Cum sa negociezi cand sansa nu e de partea ta

Cum sa negociezi

Deepak Malhotra, unul dintre cei mai buni profesori din cadrul Harvard Business School, a publicat de curand o noua carte intitulata Negocierea Imposibilului. Acesta prezinta in paginile cartii lectii cheie pentru negocierea in situatii dificile, cu exemple ce includ criza rachetelor din Cuba, disputele din Liga Americana de Fotbal si cea de hochei precum si multe cazuri cu miza mare in care companiile s-au aflat la masa negocierilor fara sa aiba sansa de partea lor.

Fie ca tintiti catre o marire de salariu, o afacere care sa se dezvolte sau pur si simplu vreti sa aduceti pacea intre natiunile aflate in conflict, exista momente cand perspectivele succesului pot fi sumbre in cel mai bun caz.

Intr-un interviu acordat pentru Harvard Business School Working Knoledge, un forum dedicat inovatiilor in practica afacerilor, Malhotra aexplicat punctual de ce aceasta carte este diferita de restul cartilor dedicate negocierilor.

Carmen Nobel (C.N.), Working Knoledge: Prin ce se diferentiaza aceasta carte de restul celor despre negociere ?

Deepak Malhotra: Una dintre cele mai intalnite intrebari pe care oamenii o pun mereu este “cum pot negocia mai eficient atunci cand lucrurile par fara speranta?”. Exista, cu siguranta, si alte carti care ofera ganduri cu privire la aceasta problema insa cand aceiasi oameni m-au rugat sa le recomand o carte care abordeaza subiectul situatiilor foarte dificile, eu nu am avut sa le ofer un raspuns bun. De aceea am scris aceasta carte.

Am ajuns sa cred ca pana si cele mai dificile probleme de negociere au potentiale solutii. De aceea am scris aceasta carte: pentru a exista un inceput in a invata sa gestionam mai bine situatii aparent imposibile si pentru a oferi oamenilor instrumentele de care au nevoie pentru a face acest lucru.

C.N. – Mentionati in cartea dumneavoastra ca oamenii confunda prea mult negocierea cu tocmeala sau dezbaterea, ori cu incheierea unui deal dupa foarte lungi discutii. De ce aceasta abordare este una gresita si cum definiti negocierea in schimb ?

D.M. Primind indrumari si sfaturi din aproape toate domeniile, pornind de la afaceri cu miza mare si mergand pana la acorduri de pace cu teroristi, de la oferte pentru locuri de munca si armistitii pana la relatii conflictuale intr-o afacere de familie, pot spune cu incredere ca negocierea nu este despre dolari sau centi. Nici despre vieti pierdute si vieti salvate sau oricare alta moneda a unei tari. Indiferent de context sau mizele implicate negocierea este intotdeauna, fundamental, despre interactinea umana.

„Empatia este esentiala pentru atingerea propriilor obiective in cadrul unor negocieri”

Fie ca incercam sa structuram o relatie strategica, sa primim mai multi bani, sa oprin gloante sau sa reducem intensitatea emotionala in anumite situatii, intrebarea cu care ne confruntam mereu in lumea negocierilor este aceasta: Cum putem interactiona cu alte fiinte umane in asa fel incat sa obtinem intelegeri si acorduri mai bune?

Nu conteaza daca acordul va fi sau nu scris pe o foaie de hartie. In acest context ar trebui sa definim negocierea corespunzator: Negocierea este procesul prin care doua sau mai multe parti care percep o diferenta de perspectiva sau interese incearca sa ajunga la un acord.

Tocmeala sau dezbaterea ar putea fi componente a ceea ce se intampla intr-o negociere, dar este varful aisbergului in cel mai bun caz – si in multe situatii o stare de spirit bazata pe ideea de tocmeala sau dezbatere poate sa iti cauzeze probleme.

Tocmeala si dezbaterea sunt abordari cu suma nula. Cele mai multe negocieri nu sunt jocuri cu suma zero asa ca orice metafora cu suma nula folosim („este ca sahul” sau „ca pokerul”) inseamna un alt pas care ne poarta pe un teren periculos si defectuos.

Nici razboiul nu este un joc cu suma nula. Se poate intampla de multe ori sa existe mai mult de un castigator si mai mult de un pierzator. Este posibil sa existe si cazuri in care rezultatele sunt mai bune sau mai rele pentru toate partile implicate. Exista situatii in care nu este obligatoriu sa lupti cu ceilalti pentru a-ti atinge obiectivele. Poate fi necesar insa sa colaborezi cu anumite parti pe unele probleme chiar si in timp ce concurezi cu altii.

C.N. Cartea dumneavoastra noteaza importanta de a avea o strategie a procesului inainte de intra in negocieri. Ce este o strategie de proces si ce factori ar trebui sa ia o persoana in considerare cand formeaza o astfel de strategie.

D.M. Ca exemplu sa ne uitam la una dintre multele lectii din aceasta parte a cartii: Procesul de negociere inainte de substanta.

Sa luam in considerare urmatoarea situatie. Ati negociat luni de zile cu cineva si in final sunteti intr-un punct in care tu crezi ca sfarsitul negocierilor se vede la orizont si exista posibilitatea unui acord.

Sunt si cateva concesii pe care le-ai salvat pentru momentul in care ajungi la linia de sosire. Faci acele concesii si cealalta parte iti raspunde: „Multumesc. Acest lucru este de mare ajutor. Acum lasa-ma sa vorbesc cu seful meu si sa vedem ce parere are in legatura cu progresele pe care le-am facut pana acum.”

Esti socat: Ai un sef ? Am crezut ca am terminat. Nu mi-a mai ramas nimic de oferit. Aceasta este una din probleme atunci cand nu exista un proces negociat inainte de fond. Inainte de a sari intr-o discutie in termeni de afaceri sau de a incepe schimbul de concesii este o idee buna ca initial sa negociati procesul. Acest lucru implica clarificarea si modelarea caii care te va duce de unde te afli astazi spre scopul final.

De exemplu ar trebui sa puneti intrebari precum: De cat timp are nevoie o organizatie ca a ta pentru a avansa de unde suntem la un acord semnat ? Care sunt toate partile care trebuiesc implicate ? Ce factori ar putea grabi sau incetini progresul ? Ce planuim sa acoperim in intalnirea de saptamana viitoare ? Cand vom aborda urmatoarele preocupari ?

De asemenea, cartea analizeaza si importanta modelarii/controlarii procesului, ofera exemple despre ce se poate face cand cealalta parte revoca un proces agreat anterior si totodata ii indruma pe cititori sa nu ramana impotmoliti in probleme de proces.

