Tag Archives: clanul carpaci

Quinta Royala—infractorii care au tepuit statul cu sute de milioane de euro scapa cu averea INTACT (Voiculescu)-A-Voiculescu,Becali,Carpaci,Necolaiciuc CFR,Gabriel Bivolar

Sursa: Evz

Infractori celebri, interlopi sau îmbogățiți peste noapte din evaziune fiscală râd în nas autorităților care le bat în poartă să-i execute silit.

Cu toții și-au înstrăinat bunurile unor apropiați și își văd liniștiți de afacerile frauduloase. Agenția care ar trebui să pună capăt acestui „dezmăț” financiar nu a fost înființată, în ciuda promisiunilor politicienilor

Statul are de recuperat de la Mihai Necolaiciuc, fostul director general al CFR, 8,4 milioane de lei. Hotărârea a fost luată de judecătorii care l-au condamnat pe fostul director la 4 ani și jumătate de închisoare, plus plata daunelor. Pe 17 iulie 2015, Necolaiciuc a fost eliberat de Tribunalul București după ce, în toamna anului trecut, a fost condamnat la închisoare. Judecătorii au admis acțiunea civilă formulată de Ministerul Transporturilor și i-au obligat pe inculpați să îi plătească, în solidar cu SC CNCF-CFR SA, suma de 8.459.972 de lei.

Sărac lipit

Cert este că Necolaiciuc a ieșit din arest cu 500 de zile mai devreme și nu a plătit, până în acest moment, niciun leu din prejudiciul stabilit de instanță.

Fostul director acuzat de fraude uriașe nu riscă să rămână fără avere

„Evenimentul zilei” a întrebat la ANAF cât a recuperat de la fostul director. Din răspunsul Fiscului rezultă că în acest moment inspectorii încearcă să-i vândă acțiunile deținute de acesta la o societate comercială. În urma verificărilor nu au găsit niciun ban în conturile fostului director și s-a constatat că nu are niciun bun pe numele său. „Referitor la Necolaiciuc Mihai, vă comunicăm că organele fiscale competente au declanșat procedurile de executare silită, acestea concretizându- se în sechestrul instituit asupra părților sociale deținute de Necolaiciuc Mihai la o societate comercială, bunuri mobile aflate în faza evaluării de către evaluatorul autorizat, în vederea valorificării. Din verificările efectuate de organele de executare silită a rezultat că Necolaiciuc Mihai nu deține bunuri imobile urmăribile și nici disponibilități bancare”, se arată în răspunsul ANAF.

 

 

Averea „Țarului CFR”, o enigmă pentru autorități

Presa a relatat că fostul director general al CFR a vândut o vilă impunătoare în 2005, cu puțin timp înainte de a pleca din țară. Imobilul, situat în localitatea Pojorâta din Suceava, a fost cumpărat de cel mai bun prieten al „Țarului” de la CFR, șeful Camerei de Comerț și Industrie Iași.

În 2005, fostul director general al CFR a fugit din România. A fost prins în Statele Unite ale Americii și reținut timp de mai multe luni, după care a fost trimis în țară pentru a-și ispăși pedeapsa.

La momentul reținerii în SUA, în 2011, procurorul american a susținut în sala de judecată că acesta a cumpărat trei apartamente în Florida, contra sumei de 1 milion de dolari, într-un complex imobiliar de lux. În replică, avocatul lui Necolaiciuc a arătat că sumele invocate de acuzator sunt exagerate și că Necolaiciuc a plătit 250.000 de dolari în bani gheaţă pentru două apartamente și alţi 125.000 de dolari pentru un al treilea, toate fiind ipotecate. Ulterior, din cauza crizei, valoarea acestora ar fi scăzut.

„Cârpaciul”-milionar, dar fără proprietăți

Tehnica de a înstrăina bunurile pe numele unor cunoștințe sau rude nu este nouă. A aplicat-o și șeful clanului Cârpaci din Timișoara, Ionel Sandner, care este căutat degeaba de ANAF. Are pe numele lui o singură casă. Ionelaș Cârpaci, capul celui mai bogat clan de rromi din țara noastră, a intrat în vizorul Fiscului. ANAF a anunțat săptămâna aceasta numărul persoanelor vizate de controalele menite să investigheze averile nejustificate, iar în județul Timiș este vorba de 8 persoane. Una din acesta e Ionelaș Cârpaci, alias Ionel Sandner, după cum și-a schimbat numele baștanul, în căutarea unui „pedigree” corect și curat.


