Tag Archives: constanta

Eroism Tv

Sursa: Constanteanul.ro

Foto: Libertatea

Stilul tragic în care fătucile cu lacrimi în ochi și muci în barbă de pe ecranele televizoarelor rostesc poveștile polițiștilor călăriți cu mașinile de diverși cetățeni-infractori, împiedică, în cele mai multe cazuri, o analiză rece și eficientă. Asta este rău, fiindcă, veți vedea, această analiză este de preferat mucilor din barbă pe principiul simplu că eroii morți nu folosesc nimănui, începând cu familiile morților și terminând cu interesele statului. Nici măcar o statuie în piața de zarzavaturi nu primesc condușii la groapă.

Avem două exemple recente de eroism prostesc: un polițist a fost luat pe capotă și a murit, iar un altul a zburătăcit un pic atârnat de stâlpul unei mașini, apoi s-a împrăștiat în peisaj, cu avarii minore. Și unul și celălalt ar fi vrut să oprească niște cetățeni puțin beți, aflați la volanul mașinilor. Eroic? Deloc, mi se pare mie. Prostesc? Foarte probabil. Eu nu am auzit niciodată de vreo procedură prin care polițiștilor li se cere să se așeze în fața mașinilor pe care doresc să le oprească și nici de vreo procedură prin care li se cere să se agațe de oglinzile sau stâlpii bolizilor și să poarte negocieri cu șoferii în timp ce zboară cu, să zicem, 120 de kilometri pe oră. Dimpotrivă, procedurile sunt în așa fel făcute încât să apere viețile polițiștilor, nu să-i trimită la moarte. Nu cumva avem niște zeloși?

E foarte posibil. Dar, ca să nu strice încasarea asigurării de viață de către familie, sindicaliștii nu scot un cuvânt, iar ministrul interesului național, ca și înaintașii săi de tristă amintire, încearcă să câștige puncte electorale numărând eroi, înaintând în grad, anunțând halucinant cheltuieli de sute de mii de euro pentru salvarea vieții unui singur polițist, în loc să taie capete de șefi, să urle în ședințe de inspectorate și să ceară respectarea procedurilor, încetarea eroismelor nesolicitate, care pierd vieți absolut inutil.

Nimic, cu excepția zelului prostesc, nu justifică gestul vreunui polițist de a se agăța de o mașină fugară, doar dacă nu cumva e nepotul lui Hulk și poate să oprească tăgârța motorizată prin proptirea în propriile picioare. Ca să înțelegeți, am să vă expun un exemplu, pe care mulți l-ați văzut la televizor, din nou. Din acest exemplu veți înțelege și ce inutilitate gigantică este mașina de mare viteză oferită polițiștilor, care n-a fost nimic mai mult decât o scenă de publicitate. Să presupunem că un cetățean rupt în gură de beat dorește să fugă cu mașina. Poate vreo persoană umană să-l oprească punând osul? Nu. Ce-i facem? Îl lăsăm pe imbecil să fugă, pe principiul că noi suntem mai mulți, vorbim prin stații, îl așteptăm la fiecare colț, l-am fotografiat pe bou oricum, putem să-i tăiem cauciucurile când ne vine la mână, deci, mai devreme sau mai târziu, îl vom prinde. NU RISCĂM inutil viețile unor polițiști. De asemenea, nu riscăm viețile celorlalți șoferi și pietoni nimeriți la locul faptelor, fiindcă un fugar încolțit poate să omoare o mulțime de nevinovați, dacă dă peste coada de la Șaorma Dristor sau peste aia a pensionarilor lui Mazăre. Am văzut cu toții, deseori, filmări prelungi ale unor mașini urmărite de polițiștii americani sau vest-europeni care nu se grăbeau deloc. Până unde/când pot să fugă? Până unde se termină benzina sau până când îi lasă nervii.

Atunci, de ce și le riscă ei? poate că vă veți întreba, în sfârșit, ignorând fătucile cu muci în glasuri. Pentru un răspuns coerent la această întrebare ar trebui să se desfășoare o analiză corectă prin structurile Ministerului de Interne. Dar, cât de mult țin șefii de Inspectorate la angajați și cât de mult la propriile scaune, vă întreb și eu?