C.N. Ati scris despre empatie, subliniind, „greseala pe care oamenii o fac este sa creada ca empatia este ceea ce folosesti atunci cand vrei sa fii placut”. Cum poate empatia sa te ajute in negocieri ? Empatia poate fi invatata ?

D.M. Empatia este despre a intelege, atat de mult cat se poate, interesele, constrangerile, alternativele si perspectivele celorlalte parti. Nu este despre a fi placut sau generos -empatia este esentiala pentru a-ti atinge propriile obiective in cadrul tratativelor.

Daca nu intelegi ce ii conduce (interesele lor), vei intampina dificultati in structurarea unui acord valabil si nu vei sti cat de mult esti avantajat in negocierile cu ei. Daca nu intelegi constrangerile pe care le au poti sa ajungi sa ceri lucruri care sunt imposibile, ratand in acelasi timp oportunitati pentru rezolvarea conflictului in moduri pe care le-ar putea accepta.

Daca nu le intelegi alternativele iti vei crea o parere gresita despre cat de puternici sau slabi sunt si cata valoare aduci la masa negocierilor. In final, daca nu le intelegi perspectiva – Ce sens dau ei acestei interactiuni sau dispute nu vei putea anticipa toate barierele pentru a obtine un acord semnat.

In multe situatii o stare de spirit bazata pe ideea de tocmeala sau dezbatere poate sa iti cauzeze probleme.

In mod ironic empatia este necesara atunci cand ai in fata persoane care par sa o merite cel mai putin. Atunci cand negociezi cu oameni care au un comportament agresiv sau aparent inexplicabil este foarte la indemana sa ii cataloghezi ca fiind irationali sau rai insa acest lucru iti limiteaza propriile optiuni deoarece te orbeste posibilitatea de a exista o cale de urmat care reconciliaza preocuparile si nevoile fiecarei parti.

In schimb insa daca te-ai orienta catre a intelege modul in care isi justifica actiunile catre ei insisi ai posibilitatea sa identifici cai suplimentare pentru rezolvarea conflictului. Asta nu inseamna ca trebuie sa ii simpatizezi sau sa fii de acord ca cererile si perspectivele lor sunt legitime. Trebuie in schimb sa faci efortul de a intelege de ce ei le considera adecvate. Cu cat capacitatea pentru empatie este mai mare cu atat va fi mai mare si probabilitatea de a gasi o cale de urmat.

Poate fi empatia invatata ? Sunt doua raspunsuri. Pentru a cultiva o inclinatie naturala catre empatie trebuie sa aveti rabdare pentru ca este un proces de lunga durata – schimbati convingeri si tendinte inradacinate. Pe de alta parte puteti incepe sa va schimbati comportamentele foarte repede. Puteti sa puneti mai multe intrebari in negocierile purtate pentru a stabili mai bine interesele celorlalte parti implicate. Daca nu sunteti sigur de felul in care acestea sunt constranse puteti sa propuneti mai multe optiuni pentru a structura forma finala a contractului pe care il doriti semnat, in loc sa faceti doar o propunere, pentru a nu va bloca pe o cale care sa se termine in impas.

Puteti decide sa nu reactionati prea repede la comportamentele aparent ostile sau irationale. Toate acestea sunt schimbari de comportament pe care puteti sa le puneti in aplicare incepand de astazi.

C.N. Care este cea mai grea negociere experimentata sau observata de dumneavoastra ?

D.M. Unele dintre cele mai interesante si dificile negocieri tind sa apara atunci cand consiliez companii mici (de exemplu asociatii in stadiu incipient) care negociaza cu jucatori mari, consacrati in tranzactii strategice complexe si cu mize mari.  Uneori cei care stau de cealalta parte a mesei nu sunt doar cei mai buni potentiali parteneri ci si cei mai mari concurenti. Companiile mari au buzunare mai adanci si optiuni mult mai multe; nu puteti sti daca isi doresc sa devina parteneri cu succesul dumneavoastra sau cauta o cale sa va distruga.

In ceea ce priveste „cele mai dure” negocieri, acestea sunt de obicei situatii in care guvernele incearca sa negocieze incetarea unui conflict armat. Sunt multe parti implicate, o istorie de neincredere, ostilitate, nemultumire si interese care variaza de la cele economice la cele de securitate, politice, ideologice si pana la chestiuni de mandrie si identitate.

Cred cu tarie ca orice problema creata de oameni poate fi in cele din urma rezolvata tot de oameni. Poate nu va exista o rezolvare astazi (sau in perioada imediat urmatoare intr-un interval de timp pe care ni-l dorim). Chiar si asa putem sa fim mai intelepti in construirea unei strategii si mai constiinciosi in pe masura ce schitam o cale catre o eventuala rezolutie.

Un ultim punct cu privire la acest aspect: Cele mai dificile negocieri necesita mai multa rabdare, perseverenta, curaj, empatie si umilinta decat purtam cu noi de obicei zi de zi- acest lucru fiind in general rasplatit in politica. Astfel lucrurile care sunt deja dificile devin si mai dificile.

C.N. La ce lucrati acum ?

D.M. Am o serie de proiecte in curs de desfasurare. Unul dintre ele analizeaza modul in care am putea ajuta chirurgii sa comunice mai eficient cu pacientii bonlavi de cancer, scopul fiind ca pacientii sa primeasca ajutor in vederea obtinerii unor rezultate mai bune in lupta penru vindecare.

Traducere si adaptare de Mihai Craiu dupa un studiu de caz publicat de revista Harvard Business Review 

Sistemele concurentiale produc rezultate mai bune decat cele comuniste/socialiste/asistentiale

Susţinătorii pieţei libere subliniază adesea beneficiile aduse de competiţie. Procesul concurenţial permite testarea continuă, experimentarea şi adaptarea ca răspuns la situaţii schimbătoare. Acest lucru menţine firmele mereu pregătite să satisfacă consumatorii. Atât din punct de vedere analitic, cât şi empiric, putem observa faptul că sistemele concurenţiale produc rezultate mai bune decât sistemele centralizate sau monopoliste.

De aceea în cărţi, articole din ziare şi apariţii la televizor, susţinătorii pieţei libere subliniază importanţa unei pieţe concurenţiale şi se opun restricţiilor asupra competiţiei. Însă prea mulţi oameni ascultă laudele aduse competiţiei şi aud cuvinte precum ostilucigător, sau care pe care. Se intreabă dacă oare cooperarea nu ar fi mai bună decât o asemenea postură antagonistă asupra lumii. Investitorul miliardar George Soros, de exemplu, a scris în Atlantic Monthly: „Prea multă competiţie şi prea puţină cooperare pot cauza nedreptăţi intolerabile şi instabilitate”. El continuă spunând că „ideea lui principală … este că această cooperare face parte din sistem în aceeaşi măsură ca şi competiţia şi că sloganul „supravieţuirea celui mai puternic” distorsionează acest aspect”.

