Reducerile de impozite destinate societăților decapitalizate, o facilitate utilă inclusiv pentru companiile care au planuri de investiții

Reducerile la plata impozitelor, adoptate de către guvern printr-o ordonanță de urgență pe 14 August, pentru a stimula capitalizarea companiilor, merită să fie luate în considerare inclusiv de societățile care se pregătesc să realizeze investiții. Deși facilitatea poate părea minoră pentru companiile mari, poate deveni utilă dacă, în urma unei analize din punct de vedere al eficienței fiscale, acționarii constată că reducerile de impozit, obținute ca urmare a creșterii  capitalului propriu, sunt mai avantajoase decât deducerea dobânzilor pentru împrumuturile acordate societății în scopul investițiilor, potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Majorarea capitalurilor proprii ale companiilor a mai fost pe agenda legislativă, precum și a autorităților fiscale, în trecut, îmbrăcând variante diferite. De exemplu, în 2019, a existat o propunere legislativă de modificare a Legii Societăților nr. 31/1990, potrivit căreia datoriile rezultate din împrumuturi sau alte finanţări acordate de acţionari ar fi fost convertite în acțiuni, în cazurile în care activul net scădea sub jumătate din capitalul social. De altfel, tot anul trecut mai multe societăți care înregistrau o valoare a activului net negativă sau sub jumătate din valoarea capitalului social au primit notificări din partea autorităților fiscale pentru a prezenta informații cu privire la situația activului net și la măsurile luate pentru reconstituirea acestuia. Verificările urmăreau respectarea de către societăți a prevederilor legale referitoare la valoarea activului net. Conform Legii Societăților nr. 31/1990, activul net al unei societăți ar trebui să aibă o valoare cel puțin egală cu jumătate din capitalul social al acesteia.  Dacă, la sfârșitul anului financiar, o societate înregistrează un activ net negativ, sau dacă valoarea acestuia este pozitivă, însă mai mică decât jumătate din valoarea capitalului social, administratorii societății ar trebui să ia anumite măsuri pentru a reconstitui valoarea acestuia.

Spre deosebire de inițiativele legislative și acțiunile din anii trecuți, amintite mai sus, care mizau pe conformarea contribuabililor sub amenințarea consecințelor negative, ordonanța de urgență adoptată de guvern săptămâna trecută introduce stimulente fiscale pentru a încuraja societățile să majoreze capitalurile proprii. Într-adevăr, decapitalizarea firmelor este o problemă în România pentru că, în cazul unor dificultăți financiare, partenerii comerciali, statul și alți creditori nu mai au șanse să își recupereze creanțele. Estimările Băncii Naționale a României arătau anul trecut circa o treime dintre societăți aveau capitaluri negative. Cu atât mai mult în contextul actual, soliditatea financiară a companiilor sau, din păcate, lipsa ei creează riscuri pentru întreaga economie. Este destul de probabil ca o parte dintre aceste firme să continue să înregistreze capitaluri proprii negative, indiferent de măsurile legislative existente.

Conform proiectului de ordonanță de urgență, firmele care înregistrează capitaluri proprii pozitive și cele care își majorează capitalurile proprii vor beneficia dacă îndeplinesc anumite condiții, de reduceri la plata impozitului de profit, pe veniturile microîntreprinderilor și a celui specific pentru anumite activități. Procentele de reducere a impozitelor se cumulează, devenind consistente, dacă sunt simultan realizate mai multe dintre condițiile enumerate. Pentru a putea fi acordate aceste reduceri, termenele limită pentru declararea/plata impozitului pe profit se amână după data depunerii situațiilor financiare, respectiv până la 25 iunie, existând totodată prevederi specifice pentru societățile care au anul fiscal diferit de cel calendaristic.

Reducerile de impozit sunt de 2%, în cazul în care capitalul propriu contabil, prezentat în situațiile financiare anuale, respectiv în raportările contabile anuale pentru sediile permanente, este pozitiv în anul pentru care datorează impozitul.

Citeste si  Antreprenoriat – Modalități de a scăpa de îndoielile de sine legate de bani

Reducerile de impozit sunt mai mari odată ce creșterile anuale de capital sunt, la rândul lor, mai mari. Astfel, reducerile sunt cuprinse între 5% și 10%, procentul aplicându-se în funcție de procentul de creștere anuală a capitalului propriu ajustat între 5% și 25%.

Începând cu 2022, reducerea pe impozit va fi de 3%, dacă se înregistrează o creștere a capitalului propriu ajustat de peste 5% în 2022 și își va continua creșterea în anii următori (10% în 2023, 15% în 2024 și 20% în 2025) față de nivelul din anul 2020.

În toate situațiile, pentru a beneficia de oricare dintre reducerile de impozite, capitalul propriu contabil trebuie să îndeplinească concomitent și condiția de a fi la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social subscris.

Potrivit actului normative, capitalul propriu ajustat cuprinde: capital subscris vărsat/capital de dotare; patrimoniul regiei; patrimoniul public; patrimoniul privat; patrimoniul institutelor naționale de cercetare-dezvoltare; prime de capital, rezerva legală, statutară sau contractuală și alte rezerve constituite din profitul net ca urmare a deciziei acționarilor/asociaților sau potrivit prevederilor legale; rezultatul net reportat – sold creditor, reprezentând diferența pozitivă dintre soldurile creditoare și debitoare.

Măsura intenţionează să creeze, pe termen mediu şi lung, premisele pentru însănătoşirea mediului de afaceri și este posibil să fie mai eficientă oferirea unor beneficii față de presiunea verificărilor și a sancțiunilor. În același timp, alte categorii de societății pot evalua prevederile pentru a identifica în ce măsură pot beneficia, la rândul lor, de aceste stimulente, așa cum am menționat la exemplul companiilor care au în pregătire investiții semnificative.

Peste 28.000 de firme radiate in primele 7 luni, dar trendul este in scadere conform ONRC

firme-radiate-797x420

Numărul firmelor radiate a scăzut în primele şapte luni din acest an cu 62,15%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 28.082 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) preluate de Agerpres.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 4.329 firme (cu 48,32% mai puţine faţă de ianuarie-iulie 2019) şi în judeţele Cluj – 1.312 (minus 52,31%), Constanţa- 1.221 (minus 39,94%) şi Timiş – 1.174 (minus 49,44%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 186 (în scădere cu 64,84% faţă de aceeaşi perioadă din 2019), Covasna – 205 (- 63%) şi Călăraşi – 222 (minus 71,35%).

In functie de domeniul de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 7.547 (minus 66,17% raportat la ianuarie-iulie 2019), construcţii – 2.631 (minus 62,44%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 2,342 (minus 58,5%).

