, condus de omul de afaceri rus Yakov Goldovsky. În 2007, AVAS a ridicat gajul instituit asupra acțiunilor rafinăriei, investițiile asumate prin contractul de privatizare fiind efectuate. Până în noiembrie 2007, RAFO Onești a plătit toate datoriile către bugetul general consolidat, în suma de 898 milioane de RON (aproximativ 250 milioane euro). Tot în noiembrie 2007, acționarii RAFO Onești au aprobat majorarea capitalului social la 2,01 miliarde lei (570 milioane euro). În mai 2007, RAFO Onești a preluat Rafinăria Dărmănești ca punct de lucru. Rafinăria a fost cumpărată, în anul 2009, de Petrochemical Holding, proprietatea fostului oligarh rus Iakov Goldovskiy. Ulterior Goldovskyi a fost arestat pentru șapte luni după care a fost eliberat, a părăsit Rusia și a înființat Petrochemical Holding în Austria, companie aflată printre primele din Europa la producerea de PET-uri.Pe 3 februarie 2015, compania austriacă Petrochemical Holding, acționar majoritar la RAFO, a anunțat că va închide și va vinde la fier vechi rafinăria de la Onești.
S-a vândut din nou?
În presă din Republica Moldova s-a vorbit despre vânzarea companiei în 2016. ,,Rafinăria petrolieră de la Oneşti, a treia că mărime din România, are un nou proprietar în persoana omului de afaceri Vitali Cebanu. Portalul mold-street.com notează că rafinăria nu mai funcţionează din 2008, perioadă în care Rafo a înregistrat pierderi de peste 400 de milioane de dolari.Contactat de TVR Moldova, omul de afaceri a evitat să dea detalii despre tranzacție,,.