Tag Archives: trump

CONDUCTA CARE DIVIDE EUROPA

În ciuda opoziției autorităţilor de la Bruxelles, a Ucrainei, a Poloniei și a luiDonald Trump, prin Nord Stream 2 vor fi livrate, în Germania, mai multe gaze rusești. Criticii declară că proiectul nu ar trebui să meargă mai departe, având în vedere tensiunile dintre Europa şi Moscova.

Mii de ţevi de oțel, îmbrăcate în beton, sunt stocate şi gata de livrare pentru proiectul Nord Stream 2, în portul german Sassnitz. Cele două conducte Nord Stream vor putea, în cele din urmă, să transporte 110 miliarde de metri cubi de gaz natural din Rusia, pe an.

Lubmin este o stațiune pitorească, pe coasta Germaniei din Marea Baltică, care se mândrește cu o lungă întindere de plajă, înconjurată de dune moi și o pădure luxuriantă, de pini. Situat la distanţă de câteva ore, la nord de Berlin, orașul oferă turiștilor imaginea de vis, a liniştii de pe litoral, asemenea celor surprinse pe cărţile poștale. De fapt aşa ar fi fost, dacă flota de barje de excavare care navighează în portul local, în fiecare zi şi marele șantier nu s-ar afla ascuns în spatele lizierei de pini.

Ambele conducte fac parte dintr-un proiect controversat, care a divizat Europa și a împins Germania să intre în coliziune cu unii dintre cei mai apropiați aliați ai săi. Dincolo de ţărm, barjele de excavare sapă un șanț masiv, subacvatic, care merge în linie dreaptă către șantier. Dacă totul va decurge conform planului, în acel șanț se va afla, în curând, o conductă plină cu cea mai explozivă marfă din politica europeană de astăzi: gazul rusesc.

Conducta Nord Stream 2 a fost proiectată încă din anul 2015, urmând a fi finalizată, la sfârșitul anului 2019. Apărătorii proiectului susţin că acesta este perfect, din punct de vedere comercial. Conductă va conecta cel mai mare exportator de gaze naturale din lume la cea mai mare economie din Europa, dublând astfel capacitatea legăturii trans-baltice, Nord Stream 1, care funcționează din anul 2011. Împreună, cele două conducte vor putea să transporte, o cantitate uriaşă de gaze naturale, de 110 miliarde de metri cubi pe an, suficientă pentru a acoperi aproximativ un sfert din cererea totală a Uniunii Europene.

Criticii privesc conducta și rolul Germaniei în acest proiect ca pe un act de trădare, o nebunie geopolitică de primă mărime. Țări precum Polonia și Ucraina au catalogat acest proiect ca fiind o încercare flagrantă de marginalizare a propriilor conducte de gaze și o mișcare greșită care le va duce pe ele ca și pe restul Europei, la mâna Moscovei. Pe de altă parte, Comisia Europeană este un alt adversar al Nord Stream, argumentând că proiectul subminează dorința sa de a obține o mai mare independență energetică și de a furniza mai multe resurse.

Cel mai mare adversar al proiectului, este Washingtonul. Președintele Donald Trump a declarat în repetate rânduri că vrea să oprească proiectul, în valoare de 9,5 miliarde de euro și că este gata să impună sancțiuni dure pentru atingerea acestui obiectiv. La summitul NATO, Donald Trump a lansat un atac vehement asupra proiectului Nord Stream 2, avertizând Germania că a devenit „captivă a Rusiei, pentru că foloseşte atât de multă energie provenită de la aceasta”.

Kirsten Westphal, analist energetic la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate, a declarat că Nord Stream 2 seamăn cu o „ceapă”. “Desprindeți un strat controversat al priectului doar pentru a descoperi că următorul este şi mai controversat. În centru, însă, se află o întrebare simplă, dar crucială: Poate Vestul să aibă încredere în Rusia?”

„Anexarea Crimeei la Rusia, din anul 2014 și războiul din Ucraina, au schimbat totul”, spune Kristen Westphal. „Pentru mulți vestici, ideea că Rusia ar fi un partener de încredere, a dispărut. Există multă îndoială. Având în vedere toate tensiunile geopolitice, este normal să extindem, în continuare, relația energetică cu Rusia? Este normal să facem un pariu, în pofida tuturor, pentru a ține canalul deschis?”