În primele şapte luni din 2020, niciun judeţ nu au înregistrat creşteri ale numărului de radieri, în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Olt (minus 78,64%), Gorj (minus 77,95%) şi Maramureş (77,53%).

În luna iulie 2020 au fost înregistrate 5.075 de radieri, cele mai multe în Bucureşti (911) şi judeţele Timiş (250), Cluj (233) şi Iaşi (224).

Recesiune istorică in Marea Britanie – producția trimestrială se prăbușește cu 20%, în ciuda recuperării puternice din iunie

Economia britanică a suferit o scădere mai mare, de fapt cea mai mare dintre economiile europene în trimestrul doi. Aceasta a cunoscut o scadere  cu o cincime și intrând în cea mai profundă recesiune înregistrată pana acum.

Datele oficiale publicate miercuri au arătat că produsul intern brut a scăzut cu 20,4 la sută trimestrial, cu contracții pe scară largă în toate sectoarele.

Cifrele confirmă faptul că pandemia a lovit mai puternic Marea Britanie decât alte economii dezvoltate. După contracția  din trimestrul doi, scăderea PIB-ului Regatului Unit de la sfârșitul anului 2019 este dublă față de SUA și Germania a doua fata de Spania comparand-o cu tarile europene.

O recuperare semnificativa  avut loc în iunie, cu o creștere a creșterii de 8,7 % lună – mai repede decât se așteptaseră majoritatea economiștilor, dar  în trend cu cele mai recente previziuni ale Băncii Angliei.

Drept urmare PIB-ul  UK a crescut cu 11,3 % de la scăderea din aprilie, dar rămâne cu 17,2 %  sub nivelul din februarie, înainte de criza coronavirus.

Analiștii au spus că performanță slaba a economiei  Regatului Unit s-a datorat în parte duratei  lungi a blocării sale dar si faptului ca sectorul serviciilor care a fost cel mai afectat de distanțarea socială are o pondere mai mare în PIB, reprezentând 80% din economie.

Fata de anterioara scadere economica din timplu crizei din 2008-2010 cand scaderea maxima a economiei britanice a fost in punctual sau maxim de doar 2,1 %, acum lucrurile stau mult mai rau. Nu doar sectorul serviciilor a scazut dramatic ci si productia industrial ceea ce va face ca revenirea sa nu fie atatde rapida pe cat se spera.

Specialisti de la Institute of Directors, a cerut reducerea contribuțiilor de asigurări naționale ale angajatorilor pentru sprijinirea angajării și ca Trezoreria să exploreze opțiunile pentru restructurarea împrumuturilor de business. Make UK, organizația producătorilor, a declarat că guvernul ar trebui să fie „flexibil în extinderea schemelor de asistență la locul de muncă în același mod ca și concurenții noștri”

Ce face guvernul în acest sens?

Cancelarul Rishi Sunak a declarat că încetinirea creșterii economice va duce la pierderi de locuri de muncă în următoarele luni.

Cifrele oficiale legate de numarul locurilor de muncă lansate marți au arătat că numărul persoanelor angajate a scăzut cu 220.000 între aprilie și iunie.

Dar, într-un interviu acordat BBC, miercuri, Rishi spune ca nu a renunțat să pună capăt schemei guvernamentale de subvenții pentru muncă, care a incetinit și urmează să se încheie complet după  luna octombrie.

O teorie conspirationista de profit economic generat pandemic

SCENA 1 
Cortina se ridică: China se îmbolnăvește, intră într-o „criză” și își paralizează comerțul. Cortina se coboară.

SCENA II
Cortina se ridică: moneda chineză este devalorizată. China nu face nimic. Cortina se coboară.

SCENA III
Cortina se ridică: datorită lipsei comerțului companiilor din Europa și SUA cu sediul în China, acțiunile acestora scad cu circa 40% din valoarea lor. Cortina se coboară.

SCENA IV
Cortina se ridică: întreaga lume este bolnavă; în China, doar Wuhanul…dar nimeni nu observă. China cumpără 30% din acțiunile companiilor din Europa și SUA cu sediul în China la un preț foarte mic… dar nimeni nu vorbește. Cortina se coboară.

SCENA V
Cortina se ridică: China a reușit să izoleze Wuhanul și să controleze boala. Acum, deține un procent important din companiile din Europa și SUA cu sediul în China. Se decide ca aceste companii să rămână în China care căștigă, astfel, 20.000 miliarde de dolari. Cortina se coboară.

 SCENA VI
Sah-mat. Incredibil, dar adevărat! Cum se numește piesa?

Două videoclipuri au trecut între ieri și azi, videoclipuri care m-au convins de ceva ce bănuiam, dar nu aveam nicio bază; a fost doar speculația mea. Acum sunt convins de faptul că coronavirusul a fost propagat intenționat de către chinezi.

La început erau prea pregătiți. La trei săptămâni de la începutul listei, 14 zile și un spital de 12.000 de paturi erau deja în construcție. Și chiar le-au construit în două săptămâni.
Minunat.

Ieri au anunțat că au oprit epidemia. Apar în videoclipuri care sărbătoresc, anunță că au chiar și un vaccin. Cum ar putea să o creeze atât de repede fără să aibă toate informațiile genetice?

Ei bine, dacă sunteți proprietarul formulei, nu este deloc dificil.

Și azi am văzut doar un videoclip care explică modul în care Den Xiao Ping a dat vestului o jumătate de băț; datorită coronavirusului, acțiunile companiilor occidentale din China au scăzut dramatic. Atunci când au coborât suficient, China le-a cumpărat.

Acum, companiile create de Europa și SUA în China, cu toată tehnologia și capitalul lor, au trecut în mâinile Chinei, care acum va crește și va putea să stabilească prețurile în voie și apoi să vândă Occidentului tot ceea ce acesta are nevoie Occidentului.

Nimic din toate acestea nu s-ar fi putut întâmpla …așa, pur și simplu. Din întâmplare. Chinei îi pasă că au murit câțiva bătrâni? – mai puține pensii de plătit. Dar, jaful a fost imens, nu câștigul!

Acum, Occidentul este în criză, învins și uimit; perplex! – și fără să știe ce va face.

Măiestrie diabolică; arta războiului – Sun Tzu.

O perspectivă și analogie

De ce Rusia și Coreea de Nord au o incidență COVID-19 scăzută sau aproape zero?
Pentru că sunt aliați ai Chinei …

Pe de altă parte, SUA / Coreea de Sud / Regatul Unit / Franța / Italia / Spania și Asia sunt puternic lovite …

Cum se face că Wuhanul este „brusc” eliberat de virusul mortal?

China spune că datorită măsurilor inițiale drastice pe care le-au luat … pentru că au fost foarte severi în aplicarea măsurilor și Wuhanul a fost izolat pentru a preveni răspândirea în alte zone.

