Sursa: Adevarul
Câţiva ziarişti de notorietate au condamnat tăcerea lui Traian Băsescu, lipsa sa de fair play în megascandalul iscat pe scena politică românească de către Elena Udrea. Fostul preşedinte ar fi trebuit să vorbească, spun ei, să ia apărarea Elenei Udrea, care riscă să fie arestată săptămâna viitoare pentru corupţie.
Unul dintre cei care acuză a afirmat chiar că Traian Băsescu „este un laş”. Totodată, se induce ideea că, după o prietenie de peste 10 ani cu Elena Udrea, cu protejarea acesteia în mod transparent, cu numirea acesteia într-un post în care gestiona câteva miliarde bune de Euro, acum, când blonda de la Cotroceni este în atenţia DNA-ului, fostul preşedinte ar trebui să sară în ajutorul pupilei sale.
Argumentele celor care îl critică pe Băsescu sunt de bun-simţ: aşa se cuvine, aşa este frumos, aşa e normal etc. În faţa acestei avalanşe de reproşuri Băsescu tace, ba mai mult spune că îi este bine în mijlocul familiei, pozând brusc în două ipostaze: soţ fidel şi bunic model.
În faţa acestei situaţii, întoarcem foaia pe dos şi spunem răspicat: preşedintele tace şi bine face. Nu poate fi vorba de laşitate, ci de imposibilitatea de a mai vorbi. El este izolat complet pe scena politică românească, iar imaginea lui este mai mult decât şifonată. Are simţul ridicolului şi realizează că nu l-ar lua nimeni în consideraţie. Sau l-ar lua, dar ar nimeri exact în centrul scandalului de care trebuie să se depărteze cât mai mult.
Pe de altă parte, intervenţia sa ar fi ca nuca în perete: solidarizându-se cu Elena Udrea, ar demonstra că este împotriva activităţii DNA-ului, de la care se poate aştepta oricând la o chemare în calitate de martor, sau de…cine mai ştie? Cum poţi să iei apărarea unui om care este suspectat de mai multe acte de corupţie, tu care cel puţin declarativ ai luptat împotriva acesteia, jucând rolul omului cinstit?
Poziţia lui Traian Băsescu, bun cunoscător al păcatelor lumeşti, nu e, însă, deloc comodă, deoarece lucrurile nu se opresc aici. Se pare că relaţia cu Elena Udrea, o femeie frumoasă în continuare, a avut şi o altă componentă, pe lângă cea profesională: una sentimentală. Nu afirmăm ceea ce nu putem dovedi, dar ca să ghicim ce s-a întâmplat nu ne interzice nimeni. Există destule rumori în această privinţă, iar unii se pregătesc să vină chiar cu probe. Vom trăi şi vom vedea.
În acest context, Elena Udrea, lipsită de umbrela care a adăpostit-o peste un deceniu, aducătoare de uriaşe foloase necuvenite, apelează la uşoare aluzii şi reproşuri la adresa celor care nu o apără şi „stau ascunşi pe sub mese”, printre care se numără, logic, şi Traian Băsescu. Mai mult, ea, o femeie singură, cum se declară, care a dispus doar de un aşa-zis soţ sub acoperire, interpretează în public o melodie de muzică uşoară, un fel de cântec de sirenă pentru fostul marinar, în care apar versurile: „Îmi este foarte greu/Te aştept, iubitul meu/ Să vii de Anul Nou…”.
Există toate şansele ca această telenovelă de mare succes, urmărită în ţară, dar şi în străinătate, să se sfârşească trist, cel puţin pentru unul din cei doi. Va accepta Elena Udrea, sedusă şi abandonată, să suporte consecinţele legii de una singură, fiind doldora de informaţii compromiţătoare despre T.B.? Pe un taler stă sentimentul ei (eventual) de iubire, iar pe celălalt dorinţa de răzbunare. Va trebui să aleagă. Aşteptăm cu răbdarea din dotare.
În ce îl priveşte pe fostul preşedinte, tăcerea lui bruscă, după ce promisese declaraţii şi intervenţii, produce minuni: din numeroasele dosare penale active, celebrul ”Flota” a fost închis în mod miraculos, din lipsă de probe…, dar şi de nave, iar cel privind pe fratele său, Mircea Băsescu, pentru luare de mită recunoscută, prin sfidarea tuturor românilor, a avut aceeaşi soartă. Este limpede că acest deznodământ a fost pregătit cu mult timp înainte de plecarea de la Cotroceni, iar cu dosarele rămase s-ar putea întâmpla la fel, în prezenţa unei societăţi civile tot mai amorţite, mai inerte.
S-a procedat foarte abil: a fost scos în faţă un val masiv de arestări fulminante, alături de un megascandal cu Elena Udrea, în timp ce, printre…picături, cum se spune, s-a procedat la închiderea celor două dosare, când românii erau cu ochii în altă parte. Flota a fost uitată, Mircea Băsescu la fel, în timp ce toată lumea vorbeşte doar de Elena Udrea. Scopul manipulării a fost atins.
Conul de umbră în care stă Traian Băsescu îi prieşte de minune. Spre deosebire de Elena Udrea, a păstrat o bună relaţie cu serviciile secrete, dar acolo vor avea loc ceva modificări produse de noul preşedinte Klaus Iohannis. Oricum, bătrânul marinar îşi joacă ultima carte, reîntoarcerea în politică fiind blocată pentru o perioadă mai îndelungată. Justiţia română are cel mai greu examen de trecut din ultimii 25 de ani, în care trebuie să ia o hotărâre crucială şi istorică pentru statul de drept în care se pretinde că trăim: îi va condamna, sau nu, pe cei doi, (măcar în unul din mai multele dosare penale!), cele mai de vârf personaje ale fostei politici din România, plecând de la prezumţia de nevinovăţie?
Statul de drept va învinge, sau va muri. Să ne pregătim pentru ultimul act al telenovelei! Urmează un final… deschis.