FOTO: Ionelaș Cârpaci nu se deranjează să răspundă la telefonul personal. Are un angajat care vorbește în numele lui



Are servitor care răspunde la telefon

Sandner/Cârpaci locuiește într-o vilă cu turnuri, placată cu marmură, pe malul Begăi, pe strada Brașov. Deține o adevărată flotă de mașini de lux: un BMW X5, două Audi (Q7 și Q5) și un Mercedes, toate înmatriculate în Germania. Ca un boier, nu răspunde niciodată direct la telefon, ci are un servitor care o face pentru el și comunică interlocutorului dacă „șeful” e disponibil sau nu.

Sandner deține o singură proprietate înregistrată pe numele său, unde are și adresa de domiciliu. E curios ce va mai descoperi ANAF și, mai ales, ce măsuri se vor impune, având în vedere că rromul din Timișoara este, de departe, cel mai bogat din țară.

Avere din cerșetorie

Împreună cu concubina sa, Mirela Stanca, Ionel Sandner are o avere estimată la peste 13 milioane de euro. În cea mai mare parte este vorba de proprietăţi imobilare – zeci de vile, case, apartamente, terenuri, garaje și diferite spaţii. Majoritatea imobilelor se găsesc în centrul vechi și au fost obținute fraudulos. De altfel, el este cercetat penal pentru fals și uz de fals.

Cârpaci/Sandner a inventat ceea ce unii numesc „reţeta ţigănească”, manevră pe care, ulterior, și-au asumato toți rromii. Cumpăra cel mai ieftin apartament dintr-un imobil, muta acolo o familie săracă, care avea „temă” să le facă vecinilor viață de coșmar. După luni de zile în care erau inundați constant și își găseau ușile unse cu fecale, după zeci de nopți nedormite în urma petrecerilor țigănești, vecinii își vindeau locuințele, sub prețul pieței, numai să scape.

Banii i-a făcut Cârpaci, conform unor surse judiciare, „prin tranzacții imobiliare ilicite și conducând rețele de cerșetorie în Vest, imediat după Revoluție”.

Averea din cimitir: 10 palate funerare și un monument gotic

Cuplul Cârpaci/Sandner-Stanca are apartamente în vile și case vechi în Timișoara, terenuri în jurul orașului de pe Bega, 10 palate funerare, placate cu marmură adusă special din Italia, cu turnuleţe și termopane, canapele, fotolii și televizoare LCD în incintă. Tot ei au cumpărat și un cavou gotic, monument de arhitectură, într-un cimitir timișorean. Unele imobile sunt monumente istorice. Un exemplu este clădirea în care funcționează Institutul Francez, pentru care Cârpaci/Sandner a falsificat semnătura unuia dintre cei trei moștenitori legali.

Deși Ionel Sandner este unul dintre „artizanii mafiei imobiliare”, care a acționat ani la rând în orașul de pe Bega, el are pe numele său doar vila de pe strada Brașov. Toate proprietățile, zeci la număr, sunt trecute pe numele soției. De asemenea, toate tranzacțiile imobiliare le-a făcut soția sa, în nume personal. Pe numele lui Ionelaș Cârpaci, fostul nume al baștanului putred de bogat, nu apare nimic în evidențele Fiscului, în timp ce pe noul nume, Ionel Sandner, sunt notate două amenzi neplătite, de 270 și, respectiv, 100 de lei.


Deși este cel mai bogat rrom din țară, Cârpaci figurează în evidențele Fiscului doar cu două amenzi neplătite


Cazuri similare

● Printr-o decizie din decembrie 2002 a instanței supreme, rămasă definitivă doi ani mai târziu, Gabriel Bivolaru a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru înșelăciune. Prin aceeași decizie, Bivolaru și zece societăți controlate de el au fost obligați la plata a 70 de milioane de dolari la cursul leu-dolar din 2004. La șase ani de la această hotărâre, banca a recuperat de la afacerist doar 6,4 milioane de dolari.

● Un alt exemplu de nerecuperare a pagubelor în urma unor condamnări este cel al impresarului de fotbal Ioan Becali. În urma condamnării pentru evaziune fiscală, acesta a fost obligat să plătească 17 milioane de lei. Când a fost declanșată executarea silită, instituțiile statului au transmis Fiscului că „persoana fizică Becali Ioan nu figurează cu bunuri mobile și imobile”.