Entuziasmul baltic

Din motive istorice și economice, această întrebare pare să găsească un răspuns diferit, în Germania, faţă de majoritatea celorlalte țări occidentale. Acesta lucru este sugestiv rezumat de Axel Vogt, primarul orașului Lubmin, care este, ca majoritatea localnicilor, un susținător entuziast al Nord Stream. „Pentru noi, Rusia a fost întotdeauna un partener de afaceri de încredere şi nu vedem niciun semn că acest lucru se va schimba, în pofida a ceea ce se întâmplă pe scena politică mondială. Pentru Lubmin, Nord Stream înseamnă locuri de muncă, înseamnă contracte pentru întreprinderile locale și înseamnă mai multe impozite încasate”spune primarul.

El a mai spus că această afecțiune pentru Rusia depășește sfera profitului economic și reflectă legăturile sudate înca din vremea când Lubmin făcea parte din Germania de Est, comunistă. „Înainte de reunificare, a existat o relație foarte strânsă cu Rusia… și aşa va rămâne.”

Deocamdată, proiectul beneficiază de sprijinul oficial al guvernului german, precum și de sprijinul necondiționat al Kremlinului. În schimb, valul criticilor venite dinspre Berlin, inclusiv din interiorul guvernului, este într-o creștere, din ce în ce mai mare.

„Nord Stream 2 a divizat Uniunea Europeană, iar acest lucru nu poate fi în interesul național al Germaniei”, spune Norbert Röttgen, înalt deputat în Parlamentul Uniunii Creștin Democrate. „Cel mai important rol pe care îl are Germania, în acest moment, este să aducă Europa împreună, nu să o dividă. Fără Germania, această diviziune nu ar exista. „

Un pariu cu mari recompense potențiale

La începutul acestui an, cancelarul german Angela Merkel a arătat o schimbare subtilă dar importantă în retorica oficială. Nord Stream 2, a spus ea, a fost „nu doar un proiect economic”. “Factorii politici trebuie, de asemenea, să fie luați în considerare”, a adăugat aceasta,” nu în ultimul rând, necesitatea de a păstra statutul Ucrainei ca țară de tranzit pentru gazul rusesc.” Kievul câștigă până la 3 miliarde dolari pe an din taxele de tranzit, potrivit Naftogaz, compania de stat a gazelor din Ucraina, bani de care, guvernul încolțit, are nevoie. Problema gazelor acționează, de asemenea, ca o motivație pentru cele două țări, de a menține conflictul militar și politic, în afara controlului. Când gazul se oprește, aşa cum să întâmplat în anul 2006 și în anul 2009, ambele părți au avut de pierdut.

După întâlnirea lui Donald Trump cu Vladimir Putin, președintele Rusiei a declarat că Moscova este dispusă să „extindă acest contract de tranzit în cazul soluționării diferendului dintre Gazprom și Naftogaz”.

Cu toate acestea, ocolirea rețelei ucrainene este exact ceea ce se doreşte prin proiectul Nord Stream 2, așa cum arată oficialii ruși. Noua conductă va permite Rusiei să elimine intermediarul pentru o mare parte din transporturile sale de gaz spre vest, pentru a evita disputele asupra plăților și condițiilor pe care Kievul le-a impus în ultimii ani. Faptul că reţeaua de gaz a Ucrainei are nevoie urgentă de reparații și investiții, oferă ruşilor un motiv în plus.

Pentru consorțiul ruso-european care suportă costul proiectului Nord Stream 2, este, înainte de toate, o investiție promițătoare. Spre deosebire de Nord Stream 1, care a fost un joint-venture ruso-european autentic, noua conductă va fi deţinută în întregime de Gazprom, grupul rus de gaze care controlează exporturile prin gazoducte ale Rusiei. Cu toate acestea, jumătate din finanțare este asigurată de cinci companii europene: Uniper și Winter din Germania, OMV din Austria, Engie din France și Royal Dutch Shell.

Firmele care susțin compania Nord Stream au făcut un pariu simplu, cu potențiale recompense uriașe. Ei știu cu certitudine că în anul 2019, când nouă conductă va fi finalizată, aprovizionarea cu gaze naturale din Marea Nordului va începe să se diminueze. Consorțiul estimează că, în pofida stabilităţii cererii globale de gaz, aceasta va crește ușor, în următoarele două decenii, iar Europa va trebui să găsească cel puţin 120 de metri cubi de gaze naturale pe an, până în anul 2035. Aceast decalaj va fi completat prin transportul unor volume mari de gaze naturale lichefiate din țări precum Qatar și SUA, sau prin conducte, din Rusia.