Chiar așa? De ce Beijingul sau alte orașe din China nu au fost lovite?
De ce numai Wuhanul? Este interesant, nu-i așa?
Ei bine, se pare că Wuhan este deschis pentru afaceri acum …

COVID-19 trebuie văzut pe fundalul războiului economic dintre China și SUA. Doar că a fost grav afectată și Europa …

În curând, economia americană și cele europene se vor prăbuși, așa cum a fost planificat de China. Căci, China știa că nu poate învinge militar America … și a găsit o altă cale.
În vârful epidemiei de COVID-19, atunci când a vizitat zonele afectate din Wuhan, Xi Jinping, președintele Chinei a purtat doar o simplă mască de tip RM1; în calitate de președinte, ar fi trebuit să fie acoperit din cap până în picioare … dar nu a fost cazul. De ce? – pentru că el a fost deja injectat cu antidotul … ceea ce înseamnă acesta exista înainte de eliberarea virusului ucigaș.

Dorința Chinei este aceea de a controla economia mondială prin achiziționarea de stocuri din țări care se află în pragul colapsului economic sever.

Ceva mai târziu, China va anunța că cercetătorii chinezi au găsit un remediu pentru a distruge acest virus, erijându-se în salvatorul omenirii.

Rata anuala a inflatie ajunge la 2,8% in luna iulie

rata anuala a inflatie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie a acestui an, de la 2,6% în iunie, în condiţiile în care indicele preturilor de consum la mărfurile alimentare a crescut cu 5,57%, serviciile cu 3% iar mărfurile nealimentare cu 0,88%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Preţurile de consum în luna iulie 2020, comparativ cu luna iulie 2019, au crescut cu 2,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) faţă de precedentele 12 luni (august 2018 – iulie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,1%”, se  mai arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de BNR.

„Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua trendul  descendent din prima jumătate a anului, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022”, se menţionează în raport.

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore. Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază.

Prognoza pentru finalul anului viitor, este similară celei precedente.

Cum sa negociezi cand sansa nu e de partea ta

Cum sa negociezi

Deepak Malhotra, unul dintre cei mai buni profesori din cadrul Harvard Business School, a publicat de curand o noua carte intitulata Negocierea Imposibilului. Acesta prezinta in paginile cartii lectii cheie pentru negocierea in situatii dificile, cu exemple ce includ criza rachetelor din Cuba, disputele din Liga Americana de Fotbal si cea de hochei precum si multe cazuri cu miza mare in care companiile s-au aflat la masa negocierilor fara sa aiba sansa de partea lor.

Fie ca tintiti catre o marire de salariu, o afacere care sa se dezvolte sau pur si simplu vreti sa aduceti pacea intre natiunile aflate in conflict, exista momente cand perspectivele succesului pot fi sumbre in cel mai bun caz.

Intr-un interviu acordat pentru Harvard Business School Working Knoledge, un forum dedicat inovatiilor in practica afacerilor, Malhotra aexplicat punctual de ce aceasta carte este diferita de restul cartilor dedicate negocierilor.

Carmen Nobel (C.N.), Working Knoledge: Prin ce se diferentiaza aceasta carte de restul celor despre negociere ?

Deepak Malhotra: Una dintre cele mai intalnite intrebari pe care oamenii o pun mereu este “cum pot negocia mai eficient atunci cand lucrurile par fara speranta?”. Exista, cu siguranta, si alte carti care ofera ganduri cu privire la aceasta problema insa cand aceiasi oameni m-au rugat sa le recomand o carte care abordeaza subiectul situatiilor foarte dificile, eu nu am avut sa le ofer un raspuns bun. De aceea am scris aceasta carte.

Am ajuns sa cred ca pana si cele mai dificile probleme de negociere au potentiale solutii. De aceea am scris aceasta carte: pentru a exista un inceput in a invata sa gestionam mai bine situatii aparent imposibile si pentru a oferi oamenilor instrumentele de care au nevoie pentru a face acest lucru.

C.N. – Mentionati in cartea dumneavoastra ca oamenii confunda prea mult negocierea cu tocmeala sau dezbaterea, ori cu incheierea unui deal dupa foarte lungi discutii. De ce aceasta abordare este una gresita si cum definiti negocierea in schimb ?

D.M. Primind indrumari si sfaturi din aproape toate domeniile, pornind de la afaceri cu miza mare si mergand pana la acorduri de pace cu teroristi, de la oferte pentru locuri de munca si armistitii pana la relatii conflictuale intr-o afacere de familie, pot spune cu incredere ca negocierea nu este despre dolari sau centi. Nici despre vieti pierdute si vieti salvate sau oricare alta moneda a unei tari. Indiferent de context sau mizele implicate negocierea este intotdeauna, fundamental, despre interactinea umana.

„Empatia este esentiala pentru atingerea propriilor obiective in cadrul unor negocieri”

Fie ca incercam sa structuram o relatie strategica, sa primim mai multi bani, sa oprin gloante sau sa reducem intensitatea emotionala in anumite situatii, intrebarea cu care ne confruntam mereu in lumea negocierilor este aceasta: Cum putem interactiona cu alte fiinte umane in asa fel incat sa obtinem intelegeri si acorduri mai bune?

Nu conteaza daca acordul va fi sau nu scris pe o foaie de hartie. In acest context ar trebui sa definim negocierea corespunzator: Negocierea este procesul prin care doua sau mai multe parti care percep o diferenta de perspectiva sau interese incearca sa ajunga la un acord.

Tocmeala sau dezbaterea ar putea fi componente a ceea ce se intampla intr-o negociere, dar este varful aisbergului in cel mai bun caz – si in multe situatii o stare de spirit bazata pe ideea de tocmeala sau dezbatere poate sa iti cauzeze probleme.

Tocmeala si dezbaterea sunt abordari cu suma nula. Cele mai multe negocieri nu sunt jocuri cu suma zero asa ca orice metafora cu suma nula folosim („este ca sahul” sau „ca pokerul”) inseamna un alt pas care ne poarta pe un teren periculos si defectuos.

Nici razboiul nu este un joc cu suma nula. Se poate intampla de multe ori sa existe mai mult de un castigator si mai mult de un pierzator. Este posibil sa existe si cazuri in care rezultatele sunt mai bune sau mai rele pentru toate partile implicate. Exista situatii in care nu este obligatoriu sa lupti cu ceilalti pentru a-ti atinge obiectivele. Poate fi necesar insa sa colaborezi cu anumite parti pe unele probleme chiar si in timp ce concurezi cu altii.

C.N. Cartea dumneavoastra noteaza importanta de a avea o strategie a procesului inainte de intra in negocieri. Ce este o strategie de proces si ce factori ar trebui sa ia o persoana in considerare cand formeaza o astfel de strategie.