Acum, ar trebui sesizat faptul că fraza „supravieţuirea celui mai puternic” este rar folosită de susţinătorii libertăţii şi ai pieţelor libere. Ea a fost introdusă pentru a descrie procesul evoluţiei biologice şi pentru a face referire la supravieţuirea trăsăturilor care se potriveau cel mai bine mediului; s-ar putea aplica şi competiţiei întreprinderilor prezente pe piaţă, dar cu siguranţă nu intenţionează să sugereze ideea că numai cei mai puternici indivizi supravieţuiesc într-un sistem capitalist. Nu prietenii procesului de piaţă, ci duşmanii săi sunt cei care folosesc expresia „supravieţuirea celui mai puternic” pentru a descrie concurenţa economică.

Ceea ce trebuie clarificat este faptul că cei care spun că fiinţele umane „sunt făcute pentru cooperare, nu pentru competiţie” refuză să recunoască faptul că piaţa înseamnă cooperare. Într-adevăr, aşa cum se va arăta în continuare, oamenii sunt în competiţie pentru cooperare.

Individualism şi comunitate

În mod similar, oponenţii liberalismului clasic s-au grăbit să acuze liberalii de favorizarea individualismului „atomizat”, în care fiecare persoană este propria sa insulă, este acolo doar pentru profitul propriu fără să îl intereseze nevoile sau dorinţele altora. E.J. Dionne Jr. de la Washington Post a scris că libertarienii  moderni consideră că „indivizii vin pe lume ca adulţi  complet formaţi, care ar trebui să fie responsabili pentru acţiunile lor din momentul naşterii”. Cronicarul Charles Krauthammer a scris într-o recenzie a lucrării lui Charles Murray, Ce înseamnă să fii libertarían, că până la apariţia lui Murray viziunea libertariană însemna „o cursă între indivizi sălbatici, fiecare locuind într-o cabină în vârful muntelui, înconjurată de un gard electric şi cu un semn „pe aici nu se trece” în afara acestuia”. Nu pot să imi imaginez cum a uitat să menţioneze „fiecare înarmat până în dinţi”.

Desigur, nimeni nu crede de fapt într-un „individualism atomizat” pe care profesorilor şi experţilor le place să îl batjocorească. Trăim împreună şi lucrăm în grupuri. Cum ar putea cineva să fie un individ atomizat în societatea noastră modernă şi complexă nu este clar: oare ar însemna să mănânci doar ce cultivi tu, să te îmbraci în ce îţi creezi tu, să locuieşti într-o casă pe care ai construit-o tu însuţi, să te rezumi la folosirea medicamentelor naturale pe care le extragi din plante? Unii critici ai capitalismului sau susţinători ai ideii „înapoi la natură” – precum Unabomber sau Al Gore dacă într-adevăr sustine ce a scris în „Pământul în echilibru”-  ar putea fi de acord cu un asemenea plan. Dar puţini libertarieni ar dori să se mute pe o insulă pustie şi să renunţe la ceea ce Adam Smith numea ”Minunata societate”, societatea complexă şi productivă devenită posibilă prin interacţiunea socială. Unii ar putea crede, prin urmare, că jurnaliştii sensibili s-ar opri, s-ar uita la cuvintele pe care le-au scris şi s-ar gandi: „Cred că am interpretat greşit acest punct de vedere. Ar trebui să mă întorc şi să recitesc scriitorii libertarieni”.

În vremurile noastre, această iluzie – despre izolare şi atomicitate – a fost foarte dăunătoare susţinătorilor procesului pieţei. Trebuie să clarificăm faptul că suntem de acord cu afirmaţia lui George Soros conform căreia „cooperarea este parte a sistemului la fel cum este şi competiţia”. De fapt, considerăm cooperarea atât de esenţială prosperităţii umane încât nu vrem doar să vorbim despre ea; vrem să creăm instituţii sociale care să o facă posibilă. La asta se referă, de fapt, drepturile de proprietate, guvernul limitat şi statul de drept.

Într-o societate liberă, indivizii se bucură de drepturile naurale, imprescriptibile şi trebuie să trăiască conform obligaţiei lor generale de a respecta drepturile altor indivizi. Alte obligaţii ale noastre sunt cele pe care ni le asumăm prin contract. Nu este o simplă coincidenţă faptul că o societate bazată pe dreptul la viaţă, libertate şi proprietate produce, de asemenea, pace socială şi bunăstare materială. Aşa cum John Locke, David Hume şi alţi filozofi clasic-liberali demonstrează, avem nevoie de un sistem de drepturi care să producă cooperarea socială, fără de care oamenii pot reuşi foarte puţine. Hume a notat în Tratat asupra naturii umane că circumstanţele cu care se confruntă oamenii sunt: (1) interesul propriu, (2) generozitatea limitată faţă de alţii şi (3) raritatea resurselor disponibile pentru a ne satisface nevoile. Din cauza acestor circumstanţe, este necesar să cooperăm cu ceilalţi şi să avem reguli de drept – în special privind proprietatea şi schimbul – pentru a defini tocmai cum putem face asta. Aceste reguli stabilesc cine are dreptul să decidă cum trebuie folosită o anumită proprietate. În absenţa drepturilor de proprietate bine definite ne-am confrunta cu un conflict constant referitor la această problemă. Tocmai acceptarea comună a drepturilor de proprietate ne permite să ne asumăm sarcinile sociale complexe ale cooperării şi coordonării prin intermediul cărora ne atingem obiectivele.

Ar fi frumos dacă iubirea ar putea atinge acest obiectiv, fără să se pună accentul pe interesul propriu şi pe drepturile individuale, iar mulţi oponenţi ai liberalismului au oferit o viziune atractivă bazată pe bunăvoinţa universală. Dar, aşa cum a subliniat Adam Smith,”în societatea civilizată (omul) are în permanenţă nevoie de cooperare şi asistenţă din partea unui număr mare de persoane”, deşi în întreaga sa viaţă nu ar putea niciodată să ocrotească o parte mică din numărul de oameni de a căror colaborare are nevoie. Dacă am depinde în totalitate de bunăvoinţă pentru a produce cooperare,  pur şi simplu un am putea întreprinde sarcini complexe. Bazarea pe interesul propriu al altora într-un sistem al drepturilor de proprietate bine definite şi al liberului schimb este singura modalitate de a organiza o societate mai complicată decât un sat mic.