Deficitul de gaze, care a explodat în ultima vreme, a provocat o urgentare a construirii infrastructurii, deoarece furnizorii incep să îşi piardă pozițiile deţinute. Nu departe de Lubmin, de cealaltă parte a frontierei cu Polonia, se află unul din multele terminale de gaze naturale lichefiate care au apărut pe coasta Europei, în ultimii ani. Cele mai multe dintre acestea lucrează, mult sub capacitate, reflectând prin aceasta faptul că, în continuare, gazul transportat prin conducte este la fel de stabil cantitativ şi în continuare, mult mai mai ieftindecât gazul natural lichefiat, diferenţa fiind de aproximativ 25%.

O parte dintre oamenii de afaceri germani și mai mulţi oficialii suspectează faptul că acesta este unul dintre motivele principale ale opoziției față de proiectul Nord Stream 2. Statele Unite, spun ei, încearcă pur și simplu să sporească perspectivele comerciale ale gazului natural lichefiat. De fapt, aceasta a fost subiectul principal al unei scrisoari deschise, de protest, semnată de alianța transnațională a parlamentarilor germani, la începutul acestui an.

„Nu este de datoria Uniunii Europene să mențină potențialii concurenți în spatele companiilor americane care doresc să își comercializeze produsele… respectiv, gaze naturale, în Europa „. „Gazul lichefiat american este binevenit pe piața europeană, dar trebuie să se confrunte cu concurența, la fel ca toţi ceilalții”.

De ce ar trebui consumatorii și companiile germane împreună cu cele europene să plătească o primă pentru gazele care nu sunt provin din Rusia? Răspunsul evident, spun criticii, este unul politic. Moscova, susțin ei, este angajată într-o campanie amplă de divizare a alianței occidentale, de destabilizare a democrațiilor europene și de reafirmare a influenței Moscovei în Europa de Est și în țările baltice. Una dintre cele mai puternice arme folosite în această campanie este controlul Rusiei asupra resurselor energetice prin care doreşte să creeze Europei, dependență. Preocuparea factorilor de decizie asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla, în cazul în care Rusia va opri robinetele de alimentare cu gaz a Europei, a cântărit foarte mult, în ultimii ani. Proiectul Nord Stream 2 va acutiza şi mai mult aceste preocupări.

„Anul trecut, Germania a primit puțin mai mult de 40% din necesarul de gaze naturale, de la Gazprom. Dacă vom calcula, acum, capacitatea de livrare a gazelor prin intermediul Nord Stream 2, vom anticipa o creștere semnificativă a aprovizionării din Rusia „, spune Röttgen. „Cred că acest lucru ne împinge într-o zonă periculoasă, atât în ​​ceea ce privește politica energetică, cât și în politica externă.” Mai există şi un alt factor, extrem de important”, a adăugat el. „Întregul sistem Putin se bazează pe doi piloni centrali: armata și exportul de resurse energetice. Prin stabilizarea celui de-al doilea pilon, de fapt, Germania stabilizează regimul Putin. „

Gazprom declară că, având în vedere că noile sale zăcăminte de gaze se află în nord-vestul Rusiei, Nord Stream 2 va economisi 2.100 km de tranzit, în comparație cu ruta ucraineană și va reduce emisiile cu 61%.

Rusia a avertizat, de asemenea, că amenințările SUA împotriva sa sunt ilegale. „Credem că orice sancțiuni împotriva companiilor implicate într-un proiect internațional nu ar fi legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov. „Acesta este un proiect comercial exclusiv, internațional, lipsit de orice motiv politic, bazat pe principiile profitului comercial, pentru țările care participă la acesta”.

Relația reciprocă

Opoziţia geopolitică împotriva proiectului Nord Stream 2 se realizează cu o intensitate deosebită în capitalele Europei de Est, cum este Varșovia, unde temerile legate de înţelegerile ruso-germane de împărţire a zonelor de influenţă, au o rezonanță istorică extrem de puternică. Acest sentiment a fost exprimat în termeni grei de fostul ministru de externe polonez, Radoslav Sikorski, care a asemănat proiectul Nord Stream 2 cu tratatul din anul 1939, încheiat între Hitler și Stalin pentru împărțirea Europei.

Cu toate acestea, la Berlin, oficialii preferă să indice un antecedent istoric diferit, proiectul Ostpolitik, promovat de cancelarul german Willy Brandt, care, la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, a condus la apropierea de blocul sovietic. Din punct de vedere economic, proiectul cancelarului a dat naștere unei  înțelegeri cunoscută sub numele de „gaz prin conducte”, între Germania de Vest și Uniunea Sovietică. În pofida opoziției acerbe a SUA, germanii au fost de acord, la acea vreme, să vândă oțel și țevi în URSS, în schimbul gazelor naturale.