În plus, cinic vorbind, instruirea unui polițist costă munți de bani. Fiecare polițist ucis de eroismul prostesc este o pierdere notabilă pentru cetățeni, pentru mecanismele statului și pentru contabilitatea generală, căci o altă cheltuială trebuie angajată și un alt om trebuie instruit.

Să admitem că eu mă înșel grosolan și aceste proceduri nu există. Atunci ele trebuie implementate imediat și asta ar trebui să o ceară chiar polițiștii, nu să se tăvălească pe sub roțile autoturismelor infractorilor. Dar, polițiștii și-au aruncat chipiele peste garduri doar când a venit vorba de salarii, prin urmare cred că procedurile există așa cum le-am descris.

PS M-am prăpădit de râs citind declarația unei purtătoare de cuvânt de la ISU Dobrogea legată de moartea polițiștilor și pompierilor. De-o sfântă naivitate ce n-am mai văzut demult.

Tagged , , , , , , ,

Își va respecta Radu Mazăre promisiunea?

Radu Mazare intr-una din excursiile sale exotice

Duminică, în ziua turului al doilea, primarul Constanței, Radu Mazăre, anunța că intenționează să se retragă din politică, în cazul unui eșec al lui Victor Ponta. „Dacă lucrurile nu se schimbă … și chiar dacă câștigă cine trebuie și lucrurile nu se schimbă, sistemul pentru care umblu îmbrăcat așa de 10 ani…, vreau să mă retrag nu numai de la primărie, dar o să mă retrag de tot… și din țară. Dacă sistemul construit de Băsescu, un sistem bazat pe ură și pe încrâncenare, va rămâne, eu vreau să ies din politică. Pentru că energia mea nu mai pot s-o dedic lucrurilor pe care vreau să le fac oamenilor și trebuie s-o dedic ca să mă apăr cu avocați și așa mai departe. Și nu mai am plăcere și dacă nu mai am plăcere… Nu m-am născut politician, nu mor ­politician, nu este nici o dramă”, a afirmat Mazăre.

Acesta a spus că ar vrea să plece într-o țară unde va putea să trăiască relaxat. „Sunt atâtea locuri unde lumea trăiește relaxată să știți, foarte multe locuri. Mi-e dor să merg și să stau într-o țară în care să nu mă uit la televizor sau, dacă mă uit la televizor, să nu văd mascați de dimineață până seara, într-o zi politicieni, într-o zi oameni de afaceri. Sunt multe locuri pe planeta asta în care se trăiește relaxat și oamenii au o figură destinsă”, a afirmat primarul Constanței. Radu Mazăre a precizat că din punctul său de vedere ar trebui făcute schimbări în ceea ce privește justiția. „La maniera la care se face acum hăituiala…, da. Sigur, cine greșește trebuie să plătească, asta este peste tot în lume, dar ca să hăituiești, să faci… 10 ani de zile să cauți cu acul fiecare lucru semnat că poate, poate găsesc ceva…. asta nu este justiție”, a precizat Mazăre.

A fi sau a nu fi

Întrebarea de pe buzele multor constănțeni este dacă Radu Mazăre va face ceea ce a spus. Imediat după ce au aflat rezultatele alegerilor, peste o mie de tineri au ieșit în stradă și au cerut demisia lui Victor Ponta, dar și a lui Radu Mazăre. Până la ora redactării acestui articol Radu Mazăre nu a făcut nici o declarație publică, dar experiența trecutului ne face să credem că o retragere de la primărie nu va avea loc prea curând. De fapt, edilul nu a menționat că va pleca imediat.