D.M. Ca exemplu sa ne uitam la una dintre multele lectii din aceasta parte a cartii: Procesul de negociere inainte de substanta.

Sa luam in considerare urmatoarea situatie. Ati negociat luni de zile cu cineva si in final sunteti intr-un punct in care tu crezi ca sfarsitul negocierilor se vede la orizont si exista posibilitatea unui acord.

Sunt si cateva concesii pe care le-ai salvat pentru momentul in care ajungi la linia de sosire. Faci acele concesii si cealalta parte iti raspunde: „Multumesc. Acest lucru este de mare ajutor. Acum lasa-ma sa vorbesc cu seful meu si sa vedem ce parere are in legatura cu progresele pe care le-am facut pana acum.”

Esti socat: Ai un sef ? Am crezut ca am terminat. Nu mi-a mai ramas nimic de oferit. Aceasta este una din probleme atunci cand nu exista un proces negociat inainte de fond. Inainte de a sari intr-o discutie in termeni de afaceri sau de a incepe schimbul de concesii este o idee buna ca initial sa negociati procesul. Acest lucru implica clarificarea si modelarea caii care te va duce de unde te afli astazi spre scopul final.

De exemplu ar trebui sa puneti intrebari precum: De cat timp are nevoie o organizatie ca a ta pentru a avansa de unde suntem la un acord semnat ? Care sunt toate partile care trebuiesc implicate ? Ce factori ar putea grabi sau incetini progresul ? Ce planuim sa acoperim in intalnirea de saptamana viitoare ? Cand vom aborda urmatoarele preocupari ?

De asemenea, cartea analizeaza si importanta modelarii/controlarii procesului, ofera exemple despre ce se poate face cand cealalta parte revoca un proces agreat anterior si totodata ii indruma pe cititori sa nu ramana impotmoliti in probleme de proces.

C.N. Ati scris despre empatie, subliniind, „greseala pe care oamenii o fac este sa creada ca empatia este ceea ce folosesti atunci cand vrei sa fii placut”. Cum poate empatia sa te ajute in negocieri ? Empatia poate fi invatata ?

D.M. Empatia este despre a intelege, atat de mult cat se poate, interesele, constrangerile, alternativele si perspectivele celorlalte parti. Nu este despre a fi placut sau generos -empatia este esentiala pentru a-ti atinge propriile obiective in cadrul tratativelor.

Daca nu intelegi ce ii conduce (interesele lor), vei intampina dificultati in structurarea unui acord valabil si nu vei sti cat de mult esti avantajat in negocierile cu ei. Daca nu intelegi constrangerile pe care le au poti sa ajungi sa ceri lucruri care sunt imposibile, ratand in acelasi timp oportunitati pentru rezolvarea conflictului in moduri pe care le-ar putea accepta.

Daca nu le intelegi alternativele iti vei crea o parere gresita despre cat de puternici sau slabi sunt si cata valoare aduci la masa negocierilor. In final, daca nu le intelegi perspectiva – Ce sens dau ei acestei interactiuni sau dispute nu vei putea anticipa toate barierele pentru a obtine un acord semnat.

In multe situatii o stare de spirit bazata pe ideea de tocmeala sau dezbatere poate sa iti cauzeze probleme.

In mod ironic empatia este necesara atunci cand ai in fata persoane care par sa o merite cel mai putin. Atunci cand negociezi cu oameni care au un comportament agresiv sau aparent inexplicabil este foarte la indemana sa ii cataloghezi ca fiind irationali sau rai insa acest lucru iti limiteaza propriile optiuni deoarece te orbeste posibilitatea de a exista o cale de urmat care reconciliaza preocuparile si nevoile fiecarei parti.

In schimb insa daca te-ai orienta catre a intelege modul in care isi justifica actiunile catre ei insisi ai posibilitatea sa identifici cai suplimentare pentru rezolvarea conflictului. Asta nu inseamna ca trebuie sa ii simpatizezi sau sa fii de acord ca cererile si perspectivele lor sunt legitime. Trebuie in schimb sa faci efortul de a intelege de ce ei le considera adecvate. Cu cat capacitatea pentru empatie este mai mare cu atat va fi mai mare si probabilitatea de a gasi o cale de urmat.

Poate fi empatia invatata ? Sunt doua raspunsuri. Pentru a cultiva o inclinatie naturala catre empatie trebuie sa aveti rabdare pentru ca este un proces de lunga durata – schimbati convingeri si tendinte inradacinate. Pe de alta parte puteti incepe sa va schimbati comportamentele foarte repede. Puteti sa puneti mai multe intrebari in negocierile purtate pentru a stabili mai bine interesele celorlalte parti implicate. Daca nu sunteti sigur de felul in care acestea sunt constranse puteti sa propuneti mai multe optiuni pentru a structura forma finala a contractului pe care il doriti semnat, in loc sa faceti doar o propunere, pentru a nu va bloca pe o cale care sa se termine in impas.

Puteti decide sa nu reactionati prea repede la comportamentele aparent ostile sau irationale. Toate acestea sunt schimbari de comportament pe care puteti sa le puneti in aplicare incepand de astazi.

C.N. Care este cea mai grea negociere experimentata sau observata de dumneavoastra ?

D.M. Unele dintre cele mai interesante si dificile negocieri tind sa apara atunci cand consiliez companii mici (de exemplu asociatii in stadiu incipient) care negociaza cu jucatori mari, consacrati in tranzactii strategice complexe si cu mize mari.  Uneori cei care stau de cealalta parte a mesei nu sunt doar cei mai buni potentiali parteneri ci si cei mai mari concurenti. Companiile mari au buzunare mai adanci si optiuni mult mai multe; nu puteti sti daca isi doresc sa devina parteneri cu succesul dumneavoastra sau cauta o cale sa va distruga.

In ceea ce priveste „cele mai dure” negocieri, acestea sunt de obicei situatii in care guvernele incearca sa negocieze incetarea unui conflict armat. Sunt multe parti implicate, o istorie de neincredere, ostilitate, nemultumire si interese care variaza de la cele economice la cele de securitate, politice, ideologice si pana la chestiuni de mandrie si identitate.

Cred cu tarie ca orice problema creata de oameni poate fi in cele din urma rezolvata tot de oameni. Poate nu va exista o rezolvare astazi (sau in perioada imediat urmatoare intr-un interval de timp pe care ni-l dorim). Chiar si asa putem sa fim mai intelepti in construirea unei strategii si mai constiinciosi in pe masura ce schitam o cale catre o eventuala rezolutie.

Un ultim punct cu privire la acest aspect: Cele mai dificile negocieri necesita mai multa rabdare, perseverenta, curaj, empatie si umilinta decat purtam cu noi de obicei zi de zi- acest lucru fiind in general rasplatit in politica. Astfel lucrurile care sunt deja dificile devin si mai dificile.