Gazul rusesc a ajuns în Germania în anul 1973. Ulterior, importurile au crescut constant, în deceniile care au urmat, în pofida războiului rece. Pentru suporterii Nord Stream 2, aceast exemplu reprezintă o lecție crucială. Ei consideră că acordul în privinţa gazului natural nu trebie privit ca o dependență a occidentului față de Rusia, ci ca o dependență reciprocă, normală între un cumpărător și un vânzător. Moscova are nevoie de banii occidentului la fel de mult cum vestul are nevoie de gazului rusesc.

„Văd Nord Stream 2 ca pe un factor stabilizator al relației dintre Rusia și Occident”, spune Matthias Platzeck, fost lider al partidului social-democrat din Germania, actualmente președinte al Forumului germano-rus, o asociație cu sediul în Berlin, menită să încurajeze relații bilaterale. „Chiar și în punctul cel mai înalt al războiului rece, rușii au livrat, întotdeauna, gazul. De ce ar trebui ca lucrurile să se schimbe acum? La urma urmei şi ei au nevoie de bani.”

Pe măsură ce argumentul politic continuă să devină tot mai nervos, proiectul însuși înregistrează progrese constante. În ultimii doi ani, consorțiul a acumulat stocuri uriașe de tuburi de oțel acoperite cu beton și le-a depozitat în diverse puncte din Marea Baltică. În câteva săptămâni, muncitorii vor începe să sudeze piesele lungi de 12 metri și să le coboare în mare. Cu o bună parte din investiție deja făcută și cu excepția lipsei unui singur aviz de reglementare, chiar şi cei mai critici adversari ai proiectului recunosc că va fi greu ca acesta să mai poată fi stopat.

Atâta timp cât Nord Stream 2 nu va fi afectat de turbulențe politice și tehnice, Gazprom este decis să deschidă, la sfârşitul anului 2019, robinetele aflate la capătul rus al conductei în lungime de 1.200 km. Impactul la celălalt capăt, deja începe să se simtă.

„În termeni comerciali, există o motivaţie reală pentru Nord Stream 2”, spune Kristen Westphal. „Cu toate acestea, în termeni politici, este clar că Germania va plăti un preț greu”.

Tagged , , , , ,

Opinia economiştilor: băncile centrale nu ar trebui să reacționeze exagerat la inflație

Sursa: Sfin.ro

– Mai puține reglementări și nici o schimbare pentru NAFTA

– Băncile centrale nu ar trebui să reacționeze exagerat la inflație

– Președintele Statelor Unite a semnat un ordin executiv prin care solicita agențiilor federale să elimine două regulamente aflate în vigoare, pentru fiecare regulament nou, emis. Măsura se înscrie în efortul susţinut al administraţiei Trump de a reduce costurile și birocrația.

– Perspectiva comerțului internațional este încă incertă. Linia dură a protecționismului ar putea avea consecințe dăunătoare pe mai multe planuri, pe care domnul Trump nu le poate ignora.

– Într-adevăr, inflaţia a luat sfârşit. Nu este o surpriză, însă economiştii estimează că această situație va dura doar câteva luni. Prin urmare, băncile centrale nu ar trebui să-şi înăsprească politicile monetare.

În timpul campaniei sale, Donald Trump s-a axat, pe trei teme principale: stimulare fiscală, comerț internațional și dereglementare. Primul subiect a fost greu de menționat in scurta perioadă scursă de la alegeri, dar celelalte două au făcut obiectul mai multor declarații.

În privinţa dereglementarii, domnul Trump a semnat un ordin executiv, pe 30 ianuarie 2017, prin care solicita agenţiilor federale să elimine două regulamente în vigoare pentru fiecare nou regulament, emis. În acest fel, noul președinte speră să reducă costul birocrației. Biroul pentru Management și Buget (The Office of Management and Budget (OMB) a stabilit costurile totale de reglementare, pentru perioada cuprinsă între 2006 și 2015, la o medie de aproximativ 720 dolari per angajat, aproximativ 0,7% din PIB-ul SUA insă, aceste cifre ar trebui privite cu multă precauţie deoarece OMB a luat în calcul doar 130 de regulamente majore din cele 36,289 emise de agențiile federale, în aceiași perioadă.