Precedentul 2009

În noiembrie 2009, Radu Mazăre declara, înainte de alegerile prezidențiale, că va renunța la politică dacă iese Băsescu președinte. „M-am săturat de această hărţuială permanentă pe care o face preşedintele ­Băsescu în lupta sa cu «corupţii», mai exact cu persoane care nu s-au înrolat la PD-L şi nu îl slugăresc pe el. Din două în ­două zile am şedinţe cu avocaţii pentru toate trăsnăile lui Băsescu. Au început să-mi verifice chiar şi contracte de la Primărie pe care încă nu le-am semnat! Controlează şi contracte din 1992, şi firme unde nu mai sunt acţionar de 7 ani… Dacă Băsescu iese din nou preşedinte în ­România, renunţ să mai lupt pentru Constanţa. Nu mai stau să mă ancheteze din două în două zile slugile politice ale lui Băsescu. Să conducă Primăria fratele lui Băsescu, că poate face treabă aşa cum a făcut el la preşedinţie. Dacă iese Băsescu preşedinte, categoric nu voi mai candida pentru următorul mandat, ba chiar mă gândesc să renunţ şi la acesta. Nu mai vreau. Am fost 10 ani primar. Nu m-am născut primar, nu vreau să mor primar”, a spus Mazăre. După alegeri, și-a anunțat declarația: ”Dacă voi lua decizia să plec o voi lua în funcţie de cum ­decurg lucrurile şi nu voi dispărea în neant şi o să-i anunţ, în aşa fel încât să ştie oamenii ce au de făcut. Deocamdată nu mă mai interesează politica. Poate că eu înţeleg lucrurile greşit şi mă retrag. Capul la cutie!”, a spus el.

Deși declarațiile din 2009 și 2014 sunt similare, între ele există o diferență importantă de context. Între timp, Radu Mazăre este cercetat în mai multe dosare penale, într-unul sub control judiciar, a fost încătușat și și-a petrecut o noapte în arest, iar prietenul său, Nicușor Constantinescu, este arestat preventiv și cercetat penal în trei dosare de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Tehnic vorbind, și dacă ar dori să plece din țară, Radu Mazăre nu ar putea, pentru că are interdicție de a părăsi România. Sunt lucruri care acum cinci ani păreau de neconceput, dar care astăzi cu siguranță că își pun amprenta pe comportamentul și declarațiile liderilor PSD. Cu un președinte ales care a declarat că va garanta independența justiției, cel puțin una dintre dorințele cuplului Radu Mazăre – Nicușor Constantinescu pare că nu se va îndeplini: aceea de a desființa DNA și ANI. La începutul acestui an, în ianuarie, Consiliul Județean Constanța trimitea un comunicat de presă în care exprima punctul de vedere al președintelui instituției. „Președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescum cere Parlamentului României desființarea prin lege a Direcției Naționale Anticorupție, un aparat odios de poliție politică aflat la îndemâna lui Traian Băsescu și care s-a plasat prin acțiunile sale deasupra justiției române și a statului de drept“, se spunea în comunicat. Câteva săptămâni mai târziu, Radu Mazăre se ralia acestei idei.  „Eu vă spun că trebuie desfiinţate aceste structuri, DNA şi ANI. Fac public aceste declaraţii“, spunea Radu Mazăre în primăvara acestui an.

Referendum?

Alexandru Bajdechi, un student constănţean la Drept, a declarat că dacă Radu Mazăre nu demisionează va începe procedura pentru referendumul de demitere.„Mâine (n.r. marți, 18 noiembrie), voi merge cu două hârtii la Curtea de Apel, unde primarul are termen. Una va fi demisia lui, pe care i-o voi înmâna și îl voi ruga să o semneze, a doua este un tabel pentru referendum, pe care i-l voi arăta“, a precizat Bajdechi. Acesta a punctat că nu este vorba despre un demers politic, ci despre unul civic. „Eu sunt cunoscut ca un adversar al lui Radu Mazăre de când a refuzat să pună în aplicare legea gratuității la transport în comun pentru elevi și studenți, și mai ales pentru modul în care a făcut acest lucru“, a punctat proaspătul student la Drept.

Opoziția a reacționat

Senatorul Christian Gigi Chiru i-a trimis primarului Radu Mazăre, în urma finalizării procesului electoral şi victoriei lui Klaus Iohannis, un plic. „În plic se află o foaie albă de hârtie, pe care îl îndemn să o folosească pentru a-şi scrie demisia din toate funcţiile publice sau politice pe care le deţine, așa cum a promis. Este singurul gest bărbătesc pe care îl poate face“, a declarat parlamentarul constănţean.

Sursa: Romania libera

Tagged , , , , ,