C.N. La ce lucrati acum ?

D.M. Am o serie de proiecte in curs de desfasurare. Unul dintre ele analizeaza modul in care am putea ajuta chirurgii sa comunice mai eficient cu pacientii bonlavi de cancer, scopul fiind ca pacientii sa primeasca ajutor in vederea obtinerii unor rezultate mai bune in lupta penru vindecare.

Traducere si adaptare de Mihai Craiu dupa un studiu de caz publicat de revista Harvard Business Review 

Sistemele concurentiale produc rezultate mai bune decat cele comuniste/socialiste/asistentiale

Susţinătorii pieţei libere subliniază adesea beneficiile aduse de competiţie. Procesul concurenţial permite testarea continuă, experimentarea şi adaptarea ca răspuns la situaţii schimbătoare. Acest lucru menţine firmele mereu pregătite să satisfacă consumatorii. Atât din punct de vedere analitic, cât şi empiric, putem observa faptul că sistemele concurenţiale produc rezultate mai bune decât sistemele centralizate sau monopoliste.

De aceea în cărţi, articole din ziare şi apariţii la televizor, susţinătorii pieţei libere subliniază importanţa unei pieţe concurenţiale şi se opun restricţiilor asupra competiţiei. Însă prea mulţi oameni ascultă laudele aduse competiţiei şi aud cuvinte precum ostilucigător, sau care pe care. Se intreabă dacă oare cooperarea nu ar fi mai bună decât o asemenea postură antagonistă asupra lumii. Investitorul miliardar George Soros, de exemplu, a scris în Atlantic Monthly: „Prea multă competiţie şi prea puţină cooperare pot cauza nedreptăţi intolerabile şi instabilitate”. El continuă spunând că „ideea lui principală … este că această cooperare face parte din sistem în aceeaşi măsură ca şi competiţia şi că sloganul „supravieţuirea celui mai puternic” distorsionează acest aspect”.

Acum, ar trebui sesizat faptul că fraza „supravieţuirea celui mai puternic” este rar folosită de susţinătorii libertăţii şi ai pieţelor libere. Ea a fost introdusă pentru a descrie procesul evoluţiei biologice şi pentru a face referire la supravieţuirea trăsăturilor care se potriveau cel mai bine mediului; s-ar putea aplica şi competiţiei întreprinderilor prezente pe piaţă, dar cu siguranţă nu intenţionează să sugereze ideea că numai cei mai puternici indivizi supravieţuiesc într-un sistem capitalist. Nu prietenii procesului de piaţă, ci duşmanii săi sunt cei care folosesc expresia „supravieţuirea celui mai puternic” pentru a descrie concurenţa economică.

Ceea ce trebuie clarificat este faptul că cei care spun că fiinţele umane „sunt făcute pentru cooperare, nu pentru competiţie” refuză să recunoască faptul că piaţa înseamnă cooperare. Într-adevăr, aşa cum se va arăta în continuare, oamenii sunt în competiţie pentru cooperare.

Individualism şi comunitate

În mod similar, oponenţii liberalismului clasic s-au grăbit să acuze liberalii de favorizarea individualismului „atomizat”, în care fiecare persoană este propria sa insulă, este acolo doar pentru profitul propriu fără să îl intereseze nevoile sau dorinţele altora. E.J. Dionne Jr. de la Washington Post a scris că libertarienii  moderni consideră că „indivizii vin pe lume ca adulţi  complet formaţi, care ar trebui să fie responsabili pentru acţiunile lor din momentul naşterii”. Cronicarul Charles Krauthammer a scris într-o recenzie a lucrării lui Charles Murray, Ce înseamnă să fii libertarían, că până la apariţia lui Murray viziunea libertariană însemna „o cursă între indivizi sălbatici, fiecare locuind într-o cabină în vârful muntelui, înconjurată de un gard electric şi cu un semn „pe aici nu se trece” în afara acestuia”. Nu pot să imi imaginez cum a uitat să menţioneze „fiecare înarmat până în dinţi”.

Desigur, nimeni nu crede de fapt într-un „individualism atomizat” pe care profesorilor şi experţilor le place să îl batjocorească. Trăim împreună şi lucrăm în grupuri. Cum ar putea cineva să fie un individ atomizat în societatea noastră modernă şi complexă nu este clar: oare ar însemna să mănânci doar ce cultivi tu, să te îmbraci în ce îţi creezi tu, să locuieşti într-o casă pe care ai construit-o tu însuţi, să te rezumi la folosirea medicamentelor naturale pe care le extragi din plante? Unii critici ai capitalismului sau susţinători ai ideii „înapoi la natură” – precum Unabomber sau Al Gore dacă într-adevăr sustine ce a scris în „Pământul în echilibru”-  ar putea fi de acord cu un asemenea plan. Dar puţini libertarieni ar dori să se mute pe o insulă pustie şi să renunţe la ceea ce Adam Smith numea ”Minunata societate”, societatea complexă şi productivă devenită posibilă prin interacţiunea socială. Unii ar putea crede, prin urmare, că jurnaliştii sensibili s-ar opri, s-ar uita la cuvintele pe care le-au scris şi s-ar gandi: „Cred că am interpretat greşit acest punct de vedere. Ar trebui să mă întorc şi să recitesc scriitorii libertarieni”.

În vremurile noastre, această iluzie – despre izolare şi atomicitate – a fost foarte dăunătoare susţinătorilor procesului pieţei. Trebuie să clarificăm faptul că suntem de acord cu afirmaţia lui George Soros conform căreia „cooperarea este parte a sistemului la fel cum este şi competiţia”. De fapt, considerăm cooperarea atât de esenţială prosperităţii umane încât nu vrem doar să vorbim despre ea; vrem să creăm instituţii sociale care să o facă posibilă. La asta se referă, de fapt, drepturile de proprietate, guvernul limitat şi statul de drept.

Într-o societate liberă, indivizii se bucură de drepturile naurale, imprescriptibile şi trebuie să trăiască conform obligaţiei lor generale de a respecta drepturile altor indivizi. Alte obligaţii ale noastre sunt cele pe care ni le asumăm prin contract. Nu este o simplă coincidenţă faptul că o societate bazată pe dreptul la viaţă, libertate şi proprietate produce, de asemenea, pace socială şi bunăstare materială. Aşa cum John Locke, David Hume şi alţi filozofi clasic-liberali demonstrează, avem nevoie de un sistem de drepturi care să producă cooperarea socială, fără de care oamenii pot reuşi foarte puţine. Hume a notat în Tratat asupra naturii umane că circumstanţele cu care se confruntă oamenii sunt: (1) interesul propriu, (2) generozitatea limitată faţă de alţii şi (3) raritatea resurselor disponibile pentru a ne satisface nevoile. Din cauza acestor circumstanţe, este necesar să cooperăm cu ceilalţi şi să avem reguli de drept – în special privind proprietatea şi schimbul – pentru a defini tocmai cum putem face asta. Aceste reguli stabilesc cine are dreptul să decidă cum trebuie folosită o anumită proprietate. În absenţa drepturilor de proprietate bine definite ne-am confrunta cu un conflict constant referitor la această problemă. Tocmai acceptarea comună a drepturilor de proprietate ne permite să ne asumăm sarcinile sociale complexe ale cooperării şi coordonării prin intermediul cărora ne atingem obiectivele.

