Sursa: www.Sfin.ro
Urmărind un reportaj realizat de Digi 24, am constatat cu bucurie că tinerii noştri, frumoşi şi rebeli, prin întrebările adresate reprezentanţilor băncilor, în cadrul unei întâlniri dedicate educaţiei financiare, au reuşit să-i pună pe aceştia în vădită încurcătură. Curioşi, direcţi, dornici să afle lucruri concrete, elevii din clasa a XI, au primit aplauze furtunoase în urma întrebărilor formulate, mult mai multe decât au primit bancherii pentru răspunsurile, mai mult sau mai puţin ezitante, pe care le-au oferit.
Vădit puşi în încurcătură, obişnuiţi a fi ascultaţi cu religiozitate, aceşti „guru” ai finanţelor, au dat din colţ în colţ când au fost întrebaţi direct de un elev: „Am şi eu o întrebare… De când am venit aici am curiozitatea asta… Eu de exemplu, ca cetăţean român, de ce nu pot fi cămătar, iar banca face cămătărie legală?” Parcă lovit de un autobuz rămas fără frâne pe o trecere de pietoni ştearsă, dl Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Băncilor, cu un zâmbet forţat şi strâmb, încearcă să câştige timp: „Mai repetaţi o dată!” E clar că nu se aştepta, că nu-i convine deloc întrebarea. Spera probabil că va fi suficient se se înfăţişeze scorţos, în costumul său scump, ca de fiecare dată şi să emită nişte generalităţi adormitoare, în termeni pe care nimeni nu-i înţelege dar care le dau lor, bancherilor, un aer atotştiutor.
Puştiul ştie ce vrea şi aplică o nouă lovitură: „De ce eu nu pot fi cămătar, iar banca poate face cămătărie legală?”
Lovit de inspiraţie dl Florin Dănescu încearcă să se scoată dând vina pe posesorii de depozite bancare, lacomi, care nu se mai satură să ceară dobânzi. Mai are puţin şi îi înfierează cu mânie proletară, în încercarea de a se poziţiona de partea tânărului:„Clienţii care aduc economii la bănci îşi doresc să li se bonifice o dobândă…(inchizitorial) De acord? Este cămătărie acest lucru? (nu aşteaptă răspuns şi nici nu vrea să primească vreunul) Bun! (doct) Pentru asta trebuie să ceară dobânzi pentru a acoperi cheltuielile băncii” (q.e.d.).
Nemulţumit, elevul nostru continuă implacabil, neluând în seamă răspunsul primit: „Vă spun şi de ce mi se pare cămătărie: pentru că dobânda pe care o luaţi dvs. 10% din banii pe care îi primiţi, dvs. nu îi daţi pe toţi, se şi păstrează, pentru că trebuie să faceţi şi profit”. Este limpede că nu dă doi bani pe răspuns şi pe cel care i l-a oferit.
Văzând că nu o scoate la capăt şi vădit jenat, dl Dănescu încearcă o nouă strategie, aceea de a victimiza băncile: „În România, băncile au pierdut timp de 5 ani la rând, ştiaţi? Cu tot cu cămătăria aceasta de care vorbiţi”. Spera, probabil, să audă plânsete şi suspine de milă… Poate că au pierdut, de acord, dar din ce au câştigat, niciuna din propriul buzunar şi atunci de ce să-i plângem?
O elevă formulează o nouă întrebare intensificând tirul: „De ce ar trebui să avem încredere în bănci, când foarte mulţi oameni şi-au pierdut casele datorită dvs.? Şi datorită dobânzilor foarte mari şi creditelor care…”
Iritat, de această dată, dl Dănescu o întrerupe pe tânăra care-i adresa întrebarea: „OK, ştiu… Am înţeles întrebarea… Este OK!” Okay, Okay dar nu răspunde… Alege să o supună domnia sa unui tir concentrat de întrebări, în încercarea de a o pune la colţ pentru că a prins-o cu tema nefăcută, printr-o manevră ieftină, aş îndrăzni să spun, de a muta subiectul din general în particular: „Ce înseamnă foarte mulţi oameni? Ştiţi câţi oameni? Foarte mulţi aţi afirmat. Câţi? Dacă băncile nu ar recupera creditele, nu ar fi în măsură să plătească depozitele… Spuneţi-mi cum să împărţim pierderile care ar veni din gesturi de binefacere?… Cât să luăm de la acţionari şi cât de la deponenţi?” Parcă întrebarea se referea la încrederea în bănci nu la gesturi de binefacere şi nici la banii acţionarilor sau ai deponenţilor. Domnule Dănescu, au înţeles copii ăştia ceva de la dumneavoastră sau au plecat mai nedumeriţi decât au venit. Aceşti tineri reprezintă clienţii de mâine ai băncilor. Chiar nu vă pasă cu ce gânduri pleacă acasă sau cu ce gânduri pornesc în viaţă?
Reportajul se încheie cu o ultimă întrebare adresată de un alt elev: „Ce părere aveţi despre legea dării în plată şi cum mă va afecta pe mine, ca tânăr în România, care vrea să cumpere o casă în viitor?” Aici domnul Florin Dănescu simte nevoia să-şi deschidă adânc puţul gândirii şi să emită cu emfază: „Cultura plăţii înseamnă cuvântul de onoare într-o economie, fără de care nimeni nu poate să spere într-un loc de muncă într-o piaţă liberă”. Adânc… Foarte adânc…
Revenindu-mi din tulburarea pricinuită de ultimul răspuns al dlui Dănescu, vă mai spun că urmărind acest reportaj, mi-am amintit cuvintele lui Petre Ţuţea: „Am fost în tinereţe de stânga din generozitate. Pentru că vorba ceea: dacă până la 30 de ani nu eşti de stânga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai eşti de stânga şi nu eşti conservator, eşti cretin”. Elevii prezenţi la întâlnire, cu siguranţă aveau vederi de stânga, datorită vârstei şi mediului dependent în care trăiesc. Reprezentanţii băncilor, păreau să aibă mai mult de 30 de ani…