În privinţa comerțului internațional, dl Trump a semnat ordinul de retragere al Statelor Unite ale Americii din Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), tăind astfel orice şansă acestuia de a fi ratificat de către Congres. Pe de altă parte, președintele mexican, Enrique Nieto, a anunțat demararea procesului de consultare, de 90 de zile, cu privire la viitorul Acordului Nord American de Liber Schimb (North American Free Trade Agreement NAFTA). Acţiunea preşedintelui mexican este un răspuns la numeroasele declarații ale lui Trump cu privire la retragerea Statelor Unite din NAFTA și la  aplicarea unui tarif de 20% pentru mărfurile importate din Mexic. Orice membru NAFTA poate invoca articolul 2205 pentru a se retrage din acord, după șase luni de la transmiterea unei notificări scrise, celorlalte părți. În Statele Unite, din punct de vedere tehnic, NAFTA nu are acelaşi regim de reglementare ca în Mexic. Fiind un acord executiv, Trump nu are nevoie de aprobarea Congresului pentru ca SUA să se retragă. Dacă acest lucru se va întâmpla, schimburile comerciale dintre Statele Unite și Mexic vor intra sub reglementarea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), în baza principiului „naţiunii celei mai favorizate”. Acest principiu nediscriminatoriu prevede că o țară nu poate aplica tarife de import mai mari, diferenţiate membrilor OMC. Mărfurile importate din Mexic, prin urmare, vor trece de la o rată de taxare de aproape 0%, cât este conform Acordului NAFTA la, nu mai mult de, 3,5% conform normelor OMC. Acest lucru pune într-o nouă lumină propunerea lui Trump de taxare a produselor mexicane cu 20% sau chiar cu 35%, cât promisese în campanie. Dacă SUA vor merge mai departe și vor percepe aceste tarife ridicate, vor încălca principiul „națiunii celei mai favorizate”, iar Mexicul va avea dreptul să aplice măsuri compensatorii pentru a-şi recupera prejudiciul.

Există încă numeroase incertitudini legate de politica de comerț internațional a SUA. Dl Trump ar putea merge atât de departe încât să părăsească OMC, pentru a avea libertatea de a majora tarifele la bunurile importate. În acest caz, partenerii comerciali ai Statelor Unite ar răspunde, probabil, prin creșterea tarifelor vamale aplicate mărfurilor importate din Statele Unite ale Americii. Dincolo de posibilitatea retragerii din OMC, dl Trump ar putea face uz de Legea privind dezvoltarea comerțului din 1962 sau de Legea Comerțului din 1974 pentru a impune măsuri protecționiste. Dincolo de toate acestea relațiile comerciale dintre SUA şi Mexic sunt deosebit de complexe iar impunerea unei linii protecţioniste va fi extrem de dificilă.

Pe plan intern, în luna ianuarie, s-au adăugat 227.000 de locuri de muncă în economia Statelor Unite, iar rata de participare a forței de muncă, a urcat până la 62,9%. Șomajul a crescut cu 0,1 puncte procentuale, până la 4,8%, iar salariile, pe oră, au crescut cu o rată anuală de 2,5%. Acest lucru va permite Rezervei Federale sa îşi restrânge politica monetară, fără grabă.

Băncile nu ar trebui să reacţioneze exagerat la inflație

Cifrele privind inflația din SUA și din zona euro, au crescut brusc, în decembrie și ianuarie.

În Statele Unite, rata globală a inflației, care a atins un minim de 0,9% în luna iulie a anului trecut, a fost de 2,1% în luna decembrie, faţă de 1,7% în luna noiembrie.

 În zona euro, Indicele Armonizat al Prețurilor de Consum (IAPC) care a atins cel mai scăzut nivel în luna februarie, 2016, de 0.2%, a urcat la 0,6%, în luna noiembrie, la 1,1%, în luna decembrie şi la 1,8%, în luna ianuarie 2017. Aceste cifre au condus la o creștere suplimentară a așteptărilor inflaționiste pe termen lung, care deja fuseseră estimate în creştere, pentru a doua jumătate a anului 2016.

Redresarea inflației, la sfârșitul anului, nu a fost o surpriză. O privire mai atentă asupra indicelui prețurilor de consum ne arată că, în mare parte, în spatele acestui trend ascendent, se află creșterea prețurilor la energie.