Ar fi frumos dacă iubirea ar putea atinge acest obiectiv, fără să se pună accentul pe interesul propriu şi pe drepturile individuale, iar mulţi oponenţi ai liberalismului au oferit o viziune atractivă bazată pe bunăvoinţa universală. Dar, aşa cum a subliniat Adam Smith,”în societatea civilizată (omul) are în permanenţă nevoie de cooperare şi asistenţă din partea unui număr mare de persoane”, deşi în întreaga sa viaţă nu ar putea niciodată să ocrotească o parte mică din numărul de oameni de a căror colaborare are nevoie. Dacă am depinde în totalitate de bunăvoinţă pentru a produce cooperare,  pur şi simplu un am putea întreprinde sarcini complexe. Bazarea pe interesul propriu al altora într-un sistem al drepturilor de proprietate bine definite şi al liberului schimb este singura modalitate de a organiza o societate mai complicată decât un sat mic.

Societatea civilă

Vrem să ne asociem cu alţii pentru a obţine finaluri esenţiale – producerea unei cantităţi mai mari de hrană, schimbul de bunuri, dezvoltarea noilor tehnologii – dar, de asemenea, şi pentru că simţim o nevoie profund umană pentru contact, pentru dragoste, prietenie şi comunitate. Asocierile pe care le formăm cu alţii formează ceea ce numim societate civilă. Aceste asocieri pot îmbrăca o varietate impresionantă de forme – familii, biserici, şcoli, cluburi, frăţii, asociaţii locative, grupuri de vecini şi formele imense ale societăţii comerciale, cum ar fi parteneriatele, corporaţiile, sindicatele şi camerele de comerţ. Toate aceste ascocieri servesc nevoilor umane în diferite moduri. Societatea civilă ar putea să fie definită, în linii mari, ca reprezentând totalitatea asocierilor naturale şi volunare din societate.

Unii analişti fac distincţie între organizaţiile comerciale şi cele non-profit, argumentând că întreprinderile sunt parte a pieţei, nu a societăţii civile; dar eu urmez tradiţia conform careia distincţia reală este intre ascocierile care sunt coercitive – statul – şi acelea care sunt naturale sau voluntare – restul. Indiferent dacă o asociaţie particulară este înfiinţată pentru profit sau pentru a atinge alte scopuri, caracteristica esenţială este faptul că participarea noastră la ea este aleasă în mod voluntar.

Cu toata confuzia contemporană cu privire la societatea civilă şi „scopul naţional”, ar trebui să ne amintim argumentul lui F. A. Hayek potrivit căruia ascocierile dintr-o societate civilă sunt create pentru a atinge un obiectiv precis, dar societatea civilă ca întreg nu are niciun scop; ea este rezultatul involuntar, cumulat, obţinut în mod spontan, al acelor ascocieri create cu scop.

Piaţa ca şi cooperare

Piaţa este un element esenţial al societăţii civile. Ea rezultă din două aspecte: faptul că fiinţele umane pot obţine mai multe în cooperare cu alţii decât pe cont propriu şi faptul că putem recunoaşte acest lucru. Dacă am fi fost o specie pentru care cooperarea nu era mai productivă decât munca izolată, sau dacă nu am fi fost capabili să discernem beneficiile cooperării, atunci am fi rămas izolaţi şi atomizaţi. Mai mult decât atât, Ludwig von Mises a explicat: „Fiecare om ar fi fost forţat să îi privească pe ceilalţi oameni ca pe inamicii săi; dorinţa sa de satisfacere a propriilor pofte l-ar fi adus într-un conflict ireconciliabil cu toţi vecinii săi”. Fără posibilitatea beneficiului reciproc din cooperare şi fără diviziunea muncii, nici sentimentele de simpatie şi prietenie şi nici piaţa în sine nu ar fi fost posibile.

În întregul sistem al pieţei, indivizii şi firmele concurează pentru a coopera mai bine. General Motors şi Toyota concurează pentru a coopera cu mine în atingerea scopului meu de transport. AT&T şi MCI concurează pentru a coopera cu mine pentru atingerea scopului meu de a comunica cu alţii. Într-adevăr, concurează aşa de puternic pentru obiectivele mele, încât eu am cooperat cu încă o firmă de comunicaţii care imi aduce linişte sufletească cu ajutorul robotului telefonic.

Criticii pieţei se plâng deseori de capitalism deoarece acesta încurajează şi oferă recompense interesului propriu. De fapt, oamenii sunt interesaţi de sine in orice sistem politic. Pieţele canalizează interesele proprii în direcţii care sunt benefice din punct de vedere social. Într-o piaţă liberă oamenii îşi ating propriile lor scopuri aflând ce îşi doresc alţii şi încercând să le ofere acele lucruri. Asta ar putea însemna ca mai mulţi oameni să lucreze împreună pentru a construi o plasă de pescuit sau un drum. Într-o economie mai complexă, asta înseamnă căutarea profitului prin oferirea bunurilor sau serviciilor care satisfac nevoile altora. Muncitorii şi antreprenorii care satisfac cel mai bine acele nevoi vor fi recompensaţi; cei care nu o fac, vor afla în curând şi vor fi încurajaţi să-i copieze  pe competitorii lor mai de succes sau să încerce o nouă abordare.

Toate organizaţiile economice diferite pe care le vedem într-o piaţă sunt experimente pentru a găsi modalităţi mai bune de cooperare pentrru a atinge scopuri benefice comune. Un sistem al drepturilor de proprietate, statul de drept şi guvernul minim acordă libertate maximă oamenilor de a experimenta noi forme de cooperare. Dezvoltarea corporaţiior a permis ca sarcini economice mai mari să fie întreprinse în locul celor pe care indivizii sau parteneriatele le puteau realiza. Organizaţii precum asociaţiile locative, fondurile mutuale, companiile de asigurări, băncile, cooperativele deţinute de muncitori şi altele sunt încercări de a rezolva probleme economice specifice prin noi forme de ascociere. Unele dintre aceste forme s-au dovedit a fi ineficiente; multe dintre conglomeratele corporatiste din anii 60′, spre exemplu, s-au dovedit a fi imposibil de condus şi actionarii lor au pierdut bani. Feedback-ul rapid al procesului pieţei oferă stimulente pentru copierea formelor de organizare care au succes şi descurajarea celor care nu au succes.

