Provizioanele lui Cinteza si cash flow-ul bancar

Sursa: Sfin.ro

Pe domnul Ionescu il stiu de multi ani. S-a imprumutat in franci in 2007. Criza i-a mai taiat din venituri, apoi a venit explozia francului…una peste alta omul nu mai putea de un an sa-si achite rata la banca. Voia sa plateasca, intrucat din 2007 pana in 2016 daduse bancii circa 30.000 de euro si parca ii era nustiucum sa renunte si la casa si la banii aia. Mai aparuse si copilul, adica inca o cheltuiala in bugetul familial. De vreo doua saptamani, dl Ionescu a intrat in fibrilatie. Rata lui e de circa 600 de franci. Sau de euro, ca mare diferenta nu e. Daca ar sta in chirie ar gasi la 250 de euro, iar diferenta ar fi un venit suplimentar in casa. S-a re-apucat de fumat, intrucat nu stie ce sa faca. Iar azi s-a dus la banca sa discute cu Creditorul.

Partea buna a legii darii in plata- desi legea in sine e o lege idioata- este ca iti ofera teoretic posibilitatea de a negocia cu banca. Ai acest instrument la care pana acum nu puteai apela decat in visele celor din BNR. Negocierea nu exista in practica. Numai ca, surpriza: banca nu negociaza nici in aceste conditii. Banca  l-a invitat pe dl. Ionescu, daca vrea sa dea in plata, sa o faca incepand din 13 mai. Iar daca nu vrea, sa isi achite ratele si sa nu tot comenteze. Ori alba, ori neagra. Omul a incercat sa le spuna ca nu vrea in mod necesar sa dea in plata, ci sa i se gaseasca o solutie. Degeaba. L-a  chemat pe managerul agentiei, sperand ca ala e mai destupat la cap. Acelasi raspuns. Ba nu, scuze. I-a mai oferit “oportunitatea” de a-i converti creditul in lei, urmand ca rata lui sa i se ajusteze de la 600 chf (2500 de lei) la 3000 de lei. “Discutam dupa 13 mai, daca va hotarati sa dati in plata!”, i-a mai spus bancherul grabit

Trec peste faptul ca bancile au o mare problema cu asemenea angajati, care nu pricep niciceea ce inseamna bankingul nici ce inseamna gestionarea relatiei cu clientul. Sa pierzi un client e extrem de usor, dar sa castigi unul nou e extrem de costisitor, ca sa vorbesc pe intelesul bancherilor.

Dl Ionescu a iesit dezamagit de la banca. A intrat la un cabinet notarial, primul care i-a iesit in cale. Undeva in zona Universitatii. Notarul parea extrem de prietenos. “Sunteti al zecelea in ultima ora care se intereseaza. Haideti ca sunt cu calculatorul in fata, cat mai aveti de rambursat? Domnul Ionescu a mintit si a spus ca 60.000 de euro. In realitate, are cam 80.000. Notificarea bancii va costa 3824,80 lei, i-a spus notarul

notar

Calculele i le-a facut pe un biletel scris de mana (vezi foto) intrucat i-a explicat ca nu exista inca o recomandare universala pentru toti notarii despre cum sa taxeze in cazul darii in plata. Pe langa asta, mai vin onorariile avocatilor, i-a explicat notarul. Ce onorarii?, a intrebat dl. Ionescu. Cum ce onorarii? Pai banca poate contesta in instanta darea in plata si va trebui sa apelati la un avocat!Iar procesele pot dura si doi ani de zile. Va trebuie bani, asta e clar! Ceea ce stim acum in mod sigur este ca actul de translatare a proprietatii se va chema act privind darea in plata. In rest, nici noi nu stim nimic in plus si lucram pe grile, a mai precizat notarul.

Domnul Ionescu a iesit  de la notar si a sunat un avocat sa intrebe cat l-ar costa….”2000 de lei notificarea bancii plus alte cheltuieli. Care alte cheltuieli? Pai reprezentarea in instanta.. Daca lucrati numai cu noi va putem face o reducere!”. Cu totul, ii spune avocatul, nu depasiti 10% din valoarea sumei de rambursat. Dl Ionescu isi face un calcul. 4000 de euro nu sunt de ici de colea.

Intre timp, banca la care dl Ionescu avea creditul, a vandut portofoliul de imobiliare catre un srl din Olanda. Care i-a semnat un mandat sa se ocupe in continuare de gestionarea contului, astfel incat dl Ionescu va plati rata la banca din Romania, desi creditul lui sta undeva la soare, in off-shore-uri. Recuperatorii cumpara in draci portofolii intregi la 11-15% din valoare, urmand sa le revanda in profit, la 16% din pret. Cumperi un apartament cu 7000 de euro si il dai a doua zi cu 10.000 de euro, nu e asa de greu de calculat. Banca castiga din faptul ca nu mai trebuie sa-i achite lui Cinteza provizioanele, plus cash flowul aferent. Recuperatorul face profit in 48 de ore, toti sunt fericiti, pupam piata Endependentzi.

Doar domnul Ionescu nu pricepe. Se uita la televizor, il aude pe Guvernator cum vorbeste despre cum ar trebui sa fie relatia dintre banca si client si nu stie daca sa dea sau sa nu dea in plata. Suntem in 5 mai si mai are o saptamana de gandire.

Eu i-am zis sa dea, dar nu stiu daca o sa ma asculte.

Tagged , , , ,