Societatea civilă

Vrem să ne asociem cu alţii pentru a obţine finaluri esenţiale – producerea unei cantităţi mai mari de hrană, schimbul de bunuri, dezvoltarea noilor tehnologii – dar, de asemenea, şi pentru că simţim o nevoie profund umană pentru contact, pentru dragoste, prietenie şi comunitate. Asocierile pe care le formăm cu alţii formează ceea ce numim societate civilă. Aceste asocieri pot îmbrăca o varietate impresionantă de forme – familii, biserici, şcoli, cluburi, frăţii, asociaţii locative, grupuri de vecini şi formele imense ale societăţii comerciale, cum ar fi parteneriatele, corporaţiile, sindicatele şi camerele de comerţ. Toate aceste ascocieri servesc nevoilor umane în diferite moduri. Societatea civilă ar putea să fie definită, în linii mari, ca reprezentând totalitatea asocierilor naturale şi volunare din societate.

Unii analişti fac distincţie între organizaţiile comerciale şi cele non-profit, argumentând că întreprinderile sunt parte a pieţei, nu a societăţii civile; dar eu urmez tradiţia conform careia distincţia reală este intre ascocierile care sunt coercitive – statul – şi acelea care sunt naturale sau voluntare – restul. Indiferent dacă o asociaţie particulară este înfiinţată pentru profit sau pentru a atinge alte scopuri, caracteristica esenţială este faptul că participarea noastră la ea este aleasă în mod voluntar.

Cu toata confuzia contemporană cu privire la societatea civilă şi „scopul naţional”, ar trebui să ne amintim argumentul lui F. A. Hayek potrivit căruia ascocierile dintr-o societate civilă sunt create pentru a atinge un obiectiv precis, dar societatea civilă ca întreg nu are niciun scop; ea este rezultatul involuntar, cumulat, obţinut în mod spontan, al acelor ascocieri create cu scop.

Piaţa ca şi cooperare

Piaţa este un element esenţial al societăţii civile. Ea rezultă din două aspecte: faptul că fiinţele umane pot obţine mai multe în cooperare cu alţii decât pe cont propriu şi faptul că putem recunoaşte acest lucru. Dacă am fi fost o specie pentru care cooperarea nu era mai productivă decât munca izolată, sau dacă nu am fi fost capabili să discernem beneficiile cooperării, atunci am fi rămas izolaţi şi atomizaţi. Mai mult decât atât, Ludwig von Mises a explicat: „Fiecare om ar fi fost forţat să îi privească pe ceilalţi oameni ca pe inamicii săi; dorinţa sa de satisfacere a propriilor pofte l-ar fi adus într-un conflict ireconciliabil cu toţi vecinii săi”. Fără posibilitatea beneficiului reciproc din cooperare şi fără diviziunea muncii, nici sentimentele de simpatie şi prietenie şi nici piaţa în sine nu ar fi fost posibile.

În întregul sistem al pieţei, indivizii şi firmele concurează pentru a coopera mai bine. General Motors şi Toyota concurează pentru a coopera cu mine în atingerea scopului meu de transport. AT&T şi MCI concurează pentru a coopera cu mine pentru atingerea scopului meu de a comunica cu alţii. Într-adevăr, concurează aşa de puternic pentru obiectivele mele, încât eu am cooperat cu încă o firmă de comunicaţii care imi aduce linişte sufletească cu ajutorul robotului telefonic.

Criticii pieţei se plâng deseori de capitalism deoarece acesta încurajează şi oferă recompense interesului propriu. De fapt, oamenii sunt interesaţi de sine in orice sistem politic. Pieţele canalizează interesele proprii în direcţii care sunt benefice din punct de vedere social. Într-o piaţă liberă oamenii îşi ating propriile lor scopuri aflând ce îşi doresc alţii şi încercând să le ofere acele lucruri. Asta ar putea însemna ca mai mulţi oameni să lucreze împreună pentru a construi o plasă de pescuit sau un drum. Într-o economie mai complexă, asta înseamnă căutarea profitului prin oferirea bunurilor sau serviciilor care satisfac nevoile altora. Muncitorii şi antreprenorii care satisfac cel mai bine acele nevoi vor fi recompensaţi; cei care nu o fac, vor afla în curând şi vor fi încurajaţi să-i copieze  pe competitorii lor mai de succes sau să încerce o nouă abordare.

Toate organizaţiile economice diferite pe care le vedem într-o piaţă sunt experimente pentru a găsi modalităţi mai bune de cooperare pentrru a atinge scopuri benefice comune. Un sistem al drepturilor de proprietate, statul de drept şi guvernul minim acordă libertate maximă oamenilor de a experimenta noi forme de cooperare. Dezvoltarea corporaţiior a permis ca sarcini economice mai mari să fie întreprinse în locul celor pe care indivizii sau parteneriatele le puteau realiza. Organizaţii precum asociaţiile locative, fondurile mutuale, companiile de asigurări, băncile, cooperativele deţinute de muncitori şi altele sunt încercări de a rezolva probleme economice specifice prin noi forme de ascociere. Unele dintre aceste forme s-au dovedit a fi ineficiente; multe dintre conglomeratele corporatiste din anii 60′, spre exemplu, s-au dovedit a fi imposibil de condus şi actionarii lor au pierdut bani. Feedback-ul rapid al procesului pieţei oferă stimulente pentru copierea formelor de organizare care au succes şi descurajarea celor care nu au succes.

Cooperarea face parte din capitalism în aceeaşi măsură ca şi competiţia. Ambele sunt elemente esenţiale al sistemului simplu al libertăţii naturale şi cei mai mulţi  dintre noi petrecem mult mai mult din timpul nostru cooperând cu parteneri, colegi, furniziori şi clienti decât petrecem concurând.

Viaţa ar fi într-adevăr urâtă, dură şi scurtă dacă am fi solitari. Din fericire pentru toţi, în societatea capitalistă, ea nu este.

ROMÂNIA, ţara cu cele mai mari salarii la stat din Uniunea Europeană

Pentru al treilea an consecutiv, România este liderul Uniunii europene, la capitolul salarii acordate angajaţilor la stat.

Deşi guvernanţii, indiferent de culoarea politică, se plâng de nivelul scăzut de colectare a veniturilor la bugetul de stat, din taxe şi impozite, iată că salariile pe care aceştia le oferă sunt dintre cele mai mari, la nivel european..

România a ocupat primul loc în clasamentul salariilor oferite angajaţilor la stat, în anul 2017 şi de atunci nu l-a mai părăsit, până în prezent. Prin urmare, a fi angajat la stat a devenit o mare provocare şi o uriaşă realizare, aceasta, în pofida faptului că România, în acest moment, ocupă penultimul loc, în Uniunea Europeană, la capitolul venituri colectate la bugetul de stat, ca pondere în PIB.