Cooperarea face parte din capitalism în aceeaşi măsură ca şi competiţia. Ambele sunt elemente esenţiale al sistemului simplu al libertăţii naturale şi cei mai mulţi  dintre noi petrecem mult mai mult din timpul nostru cooperând cu parteneri, colegi, furniziori şi clienti decât petrecem concurând.

Viaţa ar fi într-adevăr urâtă, dură şi scurtă dacă am fi solitari. Din fericire pentru toţi, în societatea capitalistă, ea nu este.

ROMÂNIA, ţara cu cele mai mari salarii la stat din Uniunea Europeană

Pentru al treilea an consecutiv, România este liderul Uniunii europene, la capitolul salarii acordate angajaţilor la stat.

Deşi guvernanţii, indiferent de culoarea politică, se plâng de nivelul scăzut de colectare a veniturilor la bugetul de stat, din taxe şi impozite, iată că salariile pe care aceştia le oferă sunt dintre cele mai mari, la nivel european..

România a ocupat primul loc în clasamentul salariilor oferite angajaţilor la stat, în anul 2017 şi de atunci nu l-a mai părăsit, până în prezent. Prin urmare, a fi angajat la stat a devenit o mare provocare şi o uriaşă realizare, aceasta, în pofida faptului că România, în acest moment, ocupă penultimul loc, în Uniunea Europeană, la capitolul venituri colectate la bugetul de stat, ca pondere în PIB.

În anul 2018, România a înregistrat un ritm accelerat de creştere a veniturilor angajaţilor din sistemul public ca urmare a politicilor adoptate de guvernul de la acea vreme. În plus, aparatul de stat a crescut constant, din punct de vedere numeric, indiferent de partidele politice care s-au perindat la Palatul Victoria.

Pentru comparaţie, în celelalte state ale Uniunii Europene, cheltuielile cu salariile angajaţilor la stat au fost mult mai ponderate şi au crescut numai în urma unui proces de consolidare a finanţelor publice.

În anul 2019, sumele plătite angajaţilor din administraţia centrală şi celor din administraţia locală, au reprezentat 35,44% din totalul veniturilor la bugetul de stat, în urcare faţă de anul 2018 când acestea au fost de 34,22% din total. Ca pondere în PIB salariile angajaţilor la stat au reprezentat 11,2%, cu 1% mai mult decât media Uniunii Europene.

Citeste si  Uniunea Europeană între GREXIT-ul evitat la limită, în anul 2015 şi BREXIT-ul care se va realiza la sfârşitul acestui an

Pentru că a sosit momentul publicării declaraţiilor de avere, în acest context, să vedem cum stau, la capitolul venituri, guvernatorul şi viceguvernatorii BNR.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a încasat, 897.578 lei, salariu de la BNR şi 151.412 lei, pensie. În total, 1.093.781 lei.

Florian Georgescu, prim viceguvernator BNR, a încasat, 1.365.428 lei, salariu de la B.N.R, 126.608 lei, pensie şi 107.472 lei indemnizaţie de parlamentar pentru limită de vârstă. În total, 1.599.508 lei.

Leonardo Badea, viceguvernator BNR, preşedinte ASF, a încasat 157.160 lei, salariu de la B.N.R. şi 711.813 lei, salariu de la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară). În total, 868.973 lei.

Eugen Nicolaescu, viceguvernator BNR, a încasat 788.662 lei salariu de la BNR şi pensie 41.700 lei. În total, 830.362 lei.

Frumoase sunt şi veniturile încasate de cei nouă judecătorii ai Curţii Constituţionale, aduşi în prim-planul vieţii publice de ultimele evenimente sociale şi politice.

Valer Dorneanu, Preşedinte CCR, a încasat 293.590 lei, salariu de la CCR, 54.680 lei, diferenţe salariale din 2019, 454.668 lei, pensie şi 75.396 lei, indemnizaţie de parlamentar pentru limită de vârstă. În total, 878.334 lei.

Cristian Deliorga, judecător CCR, a încasat 282.247 lei, salariul de la CCR şi 144.732 lei, pensie. În total, 426.979 lei.

Marian Enache, judecător CCR, a încasat 297.528 lei, salariu de la CCR, 497.562 lei, pensie şi 92.676 lei, indemnizaţie de parlamentar pentru limită de vârstă. În total, 887.766 lei.

Daniel Morar, judecător CCR, a încasat 281.904 lei, salariu de la CCR, 359.514 lei, pensie, 94.052 lei, diferenţe salariale din 2019, 4.441 lei, diferenţe salariale de la DNA. În total, 645.859 lei.

Mona Pivniceru, judecător CCR, a încasat 288.575 lei, salariu de la CCR, 388.920 lei, pensie şi 100.951 lei, diferenţe salariale din 2019. În total, 778.446 lei.

Gheorghe Stan, judecător CCR, a încasat în total 500.983 lei din salarii de la Inspecţia Judiciară, Ministerul Public şi CCR.

Livia Stanciu, judecător CCR, a încasat 315.567 lei, salariu de la CCR, 32.757 lei, diferenţe salariale de la I.C.C.J, 1.067 lei, diferenţe salariale de la C.S.M. şi 454.716 lei, pensie. În total, 804.107 lei.

Elena Simina Tanasescu, judecător CCR, a încasat 161.358 lei, salariu de la CCR şi 161.592 lei de la Universitatea Bucureşti. În total, 322.950 lei.

Attila Vargă, judecător CCR, a încasat 308.781 lei, salariu de la CCR şi 410.000 lei, pensie. În total, 718.781 lei.

Lista veniturilor uriaşe încasate de la stat este foarte lungă… România se situează pe penultimul loc între cele 27de state ale Uniunii Europene, conform indicelui economic dar pe primul loc la salariile oferite în sistemul bugetar. Există o logică în toată această treabă sau doar interese?

Criza pandemică accelerează schimbarea pentru angajați: În doi-trei ani, sute de mii de locuri de muncă vor necesita abilități digitale

Dacă în urmă cu un an studiul PwC România Workforce Disruption Index arăta că, în următorul deceniu, 275.000 angajați români ar trebui să învețe abilități digitale noi ori superioare (upskilling) pentru a-și menține sau găsi locuri de muncă, estimările în contextul pandemiei – care a accelerat digitalizarea – devansează termenul cu cel puțin cinci ani.