FOTO: Ioan Becalia avut grijă ca, înainte de condamnarea din dosarul Transferurilor frauduloase, să-și înstrăineze toată averea FOTO: RĂZVAN  VĂLCĂNEANȚU



● Un caz scandalos a fost semnalat de inspectorii ANAF. Tribunalul Tulcea l-a condamnat, în 2014, pe un anume Nicolae Stănescu, la patru ani de închisoare și la plata sumei de 109 milioane de lei, după ce a fost găsit vinovat de evaziune fiscală. Deoarece Stănescu nu avea nicio proprietate pe numele său, statul încasează prin poprire o treime din pensia acestuia de 245 de lei, adică 81 de lei în fiecare lună.

Agenția „fantomă” din curtea Guvernului

Aceste anomalii care văduvesc bugetul statului cu sute de milioane de euro anual (bani care nu pot fi recuperați) ar putea fi stopate odată cu înființarea unei Agenții specializate în recuperarea prejudiciilor dictate de instanțele de judecată. „Am propus înființarea agenției în cadrul ministerului, pentru că aici funcționează deja un oficiu care se referă la procedurile internaționale în materia sechestrării bunurilor. Va trebui să existe o foarte bună colaborare între instituții, de aici înainte. Oficiul va fi integrat, structurat”, declara în martie 2015 ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Promisiuni neonorate

Două luni mai târziu, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici (foto), susținea că Agenţia pentru recuperarea prejudiciilor va începe să funcţioneze de la 1 iulie. „Cel târziu săptămâna viitoare, în Guvern să se adopte proiectul de lege, astfel încât în prima sesiune a Parlamentului să fie aprobată, ca de la 1 iulie să înceapă să funcționeze”, arăta ministrul Eugen Teodorovici.


FOTO: Eugen Teodorovici



În ciuda acestor promisiuni, nici până astăzi Guvernul nu a adoptat proiectul de lege mult așteptat. Agenția ar trebui să se ocupe exclusiv de executarea conturilor bancare, a vilelor și a mașinilor.

În 2013, procurorii au pus sechestre pe conturi, terenuri, clădiri și mașini în valoare de aproape jumătate de miliard de euro, dar efectiv în contul statului au intrat mai puțin de 8 milioane de euro.




 

Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a “postacilor” de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:

  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.

Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.

Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Milionarii analfabeti si legtaurile lor cu Politia si Parchetele- studiu de caz

Sursa: Evz

Toată săptămâna trecută televiziunile de ştiri au expus zilnic luxul trivial al clanurilor de analfabeţi deveniţi milionari în democraţia românească originală.

S-au realizat multe emisiuni pe această temă şi s-au căutat răspunsuri pentru întrebări banale.

Ce afaceri pot să facă nişte indivizi care se iscălesc cu degetul înmuiat în cerneală, pentru că nu ştiu să scrie?

Cum e posibil ca timp de 25 de ani autorităţile statului să nu investigheze serios aceste clanuri?

Cum e posibil ca Fiscul, care călăreşte contribuabilii de le sar capacele, să nu fie curios când e vorba de analfabeţii cu Ferrari, palate cu pagode şi caleşti poleite cu aur?

Unii au sărit în apărarea baştanilor care au blocat străzi cu defilările lor obscen de inculte. Ne-au explicat că aşa e tradiţia rromilor, că aşa îşi exprimă ei cultura şi că nu ar trebui să fie nimeni în vizorul autorităţilor numai pentru că face o nuntă, un botez sau o îmormântare cu lăutari, bolizi foarte scumpi şi caleşti aurite.

VIDEO (1) O familie din Timisoara, terorizată în propria casă a înregistrat modul de operare al mafiei imobiliare

Dacă vrea Cârpaci să fie Împăratul Franz Joseph şi pentru asta blochează şapte bulevarde, e o treabă culturală nu fiscală!

Este o pistă falsă a discuţiei, pentru că nimeni nu are nimic cu tradiţiile sau etnia cuiva. Problema este strict una de nedreptate revoltătoare şi în acelaşi timp jenantă.

Este revoltător ca aceiaşi cetăţeni să fie trataţi total diferit de stat numai pentru simplul motiv că unii au fost „fraieri” şi au respectat legea, în timp ce alţii au fost şmecheri şi fac afaceri în afara oricărui control al statului.