În anul 2018, România a înregistrat un ritm accelerat de creştere a veniturilor angajaţilor din sistemul public ca urmare a politicilor adoptate de guvernul de la acea vreme. În plus, aparatul de stat a crescut constant, din punct de vedere numeric, indiferent de partidele politice care s-au perindat la Palatul Victoria.

Pentru comparaţie, în celelalte state ale Uniunii Europene, cheltuielile cu salariile angajaţilor la stat au fost mult mai ponderate şi au crescut numai în urma unui proces de consolidare a finanţelor publice.

În anul 2019, sumele plătite angajaţilor din administraţia centrală şi celor din administraţia locală, au reprezentat 35,44% din totalul veniturilor la bugetul de stat, în urcare faţă de anul 2018 când acestea au fost de 34,22% din total. Ca pondere în PIB salariile angajaţilor la stat au reprezentat 11,2%, cu 1% mai mult decât media Uniunii Europene.

Citeste si  Uniunea Europeană între GREXIT-ul evitat la limită, în anul 2015 şi BREXIT-ul care se va realiza la sfârşitul acestui an

Pentru că a sosit momentul publicării declaraţiilor de avere, în acest context, să vedem cum stau, la capitolul venituri, guvernatorul şi viceguvernatorii BNR.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a încasat, 897.578 lei, salariu de la BNR şi 151.412 lei, pensie. În total, 1.093.781 lei.

Florian Georgescu, prim viceguvernator BNR, a încasat, 1.365.428 lei, salariu de la B.N.R, 126.608 lei, pensie şi 107.472 lei indemnizaţie de parlamentar pentru limită de vârstă. În total, 1.599.508 lei.

Leonardo Badea, viceguvernator BNR, preşedinte ASF, a încasat 157.160 lei, salariu de la B.N.R. şi 711.813 lei, salariu de la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară). În total, 868.973 lei.

Eugen Nicolaescu, viceguvernator BNR, a încasat 788.662 lei salariu de la BNR şi pensie 41.700 lei. În total, 830.362 lei.

Frumoase sunt şi veniturile încasate de cei nouă judecătorii ai Curţii Constituţionale, aduşi în prim-planul vieţii publice de ultimele evenimente sociale şi politice.

Valer Dorneanu, Preşedinte CCR, a încasat 293.590 lei, salariu de la CCR, 54.680 lei, diferenţe salariale din 2019, 454.668 lei, pensie şi 75.396 lei, indemnizaţie de parlamentar pentru limită de vârstă. În total, 878.334 lei.

Cristian Deliorga, judecător CCR, a încasat 282.247 lei, salariul de la CCR şi 144.732 lei, pensie. În total, 426.979 lei.

Marian Enache, judecător CCR, a încasat 297.528 lei, salariu de la CCR, 497.562 lei, pensie şi 92.676 lei, indemnizaţie de parlamentar pentru limită de vârstă. În total, 887.766 lei.

Daniel Morar, judecător CCR, a încasat 281.904 lei, salariu de la CCR, 359.514 lei, pensie, 94.052 lei, diferenţe salariale din 2019, 4.441 lei, diferenţe salariale de la DNA. În total, 645.859 lei.

Mona Pivniceru, judecător CCR, a încasat 288.575 lei, salariu de la CCR, 388.920 lei, pensie şi 100.951 lei, diferenţe salariale din 2019. În total, 778.446 lei.

Gheorghe Stan, judecător CCR, a încasat în total 500.983 lei din salarii de la Inspecţia Judiciară, Ministerul Public şi CCR.

Livia Stanciu, judecător CCR, a încasat 315.567 lei, salariu de la CCR, 32.757 lei, diferenţe salariale de la I.C.C.J, 1.067 lei, diferenţe salariale de la C.S.M. şi 454.716 lei, pensie. În total, 804.107 lei.

Elena Simina Tanasescu, judecător CCR, a încasat 161.358 lei, salariu de la CCR şi 161.592 lei de la Universitatea Bucureşti. În total, 322.950 lei.

Attila Vargă, judecător CCR, a încasat 308.781 lei, salariu de la CCR şi 410.000 lei, pensie. În total, 718.781 lei.

Lista veniturilor uriaşe încasate de la stat este foarte lungă… România se situează pe penultimul loc între cele 27de state ale Uniunii Europene, conform indicelui economic dar pe primul loc la salariile oferite în sistemul bugetar. Există o logică în toată această treabă sau doar interese?

Criza pandemică accelerează schimbarea pentru angajați: În doi-trei ani, sute de mii de locuri de muncă vor necesita abilități digitale

Dacă în urmă cu un an studiul PwC România Workforce Disruption Index arăta că, în următorul deceniu, 275.000 angajați români ar trebui să învețe abilități digitale noi ori superioare (upskilling) pentru a-și menține sau găsi locuri de muncă, estimările în contextul pandemiei – care a accelerat digitalizarea – devansează termenul cu cel puțin cinci ani.

Deja considerată de mai mulți ani un fenomen disruptiv pentru forța de muncă, transformarea digitală a fost grăbită în ultimele luni odată ce multe activități s-au mutat în mediul virtual mai rapid decât se anticipa. În aceste condiții, adaptarea competențelor trebuie să aibă loc mai repede atât pentru că tot mai multe activități economice și sociale se desfășoară online, cât și pentru că automatizarea va înlocui mai curând decât se prognoza unele locuri de muncă. Aceasta nu este o amenințare, este un îndemn pentru angajați și angajatori să fie pregătiți pentru realitatea pe care trebuie să o gestionăm. Nevoia de abilități digitale tot mai sofisticate crește rapid și schimbă cererea pe piața muncii. În ultimele luni, am fost toți obligați să evoluăm în lumea online – unii fiind abia în faza de “alfabetizare” digitală, în timp ce alții au adăugat noi competențe sau le-au dezvoltat pe cele existente. Au apărut instrumente noi de comunicare, s-au sofisticat cele existente și s-au accentuat cerințele de securitate cibernetică. Și lucrurile nu se opresc aici. Trebuie să ne analizăm mai cu atenție ceea ce știm să facem efectiv și cum ar putea să arate în viitor profesia pentru care suntem pregătiți în acest moment.