Fluctuațiile prețului petrolului a creat efecte care modifică modul în care prețurile la energie au impact asupra inflației. Când prețul petrolului brut a scăzut brusc, între jumătatea anului 2014 și sfârșitul anului 2015, s-a înregistrat o presiune descendentă majoră asupra ratei globale a inflației care s-a resimţit până în vara anului 2016. În schimb, când prețul petrolului brut a început să crească, la începutul anului 2016 și ulterior, către sfârșitul anului, rata globală a inflaţiei a început să crească din nou,

Inflația de bază, calculată cu excepția componentelor volatile, cum ar fi energia, a rămas relativ stabilă în ultimele luni. În Statele Unite, aceasta a fost de 2,2%, în luna decembrie, similară cu rata medie a anului 2016. În zona euro, inflația de bază a fost de 0,9%, în decembrie 2016 și ianuarie 2017, similară cu rata medie a anului 2016.

Efectele de bază ale creșterii reînnoite a prețului petrolului, ar trebui să continue să împingă ascendent inflația globală, în Statele Unite și zona euro, în următoarele luni, dar aceste efecte ar trebui apoi să dispară treptat, dacă şi prețurile se vor stabiliza, așa cum ne așteptăm. În cazul în care, trendul ascendent al inflației, înregistrat la sfârșitul anului 2016, vă continua, inflația de bază va crește uşor, în egală măsură. Noi nu credem, insă, că acest lucru se va întâmpla.

În Statele Unite, ne așteptăm ca inflația, excluzând produsele energetice și alimentare, să fie stabilă, întrucât tendințele pozitive de creștere ale PIB-ului şi ale dolarului american, începând cu luna August 2016, ar trebui să rămână moderate în prima jumătate a acestui an, mai ales datorită prețurilor de import.

 În zona euro, am prognoza o creștere a PIB-ului cu 1,6% în 2017, după 1,7% în 2016. Acest lucru nu va fi suficient pentru a acoperi deficitul, astfel încât, creșterea inflației de bază ar trebui să ramană modestă.

În opinia noastră, creșterea puternică a inflației globale va continua în lunile următoare, dar nu va dura pe termen lung. Băncile centrale, prin urmare, nu vor trebui să reacționeze în grabă la cifrele inflației, înregistrate sau prognozate.

În conferinţa de presă care a urmat reuniunii Băncii Centrale Europene, din luna ianuarie, preşedintele Mario Draghi a apărat politica monetară a BCE în ciuda creșterii recente a inflației din zona euro și a susținut că nu a existat nicio „tendință ascendentă convingătoare”.

Federal Reserve, a cărei reuniune a avut loc la 1 februarie, nu a schimbat politica monetară. Banca centrală a Statelor Unite se aşteaptă ca inflația să atingă obiectivul de 2,0% pe termen mediu, ceea ce indică faptul că recenta creștere a prognozelor inflaționiste nu a venit ca o surpriză, motiv pentru care nici nu a solicitat o intervenţie fermă din partea Federal Reserve.

Banca Japoniei și Banca Angliei şi-au menținut politicile monetare în cadrul reuniunilor din 31 ianuarie și respectiv 2 februarie. Ambele bănci au prezentat rapoarte macro în care și-au revizuit ascendent previziunile  de creștere, în lumina perspectivelor economice globale, mai pozitive.

In schimb, niciuna dintre cele două bănci nu şi-a schimbat previziunile privind inflația. Banca Japoniei consideră că politicile economice ale partenerilor, în special ale celor din Statele Unite ale Americii, sunt prea nesigure, în timp ce Bancă Angliei consideră că decalajul de producție este mult mai mare decât se credea anterior.

Implicații

 În ciuda creșterii cifrelor inflației, ne menținem prognoza cu privire la creşterea ratei dobânzii Federal Reserve, în lunile iunie și decembrie ale acestui an.

Ne așteptăm ca Banca Centrală Europeană și Banca Japoniei să își continue programele de relaxare cantitativă pe tot parcursul anului.

 Banca Angliei ar trebui să continue să acorde o atenție sporită creșterii inflației, care a fost impulsionată de scăderea puternică a lirei. Slăbirea monedei a fost declanșată de incertitudinile legate de Brexit și de dezechilibrele structurale din economia Marii Britanii, însă Banca Angliei este puțin probabil să fie în măsură să consolideze lira prin creșterea ratelor dobânzilor. Prin urmare, ne menținem prognoza ca în anul 2017 nu vom asista la nicio schimbare în politica monetară a Băncii Angliei.

Analiza a fost efectuată de economiştii:

Sophie Casanova, Economist, Central Banks

François Léonet, Economist, Emerging Markets

Lisa Turk, Economist, United States

Matthias van den Heuvel, Economist

Tagged , , , ,