Deja considerată de mai mulți ani un fenomen disruptiv pentru forța de muncă, transformarea digitală a fost grăbită în ultimele luni odată ce multe activități s-au mutat în mediul virtual mai rapid decât se anticipa. În aceste condiții, adaptarea competențelor trebuie să aibă loc mai repede atât pentru că tot mai multe activități economice și sociale se desfășoară online, cât și pentru că automatizarea va înlocui mai curând decât se prognoza unele locuri de muncă. Aceasta nu este o amenințare, este un îndemn pentru angajați și angajatori să fie pregătiți pentru realitatea pe care trebuie să o gestionăm. Nevoia de abilități digitale tot mai sofisticate crește rapid și schimbă cererea pe piața muncii. În ultimele luni, am fost toți obligați să evoluăm în lumea online – unii fiind abia în faza de “alfabetizare” digitală, în timp ce alții au adăugat noi competențe sau le-au dezvoltat pe cele existente. Au apărut instrumente noi de comunicare, s-au sofisticat cele existente și s-au accentuat cerințele de securitate cibernetică. Și lucrurile nu se opresc aici. Trebuie să ne analizăm mai cu atenție ceea ce știm să facem efectiv și cum ar putea să arate în viitor profesia pentru care suntem pregătiți în acest moment.

Dacă ne uităm la industriile puternic afectate de criza pandemică, putem anticipa că multe activități se vor face diferit. HoReCa sau transporturile care, până de curând, necesitau într-o măsură insignifiantă competențe digitale încep să adopte treptat digitalizarea. Sunt domenii despre care s-a vorbit mai puțin până acum ca fiind ”țintele” digitalizării sau automatizării, însă tot mai multe companii au început să exploreze interacțiunea virtuală acolo unde e posibil, chiar și în acest domenii. În același timp, angajații aflați în pericol să-și piardă locurile de muncă sau care și le-au pierdut deja, trebuie să se reorienteze, fie să transpună în online o parte a activității, în măsura în care este posibil, fie să învețe altceva.

Citeste si  Ne laudam cu sectorul IT dar peste 75% din firmele românesti transmit informatii tiparite

Un impact mare au resimțit și vor resimți tot mai puternic, industriile unde digitalizarea și automatizarea preiau treptat din locurile de muncă. În industria manufacturieră, de exemplu, roboții sunt tot mai prezenți. Presiunea asupra costurilor, mai ales ca urmare a crizei, va grăbi acest proces. Chiar și în serviciile publice, se vede o tendința de digitalizare, mai ales după ce perioada de lockdown a pus autoritățile în situația de a găsi soluții pentru a derula activități și a oferi servicii publice fundamentale. Alte servicii, cum este telemedicina, au fost utilizate mai ales de către entități private, iar acum au început să fie familiare spitalelor și clinicilor de stat. Școala online, un experiment cu totul nou pentru România, deși a funcționat cu sincope, este începutul unui proiect care, cu siguranță, va continua.

Preocuparea pentru educație și recalificare poate să atenueze presiunea asupra persoanelor ”vulnerabile” pe piața muncii în viitor. România are nevoie de investiţii în educaţie atât pentru copii, cât și pentru adulți, cu accent pe digitalizare, dar și pe acele competențe încă neînlocuibile de tehnologie: capacitatea de a lua decizii, să-şi exerseze creativitatea, să lucreze bine în echipă, să îşi dezvolte inteligenţa emoţională şi abilitatea de a învăţa şi a se reinventa, aptitudini care vor fi esenţiale pentru adaptarea la ceea ce se va cere pe piaţa muncii.

Responsabilitatea educației, în mod realist pentru a atinge rezultate, trebuie împărțită între guvern, prin educația formală, angajatori, prin programele de formare la locul de muncă și, nu în ultimul rând, fiecare individ în parte. Cei care sunt pro-activi și investesc în propria educație, vor avea beneficii reale în următorii ani, restul, rămân la discreția sistemelor de ajutoare sociale sau primesc locuri de muncă prost plătite. Investiția este de timp și energie, mult mai mult decât de bani, având în vedere multitudinea de instrumente accesibile mai ales online. De exemplu, aplicația generată de PwC, Digital Fitness App, este utilă pentru cei care vor să-și verifice abilitățile digitale și să se înscrie într-un plan de ”fitness” digital.

Ce spun directorii generali din România despre upskilling

Înainte de criza generată de pandemia COVID-19, directorii generali intervievați de PwC România în cadrul CEO Survey 2020 arătau că una dintre cele mai mari preocupări ale lor este disponibilitatea competențelor în cadrul organizației, indiferent că era vorba despre abilități interpersonale, de lucru cu volume mari de date sau competențe digitale. Totodată, cei mai avansați respondenți în adoptarea unor programe de upskilling au arătat că principala provocare este păstrarea angajaților, în timp ce companiile la început de drum invocau motivația și lipsa de resurse drept cele mai mari obstacole. Întrebați despre zonele în care companiile pe care le conduc derulează cele mai eficiente programe de upskilling, liderii le-au menționat pe cele care pun accent pe creșterea productivității forței de muncă (72%) și pe creșterea afacerii (70%), respectiv proiectele în vederea reducerii lacunelor și nepotrivirilor de competențe (67%).

Deși este de înțeles ca în această perioadă să punem la îndoială nevoia de investiții în programe de training profesionale, atâta timp cât încercăm simultan să reducem costurile, trebuie să avem în vedere că există mai multe modalități de a folosi resursele interne pentru a oferi instruire. Chiar dacă implică cheltuieli, aceste programe sunt necesare și nu trebuie privite ca un cost suplimentar, ci ca o investiție în pregătirea echipei și a organizației pentru viitorul muncii.

Îmbunătățirea competențelor digitale este, prin urmare, o inițiativă esențială pentru afacere care ar putea fi abordată în orice moment în care există timpi morți sau scăderi în productivitate. Pregătirea forței de muncă a viitorului va necesita investiții mari, dar costul inacțiunii va fi și mai mare.

Barometrul digitalizarii in Romania, editia 2020

Din cauza pandemiei, la nivel global, se estimează că vor dispărea peste 2 milioane de locuri de muncă și sute de mii de companii.

Pentru a putea supraviețui companiile trec multe procese în mediul online. De la telemuncă, la marketing, vînzări și relația cu clienții soluția este digitalizarea.

Deoarece acest fenomen este deja o realitate, vrem să măsurăm care este impactul pe care l-a avut până acum în România. Barometrul digitalizării în companiil românești este acum la cea de-a treia ediție.

Participarea dvs. la această cercetare este foarte importantă și o apreciem mult. Pentru completarea chestionarului, accesați acum acest link: https://www.surveymonkey.com/r/barometruldigitalizarii2020

Vă asigurăm de confidențialitatea răspunsurilor dvs. Raportul final va cuprinde doar informațiile cumulate rezultate din analiza răspunsurilor primite.