Nu este normal ca în aceeaşi ţară, autorităţile să înhaţe bunicuţe de 80 de ani pentru că vând pătrunjel fără autorizaţie, în timp ce exact aceleaşi autorităţi refuză să investigheze sursa cărămizilor de bani cu care Cârpacii se bat în piept, la drumul mare.

fb

Par pur şi simplu oarbe autorităţile fiscale româneşti când e vorba de aceste clanuri. O situaţie care trădează complicităţi între diverşi reprezentanţi ai statului şi aceşti milionari analfabeţi.

Pe la mijlocul anilor ,90, în Timişoara, clanurile Cârpaci, Stancu şi Covaci erau în plină expansiune, provocând scandal după scandal. Foloseau o metodă rudimentară şi extrem de brutală pentru a înhăţa vilele din zona centrală la preţ de nimic.

Cu ajutorul unor complici din administraţia Ciuhandu obţineau informaţii despre cei care trăiau în locuinţele din aceste imobile. Prin interpuşi cumpărau cea mai mică şi ieftină locuinţă de acolo, de regulă o garsonieră situată la demisol sau la mansardă. Apoi mutau acolo familii sărace de rromi care începeau să-şi terorizeze vecinii.

VIDEO (2) Un bătrân terorizat de clanul Cârpaci povestește cum acționează mafia imobiliară pentru a-l scoate din casă

Scandal zilnic cu pirande care răcnesc la vecini pentru orice motiv, mai ales pentru motive închipuite. Puradei în fundul gol care urinează pe casa scării sau mânjesc cu rahat uşile vecinlor. Conducte comune tăiate pe coloanele la care aveau acces din garsoniera cumparată, dacă era la demisol. Inundaţii săptămânale, dacă garsoniera era la mansardă.

Facturi neplătite cu lunile astfel încât vecinii erau nevoiţi să plătească pentru ele, în momentul în care furnizorii de utilităţi ameninţau cu întreruperea serviciilor.

O teroare psihică al cărei scop era să determine vecinii să-şi vândă apartamentele pe nimic. Mulţi au depus reclamaţii la Poliţie şi Parchet şi apoi au constatat dezamăgiţi că autorităţile judiciare sunt oarbe la aceste activităţi. Exact cum ne întrebăm acum de ce nu vede Fiscul averile baştanilor, se întrebau atunci cu ochii în lacrimi sute de timişoreni de ce nu văd Poliţia şi Parchetul infracţiunile comise.

VIDEO (3) Imagini filmate cu telefonul mobil, cu modul de operare al clanului Cârpaci.

Anii au trecut, baştanii au înhăţat astfel zeci de imobile impunătoare din centrul istoric. Acum sunt frumos renovate şi unele închiriate. Ce se întâmplă în multe dintre ele nu se ştie. Cert e că, din când în când, de aici pleacă defilările luxului vulgar pe care le-am văzut zilele acestea.

S-au aflat însă alte informaţii care explică imunitatea pe care baştanii o au, de acum 20 de ani, în faţa sistemului judiciar. Una dintre aceste informaţii este că notarul public Safta Criste, soţia unui fost procuror general al României este notarul la care îşi perfecta alte escrocherii imobiliare chiar naşul clanului Cârpaci, celebrul Ionelaş.

Exact în perioada în care era procuror general domnul Mircea Criste, actual adjunct al Avocatului Poporului, a înflorit clanul Cârpaci. Să fie o coincidenţă?

Poate tot o coincidenţă este şi faptul că doi grei ai Poliţiei Române sunt astăzi avocaţi ai clanurilor mafiei? Fix când Criste era procuror general al României, şef al Poliţiei Române era Pavel Abraham, acum avocat al clanurilor.

În 1997 când baştanii se lăudau în stradă, pe faţă, că au la mână şefi din Poliţie, de la Bucureşti, timişorenii credeau că e doar o lăudăroşenie. Astăzi se văd altfel lucrurile. Un alt ditamai generalul, fost şef al Poliţiei Române şi el, Florin Sandu, a devenit peste noapte avocat al clanurilor mafiei. Altă coincidenţă? Cam multe coincidenţe.

Să fie şi lipsa de reacţie a Fiscului în faţa clanurilor generată de aceleaşi legături subterane care, în trecut, au dat milionarilor analfabeţi imunitate în faţa Poliţiei şi Parchetului?

Tagged , , , , , , , , , , , , , , ,