Dacă ne uităm la industriile puternic afectate de criza pandemică, putem anticipa că multe activități se vor face diferit. HoReCa sau transporturile care, până de curând, necesitau într-o măsură insignifiantă competențe digitale încep să adopte treptat digitalizarea. Sunt domenii despre care s-a vorbit mai puțin până acum ca fiind ”țintele” digitalizării sau automatizării, însă tot mai multe companii au început să exploreze interacțiunea virtuală acolo unde e posibil, chiar și în acest domenii. În același timp, angajații aflați în pericol să-și piardă locurile de muncă sau care și le-au pierdut deja, trebuie să se reorienteze, fie să transpună în online o parte a activității, în măsura în care este posibil, fie să învețe altceva.

Citeste si  Ne laudam cu sectorul IT dar peste 75% din firmele românesti transmit informatii tiparite

Un impact mare au resimțit și vor resimți tot mai puternic, industriile unde digitalizarea și automatizarea preiau treptat din locurile de muncă. În industria manufacturieră, de exemplu, roboții sunt tot mai prezenți. Presiunea asupra costurilor, mai ales ca urmare a crizei, va grăbi acest proces. Chiar și în serviciile publice, se vede o tendința de digitalizare, mai ales după ce perioada de lockdown a pus autoritățile în situația de a găsi soluții pentru a derula activități și a oferi servicii publice fundamentale. Alte servicii, cum este telemedicina, au fost utilizate mai ales de către entități private, iar acum au început să fie familiare spitalelor și clinicilor de stat. Școala online, un experiment cu totul nou pentru România, deși a funcționat cu sincope, este începutul unui proiect care, cu siguranță, va continua.

Preocuparea pentru educație și recalificare poate să atenueze presiunea asupra persoanelor ”vulnerabile” pe piața muncii în viitor. România are nevoie de investiţii în educaţie atât pentru copii, cât și pentru adulți, cu accent pe digitalizare, dar și pe acele competențe încă neînlocuibile de tehnologie: capacitatea de a lua decizii, să-şi exerseze creativitatea, să lucreze bine în echipă, să îşi dezvolte inteligenţa emoţională şi abilitatea de a învăţa şi a se reinventa, aptitudini care vor fi esenţiale pentru adaptarea la ceea ce se va cere pe piaţa muncii.

Responsabilitatea educației, în mod realist pentru a atinge rezultate, trebuie împărțită între guvern, prin educația formală, angajatori, prin programele de formare la locul de muncă și, nu în ultimul rând, fiecare individ în parte. Cei care sunt pro-activi și investesc în propria educație, vor avea beneficii reale în următorii ani, restul, rămân la discreția sistemelor de ajutoare sociale sau primesc locuri de muncă prost plătite. Investiția este de timp și energie, mult mai mult decât de bani, având în vedere multitudinea de instrumente accesibile mai ales online. De exemplu, aplicația generată de PwC, Digital Fitness App, este utilă pentru cei care vor să-și verifice abilitățile digitale și să se înscrie într-un plan de ”fitness” digital.

Ce spun directorii generali din România despre upskilling

Înainte de criza generată de pandemia COVID-19, directorii generali intervievați de PwC România în cadrul CEO Survey 2020 arătau că una dintre cele mai mari preocupări ale lor este disponibilitatea competențelor în cadrul organizației, indiferent că era vorba despre abilități interpersonale, de lucru cu volume mari de date sau competențe digitale. Totodată, cei mai avansați respondenți în adoptarea unor programe de upskilling au arătat că principala provocare este păstrarea angajaților, în timp ce companiile la început de drum invocau motivația și lipsa de resurse drept cele mai mari obstacole. Întrebați despre zonele în care companiile pe care le conduc derulează cele mai eficiente programe de upskilling, liderii le-au menționat pe cele care pun accent pe creșterea productivității forței de muncă (72%) și pe creșterea afacerii (70%), respectiv proiectele în vederea reducerii lacunelor și nepotrivirilor de competențe (67%).

Deși este de înțeles ca în această perioadă să punem la îndoială nevoia de investiții în programe de training profesionale, atâta timp cât încercăm simultan să reducem costurile, trebuie să avem în vedere că există mai multe modalități de a folosi resursele interne pentru a oferi instruire. Chiar dacă implică cheltuieli, aceste programe sunt necesare și nu trebuie privite ca un cost suplimentar, ci ca o investiție în pregătirea echipei și a organizației pentru viitorul muncii.

Îmbunătățirea competențelor digitale este, prin urmare, o inițiativă esențială pentru afacere care ar putea fi abordată în orice moment în care există timpi morți sau scăderi în productivitate. Pregătirea forței de muncă a viitorului va necesita investiții mari, dar costul inacțiunii va fi și mai mare.

Barometrul digitalizarii in Romania, editia 2020

Din cauza pandemiei, la nivel global, se estimează că vor dispărea peste 2 milioane de locuri de muncă și sute de mii de companii.

Pentru a putea supraviețui companiile trec multe procese în mediul online. De la telemuncă, la marketing, vînzări și relația cu clienții soluția este digitalizarea.

Deoarece acest fenomen este deja o realitate, vrem să măsurăm care este impactul pe care l-a avut până acum în România. Barometrul digitalizării în companiil românești este acum la cea de-a treia ediție.

Participarea dvs. la această cercetare este foarte importantă și o apreciem mult. Pentru completarea chestionarului, accesați acum acest link: https://www.surveymonkey.com/r/barometruldigitalizarii2020

Vă asigurăm de confidențialitatea răspunsurilor dvs. Raportul final va cuprinde doar informațiile cumulate rezultate din analiza răspunsurilor primite.

Creșterea gradului de educație financiară în România, șansa unui viitor mai bun

Câteva discuții din ultima perioada au avut loc în jurul ideii potrivit căreia în România nu investim suficient în instrumente sau produse financiare cu risc mai ridicat (și randament potențial pe măsură), decât depozitele bancare / conturi / planuri de economii. Acest lucru este cât se poate de adevărat.

Totuși, consider că principala problema a românilor în general este lipsa unui plan de economisire pe termen lung, acest aspect având implicații în nivelul avuției acumulate în comparație cu alte țări. Este adevărat că s-a creat un cerc vicios. Din cauza randamentului scăzut, investițiile mai puțin riscante nu impulsionează economisirea pe termen lung. Am întâlnit adesea, următoarea atitudine: “Pot face alte lucruri cu banii mei!”.

Așadar, oamenii se gândesc mai mult la ziua de astăzi și la ce pot cumpără acum din banii lor. Știm foarte bine că unul dintre principalii contribuitori la creșterea economică în România a fost consumul populației, iar în ultimii ani creșterea salariului minim și mediu pe economie a fost cu mult peste creșterea averii financiare ale populației. În mod normal, situația ar trebui să fie invers și să acumulăm o mare parte din ceea ce câștigăm în plus.

După o simplă analiză a unei statistici cu privire la activele financiare ale populației raportat la PIB, ajungem la o concluzie tristă – suntem săraci! În mod normal, orice persoană / familie ar trebui să economisească între 10% și 20% în mod lunar din veniturile curente pentru a tinde să își câștige independența financiară.

În România, ponderea activelor financiare acumulate de populație în PIB este cea mai mică din Europa, și anume de doar 58,7% (date: 2018). Ce include totalul activelor financiare? Depozite și conturi bancare, acțiuni listate și alte tipuri de participații, obligațiuni, asigurări, fonduri de investiții, fonduri de pensii, etc.

Ce arată acest nivel scăzut al activelor financiare în PIB în comparație cu alte țări europene? O mare parte din populație este sensibilă la pierderea veniturilor curente; o dependență ridicată de sistemul de pensii publice, sistem al cărui sustenabilitate pe termen lung oricum este pusă la îndoială având în vedere evoluția demografică, și nu numai.

Sursa datelor: Eurostat/Prelucrare – Andreea Gheorghe, CFA

Și oare cum am ajuns la această statistică tristă? Un sondaj realizat cu câțiva ani în urmă că către S&P legat de gradul de alfabetizare financiară (educație financiară) punea România într-o lumina nefavorabilă în comparație cu alte țări europene. Sondajul a fost realizat la scară globală și măsură gradul de alfabetizare financiră (educație financiară) al populației. Scorul obținut de România (de 22%) ne-a plasat la coada clasamentului, în comparație cu alte țări europene. Studiul poate fi accesat accesând studiul S&P

Andreea Gheorghe, CFA

Curs gratuit de ecommerce pentru antreprenori de la Google în parteneriat cu Banca Transilvania

Curs gratuit de ecommerce

Antreprenorii români ce dezvolta afaceri e-commerce se pot înscrie la un curs gratuit oferit de Google România în parteneriat cu Banca Transilvania, pentru accelerarea dezvoltării magazinelor online.

E-Commerce Masterclass by Google isi propune sa ajute antreprenorii romani din online aflati la inceput ul afacerilor in domeniul comertului electronic prin traning GRATUIT cu scopul accelerarii dezvoltarii magazinelor online.

Programul gratuit de training intensiv pentru accelerarea dezvoltării magazinelor online oferă antreprenorilor români soluții de îmbunătățire a startegiilor digitale și noi competențe în domeniu ecomm.

Înscrierile la E-Commerce Masterclass by Google se  pot face AICI, iar cursurile online vor începe pe 20 august 2020.

Programul cuprinde 6 sesiuni de training  ce se vor desfășura exclusiv online, prin intermediul platformei Google Meet. Sesiunile de lucru si invatare vor fi live, astfel încât participanții să poată adresa întrebări  si primi raspunsuri în timp real.

Participantii vor putea, de asemenea, aprofunda informațiile, la finalul fiecărei sesiuni primind prin e-mail linkul către livestreamul înregistrat.

Ce învăța antreprenorii

Cursanții vor parcurge următoarele domenii:

  •     publicitatea digitală
  •     experiența consumatorului
  •     UX user experience & mobile
  •     planificare financiară
  •     Google Analytics
  •     strategii de marketing sezoniere (Back to school, Black Friday, Sezonul cadourilor).

Mai multe informatii despre continutul cursurilor puteti gasi aici

Criteriile de selectie a antreprenorilor

Locurile disponibile pentru acest program sunt limitate, iar procesul de selecție  al antreprenorilor se va face conform următoarelor criterii:

  • existența unui magazin online funcțional
  • livrarea comenzilor la nivel local sau național
  • vechime în piață a magazinului  online de cel puțin 1 an

Mai multe informații despre criteriile de selecție și procesul de aplicație sunt disponibile aici.

Românii sprijină relansarea comerțului local în perioada post-izolare

Măcelarii, comercianții  de fructe, legume și brânzeturi sunt printre cei care au înregistrat cele mai mari vânzări după perioada de izolare și este probabil ca această tendință să se mențină și în continuare, conform studiului derulat de Mastercard.

63% dintre românii care au ieșit la cumpărături în perioada post-izolare declară că încearcă în mod activ să achiziționeze produse de la comercianții locali pentru a-i ajuta să-și readucă activitatea la normal, unul din trei (34%) oameni afirmând că de la începutul stării de urgență au descoperit noi magazine în comunitatea lor. Aproape doi din trei (62%) spun că intenționează să cumpere în continuare de la magazinele locale, chiar și acum când măsurile de distanțare socială au fost reduse.

29% dintre aceștia spun că au simțit lipsa restaurantului din zona în care locuiesc, iar alți 44% au declarat că în viitor vor mânca și vor bea în localurile din apropierea casei pentru a le ajuta își repornească afacerea. 19% dintre români au declarat că au ales să meargă la un restaurant local pentru a plasa o comandă la pachet, odată ce acesta și-a deschis ușile pentru livrare.

De asemenea, și saloanele de coafură și frizerie se numără printre acele afaceri care estimează creșteri ale activității, 47% dintre oameni afirmând că au așteptat redeschiderea salonului local, în loc să apeleze la ajutorul familiei sau prietenilor pentru o tunsoare. Totodată, pe parcursul stării de urgență, românii s-au orientat către mijloacele tradiționale de distribuire a laptelui la domiciliu, 20% dintre aceștia declarând că au apelat la un astfel de serviciu în timpul perioadei de izolare, iar 31% afirmând că intenționează să îl folosească în continuare.

„Perioada pe care o traversăm a schimbat modul în care românii își achiziționează produsele și serviciile de care au nevoie, aceștia orientându-se și către surse locale de încredere, și, totodată, a determinat o creștere semnificativă a cumpărăturilor online și a celor contactless, oamenii fiind mult mai conștienți că mijloacele digitale de plată le oferă siguranță, rapiditate și confort. De asemenea, magazinele și comunitățile locale joacă un rol important în furnizarea de bunuri și servicii, în repornirea economiei, precum și în sprijinirea localnicilor și în stimularea spiritului comunității. Sperăm ca această perioadă dificilă să contribuie la construirea unei relații între oameni și comercianții locali și la menținerea acesteia, chiar și pe măsură ce viața va reveni la normal”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

Aproape patru din cinci (70%) spun că ultimele luni i-au făcut să conștientizeze dificultățile întâmpinate de cei vulnerabili, iar peste jumătate dintre români (53%) au declarat că sentimentul de apartenență la comunitate este mult mai profund în prezent. Pe tot teritoriul României, doi din cinci oameni (42%) au afirmat că acum sunt mai deschiși să își salute vecinii, iar 38% dintre aceștia au declarat că au ajuns să le cunoască numele celor care conduc magazinele din zona în care locuiesc.

TOP 10 AFACERI LOCALE CARE ESTIMEAZĂ CREȘTERI ALE VÂNZĂRILOR ÎN PERIOADA POST-IZOLARE

  1. Comercianții de fructe și legume
  2. Comercianții de brânzeturi
  3. Măcelariile
  4. Saloanele de coafură/frizerie
  5. Magazinele independente de haine
  6. Brutăriile
  7. Magazinele de bricolaj/hardware
  8. Librăriile independente
  9. Magazinele de cadouri
  10. Cafenelele locale

6 din 10 companii din România se așteaptă la o recesiune în maximum un an

Intrum România publică astăzi ediția specială Covid-19 a Raportului European al Plăților Companiilor, realizat pe 9.980 de companii din 29 de țări din Europa. Rezultatele raportului confirmă impactul financiar negativ pe care criza Covid-19 l-a avut și îl are în continuare asupra mediului de business și asupra plăților dintre companii, acestea confruntându-se cu situații unice în activitate.

Astfel, 6 din 10 companii din România, respectiv 58% dintre reprezentanții acestora, sunt de părere că în urmatoarele 12 luni o recesiune este iminentă în România. Media la nivel european este de 56%, iar companiile cu cele mai pesimite premise sunt în Italia (83%), Belgia (81%), Portugalia (86%), la polul opus fiind în Croația (27%), Bulgaria (33%) și Irlanda (35%).

Iar dacă în 2019 companiile vedeau ca riscuri majore plățile întârziate, acum ele declară că cel mai mare risc care le amenință buna funcționare a afacerii este riscul unei recesiuni la nivel paneuropean.  Astfel, pentru a-și continua activitatea și pentru a-și păstra un număr cât mai mare din personal, 69% dintre companiile europene, respectiv 61% dintre companiile din România au acceptat termene de plată mai lungi decât de obicei.

Ca măsuri de prevenire a unui eventual blocaj operațional, majoritatea companiilor, fie ele IMM-uri sau corporații, declară că apelează la măsuri de tăieri de costuri (38%), precauții la termenele de plată (35%), consolidarea echipei și a strategiei de vânzări (25%).

“În perioada crizei Covid-19 am observat un interes crescut al companiilor mici și mijlocii pentru securizarea operațiunilor și menținerea unui flux de numerar constant prin cereri de recuperare a sumelor restante. În ceea ce privește companiile cu peste 250 de angajați, focusul a fost accelerarea proceselor digitale, inclusiv Intrum România se regăsește în aceeași situație.”, declară Cătălin Neagu, Managing Director Intrum România.

Efectele economice pe termen lung ale Covid-19 asupra companiilor europene sunt încă incerte, deși Paolo Gentiloni, comisarul European pentru economie, declară că “Europa experimentează cel mai mare șoc economic de la Marea Criză Economică din 1930.”

Întregul raport este disponibil la linkul urmator: www.intrum.com

Despre Raportul European al Plăților Companiilor, ediția specială Covid-19

Raportul a fost realizat simultan în 29 de țări europene în perioada 14 februarie – 14 mai 2020. Studiul se bazează pe datele extrase din răspunsurile a 9.980 de companii din 12 industrii diferite. Prin subiectele abordate în studiile efectuate anual, Intrum își propune să crească nivelul de conștientizare asupra efectelor plăților întârziate și astfel să deschidă drumul spre o economie puternică.

Este nevoie de produse și servicii noi pentru recuperarea economică, spun 63% dintre directorii financiari

Aproape 60% dintre directorii financiari sunt preocupați de posibilitatea apariției unui nou val al pandemiei, dar în egală măsură își fac planuri pentru refacerea sau îmbunătățirea fluxurilor de venituri afectate de criză, arată cea mai recentă ediție a sondajului global PwC COVID-19 CFO Pulse. Astfel, 63% dintre ei au în vedere produse și servicii noi sau îmbunătățite pentru ameliorarea veniturilor și subliniază rolul principal al inovației în acest proces. 48% intenționează să schimbe strategia de prețuri, fie prin scumpiri, ieftiniri sau noi condiții de plată și 36% să exploreze strategii alternative de distribuție, cum ar fi trecerea la vânzare sau livrare virtuală a serviciilor.

”Majoritatea companiilor au depășit etapa de răspuns imediat la criză, au înțeles că virusul va rămâne o amenințare pentru o lungă perioadă și au început să își adapteze strategiile la noile condiții de piață ca să obțină o recuperare financiară cât mai rapidă. Pentru a genera venituri în contextul schimbat de criză, companiile au nevoie de servicii și produse care să răspundă noilor realități. Prin urmare, creativitatea și inovația vor fi factori determinanți în cursa pentru relansarea activităților economice”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

Principalele concluzii ale sondajului

Principala preocupare pentru majoritatea (60%) directorilor financiari vizează efectele unei crize economice globale și posibila apariție a unui nou val de infectări.

Mai mult de jumătate (53%) se așteaptă la o scădere a veniturilor și / sau a profiturilor de până la 25% ca urmare a crizei. Pentru a reface fluxurile de venituri, 63% planifică modificări ale ofertei de produse sau servicii.

Companiile adoptă noi moduri de lucru, 52% raportând că intenționează să facă din munca la distanță o opțiune permanentă pentru rolurile care o permit, iar 52% vor să îmbunătățească experiența de lucru la distanță.

Alte constatări importante

Directorii financiari s-au arătat mai puțin îngrijorați de întreruperile lanțurilor de aprovizionare (17%) și de capacitatea de a gestiona eficient munca la distanță (16%), în condițiile în care majoritatea companiilor au depășit cu succes aceste aspecte.

Astfel, dacă în urmă cu două luni, aproape jumătate (45%) dintre directorii financiari estimau reducerea productivității din cauza lipsei capacităților de lucru la distanță, conform actualului sondaj, doar 26% anticipează pierdere de productivitate în luna următoare.

În prezent, doar 4% dintre directorii financiari afirmă că este încă dificil de evaluat impactul crizei. În aceste condiții, 81% dintre ei continuă să se concentreze pe reducerea costurilor ca principală măsură de atenuare a efectelor crizei, iar mai mult de jumătate (56%) au în vedere amânarea sau anularea investițiilor planificate. Investițiile Capex reprezintă cea mai probabilă sursă de amânare sau reducere a cheltuielilor,  arată  82% dintre directorii financiari, în vreme ce 47% vor reduce cheltuielile operaționale, iar 40% costurile cu forța de muncă.